Tema 6.Acţiunile soldatului infanterist în lupta de apărare.

Probleme:
1. Îndatoririle soldatului în apărare.
2. Alegerea şi amenajarea locaşului pentru executarea tragerii şi mascarea
lui.
3. Pregătirea pentru ducerea luptei pe timp de zi şi pe timp de noapte.
4. Acţiunile soldatului pe timpul pregătirii de foc şi al atacului cu arme de
nimicire în masă (nucleare, chimice şi bacteriologice) a inamicului.
5. Observarea cîmpului de luptă şi raportul comandantului despre
rezultatele observării. Deschiderea focului asupra ţintelor terestre şi
aeriene.
6. Schimbul poziţiei de tragere şi efectuarea manevrei în cadrul grupei.
7. Nimicirea inamicului pătruns în şanţul de tragere a grupei, acordarea
ajutorului vecinilor cu foc. Evacuarea răniţilor de pe cîmpul de luptă.

1. Îndatoririle soldatului în apărare.

În apărare soldatul acţionează în cadrul grupei sale şi are misiunea să apere cu
dîrzenie poziţia sa şi să nu o părăsească fără aprobarea comandantului. Pentru
îndeplinirea acestei misiuni soldatul trebuie să ştie:
– să amenajeze repede şi să mascheze cu măiestrie locaşul său de tragere;
– să folosească cu iscusinţă focul armamentului şi alte mijloace din
înzestrare pentru respingerea atacului infanteriei şi al tancurilor inamicului;
– să nimicească prin foc şi prin lupta corp la corp inamicul pătruns în
dispozitivul apărării.
Fiecare soldat trebuie să cunoască:
– misiunea sa, a grupei şi a plutonului;
– cine sunt vecinii şi pe ce direcţie execută focul;
– unde se găseşte comandantul de grupă şi pluton;
– locul punctului de aprovizionare de luptă;
– semnalele pentru deschiderea şi încetarea focului;
– semnalele de înştiinţare, de alarmă şi alte semnale necesare ducerii luptei
de apărare.
La primirea misiunii de luptă soldatul se pregăteşte pentru apărare, în care
scop acţionează astfel:
– ia poziţia pentru luptă culcat, încarcă automatul cu un încărcător complet,
pregăteşte grenadele de mînă, lopata mică şi mijloacele individuale de
protecţie;
– se orientează şi repetă misiunea de luptă;
– îşi precizează locaşul de tragere, scoate lopata mică şi, observînd continuu
pe inamic, începe amenajarea locaşului de tragere;
– stabileşte legătura cu vecinii din grupă şi cu comandantul său;
– apreciază distanţele pînă la repere (dacă nu le primeşte de la comandant),
pune înălţătorul şi ocheşte la fiecare din ele;
– curăţă sectorul de tragere;
 – pregăteşte armamentul pentru tragere pe timp de noapte şi în condiţii de
vizibilitate redusă;
– aşteaptă ordinul comandantului.

2. Alegerea şi amenajarea locaşului pentru executarea tragerii şi mascarea lui.

Locaşul de tragere este o lucrare genistică executată în scopul de a permite
luptătorului să întrebuinţeze arma sa în cele mai bune condiţii, să execute
observarea şi să se protejeze împotriva mijloacelor de nimicire.
Condiţiile unui bun locaş de tragere sunt:
– să fie orientat spre inamic;
– să fie posibilităţi bune de observare şi de tragere;
– să fie bine mascat.
Locaşul de tragere se amenajează în succesiunea ce urmează:
– se alege poziţia locaşului;
– se sapă locaşul de tragere din poziţia culcat;
– se adînceşte pentru executarea tragerii din poziţia în genunchi;
– atunci cînd este suficient timp se adînceşte pentru executarea tragerii în
picioare (fig. 3).
Atunci cînd timpul permite locaşurile de tragere ale soldaţilor se unesc între
ele, realizîndu-se şanţul de tragere al grupei, adăpostirea sub parapet şi adăpostul
grupei.
De reţinut că odată cu executarea lucrărilor pentru amenjarea locaşului se
execută şi lucrările pentru mascarea lui. Pentru crearea condiţiilor de observare şi
de executarea focului precis militarul curăţă terenul în sectorul de tragere avînd
grijă să nu demascheze locaşul său.

3. Pregătirea pentru ducerea luptei

pe timp de zi şi pe timp de noapte.
Pregătirea soldatului pentru ducerea luptei pe timp de zi include următoarele
activităţi:
– verifică starea armamentului, muniţiilor, grenadelor de mînă, a mijloacelor
de protecţie şi ia măsurile necesare pentru înlăturarea neajunsurilor;
– precizează aliniamentul de la care deschide focul în fîşia focului continuu
şi semnalul;
– apreciază (sau precizează la comandant) distanţele pînă la repere, pune
înălţătorul şi ocheşte la fiecare din ele;
– încarcă arma cu un încărcător (bandă) complet;
– pregăteşte grenadele de mînă, lopata mică şi mijloacele individuale de
protecţie.
Pentru ducerea luptei pe timp de noapte fiecare soldat adăugător va îndeplini
următoarele activităţi:
– pregăteşte armamentul pentru tragerile pe timp de noapte (se instalează
dispozitivele de ochire cu substanţă luminoasă);
 – alege repede vizibile care să se proiecteze pe fondul luminos al cerului şi
se determină distanţa pînă la ele;
– amenajează locaşul de tragere astfel încît berma să fie netedă pe toată
lăţimea ei pentru a permite schimbarea rapidă a poziţiei coatelor pe timpul
tragerii şi a face mai comodă mînuirea armamentului şi a muniţiei;
– pentru participarea în diferite concentrări de foc, direcţiile de tragere spre
aceste concentrări trebuie marcate cu ţăruşi; din practică a rezultat că
aceştia trebuie să fie cît mai subţiri, vopsiţi în alb (var) în partea dinspre
trăgător şi dispuşi la o depărtare de 1–1,5 m faţă de trăgător, cît şi unul de
altul (se folosesc, de regulă, 3 ţăruşi de dimensiuni diferite, în ordinea
crescîndă de la trăgător spre obiectiv);
– pentru respectarea siguranţei tragerilor pe timpul manevrelor de foc se vor
planta ţăruşi limitatori de direcţie, cel puţin 2 ţăruşi (unul în partea dreaptă
şi unul în partea stîngă), care să marcheze direcţiile pînă la care are dreptul
să execute tragerea; aceşti ţăruşi se vopsesc în alb din partea trăgătorului;
aceşti ţăruşi se vor planta şi pentru marcarea limitelor sectoarelor de
tragere din cadrul fîşiei de foc continuu.
Pentru ducerea cu succes a luptei de apărare pe timp de noapte soldatul trebuie
să fie deprins:
– să execute observarea în condiţiile unei vizibilităţi reduse şi în cazul
iluminării terenului cu surse de iluminare sau cu ajutorul aparatelor de
vedere pe timp de noapte;
– să pregătească armamentul şi aparatele de vedere pe timp de noapte;
– să descopere cu repeziciune obiectivele după zgomot şi după flacără la
gura ţevii;
– să execute focul asupra inamicului descoperit după flacăra la gura ţevii,
după silueta obiectivelor şi prin iluminarea terenului cu diferite mijloace;
– să nimicească pe inamic prin foc şi cu grenade.
De reţinut că în apărarea pe timp de noapte păstrarea cu stricteţe a regulilor de
mascare şi de disciplină a cîmpului de luptă îndeosebi disciplina focului, capătă o
importanţă deosebită.
Cînd inamicul a trecut la atac soldatul deschide focul, la comandă, pe
direcţiile pregătite din timpul zilei. În timpul iluminării de scurtă durată, dacă
soldatul n-a reuşit să execute imediat focul asupra obiectivului descoperit, este
indicat să nu mai mişte arma şi să aştepte atent următorul moment de iluminare.
Soldatul trebuie să ştie că:
– pe timpul iluminării nu se priveşte în direcţia sursei de iluminare, întrucît
lumina puternică îngreunează ulterior descoperirea inamicului;
– o sursă de lumină mobilă (cartuş de iluminare, proiectil, bombă)
deformează conturile obiectivelor şi creează umbre mişcătoare, ceea ce
îngreunează şi mai mult determinarea precisă a locului acestora;
– obiectivele puternice iluminate par mai aproape, iar cele slab iluminate –
mai departe;
– obiectivele de culoare închisă par mai aproape, iar cele de culoare deschisă
– mai departe.
 Deşi apărarea pe timp de noapte se duce în condiţii mai grele, neajunsurile
create de întuneric pot fi rezolvate cu succes printr-un antrenament sistematic şi
perseverent al soldaţilor.

4. Acţiunile soldatului pe timpul pregătirii de foc şi al tacului cu arme

de nimicire în masă (nucleare, chimice, bacteriologice) a inamicului.
Soldatul pe timpul pregătirii de foc şi al atacului inamicului cu arme de
nimicire în masă va proceda astfel:
– se adăposteşte în adăpostul grupei; pe poziţie rămîn numai servanţii de
serviciu;
– la primirea semnalului de atac chimic al inamicului soldatul rămîne în
adăpostul grupei sau în adăpostirea de sub parapet şi îmbracă mijloacele
individuale de protecţie.
În aceste situaţii comandantul de grupă poate da următoarele comenzi:
– „Grupă, în Adăpost!”;
– „Grupă – Gaze!” etc.

5. Observarea cîmpului de luptă şi raportul comandantului despre

rezultatele observării. Deschiderea focului asupra ţintelor terestre şi aeriene.
Cînd inamicul a pornit la atac, la comanda (semnalul) comandantului de grupă
soldatul ocupă repede locul de tragere, executînd următoarele:
– observarea cîmpului de luptă în sectorul său;
– alege obiectivul de nimicit;
– raportează comandantului unde, cînd, cît inamic a văzut şi ce anume face
(exemplu: la grupul de pomi, chiar acum, trei militari s-au oprit);
– aşteaptă comanda de deschidere a focului urmărind cu atenţie mişcarea
inamicului; apoi nimiceşte inamicul care atacă în faţa sa, executînd foc din
proprie iniţiativă (trage cînd are mai bune condiţii de tragere).

La comanda de deschidere a focului soldatul execută cu precizie:

– mişcările pregătitoare învăţate la instrucţia focului cu armamentul de
infanterie;
– ochirea asupra obiectivului din faţa sa, stabilind punctul de ochire în raport
cu natura, cu activitatea obiectivului şi cu distanţa pînă la acesta;
– tragerea, ochind corect şi liniştit, corectîndu-şi continuu focul după căderea
gloanţelor sau după urmele luminoase ale gloanţelor trasoare.

Soldatul intensifică focul pe măsură ce inamicul se apropie, urmărind să

separe infanteria de tancuri şi respingînd atacul acesteia, distruge tancul inamicului
cu grenadele antitanc. Dacă un tanc al inamicului a fost avariat, soldatul nimiceşte
echipajul acestuia cînd încearcă să-l părăsească. Dacă tancul din faţa sa continuă să
se apropie, soldatul se adăposteşte pe fundul locaşului de tragere, iar după trecerea
acestuia se ridică, aruncă grenada antitanc asupra lui, se adăposteşte şi după
explozie se întoarce şi continuă lupta pentru respingerea infanteriei atacatoare.
 Cînd infanteria inamicului ajunge la distanţa 40–30 m de locaşul de tragere
soldatul aruncă asupra acesteia grenadele de mînă şi-l nimiceşte cu foc la distanţă
mică.

6. Schimbarea poziţiei de tragere şi efectuarea manevrei în cadrul grupei.

Manevra în cadrul grupei se efectuează pentru:
– a interzice inamicului să ocolească şi să atace poziţia din flanc şi spate;
– acordarea ajutorului vecinilor;
– dezorientarea inamicului în privinţa poziţiei reale a mijlocului de
armament (poziţiei de apărare);
– respingerea atacului inamicului pătruns în dispozitivul de luptă.

7. Nimicirea inamicului pătruns în şanţul de tragere a grupei, acordarea

ajutorului vecinilor cu foc. Evacuarea răniţilor de pe cîmpul de luptă.
Inamicul pătruns în poziţie se nimiceşte prin foc la gura ţevii, cu grenade şi
prin luptă corp la corp.
Atunci cînd soldatul observă că vecinul este ameninţat de inamic, îi acordă
ajutor executînd foc asupra inamicului în flanc şi spate de pe poziţia de tragere de
bază, de pe cea de rezervă sau din tranşeea de comunicaţie.
După respingerea atacului inamicului militarii îşi acordă ajutor medical
reciproc, iar dacă este necesitatea cu aprobarea comandantului de grupă acordă
ajutorul necesar grav-răniţilor pentru deplasarea lor la punctul medical batalionar.
În acelaşi timp se iau măsurile necesare pentru completarea muniţiilor şi
grenadelor de mînă, se restabilesc lucrările genistice şi barajele distruse pentru a fi
în măsură de a respinge un alt atac al inamicului.