Sunteți pe pagina 1din 7

1

LITERATURA COMPARATA Curs de Corin Braga MITUL FAUSTIC

Literatura comparata a fost intemeiata la sfarsitul secolului XIX inceputul secolului XX, de catre Paul van Tigem, Ferdinant Baldensperger si Paul Hasar. Obiectivele sale erau: Cercetarea influentelor, relatiilor dintre literaturile nationale, cercetarea canalelor prin care anumite opere sau curente erau receptate intr-o literatura (de exemplu, influenta lui Goethe asupra literaturii franceze), cercetarea de tip informational, pozitivist (prin care se urmareau traducerile, cronicile si textele de intampinare) si cercetarea operelor influentate de modele din alta literatura. La jumatatea secolului XX se declanseaza criza pozitivismului, exprimata de Rene Welec; apare nevoia unei alte metode si, de atunci, au aparut mai multe scoli si directii comparativiste. In Statele unite au aparut asa-numitele studii culturale sau multiculturalismul sunt legate de mentalitatea postmodernista si revalorifica literatura din punctul de vedere al noii politici mondiale (de exemplu, studiile postcoloniale se ocupa de studiul literaturilor tarilor eliberate de sub tutela metropolelor / India sau Africa), de revalorificarea specificului acestor literaturi nationale; tot de studiile culturale tin si studiile despre curentul postmodernist. Studiile feministe se ocupa de literatura feminina, de imaginea femeii in literatura; studiile culturale se ocupa de minoritati (de exemplu, literatura grupurilor sociale, profesionale, religioase). Scopul acestor studii este remodelarea canonului literar, respectiv, stabilirea scriiitorilor importanti dintr-o anumita traditie. Harol Blum vorbea despre o scoala a resentimentului fata de aceste studii culturale. In Europa exista trei directii:

Imagologia - studiaza imaginea celuilalt intr-o anumita literatura (de exemplu, imaginea Frantei in literatura transilvana sau Orientul in literatura romantica); studiaza, de asemenea, imaginea unui curent, a

2

unei literaturi despre un

istoria mentalitatilor si sociologia. Tematismul presupune cercetarea temelor, motivelor din operele, creatiile literare sau literaturile nationale. Forma sa specifica este mitocritica, respectiv, studiul miturilor dintr o literatura. Un reprezentant al acestei directii este Pierre Brunell, care a studiat mitul Electrei si mitul lui Prometeu. Mitocritica are ca unitate de sens critic mitemul. A treia directie este arhetipologia se ocupa cu studiul invariantelor unei literaturi, cu constantele, temele comune sau recurente, numite topos sau locus. Termenul de arhetip provine din limba greaca si este compus din arhesi topos� � �arheinseamna primitiv, originar, vechi, iar toposinseamna model; termenul are mai multe acceptiuni aparute in urma cu 2500 ani, in functie de semnificatia data acestui termen de catre filozofi. Intrebarea de la care se porneste este unde este locul constantelor, de aici cele trei acceptiuni: metafizica, psihologica si culturala. Metafizica arhetipurile au o realitate obiectiva, ontologica (exista inafara oamenilor) este acceptiunea lui Platon. El vorbeste despre acele Eidos, esente imobile, de idei ca modele ontologice superioare si anterioare lumii noastre; ele exista intr-un cer al ideiilor, lumea noastra este o copie a lumii ideiilor. De aici au aparut termenii de eidolon(idol sau copie) si eicon(icoana). Aceasta conceptie este impartasita si de Filon din Alexandria, care este un neoplatonician, care adapteaza conceptia lui Platon la crestinism; el afirma ca Dumnezeu a creat Lumea prin idei, ca logosul divin este alcatuit din arhetipuri. Aristotel considera ca formele se afla in interiorul lumii noastre, lumea fiind alcatuita din forma si materie materia este amorfa, dar se individualizeaza prin forma. Stoicismul utilizeaza, insa, termenul de ratiuni seminale, logos spermaticos, care apare si la Augustin. In Renastere, in filozofia alchimica, van Helmund vorbeste despre arche, iar la Goethe intalnim termenul de fenomene originare. Acceptiunea psihologica, antropologica conform acestei acceptiuni, constantele isi au originea in psihicul uman; natura

grup social sau despre o tara; implica

3

creierului uman organizeaza

Renastere, Marsilio Ficino vorbea de o teorie neoplatonica a artelor ideiile lui Dumnezeu au un corespondent in niste structuri din fiinta umana, artistul foloseste aceste modele primite de la Dumnezeu. Kant considera ca avem categoriile apriorice ale gandirii si ale sensibilitatii spatiul si timpul. Spatiul si timpul sunt moduri de organizare a perceptilor de catre creierul nostru (spatiul unul

langa altul, timpul unul dupa altul). Exista, deci, doua directii: cea

a lui Kant si cea a lui Jung, acesta din urma considerand ca aceste

categorii apriorice functioneaza in inconstient. Jung afirma ca gandirea noastra are la baza un set de arhetipuri generatoare, inconstiente; eul este complexul psihic care controleaza viata constienta; umbra este personalitatea refulata, toate dorintele, tentatiile, poftele reprimate. Persona, care in greceste inseamna masca, este personalitatea adoptata, prin care ne integram unui mediu social. Anima Animus personalitatea inconstienta, complementara

sexual celei constiente. Batranul intelept sau sensul, personalitate inconstienta care concentreaza toata experienta rasei, a speciei. Sinele este centrul totalitatii psihice, este realizat prin reunificarea constiintei si a inconstientului. Acceptiunea culturala arhetipul este strict un produs cultural, este

o imagine repetitiva, un simbol recurent. O prima acceptie a

arhetipului este aceea de conceptele filozofice religioase metafizice, prin care scriitorii isi vedeau, isi concepeau operele. Studiul acestor arhetipuri inseamna mitoanaliza sau mitocritica. In a doua acceptie, arhetipul reprezinta mecanismele inconstiente ale creatiei si analiza acestui arhetip se numeste psihocritica ceea ce presupune cautarea

metaforelor obsedante, a unui mit personal, de care vorbea Moro.

perceptiile dupa niste tipare. In

Geneza mitului faustic

Ipoteza de la care se porneste este ca mitul isi are originea intr-o configuratie specifica, respectiv, cultura Renasterii. Exista o schema de morfologie culturala: cand doua culturi intra in

4

cealalta; dupa un anumit timp, obiectele

culturii de substrat reies la suprafata intr-o forma modificata, filtrata.

Cultura de substrat, cultura dominanta, a fost refulata de o alta cultura dominanta, care exercita o presiune asupra celeilalte. Cultura de substrat iese la suprafata printr-un proces de reemergenta, numit pseudomorfoza; apare astfel cultura reemergenta. Cultura de substrat a fost antichitatea tarzie, cea dominanta, cultura crestina, iar cultura reemergenta a fost cultura Renasterii. Existau trei directii principale in antichitatea tarzie:

a) Viziunea stoica asupra Lumii;

b) Hermetismul - neoplatonismul si cultele de mistere;

c) Iudaismul si gnosticismul.

Fiecare dintre aceste directii aveau conceptiile proprii despre Dumnezeu, Univers, lumea creata, om, trup si suflet. Stoicismul. Pentru stoici, divinitatea este de tip impersonal, principiul prim este un foc etern; divinitatea este de tip imanent. Rezulta astfel o viziune panteista. Lumea este un organism cosmic, in cadrul sau divinitatea se manifesta ca un suflu de viata neuma mundi. Exista un hegemonicon, pentru om inima, iar pentru Univers, Soarele. Universul are o natura ciclica din focul universal ia nastere o sfera mai rece, care, la un moment dat, se topeste in focul universal (ecpirosis), dupa o vreme acest fapt se repeta. Universul este conditionat de cauze neschimbatoare, noi traim in cea mai buna dintre variantele, dintre lumile posibile. Umanitatea apare si dispare odata cu lumea; umanitatea nu are o finalitate escatologica trupul si sufletul dispar la moartea noastra, precum umanitatea dispare la moartea Universului. Cea mai buna atitudine este de dezimplicare apateia. Hermetismul. Figura tutelara a hermetismului este Hermes tris megistos (de trei ori mare); este o divinitate sincretica, intre divinitati grecesti (Apolo, Dionisos) si divinitati egiptene (Amon, Ra). Despre el se spune ca ar fi scris un tratat numit Corpus hermeticum. Hermetismul are o viziune panteista asupra Lumii divinitatea anima lumea, care este o emanatie a zeului. Lumea este eterna, un organism cosmic, iar omul este un organ al acestui organism. Tot ce

contact, una o domina pe

5

relatie de interdependenta pe aceasta

idee se bazeaza magia. Aplicatii ale hermetismului sunt:

Astrologia corespondenta Cer-Pamant, astriom. Divinatia profetia, ghicitul. Magia se imparte in: teurgia (aplicata zeilor prin intermediul unor simulacre ale acestora) si taumaturgia (producerea de miracole). Vrajitoria se exercita cu ajutorul unor forte infernale daimon. Goetia diavolii sunt invocati prin anumite strigate rituale. Alchimia antica inseamna transmutarea materiei Pamantul este o zeita mama, in pantecul careia, metalele gesteaza. Neoplatonismul si cultele de mistere divinitatea este binele sau unul; are o natura impersonala si este transcendenta lumii (incognoscibila) putem s-o descriem doar negativ. Divinitatea creeaza lumea din necesitate, dintr-un prea plin al fiintei, creeaza lumea printr-o emanatie descendenta, creatia ia nastere prin trei emanatii succesive: o prima emanatie este intelectul divin, numit Nus; a doua, Anima mundi (sufletul lumii); a treia este Soma (lumea materiala). Sufletul lumii are o natura energetica, lumea este o caverna, o inchisoare. Raul se opune lui Unu, raul este materia absenta binelui. Umanitatea are aceeasi structura ca Universul, are trei esente: intelect, suflet si trup. Umanitatea ia nastere in urma unei emanatii, in urma unei coborari procesul se numeste ensomatoza, adica intrupare. Neoplatonismul a aparut in secolul III, cant Plotin reformuleaza filozofia lui Platon. Cultele de mistere urmareau ca sufletul sa-si recapete conditia dinainte de intrupare; existau mai multe culte de mistere: misterele de la Eleusis, misterele orhico-dionisiace, misterele lui Cipele si Atis, misterele lui Isis si Osiris, cultul lui Mitra, cultul soarelui neinvins (Sol invictus); tuturor acestor mistere le este comuna ideea resurectiei, conform lor, sufletul isi are originile in sferele divine. Iudaismul era o religie monoteista, care credea intr-un Dumnezeu unic si personal. La intersectia sa cu neoplatonismul a rezultat gnosticismul. In secolul I, un reprezentant de seama a fost Simon Magul; in secolul II au aparut o serie de secte, grupari si scoli:

caenitii, grupul setienilor, ofitii (ofis inseamna sarpe), naaseenii,

exista in lume se afla intr-o

6

barberognosticii,

alte scoli: Şcoala lui Basilide, Valentin, Marcion, Mani (care a dat numele scolii maniheism); in secolul VII, paulicienii, care si-au desfasurat activitatea in Bizant. Gnosticismul pentru gnostici, divinitatea este absolutul, cel care sta in picioare are fiinta prin el insusi, este numit propater sau genunea. Divinitatea este transcendenta lumii si incognoscibila. Lumea spirituala este alcatuita dintr-o pleiada de zei in cupluri; numarul lor variaza de la opt, pana la doisprezece, ajungand chiar la treizeci; aceasta pleiada se numeste pleroma, care inseamna plenitudinea divina. Aceste cupluri de zei personifica niste concepte filozofice; cel mai important grup este Nus-Enoia sau Sofia Enoia se ridica impotriva divinitatii, da nastere unor divinitati inferioare care sunt conduse de un demiurg rau (la Valentin acesta este numit Ialdabaot), acest Ialdabaot creaza lumea materiala; prin urmare, lumea noastra este o creatie rea, sub stapanirea unor zei rai; umanitatea este creatia lui Ialdabaot. Omul are un trup al raului, iar sufletul sau tine de pleroma divina. Sufletul este tinut prizonier in trup prin metemsihoza. Scopul initierii, gnoza, este de a ne ilumina asupra conditiei de prizonier; Marcion chiar promova o exegeza inversa a Vechiului testament. Crestinismul. In crestinism, Dumnezeu este o fiinta transcendenta lumii noastre, este etern, autosuficient, exista prin el insusi, este fiinta, sursa fiintei (ens a se); este de asemenea divinitate incognoscibila; Dionisie Pseudoaeropagitul vorbea de o cunoastere apofatica a lui Dumnezeu Dumnezeu este personal, alcatuit din trei persoane intr-o singura substanta, este creator al lumii printr-un gest gratuit, este si guvernator al lumii prin providenta divina; lumea este creata ex nihilo, fara Dumnezeu ea nu poate sa existe; ea isi primeste fiinta de la Dumnezeu (ens ab alio). Lumea este buna si exista intr-un timp linear dinspre trecut spre viitor, intr-un timp istoric real. Umanitatea omul este cea mai inalta creatie terestra; omenirea este organizata escatologic, se indreapta spre mantuire; mantuirea se face prin biserica, capul ei fiind Isus Christos (anacefaleza). In ce priveste trupul si sufletul trupul este o creatie

carpocratienii; in secolul III au aparut si

7

buna, raul este de natura

inzestrat cu liberul arbitru, raul depinde de vointa umana Adam si Eva puteau sa nu moara, dar s-au rupt de fiinta, intrand in non ens in neant; prin urmare, trupul a decazut si va exista asa pana la apocalipsa, cand lumea va fi renovata si sufletele mortilor se vor intrupa, iar trupurile vor fi de slava. Principiul cenzurii exercitat de crestinism asupra antichitatii, a fost afirmatia lui Pavel: Zeii popoarelor sunt demoni.

spirituala si vine din suflet; sufletul este

In antichitate, principalele curente de idei erau: stoicismul, neoplatonismul, aristotelismul (care a fost inglobat si adaptat la sistemul crestin), epicureismul (care are la baza idei atomiste); la care se adauga: cultele de mistere, hermetismul, iudaismul si gnozele. In Evul mediu, crestinismul a fost sistemul si filozofia dominanta. Aristotelismul a fost adaptat la crestinism. In aceasta perioada se realizeaza o trecere de la perioada patristica, la perioada scolastica. Au loc descoperiri geografice care ofera o noua viziune asupra lumii. Cultele de mistere, hermetismul, iudaismul si gnozele reemerg in Renastere (aproximativ la 1453) in Italia in secolul XV, dupa 1400, iar in vestul Europei, in secolul XVI. Marsilio Ficino, profesor la Academia din Florenta, il traduce pe Platon si Plotin; el realizeaza o sinteza intre neoplatonism si crestinism, in teologia platonica. El promoveaza un crestinism platonic; se realizeaza o reintoarcere la operele clasicilor, se invata greaca si latina. Renasterea inseamna, de fapt, recuperarea formulelor de gandire mistica. Curente de idei din Renastere:

Neoplatonismul, care a trecut printr-o pseudomorfoza - Unul lui Plotin fiind echivalat cu Dumnezeu.