Sunteți pe pagina 1din 59

CHIMIE GENERALĂ ŞI FARMACEUTICĂ

TEHNOLOGIA MEDICAMENTELOR

ELABORAREA METODEI HPLC PENTRU STUDIU FITOCHIMIC AL SPECIEI


HYPERICUM PERFORATUM L.
Igor Casian, Ana Casian, Vladimir Valica
Centrul Ştiinţific în domeniul Medicamentului al USMF “Nicolae Testemiţanu”

Summary
Elaboration of the HPLC method for the phytochemical
study of Hypericum perforatum L. species
The HPLC method with multiwavelength UV-VIS detection has been developed for the
quantification of pharmacologically active substances in herb of St. John’s Wort (Hypericum
perforatum L.) and in extractive products.
The procedure for preparation of raw material samples has been optimized, having in mind
instability of some active substances in solutions.
It was confirmed, that the greatest part of active substances can be found in flowers, smaller
amount - in leaves, but stems are practically deprived them.

Rezumat
S-a elaborat metoda HPLC cu detecţia în UV-VIS cu mai multe lungimi de undă pentru
dozarea substanţelor farmacologic active în herba de sunătoare (Hypericum perforatum L.) şi în
produsele lor extractive.
Procedura de preparare a probelor de produs vegetal a fost optimizată, ţinând cont de
instabilitatea unor substanţe active în soluţii.
S-a confirmat, că cantitatea majoră a substanţelor active se află în flori, mai puţine – în
frunze, iar tulpinile practic sunt lipsite de ele.

Actualitatea temei
Sunătoarea (Hypericum perforatum L., familia Hypericaceae ) este o plantă ce prezintă în
continuare interes pentru studiu din punct de vedere atât farmacologic, cât şi fitochimic.
Preparatele din sunătoare manifestă un spectru larg de acţiune farmacologică, inclusiv
antidepresivă, adaptogenă, hepatoprotectoare, antimicrobiană, antiinflamatoare ş. a [2, 3, 4]. De
asemenea componenţa chimică a plantei este destul de complexă, incluzând substanţe din diferite
grupe, în primul rând, compuşi fenolici [3, 5]. Necătând la faptul, că sunătoarea se consideră o
plantă suficient studiată, până în prezent nu există o părere unică despre componentul sau grupa
de componenţi, care sunt responsabili pentru acţiunile farmacologice. Din aceasta cauză nu
există o abordare unică faţă de standardizarea produselor farmaceutice obţinute din herba de
sunătoare. În orice caz, în studiile fitochimice existente şi farmacognostice se preferă maximum
o descriere cât mai detaliată a compoziţiei chimice şi minimum – determinarea substanţelor
potenţial active şi celor caracteristice pentru specia studiată.
Un aport considerabil în soluţionarea acestei sarcinii pot servi metodele analitice universale
şi, în primul rând, cromatografice. Alte metode, inclusiv şi cele farmacopeice, destinate dozării
unor grupe chimice aparte, şi aplicate în studiile de rutină complexe a plantei sunt incomode şi
ineficiente, cerând un volum enorm de operaţiuni la etapele de preparare a probelor şi de analiză
propriu-zisă [1].

327
Obiectivele lucrării
Scopul prezentei lucrării a constat în elaborarea metodei HPLC pentru dozarea mai multor
substanţe din diferite grupe chimice într-o singură probă.
Materiale şi metode
În lucru s-a utilizat cromatograful de lichide din seria Jasco LC-2000, alcătuit din două
pompe, amestecător dinamic de presiune înaltă, injector manual, termostat de coloane şi detector
UV-VIS cu şir de diode (DAD). Separarea cromatografică s-a studiat pe coloane analitice cu faza
inversă. Componenţii tamponului au fost de gradul de puritate “chimic pur”, iar acetonitrilul –
“pentru HPLC”. Substanţele de referinţă au fost procurate de la “Fluka” şi “Sigma-Aldrich”.

Rezultate şi discuţii
Alegerea condiţiilor de separare a analizilor a fost dictată, mai întâi de comportarea
cromatografică a derivaţilor de antracen condensaţi (hipericină şi pseudohipericină). Având
molecule cu structura plată şi dimensiuni majorate, aceşti compuşi demonstrează efecte de
excluzie pe sorbenţii cu mărimea porilor 60-80 Å, care sunt utilizaţi pe larg. Pe de altă parte,
posedând câte 6 hidroxili fenolici într-o moleculă, aceşti compuşi fiind analizaţi pe coloane cu
faza C-8 sau C-18 formează picuri cromatografice cu forma alterată, posibil din cauza aportului
majorat de interacţiuni nespecifice. Rezultate mai satisfăcătoare am obţinut analizând probele pe
coloana cu sorbent Kromasil 100 C-4. Îmbunătăţirea ulterioară a formei picurilor s-a atins cu
utilizarea concentraţiilor înalte ale electrolitului puternic în faza mobilă.
O altă dificultate este legată de diapazonul destul de larg a polarităţii substanţelor
determinate, fapt ce nu permite efectuarea analizei în regim isocratic sau în gradient scurt, iar

90 gradient
10 15 programat
11 18

75

12 gradient
real
60
A, mAU

45
13
CACN, %;

1
30 5 16
6 19
2 4
3 7 14
8 17
9
15 280 nm

592 nm
0
0 5 10 15 20
t, min

Fig. 1. Cromatograma extractului din herbă de sunătoare şi forma gradientului programat la


întrarea în coloană şi real (calculat) la ieşirea din coloană. Componenţi identificaţi: 1 – acizi
oxicinamici; 2 – acid clorogenic; 3 – catehină; 5 – epicatehină; 4, 6-9 – proantocianidine
oligomerice; 10 – rutozidă; 11 – hiperozidă; 12 – isocvercitrină; 13 – glicozid flavonolic; 14 –
cvercetină; 15 – biapigenină; 16 – pseudohipericină; 17 – hipericină; 18 – hiperforină; 19 –
adhiperforină.
328
Hiperozida Hipericin Hiperforin

274

360

592

240 280 320 360 400 440 240 300 360 420 480 540 600 240 280 320 360 400
, nm , nm , nm

Acid
Epicatehin Biapigenina
clorogenic 328

332

282

240 280 320 360 240 280 320 360 400 440 240 280 320 360 400 440
, nm , nm , nm

Fig. 2. Spectrele în UV-Vis ale substanţelor principale din specia H. perforatum L.


aplicarea gradientelor line măreşte considerabil timpul analizei. Ca soluţie de compromis am
propus aplicarea gradientului cu mai multe trepte, în care sectoarele de gradient lin sau eluarea
isocratică alternează cu sectoare de gradient abrupt, cum este redat în fig. 1.
Prezenţa componenţilor chimici din diverse grupe cere şi efectuarea detecţiei la diferite
lungimi de undă pentru a asigura selectivitatea şi sensibilitatea necesară. Pe fig. 2 sunt prezentate
spectrele UV-VIS a unor substanţe din grupele principale, caracteristice pentru specia H.
perforatum L. Spectrele sunt extrase din cromatogramele, înregistrate cu DAD. Lungimea de
undă 280 nm este preferabilă pentru detecţia proantocianidinelor şi hiperforinei. Restul
componenţilor interesaţi, de asemenea, posedă absorbanţă suficientă în aceasta regiune a
spectrului, dar în acest caz selectivitatea determinării lor va fi scăzută, în special pentru
hipericină. Astfel, se recomandă de efectuat detecţia hipericinei şi pseudohipericinei la lungimea
de undă 592 nm, care este specifică pentru grupa dată. Derivaţii acidului cafeic se detectează la
328 nm, biapigenina – la 340 nm, iar glicozide flavonolice – la 360 nm. În cazul lipsei
detectorului cu mai multe lungimi de undă, se poate efectua detecţia aplicând detectorul cu
scanare la cel puţin 2 lungimi de undă (280 şi 592 nm), programând schimbarea lor în timpul
înregistrării cromatogramelor.
Ca rezultat al studiului efectuat, propunem următoarele condiţii de separare cromatografică a
componenţilor principali ai extractelor din herba de sunătoare: Coloana Kromasil 100 C-4, 5 m,
100 x 4,6 mm. Faza mobilă, pompată cu viteza volumetrică 1,5 ml/min, se formează în
amestecătorul dinamic de presiune înaltă din doi componenţi: A – acetonitril; B – soluţie
KH2PO4 0,1 M + H3PO4 0,02 M. Programul gradientului: 5-32% A în B, 0-8 min; 32-73% A în
B, 8-10 min; 73% A în B, 10-13 min; 73-87% A în B, 13-15 min; 87% A în B, 15-18 min. Apoi
coloana se echilibrează timp de 5 min cu faza iniţială (5% A în B) înainte de a injecta proba
următoare. Timpul total al unui ciclu cromatografic este 23 min. Soluţia de etalonare Nr 1
conţine 20 mg/l hipericină şi câte 40 mg/l acid clorogenic, (-) epicatehină, hiperozidă şi
apigenină în amestec acetonitril – apă (1:1). Soluţia de etalonare Nr 2 conţine 80 mg/l
329
a b c
1 1
150
1
80
12

120

60

8 90
A, mAU

2
40
2
3
60

20
30

0 0 0
0 1 2 3 4 5 6 0 1 2 3 4 0 1 2 3 4 5
t, min t, min t, min

Fig. 3. Cromatoframele extractului din herbă de sunătoare în regim isocratic: a – 18% acetonitril
în tampon fosfat: 1 – rutozidă, 2 – hiperozidă, 3 – isocvercitrină; b - 72% acetonitril în tampon
fosfat: 1 – pseudohipericină, 2 – hipericină; c - 85% acetonitril în tampon fosfat: 1 – hiperforină,
2 – adhiperforină.
hiperforină în faza mobilă cu concentraţia acetonitrilului 50%. La concentraţii mai joase a
acetonitrilului este posibilă precipitarea hiperforinei, sau sorbţia hipericinei pe suprafaţa vaselor.
Din lipsa substanţei de referinţă biapigenină, în soluţia de etalonare s-a folosit apigenina, care are
spectru UV asemănător, dar eluează cu 0,2 min înaintea biapigeninei. În aceste condiţii
cromatografice picurile glicozidelor flavonolice sunt separate incomplet, ceea ce nu prezintă o
problemă pentru standardizarea produselor după suma glicozidelor în recalcul la hiperozidă sau
rutozidă.
În cazul, când este necesară determinarea doar a unor grupe chimice aparte, se poate micşora
considerabil timpul analizei, cu eluarea în regim isocratic la concentraţia acetonitrilului în faza
mobilă 18% pentru glicozide flavonolice, 72% pentru hipericină şi pseudohipericină, sau 85%
pentru hiperforină şi adhiperforină. Cromatogramele corespunzătoare sunt prezentate în fig. 3.
O altă sarcină importantă este optimizarea tehnicii de preparare a probelor de materie
vegetală înaintea separării cromatografice. Există doi factori care pot influenţa rezultatele
analizei: instabilitatea hiperforinei şi a derivaţilor de antracen în soluţiile hidroalcoolice şi
legarea strânsă a hipericinei cu matricea vegetală.

330
Instabilitatea hiperforinei este condiţionată de oxidarea ei uşoară cu oxigenul din aer, care se
intensifică în mediu bazic, de aceea se recomandă acidularea extragentului. Pe de altă parte, în
mediu acid scade stabilitatea hipericinei şi, în special, a pseudohipericinei. Ca variantă de
compromis, s-a ajuns la utilizarea soluţiei de acid citric 0,2% în alcool etilic 80% în calitate de
extragent. Acidul citric posedă proprietăţi antioxidande şi de tampon; pH-ul extractelor obţinute
se află în limitele 4,2-4,3. Concentraţia înaltă a etanolului micşorează solubilitatea oxigenului în
extragent şi uşurează extragerea componenţilor lipofili, cum ar fi hiperforina. Încălzirea
extragentului până la 60°C intensifică procesul de extracţie şi, de asemenea, micşorează
solubilitatea oxigenului. Aceşti factori influenţează favorabil stabilitatea compuşilor activi. La
temperaturi mai ridicate de 60°C creşte pierderea extragentului din cauza evaporării.
Din curbele cinetice (fig. 4) se vede, că timpul optim pentru o singură extracţie este în jur de
40-45 min. Majorarea timpului de extracţie duce la micşorarea concentraţiei hiperforinei.
Dependenţa randamentului hipericinei şi hiperforinei de numărul de extracţii este prezentată în
tabelul 1. Cu evidenţă variantele optime şi timpul total necesar sunt 3 extracţii câte 30 min sau 2
extracţii câte 45 min. Ultima variantă necesită mai puţine operaţiuni.
Tabelul 1
Randamentul compuşilor principali la extracţia repetată a 0,5 g herbă de sunătoare cu porţiuni
a câte 50 ml extragent la temperatura 60°C
Randamentul cumulativ, %
Nr. de
Hipericina Hiperforina Glicozide flavonolice
extracţie
t=30 min t=45 min t=30 min t=45 min t=30 min t=45 min
1 76,0 88,7 88,0 91,0 87,3 90,4
2 91,8 96,9 96,7 98,7 96,1 98,2
3 97,0 98,0 98,8 99,6 98,6 99,5

Pe baza datelor, expuse mai sus, se propune următoarea tehnica de preparare a probelor de
herba de sunătoare pentru analiza cromatografică: Circa 0,5 g (masa exactă) materie primă
mărunţită, care trece prin sita cu diametru orificiilor 1 mm, se introduce în balon cu capacitatea
100 ml, se adaugă 50 ml soluţie acid citric 0,2% în alcool etilic 80%, se încălzeşte pe baie de apă
la temperatura 60  2°C timp de 45 min, amestecând periodic. Conţinutul balonului se filtrează
prin tampon de vată în balon cotat cu capacitatea 100 ml. Tamponul cu materia primă se
reîntoarce în primul balon şi extracţia se repetă încă o dată în aceleaşi condiţii. Extractul sumar
se răceşte până la temperatura 20°C şi se completează până la volumul de 100 ml cu extragent
pur. Alicota se centrifughează 5 min la 3000-4000 g. Câte 10 l probă şi soluţiei standard se

1.0

0.8
Unitati relative

0.6

0.4
Hipericina + pseudohipericina
Hiperforina + adhiperforina
0.2
Glicozide flavonolice

0.0
0 20 40 60 80
t, min

Fig. 4. Curbele cinetice ale extracţiei unor componenţi principali la prepararea probelor de
materie primă.
331
injectează în sistemul cromatografic. Toate operaţiunile de preparare a probelor trebuie efectuate
în încăperi întunecate pentru a preveni descompunerea hiperforinei sub influenţa luminii.
Produsele extractive din herba de sunătoare pentru analiza cromatografică pot fi preparate în
modul următor: Tincturile şi extractele lichide se diluează de 20-100 ori (în dependenţa de
concentraţiile substanţelor analizate) cu soluţie acid citric 0,1-0,2% în alcool etilic 70-80%, sau
cu fază mobilă cu concentraţia acetonitrilului 40-50%. Extractele uscate şi formele farmaceutice
solide se prepară prin dizolvarea probei de pulbere în unul din aceşti solvenţi utilizând baia cu
ultrasunet. Masa probei şi diluarea necesară se calculă, reieşind din diapazonul optim al
concentraţiilor rezultante ale principalelor substanţe active: 10-50 mg/l pentru hipericină şi 40-
200 mg/l pentru hiperforină.
Cu ajutorul metodei elaborate am studiat repartizarea substanţelor potenţial active în diferite
părţi ale plantei înflorite H. perforatum L.: flori, frunze şi tulpini. Din rezultate (tabelul 2) se
vede, că cantitatea majoră a acestor substanţe se află în flori, mai puţine – în frunze, iar tulpinile
practic nu conţin componenţi activi. Rezultatele obţinute denotă raţionalitatea colectării părţii de
sus a plantei înflorite, precum şi necesitatea limitării conţinutului de tulpini în materia primă.

332
Tabelul 2
Conţinutul compuşilor principali în diferite organe ale herbei de sunătoare

Conţinutul, mg/g
Organul
plantei Hipericina Hiperforina
Glicozide flavonolice3
+ pseudohipericina1 + adhiperforina2
Flori 4,63 48,0 30,8
Frunze 1,82 4,23 31,4
Tulpini 0,08 0,88 5,1

Nota: 1 în recalcul la hipericină; 2 în recalcul la hiperforină; 3 în recalcul la hiperozidă.

Concluzii
S-a elaborat metoda HPLC UV-Vis care s-a dovedit a fi rapidă şi eficientă pentru dozarea
diferitor grupe de substanţe farmacologic active în herba de sunătoare şi a produselor extractive.
Metoda permite dozarea hipericinei, pseudohipericinei, hiperforinei, biapigeninei, glicozidelor
flavonolici, acizilor oxicinamici, catehinilor şi proantocianidinelor oligomerice într-o singură
probă.
Optimizarea procedurii de preparare a probelor de materie primă, asigură stabilitatea
substanţelor active în timpul analizei.
S-a confirmat repartizarea neuniformă a substanţelor active între diferite organe ale plantei
şi necesitatea limitării conţinutului de tulpini în materia primă.
Metoda elaborată poate fi utilă pentru standardizarea materiei prime herba de sunătoare,
precum şi ale preparatelor farmaceutice, ce conţin produse extractive din specia dată.

Bibliografie
1. European Pharmacopoeia 6.0, vol. 2, 2008, p. 2958-2959.
2. Ichim Daniela Luminiţa, Nicuţa Daniela, Căpraru Gabriela. HYPERICUM PERFORATUM
L. in modern phytotherapy. Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”,
Secţiunea Genetică şi Biologie Moleculară, tom VIII, 2007, p. 253-257.
3. WHO Monographs on selected medicinal plants. Hyperici Herba. Vol. 2, 2004, p. 149-171.
4. Карамышева Е.И., Лобанова Е.Г., Горьков В.А. Антидепрессивная активность
препаратов зверобоя: Аналитический обзор. Фарматека, № 6 (42), 2000.
5. Правдивцева О.Е., Куркин В.А. Исследования по обоснованию новых подходов к
стандартизации сырья и препаратов зверобоя продырявленного. Химия
растительнного сырья. 2008, №1, стр. 81-86.

333
APLICAREA METODELOR FIZICO-CHIMICE ÎN STUDIUL CHIMICO-
FARMACEUTIC AL COMPRIMATELOR DE SOMNOL
Tamara Cotelea1, Serghei Ermolaev1, Efim Arama2, Oleg Bolotin3, Iurii Tihon1
1
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică USMF „N.Testemişanu”
2
Catedra Biofizică, informatică şi Fiziologia omului „N.Testemişanu”
3
Institutul de Chimie al AŞ RM

Summary
Phisico-chemical methods applied in chemico –
pharmaceutical study of Somnol tablets
The chromatography method on a thin layer was worked out to identify the zopiclone ( an
active principle of Somnol tablets) by utilizing four systems of solvents, the spectroscopy IR,
thermic effects have been registered applying the thermogravimetrical method, the
spectrophotometrical method of dosing in powders and tablets of 7,5mg as well as the HPLC
method to identify in powder. Due to the fact that, these utilized methods are specific and
reproductive , they are recommended for the study of zopiclone in biological fluids.

Rezumat
A fost elaborată metoda cromatografiei pe strat subţire de identificare a zopiclonei
(principul activ din comprimate de Somnol) utilizând 4 sisteme de solvenţi,metoda
spectroscopiei IR, au fost înregistrate efectele termice aplicând metoda termogravimetrică,
metoda spectrofotometrică de dozare în pulbere şi comprimate 7,5 mg, precum şi metoda HPLC
de identificare în pulbere. Dat fiind faptul, că metodele folosite sunt specifice şi reproductive ele
se recomandă pentru studierea zopiclonei în lichidele biologice.

Actualitatea temei
Zopiclona se utilizează pe larg în medicină ca somnifer, anxiolitic, anticonvulsiv,
migrelaxant. Zopiclona posedă acţiune nemijlocită asupra regiunilor de legătură a receptorilor α1,
α2, α3 şi α5 a acidului gama aminobutiric (AGAB). La fel contribue la creşterea permeabilităţii
clorului în celulă şi provoacă hiperpolarizarea membranelor şi totodată frânarea puternică a
neuronilor. Spre deosebire de benzdiazepine nu acţionează la durata somnului pentru restabilirea
funcţiei psihice, memoriei, dar prelungeşte faza latentă a somnului importantă, pentru restabilirea
fizică a organismului.
În prezent comprimatele de Somnol cu conţinut de zopiclonă se administrează în
tratamentul insomniei de situaţie şi cronică la maturi inclusând dificultăţi la adormire şi trezire
preventivă. În procesul terapiei cu zopiclonă se micşorează perioada adormirii şi creşte durata
somnului şi eficacitatea.

Obiectivele lucrării
Efectuarea studiului în vederea determinării metodelor fizico-chimice de analiză, de
identificare şi dozare a acestei substanţe, care ar putea fi aplicate şi după extragerea din lichidele
biologice.

Materiale şi metode de cercetare


În cadrul cercetărilor s-a folosit zopiclon substanţa pură (cu grad de puritate „pur pentru
analiza” şi „chimic pur”), comprimate somnol 7,5 mg AO Gridex (Letonia). În calitate de
reagenţi s-au folosit cloroform, acid clorhidric, alcool etilic, acetonitril, alcool metilic, hidroxid
de sodiu.
Pentru determinarea identităţii am aplicat metoda cromatografiei pe strat subţire (CSS),
folosind plăci cromatografice cu conţinut de silicagel G, în cadrul cărui s-au utilizat 4 sisteme de
solvenţi: cloroform – dioxan – acetonă – soluţie amoniac 25 % (47,5 : 45 : 5 : 2,5); toluen –
acetonă – etanol - soluţie amoniac 25 % (45 : 45 : 7,5 : 2,5); cloroform – metanol (90 : 10);

334
cloroform – acetonă (80 : 20), pentru care s-a determinat valoarea Rf egală cu 0,80; 0,49; 0,55;
0,60. respectiv.
Spoturile de zopiclonă pe placa cromatografică fluoriscează în razele UV în culoare
verzue; cu reactivul Nessler – culoare galbenă, cu Dragendorff şi acid sulfuric – roşu-cafeniu.
Pentru aceasta 0,0016 g substanţă pură (m.e.) se trece într-un balon cotat cu volumul de 25 ml, se
dizolvă în acid clorhidric 0,1 M şi se aduce la cotă cu acelaşi solvent (sol.A). 1 ml sol. A se trece
într-un balon cotat cu volumul 50 ml şi se aduce la cotă cu acelaşi solvent (sol. B). 2µl soluţie B
se aplică pe linia de start a plăcii, placa se introduce în camera de cromatografiere, se
cromatografiază ascendent în sistemul de solvenţi corespunzător. Când frontul de solvenţi va
parcurge 2/3 din lungimea totală a plăcii cromatografice ultima se scoate din vas, se usucă la aer
şi se pulverizează cu reactivele respective. Sensibilitatea reactivilor ne dă posibilitate să aplicăm
această metodă pentru cercetarea zopiclonei în extrasul organic din lichidul biologic.
În aspectul analizei, structurii moleculare a substanţelor medicamentoase, identificarea şi
controlul purităţii lor este metoda spectrofotometriei de absorbţie în UV.Astfel pentru
identificarea şi aprecierea zopiclonei s-au înregistrat spectrele de absorbţie în intervalul
lungimilor de undă 220-350 nm în cuvă cu drumul optic 10 mm.
În extractul cloroformic se compară spectrele de absorbţie a soluţiei de analizat şi soluţiei
standard. Spectrele au fost citite la spectrofotometru Perkin Elmer Lambda 400 în Soluţia
standard are maxim de absorbţie la lungimea de undă 308,93 nm. Soluţia de cercetat – la 308,79
nm.
Pentru acesta 0,015 g (m.ex.) zopiclonă se trece în balon cotat, cu volumul 100 ml se
dizolvă în solventul respectiv (acid clorhidric, cloroform, metanol, hidroxid de sodiu 0,1 M) se
agită până la dizolvarea completă pe baia cu ultrasunet şi se aduce la cotă cu solventul
corespunzător – soluţia A. 10 ml sol.A se plasează în alt balon cotat cu capacitatea de 100 ml şi
se aduce la cotă cu solventul corespunzător (soluţia B). Se citeşte absorbanţa soluţiei de analizat
la spectrofotometru Perkin Elmer Lambda 400 în cuvă cu drumul optic 10 mm, în intervalul
lungimii de undă 220-350 nm .
Spectrele de absorbţie a soluţiei zopiclon (15 µg/ml) în aceşti solvenţi are următoarele
maxime de absorbţie: în acid clorhidric 0,1 M la lungimea de undă 303 nm, în cloroform – 305,5
nm, în metanol 304,0 nm, în hidroxid de sodiu 0,1 M – 237 şi 277,5 nm (fig.1,2,3,4).
Preventiv s-a cercetat dependenţa absorbanţei de concentraţia zopiclonei. Pentru aceasta
0,01 g zopiclonă pulbere (masa exactă) se plasează într-un balon cotat cu capacitatea de 50 ml se
dizolvă în cloroform şi se completează până la cotă (soluţia A) 10 ml soluţie A se plasează în alt
balon cotat cu capacitatea de 50 ml şi se aduce cu cloroform până la cotă (soluşia B 0,004 %).
Din soluţia B se pregătesc o serie de soluţiei cu concentraţiile corespunzătoare
1,5,10,15,20,25,30 µg/ml. Se citeşte absorbanţa acestor soluţii la lungimea de undă 305 nm în
cuva cu drumul optic de 10 mm. În calitate de soluţie de referinţă se utilizează cloroformul. În
baza acestor date s-a construit graficul absorbanţei în funcţie de concentraţia zopiclonei în
soluţie de cloroform Din curba de etalonare a zopiclonei reiese că legea Bouguer-Lambert-Beer
se respectă în intervalul de concentraţie 0,1-30 µg/ml. În această fază s-a elaborat tehnica de
lucru pentru dozarea spectrofotometrică în pulbere şi comprimate. Eroarea relativă ±1,48 %.

0,51
303,93

0,4
215,85

0,3

A
0,2
207,80

0,1

244,10
0,00
200,0 250 300 350 400 450 500,0
nm

Fig.1Spectrul de absorbţie al zopiclonei Fig.2 Spectrul de absorbţie al zopiclonei


în acid clorhidric 0,1M în cloroform

335
0,70 0,80
201,85
218,14
0,6 0,7

0,6 237,14
0,5
304,15
0,5 277,57
0,4
212,15 0,4
A A
0,3
0,3 217,82
0,2
0,2
0,1 0,1 258,07
245,12
0,00 0,00
198,0 250 300 350 400 450 500,0 215,0 250 300 350 400 450 500,0
nm nm

Fig.3 Spectrulde absobţie al zopiclonei Fig,4 Spectrul de absorbţie al zopiclonei în


în metanol hidroxid de sodiu 0,1M

A fost efectuată identificarea zopliconei prin metoda spectroscopiei IR în regiunea 400 –


4000cm. Spectrul IR al zopliconei a fost descifrat în baza datelor din literatură. Spectrele
principale s-au evidenţiat la următoarele lungimi de undă: 1372, 1225-1075, 1463, 1600-1500,
1150-1180, 810, 720 şi 701cm – 1.
În cadrul cercetărilor pentru o investigaţie mai profundă a fost aplicată metoda
termogravimetrică de analiză, metoda cercetărilor proceselor chimice şi fizico – chimice bazată
pe înregistrarea efectelor termice însoţite de transformările compuşilor în condiţiile de
programare a temperaturii. Analiza termică este un instrument superior în determinarea
componenţei chimice a obiectelor de analizat, dar şi studierea proceselor chimice, fizice şi fizico-
chimice în vederea stabilirii unor particularităţi ale substanţelor medicamentoase cu repercusiuni
directe asupra efectelor lor biologice. Pentru cercetarea comportării termice a zopiclonei am
folosit derivatograful QD-102 (F. Paulik, V. Erdei) firma MOM (Ungaria ). S-au înregistrat
curbele de temperatură (T), analiza termică diferinţială (ATD), termogravimetrică (TG) şi
termogravimetrică diferinţială.(TGD)
Condiţiile de lucru: masa probei – 20 mg. viteza temperaturii 10 oC/min, sensibilitatea
ATD – 1/5, TGD – 1/10. S-au utilizat locaşe pentru probe din platină. În calitate de etalon s-au
utilizat oxidul de aluminiu.Rezultatele derivatogramei obţinute relevă faptul, că zopiclona este o
substanţă relativ stabilă termic. Pe curba ATD sunt înregistrate 2 efecte exotermice: termoefectul
1 în intervalul de temperatură 105 – 150 oC cu maximul la 145oC şi termoefectul 2 în intervalul
235 – 285oC, cu maxim la 165OC este condiţionat de perderea în masă a substanţei, (curba TG),
descompunerea, trecerea în alte forme polimorfice.
Conform structurii chimice zoplicona este un compus ionic. Asemănările de structură şi
proprietăţile chimice ale zopiclonei cu alcaloizii ne decid să aplicăm metoda cromatografiei
lichide de performanţă înaltă (HPLC) folosind coloana. Zorbax eclipse XDB – C 18, mărimea
particulelor 150 mm x 4,6 mm, rata curentului 1,5 ml/min, t o 30oC. Concentraţia soluţiei de
analizat 12µg/ml timpul de retenţie 2,97 min., faza mobilă soluţia A (5g laurilsulfat sodic, 1g
dihidrofosfat sodic apă până la 1l. Se aduce la pH 3,4 cu acid fosforic 10%. Amestecul se
filtrează cu ajutorul aparatului Millipore XF 5423050) şi acetonitril în raport 52:48.
cromatograma zopliconei în concentraţie 12µg/ml se reprezintă în figura 5.
În continuare am efectuat identificarea zopiclonei în mediul organic (cloroform) aplicând
metoda HPLC (fig.6). În calitate de eluent se foloseşte amestec de acetonitril şi soluţie A care
constă din laurilsulfat sodic şi dihidrofosfat sodic la pH 3,4 în raport 52:48. Determinarea
zopiclonei se efectuiază cu ajutorul detectorului UV la lungimea de undă 303nm.Timpul de
retenţie 2,58 min.
Metoda propusă este exactă şi rapidă în vederea identificării zopliconei după izolarea din
lichidele biologice.

336
Fig.5 HPLC. Cromatograma zopiclonei

Fig. 6.HPLC. Cromatograma zopiclonei în cloroform.

Concluzii
Pentru identificarea zopiclonei s-au propus metoda cromatografiei pe strat subţire pe
plăci cu silicagel în 4 sisteme de solvenţi, spectrofotometria în UV cu determinarea maximului
de absorbţie în acid clorhidric 0,1 M metanol, hodroxid de sodiu 0,1M cloroform, metoda HPLC
aplicând coloana Zorbax Eclipse XDB C-18.
Dozarea zopliconei în comprimate somnol a fost efectuată prin metoda
spectrofotometrică UV. Greşala relativă a rezultatelor cercetărilor constituie 1,48%.

Bibliografie
1. Bellomy L.J. The infrared spectra of complex molecules – London, 1959 – 95 and New
York, 1996 – 590p.
2. Bodoga B. Maria Virginia coman. Cromatografia pe strat subţire – Bucureşti: Ed. Tehnică,
1995 – 160p.
3. Dorian P., Sellers Em., Kaplan H.Hamilton C. Evalation of zoplicone physical dependence
liability in normal voleyiteers. Pharmacology 27. 1983; Suppl 2: 228 – 34p.
4. Holbrook AM., Crowther R., Lotter A., Cheng C., Meta – analysis of bentodiazepine use in
the treatment of insomnia CMAJ. 2002.
5. Holmgren., H. Druid S. Hollander J., Ahlner., Fatal and non-fatal consehtrations of newer
antidepressants and hypnotics, post – mortem femoral bload. Proccedings of 38 TIAFT
Meeting, Helsinki, 13 – 17 August 200; - 62p.
6. Skerritt Jh., Johnston G. Enancement of GABA binding by benzodiazepines and related
anxiolitics. European journal of pharmacologi 1983 May. 89 (3–4):193 – 8p.
7. Toniton Y. Sleep disorders and hypnotic agents : medical, social and economical impact. Ann
Pharm Fr. Jyly 2007; 65 (4):230 – 8p.
337
ANALIZA CHIMICO-TOXICOLOGICĂ A ZOPICLONEI
Tamara Cotelea1, Serghei Ermolaev1, Leonid Lîsîi2 Efim Arama3
1
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică USMF „N.Testemişanu”
2
Catedra Biochimie şi Biochimie clinică USMF „N.Testemişanu”
3
Catedra Biofizică, informatică şi Fiziologia omului

Summary
Chemico-toxicological analysis of zopiclone
The optimum isolation and extraction conditions of zopiclonea from biological fluids. We
used physico – chemical methods to identify zopiclone : chromatography on a thin layer by
utilizing four systems of solvents, spectrophotometrical method in UV, HPLC…The methods
processed by us for zopiclone in biological tests “in vitro” are specific and reproductive, and
they are recommended for the study of zopiclone in biological fluids.

Rezumat
Au fost determinate condiţiile optime de izolare şi extragere a zopiclonei din lichidele
biologice Am aplicat metodele fizico-chimice de identificare a zopiclonei: cromatografia pe
strat subţire utilizând patru sisteme de solvenţi, metoda spectrofotometrică în UV, HPLC.
Metodele prelucrate de noi pentru zopiclonă în probele biologice „in vitro” sunt specifice şi
reproductive şi ele se recomandă pentru studierea zopiclonei în lichidele biologice.

Actualitatea temei
Zopiclona – reprezentant din noua clasă a compuşilor chimici ciclopirolane. Spre
deosebire de benzodiazepine se leagă numai cu receptorii centrali şi nu posedă afinitate cu
receptorii periferici. Proprietăţile farmacologice ale zopiclonei includ acţiunea sedativă,
anxiolitică, anticonvulsivă şi relaxivă.
În prezent zopiclona se administrează în tratamentul insomniei cronice pentru maturi.
Cercetările clinice au arătat că zopiclona îmbunătăţeşte indicii obiectivi şi subiectivi ai somnului:
micşorează perioada adormirii, măreşte longevitatea somnului micşorează frecvenţa de trezire,
îmbunătăţeşte dinamica trezirii, calitatea somnului.
Metabolismul zopiclonei se petrece în ficat cu ajutorul citocromului P-450(3A şi 2C).
Metaboliţii principali sunt derivaţii N-oxid (activ) şi N-dismetil metabolit cu acţiunea anxiolitică
şi cu proprietăţile de inhibare a receptorilor nicotin-acetilcolinici, care protegază dependenţa
psihică şi fizică. Perioada de înjumătăţire este de 4 ore. Prin urină se elimină 80% , prin intestine
-16% . Biotransformarea zopiclonei este redată în figura 1.

N – desmetil – zopiclon N – oxid – zopiclon

Fig. 1 .Biotransformarea zopiclonei

Zopiclon N-oxid posedă efect slab tranchilizant şi sedativ.Alţi metaboliţi ai zopiclonei sunt
lipsiţi de activitate.
Cercetările ţărilor baltice marchează cazuri cu intoxicaţii grave cu sfîrşitul letal în urma
supradozării. Administrarea zopiclonei concomitent cu alcoolul etilic duce la euforie.
338
Narcomanii primesc preparatul pentru a sinergiza acţiunea narcoticelor. Simptomele de
intoxicaţii includ disfuncţia sustemului nervos central şi sistemului respirator, hiperkaliemia,
hiperglicemia.Doza letală se consideră 1,4-3,9 mg/l.
Cercetările clinice din Bristol, Marea Britanie au arătat, că pacienţii cu disfuncţii ale
ficatului riscă intoxicaţii acute cu zopiclon.După administrarea unei doze la bolnavii cu ciroză,
concentraţia zopiclonei în sânge este cu mult mai mare comparativ cu pacienţii sănătoşi. La
pacienţii cu ciroză clearensul zopiclonei se micşorează cu 40% în corespundere cu micşorarea
procesului de dismetilare Acesta se lămureşte prin faptul că metabolismul şi eliminarea
zopiclonei din organism este cu mult mai încetinit şi în cele din urmă are loc cumularea
preparatului în organism. Totodată folosind preparate inhibitori ai citocromului ficatului se
micşorează clearensul zopiclonei, mărind concentraţia preparatului în sânge. În baza acestor date
ne-am pus ca scop preculcrarea metodelor disponibile, specifice pentru determinarea zopiclonei
în materialul biologic. Analiza chimico-toxicologică se bazează pe analiza chimico-farmaceutică
a preparatului de determinare a calităţii.

Obiectivele lucrării
De a efectua studiul determinării condiţiilor de izolare şi separare a zopiclonei din
lichidele biologice precum şi aplicarea metodelor fizico-chimice de identificare şi dozare.

Materiale şi metode de cercetare


În cadrul cercetărilor s-a folosit zopiclon substanţa pură, comprimate somnol 7,5 mg.
A fost folosită plasma sanguină şi urină ca lichide biologice. Au fost aplicate metode
chimice şi fizico-chimice de analiză. Rezultatele au fost prelucrate după criteriul student. Ca
reagenţi s-au utilizat în investigaţiile experimentale cloroformul, acidul sulfuric, alcool etilic 95
%, acidul clorhidric, hidroxidul de sodiu, care au fost cu grad de puritate „pur pentru analiza” şi
„chimic pur”.
Izolarea şi extragerea zopiclonei din materialul biologic
Odată cu creşterea numărului de intoxicaţii în acelaş timp al intoxicaţiilor cu zopiclon
este necesară prelucrarea noilor metode de determinare a preparatelor în materialul biologic.
În literatură sunt descrise metode multiple de izolare, extragere şi identificare a
preparatelor din materialul biologic. Aceste principii de lucru au fost aplicate pentru
determinarea zopiclonei din lichidele biologice.
Am prelucrat metoda de determinare a zopiclonei în plasma sanguină după extragere cu
cloroform şi determinarea zopiclonei direct în plasmă.
În scopul izolării zopiclonei din lichidele biologice au fost folosite amestecuri modele din
plasma sanguină. Pentru aceasta la 10 ml plasmă sanguină am adăugat 1 ml soluţie zopiclonă
(1000 µg), am agitat bine lăsând pe 1 oră.
Metoda de izolare a zopiclonei
La 10 ml plasmă sanguină cu conţinut de zopiclonă am adăugând 5 ml soluţie acid
sulfuric 10 % după 2 ore am adăugat 5 ml acid tricloracetic 30 %, lăsându-l încă 1 oră. Apoi
acest amestec se centrifugează timp de 10 minute (500 rot/min), sub controlul pH-ului (pH=2,0)
şi de 3 ori se extrage cu eter dietilic câte 5 ml. Soluţia apoasă se alcalinizează cu soluţie hidroxid
de sodiu la pH 11,0 şi de 3 ori se extrage cu cloroform câte 10 ml. Extractele cloroformice se
unesc şi se filtrează prin filtru cu 1 g de sulfat de sodiu în colbă cu volumul de 25 ml, unde se
adaugă cloroform până la cotă.
În vederea identificării zopiclonei în extrasul cloroformic am aplicat cromatografia pe
strat subţire folosind plăci cromatografice cu conţinut de silicagel G. Am utilizat 4 sisteme de
solvenţi: cloroform – dioxan – acetonă – soluţie amoniac 25 % (47,5 : 45 : 5 : 2,5); toluen –
acetonă – etanol - soluţie amoniac 25 % (45 : 45 : 7,5 : 2,5); cloroform – metanol (90 : 10);
cloroform – acetonă (80 : 20), pentru care s-a determinat valoarea Rf egală cu 0,80; 0,49; 0,55;
0,60. Ca relevant s-a utilizat reactivul Dragendorff.Sensibilitatea reacţiei este de 10-15 µg/ml.

339
Spectrofotometria de absorbţie în UV este o metodă de identificare şi apreciere a
substanţelor medicamentoase bazată pe compararea cu spectrele substanţelor de referinţă sub
aspectul analizei structurale. Astfel pentru identificarea zopiclonei în extractul cloroformic se
compară spectrele de absorbţie a soluţiei de analizat şi soluţiei standard. Spectrele au fost citite la
spectrofotometru Perkin Elmer Lambda 400 în regiunea 220-350 nm în cuvă cu grosimea
stratului 10 nm. Soluţia standard are maxim de absorbţie la lungimea de undă 308,93 nm. Soluţia
de cercetat – la 308,79 nm. Spectrul de absorbţie a soluţiei de analizat este redat în figura1.

Fig.1 Spectrul de absorbţie al zopiclonei în extrasul cloroformic

Identificarea zopiclonei după extragere din plasmă sanguină aplicând metoda


cromatografiei lichide de performanţă înaltă
Identificarea zopiclonei în extractul cloroformic prin metoda Cromatografiei de
performanţă înaltă a fost efectuată la aparatul Agilent Tehnologies 1200, coloana Zorbax eclipse
XDB-C 18, mărimea particulelor 150 nm x 4,6 cm. Rata curentului fazei mobile 1,5 ml/min,
temperatura 300 C.
În calitate de eluent am folosit amestec acetonitril şi soluţia A, constituită din amestec de
lauril sulfat şi dihidrofosfat de sodiu la pH 3,4 în raport 52 : 48. Determinarea zopiclonei se
efectuează cu ajutorul detectorului UV la lungimea de undă 303 nm.
Timpul de retenţie a soluţiei de analizat corespunde cu timpul de reţinere a soluţiei
standard respectiv 2,6 min şi 2,58 min. ( fig.2.).

Fig. 2. HPLC. Cromatograma zopiclonei după extracţie din plasma sanguină

Identificarea zopiclonei nemijlocit în plasma sanguină aplicând metoda


cromatografiei lichide de performanţă înaltă s-a efectuat în coloanei Zorbax eclipse XDB-C
18, mărimea particulelor 150 nm x 4,6 cm ml/min la temperatura 30 0 C. În calitate de eluent s-a

340
folosit amestec acetonitril şi soluţia A (amestec laurilsulfat sodic şi dihidrofosfat sodic la pH 3,4
în raport 52: 48. S-a determinat cu ajutorul detectorului în UV la lungimea de undă 303 nm.
Soluţia de zopiclonă (800 ng/ml) se adaugă la plasma sanguină (1 : 1) şi 2 ml acetonitril.
Amestecul obţinut se centrifugează 10 min şi se filtrează. 20 µl soluţie filtrată se injectează în
precoloana cromatografului şi se determină timpul de retenţie(fig.3).
Soluţia standard (1 ml sol.zopiclonă şi 3 ml acetonitril) se injectează la fel, obţinând
picul) cu timpul de retenţie respectiv .

Fig. 3. HPLC. Cromatograma zopiclonei în plasma sanguină

Concluzii
Izolarea zopiclonei din materialul biologic se efectuează la pH 2,0-2,5, precipitând
proteinele cu soluţie apoasă acid tricloracetic 10 %, extragerea impurităţilor cu eter dietilic la pH
2,0 şi la pH 11,0 extragerea zopiclonei cu cloroform.
În scopul identificării preparatului în extrasul cloroformic se propune CSS, metoda
spectrofotometriei UV, HPLC.

Bibliografie
1. Br. J. The excretion of zoplicone info breast milk Clin. Pharmac. 1990; 30, 267–27p.
2. Roschke J., Mann K., Aldenhoff Jb. Benkert O., Funcţional properties of the brain during
sleep under subchronic zoplicone administration in main. European
neuropsychopharmacology: the journal of the European college of
Neuropsychopharmacology. 2003 Aug.; 4(1): 21 – 30p.
3. Boniface P. J. And Russel S. G. Two cases of fatal zopiclone overdose. J. Analit. Toxicol.
1996; 20, 131 – 133p.
4. Caille G., Soush P. Spenard J., Iacasse I., Vezina M. Pharmacokinetic and trimipramine when
administered simultaneosly to volunteers. Biopharmaceutics and dryg disposition 200 oct;
5(2): 117 – 25p.
5. Van Der Kleijn E. Effects of zopiclone and temazepam on sleep, behaviour and mood during
the day. European journal of clinical pharmacology 1996 dec; 36(3): 247 – 51p.

341
STUDIUL INFLUENŢEI RADIAŢIILOR EMISE DE TELEFONUL MOBIL ASUPRA
PROPRIETĂŢILOR COLIGATIVE ALE SOLUŢIILOR
Mihail Anton
(Conducător ştinţific – conf. univ., dr. în ştiinţe chimice Vasile Sîrbu)
Catedra Chimie Generală USMF "Nicolae Testemiţanu"

Summary
The Study of the influence of emitted cell phone radiation
upon the colligative properties of solutions
Nowadays, the cell phone has become a mandatory attribute of everyday life. Although
widely used, the actions this device can influence on the humans and the processes that happen
inside it, are yet least studied. The human organism is a system organized so fine, that even the
smallest external influences can essentially disorder its functionality. In this context, we
proposed ourselves to study the influence of emitted cell phone's radiation on the colligative
properties of the solutions, given that most biochemical processes of the human organism happen
in the aqueous medium and the progress, speed and results of these processes depend on the
colligative properties.

Rezumat
Actualmente, telefonul mobil a devenit un atribut obligatoriu al vietii cotidiene. Şi, deşi
utilizat pe larg, sunt deocamdată puţin studiate acţiunile pe care le poate determina aparatul dat
asupra omului şi proceselor ce se petrec în interiorul acestuia. Organismul uman este un sistem
într-atît de fin organizat, încît cele mai mici influenţe din exterior îi pot deregla esenţial
funcţionalitatea. În acest context, ne-am propus a studia cum influenţează radiaţiile emise de
telefonul mobil asupra proprietăţilor coligative ale soluţiilor, dat fiind faptul că majoritatea
proceselor biochimice din organism se petrec în mediul apos.

Actualitatea temei
La 26 de ani dupa lansarea primei reţele de telefonie mobilă, numărul abonaţilor acestor
servicii a ajuns la 3,3 miliarde la nivel mondial, echivalentul a 50% din populaţia Globului [5].
În Republica Moldova, numărul persoanelor ce deţin şi utilizează activ telefonul mobil se ridică
la 2-2,5 milioane de persoane [2].
Ce este telefonul mobil? Telefonul mobil prezintă un captator-transmiţător de radiaţii
electromagnetice, cu funcţia de a menţine legătura cu staţiunea de bază. Ca şi orice sursă de
radiaţii electromagnetice, el crează împrejurul său un cîmp electromagnetic care, după cum a fost
demonstrat, are şi acţiune biologică. [3]
Reieşind din particularităţile de funcţionare şi utilizare, telefonul mobil se află permanent
conectat în nemijlocita apropiere a corpului uman, ceea ce favorizează o eventuală influenţă
asupra organismului uman de către acest aparat. În acest context, sunt posibile devieri a unei
game largi de reacţii biochimice, inclusiv la capitolul farmacocinetică.
La moment, sunt întreprinse în lumea întreagă o serie de studii care au drept scop
elucidarea riscurilor ce survin la utilizarea telefoanelor mobile. Există suspiciuni privind faptul
că acest aparat ar putea genera starea de toxicemie generală a organismului, surditate uni- şi
bilaterală, diferite tipuri de cancer, malformaţii la nou-născuţi etc. [3]

Obiectivul lucrării
Ne-am propus a studia cum influenţează radiaţiile emise de telefonul mobil asupra
proprietăţilor coligative ale soluţiilor, dat fiind faptul că majoritatea proceselor biochimice din
organism se petrec în mediul apos, iar de proprietăţile coligative depind mecanismul de
petrecere, viteza şi rezultatele acestor procese.
Studiul nostru diferă de celelalte din domeniul dat prin faptul că studiază procesele ce au
loc la nivel molecular, care se petrec şi în afara organismului, este uşor de realizat şi este rapid.

342
Materiale şi metode
Drept criteriu de studiu a fost luată constanta de ionizare a acidului acetic, care poate să
se modifice sub acţiunea diferitor factori exteriori. Constanta de ionizare a fost determinată prin
metoda conductometrică, utilizînd puntea reohordică R-38 pentru măsurarea rezistenţei soluţiei
de acid acetic cu concentraţia molara c(CH3COOH) = 0,1 mol/l [4]. S-a procedat în felul
următor:
 S-a determinat constanta celulei electrolitice cu ajutorul soluţiei standard de clorură de
potasiu cu c(KCl) = 0,1 mol/l pregătită pe apă bidistilată, cu conductibilitatea electrică
specifică cunoscută [4]. Constanta celulei electrolitice se calculează folosind expresia:
D = H (KCl)  R(KCl) ,
unde R(KCl) – rezistenţa medie aritmetică a soluţiei standard de clorură de potasiu, Ω;
H (KCl) – conductibilitatea electrică specifică a soluţiilor standard de clorură de potasiu,
S/m.
 S-a măsurat rezistenţa soluţiei de cercetat a acidului acetic în condiţiile absenţei
radiaţiilor electromagnetice ale telefonului mobil (telefonul mobil deconectat), a
prezenţei telefonului mobil în stare de aşteptare şi în stare de funcţionare activă (în timpul
convorbirilor). Drept sursă de radiaţii electromagnetice a servit telefonul mobil de marca
Siemens, modelul C75, produs în anul 2004. Rezistenţa soluţiei s-a calculat după
formula:
R2
Rx =
R1
 Rm ,
R2
unde Rm – valorile de pe braţul de comparare; - valorile de pe scara
R1
conductometrului.
 Pe baza valorilor rezistenţei soluţiei şi a constantei celulei electrolitice am calculat
valoarea conductibilităţii electrice specifice după expresia:
D
H sol = R
sol

 Cunoscînd valoarea conductibilităţii specifice a soluţiei de acid acetic, am calculat


valorile conductibilităţii electrice echivalente (λc), iar folosind valorile conductibilităţii
electrice ionice la diluţia infinită [4], am calculat conductibilitatea electrică echivalentă la
diluţia infinită (λo):
X sol
λc = 1000  c f ( x)  ; λo = λH+o + λCH3COO-o ;
echiv

unde 1000 - coeficientul de trecere de la concentraţia molară a echivalentului, exprimată


în mol/l la mol/m3; Xsol - conductibilitatea electrică specifică a soluţiei de acid acetic.
 Cunoscînd valorile conductibilităţii electrice echivalente şi valorile conductibilităţii
electrice echivalente limită, am calculat constanta de ionizare a acidului acetic în diferite
condiţii:
2
c  c
K=
 o   o  c 

Rezultate
La efectuarea calculelor s-au luat în consideraţie următoarele date din îndrumar:
S  m2 S  m2
λCH3COO- o
= 40,9
mol
; λH+ = 349,8 mol ; T = 298oK
o

Rezultatele obţinute au fost incluse în Tab.1.


343
Tab.1
Timp , Rm , R2/R1 Rsol , H sol , K(CH3COOH),
s Ω Ω S/m mol/l
Telefon mobil 30 1,79 17,9 0,23 3,68  10-4
90 1,78 17,8 0,23
deconectat
150 1,78 17,8 0,23
Telefon mobil în 30 1,83 18,3 0,22 3,35  10-4
stare de 90 10 1,84 18,4 0,22
aşteptare 150 1,84 18,4 0,22
În timpul 30 2,05 20,5 0,2 2,76  10-4
90 2,06 20,6 0,2
convorbirilor
150 2,05 20,5 0,2

Opinii şi discuţii
După cum reiese din rezultatele obţinute, radiaţiile electromaagnetice emise de telefonul
mobil acţionează întro masură oarecare asupra principalelor proprietăţi coligative ale soluţiilor,
deci şi asupra celulei şi organismului în ansamblu. E de menţionat faptul că multiple procese
fiziologice depind de proprietăţile soluţiilor care iau parte la aceste procese (cum ar fi transportul
oxidului de carbon (IV) prin sînge, filtrarea glomerulară etc.) [1], de aceea nu putem neglija
perturbările pe care le poate provoaca telefonul mobil în derularea acestora.
În prezenţa telefonului mobil conectat în stare de aşteptare se atestă o modificare de circa
9% a constantei de ionizare a acidului acetic, ceea ce demonstrează o influenţă nu chiar atît de
mare. Însă atunci cînd telefonul mobil funcţionează la maximum (în timpul convorbirilor) – se
atestă o deviere a constantei de ionizare de circa 27% de la valoarea iniţială, ceea ce presupune
deja o influenţă simţitoare asupra proceselor unde această constantă ar juca un rol esenţial (spre
exemplu în procesele de transport transcelular [1]). Timpul expunerii la radiaţiile
electromagnitice nu a influenţat rezultatele (la variaţii de timp de la 30 la 150 secunde rezultatele
intră în acelaşi diapazon al limitei de eroare), deci, putem afirma că timpul expunerii nu este un
factor de risc. Însă, am dori să atenţionăm că experienţele au fost efectuate în afara organismului,
unde nu se atestă fenomenele de acumulare a factorului nociv. De aceea presupunem că în cadrul
organismului timpul de expunere ar influenţa şi el puternic proprietăţile soluţiilor biologice.
Generalizînd, am putea conchide că radiaţiile electromagnetice emise de telefoanele
mobile nu au dus la schimbări radicale în sistema de analizat, însă modificările induse sunt
suficiente pentru a putea clasa aceste aparate printre factorii de risc ai sănătăţii.

Concluzii
Efectuînd analiza şi sinteza rezultatelor obţinute, putem concluziona următoarele:
1. Radiaţiile electromagnetice emise de telefonul mobil acţionează asupra proprietăţilor
coligative ale soluţiilor;
2. Acţiunea lor nu este într-atît de puternică încît să fim nevoiţi să evităm aceste radiaţii,
însă destul de semnificativă pentru a o lua în consideraţie;
3. O influenţă decisivă o are tipul de activitate al telefonului mobil (în special frecvenţa
undelor electromagnetice) şi nu durata acestei activităţi;
4. Sunt necesare studii privind acţiunea radiaţiilor electromagnetice emise de telefoanele
mobile asupra sistemelor biologice;

Bibliografie
[1] Babski B., Zubcov A., Fiziologia omului, Chişinău „Lumina”, 1991
[2] „Declaraţia privind Internetul şi telefonia mobilă”, Agenţia Naţională pentru Reglementare în
Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI);
[3] National Vulnerability Database http://www.securitylab.ru/news/302121.php

344
[4] Sîrbu V., Material didactic la chimia fizică. Electrochimia, Chişinău 1992
[5] „Wall-Street”, articol din 3 decembrie 2007, http://www.wall-street.ro/articol/IT-C-
Tehnologie/35806/Numarul-abonatilor-la-telefonia-mobila-a-ajuns-la-3-3-mld-la-nivel-
mondial.html;

STUDIUL INTOXICAŢIILOR CU CLOZAPINĂ


Tamara Cotelea1, Ciorici Mihai1, Grigore Slonovschi2 Leonid Lîsîi3
1
Catedra de Chimie farmaceutică şi toxicologică USMF „N. Testemiţanu”
2
Secţia Toxico-Narcologică a Centrului de Medicină Legală
3
Catedra Biochimie şi biochimie clinică USMF „N. Testemiţanu”

Summary
The study of intoxication with clozapine
Clozapine is a neuroleptic- antipsyhotic atipical derivative of dibenzodiazepine which
offered the patiens with schizophrenia the chance to a better life resistent to classic neuroleptics
but its treatment made also victims from the momentof its introduction in the treatment due both
to its side effets and interactions with other medicines. Clozapine has a strong neuroleptic action
with a sedation effect which occurs immediately after its administration which determined an
abuse of its taking as a drug to induce a narcotic intoxication state. Due to the close therapeutical
concentration (0,2-0,8 µg/ml) and of the toxic one (0,8-1,3 µg/ml) in blood plasma, numerous
cases of intoxication were described with this drug.

Rezumat
Clozapina este un neuroleptic- antipsihotic atipic, derivat de dibenzodiazepină şi a oferit
şansa la o viaţă mai bună pacienţilor schizofrenici rezistenţi la neurolepticele clasice, dar
tratamentul cu clozapină a făcut şi victime din momentul introducerii în tratament atît datorită
efectelor adverse cît şi interacţiunilor cu alte substanţe medicamentoase. Clozapina posedă o
activitate neuroleptică puternică cu efect de sedare ce survine la scurt timp după administrare
ceea ce a determinat abuzul utilizării ei în calitate de substanţă pentru inducerea stării de
ebrietate narcotică. Datorită apropierii concentraţiei terapeutice (0,2 - 0,8 µg/ml) şi a celei toxice
(0,8 – 1,3 µg/ml) în plasma sanguină, sunt descrise numeroase cazuri de intoxicaţie cu această
substanţă medicamentoasă.

Actualitatea temei
Clozapina a oferit şansa la o viaţă normală bolnavilor de schizofrenie dar pe parcursul
timpului tratamentul cu clozapină a făcut şi victime în rezultatul intoxicaţiilor sau datorită
efectelor toxice şi a reacţiilor adverse. În acest context studiile mecanismului acţiunii şi a
metabolismului clozapinei prezintă interes pentru determinarea mecanismelor care stau la baza
acţiunii toxice şi apariţia reacţiilor adverse.

Rezultate
Preparatul manifestă acţiune slabă de blocare a receptorilor pentru dopamină D 1, D2, D3, D5
şi manifestă acţiune puternică de blocare a receptorilor D4. În afară de aceasta posedă proprietăţi
puternice α-adrenolitice, anticolinergice (asupra receptorilor muscarinici), antihistaminice şi
antiserotoninergice (blochează receptorii 5-HT2).
Efectul terapeutic şi respectiv toxic sunt dependente de structura stereoelectronică a
substanţei medicamentoase, concentraţia plasmatica, de forţa interacţiunii medicament –
receptor.

345
Tabelul 1
Afinitatea faţă de receptori pentru diferite neuroleptice
Clozapina D4 = α1 > 5 HT2 > D2 = D1
Haloperidol D2 > D1 = D4 > α1 > 5 HT2

Clorpromazina α1 = 5 HT2 > D2 > D1

Clozapina practic nu produce reacţii extrapiramidale, cum ar fi distonia acută. Efectele


secundare de tip Parkinson sunt rare. Tratamentul cu clozapină produce creşteri mici sau nu
creşte de loc nivelul prolactininei, evitându-se astfel efecte secundare ca: ginecomastie,
amenoree, galactoree sau impotenţă [4,7].
Clozapina posedă o cinetică lineară în concentraţii terapeutice. Aceasta înseamnă că rata
absorbţiei şi eliminării sunt proporţionale cu concentraţia substanţei medicamentoase.
Biodisponibilitatea absolută a clozapinei este în mare măsură variabilă. Dupa administrare orală,
de la 27 la 60 % din doza clozapinei ajunge în circulaţia sistemică nemodificată. Picul
concentraţiei (Cmax) este atins între 0,4-4,2 ore, eliminarea este bifazică cu o perioadă de
înjumătăţire (T1/2) terminală medie de 12 -14 ore. La obţinerea regimului de stabilitate volumul
mediu de distribuţie (Vd) constituie de la 2-5 l/kg, iar clearance-ul (Cl) este de la 13 la 57 l/h.
După administrarea dozei date de 75 mg într-o singură priză pe zi timpul de înjumătăţire
terminală medie constituie 7,9 ore. La obţinerea regimului de stabilitate după administrarea dozei
date de 75 mg/zi, în decurs de 7 zile, acest indice creşte până la 14,2 ore. În perioada regimului
de stabilitate obţinut la creşterea dozei de la 37,5 mg până la 75 mg şi 150 mg (administrat în 2
prize pe zi) s-a constatat o creştere doză-dependentă a ariei de sub curbă “concentratie-
timp”(AUC); creşterea concentraţiei plasmatice atât minimale, cât şi maximale.
Clozapina este aproape complet metabolizată înainte de excreţie. S-a constatat că doar unul
dintre metaboliţii principali – metabolitul des-metil, este activ. Acţiunile farmacologice ale
acestui metabolit sunt asemănătoare cu cele ale clozapinei, dar sunt mult mai slabe şi de scurtă
durată. În urină şi masele fecale se detectează doar urme slabe de substanţă medicamentoasă
nemodificată. Circa 50% din doza administrată este excretată în urină, iar 30% în fecale.
Clozapina în mare parte este biotransformată prin N-demetilare şi N-oxidare a ciclului
piperazinic obţinându-se N-desmetilclozapina şi clozapina-N-oxid.
Clozapina este slab transportată de P-gp membranare , acest fapt este justificat de efectele
minime a cîtorva Pg-p inhibitori, precum şi de K m in vitro egală cu 58 µM pentru activitatea P-
gp ATP-azei pentru clozapină. O serie de studii in vitro demonstrează că în metabolismul
clozapinei CYP1A2 este principala enzimă ce catalizează formarea N-desmetil-clozapinei, iar
CYP3A4 catalizează formarea clozapinei N-oxid.

Fig. 1 Căile de metabolizare a clozapinei

346
Farmacocinetica clozapinei este variabilă în dependenţă de organism. Conform unor studii
Tmax pentru N-desmetilclozapină este între 1,5-40 ore şi acest metabolit este eliminat paralel cu
clozapina. Clearance-ul la bărbaţi este mai mare decât la femei, fiind corectat în dependenţă de
masa corporală şi doză acesta este cu 40% mai mare. La copii şi adulţi (vîrsta între 9-16 ani) în
monoterapie cu clozapină clearanc-ul este similar cu cel al adulţilor la efectuarea corecţiei în
dependenţă de masa corporală şi doză. Concentraţia plasmatică s-a dovedit a fi de 2 ori mare la
făt decât cea din plasma maternă sau lichidul amniotic, iar în laptele matern aproximativ de 3-4
ori mai mare.
Afecţiunile ficatului duc la creşterea concentraţiei plasmatice a clozapinei. Conform unui
studiu, metastazele hepatice au fost asociate cu o creştere de 10 ori a concentraţiei clozapinei.
Din cauza posibilităţii interacţiunilor cu alte medicamente clozapina nu se administrează
împreună cu medicamentele ce posedă un potenţial de deprimare a funcţiei măduvei osoase.
Clozapina poate potenţa efectele centrale ele alcoolului, inhibitorilor de MAO şi ale
deprimantelor SNC cum ar fi narcoticele, antihistaminicele, benzodiazepinele. Este necesară o
precizie deosebită la administrarea clozapinei la pacienţii care sunt (sau au fost recent ) trataţi cu
benzodiazepine sau orice alte medicamente psihotrope deoarece acestea pot prezenta un risc de
colps circulator, care, în rare cazuri poate, poate fi profund şi poate duce la stop cardiac şi/sau
respirator. E necesar de luat măsuri de precauţie în cazul administrării concomitente de
medicamente cu efecte anticolinergice, hipotensive sau deprimante respiratorii. Deoarece
clozapina se fixează în proporţie mare de proteinele plasmatice, administrarea clozapinei unui
pacient care primeşte un alt medicament care deasemenea se fixează în proporţie mare de
proteine (Ex. Warfarina), poate provoca o creştere a concentraţiilor plasmatice ale acestui
medicament, având ca rezultat potenţial efecte adverse. Similar , efecte adverse pot rezulta din
dislocarea clozapinei fixate pe proteine de către alte medimente care se fixează în proporţie mare
pe proteine [1,3].
Deoarece metabolismul clozapinei este mediat în mare parte de citocromul CYP 1A2 şi
posibil mai puţin de CYP 2D6, administrarea de alte medicamente care posedă afinitate faţă de
una sau ambele izoenzime, poate determina creşterea concentraţiei plasmatice atât a clozapinei
cât şi a medicamentului dat. Administrarea concomitentă a clozapinei cu antidepresivele
triciclice, fenotiazina şi remediile antiaritmice clasa IC, caracterizează afinitatea faţă de cit P-
450 2D6, nu a determinat interacţiuni clinic relevante, dar teoretic este posibil creşterea
concentraţiei plasmatice a acestor preparate, ce presupune micşorarea dozei administrate.
Administrarea concomitentă a cimetidinei, poate creşte nivelurile plasmatice ale clozapinei, iar
la adminisrarea concomitentă a fluvoxaminei , concentraţia plasmatică a clozapinei poate creşte
de 10 ori, iar alţi inhibitori ai recaptării serotoninei aşa ca paroxetina, sertralina, fluoxetina sau
citalopramul de 2 ori [3,5].
Medicamentele care induc sistemul enzimatic citocrom P-450 poate reduce nivelurile
plasmatice ale clozapinei. Suspendarea carbamazepinei, administrată concomitent conduce la
creşterea concentraţiei plasmatice a clozapinei, iar asocierea cu fenitoina conduce la scăderea
concentraţiei plasmatice. De asemenea prin studii clinice s-a determinat că utilizarea
concomitentă a eritromicinei în tratamentul cu clozapină poate creşte concentraţia plasmatică a
clozapinei care să conducă la creşterea toxicităţii. Eritromicina este un inhibitor relativ specific
al CYP3A4. Pe de altă parte itraconazolul poate duce la creşterea şi mai semnificativă a
concentraţiei plasmatice a clozapinei. Influienţa cafeinei asupra concentraţiei plasmatice a
clozapinei şi N-desmetilclozapinei în care s-a determinat o creştere a concentraţiei clozapinei şi o
scădere a concentraţiei N-desmetilclozapinei ceea ce se explică prin reducerea activităţii de către
cafeină a CYP1A2. Alte exemple de substanţe medicamentoase care servesc ca substrate pentru
izoenzimele CYP1A3 şi CYP3A4 şi care pot influienţa metabolizarea clozapinei cât şi a
concentraţiei plasmatice sânt aduse în tabelul 2.
În rezultatul evaluării supradozării acute accidentale sau intenţionate cu clozapină, incidenţa
mortalităţii a constituit 12%. Majoritatea deceselor au fost determinate de insuficienţa cardiacă
sau pneumonia prin aspiraţie în cazul tratamentului cu clozapină cu doze mai mari de 2000 mg.

347
Sunt descrise cazuri când pacienţii şi-au revenit după administrarea mai mult de 10000 mg
preparat. Totuşi pentru adulţi, care nu au administrat clozapină în antecedente, utilizarea dozei
de 400 mg poate cauza dezvoltarea comei sau poate duce la efect fatal. La copii administrarea
dozei de 50-200 mg clozapină provoacă sedare marcată, sau dezvoltarea stării comatoase fără
deces [6,7,8,9].
Datorită capacităţii de sedare marcate ce posedă o activitate neuroleptică puternică cu efect
de sedare ce survine la scurt timp după administrare ceea ce a determinat abuzul utilizării ei în
calitate de substanţă narcotică. Cu toate acestea, datorită apropierii concentraţiei terapeutice
(0,2 - 0,8µg/ml) şi a celei toxice (0,8 – 1,3 µg/ml) în plasma sanguină, în literatură sunt descrise
numeroase cazuri de intoxicaţie cu această substanţă .
Tabelul 2
Substrate pentru izoenzimele CYP1A2 şi CYP3A4 a citocromului P450

Izoenzima Substrate pentru izoenzimele citocromului P450

Acetaminofen Haloperidol
Amitriptilina Metadona
CYP1A2 Cofeina Teofilina
Clomipramina Tioridazina
Clozapina R-Warfarina

Acetaminofen Diazepam Midazolam


Alprazolam Diltiazem Nifedipina
Amiodarona Estradiol Omeprazol
Amitriptilina Eritromicina Quetiapina
Carbamazepina Etosuximida Testosteron
CYP3A4
Claritromicina Felodipina Verapamil
Ciclosporina Imipramina
Clomipramina Lidocaina
Clonazepam Loratadina
Clozapina Lovastatina

Prin cercetările pe animalele de laborator s-au determinat DL50 pentru soareci: la


administrare p/o este de 199 mg/kg, iar la administrare i/v 61 mg/kg. Pentru şobolani acest indice
este 260 mg/kg la administrare p/o şi de 58 mg/kg la administrare i/v.

Concluzii
Luând în consideraţie particularitaţile acţiunii farmacologice, a dependenţei parametrilor
farmacocinetici de organism, metabolizarea substanţei şi interacţiunile posibile ale diferitor
substanţe medicamentoase cu clozapina este necesar studiul complex al diferitor factori atât
pentru stabilirea tratamentului adecvat cât şi în studiul reacţiilor adverse şi evitarea acestora, al
intoxicaţiilor ca rezultat al tratamentului sau celor accidentale.

Bibliografie
1. Albers L.J., Hahn R.K., Reist K. Handbook of psyhiatric drugs.- Laguna Hills.- California.-
2004.- 72 p.
2. Atkinson A.J., Abernethy D.R., Daniels Ch.E. Principles of clinical pharmacology.- Second
edition
3. Burton M., Shaw L., Shentag J., Evans W. Applied pharmacokinetics and
pharmacodynamics.- Fourth edition.- Lppincott Williams & Wilkins.- 2005.- 867 p.
4. Cristea Aurelia Nicoleta, Tratat de farmacologie.- Ed- Medicală.- Ediţia I.- Bucureşti 2006.-
1332 p.

348
5. Kari Raaska Pharmacokinetic interactions of clozapine in hospitalized patiens // Academic
dissertation.- Helsinki.-2003
6. Meltzer H., Okayli G. Reducting of suicidality during treatement of neuroleptic resistant
schizophrenia: impact ou risk-benefit assessment // American journal of psychiatry.- 1995.- p.
152-192
7. Машковский М.Д. Лекарственные средства.- Новая волна.- Москва.- 2002.- Том I.- с. 71
8. Катцунг Б.Г. Базисная и клиническая фармакологиа.- Том I.- 596 с.
9. Харкевич Д.А. Фармакологиа.- ГЭОТАР-Медиа.- Москва.- 736 с.

Stereoizomeria şi acţiunea farmacologică a preparatelor


Medicamentoase
Constantin Cheptănaru1, Mihai Ciorici2, Tamara Cotelea2
1
Catedra Chimie generală USMF „N. Testemiţanu”
2
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică USMF „N. Testemiţanu”

Summary
Stereoizomery and pharmaceutical action of medicinal substances
Due to the fact that the human body consists of many chiral compounds as: enzymes,
receptors, ionic canals, the effect of many enanthiomers, various pharmacokinetic and
pharmacodynamic features can take place which were demonstrated in various clinical studies.
Only one of the molecular stereoisomers of the preparation can interact with the protein’s
receptor, while the other one can have a smaller activity due to the nonformation of complete
chemical links with the receptor, in this case we speak about stereoselectivity. When we use a
preparation as racemat , that means we use a mixture so we will obtain another effect that the
expected one. Contemporary methods permit to obtain medicinal substances of a pure form (of
one enanthiomer only) and the selection of the best pharmacological action and side effects with
minimum toxicity at the same time. The expression of pharmacodynamic and pharmacoinetic
properties of different isomers leads to the improvement of the existing medicinal substances.

Rezumat
Deoarece organismul uman este constituit dintr-o mulţime de compuşi chiralici cum ar fi:
enzime, receptori, canale ionice efectul diferitor enantiomeri poate avea diferite proprietăţi
farmacocinetice şi farmacodinamice demonstrate în diferite studii clinice. Doar unul din
stereoizomerii moleculei preparatului poate interactiona cu receptorul proteinei, în timp ce alt
izomer poate avea o activitate mai mică din cauza neformării legăturilor chimice complete cu
receptorul, în acest caz se vorbeşte despre stereoselectivitate. Dacă vom folosi un preparat în
forma de racemat, înseamnă că folosim un amestec, deci vom obţine un alt efect decât cel
aşteptat. Metodele moderne permit de a obţine sub formă pură (a unui singur enantiomer)
substanţele medicamentoase, şi alegerea celei cu cea mai bună acţiune farmacologică, şi totodată
cu reacţii adverse şi toxicitate minimă. Exprimarea proprietăţilor farmacodinamice,
farmacocinetice a diferitor izomeri duce la perfecţionarea substanţelor medicamentoase deja
existente.

Actualitatea temei
La momentul actual se cunosc aproximativ 20 mln de compusi chimici precum şi o mulţime
de izomeri ai lor. Food and Drug Administration din Statele Unite ale Americii a stabilit în 1992
că numai enantiomerii activi terapeutic să fie comercializaţi şi că fiecare enantiomer al substanţei
medicamentoase chirale să fie testat farmacologic separat. Pentru comercializarea de substanţe
chirale ca racemaţi este necesară o cerere riguros justificată.

349
Obiectivele lucrării
În legătură cu tendinţa companiilor farmaceutice de a crea medicamente noi dar şi prin
valorificarea celor deja existente considerăm necesară atragerea atenţiei asupra importanţei
cunoaşterii structurii moleculelor şi a activităţii farmacologice a diferitor enantiomeri ai
substanţelor medicamentoase.

Materiale şi metode de studiu


Izomeri sunt compuşi chimici care au aceeaşi formulă chimica dar se deosebesc după
poziţionarea spaţială ale atomilor. Deosebim două grupe principale de izomeri: izomeri
constitutionali si stereoizomeri. Partea de mister a compozitiei lor chimice este activitatea lor
biologică adică capacitatea de a participa în reacţiile biochimice din organism, şi influienţa lor
asupra funcţiilor fiziologice. O grupă importantă a compuşilor biologic activi este reprezentată
de substanţele medicamentoase şi medicamente.
Stereochimia se ocupă cu aranjarea în spaţiu a atomilor componenţi ai unei molecule şi cu
studiul proprietăţilor fizice şi chimice care decurg din această aranjare în spaţiu. Stereochimia
este deci o parte integrantă a teoriei structurii chimice; stereoizomeri sunt substanţele care au
aceeaşi compoziţie moleculară şi ordine de legare între atomi dar o diferită dispunere spaţială a
atomilor; astfel, simpla cunoaştere a modului de legare a atomilor între ei fără cunoaşterea
amplasării spaţiale a atomilor în moleculă este astăzi de neconceput.

Fig.1 Interacţiunea enantiomerilor cu receptorii

În natură moleculele se găsesc fie sub forma unui singur enantiomer, ca cele de proteine,
hidraţi de carbon şi ADN, fie sub forma a doi enatiomeri, ca mentolul, limonenul, carvona, etc.
Interacţia cu organismul uman a enantiomerilor este diferită. Nu este surprinzător faptul că cei
doi enantiomeri ai unui medicament au efecte foarte diferite asupra organismului. Majoritatea
moleculelor naturale chirale folosite ca medicamente se găsesc în natură sub forma unui singur
enantiomer. Moleculele de sinteză, chirale, folosite ca medicamente se comercializează ca
amestecuri racemice.
În aspect farmacocinetic stereoizomerii compuşilor chimici se pot deosebi după: absorbţie,
distribuţie, excreţie, metabolizare, iar in aspect farmacodinamic aceştea pot manifesta acţiune
farmacologică diferită, acţiune antagonistă, pot să nu manifeste acţiune farmacologică sau pot fi
toxici.
Ca exemple pentru demonstrarea stereoselectivităţii receptorilor este folosit unul din cei mai
sensibili receptori ai organismului uman şi anume—receptorii simţului olfactiv: Exemplu 1: R-
limonenul este prezent în fructele de portocal şi oferă mirosul caracteristic de portocale, pe când
L-limonenul posedă miros de lamâie şi oferă mirosul specific acestor fructe. Un alt exemplu de

350
stereoselectivitate a enantiomerilor poate fi observat în gustul a doi compuşi: R-carvona posedă
gust a uleiului de mentă, pe când S-carvona posedă gust de coriandru.

Fig.2 Deosebiri între substanţe enantiomere

Un alt exemplu este : losartan (inhibitor al angiotensinei II), doar R-enantiomerul posedă
acţiune farmacologică. În cazul citalopramului (acţiune antidepresantă): S-citalopram inhibă
transportorul serotononei şi este de 40 de ori mai activ decât R-citalopram.
Deosebirile în timpul absorbţiei se observă în cazul metotrexatului: D-metrotexat şi L-
metotrexat se absorb în cantităţi mici din intestin dar L-metrotexatul este transportat activ prin
pereţii intestinului pe când D-metrotexat nu este transportat. In acest fel L-metrotexat este
absorbit mai bine decât D-metrotexat. În cazul adrenalinei: R-(-)-adrenalina posedă o absorbţie
mai mare ca S-(+)-adrenalina şi totodată este de 11-20 de ori mai activă.
În timpul distribuţiei în organism fomarea complexului D-propanololului cu albumina
plasmatică are loc mai intens decât în cazul L-propanololului. S-warfarina se leagă cu
albuminele mai intens dar legătura cu proteinele este mai stabilă în cazul R-warfarinei. Aceasta
condiţionează diferite viteze de distribuţie şi clearance pentru diferiţi enantiomeri.
Ca exemplu de substanţe ce posedă activitate farmacologică poate servi warfarina. Formele
farmaceutice ale warfarinei constau din prezenta a S- şi R- enantiomerilor în raport 50/50, dar
S- forma este de 4 ori mai activă decât R-Warfarina, şi totodată posedă o toleranţă mai bună. Alt
exemplu poate servi ibuprofenul. Forma S- a ibuprofenului posedă proprietăţi analgezice şi
antiinflamatoare mai mari ca R-izomerul. Dar în organismul uman R-izomerul este modificat în
S- forma.

351
Fig.3 Metabolizarea (R)-ibuprofenului

Acţiune antagonistă a stereoizomerilor posedă labetololul. S,R-labetolol manifestă


proprietăţi de blocant puternic al receptorilor α-adrenergici, pe când R,R-labetolol blochează
receptorii β- adrenergici, iar S,S- şi R,S- izomerii sunt inactivi, iar forma R,R-labetolol posedă
acţiune hepatotoxică. Un alt exemplu este propanololul: forma S-propanolol are acţiune
antihipertensivă pe când R-propanolol posedă acţiune contraceptivă. Alte substanţe pot manifesta
acţiuni grave cum este în cazul etambutolului: S,S-etambutol posedă acţiune tuberculostatică iar
R,R-etambutol provoacă orbirea.
Metabolizarea streoizomerilor cu participarea diverselor izoenzime ale citocromului P 450
se întâlneşte în cazul warfarinei: S-warfarina în organismul uman este metabolizată de către
izoenzima CYP2C9, iar R-warfarina de catre CYP 1A2, CYP3A4.
Argumente ale necesităţii cunoaşterii profunde a acţiunii substanţelor medicamentoase mai
ales a celor „noi” (originale) este cazul talidomidei care era utilizată în anii 60 ca hipnotic
(impotriva insomniei). Prescrisă multor femei gravide, talidomida a provocat nou-născuţilor
focomelii (malformatii ale membrelor, mâinile şi picioarele fiind legate direct de trunchi). Astfel
S-talidomida are acţiune teratogene pe când R-talidomida posedă proprietăţi hipnotice şi
sedative.

Fig.4 Copii cu focomelii ale membrelor

Prin nomenclatura medicamentelor se poate de înţeles care sunt medicamentele existente sub
forma unui singur enantiomer: dexametazon, dexamfetamin, dextrometorfan (substanţe
dextrogire) sau levamisol, levonorgestrel, levodopa s.a.
Producţia de medicamente enantio-pure a crescut continuu ajungând la vânzări de peste 100
mlrd de dolari SUA în cursul anului 2000. Multe medicamente se mai comercializează ca
amestecuri racemice şi în continuare.

Concluzii
Exprimarea proprietăţilor farmacodinamice, farmacocinetice a diferitor izomeri duce la
perfecţionarea substanţelor medicamentoase deja existente. Pe piaţa europeană a medicamentelor
numai 15% dintre substanţele active sunt prezente sub forma de un singur enatiomer, restul
(85%) reprezintă amestec de izomeri. Totodată metodele moderne permit de a obţine sub formă

352
pură (a unui singur enantiomer) substanţele medicamentoase, şi alegerea celei cu cea mai buna
acţiune farmacologică, şi totodată cu reacţii adverse şi toxicitate minimă.

Bibliografie
1. Andrew J. Hutt Stereochemistry and biological activity.-Departementof Pharmacy.- King’s
College.- London.-2003
2. Andrew J. Hutt, Valentava J. The chiral swich: the development of single enantiomer
drugsfrom racemates.- Departament of Pharmacy.- King’s College.-London, Departament of
Chemical Theory of Drugs.- Faculty of Pharmacy.- Comenius University.-Bratislava.-2003
3. Chandra Sahajwalla Regulatory conciderations in drug development of stereoisomers.-Food
and Drug Administration.- Rockville.-Marylan.-USA.-2004
4. Chimie.- Revista trimestrială pentru elevi.- Nr.2, martie.- Bucureşti.-2003
5. Jonathan McConathy, Michael J. Owens Stereochemistry in drug action.- Department of
Psychiatry and Behavior Science.- Emory University School of Medicine.- Atlanta.-2003
6. PhilipW. Salbutamolenantiomers: early clinical evidance in humans.- Division of Respiratory
Medicine.-London.-2008
7. В.В. Алексеев Оптическая изомериа и фармацевтическая активность лекарственных
препаратов.- Химия.- Соровский образовательный журнал.-№ 1.-1998

DETERMINAREA SPECTROFOTOMETRICĂ A COEFICIENTULUI DE


DISTRIBUŢIE AL NITRATULUI DE PROPICONAZOL ÎN SISTEMUL BINAR
OCTANOL – APĂ LA VALORI DIFERITE ALE pH-ului FAZEI APOASE
Ghenadie Nistreanu1 , Petru Grosu2
1. Catedra Tehnologia medicamentelor,
2. Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică

Abstract
The spectrophotometric determination of distribution coefficient
of propiconazole nitrate in the binary system
octanol-water at different pH values of aqueous phase
In this paper is proposed and tested an UV spectrophotometric method for determination of
constant distribution of propiconazole nitrate between an aqueous buffer phase with different pH
value and a lipid phase(octanol). In the case of propiconazole nitrate incorporation in simple or
multiple pharmaceutical emulsioned systems is needed to know the octanol/water partition
coefficient of this substance because their liberation from this system is a result of the
partitioning phenomena between aqueous and lipid phase. This method can be applied also for
other active substances incorporated in various immiscible binary systems.

Rezumat
In această lucrare se propune şi se testează o metodă spectrofotometrică în UV în vederea
determinării coeficientului de partiţie a nitratului de propiconazol între o fază apoasă tamponată
la valori diferite de pH şi o fază lipidică (octanol). Cunoaşterea coeficientului de partiţie al
nitratului de propiconazol în sistemul binar menţionat este necesară în cazul încorporării acestuia
în sisteme farmaceutice emulsionate (simple sau multiple) pentru că cedarea sa se realizează în
urma fenomenelor de partiţie între faza apoasă şi cea lipidică. Metoda prezentată în lucrare se
poate aplica şi pentru alte substanţe active încorporate în diverse sisteme binare nemiscibile.

Actualitatea temei
Din punct de vedere chimic, nitratul de propiconazol este (4-propil-2-(1H-1,2,4-triazol-1-
metil)-2-(2,4-diclorfenil)-1,3-dioxolan nitrat). Se prezintă ca o pulbere cristalină albă sau alb cu
nuanţă gălbuie fără miros; este uşor solubil în dimetilsulfoxid, uşor solubil în acid nitric diluat,
353
solubil în alcool etilic, foarte puţin solubil în apă şi cloroform, practic insolubil în hexan,
ciclohexan şi tetraclorură de carbon [2]. Cunoaşterea coeficientului de distribuţie al nitratului de
propiconazol în sistemul lipid/apă este importantă în cazul prezicerii transportului prin
membrane biologice la nivelul tractului gastro-intestinal[1,3,4,5].
Scopul lucrării a fost de a determina coeficientul de distribuţie octanol/apă a nitratului de
propiconazol la valori diferite ale pH-ului fazei apoase.

Materiale şi metode
Prepararea soluţiei saturate
Se cântăresc 1,5 g nitrat de propiconazol şi se aduc într-un balon conic în care se adaugă
apoi 200 ml octanol. Dispersia are loc la temperatura camerei, agitând continuu timp de 6 ore.
Amestecul se filtrează, iar soluţia transparentă obţinută se păstrează într-un recipient închis, ferit
de lumină.
Prepararea amestecurilor binare
Se prepară 4 amestecuri binare, în baloane cotate cu capacitatea de 50 ml, prevăzute cu
dop. În fiecare recipient se introduc 5 ml soluţie saturată de nitrat de propiconazol în octanol şi
următoarele volume de fază apoasă: 5,0 ml, 10,0 ml, 15,0 ml, şi 20,0 ml. Recipientele se închid,
se agită timp de 48 de ore. După încetarea agitării şi separarea fazelor, se prelevează probele de
fază organică şi după diluţiile corespunzătoare se măsoară absorbanţa la lungimea de undă de
263 nm, la spectrofotometrul Agelent, utilizând cuve de cuarţ cu grosimea de 1 cm, iar în
calitatea de soluţie de compensare se utilizează octanolul(Ph.Eur.).
Rezultate şi discuţii
După separarea fazelor şi prelevarea probelor din faza organică spectrofotometric se
determină concentraţiile de nitrat de propiconazol în faza organică.
Concentraţiile de echilibru ale nitratului de propiconazol în aceste probe sunt
[c]oct(1), [c]oct(2), [c]oct(3), ….[c]oct(i), …. [c]oct(N)
iar în fazele apoase corespunzătoare
[c]ap(1), [c]ap(2), [c]ap(3), ….[c]ap(i), …. [c]ap(N)
Masa (m) de propiconazol, introdusă în baloane (aceeaşi masă, având în vedere faptul că s-
a introdus acelaşi volum de soluţie stoc în fiecare balon), se poate exprima după cum urmează:
mtot= m oct(i) + m ap(i)
m=[c]oct(i) ∙ Voct(i) ∙Mpropic + [c]ap(i) ∙ Vap(i) ∙Mpropic (1)
în relaţia (1) volumul fazei organice Voct este acelaşi pentru toate amestecurile seriei.
Coeficientul de distribuţie se poate exprima, în funcţie de concentraţiile stabilite în cele
două faze din balonul nr. "i", după cum urmează:
[c]oct(i)
D = [c]ap(i) (2)
Dacă se exprimă concentraţia de echilibru [c]oct(i) din relaţia (2) şi se substituie în relaţia (1),
rezultă:
mtot= m oct(i) + m ap(i)
 Vap(i) 
m  [c]oct(i) M  Voct(i)  (3)
 D 
m – masa totală a nitratului de propiconazol din amestecul binar;
[c]oct(i) – concetraţia nitratului de propiconazol din amestecul binar;
Vap(i) – volumul fazei apoase luat petru praparea amestecului binary;
Voct(i) – volumul fazei organice luat petru praparea amestecului binary;
D – coeficientul de partiţie;
M – masa molară a nitratului de propiconazol;
Relaţia (3) este echivalentă cu relaţia (4), care are forma ecuaţiei unei drepte dacă se
reprezintă grafic valoarea reciprocă a absorbanţelor în funcţie de volumele fazei apoase pentru
toate cele n soluţii ale seriei.

354
M
1
  Vap(i)   M V oct(i)  (4)
[c]oct(i) m D m
prezentarea grafică a datelor menţionate se determină panta (a) şi ordonata la origine (b) a
dreptei (5).

 a  Vap(i)   b
1
[c]oct(i)
(5)

unde;

M M
a ; b V oct(i) 
m D m

Raportul dintre mărimile b şi a este proporţional cu constanta de distribuţie D.


b
 D Voct(i) (6)
a
Cunoscând mărimile a, b şi Voct(i), relaţia (6) permite calcularea constantei de distribuţie D
[2,4,6].

Rezultate şi discuţii
În tabelul 1 sunt prezentate valorile cantităţilor de nitrat de propiconazol nitrat determinate
în faza uleioasă, pentru 5 valori de pH ale fazei apoase împreună cu valorile lor reciproce şi cu
mărimile calculate conform celor prezentate mai sus.
Tabelul 1
Rezultatele obţinute pentru 5 serii de determinări efectuate
la 5 valori diferite ale pH-ului ale fazei apoase
pH=3,5 pH=5 pH=6 pH=7 pH=8
Vap(i) 1 1 1 1 1
[c]oct(i) [c]oct(i) [c]oct(i) [c]oct(i) [c]oct(i)
[c]oct(i) [c]oct(i) [c]oct(i) [c]oct(i) [c]oct(i)
0 0,506 0,506 0,506 0,506 1,975 1,975 1,975 1,975 1,975 1,975
5 0,500 0,500 0,500 0,500 1,999 1,999 1,999 1,999 1,999 1,999
10 0,492 0,492 0,492 0,492 2,033 2,033 2,033 2,033 2,033 2,033
15 0,485 0,485 0,485 0,485 2,064 2,064 2,064 2,064 2,064 2,064
20 0,487 0,487 0,487 0,487 2,054 2,054 2,054 2,054 2,054 2,054
a 14,62 14,35 14,74 15,26 14,91
b 76,92
D 26,3 26,8 26,1 25,2 25,8

Figura 1 redă reprezentările grafice ale datelor în forma liniarizată la pH=5.


1
[c]oct(i)

355
100

90

80

70

60

50

40
0 5 10 15 20
Vap(i)25
figura 1
reprezentarea grafică a variaţiei valorilor cantităţilor determinate de
propiconazol nitrat în funcţie de volumul fazei apoase (pH= 5.0)

Dependenţa valorilor D de pH-ul fazei apoase este redată în figura 2.

D
30

25

20

15

10

0
3 4 5 6 7 8 9
pH

Modul de lucru propus, aplicabil şi în cazul altor sisteme ternare de tipul celui prezentat,
posedă câteva avantaje, după cum urmează:
- chiar dacă în fazele apoase, având pH-uri diferite, nitratul de propiconazol poate exista în
diferite forme ionizate, forme pentru care absorbtivităţile molare au valori diferite, aplicabilitatea
metodei nu este afectată, având în vedere faptul că măsurătorile se execută numai în faza
organică, în care nitratul de propiconazol este în aceeaşi formă moleculară, indiferent de pH-ul
fazei apoase.
- nu este necesară cunoaşterea explicită a valorii absorbtivităţii molare e a nitratului de
propiconazol în faza organică.
- nu este necesară cunoaşterea explicită a concentraţiei nitratului de propiconazol în soluţia
stoc. Prin urmare, nu este necesară cunoaşterea explicită a solubilităţii nitratului de propiconazol
în cele două faze. Singura restricţie la prepararea soluţiei stoc este aceea de a se limita la
concentraţii suficient de mici pentru a asigura un comportament cvasi-ideal al sistemului. Reuşita
liniarizării datelor conform relaţiei (4) constituie confirmarea respectării acestei restricţii.

356
- la început substanţa de interes se dizolvă în faza organică; în consecinţă se poate utiliza
aceeaşi soluţie stoc în cazul în care se execută determinări la pH-uri diferite ale fazei apoase sau
la temperaturi diferite, deoarece nu este hotărâtoare concentraţia soluţiei stoc.
- posibilitatea alegerii convenabile a volumului fazei organice (Vu) şi a volumelor de fază
apoasă (VAi), oferă acestei metode flexibilitatea necesară pentru acoperirea unei game extinse de
valori ale coeficientului de partiţie D.
- în unele sisteme faza organică poate dizolva, într-o oarecare măsură, apa din faza apoasă.
Efectul acestui fenomen se poate compensa prin saturarea în prealabil a fazei organice cu apă la
temperatura de lucru şi prin utilizarea fazei organice saturată cu apă drept referinţă la măsurarea
absorbantelor.

Concluzii
Reprezentând grafic valoarea reciprocă a absorbantei în funcţie de volumele fazei apoase în
formă liniarizată, atestă relaţia liniară preconizată între aceste date precum şi comportamentul
cvasiideal al sistemului octanol – nitrat de propiconazol - apă.
Din analiza valorilor coeficientului de partiţie al nitratului de propiconazol în sistemul
binar octanol - apă, obţinute pentru cele 5 valori de pH diferite ale fazei apoase, se poate
concluziona că echilibrul de distribuţie al substanţei medicamentoase nu poate fi deplasat spre
faza apoasă sau spre cea lipidică prin modificarea pH-ului fazei polare.
Metoda de lucru propusă poate fi aplicată şi în cazul altor sisteme de tipul celui prezentat
datorită avantajelor pe care le posedă şi care au fost menţionate anterior.

Bibliografie
1. Beetge E., du Plessis J., Miiller D.G., Goosen C, Rensburg F.J. - The influence of the
physicochemical characteristics and pharmacokinetic properties of selected NSAID's on their
transdermal absorption, InternationalJour nai of Pharmaceutics, 2000, 193, 261-264.
2. Dănilă Gh. - Chimie farmaceutică, vol.l, Ed. AII, Bucureşti, 1996.
3. Dross Karl P., Mannhold Raimund, Rekker Roelof F. - Drug lipophilicity in QSAR practice:
II. Aspects of RM - Determinations; critics of RM - corrections; interrelations with partition
coefficients, Quant. Struct.-Act. Reiat, 1992, 11, 36 - 44.
4. Goosen C., du Plessis J., Miiller D.G., Janse van Rensburg L.F. -Correlation between
physicochemical characteristics, pharmacokinetic properties and transdermal absorption of
NSAID's, International Journal of Pharmaceutics, 1998, 163, 203 - 209.
5. Grassi M., Coceani N., Magarotto L. - Modelling partitioning of sparingly soluble drugs in a
two-phase liquid system, International Journal of Pharmaceutics, 2002, 239, 157 - 169.

STUDIUL METODELOR DE DEZAGREGARE A COMPRIMATELOR


ORODISPERSABILE CU SPIRONOLACTONĂ
Allaa M. Fathi Baroud
Catedra Tehnologia medicamentelor

Summary
Study of the disintegration methods of orally
disintegrating spironolactone tablets
An alternative disintegration method for orally orodispersable tablets has been proposed. This
test is the nearest to in vivo conditions. The respective apparatus was proposed for this
investigation.

357
Rezumat
A fost elaborată o metodă alternativă de evaluare a timpului de dezagregare a comprimatelor
orodispersabile. Acest test este cel mai apropiat de condiţiile in vivo. S-a propus dispozitivul
respectiv pentru efectuarea acestei cercetări.

Actualitatea temei
În ultimii ani tot mai multe substanţe medicamentoase din diferite clase farmaco-terapeutice
sunt elaborate în comprimate orodispersabile, datorită avantajelor faţă de comprimatele
obişnuite: dezagregare rapidă în cavitatea bucală cu eliberarea imediată a substanţei
medicamentoase; lipsa efectului primului pasaj hepatic; nu este necesitate de apă; administrarea
în caz de disfagii etc. În piaţa farmaceutică actualmente sunt autorizate circa 150 de produse, din
care: 40% sunt preparate utilizate în tratamentul maladiilor sistemului nervos central (depresii,
migrene, insomnii, boala Alzheimer etc.); 34 % – în tratamentul dereglărilor traectului gastro-
intestinal; circa 10% – în oncologie şi 7% – în trartamentul diabetului zaharat [4, 9, 10,11].
Formularea comprimatelor orodispersabile prevede o dezagregare rapidă pentru cedarea
imediată a substanţei medicamentoase în cavitatea bucală. Timpul de dezagregare trebuie să fie
în limitele de la 15 sec până la 3 minute, care în mare măsură depinde şi de metoda folosită la
determinare. Atât în USP cât şi Eur. Ph. nu sunt descrise meode de determinare a timpului de
dezagregare pentru comprimatele orodispersabile [1, 2, 3, 8]. .
Metoda USP 29 “disintegration test <701>” descrisă pentru comprimatele orale nu prevede
o corelare exactă cu datele in vivo, deoarece pentru dezagregare se folosesc 900 mL apă şi în
aparate energic oscilante, condiţii care nu sunt apropiate de cele din cavitatea bucală (cantitatea
de salivă circa 5 mL). În legătură cu aceasta sunt propuse diferite metode de evaluare a
dezagregării comprimatelor orodispersabile [5,6,7].
Este foarte important, ca metodele pentru evaluarea dezagregrării acestor comprimate să
posede atribute specifice: condiţiile de testare să simuleze condiţiile din cavitatea bucală,
caracteristice pentru suprafaţa umedă a limbii şi volumului de salivă; o bună reproductibilitate
pentru diferiţi operatori; o corelare rezonabilă in vitro/in vivo; evaluare rapidă cu disozitive
simple [12,13 ].

Obiectivul acestui studiu a fost de a elaboră o metodă simplă in vitro de evaluare a timpului
de dezagregare a comprimatelor orodispersabile în comparaţie cu unele existente.

Material şi metode
Materiale
Substanţa activă: spironolactonă (Ph.Eur.).
Substanţele auxiliare folosite în studiu: sorbitol (C Sorbidex P®, Cerestar); crospovidonă
(PVP K30, Ph. Eur.); lactoză fină (Pharmatose® 110M, BASF); siliciu dioxid coloidal (Aerosil
200, Degussa AG); stearat de magneziu (Magnesium stearate, Barlocher GmbH).

Metode
Comprimatele au fost obţinute prin metoda de presare directă la presa hidraulică, la trei
valori ale forţei de comprimare: 80, 120, şi 160 N, diametrul comprimatelor fiind de 6 mm, iar
masa unui comprimat de 100 mg.
Rezistenţa mecanică a comprimatelor la rupere a fost determinată la dispozitivul hardnes
tester TBH 28 ERWEKA Co. LTD.
Friabilitatea comprimatelor a fost evaluată la dispozitivul cu palete model AK-8.
Timpul de dezagregare a comprimatelor a fost evaluat la dispozitivul tablet disintegration
tester ELECTROLAB ED 2 SAPO cu folosirea discurilor de ghidare (metoda Ph. Eur., 2004),
metoda cu paletă USP 29 (aparatul Erweka DT 6), testarea in vivo la voluntari (comprimate
placebo) şi metoda propusă de autor (descrisă mai jos).

358
Rezultate şi discuţii
Reieşind din cele expuse, au fost formulate 3 loturi de comprimate, folosind crospovidona,
lactoza, sorbitolul (excipienţi de bază). Pentru îmbunătăţirea calităţii amestecului de comprimat
s-a apelat şi la alte substanţe auxiliare, precum siliciul dioxid coloidal (1%), în vederea sporirii
proprietăţilor de legătură a particulelor şi stearatul de magneziu ca lubrifiant (1%). Conţinutul
spironolactonei – 25 mg.
Formulele comprimatelor cercetate sunt prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1
Formulele comprimatelor orodispersabile cu spironolactonă
Denumirea Sa Sb Sc Placebo
componentelor
Spironolactonă 25,0 25,0 25,0 -
Crospovidonă 25,0 30,0 35,0 35,0
Lactoză fină 10,0 10,0 15,0 30,0
Siliciu dioxid coloidal 1,0 1,0 1,0 1,0
Stearat de magneziu 1,0 1,0 1,0 1,0
Sorbitol q.s. până la .... 100,0 100,0 100,0 100,0
mg

Descrierea dispozitivului de determinare a timpuluii de dezagregare.


Dispozitivul (fig.1) a fost asmblat folosind aparatul B de măsurare a timpului de înmuiere a
supozitoarelor lipofile Erweka. În tubul din sticlă închis la capătul inferior cu un dop (2) se
introdic comprimatul (5) şi 5 ml apă distilată, încălzită la 37 ± 0,50 C. Deasupra comprimatului se
aplică tija (3) trecută prin tubul de ghidaj (4). Tubul 2 se introduce în baia de apă termostatată la
37 ± 0,50 C a aparatului de evaluare a testului de dizolvare Erweka DT 6. Tija se cuplează cu
mecanismul de rotaţie (1) a aparatului Erweka DT 6 cu o viteză de 100 turaţii pe minut. Se
măsoară timpul între acest moment şi momentul în care comprimatul este dezagregat în particule
care trec prin partea îngustată a tubului.

Fig. 1. Dispozitivul de determinare a timpului de dezagregare a comprimatelor orodispersabile: 1


– mecanism de cuplare la rotor; 2 – tub de dezagregare; 3 – tijă din oţel inoxidabil ; 4 – tub de
ghidaj din sticlă; 5 – comprimat; 6 – particule dezagregate.
359
Comprimatele obţinute la valoarea presiunii de 80 N nu au fost luate în lucru deoarece sunt
fragile.
Rezultatele din tabel demonstrează că, odată cu creşterea concentraţiei crospovidonei se
micşorează timpul necesar pentru dezagregarea comprimatelor, evaluat cu toate metodele de
investigare. Astfel, la concentraţia de 35 % (formula Sc), timpul este cel mai mic şi constituie
2,03± 0,19 min, timp evaluat cu metoda propusă. De asemenea, cel mai mic timp se observă şi la
metoda in vivo, care constituie 1,88 ±0,15 min. Testul de evaluare a timpului de dezagregare
propus este cel mai apropiat de condiţiile in vivo (p<0,05). Rezistenţa mecanică la rupere a
comprimatelor este sufucientă, iar friabilitatea comprimatelor cercetate nu depăşeşte limita de
1%, admisă de farmacopei.
Rezultatele investigaţiilor sunt prezentate în tabelul 2.
Tabelul 2
Evaluarea timpului de dezagregare şi a rezistenţei mecanice
a comprimatelor orodispersabile
Parametrii Presiunea de comprimare, 120 N Presiunea de comprimare, 160 N
investigaţi Timpul de dezagregare, min
Metoda de USP 29 Ph. Eur. Testul in vivo* USP 29 Ph. Eur. Testul in vivo*
testare propus propus
Formula Sa 4,11 3,46 2,32 2,13 4,41 3,60 2,55 2,43
±0,12 ± 0,13 ±0,19 ±0,16 ±0,18 ±0,19 ±0,16 ±0,19
Formula Sb 3,50 3,03 2,10 2,05 3,70 3,33 2,31 2,26
±0,09 ±0,09 ±0,24 ±0,11 ±0,22 ±0,17 ±0,10 ±0,24
Formula Sc 3,11 2,45 2,03 1,88 3,38 2,61 2,21 1,98
±0,23 ±0,21 ±0,19 ±0,15 ±0,15 ±0,17 ±0,17 0,12±
p<0,05 p<0,05
Rezistenţa mecanică Friabilitatea, % Rezistenţa mecanică Friabilitatea, %
la rupere, Pa la rupere, Pa
Formula Sa 4,79±0,17 0,54 5,19±0,19 0,52
Formula Sb 4,73±0,14 0,84 6,32±0,10 0,52
Formula Sc 4,32±0,17 0,46 6,10±0,13 0,57

Notă: * – au fost testate comprimatele placebo la 6 voluntari

Concluzie
Metoda de evaluare a timpului de dezagregare a comprimatelor orodispersabile elaborată şi
dispozitivul respectiv poate fi propus pentru cercetări, deoarece este cel mai apropiat de
condiţiile in vivo.

Bibliografie
1. " Disintegration ‹701›," in USP 29 (US Pharmacopieal Convention, Rockville, MD) p.
2670-2672.
2. "Orally Disintegrating Tablet and Film Technologies: Technologies, Market Analysis, &
Business Opportunities," in Market Study Reports, 4th ed (Technology Catalysts
International Corp. Falls Church, VA) 2006, p. 5-6.
3. Abdelbary G. et al., "Determination of the In Vitro Disintegration Profile of Rapidly
Disintegrating Tablets and Correlation With Oral Disintegration," Int. J. Pharm. 2005,
Vol. 292, Nr.1–2, p. 29–41.
4. CDER Data Standards Manual, Dosage Forms, C-DRG-00201, version 008 (April,
1992).
5. Dor J.M. et al., "A New In Vitro Method to Measure the Disintegration Time of a Fast-
Disintegration Tablet," Proc. Intl. Rel. Bioact. Mater. 1999, Vol. 26, p. 939–940.
6. Draft Guidance for Industry Orally Disintegrating Tablets (FDA, Rockville, MD),
www.fda.gov/cder/guidance/index.htm , April 2007.
360
7. el-Arini S. and Clas S., "Evaluation of Disintegration Testing of Different Fast
Dissolving Tablets Using the Texture Analyzer," Pharm Dev Technol. 2002, Vol. 7, p.
361–371.
8. Fang F. et al., "Desktop Disintegration Test for Orally Disintegrating Tablets (ODTs): A
Rapid and Simple Method for Observing the Disintegration Behavior for the Regulatory
Review Scientist in the Evaluation of Drug Applications," presented at the 12th Annual
FDA Science Forum, April 1, 2006.
9. Gohel M. et al, "Formulation Design and Optimization of Mouth Dissolve Tablets of
Nimesulide Using Vacuum Drying Technique," AAPS Pharm. SciTech. 5 (3), 1-6 (2004).
10. Habib W. et al., "Fast-Dissolve Drug Delivery Systems," Critical Reviews in Therapeutic
Drug Carriers Systems, 2000, Vol. 17, Nr. 1, p. 61–72.
11. Li B. and J Robinson., "Chapter 2: Preclinical Assessment of Oral Mucosal Drug
Delivery Systems," in Drugs and Pharmaceutical Sciences, Vol. 145: Drug Delivery to
the Oral Cavity , Molecules to Market (Taylor & Francis, Oxford, UK, 2005), p.145 –
147
12. Park J. and Wu S., "Should Orally Disintegrating Tablets (ODTs) Have A Weight
Limit?," poster presentation, AAPS Annual Meeting and Exposition, San Diego, CA,
Nov. 2007, p. 19–23.
13. Segado Ferran J. et al., "Orally Disintegrating Tablets and Process for Obtaining Them,"
WO 103629 (2003).

STUDIUL DISPONIBILITĂŢII FARMACEUTICE A SPIRONOLACTONEI DIN


COMPRIMATE
Liliana Dogotari, Angela Iapără
Catedra Tehnologia medicamentelor

Summary
The study of pharmaceutical bioavailability of spironolactone in tablets
The pharmaceutical bioavailability study of spironolactone from tablets was effected by
different manufacturers. The tablets underwent the dissolution test. The best release had
spironolactone from Verospirone (94,19 %), by Gedeon Richter, Hungary. The tablets by
OZONE, Romania and Obolenskoe, Russia are identically.

Rezumat
A fost petrecut studiul disponibilităţii farmaceutice a spironolactonei din comprimate de
diferiţi producători precum şi demonstrarea barierii între similaritate şi non-similaritate a
preparatelor medicamentoase cercetate. Comprimatele 25mg au fost supuse testului de
dizolvare. Cel mai bine a fost cedată spironolactona din Verospiron (94,19 %), produsă de firma
Gedeon Richter, Ungaria. Comprimatele produse de către Uzinele farmaceutice Ozone, România
şi Obolenskoe, Rusia sunt similare.

Actualitatea temei
Numeroase date din literatură atestă importanţa utilizării preparatelor diuretice în unele
maladii cardiovasculare, ce acestea constituie una din cauzele principale a decesului în lume.
Tendinţa de creştere a afecţiunilor cardiovasculare a devenit evidentă si la noi în ţară.
De aceea terapia cu diuretice prezintă numeroase particularităţi solicitând o deosebită
atenţie atât la alegerea dozelor şi duratei tratamentului, cât şi selectarea unui preparat cu eficienţă
maximă. Cunoaşterea vitezei de dizolvare a substanţei medicamentoase din forma farmaceutică
este сel mai important factor de prevedere a biodisponibilităţii şi unul dintre cele mai importante
determinări pentru evaluarea calităţii formelor farmaceutice. Viteza de dizolvare creşte odată cu

361
creşterea constantei de viteză a dizolvării (Kdiz), cu creşterea suprafeţei de contact şi solubilităţii
substanţei.
O disponibilitate mare a substanţei medicamentoase se asigură atunci când procesul de
comprimare devine reversibil în momentul în care comprimatul vine în contact cu lichidele
gastro-intestinale.
Dizolvarea substanţelor medicamentoase este un proces care precede absorbţia lor în
circulaţia generală, după administrarea medicamentului, poate fi o etapă limitantă a absorbţiei în
circulaţia generală. Deaceea dizolvarea este importantă pentru disponibilitatea medicamentelor.
Cedarea substanţei medicamentoase din forma farmaceutică poate fi influenţată semnificativ de
proprietăţile fizico-chimice ale substanţei medicamentoase şi ale formei farmaceutice. Cedarea
substanţei medicamentoase este determinată în principal de viteza de cedare din forma
farmaceutică.

Obiectivele lucrării
 Studiul vitezei de dizolvare a spironolactonei din trei sortimente de comprimate-
Spironolactona (Ozone, România), Veroşpiron (Ghedeon Rihter, Ungaria) şi Verospilacton
(Obolenscoe, Rusia) după 45 şi 60 min scurse din momentul începerii testului de dizolvare
conform FR-X;
 Calcularea procentului dizolvat în funcţie de timp în grafic numeric (cartezian) pentru
toate sortimentele cercetate în ambele medii de dizolvare;
 Determinarea în grafic semilogaritmic a procentului care mai rămîne să se dizolve;
 Calcularea constantei vitezei de dizolvare pentru fiecare sortiment;
 Compararea valorilor obţinute pentru toate sortimentele cercetate;
 Demonstrarea barierii între similaritate şi non-similaritate a preparatelor
medicamentoase.

Material şi metode de cercetare


 Aparatul de determinare a vitezei de dizolvare (Erweka), oficializat de FR
X.
 Trei sortimente de comprimate de spironolactonă de diferiţi producători.
 Soluţie de clorură de hidrogen 0,01 mol/l (mediul de dizolvare), lauril sulfat de sodiu.
 Spectrofotometru UV-VIS.
În vasul cilindric al aparatului de dizolvare se introduc 1000 ml mediu de dizolvare. Se
încălzeşte la temperatura de 37 o C. Se introduc în coşul rotitor: un comprimat 25 mg
spironolacton, care apoi se amplasează în mediul de dizolvare care conţine 1000 ml HCl 0,1 M şi
1 g laurilsulfat de sodiu. Se reglează agitarea la 100 rpm. Se iau produse a cite 5 ml după
5,10,15,20,25,30,45 şi 60 minute, cu o pipetă şi se filtrează prin hîrtie filtru, înlăturînd primele
porţiuni de filtrate. Pentru o dozare: 1.5 ml filtrate din probă se introduc în balon cotat de 100 ml
şi se complectează la cotă cu soluţie de clorură de hidrogen 0.01mol/l. Se citeşte absorbanţa
soluţiei la spectrofotometru în UV la lungimea de undă 257 nm în cuva cu grosimea stratului de
10 mm, folosind în calitate de soluţie de referinţă soluţia de clorură de hidrogen 0.01 mol/l.
Conţinutul de spironolacton (X %), care a fost cedat în mediul de dizolvare, se calculă după
formula, unde:
A  mst  Vst1  V1  V3 100%
X ,%  x
Ast  Vst 2  Vst 3  mx  V2

Ax – absorbanţa soluţiei de cercetat;


Ast – absorbanţa soluţiei standartd (0,2364);
mst – masa probei standard de spironolactonă (0,025 g);
mx – masa spironolactonei în comprimat (0,025g);
Vst1 – volumul soluţiei standard luat pentru analiză (0,5 ml);
Vst2 – volumul soluţiei în care a fost dizolvată proba standard (50 ml);
362
Vst3 – volumul diluţiei soluţiei standard (50 ml);
V1 – volumul mediului de dizolvare (1000 ml);
V2 – volumul filtratului luat pentru analiză (1,5 ml);
V3 – volumul balonului cotat în care a fost diluată proba de analizat (100 ml).

Rezultate obţinute
1. Se alcătuiesc curbe ale procentului dizolvat în funcţie de timp în grafic cartezian pentru
cele trei sortimente de comprimate.
Figura 1
C,% 100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
5 10 15 20 25 30 45 60
t ,min
Spironolacton Verospiron Verospilacton

2. Conţinutul procentual de spironolactonă cedat în mediul de dizolvare din comprimate


peste 45 minute şi peste 60 minute
Figura 2

94,19 93,06 90,8


100 72,19 65,98 64,86
80
60
40
20
0
Gedeon Richter Ozone Obolenskoe

45 minute 60 minute

3. Se calculează constanta vitezei de dizolvare (Kd) după următoarea formulă:


ln C1  ln C2
K diz  ,  min 1 
t1  t 2
K diz (Spironolacton 25 mg) = 0,035 min -¹
K diz (Verospiron 25 mg) = 0,064 min -¹
Kdiz (Verospilacton 25 mg) = 0,035min -¹
Determinarea similarităţii şi non-similarităţii între comprimatele cu spironolactonă se
petrece prin determinarea factorulul f2 şi distanţa dintre curbe δ (graficul cantităţii de substanţă
dizolvate în dependenţă de timp). Un factor f2 > 50 justifică decizia de similaritate.

363
;

Exemplu pe comprimatele preparate de Obolenskoe, Rusia şi Ozone, România:

Figura 3
C,% Cantitatea substanţei active dizolvate
100
90
80
70
60
50
40
30
20 Ozone
10
Gedeon Richter
0
0 5 10 15 20 25 30 45 60 t,min

Figura 4

C,% Cantitatea substanţei active dizolvate


100
90
80
70
60
50
40
30
20
Obolenskoe
10 Ozone
0
t,min
0 5 10 15 20 25 30 45 60

364
Figura 5
C,% Cantitatea substanţei active dizolvate
100
90
80
70
60
50
40
30
20 Obolenskoe
10
0
Gedeon Richter
0 5 10 15 20 25 30 45 60 t,min

Concluzii
1.În baza rezultatelor obţinute experimental putem afirma că disponibilitatea farmaceutică a
comprimatelor cu spironolactonă produsă de trei producători scade în următoarea ordine :
 Verospiron 25mg (Gedeon Richter) – 94,19%;
 Spironolactonă 25mg (Ozone, Romania) – 93,06%;
 Verospilacton (Obolenskoe, Rusia) 25mg - 90,08%.
2.Comprimatele produse de către uzinele farmaceutice Ozone, România şi Obolenskoe, Rusia
sunt similare, deoarece factorul de similaritate constituie 89,5, mai mare ca 50.

Bibliografie
1. Aurelia Nicoleta Cristea – Farmacologie Generală, Editura Didactică şi Pedagocică.- Bucureşti.-
2004.
2. Constantin Mircioiu, Dalia Miron, Flavian Radulescu, Cristina Ghiciuc si al., - Elemente de
biofarmacie şi farmacoconetică. – Editura Universitară Carol Davilă. – Bucureşti.- 2008.- Vol.2.-
P.34-37.
3. Farmacopeea Română.- Ediţia a X-a.- Editura Medicală. – Bucureşti. - 1998.
4. Matcovschi C., Procopişin V., Parii B.– Ghid Farmacoterapeutic.- Chişinău.- 2006.
5. Mihai Alecu, Silvia Alecu – Reacţii alergice la medicamente.- Editura Medicală.- Bucureşti.- 2002.
6. Leucuţa S.E – Biofarmacie şi Farmacocinetică.- Editura Dacia.- Cluj – Napoca.- 2002.
7. Valentin Stroescu – Farmacologie.- Ediţia a VIII.- Editura BIC ALL.- Bucureşti.- 2005.

STUDIUL ECHIVALENŢEI FARMACEUTICE A COMPRIMATELOR CU


NORFLOXACINĂ ŞI FAMOTIDINĂ
Livia Uncu, Liviu Movilă, Olga Suvorchina, Artiom Osipov, Svetlana Sîrtmaci
Laboratorul Analiză, Standardizare şi Controlul medicamentului, CŞDM

Summary
Study of pharmaceutical equivalence of tablets with norfloxacin and famotidin
The profiles of dissolution test were recorded for the assessment of pharmaceutical
equivalence of Norfloxacin and Phamotidin in comprimattes yelding by diffrent producings.
Estimation of value of analogue and differentiation coefficients by aid of Weibul’s mathematical
model put in evidence a very close Norfloxacin and Phamotidin bioavailability being reported
with reference substances.

365
Rezumat
Au fost determinate profilurile de dizolvare pentru evaluarea echivalenţei farmaceutice a
comprimatelor cu norfloxacină şi famotidină, obţinute de la diferiţi producători. Evaluarea
coeficienţilor de analogie şi diferenţiere, calculaţi cu ajutorul modelulu matematic Weibul
demonstrează o biodisponibilitate foarte apropiată a acestor preparate în raport cu
medicamentele de referinţă.

Introducere
Problema echivalenţei farmaceutice preparatelor medicamentoase are o mare importanţă
clinică, farmaceutică şi economică, deoarece una şi aceeaşi substanţă medicamentoasă se
produce de multiple (uneori zeci) de firme cu utilizarea diverselor substanţe suplimentare în
diverse cantităţi şi conform diverselor tehnologii. Aceeaşi problemă uneori apare şi la
compararea diverselor serii de substanţe medicamentoase al unui şi aceluiaşi producător, în
special a celor, cu absorbţie complicată, greu solubile şi cu acţiune puternică [1].
Preparatul-generic este un preparat medicamentos, pentru care deja a expirat termenul
protecţiei de brevet şi care nu mai este proprietatea exclusivă a companiei farmaceutice, care l-a
elaborat sau a deţinut prima licenţă pentru comercializare [2]. Preparatul-generic conţine aceeaşi
substanţă medicamentoasă activă (substanţe active), ca şi preparatul original (brevetat), însă se
deosebeşte de acesta prin substanţele suplimentare (ingrediente neactive), materiale de
umplutură, conservanţi, coloranţi etc.. În afară de aceasta, diferenţele se observă şi în cadrul
procesului tehnologic şi a condiţiilor de producere a preparatelor generice.
Pentru evaluarea echivalenţei farmaceutice in vitro a formelor farmaceutice perorale
(comprimate, capsule), se recomandă determinarea profilurilor de dizolvare ale acestora.
Profilurile de dizolvare se determinează pentru preparatele medicamentoase, obţinute de la
diferiţi producători. Cu acest scop se petrece determinarea cantitativă a substanţelor
medicamentoase, care se eliberează din forma farmaceutica peste un anumit interval de timp.
Determinarea conţinutului principiilor active s-a efectuat prin metoda spectrofotometrică în
UV-VIS, descrisă în documentele de normare a calităţii pentru aceste preparate. Pe baza
rezultatelor obţinute se construieşte dependenţa grafica dintre procentul de eliberare a
substanţei active de timpul de dizolvare [4].

Materiale şi metode
Pentru analiza spectrală au fost utilizate spectrofotometre UV-VIS Agilent - 8453 în
intervalul de undă 350 – 450 nm. Determinarea indicelui de dizolvare se efectuează conform
Ph.Eur., utilizînd aparatul cu palete. Mediul de dizolvare – tampon acetat pH 4,0±0,05, volumul
mediului de dizolvare – 750 ml, viteza de rotaţie a paletelor – 100 rot/min, temperatura -
37⁰C±0,50С.

Rezultate
A fost petrecută evaluarea comparativă a profilurilor de dizolvare a comprimatelor cu
Famotidină şi Norfloxacină de la diferiţi producători (tabelul 1).
Tabelul 1
Obiecte pentru cercetarea profilurilor de dizovare
Preparatul cercetat Preparatul de referinţă
Denumirea Producător Denumirea Producător
produsului produsului
Norfloxacin-RNP IM«RNP Pharmaceuticals» Nolicin 400mg, «KRKA», Slovenia
400mg, comprimate SRL, Republica Moldova comprimate
filmate
Famotidin-RNP IM«RNP Pharmaceuticals» Quamatel 20mg, «Gedeon Richter»,
20mg, comprimate SRL, Republica Moldova comprimate Ungaria
366
Rezultatele determinărilor concentraţiilor peste anumite intervale de timp în procesul
evaluării testului de dizolvare a comprimatelor sunt indicate în tabelul 2.
Tabelul 2
Valorile concentraţiilor principiilor activi în procesul evaluării
testului de dizolvare a comprimatelor
Conţinutul de substanţă activă, care s-a eliberat în mediul de dizolvare,
Timpul, %
min
Norfloxacin- Nolicin 400mg,
Famotidin-RNP Quamatel 20mg,
RNP 400mg KRKA
20mg Gedeon Richter

0 0 0 0 0
5 86,70 84,45 85,23 95,05
10 90,23 84,89 87,96 96,20
15 90,22 85,58 90,36 96,81
20 90,31 86,49 92,56 98,32
30 90,45 87,05 94,46 99,54
45 90,67 87,51 96,49 100,22

În baza rezultatelor obţinute a fost construit graficul dependenţei concentraţiei de de timpul


de dizolvare (figura 1).

Fig. 1. Profilurile de dizolvare ale comprimatelor studiate

Atît pentru norfloxacină, cît şi pentru famotidină profilurile de dizolvare sunt apropiate,
ceia ce denotă o cinetică de dizolvare aproape identică cu preparatele de referinţă.
Suprapunerea profilurilor obţinute în testul de dizolvare a fost estimată cu ajutorul
coeficienţilor de diferenţiere şi a celui de analogie după modelul matematic Weibul.
Coeficient de diferenţiere (f1) reflecta procentul erorii dintre doua curbe prin toate punctele
timpului de dizolvare si se calculează prin formula:

(1)
unde n – numărul momentelor de timp, Rj и Tj – conţinutul (in procente) a substanţei
dizolvate din substanţa 1 si 2 în fiecare moment j.
Coeficientul de diferenţiere are valoare nulă, daca profilurile substanţei de analizat repeta si
se suprapune cu profilul substanţei standard. Pe măsura creşterii spaţiului dintre cele doua
profiluri, coeficientul de diferenţiere creste.
367
Coeficientul de analogie (f2) – aceasta valoare exprima suma logaritmica a pătratelor
erorilor. care este calculat prin diferenţa dintre proba de cercetare Tj de cea standard Rj in toate
momentele de timp. Coeficientul de analogie se calculează după formula:

(2)
unde n – numărul momentelor timp, Rj и Tj – conţinutul de substanţa dizolvata din prima
si a doua substanţa medicamentoasa in momentul de timp j.
Valoarea coeficientului de analogie poate fi calculată in intervalul de la 0 pana la 100.
Pe măsura ne suprapunerii profilurilor si a devierii curbelor coeficientul de analogie se apropie
de 0.
Profilurile de dizolvare sunt considerate identice, daca valoarea f1 se găseşte in limita
diapazonului de la 0 la 15 si valoarea f2 se găseşte în limitele intervalului de la 50 la 100 [3,4].
Valorile numerice ale acestor coeficienţi, calculaţi prin metoda modelului matematic
Weibul sunt oglindite în tabelul 4.
Таbelul 4
Valorile coeficienţilor de diferenţiere si analogie
Coeficientul de Coeficientul Corespunder
Denumirea preparatului diferenţiere, f1 de analogie, ea
f2 profilurilor
Norfloxacină 400mg 4,19 69,75 +
Famotidină 20mg 7,25 58,08 +

Cercetarea profilurilor de dizolvare şi evaluarea coeficienţilor de analogie şi diferenţiere


ne demonstrează echivalenţa farmaceutică a comprimatelor Norfloxacin RNP 400 mg cu
comprimatele Nolicin produse de KRKA (Slovenia).
Şi pentru comprimatele Famotidină RNP 20 mg şi Qvamatel (Ghedeon Rihter) valorile
coeficienţilor de analogie şi de diferenţiere se încadrează în limitele admisibile, astfel aceste
forme farmaceutice manifestă o disponibilitate farmaceutică apropiată.

Concluzii
1. Cercetarea profilurilor de dizolvare a comprimatele Famotidină RNP 20 mg în raport cu
Qvamatel (Ghedeon Rihter) şi a comprimatelor Norfloxacină RNP 400 mg în raport cu Nolicin
(KRKA) demonstrează o cinetică de dizolvate apropiată pentru aceste forme farmaceutice.
2. Studiul echivalenţei farmaceutice a comprimatelor cu Norfloxacină şi Famotidină cu
ajutorul testului de „Dizolvare” şi evaluarea coeficienţilor de analogie şi diferenţiere
demonstrează o disponibilitate foarte apropiată a acestor preparate în raport cu medicamentele
de referinţă.

Bibliografie
1. Investigation of bioavailability and bioequivalence — The rules governing medicinal products
in the European Community (1992). Vol. III, p. 149-168.
2. Multisource (generic) pharmaceutical products: guidelines on registration requuirements to
establish interchangeability. WHO Technical Report Series, - 1996. - № 863. - Р. 114–154.

3. Арзамасцев А.П., Садчикова Н.П., Лутцева Т.Ю. Количественная оценка результатов


испытаний «Растворение». Фармация. 2003. С. 7-10.

368
4. Багирова В.Л., Киселева Г.С, Тенцова А.И. Методические указания по разработке теста
«растворение» на индивидуальные препараты // Фарматека. - 1997. - № 1. - С. 39 - 40.

EVALUAREA UNOR PARAMETRI FIZICI ŞI FIZICO-CHIMICI PENTRU LICHIDUL


SINOVIAL ÎN PROCESUL DE TRATAMENT AL OSTEOARTROZELOR CU
PREPARATE CORTICOSTEROIDIENE
1
Livia Uncu, 2Valeriu Uncu, 1Tatiana Bostan
1
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică
2
IMSPCNŞPMU

Abstract
Evaluation of some physic and physical-chemical parameters of synovial liquid in
process of treatement of osteoarthrosis with corticosteroid medications
Of all the indices that determine the physical and chemical changes of the pathological
synovial liquid for study were selected: viscosity, because it ensures adequate joint mobility,
decreases the friction force and provides a matching function, refractive index, pH and the study
of tribometric force of friction following treatment of osteoarthrosis with corticosteroid drugs.
These parameters present a significant dependence versus pathologic process resulting in joints.

Rezumat
Din totalitatea indicilor ce determină modificări fizice şi chimice ale lichidului sinovial
patologic pentru studiu au fost selectaţi: viscozitatea, pentru că ea asigură mobilitatea adecvată a
articulaţiei, micşorează forţa de frecare şi asigură o congruenţă funcţională; indicele de refracţie,
pH-ul, precum şi studiul tribometric al forţei de frecare în urma tratamentului osteoartrozelor cu
preparate corticosteridiene. Aceşti parametri prezintă o dependenţă importantă faţă de procesul
patologic, care decurge în articulaţie.

Introducere
O cauză importantă a incapacităţii temporare de muncă, care precedă deteriorarea calităţii
vieţii, precum şi variate complicaţii este osteoartroza. Terapia medicamentoasă a artrozelor şi
osteoartrozelor cu preparate corticosteroidiene constituie una din variaţiile de tratament ale
acestei maladii [1,2].
Din punct de vedere biochimic, modificări mai importante prezintă licidul sinovial, care îşi
poate schimba parametrii fizici şi funcţionali în raport cu gravitatea şi durata maladiei, prezenţa
sau lipsa procesului inflamator. Lichidul sinovial sau sinovia este un lichid (gel) interstiţial
elastic şi vâscos specializat, care ocupă cavitatea articulară a diartrozelor şi care îndeplineşte o
funcţie dublă: nutriţia cartilajului şi lubrificarea articulaţiei [9].
În procesul utilizării în practica curativă a corticosteroizilor pentru tratamentul
osteoartrozelor asociate cu proces inflamator sau fără s-a observat o diversitate a acţiunii
preparatelor medicamentoase, ceia ce prezintă un impact direct asupra duratei şi eficacităţii
tratamentului [5,6].
Din acest motiv ne-am propus drept scop studiul comparativ pentru trei preparate din grupul
corticosteroizilor în procesul tratamentului: Flosteron, Kenalog şi Dexametazonă. Ţinând cont
de faptul, că proprietăţile fizico-chimice ale preparatelor variază în legătură cu diversitatea
structurii, cauzând modificări de intensitate diferită a parametrilor lichidelor biologice, au fost
evaluaţi unii parametri biofizici ai lichidului sinovial în procesul de tratament cu acesta preparate
[7,8].

Materiale şi metode

369
Pentru realizarea studiului farmaceutic şi clinic au fost utilizate următoarele preparate:
Flosteron- suspensie injectabilă 7 mg/ml (compania KRKA, Slovenia), Kenalog- suspensie
injectabilă 40 mg/ml (compania KRKA, Slovenia), Dexametazon- soluţie injectabilă 4 mg/ml
(compania KRKA, Slovenia). Kenalog şi Dexametazon au fost selectate în calitate de preparate
de referinţă. Pentru evaluarea indicilor fizici şi chimici în cercetare au fost incluse 27
artrocenteze (puncţii) a câte 5 ml ale lichidului sinovial de la 25 pacienţi cu osteoartroze, artrite
şi sinovite de diferite grade de evoluţie şi localizări articulare. Pentru determinarea viscozităţii
lichidului sinovial a fost utilizat viscozimetrul capilar tip VK – 4. Indicele de refracţie a
lichidului sinovial în procesul tratamentului cu Flosteron a fost determinat la refractometrul IPF-
454-B2M, utilizând apa purificată în calitate de soluţie etalon. Pentru deteminarea pH-ului a fost
utilizat pH – metrul Consort C861. Determinarea forţei de frecare în urma tratamentului
osteoartrozelor cu preparate corticosteridiene a fost efectuată prin metoda tribometrică, utilizând
tribometrul cu pendul cu o singură pereche de frecare.

Rezultate
Determinarea viscozităţii lichidului sinovial în osteoartroze
Scopul prezentei cercetării a fost evaluarea şi cercetarea legităţilor de abatere a vîscozităţii
lichidului sinovial de la normă în cazul diferitelor procese patologice.
Analiza rezultatelor studiului vîscozităţii relative a artrocentezelor prezintă variaţii
semnificative ale acestui indice în cazul diferitelor procese patologice în osteoartroză.
Astfel în cazul în care afecţiunea este însoţită de proces inflamator (artrite, sinovite) se
urmăreşte o micşorare a valorii vîscozităţii (η) :
Tabelul 1
Valorile vîscozităţii lichidului sinovial în funcţie de prezenţa sau absenţa procesului
inflamator pănă la tratament
Valoarea vâscozităţii, mm2/s Prezenţa procesului inflamator
η<7,4 Cu artrite, sinovite
7,0 <η < 26,3 Fără proces inflamator pronunţat
η =26,3±3,13 În normă

Pacienţii au fost supuşi tratamentului cu preparate corticosteroide. S-a efectuat injectarea


intraarticulară la pacienţii cu osteoartroze asociate cu proces inflamator (bursite, epicondilite,
gonartrite, etc.) şi periarticular la pacienţii cu osteoartroze fără proces inflamator. În afară de
medicamentul corticosteroid, la pacienţii fără sinovită, în aceeaşi seringă s-a introdus soluţie de
lidocaină de 2% - 2 ml şi soluţie de cianocobalamină 500 mcg/ 1ml (0,05%)-2 ml pentru blocada
periarticulară. Rezultatele determinărilor sunt prezentate în tabelul 2.
Tabelul 2
Valorile vîscozităţii lichidului sinovial până şi după blocade
  η (mm2/sec) până la blocadă η (mm2/sec) după blocadă
Proces inflamator
Prep.
medicamentos prezent lipsă prezent lipsă
Kenalog
suspensie inj. 40
mg/ml 12,58 15,91 15,17 20,72
Flosteron
Susp. inj. 7 mg/ml 12,58 15,54 22,94 26,27
Dexametazona
sol. inj. 4 mg/ml 12,58 15,91 14,80 19,24

Din tabel se observă o variaţie a valorii vîscozităţii lichidului sinovial în cazul osteoartrozei
şi artritei. Dinamica variaţiilor depistate este asociată cu particularităţile structurale ale acidului
370
hialurinic din componeţa lichidului sinovial. Totodată, se observă o ameliorare a vîscozităţii
după blocadă cu preparatele nominalizate mai sus, însă revenire la normă se manifestă doar la
utilizarea Flosteronului.
Ţinând cont de faptul că Flosteronul a ameliorat vâscozitatea lichidului sinovial cel mai
semnificativ în comparaţie cu celelate preparate, a fost efectuată cerecetarea indicelui de refracţie
şi a pH-ului acestuia numai în urma tratamentului cu acest preparat.
Indicele de refracţie este un parametru fizico-chimic, care scade odată cu apariţia procesului
patologic, deaceia poate fi evaluat cu scopul caracterizării lichidului sinovial până şi după
tratament. Rezultatele determinărilor sunt redate în figura 1.

1,345 1,345 Se cunoaşte, că valoarea indicelui de


1,344 refracţie a lichidului sinovial în articulaţii
1,3418
1,343 sănătoase constitie 1,3450, în această ordine
1,342 de idei rezultatele obţinute demonstrează
1,341 apropierea valorii indicelui de refracţie după
1,3391
1,34
blocada cu Flosteron către normă.
1,339
1,338
Fig. 1 Modificarea indicelui de
1,337
refracţie a lichidului sinovial până şi după
1,336
până la după blocare în normă blocadă cu Flosteron
blocadă cu cu Flosteron
Flosteron
Indice de refracţie
În urma proceselor degenerative şi
reparative în cartilagiul articular, asociate cu fomarea marginală de osteofite şi cu un proces
inflamator, se modifică şi pH-ul lichidului sinovial, acesta fiind un parametru, ce poate fi evaluat
cu scopul caracterizării eficacităţii unui tratament medicamentos. Au fost cercetate legităţile de
modificare a valorilor pH-ului lichidului sinovial în cazul diferitelor procese patologice faţă de
normă.
Până la blocadă cu Flosteron, pH-ul lichidului sinovial a constituit 4,8, iar după blocadă a
crescut până la 5,8 (figura 2).

8
7
6
5
4
3
2
1
0 Fig.2 Modificarea pH-ului
până la blocare după blocare lichidului sinovial până şi
în normă
cu Flosteron cu Flosteron după blocadă cu Flosteron
Series1 4,8 5,8 7,29

Se cunoaşte, că valoarea pH-ului lichidului sinovial în articulaţii sănătoase constitie 7,29-


7,45, astfel rezultatele obţinute demonstrează o tendinţă de apropiere a valorii pH-ului după
blocada cu Flosteron spre normă.

371
Studiul tribometric al forţei de frecare în urma tratamentului osteoartrozelor cu preparate
corticosteridiene
La funcţionarea normală a articulaţiei forţa de frecare corespunde forţei de greutate aplicate
articulaţiei. Respectiv, aceeaşi forţă de greutate acţionează şi în cadrul unui proces patologic
articular, doar că forţa de frecare se modifică, suprafaţa articulară fiind lubrifiată insuficient de
lichidul sinovial. Anume evaluarea forţei de frecare în articulaţie în urma tratamentului cu
diferite remedii denotă ameliorarea stării fiziologice a lichidului sinovial.
Tribometria cuprinde metode de măsurare a forţei sau a coeficientului de frecare, valorile
limită de frecare externă şi a valorilor de uzură a suprafeţelor de frecare. Măsurările tribometrice
se împart în două categorii: de laborator, în care are loc evaluarea forţelor de frecare şi de
rezistenţă la uzură a materialelor, în anumite condiţii, şi naturale, care evaluează forţa de frecare
în condiţii naturale [3,4].
Principiul de lucru – aprecierea coeficientului de frecare după parametrii oscilaţiilor
pendulului (metoda de măsurare a decrementului logaritmic de stingere a oscilaţiilor). Perechea
de frecare constă dintr-o bază plată cu o gropiţă, confecţionată din plastic aprobat pentru utilizare
în traumatologie şi ortopedie (pentru proteze); pendulul este confecţionat din oţel marca H9 sau
H8 cu raza de 2 mm. În zona de frecare s-a aplicat o forţă de greutate, echivalentă cu cea
fiziologică asupra articulaţiei genunchiului omului în mişcare. Masa pendului este de 2,0 kg;
viteza de alunecare - 1 m/sec [10].
Rezultatele determinărilor sunt prezentate în tabelul 3 şi figura 3.
Tabelul 3
Valorile forţei de frecare şi a coeficientului de frecare pentru cele
trei preparate luate în studiu
Preparatul Forţa de frecare Coeficientul de frecare
F (N) µ
Dexametazon 1,65 0,085
Kenalog 2,91 0,150
Flosteron 1,03 0,058

Preparatul Flosteron, în cadrul acestui studiu, a demonstrat comparativ cea mai mică forţă de
frecare şi respectiv, cel mai mic coeficient de frecare
µ
0,12
0,1
0,08
0,06
0,04
0,02
0
5 10 15 20 25 30 35 40 t, min

µ, dexam etazon µ, Kenalog µ, Flosteron

Fig. 3 Modificarea coeficientului de frecare(µ) în timp

Studiul tribologic a demonstrat dependenţa directă a coeficientului iniţial de frecare de


componenţa chimică (structura principiilor active) şi proprietăţile fizico-chimice ale preparatelor
utilizate. Un coeficient de frecare destul de înalt îl posedă Dexametazona şi Kenalogul, deoarece
se produce stratificarea rapidă a suspensiilor acestor preparate în lichidul sinovial; are loc
formarea în timp a unui precipitat cristalin pe suprafaţa de frecare şi deplasarea fazei lichide din
372
gropiţa nodului de frecare. Ca rezultat stratul de pe perechea de frecare constă preponderent din
fază cristalină de Dexametazon şi Kenalog, care se comportă ca un abraziv.
Cel mai mic coeficient de frecare iniţial este constatat la Flosteron, care scade în timp odată
cu prelucrarea perechii de frecare cu lichid sinovial. Aceasta poate fi explicat prin faptul, că
componentele Flosteronului se prezintă sub formă de suspensie de particule de dimensiuni mult
mai mici, viteza de precipitare a cărora este cu mult mai mică şi, ca rezultat, proprietatea de
lubrifiere este mai mare. Totodată s-a determinat, că efectul lubrifiant este în dependenţă de
polaritatea moleculei de substanţă medicamentoasă: cu cât compusul este mai polar, cu atât forţa
de frecare este mai mică.

Concluzii
1. În rezultatul studiului unor indici fizici şi fizico-chimici ai lichidului sinovial în procesul
tratamentului cu preparate corticosteroidiene s-a demonstrat influenţa particularităţilor
structurale ale Flosteronului asupra eficacităţii tratamentului, demonstrată prin evaluarea
vîscozităţii, indicelui de refracţie şi a pH-ului înainte şi după tratament, afirmându-se o
tendinţă marcată de revenire spre normă a acestor parametri.
2. Studiul tribometric al forţei de frecare în urma tratamentului osteoartrozelor cu preparatul
Flosteron a demonstrat comparativ cea mai mică forţă de frecare şi respectiv, cel mai mic
coeficient de frecare, ceia ce condiţionează ameliorarea semnificativă a proprietăţii de
lubrifiere în articulaţie.

Bibliografie
1. Balch H.W., Gibson J. M. Repeated corticosteroid injections into knee joints//
Rheumatol. Rehabil. – 1999, pp. 348-390.
2. Centeno L.M, Moore M.E. Preferred intraarticular corticosteroids and associated
practice: a survey of members of the American College of Rheumatology.// Arthritis Care
& Research. - 1994.- 7(3), pp.151-155.
3. Challen J.M, Oxley P.L.B. An explanation of the different regimes of friction and wear
using asperity deformation models.// Wear. – 1975. - 53, pp. 229-243.
4. Creţu S., Mecanica contactului. // Editura "Gh. Asachi", Iaşi, 2002.
5. David J. Samson. Treatment of Primary and Secondary Osteoarthritis of the Knee.//
AHRQ publication. - Sept. 2007. - No. 07-E012.
6. Gosal H.S, Jackson A.M., Bickerstaff D.R. Intra-articular steroids after arthroplasty for
osteoarthritis of the knee. //Journal of Bone and Joint Surgery, 2000. - 82-B(5): pp.775-
776;
7. Journal of Molecular Structure: THEOCHEM. // December 2002. - Volume 619, Number
1, 9, pp. 195-205.
8. Noerdlinger, M.A., Fadale P.D. The role of injectable corticosteroids in orthopedics.
Orthopedics.// 2001. - 24: pp. 400–405. [PubMed];
9. Матвеева Е. – Биохимические изменения в синовиальной жидкости при развитии
дегенеративно- дистрофических процессов в коленном суставе. //Тюмень, 2007.
10. Чернякова Ю.М., Пинчук Л.С. Трибологический и электретно-термический анализ
лекарственных препаратов для локатьной терапии суставов.// Журнал технической
физики, том 75, вып. 5, Минск, 2005, с. 119-122.

373
IDENTIFICAREA BENZITURONULUI PRIN METODE OPTICE SPECTRALE
Iurie Tihon, Livia Uncu, Vladimir Valica, Liudmila Chirciu
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică

Summary
Optical spectral methods of identification of benzituron
The new chemical component from izotioureic derivative group is researched. The
elaborated methods for identification will be included in normative analytical documents of
quality of this substance.

Rezumat
Este cercetat un nou compus chimic din grupul derivaţilor izotioureici. Metodele de
identificare elaborate vor fi incluse în documentele analitice de normare a calităţii pentru această
substanţă.

Introducere
În ultimii ani, s-au descoperit substanţe medicamentoase cu structură izotiureică nu
numai cu acţiune hipertenisivă (profetur, difetur, metiferon) dar şi cu acţiune antihipertensivă.
Benzioturonul, ce posedă acţiune farmacologică vasodilatatoare, antihipertensivă
pronunţată şi de lungă durată, datorită influenţei directe asupra musculaturii netede a peretelui
vascular.

Materiale şi metode
Pentru analiza spectrală au fost utilizate spectrofotometre UV-VIS “Perkin Elmer”
Lambda-40 şi Agilent Technologies 9500. Spectrele IR au fost determinate la spectrofotometrul
“FT/IR-4100 TypeA”.

Rezultate
Pentru identificarea Benzituronului au fost determinate spectrele UV a soluţiilor apoase
în regiunea 190-320nm. Benzioturonul compuşi ce aparţin grupului de compusi cu structura
izotioureica. Din punct de vedere a structurii chimice substanţa se prezinta ca sare de anion
anorganic de clorura(benzioturon) si partea organică de benzoilizotiureic.
Tabelul 1 Caracteristicile spectrale ale unor cromofori
Substanţa Sisteme Tranzacţia Lungimea de
cromofore electronica unda de
absorptie
NH2+ -NH2 Amina n→σ* 195-200
S -SH Tiol n→σ* 220
NH2 Cl
C6H5- Fenil 198, 255

Electronii atomului de sulf sunt mai puţin legaţi de nucleele lor proprii decît în cazul
electronilor de azot, deaceea tranzacţiile electronice (n→π*) pe segmentul tiolic are loc în
intervalul 220±2nm. Acestă valoare de absorbţie este bine pronunţat pentru Benzioturon pe
aceasta valoare a lungimei de undă se observă un punct de inflexiune care modifică curbura
traiectoriei spectrului de absorbţie. Acest punct de inflexiune este putin observabil datorita
moleculei de acid clorhidric care interfereaza si reactioneaza steric cu strucrura izotiureică.
În molecula de Benzioturon este prezentă structura aromatica fenilică care peλ deplin va
influenţa manifestarea benzilor de absorbţie din domeniul 200nm. Valoarea 200 nm nu poate fi
considerata drept analitica din considerente că acest domeniu este favorabil si pentru molecula de
apă.
374
Benzenul este formată din trei sisteme cu electroni care condiţionează apariţia efectului
inductiv negativ şi deplasarea legăturilor duble aceasta calitativ fiind demonstrată prin apariţia
în diapazonul de lungime de undă lungă a transferului de benzi 1A1g→1B2u şi 1A1g→1B1u şi
1
A1g→1E1u . Electronii π sunt mobili sunt implicaţi în tranziţii π→ π* care au loc în regiunea 180-
200 nm. Tranziţia elecronică n→ π * ce derivă din electronii neinplicaţi în legături chimice este
prezentă in ambii compuşi datorită trecerii unui electron dintr-un dublet ”n” al atomilor de N
(prezent în sistemul aminic) şi S(prezent în sistemul tiolic) pe un nivel π * de antilegatură.
Intensitatea abosorbţiei este influenţată de conjugarea electronilor π a grupelor grupelor
auxocrome cu electronii de legătură σ (C-S-; C=N) şi antilegătură σ*
Spectrele soluţiilor analizate au fost înregistrate în diapazonul 190-300 nm.

221nm

λ nm
Figura 1. Spectrul UV de absorbţie al soluţiei apoase Benzituron 20 μg/ml

Alegerea solvenţilor pentru pregătirea probei joacă un rol important în stabilirea texturei
spectrului de absorbţie care însumează o totalitate de benzi ce se abpsorb de către lumină la
diferite lungimi de undă. Pentru excluderea apariţiei unor benzi inproprii analitului este necesară;
utilizarea solventilor de o inaltă puritate; alegerea unui solvent mai puţin polar pentru a preveni
interacţiunile intramoleculare.
Ne-am propus ca să vedem efectul solvenţilor organici asupra poziţiei, intensitatea şi forma
benzilor de absorbţie în spectrele soluţiilor de Benzituron de aceeaşi concentraţie 20 µg ml-1
În acest caz cel mai favorabil ar fi alcoolul etilic (95g/v) şi apa care sunt accesibil costisitoare.
Spectrele IR pentru Benzituron au fost determinate la spectrofotometrul “FT/IR-
4100TypeA” (Germania) în regiunea 400-4000 cm-1 sub formă comprimat . Pentru aceasta 10
mg Benzituron se amestecă 1 g bromura de sodiu. Spectrul IR al Benzituronului este redat în
figura 2. Pentru caracteristica benzilor de absorbţie a fost aleasă regiunea 1700-400 cm -1, adică
aşa numita zona “amprentelor degetale”. Aici caracterul spectrului se schimbă chiar şi la devieri
neînsemnate în structură. Benzituronul are o caracteristică spectrală individuală.
În regiunea 1400-1450 cm-1 apare o absorbţie puternică (1420.32-1454.06 cm-1), cauzată de
devieri de valenţă –NH2+ şi in regiunea 3300-3000 cm -1 sunt devieri deformate a grupei - NH - .
In segmentul 1640-1690 cm-1 se văd clar devieri deformate a grupelor C = N mai bine
pronuntate cu banda 1639.2 cm-1. Prezenţa benzii de absorbţie la 568.89 cm-1 este legată de
devierile de valenţă ale grupei C-S. Benzile de intensitate medie de la 2200-2300 cm -1, se
datorează vibraţiilor de deformare a grupei –CH2

375
Figura 2 Spectrul IR de absorbţie al Benzituronului

Poziţia frecvenţelor caracteristice în spectrul IR al Benzituronului este redată în tabelul 2


Sistemul aromatic este indicat pe spectru prin aparitia benzilor de absorbtie la 1550.49 si
1639.2 cm-1. Banda 704.85 cm-1 confirma sistemul benzenic monosubstituit. Rezultatele
spectrelor IR ale Benzituronului demonstrează structura acestei substanţe, precum şi utilizarea
spectroscopiei IR pentru identificare.
Tabelul 2 Frecvenţele caracteristice a
Benzituronului în spectrul IR
maxime, cauzate de grupele, cm-1
Substanţa - CH2 C-
Ciclu benzenic NH2+ ; NH
-CH2 S,C=N
1400-1450, 1000-1100; 550-580;
Benzituron 1500-1600, 700 3300-3000 2200-2300 1640-1690

Concluzii
1. A fost cercetat spectrul UV de absorbţie a Benzituronului, s-a arătat specificul lui şi
posibilitatea folosirii pentru identificare.
2. A fost cercetat spectrul IR de absorbţie a Benzituronului, evidenţiind benzi de absorbţie,
care deosebesc Benzituronul de alte substanţe şi permit folosirea lor pentru demonstrarea
structurii şi identificarea substanţei.

Bibliografie
1. Liviu Roman, Marius Bojiţă, Robert Săndulescu, Validarea metodelor de analiză şi
control, Editura medicală, 1998,283p.
2. Uncu L., Valica V., Cheptanaru Z. Analiza spectrală a difeturului şi profeturului //
Realizările farmacologiei naţionale în perioada anilor 1971-2001. - Chişinău.- 2001.- P.
208-210.
3. Douglas A.Skoog, F.James Holler, Timothy A.Nieman Principles of Instrumental
Analysis, Saunders Golden Sunburst Series

376
IDENTIFICAREA BENZITURONULUI PRIN REZONAŢĂ MAGNETICĂ NUCLEARĂ
PROTONICĂ (1H) ŞI CARBONICĂ (13C)
Iurie Tihon
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică

Summary
Identification of benzituron by 1H and 13 C nuclear magnetic resonance
In order to identify and confirm the sterical structure of Benzituron 1H and 13
C NMR
were used.

Rezumat
Metode de Rezonanţă Magnetică nucleară cu tehnica 1H protonică şi 13
C carbonică a
fost utilizată pentru a elucida şi confirma structura sterică a Benzituronului.

Metode şi materiale
Spectroscopia de Rezonanţă Magnetică Nucleară RMN se bazează pe măsurarea
absorbţiei radiaţiei electromagnetice. RMN- Rezonanţa magnetică nucleară este o metodă
analitică instrumentală de înaltă performanţă care permite identificarea structurii compuşilor
organici de orice complexitate. Presupunerea şi confirmarea scheletul molecular se realizează
cu ajutorul spectrelor RMN care întrunesc semnalele de rezonantă ce rezultă din interacţiunea
spinului nuclear a atomului analizat într-un câmp magnetic cu o radiaţie electromagnetică cu
lungime de undă mare (unde hertziene) şi energie mică. Ambianţa chimica determinată de
totalitatea nucleelor grupele funcţionale influenţează absorbţia radiaţiei electromagnetice şi
corelează cu intensitatea deplasării chimice, respectiv cu structura chimică a compusului
analizat. Această ambianţă chimică perturbă uşor valoarea câmpului magnetic exterior cu care
vine în contact. Electronii de legătură dintre atomi produc un câmp magnetic care se opune
câmpului magnetic exterior, fenomen succedat de o ecranare magnetică dintre nuclee finisată cu
blindaj. Efectul de blindaj se manifestă prin variaţii locale ale intensităţii câmpului magnetic,
ceea ce are drept consecinţă decalarea frecvenţilor de rezonanţă în raport cu procesele similare
care se petrec în vid. Intensitatea şi forma benzilor de rezonanţă din spectrogramele este
influenţată de: natura solvetului deuterizat, sandardul intern, temperatura , intensitatea câmpului
magnetic.

Spectrele RMN a Benzioturonului au fost înregistrate la spectrometru de Rezonanţă


Magnetică Nucleară cu Transformare Fourer (RMNFT)
La formularea concentraţiei soluţiei de Benzioturon s-a luat în consideraţie masa moleculară
a substanţei. Deoarece masele lor moleculare nu diferă în ordinul de sute de unităţi de masă, ci
doar numai în câteva zeci de unităţi va fi de ajuns ca masa ambelor substanţe pentru obţinerea 1H
spectru cu TF să fie 10 mg, iar pentru 13C specrul cu TF să fie 50 mg.
Tehnica de lucru
Benzioturonul a fost recristalizat în acetonă pentru a purifica substanţele şi exclude prezenţa
substantelor înrudite chimic.
Substanţa medicamentoasă au fost uscate timp de 2 ore la o temperatură de 105 OC. Probele
de substanţe au fost dizolvate în apă deuterizată şi filtrate printr-un filtru Millipore 0.2 µm sub
vid. Soluţiile obţinute sunt transferate în tubul de sticlă (produs de Wilmad) de lungime 15 cm
cu diametrul 5 mm; stratul soluţiei de analizat este de 2-3 cm. Tubul trebuie să fie curat şi lipsit
de impurităţi paramagnetice altfel, acestea vor influenţa frecvenţele de rezonanţă, vor genera
benzi de rezonanţă suplimetare care pot interfera cu benzile principale ale substanţei şi implicit
poziţiile semnalelor în spectrele RMN. În calitate de standard intern se adaugă
TMS(tetrametilsilanul) care este introdus in tubul cu soluţia de analizat. Tubul cu soluţia de
analizat este ataşat intre polii magnetului, fiind menţinut in poziţia verticală cu ajutorul tubului
de intrare.

377
Rezultate
Spectrul de rezonanţă magnetică nucleară -1H-protonic ce conţine semnale de intensitate
mare demonstrează prezenţa abundentă a atomilor de hidrogen în molecula Benzituronului.
Pe spectru se observă patru semnale de rezonanţă cu raportul a intervalelor de integrare (1:4:3:2)
ceea ce arată prezenţa a 4 tipuri de atomi de hidrogen la diferite grupe funcţionale. Semnalul la
4.06 p.p.m.( δ) care se prezintă în formă de diplet aparţine grupei metilenice(-CH2-). Zona de
rezonanţă 4.56 p.p.m corespunde grupei aminice (NH2) şi iminice (NH), se prezintă ca un semnal
comun datorită suprapunerilor bezilor de rezonanţă (2+1=3). Semnalele atomilor de hidrogen din
7.20; 7.21; 7.22; 7.24 p.p.m. incluse în multiplet sunt atribuite atomilor de hidrogen din sistemul
benzenic.

Fig.2 Spectrul de rezonanţă magnetică nucleară1H-protonicăa Benzituronului

Fig3. Spectrul de rezonanţă magnetică nucleară 13C carbonic Benzituronului


120

115

110
128. 86
105 129. 53

100

95

90

85

80

75

70

65

60

55
127. 82 30.30

50

45

40

35

30

25

20
155. 83 135. 73
15

10

0
170 160 150 140 130 120 110 100 90 80 70 60 50 40 30 20

378
Spectru 13C carbonic a Benzituronului prezintă 6 semnale de rezonanţă de diferită
intensitate. Benzile 2 şi 3 sunt îngroşate ceea ce denotă suprapunerea semnalelor de rezonanţă
datorită existenţei simetriei în molecula Benzituronului. Semnalul analitic din zona joasă de
frecvenţă a spectrului 30.03p.p.m. corespunde atomului de carbon din grupa metilenică(-CH 2-).
Totalitatea semnalelor (în număr de 4 ) din regiunea 128.86; 129.53 şi 128.86; 129.53 p.p.m.
aparţin atomilor simetrici de carbon(2,3,5,6) din entitatea benzenică. Primul atom de carbon care
este nesaturat şi cuaternar este deplasat spre zona de frecvenţa mai înaltă a spectrului
135.73p.p.m. Atomul de carbon nr 3 din benzen este identificat prin semnalul 127.82 p.p.m.
Atomul de carbon incorporat în grupa funcţională carbaminică îşi va avea valoarea deplasării
chimice în zona de frecvenţă cea mai mare. Toate aceste semnale confirmă prezenţa a 8 atomi de
carbon în structura Benzituronului.

Concluzii
1. A fost cercetat spectrul 1H protonic şi 13C carbonic a Benzituronului, s-a arătat specificul
lui şi posibilitatea folosirii pentru identificare.
2. A fost cercetat spectrul 1H protonic şi 13C carbonic a Benzituronului, evidenţiind benzi
de absorbţie, care deosebesc Benzituronul de alte substanţe şi permit folosirea lor pentru
demonstrarea şi confirmarea structurii sterice.

Fig. Confirmarea structurii sterice a Benzituronului prin rezonanţă magnetică


nucleară 1H-protonicăa şi 13C carbonică.

Bibliografie
1. Bojiţă Marius, R. L. (2003). Analiza şi Controlul Medicamentelor. Cluj Napoca:
Intelcredo Deva.
2. Curea, C. B. (1983). Controlul Medicamentelor. Bucureşti : Editura Didactică şi
Pedagogică.
3. Dudley H. Williams, F. I. (1995). Spectroscopic Methods in Organic Chemistry. London:
McGraw-Hill Publishing Company.
4. Gzeresi Arpad, K. H. (1996). Analiza spectrală în infraroşie a substanţelor
medicamentoase. Târgu Mureş: Universitatea de medicină şi famacie Târgu Mureş.
5. Livia Uncu, Vladimir Valica (2002). Analiza şi Standardizarea Difeturului şi
Profeturului şi a formelor lor farmaceutice; Chisinau: Teză de doctor în ştiinţe
famaceutice.
6. Robinson W. James, E. M. (2007). Undergraduate Instrumental Analysis . New York :
Marcel Dekker.
7. Skoog A.Douglas, H. F. (1998). Principles of Instrumental Analysis. Philadelphia:
Saunders College and Harcourt Brace College.

379
STUDIUL STABILITĂŢII COMPRIMATELOR CU NORFLOXACINĂ,
FAMOTIDINĂ, NIMESULID ŞI BISEPTOCID
Liviu Movilă, Livia Uncu, Oxana Vîslouh, Vladimir Valica, Iurie Tihon
Laboratorul Analiză, Standardizare şi Controlul medicamentului, CŞDM

Summary
Study of stability of tablets with Norfloxacin,
Famotidin, Nimesulid and Biseptocid
The factor of humidity and temperature influencing the stability of medications
Norfloxacin, Phamotidin, Nimesulid and Biseptocid were researched. The modifications of the
mean mass of tablettes in the function of the storage time, as well as the depression of
concentration of active substances in the conditions of the high temperature were studied. The
results of this research were used as for the determination of valability term and for the optimal
conditions of storage for medications taken in research.

Rezumat
Este cercetată stabilitatea preparatelor Norfloxacină, Famotidină, Nimesulid şi
Biseptocid la acţiunea umidităţii şi temperaturii. S-a studiat modificarea v alorilor masei medii
a comprimatelor în funcţie de timpul de depozitare, precum şi scăderea concentraţiei principiilor
activi din comprimate la temperaturi ridicate. Cercetările efectuate au stat la baza determinării
termenilor de valabilitate şi a condiţiilor optime de depozitare pentru medicamentele luate în
studiu.

Introducere
Orice producător care doreşte să fabrice şi să introducă pe piaţa un medicament are
responsabilitatea de a furniza autorităţii de reglementare date, care să ateste ca produsul respectiv
este conform cu declaraţiile menţionate pe etichetă şi ca este stabil în toate sensurile pînă la
sfîrşitul perioadei de valabilitate. Acest lucru poate fi dovedit prin studiile de testare a stabilităţii,
efectuate în cursul dezvoltării produsului si reglementate în prezent de ghidurile ICH (Conferinta
Internationala pentru Armonizare a Cerintelor Tehnice in vederea inregistarii Produselor
Farmaceutice pentru Uz Uman). Studiile de stabilitate sunt destinate obţinerii de informaţii
asupra stabilităţii unui produs farmaceutic, cu scopul de a defini perioada de valabilitate atunci
cînd produsul este condiţionat intr-un anumit ambalaj (ambalajul comercial) si menţinut în
anumite condiţii de păstrare [6].
Calitatea unui medicament poate fi definită ca fiind suma factorilor care contribuie la
siguranţa, eficacitatea şi acceptabilitatea produsului.
Menţinerea stabilităţii substanţelor medicamentoase se realizează prin păstrarea lor în
condiţii bine stabilite, iar statornicia medicamentelor în timp se determină în funcţie de factorii
care pot duce la degradarea lor.
Astfel, fiind definită ca insuşirea medicamentelor de a-şi păstra proprietăţile fizico-
chimice şi activitatea farmacologică în cursul timpului de depozitare determinat conform
cerinţelor DTN, stabilitatea unui medicament reprezintă, alături de eficacitate, puritate şi
inocuitate, un factor important în asigurarea calităţii acestuia. Practic, un medicament este
considerat stabil dacă, păstrat în condiţii corespunzătoare, îşi menţine caracteristicile de calitate
conferite la preparare în limitele prevăzute de normele oficiale, pentru o perioadă de timp
determinată, denumită perioadă de valabilitate.
Factori care provoacă instabilitatea medicamentelor pot fi clasificaţi după provenienţă şi
impactul lor asupra calităţii medicamentului:
- factori externi: A) factori ce ţin de condiţiile de depozitare – temperatură, umiditate,
lumină, presiune, bioxidul de carbon şi oxigenul din aer, microorganismele; B) alt grup
de factori externi, dar care ţin de forma farmaceutică finală adică ambalajul (sticlă, hîrtie,
blistere, masă plastică). - Factori interni: A) Atribuiţi substanţei medicamentoase –

380
structura, proprietăţile fizico-chimice, conţinutul de impurităţi şi caracterul lor; B)
atribuiţi formei farmaceutice – tipul formei farmaceutice, solvenţii, excipienţii, procesul
tehnologic, aparatajul şi utilajul.
Norfloxacina, Famotidina, Nimesulidul şi Biseptocidul fac parte din diferite grupe chimice şi
farmacoterapeutice, posedă proprietăţi fizico-chimice specifice, care condiţionează diverse
interacţiuni cu factorii de mediu. Excipienţii care intră în componenţa comprimatelor sunt şi ei
diferiţi, la fel şi procedeele tehnologice utilizate la preparare sunt specifice. Toate acestea ne-au
determinat să stabilim gradul de influenţă a celor mai importanţi factori externi, ce iniţiază un
proces de degradare: temperatura şi umiditatea.

Materiale şi metode
Pentru analiza spectrală au fost utilizate spectrofotometre UV-VIS Agilent - 8453 în
intervalul de undă 350 – 450 nm. La identificarea prin metode chimice au fost utilizaţi reagenţi şi
solvenţi în corespundere cu cerinţele Farmacopeei Europene.

Rezultate
Înaintea păstrării experimentale s-a petrecut analiza calităţii preparatelor cercetate
conform cerinţelor MFT corespunzătoare. Pentru analiza preparatelor cercetate a fost folosită
metodă spectrofotometrică în UV. Această metodă permite determinarea exactă a conţinutului
cantitativ de substanţă activă, este o metodă sensibilă, care ne oferă posibilitatea detectării
schimbărilor minore pe parcursul depozitării. Totodată este şi o metodă reproductivă.
Pentru identificarea principiilor activi din comprimate au fost înregistrate spectrele de
absorbţie în UV, iar valorile absorbanţei în maximele de absorbţie au servit la dozarea acestor
preparate prin metoda spectrofotometrică. Soluţiile analizate de comprimate au fost preparate
după cum este indicat în compartimentul „Dozare” ale Monografiilor Farmacopeice. S-au
înregistrat spectrele de absorbţie în UV a preparatelor în intervalul lungimilor de undă 240 –
380 nm pentru Norfloxacină, 220 – 320 nm pentru Famotidină, 350 – 450 nm pentru Nimesulid
şi în intervalul 210 – 360 nm pentru Biseptocid. Spectrele obţinute sunt arătate în figura 1.

(1)
(2)

(3) (4)

Fig.1. Spectrele de
absorbţie în UV ale comprimatelor cu Norfloxacină (1), Famotidină (2), Nimesulid (3) şi
Biseptocid (4).

Maximele de absorbţie obţinute sunt utilizate în calitate de lungimi de undă analitice la


dozarea spectrofotometrică a preparatelor.
381
Umiditatea scăzută, urmată de mărirea temperaturii, scade conţinutul apei din substanţa
medicamentoasă şi excipienţi, ceia ce duce la micşorarea masei medii în cazul cînd
medicamentul se prezintă sub formă de comrimate.
Ţinând cont de faptul, că masa medie a comprimatului este un indice obligatoriu de
calitate pentru această formă farmaceutică, ne-am propus evaluarea acestuia în timp şi în raport
cu temperatura de depozitare. În figura 2 sunt oglindite modificările maselor medii a
comprimatelor cercetate în procesul depozitării la temperaturi ridicate (40 şi 600C).

Fig. 2. Modificările maselor medii ale comprimatelor cercetate în procesul


depozitării la temperaturi ridicate (40 şi 600C)

Conform datelor obţinute, observăm micşorarea masei medii a comprimatelor pe


parcursul perioadei de depozitare. În acelaşi timp, la depozitarea la temperatura 60ºC masa
medie scade mai repede, fapt lămurit prin pierderea sporită a apei la o temperatură mai ridicată.
În procesul cercetărilor s-a obsevat modificarea valorilor masei medii nu doar la
temperaturi ridicate, ci şi la depozitarea în condiţii obişnuite la 20 0C în timp real. Am evaluat
modificarea maselor medii pe întreaga perioadă de depotitare la trei temperaturi (20, 40, 60 0C)
pentru a câte trei serii de preparat. După cum se vede din diagrame (figura 3), pierderea în
greutate este cauzată de influenţa umidităţii asupra stabilităţii comprimatelor luate în studiu, iar
modificările valorilor masei medii demonstrează elocvent acest fenomen. Este foarte important,
ca valorile indicelui uniformităţii masei să nu depăşească limitele prevăzute în DAN. Devierea
masei individuale a unui comprimat în raport cu masa medie a comprimatelor nu trebuie să
depăşească -5% cu excepţia a două comprimate, pentru care se admit devieri pînă la -10%.

382
Fig.3. Modificările maselor medii ale comprimatelor cercetate pe întreaga
perioadă de depozitare

S-a determinat uniformitatea masei pentru 3 serii de fiecare preparat analizat pe întreaga
perioada de depozitare. Analizînd rezultatele, observăm, că devierile masei individuale a
comprimatului faţă de masa medie nu depăşeşte limitele prevăzute de MFT.
Este cunoscut faptul, că în condiţii de creştere a temperaturii, are loc o marire a vitezei
reacţiilor de degradare a medicamentelor, ceia ce duce la micşorarea concentraţiei şi scăderea
eficienţei farmacologice. Astfel, este absolut necesar stabilirea unui regim strict de temperatură
pentru depozitarea substanţei medicamentoase.
Ne-am propus evaluarea modificării conţinutului principiilor active în comprimate la
acţiunea temperaturii cu scopul selectării condiţiilor optime de păstrare şi determinării
termenului de valabilitate. Preparatele au fost cercetate în procesul depozitării a câte trei serii la
temperaturi de 40ºС şi 60ºС. Peste intervale de timp, echivalente cu 6 luni de păstrare în condiţii
obişnuite, s-a efectuat dozarea principiului activ din comprimate prin metoda spectrofotometrică
conform tehnicilor de lucru, descrise în documentaţia de normare a calităţii. Rezultatele
determinărilor sunt redate în figura 4.
Din figură se observă o scădere a concentraţiilor de principii active la depozitare prin
metoda izotermică la temperaturi ridicate pentru toate comprimatele cercetate. Dinamica
degradării este diferită, fiind influenîată de viteya diferită a reacţiilor de degradare, de natura şi
proprietăţile substanţelor medicamentoase.
Astfel, aceste rezultate stau la baza calculării termenului de valabilitate pentru produsele
cercetate prin metoda „degradării accelerate”. Totodată pot fi stabilite condiţiile optime ale
temperaturii de păstrare pentru formele farmaceutice luate în studiu – sub 250C.

383
Fig.4. Modificările conţinutului principiilor activi în comprimatele cercetate pe întreaga
perioadă de depozitare

384
Concluzii
3. Modificarea masei medii a comprimatelor cu norfloxacină, famotidină, biseptocid li
nimesulid în condiţii de umiditate scăzută se observă la diferite valori de temperatură; acest
indice scade pronunţat în procesul depozitării la 600C.
4. Evaluarea indicelui uniformităţii masei denotă, că valorile abaterilor de la masa medie nu
depăşesc limitele prevăzute de DAN.
5. În condiţii de temperatură ridicată conţinutul principiului activ în comprimate scade în
rezultatul măririi vitezei reacţiilor de degradare.
6. Studiul cineticii reacţiilor de degradare pentru Norfloxacină, Famotidină, Nimesulid şi
Biseptocid în comprimate a permis determinarea termenului de valabilitate a acestor
produse prin metoda „Degradării accelerate” şi stabilirea condiţiilor optime ale temperaturii
de păstrare pentru aceste forme farmaceutice.

Bibliografie
1. Farmacopeea română, ed. X. Editura Medicală, Bucureşti, 1993.
2. Farmacopea Europeană, ed. 3RD, 2001
3. MFT MD-08/0868-02.07
4. MFT MD-08/075303.06
5. MFT MD-08/0907-08.07
6. Carstensen T. Jeans//Stabilitatea medicamentelor. – Medison. – Wisconsin, 2001.

385