Cuprins

Definiții --------------------------------------------------------------3
Cauze și forme ale șomajului -------------------------------------10
Măsurarea șomajului------------------------------------------------11
Consecințele șomajului---------------------------------------------12
Politici de combatere a șomajului---------------------------------14
Forța de mucă în Moldova-----------------------------------------16
Concluzii -------------------------------------------------------------17
Bibliografie-----------------------------------------------------------18

1
 SOMAJUL
Somajul- fenomen permanent in toate tarile, prin dimensiunea sidurata sa ridica o serie
de probleme privind definirea, cauzele, formele demanifestare si posibilitatile de reducere a
acestora. Somajul prin efecteleeconomico -sociale pe care le genereaza, a devenit o problema
preocupanta, inultimele decenii, pentru toate statele lumii.
Somajul -este un dezechilibru al pietei muncii la nivelul einational -un excedent al
ofertei fata de cererea de munca cu niveluri si sensuride evolutie diferite pe tari si perioade, ce
are in prezent un caracter permanent,dar care nu exclude definitiv existenta starii de ocupare
deplina a fortei de munca.
Somajul -se mai poate defini si ca o stare de inactivitateeconomica, totala sau partiala,
proprie celor care nu au loc de munca, sunt incautarea unuia, dar nu-si pot gasi de lucru ca
salariati. Somajul este locul deintalnire si de confruntare al cererii globale si ofertei globale de
munca.
Somerii -sunt acele persoane din cadrul populatiei activedisponibile, care doresc sa
lucreze si cauta un loc de munca retribuit deoarece nuau un astfel de loc in mod curent. In randul
somerilor se cuprind persoanele caresi-au pierdut locul de munca pe care l-au avut, precum si
noii ofertanti de forta demunca, ce nu gasesc unde sa se angajeze.
Biroul Inaternational al Muncii (organizatie din cadrul ONU )defineste Somerul ca fiind
persoana care indeplineste urmatoarele conditii : -are o varsta de peste 15 ani ; -este apt de
munca ; -nu are loc de munca ; -este disponibil pentru o munca salariala sau nesalariala ;In
Romania, Legea 1/1991 republicata cu modificari in Legea86/1992, precizeaza ca sunt
considerati someri, persoanele apte de munca, cenu pot fi incadrate din lipsa de locuri
disponibile corespunzatoare pregatirii lor.
Somajul a devenit o problema, odata cu dezvoltarea industriala, incepand cu a doua
jumatate a secolului al XVIII-lea, in perioadele de recesiune, cand intreprinderile industriale isi
micsorau productia si, ca urmare, eliberau un numar important de muncitori, care deveneau
someri.
Cel mai adesea, somajul contemporan este abordat si analizat ca un dezechilibru al
pietei muncii la nivel national, ca un loc de intalnire, si de confruntare intre cererea globala si
oferta globala de munca.
Somajul apare ca rezultat exclusiv al ofertei de munca sau de forta de munca, cererea
nefiind luata in considerare. Numai in corelarea cererii cu oferta de locuri de munca permite
aprecierea mai corecta asupra situatiei de pe piata muncii, daca exista sau nu somaj. O crestere a
2
ofertei concomitenta cu scaderea cererii determina o deteriorare a situatiei ocuparii fortei de
munca. Somajul, daca nu a existat pana la acest moment, apare, iar daca exista, creste.
Dimpotriva, cresterea cererii si scaderea ofertei de munca se traduc printr-o diminuare a
somajului.
Piata muncii nu functioneaza, ca o piata obisnuita atat din cauza restrictionarilor
legislative (patronat, sindicate) si a raportului de forte dintre acestia. Piata contemporana a
muncii se poate afla fie in situatia de echilibru, adica de subocupare sau supraocupare. Prin
politicile sociale promovate de guvernele tuturor tarilor, se tind spre realizarea unui grad de
ocpare (deplina) a populatiei active cat mai apropiat de ocuparea deplina. Potrivit opiniilor
diferitilor economisti romani si straini, realizarea unui grad de ocupare deplina este considerata
aproape imposibila, declarand ca este satisfacator un grad de ocupare 97-98%, respectiv de
neocupare de 2-3%.
Conform “Biroului International al Muncii” este somer orice persoana care are mai mult
de 15 ani si indeplineste concomitent urmatoarele conditii:
-este apt de munca;
-nu are loc de munca;
-esta disponibil pentru o munca salariata;
-cauta un loc de munca.

3
 CAUZE ȘI FORME ALE SOMAJULUI

Aparitia si accentuarea somajului au o multitudine de cause obiective, dar si subiective.

In conditiile unei productivitati a muncii ridicate,ritmul de crestere economica, nu mai
este capabil sa creeze noi locuri de munca,astfel incat sa asigure o ocupare deplina, pe piata
muncii, decalajul intre cerereade munca si oferta de munca fiind in favoarea ultimei. Exista si
cauze de ordin subiectiv, care tin de comportamentulretinut al agentilor economici de a angaja
tineri, fie datorita lipsei lor deexperianta, fie ca acestia nu se incadreaza in disciplina muncii. In
randul tinerilor,somajul apare si ca urmare a tendintei de a cauta locuri de munca platite cu
unsalariu mai mare, fapt ce intarzie integrarea lor activa.
Şomajul, ca dezechilibru macrosocial, are multiple cauze, care pornesc de la statutul
economico-social, atât al celor care angajează forţa de muncă, cât şi al celor care oferă forţa de
muncă, în condiţiile pieţei.
Sintetizând din multitudinea studiilor şi analizelor elaborate până în prezent, privitoare
la cauzele şomajului, putem concluziona că acestea se împart în două mari categorii, după natura
acestora: cauze subiective şi cauze obiective.
Cauzele subiective au ca element determinant voinţa individuală a celui care se află în
ipostaza de şomer
Cauzele obiective includ: restructurarea activităţilor economice, insuficienţa creşterii
economice, caracterul ciclic al evoluţiei economiei şi explozia demografică.
Din acest unghi de vedere se pot constata două forme (cauzale) clasice ale şomajului:
şomajul voluntar, generat de cauzele subiective şi şomajul involuntar, ca rezultat al cauzelor
obiective.
Referindu-se la şomajul voluntar, Keynes considera că acesta este ″datorat refuzului sau
imposibilităţii pentru posesorul forţei de muncă de a accepta o retribuţie corespunzătoare valorii
produsului care-i poate fi atribuit, refuz sau imposibilitate bazat(ă) pe anumite prevederi legale,
pe uzanţe sociale, pe înţelegeri în vederea negocierii contractelor colective, pe adaptarea lentă la
schimbări sau pe simpla încăpăţânare proprie naturii umane″.
Reprezentanţii şcolii clasice (A. Smith, D. Ricardo, J. S. Mill, J. B. Say) considerau că
dacă există şomaj, acesta nu putea fi decât voluntar. Explicaţia acestui tip de şomaj trebuia
4
căutată în funcţionarea pieţei muncii şi, în special, în dorinţa lucrătorilor de a primi o
remuneraţie superioară valorii productivităţii marginale. Această atitudine a lucrătorilor era
motivată, după opinia clasicilor, de legislaţiile proprii şi de obiceiurile sociale.

Conform teoriei clasice, în virtutea mecanismelor autoreglatoare ale economiei, tot ce se

economiseşte se transformă automat în investiţii. Ca atare, o problemă a lipsei locurilor de
muncă nu se putea pune. Ideea autoreglării şi a ocupării depline şi-a găsit formularea cea mai
relevantă în ″legea debuşeelor″ elaborată de J. B. Say, conform căreia orice ofertă îşi creează
propria cerere, adică orice producţie îşi creeză consumul (productiv sau neproductiv)
corespunzător. În consecinţă, nu există nici un motiv care să reducă imboldul pentru investiţii şi,
implicit, pentru crearea locurilor de muncă.
Teoria neoclasică consideră, la rândul său, că piaţa forţei de muncă este supusă aceloraşi
reguli ale concurenţei ca orice altă piaţă. Cererea de forţă de muncă se confruntă liber cu oferta
de forţă de muncă. Rezultatul constă în formarea unui nivel al salariului real care ar permite o
totală ocupare a forţei de muncă şi, implicit, echilibrul pe piaţa muncii. Aşadar, conform acestei
concepţii, orice individ poate găsi şi ocupa un loc de muncă, cu condiţia să accepte o reducere a
salariului, până la nivelul de echilibrul.
Dacă piaţa muncii devine rigidă şi salariaţii pretind un salariu real mai mare decât cel
care asigură o ocupare totală, cererea de muncă din partea întreprinderilor va scădea, în timp ce
oferta de muncă a salariaţilor va creşte. Diferenţa dintre cele două niveluri (determinate de
cererea în scădere şi oferta în creştere) reflectă amplitudinea şomajului voluntar.
Astfel, în termenii teoriilor clasice şi neoclasice (dar şi keynesiene), indivizii sunt
”condamnaţi” la şomaj întrucât: nu se supun legilor pieţei libere; nu sunt dispuşi să-şi ofere forţa
de muncă la un salariu real care, deşi ar permite ocuparea totală, nu este pe măsura aspiraţiilor
lor; cererile de salarii mari sunt nerealiste faţă de posibilităţile angajatorilor sau sunt
neconcordante cu nivelul productivităţii muncii; înţelegerile privind negocierea contractelor
colective se produc, sub zodia ”încăpăţânării, proprie naturii umane”.
În literatura de specialitate contemporană, se consideră că în cadrul şomajului voluntar
se includ persoanele care refuză actul muncii, fie datorită salariilor sau condiţiilor de muncă
oferite, care sunt inacceptabile în raport cu pretenţiile posesorului forţei de muncă şi care
consideră că indemnizaţia de şomaj îi este suficientă pentru un trai decent, fie datorită existenţei
altor mijloace de trai pe care aceste persoane le au şi care fac ca motivaţia muncii să dispară.
Din punct de vedere structural, şomajul voluntar cuprinde următoarele categorii de
persoane:

5
 - persoanele care, deşi lucrează, preferă să înceteze munca temporar, considerând că
prin indemnizaţia (ajutorul) de şomaj îşi pot asigura un trai decent;

- persoanele care hotărăsc în mod deliberat să înceteze lucrul, total sau parţial,
considerând că salariul real este prea mic şi că este mai avantajos să aibă timp liber pentru a
dobândi o altă meserie sau un alt loc de muncă;
- şomerii care aşteaptă locuri de muncă mai favorabile decât cele pe care le-au avut sau
decât cele oferite la un moment dat;
- persoanele casnice care, deşi au hotărât să se angajeze într-o activitate, totuşi
tergiversează angajarea în condiţiile date, referitoare la mărimea salariului, distanţa până la locul
de muncă etc.
În practică, şomajul voluntar poate avea următoarele forme de manifestare: şomajul
fricţional (tranzitoriu) şi şomajul indus de însăşi indemnizaţia de şomaj.
Şomajul fricţional (tranzitoriu) cuprinde pe acei lucrători care au abandonat vechile
locuri de muncă pentru a căuta altele mai favorabile, pe acei concediaţi care sunt în căutarea unui
nou loc de muncă şi pe acei indivizi care sunt în căutarea primului loc de muncă. Astfel, unii
dintre şomeri sunt în căutarea unui loc de muncă mai bun, care să le ofere satisfacţii mai mari sau
se deplasează spre o regiune geografică mai prosperă, cu alte perspective de afirmare pentru
aceştia. Alţii sunt obligaţi să-şi schimbe locul de muncă deoarece au fost concediaţi (este cazul,
în mod firesc, acelor concedieri făcute ca urmare a unor fapte săvârşite cu vinovăţie de către
angajaţi, şi nu în urma, spre exemplu, a restrângerii activităţii unei firme; în acest din urmă caz
suntem în prezenţa unei forme de şomaj involuntar).
Pe de altă parte, în fiecare an se prezintă pe piaţa muncii, pentru prima oară, un număr
de persoane care au terminat studiile şi care au diverse aspiraţii în ceea ce priveşte viitorul loc de
muncă. Tinerii, posesori ai unei diplome, sunt adesea contrariaţi şi puţin pregătiţi să accepte că
între idealul lor profesional şi ceea ce li se oferă ca loc de muncă la terminarea studiilor există
anumite diferenţe. Până ce se vor convinge că piaţa îşi impune, în ultimă instanţă, inevitabilele
condiţii, ei vor continua să caute ceva mai bun.
Esenţa (cauza) acestei forme de şomaj constă în aceea că între cei care solicită şi cei
care oferă forţă de muncă se produc ”fricţiuni” permanente. Aceasta, întrucât lucrătorii nu dispun
de o informaţie completă referitoare la localizarea locurilor de muncă vacante, la care să aibă
acces, astfel că informaţia pe piaţa muncii nu este perfectă. Deci, nu putem vorbi despre o
concurenţă perfectă pe piaţa forţei de muncă (se infirmă astfel, în realitate, ideile şi teoriile
neoclasice cu privire la cauzele şomajului voluntar). Nu există posibilitatea practică pentru
potenţialii angajaţi şi angajatori (dintr-un anumit domeniu) de a fi puşi în contact direct, în
6
totalitatea lor şi în acelaşi timp, spre a-şi face cunoscute cererile şi, respectiv, ofertele lor.
Solicitanţii (căutătorii) de locuri de muncă conştientizează, la un moment dat, că aceeaşi muncă
este plătită diferit în locuri diferite. În acest context, posesorul forţei de muncă este dispus să-şi
aloce o parte din timpul său de muncă căutării unui alt loc de muncă mai adecvat. Decizia
acestuia este voluntară, individuală şi raţională. În acest fel, refuzul ocupării de către posesorul
forţei de muncă presupune nişte costuri pe care trebuie să le suporte (pierderea salariului pentru
slujba neacceptată, cheltuieli cu telefoane, deplasări etc., în vederea găsirii altui loc de muncă).
Potenţialul şomer (tranzitoriu) va evalua aceste costuri, dar şi câştigurile sperate ca urmare a
obţinerii unei slujbe mai bine plătite. Ca rezultat al acestui calcul, individul va renunţa la a căuta
un alt loc de muncă, atunci când costul căutării (costul de oportunitate) va egala veniturile
sperate.
Durata şomajului fricţional depinde de posibilitatea armonizării intereselor celor două
părţi (lucrătorul şi angajatul), de fluxul informaţiilor cu privire la locul de muncă dorit, precum şi
de mărimea indemnizaţiei de şomaj.
Şomajul fricţional este specific îndeosebi acelor economii în care forţa de muncă
manifestă o mare înclinaţie pentru a schimba frecvent locul de muncă, fie pentru a-şi îmbunătăţi
condiţiile de viaţă, fie pur şi simplu, pentru a cunoaşte şi alte zone ale ţării. Această formă de
şomaj se mai numeşte şi ”tranzitoriu”, întrucât locuri de muncă există, dar necesită un timp penru
ca solicitanţii să le ocupe.
Şomajul indus de însăşi indemnizaţia de şomaj. Explicabilă şi motivată social,
indemnizaţia de şomaj poate avea şi efecte contradictorii. Astfel, se constată că şomajul, în forma
sa voluntară, este cu atât mai amplu cu cât această indemnizaţie este mai mare; o mărime mai
redusă a acesteia va incita pe posesorul forţei de muncă la a găsi cât mai repede un loc de muncă,
după cum, o sumă mai mare primită ca indemnizaţie va reduce intensitatea căutării unei slujbe.
Este în profitul tuturor şi al fiecărui individ în parte ca alocarea resurselor de muncă să
fie cât mai eficientă. Faptul că fiecare îşi caută un loc de muncă la care se poate adapta mai bine
şi, în acelaşi timp, este şi bine salarizat, nu are nimic antieconomic; cu condiţia însă ca durata
necesară căutării şi schimbării locului de muncă să nu devină o povară financiară greu de
suportat pentru stat. Pentru aceasta este necesar ca indemnizaţia de şomaj să fie stabilită la un
nivel optim. Ea trebuie să fie ”astfel încât să incite la căutarea unui loc de muncă şi să evite, pe
cât posibil, substituirea, raţională din punct de vedere individual, timpului de căutări cu timpul de
odihnă”. Noţiunea de ”optim” are aici mai mult semnificaţia de ”inhibator”, adică indemnizaţia,
prin cuantumul ei, trebuie să descurajeze tendinţa unor lucrători de abandona locul de muncă,
indiferent de motive, spre a deveni beneficiari ai acesteia. De asemenea, ea trebuie să
contracareze tendinţa unor beneficiari efectivi, de a prefera alternativa unui venit mai mic
7
(obţinut prin indemnizaţie), compensat însă cu plăcerea timpului liber. Mai trebuie avut în vedere
că indemnizaţia este supusă, de regulă, indexării ”în sus”, iar muncitorii preferă un astfel de venit
mobil, unei politci de reducere a salariilor, necesare rentabilizarea activităţii economice.

În concluzie, judecând realităţile unei economii care, în mod dinamic, caută criteriile
cele mai eficiente pentru alocarea resurselor de muncă şi facilitează ajustarea necesară între
dezideratele lucrătorilor şi nevoile economiei, şomajul voluntar apare ca un fel de ”rău necesar”,
acceptat şi considerat normal sau natural de către societate.
Dacă în cazul şomajului voluntar individul are, cel puţin, alternativa unei alegeri (de a
prefera, de pildă, să trăiască pe baza ”cadoului” făcut prin indemnizaţia de şomaj, decât să
accepte o slujbă pentru care primeşte o sumă puţin incitantă), nu acelaşi lucru se întâmplă în
cazul şomajului involuntar.
În contrast, şomajul involuntar desemnează starea specifică persoanelor neocupate care,
deşi dispuse să lucreze pentru un salariu real mai mic, determinat în condiţiile pieţei, nu pot să-şi
realizeze acest obiectiv întrucât aceste locuri de muncă, pur şi simplu, nu există. Aşadar, una este
situaţia când, din motive subiective, nu se lucrează pentru că nu se găseşte un loc de muncă
interesant, acceptabil, pe măsura gustului, preferinţelor, a diplomei sau a exigenţei, privind
salariul, şi cu totul altceva este cazul în care cel care caută un loc de muncă, pentru că lipsa
acestuia îi pune în cauză însăşi existenţa, nu-l găseşte disponibil în localitatea sau în zona în care
trăieşte, din motive obiective.
Şomajul involuntar nu este nici natural sau normal, nici un ”rău necesar”, ci un ”rău
veritabil” al economiei.
În funcţie de cauzele obiective (amintite anterior), şomajul involuntar poate avea
următoarele forme de manifestare reprezentative: şomajul structural, şomajul tehnologic, şomajul
ciclic, şomajul sezonier şi şomajul demografic.
Şomajul structural este acela care se formează pe baza modificărilor ce se petrec în
structura activităţilor economico-sociale. El este corelat cu interacţiunea dintre schimbarea
consumului şi structurile de producţie existente. O asemenea interacţiune provoacă o diminuare
puternică a gradului de ocupare în anumite ramuri sau sectoare şi o lipsă de forţă de muncă în
alte domenii. Acest şomaj demonstrează existenţa unei evidente neconcordanţe între structura
cererii şi ofertei de forţă de muncă, sub aspect demografic, educaţional-profesional şi
ocupaţional. El reprezintă efectul restructurării unei economii şi în primul rând a ramurilor
industriale - cele care ocupă o mare parte a forţei de muncă. Structurile socio-profesionale nu
mai corespund structurii economice şi tehnice, în evoluţie; unei cereri suple de forţă de muncă îi
corespunde o ofertă rigidă.
8
 De exemplu, dacă sistemul de învăţământ şi perfecţionare nu produce diplome cu
acoperire - din punct de vedere cantitativ, calitativ şi structural - necesare economiei şi dacă acest
sistem nu are o dinamică adecvată şi nu anticipeză schimbările intervenite în structurile
economice şi tehnice, se creează premisele apariţiei şomajului structural.

Această formă de şomaj este considerată, în general, ca fiind cea mai gravă şi complexă,
deoarece reintegrarea forţei de muncă disponibilizate este un proces lung şi dificil, care
presupune, în principal, creşterea investiţiilor simultan cu recalificarea celor afectaţi. De regulă,
dimensiunile şomajului structural sunt mari atunci când într-o perioadă anterioară a existat o
structură economică anormală, neperformantă şi incapabilă să valorifice superior resursele de
muncă.
Şomajul tehnologic apare ca o variantă a celui structural şi este determinat, în
principal, de înlocuirea vechilor tehnici şi tehnologii cu altele noi, precum şi de restrângerea
locurilor de muncă în urma reorganizării întreprinderilor. El nu este rezultatul introducerii, pur şi
simplu, a progresului tehnic, ci îndeosebi a modului cum posesorii forţei de muncă receptează şi
se adaptează la schimbările tehnologice.
Resorbirea acestui şomaj este, de asemenea, dificilă, întrucât impune recalificarea forţei
de muncă în concordanţă cu cerinţele progresului tehnic şi noile metode manageriale.
Şomajul ciclic este şomajul care apare în perioadele de criză sau recesiune economică -
ce se constituie în faze ale unui ciclu economic - şi care au o anumită repetabilitate. Acesta se
mai numeşte şi şomaj conjunctural, atunci când este determinat de crize economice neciclice
(care nu au o anumită repetabilitate) şi care pot fi parţiale sau intermediare. Şomajul ciclic este
explicat în principal prin insuficienţa cererii efective, el fiind rezultatul modului defectuos în
care se realizează legătura dintre nivelul salariilor, pe de o parte, şi cel al preţurilor şi
productivităţii muncii, pe de altă parte.
În general, această formă de şomaj poate fi resorbită, total sau parţial, în perioadele de
avânt economic.
Şomajul sezonier este acel şomaj determinat de întreruperea activităţilor dependente,
într-o mare măsură, de factori naturali. Astfel de activităţi sunt cele din agricultură, construcţii,
lucrări publice, turism etc.
Şomajul demografic este cel rezultat ca urmare, în principal, a unei creşteri
demografice ”şoc”, adică a unei creşteri anormale de populaţie, care se reflectă prin prezenţa din
ce în ce mai masivă pe piaţa muncii a tinerilor - cu diferite niveluri de pregătire -, în condiţiile în
care aceasta nu este încă pregătită să-i asimileze.

9
 O formă specială de şomaj involuntar este şi şomajul tehnic, care presupune
disponibilizarea parţială sau totală a lucrătorilor, datorită întreruperii activităţii unei întreprinderi,
din lipsă de comenzi, pe o perioadă determinată. Cei afectaţi de această formă de şomaj nu sunt
înregistraţi la oficiile de forţă de muncă şi primesc o indemnizaţie de şomaj de la firma
respectivă, iar cuantumul acesteia se stabileşte în mod diferit faţă de celelalte indemnizaţii şi
ajutoare clasice, reglementate prin lege la nivel naţional. Şomajul tehnic încetează odată cu
reluarea activităţii firmei. Este caracteristic economiilor care se află în criză sau în tranziţie la
economia de piaţă.

MASURAREA SOMAJULUI
Estimarea sau masurarea somajului presupune luarea inconsiderare a dimensiunii,
structurii, intensitatii si duratei acestuia, intr-o perioadasau alta, apeladu-se in acest sens la
indicatorii cantitativi si structural -calitativi.
Indicatori cantitativi - exprima marimea absoluta a somajului,adica numarul total al
somerilor existent, la un moment dat, pe ansambluleconomiei nationale, intr-o zona geografica,
in anumite ramuri, profesii, meserii.
Rata somajului - exprima procentual marimea somajului, fiindraportul procentual intre
numarul somerilor si populatia activa.
Indicatori de ordin structural - se refera la componentastructurala a somerilor dupa
nivelul de calificare, specialitati, meserii, sex, varstasau rasa.Pentru o evaluare corecta a marimii
somajului la unmoment dat, trebuie sa se calculeze : -intrarile-persoane concediate, casnicesau
care au terminat un ciclu de invatamant si nu se pot angaja. -iesirile -persoane care gasesc noi
locuri de munca, cele carerevin la vechiul post, cele care nu mai cauta locuri de munca,
emigrantii,pensionarii, s.a. Prin structura sa, somajul afecteaza toate categoriile desalariati, fapt
ce largeste spectrul saraciei si accentueaza marginalizarea unuinumar important de persoane
devenite somere saurecent sosite pe piata muncii.
Masurarea somajului - necesita luarea in calcul si a altorelemente, cumsunt :
-intensitatea somajului
-se calculeaza prin determinarea corecta amomentului incetarii totale sau partiale a
activitatii si diminuarea corespunzatoarea salariului sau pierderea totala a locului de munca.
-durata somajului
-timpul care se scurge de la pierderea locului demunca pana la reincadrarea sau reluarea
activitatii intr-un domeniu sau altul.

10
 CONSECINTELE SOMAJULUI

Pe plan national, excluderea unei parti a fortei de munca influenteaza dinamica marimii
PIB, in sensul ca instruirea, calificarea celor aflatiinsomaj au presupus cheltuieli din partea
individului si a societatii, cheltuielicare nu vor putea fi recuperate in situatia somajului de lunga
durata ; aceastaforta de munca, iesita din populatia activa ocupata, nu contribuie la cresterea PIB;
societatea suporta costurile somajului pe seama contributiei la fondul de somaj,din partea
agentilor economici si salariatilor.
La nivel de individ -familie, somajul se repercuteaza negativasupra venitului,
indemnizatia de somaj fiind mai mica decat salariul. Existenta in Romania a unui somaj cronic
de lunga durata, ce agenerat criza ocuparii fortei de munca, impune cu necesitate o politica activa
deocupare, care sa vizeze obiective la nivel micro si macroeconomic.

11
 POLITICI DE COMBATERE A SOMAJULUI
Politici active- constau din masurari care contribuie la(re)integrarea somerilor in diferite
activitati si prevenireasomajului in randul celorocupati. Principalele actiuni, masuri de
promovare a politicilor active,sunt :
-organizarea de cursuri de calificare pentru cei care vin pepiata muncii fara o calificare
corespunzatoare si recalificarea somerilor inconcordanta cu structura profesionala a locurilor de
munca ;
-stimularea agentilor economici prin parghii economico-financiare, in extinderea
activitatii economice ;
-incurajarea investitiilor prin acordarea de facilitati in vederearelansarii si cresterii
economice, a crearii de noi locuri de munca ;
-acordarea de facilitati intreprinderilor
-care angajeazasomeri, precum si tineri absolventi(prin subvenctionarea de catre
Ministerul Muncii , a 70% din salariul net).
-incurajarea efectuarii unor lucrari de utilitate publica
- pe plan local sau national
-dezvoltarea ocuparii atipice
-ocuparea pe timp de muncapartial, ocuparea temporara, munca la domiciliu, munca
independenta si alteforme de ocupare ; In vederea atenuarii somajului si a consecintelor lui
suntimportante si alte masuri , actuini, ca : acordarea de facilitati care sa stimuleze mobilitatea
fortei de muncade la o zona la alta, de la un sector de activitate la altul(indemnizatii de
transfer,locuinte, etc.); incurajarea somerilor de a se lansa in activitati pe cont propriu
;racordarea invatamantului la tendintele ce se contureaza in diviziunea munciiinterne si
internationale; formarea si specializarea tinerilor in domenii deperspectiva indelungata care sa le
ofere o mobilitate profesionala ridicata ;dezvoltarea sau crearea de unitati in sectoare ce tin de :
12
producerea de instalatii, utilaje de depoluare, reciclarea materiilor utile ; introducerea de restrictii
privindimigrarea ; In Romania, somajul poate fi redusprin crestereainvestitiilor, care sa
reechilibreze piata bunurilor si serviciilio, dar pentru aceasta,sunt necesare cateva conditii, si
anume : sporirea investitiilor si crearea unorstructuri moderne ale acestui sector, tarife rationale
si cresterea veniturilor realeale agentilor economici, ale populatiei.
Masuri active vizeaza populatia ocupata in vedereapreiantampinarii riscului de somaj.
Adaptarea fortei de munca ocupate la cerintelemereu in dinamica ale unitatii in care lucreaza
diminueaza riscul persoanelorrespective de a deveni someri.
Politici passive acestea se concretizeaza in masuri si actiunicare sa asigure somerilor
involuntari un anumit venit pentru un trai decent sau desubzistenta. Politica pasiva raspunde la
cele doua cerinte in masura in care, pede o parte, stimuleaza crearea de noi locuri de munca, si,
pe de alta parte,fixeaza un cuantum al venitului incitator la munca. Venitul asigurat somerului se
numeste indemnizatie desomaj sau in cazul tarii noastre ajutor de somaj si se acorda pe o
perioadadeterminatade timp. In Romania perioada de acordare a somajului este de 9 luni,iar a
alocatiei de sprijin, de 18 luni. Somajul afecteaza in prezent foarte mult tineriisi femeile, iar din
cauza marii recesiuni in care ne aflam, somajul are o tendintade crester de lunga durata. In cazul
depasirii perioadei de acordare a indemnizatiei desomaj, din imposibilitatea gasirii unui loc de
munca, in multe tari se mai acorda,pentru un interval de timp ajutor de somaj sau alocatie de
sprijin, acesteeafiind sume fixe, lunare, cu mult mai mici decat indemnizatia de somaj. Costul
somajului are un suport obiectiv atata timp catsocietatea nu are capacitatea de a crea noi locuri de
munca si de a asiguracresterea gradului de ocupare.

13
 Forța de muncă în Republica Moldova

Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în anul 2019, forța de muncă a Republicii
Moldova, care include populația ocupată și șomerii, a constituit 947,7 mii persoane. Populația
ocupată în perioada vizată a constituit 909,8 mii persoane. Ponderea bărbaților (51,0%), a fost
nesemnificativ mai mare în comparație cu a femeilor (49,0%). În distribuția ocupării după
mediile de reședință, prevalează mediul rural cu 54,3% față de mediul urban cu 45,7%. Rata de
ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia persoanelor ocupate în vârstă de 15 ani şi peste
în populația totală din aceeași categorie de vârstă) a fost de 41,8%. Rata de ocupare a bărbaților
(46,1%) a fost mai înaltă în comparație cu cea a femeilor (38,2%). În distribuţia pe medii de
reşedinţă, acest indicator a avut valori de 48,5% în mediul urban și 37,5% în mediul rural. Rata
de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (16-58 pentru femei/63 ani pentru bărbați) a fost de
51,8%, a populației în vârstă de 15-64 ani – 48,7%, iar în categoria de vârstă 15-29 ani acest
indicator a înregistrat valoarea de 32,2%. Din distribuția persoanelor ocupate după activitățile
economice rezultă că fiecare a 5-a persoană activa în sectorul agricol (22,5%). Ponderea
activităților non-agricole în trimestrul III/2019 a fost de 77,5%. Persoanele ocupate în industrie
au constituit 13,7%, în construcții – 8,7%, iar în sectorul servicii au activat mai mult de jumătate
din totalul persoanelor ocupate (55,1%). În repartizarea după forme de proprietate, 73,0% din
populația ocupată a activat în sectorul privat și 27,0% – în sectorul public. Structura populaţiei
ocupate după statutul profesional relevă că ponderea salariaților în total ocupare a constituit
76,1%. Marea majoritate a salariaților (88,5%) a fost angajată pe o perioadă nedeterminată de
timp. Munca nedeclarată în rândul salariaților a constituit 8,7%. Practica de angajare fără
perfectarea contractelor individuale de muncă (în baza unor înţelegeri verbale) este mai frecventă
printre salariații bărbați (10,9%) decât salariații femei (6,8%). Cele mai mari ponderi ale
salariaților care lucrează doar în baza unor înțelegeri verbale sunt estimate în agricultură
14
(52,1%), construcții (18,0%), comerț (13,4%) și industrie (3,6%). În sectorul informal, în
trimestrul III, au lucrat 18,2% din totalul persoanelor ocupate în economie, iar 25,5% au avut
un loc de muncă informal. Din numărul persoanelor ocupate informal salariații au alcătuit
27,5%. Din totalul salariaților 9,2% aveau un loc de muncă informal. Salariu „în plic” primeau
9,6% din salariați, iar cele mai mari ponderi ale acestora se estimează pentru activitățile din
agricultură (54,9%), construcții (14,7%), comerț (14,1%) și industrie (3,8%).
Numărul persoanelor sub-ocupate (persoane care au avut un loc de muncă, al căror număr de
ore efectiv lucrate, în total, în timpul perioadei de referinţă, a fost mai mic de 40 ore pe
săptămână, care au dorit şi au fost disponibile să lucreze ore suplimentare) a fost de 34,6 mii,
ceea ce reprezenta 3,8% din totalul persoanelor ocupate. Aproape fiecare a 9-a persoană ocupată
(11,7%) a declarat că ar fi dorit să schimbe situaţia în raport cu locul actual de muncă pe motiv
că nu este satisfăcută de nivelul remunerării (situaţie inadecvată în raport cu venitul). Numărul
șomerilor, estimat conform definiției Biroului Internaţional al Muncii (BIM), a fost de 37,8 mii
persoane. Şomajul a afectat într-o proporție mai mare bărbații (51,9% din total șomeri) şi
persoanele din mediul urban – 53,5%. Rata şomajului (ponderea şomerilor BIM în forța de
muncă) la nivel de ţară a înregistrat valoarea de 4,0%. Rata şomajului la bărbaţi a fost de 4,1%,
iar la femei – de 3,9%, în mediul urban – 4,6% și în mediul rural, respectiv, 3,4%. În rândul
tinerilor (15-24 ani) rata șomajului a constituit 11,3%, iar în categoria de vârstă 15-29 ani acest
indicator a avut valoarea de 8,4%. Populația în afara forței de muncă de 15 ani şi peste în
perioada analizată a constituit  1227,5 mii persoane. În cadrul populației inactive cea mai mare
pondere, peste 45%, revine categoriei de pensionari. Aceștia sunt urmați de grupa persoanelor
care îngrijesc de familie (persoanele casnice) (13,2%) și grupa elevilor și studenților (12,4%). În
rândul altor persoane inactive se mai regăsesc persoanele care nu lucrează și nu caută un loc de
muncă în Moldova, deoarece deja au un loc de muncă (permanent sau sezonier) peste hotare sau
care planifică să lucreze peste hotare (12,1%). Un alt grup îl formează persoanele (declarate de
gospodării) ca fiind plecate peste hotare la lucru sau în căutare de lucru pentru o perioadă mai
mică de un an (8,6%). Restul o formează alte categorii de populație în afara forței de
muncă. Ponderea tinerilor în vârstă de 15-29 ani, care nu fac parte din populația ocupată, nu
studiază/învață în cadrul sistemului formal de educaţie şi nu participă la nici-un fel de cursuri
sau alte instruiri în afara sistemului formal de educație, în trimestrul III al anului curent a
constituit 27,6% din numărul total de tineri cu vârsta de 15-29 ani.

15
 Concluzii:

Șomajul constituie 5,6 procente. În principiu nu pare atât de mare însă sunt probleme pe
piața muncii pentru persoanele din mediul rural unde numărul locurilor de muncă este
insuficient. Cel mai mare șomaj este în rândul tinerilor, care constituie 13 procente. Alte
categorii de persoane care întâmpină probleme pe piața muncii sunt persoanele cu vârstă
prepensionară, persoanele cu dizabilități și alte grupuri vulnerabile. Este puțin în creștere
șomajul de lungă durată, adică o perioadă de un an și mai mult persoanele nu-și pot găsi un loc
de muncă. Dacă e să ne referim la piața muncii, aceasta permanent solicită locuri de muncă
pentru muncitori, muncitori calificați, muncitori necalificați. Actualmente avem în baza de date
peste șase mii de locuri de muncă.
Șomajul cu regret este unul din componentele care caracterizează econimiaaflată în
tranziție. Acest fenomen nou pntru țările post- sovietice ete generat, în linii mari, de doua
circumstanțe: în primul rând de scăderea considerabilă a ritmului activității economice ( din
prima jumate a anilor 90), iar în al doilea, de criza stabilită în economie, urmată de anumite
modificări în industrie (reducerea sectorului de stat și procedurile de falimentare a
întreprinderilor), în agricultură, reforma funciară și formarea unor tipuri noi de întreprinderi
agricvole, în sfera serviciilor- orientarea deplină spre sectorul privat, în primul rând a
antreprenoriatului mic și mijlociu.

16
 Bibliografie

1. LEGE Nr. 105 din 14-06-2018 cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă și
asigurarea de șomaj.
2. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. https://www.anofm.md
3. https://biblioteca.regielive.ro/referate/economie/somajul-in-republica-moldova-
281449.html
4. https://monitorul.fisc.md/editorial/forta-de-munca-in-republica-moldova-ocuparea-
si-somajul-in-trimestrul-iii-2019.html
5. https://statistica.gov.md/public/files/publicatii_electronice/ocupare_somaj/Forta_Mu
nca_2014.pdf
6. https://moldova.europalibera.org/a/24973487.html
7. https://administrare.info/domenii/economie/4895-cauze-şi-forme-de-manifestare-
ale-şomajului

17