Pactul Ribbentrop-Molotov

şiscenariidiplomaticeromâneştipentruvaraanului 1940
şipentrurelaţiiledintreRomâniaşi URSS. Prognozepentruviitorul pe
termen mediuşi lung privindrelaţiiledintreRomâniaşiRepublica
Moldova

1.Textele complete ale Pactului de neagresiunedintre Germania şi URSS (Moscova, 23

august 1939) şiProtocoluluiadiţional secret, anexatPactului.
Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler, a fost un tratat de
neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat la Moscova, la 23
august 1939 de ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov și ministrul de externe german
Joachim von Ribbentrop, în prezența lui Stalin.
Pactul de neagresiune germano-sovietic, prezentat lumii ca un tratat bilateral, deci cu efecte între
părţile contractante, a cuprins şi o parte secretă, care nu a fost dată publicităţii, cu prevederi
ilegale care au produs efecte dramatice asupra altor ţări şi popoare fără ştirea lor.
Momentul semnării este astfel descris de istoricul Paul Johnson: „Măcelarii Europei, ameţiţi de
băutură, îşi jucau rolurile, îmbrăţişându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. În întregime,
ei se înfăţişau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră şi înainte de împărţit ceva, şi acum
puteau să o ia de la capăt, fiind profesionişti ai aceloraşi afaceri”.

Conţinutul pactului Ribbentrop-Molotov

Guvernul Reich-ului German şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste,
orientate spre îmbunătăţirea păcii dintre Germania şi U.R.S.S., şi pornind de la Acordul de
Neutralitate semnat în Aprilie 1926 între Germania şi U.R.S.S., au elaborat prezentul Acord:
Articolul I. Ambele Importante Părţi Contractante se obligă reciproc a evita orice forme
de violenţă, orice acţiune violentă, şi orice atac una asupra celeilalte, atât individual cât şi în
alianţă cu alte Puteri.
Articolul II. În cazul în care una dintre cele două Importante Părţi Contractante devine
parte beligerantă cu o a treia Putere, cealaltă Importantă Parte Contractantă trebuie să se abţină de
la oricare forme de ajutor pentru această a treia Putere.

1
 Articolul III. Guvernele celor două Importante Părţi Contractante trebuie pe viitor să
menţină contactul reciproc în scopul consultării pentru schimbul de informaţii pe subiecte ce
afectează interesele lor comune.
Articolul IV. În cazul în care disputele şi conflictele între Importantele Părţi Contractante
vor creşte, acestea vor participa în orice grupări de Puteri, care direct sau indirect ţintesc cealaltă
parte.
Articolul V. În cazul apariţiei disputelor sau conflictelor între Importantele Părţi
Contractante asupra subiectelor de un fel sau altul, ambele părţi vor aplana aceste dispute sau
conflicte exclusiv în cadrul unor schimburi de opinii prieteneşti sau, dacă este necesar, prin
crearea comisiilor de arbitraj.
Articolul VI. Prezentul acord este elaborat petru o perioadă de zece ani, cu condiţia că,
ulterior una din Importantele Părţi Contractante nu-l va denunţa cu un an înainte de expirarea
perioadei de valabilitate, validitatea prezentului Acord automat se prelungeşte cu încă cinci ani.
Articolul VII. Rezentul Acord va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil. Ratificarea va fi
făcuta la Berlin. Acordul va intra în viguare din momentul semnării.

Protocolul Adiţional Secret

Articolul I. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce
aparţin Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), hotarul de nord al Lituaniei va
reprezenta hotarul sferelor de influenţă ale Germaniei şi U.R.S.S. În această privinţă interesul
pentru Lituania în regiunea Vilna este recunoscut de ambele părţi.
"Continuarea Pactului Ribbentrop-Molotov" din 28 septembrie 1939. Harta Poloniei semnată de
Stalin şi Ribbentrop, care specifică hotarul Sovieto-German în umra invaziei comune Germano-
Poloneze asupra Poloniei"Tributul Prusac la Moscova", ziarul satiric "Mucha", 8 septembrie
1939, Varşovia, Polonia
Articolul II. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce
aparţin Poloniei, sferele de influenţă ale Germaniei şi ale U.R.S.S. vor fi limitate conform liniei
râurilor Narev, Vistula şi San.
Chestiunea privind modul în care interesele ambelor părţi fac dorită păstrarea statului
independent Polon şi cum acest stat trebuie demarcat poate fi determinat doar în cursul viitoarelor
discuţii politice.În orice caz, ambele Guverne vor rezolva această întrebare printr-un acord
prietenesc.

2
 Articolul III. Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică
privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în
această regiune.
Articolul IV. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părţi ca unul strict secret.

Moscova, 23 August 1939.

Pentru Guvernul Reich-ului German, v. Ribbentrop
Plenipotenţiarul Guvernului U.S.S.R., V. Molotov

2. Contextulistoric, politic şi diplomatic al semnăriiPactului Ribbentrop-

Molotov.

Fără niciun dubiu, politica externă a României din prima jumătate a deceniului patru al
secolului XX a fost marcată de activitatea lui Nicolae Titulescu, cel care timp de patru ani (1932-
1936) a fost şeful diplomaţiei româneşti, el fiind un ministru „permanent”, chiar dacă în acest
interval de timp au existat mai multe guvernări ale Partidului Naţional-Ţărănesc şi ale Partidului
Naţional Liberal. Cu toate că a mai fost ministru al Afacerilor Străine şi în perioada 6 iulie 1927 -
30 iulie 1928, în guvernele liberale conduse de Ion I.C. Brătianu şi Vintilă I. Brătianu, Titulescu a
reuşit să-şi impună viziunea sa de politică externă în cel de-al doilea „mandat” ca ministru la
Palatul Sturdza.
Dacă Mica Înţelegere a fost baza politicii externe a României în perioada interbelică,
acest aspect a fost şi mai vizibil în timpul cât Nicolae Titulescu a fost ministrul Afacerilor
Străine, el acordând o mare importanţă acestei alianţe regionale în care România era membră, ca
de altfel şi viitoarei Înţelegeri Balcanice, ce s-a format în 1934. Ca o dovadă în sprijinul celor
afirmate mai sus, la puţin timp după numirea sa în fruntea ministerului, Titulescu, în urma
discuţiilor avute cu Eduard Beneš şi Bogoljub Jevtić, a propus un nou pact de organizare a Micii
Înţelegeri, pact ce de altfel a şi fost semnat la Geneva, în data de 16 februarie 1933.
Este important de menţionat faptul că cele două alianţe regionale au avut sprijinul Franţei,
ele fiind de fapt componente ale politicii de consolidare a influenţei franceze în Europa Central-
Răsăriteană. Conform pactului încheiat în 1934, Iugoslavia, Grecia, Turcia şi România, cei patru
membri ai alianţei se obligau:„să nu întreprindă nicio acţiune politică faţă de orice ţară balcanică,
nesemnatară a prezentului acord, fără avizul mutual prealabil, şi să nu ia nicio obligaţie politică
faţă de orice altă ţară balcanică fără consimţământul celorlalte părţi”

3
 Astfel, pe hârtie, situaţia României în cadrul relaţiilor internaţionale părea mai mult decât
sigură,deoarece avea frontierele recunoscute de către Marile Puteri, avea încheiat un tratat cu
Franţa, în vreme ce Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică o puneau la adăpost de tendinţelor
revanşarde ale Ungariei şi Bulgariei. Aşa cum se ştie însă, ţările Europei Central-Răsăritene n-au
putut niciodată să constituie un adevărat bloc în faţa unei ameninţări, diversitatea intereselor şi
rivalităţile reciproce fiind doar două din cauzele care au dus la ineficienţa alianţelor regionale ce
s-au format în perioada interbelică în această parte a Europei.
La 28 septembrie, tot la Moscova se semna un nou tratat sovieto-german numit „Pactul
germano-sovietic de prietenie şi frontieră” prin care se delimitau exact zonele de influenţă în
Polonia şi graniţele dintre Polonia şi U.R.S.S. Noua graniţă pornea de la punctul meridional al
Lituaniei, pentru a atinge Prusia Orientală la vest de localitatea Augustowo, înglobând un district
care marca teritoriul Prusiei. Linia de frontieră germană continua până la râul Pisa şi cursul
Bugului până la Kristariopol. De aici, ea mergea spre sud-vest, pentru a atinge râul San,
continuând până la Carpaţi, nu departe de punctul unde înceta teritoriul slovac, aflat atunci sub
stăpânire maghiară. Deci Uniunea Sovietică primea o jumătate din Polonia, unde exista o
minoritate ucraineană şi bielorusă.
În timpul convorbirilor din 28 septembrie, Ribbentrop a vrut să ştie dacă guvernul sovietic
intenţiona să pună în aplicare punctul 3 din tratatul secret din 23 august 1939, respectiv ocuparea
Basarabiei. „Nici nu există un motiv plauzibil, întrucât, atât România cât şi ţările baltice nu
manifestau vreo iniţiativă antisovietică”. Stalin era dispus să mai aştepte ca desfăşurarea
evenimentelor să-i fie favorabilă.
Cum intenţiile lui Hitler nu s-au realizat, guvernele englez şi francez respingând propunerile
lui de dominaţie germană în Europa, Stalin a avut posibilitatea, odată cu prăbuşirea Franţei, la 18
iunie 1940, să înceapă cucerirea totală a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei, să provoace războiul cu
Finlanda şi, în baza unui ultimatum, să încorporeze Basarabia şi Nordul Bucovinei. În iunie 1940
sub pretextul unor agitaţii antisovietice, care s-ar fi produs pe teritoriul ţărilor baltice, trupele
sovietice au pus capăt independenţei acestora şi le-au ocupat efectiv.
Dacă pentru cele trei state baltice, presiunile şi ameninţările s-au soldat cu ocuparea lor,
nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Finlanda, ţară care, în cele două acorduri sovieto-germane, din
23 august şi 28 septembrie 1939, figura ca zonă de influenţă sovietică. Finlanda a refuzat să
accepte propunerile sovietice de a încorpora un anumit teritoriu, considerat de Kremlin drept
strategic.

4
 Inspirându-se din procedeul lui Hitler de la Gleiwitz pentru ocuparea Poloniei, Stalin
ordonă un incident de frontieră, în 26 noiembrie 1939, în localitatea Mainila urmând ca la 30
noiembrie 1939 guvernul sovietic să declare război Finlandei. La 1 decembrie 1939, guvernul
sovietic semnează un Pact de asistenţă mutuală cu Finlanda prin care sovieticii primeau Istmul
Kareliei în întregime, portul Hanko şi insulele din Golful Finic. Pacea dintre cele două ţări a durat
până în iunie 1941, când Finlanda a intrat, odată cu Germania, în războiul cu Uniunea Sovietică.
La 23 mai 1940, Şeful Marelui Stat Major, generalul Florea Ţenescu, a prezentat regelui un
Memoriu în care a arătat: „Pactul ruso-german lasă Rusiei posibilitatea de a ataca Basarabia”.

3. Clasa politică în vara anului 1940

România era, la sfârşitul anului 1939, unul dintre puţinele state est-europene în care mai
exista încă, măcar parţial, un regim democratic. Sistemul politic din România se afla sub asaltul
regelui Carol al II-lea, care dorea să instaureze un regim autoritar.
Pe plan extern, România avea relaţii foarte bune cu Marea Britanie şi cu Franţa, însă
foarte proaste cu Germania nazistă şi cu Uniunea Sovietică. Între Carol al II-lea şi Adolf Hitler
exista o antipatie vizibilă, demonstrată la întâlnirea din iulie 1940, de la Berghof. Germania acuza
în acea perioadă România că întreţinuse relaţii foarte bune, în ultimele două decenii, cu toţi
duşmanii Reichului. Relaţiile cu URSS erau de asemenea foarte proaste, ruşii nerenunţând
niciodată la ideea reanexării Basarabiei.
Guvernul României se arăta foarte îngrijorat de apropierea germano-sovietică, cu atât mai
mult cu cât, prin intermediul unor publicaţii americane, se aflase de existenţa protocolului secret,
care impunea reorganizarea teritorială a Europei Orientale, de la Marea Baltică la Marea Neagră.
Încă de la aflarea ştirii semnării acordului economic germano-sovietic din 20 august 1939,
premierul Armand Călinescu socotea situaţia României foarte gravă şi se întreba dacă cele două
puteri nu cumva s-au înţeles să împartă Polonia şi România.
România era ameninţată şi de Ungaria, care voia anexarea Transilvaniei, iar Bulgaria,
sprijinită de U.R.S.S., încerca să impună cedarea Dobrogei. Foarte mulţi bănuiau că România,
rămasă singură în faţa agresiunii, putea fi următoarea pe listă, după Finlanda, ceea ce s-a şi
întâmplat, în vara lui 1940, când Molotov a înaintat ultimatumul României pentru a ceda
Basarabia şi nordul Bucovinei. Ofensiva germană contra puterilor occidentale s-a declanşat în
vara lui 1940, armata franceză fiind înfrântă.

5
 La aflarea veştii că Franţa a căzut, panica în rândurile opiniei publice româneşti a crescut.
De aceea, guvernul român încerca acum să se adapteze noii situaţii facând concesii economice
Germaniei. Se renunţă la garanţiile anglo-franceze din 13 aprilie 1939, devenite inoportune prin
prăbuşirea frontului de vest şi România se declară gata să promoveze o nouă orientare în politica
externă, alături de Germania.

4.Ministru de Externe al României în perioada septembrie 1939-iunie 1940

Încheierea Pactului Ribbentrop-Molotov a înrăutăţit situaţia geopolitică a României, care

s-a găsit plasată între cele două mari puteri, Germania şi Uniunea Sovietică, ambele fiindu-i
ostile, în special Uniunea Sovietică. În faţa acestei situaţii, Consiliul de Coroană a decis, la 6
septembrie 1939, proclamarea neutralităţii României. În acelaşi timp, guvernul de la Bucureşti a
încercat să securizeze frontierele şi să evite confruntarea militară prin activarea “Blocului
Balcanic al Neutrilor”, a Acordului Balcanic din 1934 şi prin încercarea de a încheia, prin
intermediul Turciei, un pact de neagresiune cu Sovietele. Mărturii documentare atestă faptul că
Moscova avea în vedere să aplice României modelul “baltic” (tratate de asistenţă mutuală urmate
de o ocupaţie rapidă), dar “războiul de iarnă”, respectiv rezistenţa Finlandei, a forţat URSS să
întârzie aplicarea acestei strategii ncheierea ostilităţilor sovieto-finlandeze în primăvara anului
1940 a asigurat Moscovei posibilitatea să-şi concentreze atenţia asupra României. La 29 martie
1940, V. M. Molotov a ridicat problema Basarabiei, subliniind că absenţa unui tratat de
neagresiune între cele două ţări “se explică prin existenţa unei chestiuni litigioase nerezolvate,
aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea
Sovietică, cu toate că aceasta n-a pus niciodată chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militară”
Se poate aprecia că această neaşteptată ridicare a problemei Basarabiei era semnalul că îi venise
rândul şi României. În faţa victoriei germane, guvernul român a decis, la 28 mai 1940,
intensificarea apropierii de Germania, considerată singura forţă capabilă să se opună Sovietelor.
Această reorientare în politica externă a fost însoţită şi de o colaborare crescândă, a dictaturii
regale cu Garda de Fier, sprijinită de Germania.Anexarea Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a
Ţinutului Herţei de către Uniunea Sovietică a avut însemnate consecinţe asupra situaţiei interne şi
internaţionale a României. Pe plan extern, România a întârit relaţiile cu Germania nazistă. La 1
iulie 1940, guvernul român a renunţat la garanţiile anglo-franceze din 13 aprilie 1939, iar a doua
zi, Carol al II-lea a solicitat o misiune militară germană în România. Pe plan intern, la 4 iulie

6
1940, s-a format un nou guvern, condus de Ion Gigurtu, personalitate cu legături economice şi
politice la Berlin. În noul guvern, Garda de Fier (Legiunea) era reprezentată de trei miniştri –
Horia Sima, la Ministerul Cultelor şi Artelor (va demisiona la 8 iulie), Vasile Noveanu, la
Ministerul Inventarului Avuţiei Publice, iar Augustin Bideanu, subsecretar de stat la Finanţe.
Compoziţia noului guvern arăta că România se orienta către puterile Axei. Scopul acestor
schimbări nu era reînnodarea unei vechi tradiţii, aşa cum pretindea guvernul, ci o încercare
disperată a regimului carlist de a evita noi dezmembrări teritoriale şi a se menţine la putere.

5.Scenariile ministrului de Externe al României

România a făcut parte din sistemul de securitatefrancez, instituit la sfârșitul primei conflagrații
mondiale în centrul, sud-estul și estul continentului european. A și încheiat cu Franța un tratat, la
10 iunie 1926, care, deși nu conținea prevederi foarte largi privind cooperarea în domeniul
securității, avea totuși o valoare morală de netăgăduit. Concomitent, România a fost parte din
alianțele regionale defensive – Mica Înțelegere și Înțelegerea Balcanică. O importanță aparte a
avut alianța cu Polonia, care, în esență, prevedea sprijinul reciproc în fața unei agresiuni
neprovocate din partea Uniunii Sovietice, pericolul cel mai mare pentru cele două țări . În plus,
România a fost un contributor dinamic la activitatea Societății Națiunilor ce avea ca principiu de
bază securitatea colectivă. Dar, toate aceste instrumente ce prefigurau un model solid pentru
asigurarea securității naționale au fost spulberate rapid de evoluția evenimentelor. Acordul de la
München (29 septembrie 1938), urmat de dezmembrarea Cehoslovaciei, a dus la destrămarea
Micii Înțelegeri , iar desființarea Poloniei a pus capăt celei mai importante alianțe românești
interbelice, înrăutățind poziția geostrategică a statului roman.
Soluția la care s-a recurs a fost neutralitatea, proclamată de Consiliul de Coroană la 6
septembrie 1939, care menținea speranțele României de a păstra integritatea teritorială, de a
rămâne în afara conflictului. Liderii politici și militari de la București apreciau că Franța și Marea
Britanie vor rezista în fața expansiunii germane, astfel că România putea interveni, cum a făcut-o
și în Primul Război Mondial, într-un moment oportun pentru ea. Dar procesul de izolare politică
și militară se accentua, în pofida unor inițiative diplomatice menite să slăbească strânsoarea,
dintre care amintim: imaginarea unor formule de tipul „Blocului balcanic” și „Blocului neutrilor”,
eforturile de a menține viabilitatea Înțelegerii Balcanice, utilizarea „canalului turcesc”, concesiile
acordate Germaniei și treptata apropiere de ea, curtea făcută Italiei de către diplomația de la

7
București, privirile insistente și disperate către Paris și Londra, care acordaseră garanții la 13
aprilie 1939, și cochetau cu ideea unui „Front oriental”, măsurile pentru întărirea armatei și a
capacității defensive etc., toate acestea au fost încercări de slăbire a presiunii marelui vecin de la
răsărit.
Înghițirea țărilor baltice, înfrângerea Finlandei, realizate pe fondul complicității germane
și al pasivității Marii Britanii și Franței, au reprezentat semnale clare că lațul în jurul României se
strângea. Temerile Bucureștilor au fost confirmate la scurt timp după încheierea războiului
sovieto-finlandez (12 martie 1940), prin care Moscova și-a recăpătat libertatea de acțiune. La 29
martie 1940, V. Molotov a ținut un discurs în Sovietul Suprem despre politica externă a U.R.S.S.
Referindu-se la relațiile cu România, el a subliniat că între cele două țări nu există un tratat de
neagresiune, fapt ce se explică „prin existența unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a
Basarabiei, a cărei anexiune de către România nu a fost niciodată recunoscută de U.R.S.S. deși
niciodată nu a pus chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militară.
În cazul concret al crizei din august 1939 – iunie 1940, nu e vina cuiva anume că am fost
prinși, geopolitic vorbind, între ciocanul german și nicovala rusească. Dar e vina liderilor de
atunci că acest lucru i-a găsit total nepregătiți. Pe scurt: în 1940 strategia globală românească a
fost năucitor surprinsă de îngenuncherea rapidă a Franței. Nu românii au fost de vină, dar a fost
vina noastră că dependența României Mari de partenerul strategic din perioada interbelică
(Franța) a fost una totală și totodată șubrezită atât de politica internă a Franței, cât și de viața
politică de la București – mai ales după moartea cvasi-simultană, în 1927, a Regelui Ferdinand I
și a lui Ionel Brătianu. Iar surpriza strategică de care vorbeam (i.e. ocuparea germană a Parisului
pe 14 iunie 1940) a fost, în cazul nostru, agravată de imaturitatea logistică în care ne aflam. Ca și
în august 1916, în iunie 1941 am intrat în război mai curând nepregătiți, mizând masiv pe aliați.

6.Prognoze pentru viitorul pe termen mediu și lung privind relațiile dintre România și
Republica Moldova. Natura relațiilor dintre România și Federația Rusă (realizări și
impedimente) și dintre România și Republica Moldova

Republica Moldova și România au avut o relație extrem de strânsă de la declararea

independenței Moldovei în 1991, datorită împărtășirii unei etnicități, moșteniri și religii
comune. Pan-românismul a fost o parte coerentă a politicii din Moldova, și a fost adoptată
de Frontul Popular al Moldovei în platforma sa din 1992.

8
Semnalele cum că România și Republica Moldova ar putea să se unească după trecerea ambelor
state de la regimul totalitar comunist la democrație s-au stins inițial rapid prin intervența rusească
care a dus la apariția republicii nerecunoscute Transnistria, în scopul împiedicării anexării celei
din urmă de către România.
România abordează pragmatic relaţia cu Republica Moldova, pornind de la interesul
legitim de a vedea Republica Moldova intrând pe un făgaş ireversibil al integrării europene şi de
a asigura o zonă de stabilitate şi securitate la frontiera estică a României, care este, totodată,
granița UE şi NATO.
Sprijinul României urmărește cu prioritate interesele cetățenilor din Republica Moldova și
realizarea proiectelor bilaterale strategice, fiind strâns legat de continuarea reformelor esențiale
pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova și avansarea parcursului său european.

9
 Bibliografie

Sursescrisespeciale :

Florin, CONSTANTINIU, Între Hitler şi Stalin. România şi Pactul Ribbentrop-Molotov,

Editura Danubiana, Bucureşti, 1991.
Mircea, MUŞAT, 1940. Drama României Mari, Editura Fundaţiei România Mare,
Bucureşti, 1992.
Timothy, SNYDER, TărâmulMorții, Europa Între Hitler Și Stalin,
EdituraHumanitas,București, 2012

Sursescrisegenerale :

Gheorghe, BUZATU, Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial, Vol. II,
Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995.
Gheorghe, BUZATU,Marusia, CÎRSTEA, Româniaşiprobalabirintului (1939-1989),
Editura Tipo Moldova, Iași, 2010
Barbara, JELAVICH, Istoria Balcanilor. Secolul XX, Vol. 2, Editura Institutul European,
Iași, 2000
Henry,KISSINGER, Diplomația, Editura All, București, 2013
Nicolae, MAREŞ, Alianţaromâno-polonă.Întredestrămareșisolidaritate (1938-1939),
EdituraBibliotecaBucureştilor,Bucureşti, 2010
IoanSCURTU, ViațapoliticădinRomânia 1918-1944,EdituraAlbatros, București, 1982

Periodiceșialtestudiiaccesate online:

https://old.upm.ro/gidni2/GIDNI-02/Hst/Hst%2002%2029.pdf
https://www.cclbsebes.ro/docs/Sebus_4_2012/16_S_Arhire.pdf
http://ispaim.mapn.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/RIM/rim%201-2%202020.pdf

10