Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Catedra Automatica și Tehnologii Informaționale

Referat
Pe tema:

Metode și tehnici de apărare împotriva manipulării

A efectuat: A verificat:
st. gr. TI-132 Gh. Sula lect. Superior C. Cheianu

Chișinău 2015
 Intreaga noastra dezvoltare este influentata din exterior. Familia, scoala,  prietenii, locul de
munca, societatea isi pun amprenta asupra noastra, ne traseaza directiile de viata, preferintele,
antipatiile, scopurile… De cele mai multe ori nu ne dam seama, consideram ca noi insine alegem sa
fim intr-un anumit fel sau sa facem anumite lucruri. O analiza mai atenta ne demonstreaza insa
contrarul. De foarte multe ori actionam ca sa ne pastram imaginea, sa ii multumim pe cei din jurul
nostru, sa raspundem unor standarde sociale. Cedam inaintea copiilor nostri, inaintea prietenilor
care-si impun preferintele, inaintea sefilor de la serviciu sau colegilor insistenti, inaintea
vanzatorilor abili care ne “obliga” intr-un fel subtil sa cumparam un anumit produs. Cedam inaintea
reclamelor, cliseelor televizate, adesea mergem cu valul impartasind o convingere care ne-a fost
indusa fara sa ne dam seama.
Cum ne aparam de manipulare? Este o intrebare foarte importanta, daca ne gandim ca
anumite influente pot fi decisive pentru viata noastra, pentru pozitia noastra sociala, pentru afacerea
sau locul nostru de munca. 
Rezistenta individului se poate face pe mai multe cai. Aparent, solutia cea mai sigura consta
în izolarea totala a individului fata de societate. Însa omul este în primul rând o fiinta sociala, deci
aceasta solutie nu poate fi generalizata tuturor indivizilor. O alternativa mai rezonabila izolarii este
cea prin care individul continua sa traiasca în societate, dar se detaseaza emotional de anumite
aspecte ale vietii. Neajunsul detasarii consta în pierderea suportului social si afectiv al familiei si
prietenilor, fapt ce amplifica sentimentul de singuratate ce poate genera manifestari de tip paranoic.
Deoarece detasarea de societate, pentru a evita orice contact prin intermediul caruia am putea fi
manipulati, e imposibila iar, pe de alta parte, implicarea totala, sincera si pasionala în viata sociala
ne face vulnerabili la influenta artizanilor manipularii, singura solutie viabila ramâne adoptarea unei
pozitii de mijloc, de alternare a celor doua stari (astfel ca perioadele de traire la cote înalte sa fie
urmate de intervale scurte de detasare, ce pot fi facute seara sau dupa încheierea orelor de serviciu).

Strategiile de rezistenta la manipulare constau în:

1) Identificarea discontinuitatilor (niciodata marile minciuni nu sunt perfecte, au ceva în neregula iar
aparitia disonantei cognitive este unul din cele mai bune semnale de alarma);

2) Observarea normalitatii aparente (cele mai eficiente tehnici de manipulare se bazeaza pe crearea
unei aparente de normalizate obiectiva prin controlul informatiei). În cazul accidentului nuclear de la
Cernobâl, spre exemplu, autoritatile au refuzat sa ofere informatii opiniei publice si, chiar si atunci
când dezastrul n-a mai putut fi ascuns, au încercat sa-l minimalizeze prin emiterea de comunicate
false. Testarea cazurilor se poate face printr-o minora încalcare a regulilor impuse, pentru a observa
consecintele; daca reactia e disproportionat de mare si de violenta, atunci înseamna ca "ceva nu este
în regula".

3) Sesizarea falsei similaritati. Artizanii manipularii nu se multumesc doar cu controlul total al

victimelor; ei încearca sa li se faca indispensabili si de încredere, le capteaza atentia, afectiunea si
respectul pentru a-i putea influenta apoi mai eficient. Pentru a evita caderea în cursa lor, este
necesara analizarea cu atentie a comportamentului noului "prieten", pentru a vedea daca
supraliciteaza într-un anumit context sau o directie anume, daca exista vreo diferenta între ceea ce
spune si ceea ce face cu adevarat.

4) Identificarea competentei aparente. Foarte multi manipulatori îsi creeaza cu atentie o imagine de
oameni puternici, competenti, siguri pe ei, pentru a-i intimida pe cei cu care vin în contact, pentru a-i
putea fascina si subjuga si mai tare pe novici. Pentru a le evita intentiile, e bine sa nu cedam
presiunii exercitate de manipulator si sa asteptam un timp pentru a judeca situatia "la rece".

5) Sesizarea confuziei cognitive (pentru a ascunde realitatea si obiectivele sale, manipulatorul

apeleaza frecvent la analogii false, distorsiuni semantice, etichetari retorice, rescrierea istoriei).
Solutia în acest caz consta în clarificarea întelesurilor si a situatiilor neclare.

6) Sesizarea confuziei emotionale (manipulatorul exploateaza cele mai ascunse temeri si dorinte ale
individului, vine în întâmpinarea nevoilor emotionale ale acestuia pentru a-l cuceri si apoi subjuga).
De exemplu, în regimurile totalitare erau exploatate sentimentele de vinovatei si se practica santajul.
Solutia consta în detasare, în analiza lucida a situatiei la cel mai mic semn de disconfort psihic
resimtit, în evitarea dezvaluirii gândurilor intime necunoscutilor, în evitarea tentatiilor.

7) Jocul "de-a alegerea" (apare în cazul în care manipulatorii, asemeni unor vânzatori buni, nu se
multumesc doar sa îi determine pe clienti sa le cumpere unul din produsele oferite de ei, ci continua
discutia cu ei pentru a crea o legatura subtila cu acestia în scopul de a-i convinge ca au facut cea mai
buna alegere si ca sa-i determine sa le devina clienti permanenti).

8) Gândirea de grup (succesul manipulatorilor pe scara larga depinde în primul rând de modul în
care individul a fost cufundat în anonimatul masei de manevra. De aceea, indivizilor li se induce
sentimentul fidelitatii neconditionate fata de grupul lor social care e "bun", iar restul lumii e alcatuit
din "rai", "ticalosi". Manipularea reuseste în conditiile în care se realizeaza controlul informatiilor
concomitent cu izolarea grupului de orice contact extern. Solutia consta, în acest caz, în realizarea
dialogului, a schimburilor libere de idei, în recunoasterea greselilor, în constientizarea faptului ca în
viata nu exista "alb" si "negru", ci diverse nuante).

9) Structuri impersonale (rezistenta colectiva e mult mai eficienta decât opozitia individuala, o
minoritate putând lupta mult mai eficient împotriva majoritatii decât un singur individ. Daca o
minoritate poate determina puterea sa accepte unele concesii, acest lucru îi sporeste prestigiul).

Reevaluarea gradului de culpabilitate şi vulnerabilitate al persoanei manipulate, schimbarea

convingerilor eronate ale acesteia, constituie al doilea pas.
Încetarea urgentă a oricărui sistem obligatoriu deja stabilit între victimă şi manipulator, este
un alt pas important. De exemplu, la întrebarea: “Când pleci?”, răspunsul de contra-manipulare
trebuie să fie: “Nu ştiu, voi vedea!”. Refuzul de a răspunde cererilor neformulate în mod clar, este o
treaptă esenţială în procesul de contra-manipulare. De exemplu, întrebarea; “Nu faci nimic special
marţi seara?”, trebuie să primească următorul răspuns de contra-manipulare: “De ce?”.
Prudenţa la măguliri este o altă etapă care trebuie parcursă pentru reuşita în contra-
manipulare. Este indicat ca subiectul să simuleze că a luat drept compliment toate remarcile
măgulitoare ale manipulatorului, să-i surâdă acestuia fără a manifesta vreun exces de plăcere şi să
mulţumească sobru.
Manipulatorul abandonează jocul doar atunci când nu mai găseşte nicio metodă prin care să
convingă. Fie va părăsi imediat încăperea, fie va avea o ultimă tentativă de a-l obliga pe celălalt să
reacţioneze cum doreşte, exploatând încă o data sentimenul de culpabilitate prin fraze de genul:

“Eşti un egoist”, “Ai o piatră în loc de inimă”, “Este foarte dificil să comunici cu tine”.
Foarte eficiente în momente de acest gen, sunt următoarele replici de contramanipulare: “Dacă asta
îţi place să crezi, cu atât mai rău”, “Poţi să crezi ce vrei”; eficientă este şi tăcerea, cel manipulat pur
şi simplu să nu răspundă nimic, iar celălalt se va afla astfel într-un mare impas. Principiile care
susţin teoria contra-manipulării sunt foarte precise iar de respectarea lor, depinde reuşita acestei
acţiuni. Subiectul care apelează la contra-manipulare trebuie să:
-rămână evaziv şi să formuleze fraze scurte;
- să utilizeze proverbe şi să formuleze răspunsuri care se referă la cazul general;
- să folosească umorul şi să zâmbească la sfârşitul frazei, dacă contextual e potrivit;
-evitarea agresivităţii, a discuţiilor sterile sau care devalorizează;
-obligaţia de a rămâne politicos şi renunţarea la justificare.
Comunicarea de contra-manipulare, presupune adoptarea unei tehnici numite “tehnica
confuziei”, adică folosirea unei metode de comunicare echivocă şi superficială, care să evite
angajamentul ferm.
A îndrăzni să refuzi, constituie un element primordial al afirmării de sine. Există trei
tipuri de refuzuri, arme sigure în comunicarea de contra-manipulare:

 Refuzul parţial – “Nimeni nu pierde, ambii sunt câştigători”, acesta fiind principiul pe care
se construieşte. Formularea răspunsului dat, începe cu partea pozitivă, dar este condiţionat
de un detaliu care pentru cel ce formulează are importanţă: “ Sunt de acord… dar…”, “
Sigur că vreau… dacă…”. (Sigur că vreau să-ţi împrumut maşina, dar te rog să mi-o aduci
la ora 16 pentru că am şi eu nevoie de ea, de acord? )

 Refuzul total – este indicat să fie formulat când nevoile interlocutorului sunt în mod
exclusiv prioritare, sau când acesta pur şi simplu nu doreşte să facă acel gen de serviciu
manipulatorului. Formularea răspunsului ar trebui să fie de genul: “Înţeleg că aveţi nevoie
de…………dar eu nu pot să……….. dimpotrivă, puteţi să……………”.
 Metoda:“discul zgâriat” - valoarea acestei metode fiind dată de procesul de repetiţie a
răspunsului oferit manipulatorului.
Manipulatorul nu obişnuieşte să ia în considerare un refuz, dimpotrivă, reacţia sa imediată
este de ignorare a refuzului şi repetare a cererii. În acel moment, subiectul trebuie să repete calm şi
hotărât răspunsul, lucrurile începând să se complice iar manipulatorul să înceapă atacul folosind tot
arsenalul de manipulare. Repetând refuzul cu un ton identic (necrescător), fără a se justifica,
folosind practice aceeaşi formulare cu scopul de a accentua fermitatea răspunsului, manipulatorul
cedează pierzându-şi din putere.
A admite că o personalitate manipulatoare relevă o stare patologică, îl va ajuta pe cel
manipulate să nu mai aştepte o schimbare din partea persoanei respective. În limbaj psihologic, acest
lucru se traduce prin acceptarea progresivă – proces care poate dura mai multe luni – a unei separări
sau despărţiri. Cu cât relaţia avută cu manipulatorul este mai puternică, cu atât va fi mai lungă
această perioadă. Dacă persoana manipulată reuşeste s-o depăşească, va devein insensibilă la tot ce
face sau spune manipulatorul, devenind chiar surprinsă să constate cât sunt de evidente manevrele
manipulatorului, insesizabile înainte.