DECIZIE CIVILĂ Nr.

4839 din 18 octombrie 2013

Acţiune în răspundere patrimonială a salariatului. Cheltuieli de
judecată. Onorariul avocatului care depăşeşte cu mult valoarea
pretenţiilor
EMITENT: CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – Secţia a VII-a civilă şi
pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale
PUBLICATĂ ÎN: Revista română de jurisprudenţă nr. 1/2014, Editura
Universul Juridic

– vechiul Cod de procedură civilă: art. 274

– Statutul profesiei de avocat: art. 127

Rezumat

Unul dintre elementele prevăzute de art. 127 din Statutul profesiei de avocat, în funcţie
de care se fixează onorariul, îl constituie „avantajele şi rezultatele obţinute pentru profitul
clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat”, iar prin aplicarea acestui criteriu se
constată că avantajul clientului este inferior cu mult onorariului plătit.
Prin reducerea onorariului, instanţa nu intervine în raportul dintre avocat şi clientul
său. Contractul de asistenţă juridică îşi produce toate efectele între părţi, clientul fiind
ţinut la plata întregii sume convenite, doar că faţă de terţi el poate recupera numai o sumă
apreciată de instanţă ca fiind în concordanţă cu toate elementele speţei.

(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de
muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 4839 din 18 octombrie 2013, trimisă, în rezumat,
de judecător Silvia-Georgiana Ignat*)
------------
* Judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind
conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin cererea înregistrată la data de 21 martie 2011, astfel cum a fost precizată la 11 mai
2011, reclamanta SC S. SRL a formulat acţiune în răspundere patrimonială împotriva
pârâtului A.G., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.199,11 lei, reprezentând
prejudiciul creat societăţii, cu actualizarea sumei datorate, în funcţie de inflaţie, precum şi
la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 8718 din 22 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, Secţia a
VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de chemare în judecată,
astfel cum a fost precizată şi restrânsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta, soluţionat de Curtea de Apel
Bucureşti, Secţia a VII-a, prin Decizia nr. 2211 din 12 aprilie 2013.
S-a reţinut, în considerentele deciziei menţionate, că pentru antrenarea răspunderii
patrimoniale a salariatului faţă de angajator este necesar să fie întrunite cumulativ
următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită şi
personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat
patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu,
vinovăţia salariatului.
Instanţa de recurs a constatat îndeplinirea în cauză a tuturor condiţiilor prevăzute de
lege în cazul răspunderii patrimoniale a salariatului faţă de angajator, potrivit art. 270 şi
art. 271 din Codul muncii, reţinând astfel că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a
dispoziţiilor legale privind răspunderea patrimonială a salariaţilor, aprecierea
probatoriului administrat nefiind corectă.
Sub aspectul întinderii prejudiciului cauzat recurentei reclamante de către intimatul
pârât, Curtea a constatat că situaţia nu a fost pe deplin lămurită în faţa instanţei de fond,
probele administrate fiind insuficiente pentru tranşarea litigiului. Constatând că
modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, Curtea,
în baza art. 312 alin. 3 ultima teză C.pr.civ., admiţând recursul, a reţinut cauza în vederea
rejudecării şi a dispus efectuarea unei expertize contabile, probă ce nu putea fi
administrată în faza recursului, ci numai în rejudecare după casare, conform art. 305
coroborat cu art. 315 alin. 3^1 C.pr.civ.
În faza rejudecării în fond după casarea cu reţinere, expertul desemnat în cauză a avut
de stabilit cuantumul exact al prejudiciului cauzat societăţii recurente reclamante, de către
salariatul intimat pârât.
În cuprinsul raportului întocmit, expertul arată că prejudiciul creat de pârât a fost în
sumă totală de 1.469,11 lei, din care acesta a restituit suma de 650 lei, astfel încât a rămas
de achitat suma de 819,11 lei.
Având în vedere că toate celelalte condiţii ale antrenării răspunderii patrimoniale au
fost analizate de instanţa de recurs şi că singurul aspect rămas nelămurit era întinderea
prejudiciului, care a fost calculat de către expert, Curtea nu mai are a analiza alte aspecte
în această fază procesuală. Rejudecând în fond, Curtea va admite în parte acţiunea, în
limita prejudiciului dovedit, şi va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 819,11 lei
cu acest titlu, respingând restul pretenţiilor.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei
de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, admise în parte, precum şi la plata
sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată în recurs, admise în parte.
Dispoziţiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ. sunt în sensul că partea care cade în pretenţii va fi
obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar alin. 3 al aceluiaşi text legal
prevede dreptul instanţei de judecată de a mări sau micşora onorariile avocaţilor, potrivit
cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori se va constata motivat că
sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de
avocat.
Totalul cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă este de 6.047,49 lei, compus
din 2.350,82 lei onorariul apărătorului în faza procesuală a fondului, 2.996,67 lei onorariu
de avocat în faza recursului şi 700 lei onorariul expertului.
Prin reducerea cheltuielilor de judecată până la nivelul sumei de 2.200 lei, Curtea dă
eficienţă dispoziţiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., coroborate cu elementele prevăzute de art.
127 din Statutul profesiei de avocat, în funcţie de care se fixează onorariul de avocat.
În cauză, onorariul avocatului este nepotrivit de mare faţă de valoarea pricinii şi
dificultatea redusă a aspectelor speţei.
Detaliind fiecare dintre elemente, Curtea constată că pretenţiile reclamantei au vizat
numai plata unui prejudiciu în cuantum total de 819,11 lei, pentru întreaga perioadă
solicitată. Se observă, aşadar, că recurenta reclamantă a efectuat cheltuieli de judecată în
cuantum de 6.047,49 lei, pentru a obţine realizarea creanţei în valoare de 819,11 lei. Or,
unul dintre elementele prevăzute de art. 127 din Statutul profesiei de avocat, în funcţie de
care se fixează onorariul de avocat, îl constituie „avantajele şi rezultatele obţinute pentru
profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat”, iar prin aplicarea acestui
criteriu la speţa de faţă se constată că avantajul clientului este inferior cu mult onorariului
plătit. De asemenea, gradul de complexitate al speţei este unul redus, iar aspectele de
ordin contabil au fost lămurite de către un expert specializat, actele contabile ale
societăţii, depuse ca probă la dosar, nefiind suficient de clare în dovedirea pretenţiilor, în
lipsa raportului de expertiză. Şi prin raportare la acest criteriu cuantumul onorariului
plătit apărătorului este nepotrivit.
Curtea subliniază că, prin reducerea onorariului de avocat, instanţa nu intervine în
raportul dintre avocat şi clientul său. Contractul de asistenţă juridică îşi produce toate
efectele între părţi, clientul fiind ţinut la plata întregii sume convenite, doar că faţă de terţi
el poate recupera numai o sumă apreciată de instanţă ca fiind în concordanţă cu toate
elementele speţei.
Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că un cuantum de 2.200 lei pentru
cheltuielile de judecată este adecvat şi suficient, reflectând atât culpa procesuală a
pârâtului, cât şi munca depusă de avocatul reclamantei, avantajul obţinut de clientul
acestuia şi gradul de complexitate al speţei.

---------------