Tratamentul medicamentos al constipației

LAXATIVELE șI ALTE STIMULANTE ALE MOTILITățII GASTROINTESTINALE

În această ctegorie de medicamente sunt incluse:

- laxativele și purgativele, care stimulează motilitatea intestinală  predominant prin acțiunea
locală, fiind utilizatre pentru combaterea constipației;
- medicamentele prokinetice de felul metoclopramidei, care stimulează motilitatea gastro-
intestinală prin mecanism antidopaminergic și/sau colinergic și se folosesc îndeosebi pentru
tratamentul sindromului de hipomotilitate gastrică.
- medicamente anticolinesterizante de felul neostigminei și alte substanțe colinergice, care sunt
indicate în ileusul paralitic.

Laxativele și purgativele

Laxativele și purgativele grăbesc tranzitul intestinal și/sau măresc conținutul în apă al materiilor
fecale. Efectul se datorește:
- stimulării directe a motilității intestinale;
- creșterii difuziunii și secreției active a apei și electroliților în lumenul intestinal;
- reținerii apei în intestin prin forțe hidrofile sau osmotice;
- înmuierii directe a scaunului.
Pentru anumite molecule este posibilă și intervenția unor hormoni ai tractului digestiv de
exemplu colecistokinina.
Termenul de laxativ se referă la substanțele care înmoaie scaunul, cel de purgativ, la cele ce
provoacă eliminarea de scaune lichide. Efectul este în funcție de substanța activă și, uneori, de
doză. Pentru dozele uzuale fibrele nedigerabile și coloizii vegetali ca și substanțele tensoactive,
de felul docusatului, provoacă înmuierea scaunului în câteva zile. Substanțele iritante ale
mucoasei intestinale- fenolftalinei, produse vegetale antrachinonice – determină  eliminarea unui
scaun moale sau semilichid în 6-8 ore. Sărurile care acționează osmotic – de exemplu sulfatul de
magneziu – și oleul de ricin  provoacă eliminarea de scaune apoase după 1-3 ore.
Laxativele și purgativele au indicații limitate. Ele pot fi folosite în constipația funcțională, dar
numai ca o suplimentare a recomandărilor igieno-dietetice (exerciții fizice, dietă bogată în
lichide, fibre și alimente laxative), atunci când acestea singure nu sunt eficiente. Ele sunt uneori
necesare, pentru a evita efortul de defecație, și la bolnavii cu hernie, la cei cu boli
cardiovasculare, în prezența hemoroizilor, fisurilor și altor afecțiuni anorectale. Golirea colonului
sau a întregului intestin printr-un purgativ se recomandă înaintea unor intervenții chirurgicale la
acest nivel, ca și pentru pregătirea examenului radiologic al tubului digestiv sau a altor organe
abdominale și a examenelor proctologice. De asemenea, administrarea purgativelor poate fi utilă
în unele intoxicații alimentare sau medicamentoase, ca și după unele antihelmintice(pentru a
ușura eliminarea viermilor intestinali). Folosirea diferitelor tipuri de purgative se face diferențiat
pentru una sau alta din aceste indicații.
Purgativele sunt întrebuințate mult și abuziv,în afara recomandărilor medicale datorită opiniei
greșite că scaunul zilnic este obligatoriu. Autoadministrarea repetată, fără discernământ, poate
accentua constipația, deoarece golirea colonului nu mai permite stimularea peristaltismului de
către conținutul intestinal; acestea favorizează în continuare, abuzul de purgative. Utilizarea
îndelungată poate duce la pierderi de apă și electroliți sau de vitamine și poate provoca fenomene
de colită, uneori severă- „boala laxativelor”. Purgativele sunt contraindicate la bolnavii cu
apendicită și, în general, în prezența durerilor abdominale, deoarece pot provoca accidente
grave(de exemplu ruperea apendicelui). Obstacolele la nivelul intestinului reprezintă o altă
contraindicație importantă.

LAXATIVELE DE VOLUM

În această grupă sunt cuprinse fibre vegetale nedigerabile și coloizi hidrofili cu structură
polizaharidică, care cresc volumul conținutului colonului, stimulând consecutiv peristaltismul.
La acțiunea laxativă contribuie și metaboliții acizi, activi osmotic, formați sub influența florei
intestinale. Înmierea scaunului se produce după1-5 zile de tratament.
Laxativele de volum sunt recomandate pentru combaterea constipației funcționale, fiind de ales
la bolnavii cu anorexie și la cei la care obiceiurile sau restricțiile alimentare nu permit
realizarea unui conținut intestinal care să susțină peristaltismul fiziologic.
Laxativele de volum sunt lipsite de toxicitate locală sau sistemică(nu se absorb). Dozele mari pot
provoca flatulență. În prezența ulcerațiilor intestinale sau a unor obstacole organice se pot
produce accidente obstructive. Ingestia de preparate uscate, fără apă, poate fi cauză de obstrucție
esofagiană acută, mai ales când bolnavii prezintă tulburări de deglutiție.
O serie de alimente – pâinea integrală, mămăliga cu mălai necernut, legumele frunze,
fructele(îndeosebi prunele, smochinele și curmalele) au efect laxativ de volum.
Tărâțele constau din straturile externe fibroase ale boabelor de grâu și alte cereale. Conțin fibre
dietetice în proporție de 40%, acționând ca laxativ de volum prin celulozele și polizaharidele
cuprinse. Se administrează câte 4-6 linguri/zi.
Semen Psyllii, semințe de Plantago și Semen Linii, semințe de in, conțin polizaharide
mucilaginoase, care se umflă cu apa. Se folosesc sub formă brută, măcinate sau ca mucilagii
obținute din semințe.
Metilceluloza și carboximetilceluloza sodică sunt polizaharide simple obținute prin 
semisinteză, similare fibrelor vegetale, care acționează ca laxative de volum. Se folosesc
polimerii cu vâscozitate medie sau mare. Doza recomandată este de 0,5-2 g de 2-3
ori/zi(împreună cu apă).
Agarul sau geloza, o polizaharidă obținută din diferite specii de Gelidium și alte alge marine,
formează cu apa un mucilagiu care mărește conținutul intestinal. Se administrează în doză de 4-
16 g/zi.

PURGATIVELE SALINE
(PURGATIVE OSMOTICE)

Anumite săruri, administrate oral, au efect purgativ sau laxativ, în funcție de doză. Ele se absorb
în mică măsură, reținând apa în intestin prin osmoză. Rezultă un conținut intestinal lichid, de
volum crescut, ceea ce determină, secundar, creșterea peristaltismului. Dozele terapeutice mari
provoacă evacuarea de scaune lichide, la 1-3 ore de la administrare, iar dozele mici acționează ca
laxativ după un interval ceva mai mare.
Purgativele saline sunt folosite atunci când este necesară evacuarea rapidă a intestinului –
înaintea examenului radiologic sau înaintea intervențiilor chirurgicale pe intestin, ca și în unele
cazuri de intoxicații medicamentoase sau alimentare.
Eventualele reacții adverse sunt produse fi de „acțiunea sare”, fi de cationii absorbiți în oarecare
măsură. Soluțiile foarte concentrate au acțiune iritantă, provocând greață și vomă. De asemenea,
soluțiile concentrate provoacă deshidratare(atrage apa din organism în intestin), care poate
deveni relevantă clinic când administrarea se face repetat. În cazul sulfatului de magneziu și al
altor compuși care conțin magneziu, absorbția acestuia, deși limitată, poate determina fenomene
de intoxicație acută cu deprimare centrală marcată, la bolnavii cu insuficiență renală și la copiii
mici. Aportul mare de sodiu prin sărurile de sodiu purgative poate fi dăunător la bolnavii cu
insuficiență cardiacă. În cazul fosfaților au fost semnalate stări de hipocalcemie severă,
însoțită de comă.
Sulfatul de magneziu, sau sarea amară, are proprietăți purgative, acționând prin reținerea
osmotică a apei în intestin și, probabil, prin stimularea secrației de colecistokinină(hormon
duodenal, care mărește motilitatea intestinală șe crește secreția pancreatică și intestinală). Doza
purgativă este de 10-15 g(80-120 mEq), iar cea laxativă de 5 g. Se administrează dizolvat, cu apă
multă pe nemâncate. Gustul amar neplăcut poate fi evitat, în parte, prin adăugarea de apă de
lămâie. Este contraindicat la bolnavii cu insuficiență renală și trebuie evitat la copiii mici.
Hidroxidul de magneziu și oxidul de magneziu, în doză de 2-4 g, acționează ca laxative
osmotice. Au, de asemenea, proprietăți antiacide gastrice – se asociează cu hidroxidul de
aluminiu sau carbonatul da calciu, pentru a combate efectul constipat al acestora.
Citratul de magneziu, din compoziția limonadei Rogé, are avantajul de a nu fi neplăcut la gust,
dar prețul este relativ mare.
Sulfatul de sodiu sau sarea Glauber se folosește ca laxativ în doză de 15 g(împreună cu multă
apă). Are gust neplăcut. Trebuie evitat la bolnavii cu insuficiență cardiacă.
Fosfatul de sodiu(fosfat disodic) se folosește ca laxativ, în doze de 4-8 g.
Tartratul de sodiu și potasiu sau sarea Rochelle este activ ca laxativ, în doză de 10 g. Se
amestecă, înainte de administrare, cu acid tartric și bicarbonat de sodiu, formând un preparat
efervescent – pulberea Seidlitz – cu gust acceptabil.

PURGATIVELE STIMULNTE ALE MOTILITățII INTESTINALE

(PURGATIVE IRITANTE)

Această  grupă cuprinde medicamente variate, cu acțiune laxativă sau purgativă, care acționează
la nivelul intestinului subțire sau gros – în primul caz efectul apare în 3 ore, în al doilea în 6-9
ore. Efectul purgativ se datorește acțiunii asupra mucoasei intestinale, de aceea sunt denumite și
purgative de contact. Mișcările propulsive ale colonului sau intestinului subțire sunt stimulate,
probabil ca urmare a iritării mucoasei, cu declanșarea de rflexe mediate de către plexul submucos
sau mienteric. De asemenea, se produce o creștere a permeabilității mucoasei, care determină
sporirea difuziunii apei și electroliților spre conținutul intestinal; este stimulată și secreția activă
a apei și electroliților. Consecutiv absorbția netă este redusă și conținutul rămâne lichid. Este
posibil ca la aceste acțiuni să contribuie eliberarea de prostagladine și creșterea cantității de
AMPc în mucoasa intestinală.
Purgativele iritante sunt utile, în primul rând, în situațiile care necesită evacuarea intestinului –
prepararea pentru examenul radiologic, pentru endoscopie sau pentru intervenții chirurgicale.
Folosirea în constipația funcțională trebuie evitată, cu excepția cazurilor refractare la măsurile
igienodietetice și la purgativele de volum. Apendicita acută și orice situație care poate evolua
spre abdomenul acut reprezintă contraindicații absolute.
Oeul de ricin se obține din semințele de Ricinus comunis. Dozele terapeutice provoacă, după 1-
6 ore, eliminarea a 1-2 scaune semilichide, urmată de o perioadă de constipație. Efectul se
datorește acidului ricinoleic, care se eliberează sub influența lipazei pancreatice și acționează la
nivelul intestinului subțire. Richinoleatul se comportă ca un surfactant anionic, stimulând intens
peristaltismul intestinal și micșorând absorbția apei și electroliților din intestin. Din acest motiv,
oleul de ricin poate fi considerat atât ca purgativ tensioactiv, cât și ca purgativ stimulant.
Oleul de ricin se recomandă în doză de 15-30 ml la adulți, 5-15 ml la copiii peste 2 ani și 1-5 ml
la copii mai mici. Administrarea se face, de preferință, pe nemâncate. Gustul neplăcut poate fi
mascat, parțial, prin adăugarea de lămâie sau prin folosirea de emulsii aromatizante; pentru copii
există și capsule conținând cantități relativ mici de oleu.este folosit limitat, fiind indicat mai ales
în cazurile în care este nevoie de o singură purgație.
Provoacă rareori colici intestinale. Poate declanșa travaliul, când se administrează la femei cu
sarcină în apropierea termenului.
Purgativele antrachinonice sunt reprezentate de o serie de produse vegetale, dintre care sunt
oficinale în țara noastră: frangula(scoarța de Rhamnus frangula sau crușin), rubarba(rizomul de
Rheum sau revent) și aloes-ul(suc de Aloe). Alte preparate de acest fel sunt senna(frunzele de
Cassia acutifolia) și Cascara sagrada(scoarța de Rhamnus purshiana). Dantronul (danthron) este
un derivat antrachinonic de sinteză, aparținând aceleiași clase.
Purgativele antrachinonice provoacă, după 6-8 ore de la administrarea orală, eliminarea a 1-2
scaune moi sau semilichide. Acțiunea se exercită la nivelul colonului și se datorește unor derivați
antrachinonici(cum sunt emodina și acidul crisofanic), eliberați sub influența florei intestinale,
din glicozidele precursoare conținute în drogurile vegetale.
Sunt folosite pentru evacuarea rapidă a colonului și în cazuri selecționate de constipație
funcțională, rebelă la alte tratamente. Se administrează oral, sub formă de extracte uscate sau
extracte lichide. Există preparate de glicozide antrachinonice purificate. Dantronul se
administrează în doze de 75-150 mg.
Toate purgativele antrachinonice pot provoca colici intestinale. Purgația este urmată de 2-3 zile
de constipație; efectul constipant este mai marcat pentru rubarba, care conține cantități relativ
mari de tanin. În condițiile folosirii îndelungate se poate dezvolta obișnuință chiar dependență
față de aceste purgative. Folosirea prelungită prezintă riscul pierderii excesive de apă și
electroliți, cu hipokaliemie, deficit de sodiu, deshidratare. Uneori se produc leziuni intestinale, cu
fenomene de colită, steatoree, pierdere de proteine, calciu și vitamine. Antrachinonele se elimină
prin lapte în cantități mici, dar uneori suficiente pentru a provoca diaree la sugari.
Fenolftaleina (phenolftalein, ciocolax) și bisacodilul(bisacodyl, dulcolax, laxadin) sunt
compuși de sinteză derivați de difenilmetan, care se comportă ca purgative iritante, cu proprietăți
asemănătoare antrachinonelor. Acționează la nivelul colonului, provocând eliminarea de scaune
moi la 6-8 ore după administrarea unei doze terapeutice, pe cale orală.
Pentru fenoftaleină dozele recomandate sunt de 60-100 mg la adult și 15-30 mg la copii. Efectul
este prelungit, probabil datorită intrării în ciclul enterohepatic a unei părți din medicament.
Colorează urina și fecalele în roșu, dacă reacția acestora este alcalină. În afara efectelor nedorite
obișnuite pentru purgativele iritante, produce uneori reacții alergice, mai ales erupții cutanate
pigmentarea, foarte rar sindrom Steven-Johonson sau sindrom lupoid.
Bisacodilul se administrează oral, 10-15 mg la adult și 5-10 mg la copil. Poate fi introdus și în
supozitoare rectale – purgația se produce în acest caz repede, după 20-60 minute; folosit pe
această cale, provoacă uneori iritație locală neplăcută.
Oxifenisatina(oxyphenisatine, fenisan) este alt derivat de difenilmetan cu proprietăți purgative.
Poate afecta ficatul(au fost semnalate hepatite severe și ciroză, probabil de patogenie alergică).

LAXATIVELE PRIN ÎNMUIEREA SCAUNULUI

Aceste laxative, care ușurează progresia conținutului intestinal și înmoaie direct scaunul, sunt de
ales de persoanele ce prezintă o eliminare dificilă a scaunuli(bătrâni, bolnavi la pat), în
afecțiunile anale acute(hemoroizi, fisuri) și în toate situațiile care impun evitarea efortului de
defecare.
Docuatul sodic(docusate sodium, sintolax), sodiu dioctil sulfosuccinatul, are efect laxativ slab,
provocând înmuierea scaunelor după 1-3 zile de tratament. Acționează ca agent tensioactiv(este
un surfactant anionic), ușurând pătrunderea apei și grăsimilor în bolul fecal. Crește de asemenea,
permeabilitatea mucoasei intestinale. Se administrează oral, 50-400 mg/zi(în doză unică sau
fracționat), sau rectal, 100 mg.
Reacțiile adverse sunt rare – ocazional greață sau dureri abdominale. Docusatul sodic s-a dovedit
hepatotoxic în anumite condiții de experimentale, dar fenomene de această natură nu au fost
semnalate clinic; asocierea cu medicamente potențial hepatotoxice trebuie evitată. Purgativul
favorizează absorbția intestinală a altor medicamente, ceea ce uneori poate crește riscul de reacții
toxice.
Docusatul poate fi utilizat și ca sare de calciu și sare de potasiu, în aceleași condiții ca docusatul
sodic.
Poloxamerii sunt polimeri polioxietilen-polioxipropilen, de greutate moleculară și cu proporții
variate ale celor doi componente. Acționează ca surfactanți neionici. În scop laxativ se folosește
îndeosebi poloxamerul 188, care administrat în doza de 240-480 mg realizează în câteva zile
înmuierea scaunului.
Oleul de parafină este un amestec purificat de hidrocarburi alifatice, obținute din petrol.
Administrat oral, provoacă înmuierea scaunului. Oleul este nedigerabil și rămâne în cea mai
mare parte în intestin, pătrunzând bolul fecal și ușurându-i progresiunea și eliminarea.
 Doza uzuală este de 15-45 ml seara la culcare(cu suc de lămâie sau într-o formă aromatizată,
mai plăcută). Poate fi introdus și în clisme a 200-300ml, pentru ușurarea eliminării fecaloamelor.
Oleul de parafină, administrat ocazional, este în general bine suportat. Bolnavii se plâng uneori
de senzație neplăcută și prurit anal, datorite eliminării ca atare a uleiului. Nu trebuie folosit
timp îndelungat, deoarece interferă absorbția unor factori alimentari esențiali liposolubili,
inclusiv a vitaminelor A, D și K – poate fi de exemplu, cauză de carență vitaminică K, cu
hipoprotrombinemie. Deși se absoarbe numai în mică măsură, se poate depune în ganglionii
mezenterici și în sistemul reticuloendotelial(în ficat, în splină), unde provoacă reacții
granulomatoase. La bătrâni și la bolnavii cu disfagie, aspirația accidentală a uleiului poate fi
cauză de pneumopatii grave.

MEDICAMENTELE PROKINETICE

Medicamentele prokinetice sunt substanțe care stimulează motilitatea gastro-intestinală

acționând prin mecanism anti-dopaminergic și/sau colinergic. Ele sunt indicate, în primul rând,
pentru combaterea hipomotilității gastrice, sindrom de cele mai multe ori de etiopatogenie
neprecizată, dar care poate însoți neuropatia diabetică, anorexia nervoasă, aclorhidria sau poate
urma intervențiilor chirurgicale pe stomac. Medicația prokinetică poate atenua sau înlătura
simptomele acestui sindrom – neplăcere epigastrică mai ales postprandial, pirozis, greață și
vomă, reflux esofagian, senzație de dispnee și durere retrosternală.
Metoclopramida (metoclopramide, cerucal, gastro-timelest, gastrotem), un derivat benzamidic,
stimulează motilitatea stomacului și intestinului subțire. Crește tonusul sfincterului esofagian
inferior, împiedică relaxarea porțiunii superioare a stomacului, stimulează contracțiile antrale,
relaxează sfincterul piloric și duodenul, grăbind golirea stomacului și împiedicând reflexul
duodeno-gastric și gastro-esofagian. De asemenea mărește peristaltismul jejunului, grăbind
tranzitul spre colon. Motilitatea colonului nu este influențată.
Efectele motorii la nivelul tubului digestiv sunt utile în sindromul de hipomotilitate gastrică, ca și
în alte stări diskinetice – de exemplu în esofagita de reflux. În plus, metoclopramida este folosită
în cadrul unor procedee diagnostice-intubarea duodenului, examenul radiologic gastrointestinal.
Metacloăramida are efecte antivomitiv marcat(prin mecanism central și, în mai mică măsură,
consecutiv modificării motilității gastrice), fiind larg utilizată pentru combaterea vomei de
diferite cauze.
Efectele metoclopramidei se datoresc acțiunii antagoniste la nivelul receptorilor dopaminergice
D2(localizați în sistemul nervos central și în tractul gastrointestinal). Intervin, de asemenea,
mecanisme colinergice, dovadă că atropina împiedică efectul de stimulare a motilității digestive.
Se presupune că medicamentul favorizează eliberarea neurotransmițătorului colinergic din
neuronii mienterici și crește reactivitatea la acetilcolină.
Metoclopramina se administrează obișnuit oral, câte 5-10 mg de 3 ori/zi, înainte de mese. Se
poate administra și rectal, 1 sau 2 supozitoare a 20 mg/zi. În situațiile acute se injectează
subcutanat sau intravenos o fiolă de 10 mg.
Ca reacții adverse poate produce somnolență, nervozitate, rareori insomnie, cefalee, diaree,
simptome extrapiramidale(mai ales la copii), diskinezii tardive(pentru tratamentul prelungit),
stare depresivă, amenoree, galactoree, ginecomastie(ca urmare a stimulării secreției de
prolactină).
Medicamentul nu trebuie utilizat în situațiile în care stimularea motilității digestive prezintă
riscuri: hemoragii gastrointestinale, ileus mecanic, perforație digestivă. Este contraindicat în
feocromocitom (sunt posibile reacții hipertensive), la epileptici (boala se poate agrava), la
persoanele cu diskinezie tardivă provocată de neuroleptice în antecedente, la femeile cu cancer
de sân (hiperprolactinatoare). Nu se asociează cu atropină sau alte parasimpatolitice și cu
antiparkinsoniene anticolinergice (antagonism); asocierea cu neurolepticele poate fi riscantă
(reacții adverse centrale importante). Metoclopramida poate diminua absorbția digoxinei (din
cauza grăbirii tranzitului intestinal).
Domperidona (domperidone, motilium) este un derivat de benzimidazol cu proprietăți
asemănătoare metoclopramidei. Stimulează, la fel ca aceasta, motilitatea stomacului și
intestinului subțire; are efecte antivomitiv de intensitate moderată. Acționează ca blocant
dopaminergic,dar nu are acțiunea colinergică la nivelul tubului digestiv.
Administrarea orală are o biodisponibilitate mică – circa 15% - din cauza metabolizării la primul
pasaj hepatic. Timpul de înjumătățire este de 7-8 ore. Se elimină în majoritate prin scaun, mai
ales sub formă de metaboliți. Nu trece prin bariera hematoencefalică.
Domperidona se administrează oral 10-20 mg de 3 ori/zi, fiind indicată în sindromul de
hipomotilitate gastrică și în esofagita de reflux. Rezultate bune se obțin în stările de vomă
asociate diskineziilor digestive.
Reacțiile adverse dunt mai puțin frecvente decât pentru metoclopramidă. Ca și aceasta poate
provoca ginecomastie și galactoree(ca urmare a creșterii secreției de prolactină). Reacțiile
extrapiramidale sunt rare.
Cisaprida (cisapride, alimix, prepulsid, propulsin) este o benzamidă înrudită cu metoclopramida.
Stimulează motilitatea stomacului și intestinului subțire după aceleați model; în plus crește
motilitatea colonului. Acțiunea este atribuită eliberării de aceticolină la nivelul plexului
mienteric; stimularea motilității este împiedicată de atropină.
Biodisponibilitatea după administrare orală este de circa 50%(este epurată parțial la primul pasaj
hepatic). Nu trece prin bariera hematoencefalică. Are un timp de înjumătățire de 10 ore. Se
elimină prin urină și scaun, în majoritate ca metaboliți.
Cisaprida se administrează obișnuit pe cale orală, 5-10 mg de 3-4 ori/zi. Se poate administra și
rectal, în supozitoare. Este indicată în sindromul de hipomotilitate gastrică și în esofagita de
reflux. De asemenea poate fi utilă în cazuri selecționate de constipație cronică idopatică și pentru
combaterea hipomotilității colonului la bolnavi cu leziuni medulare.
Ca reacții adverse au fost semnalate diaree și dureri abdominale, rareori cefalee. În ultimul timp
au fost semnalate aritmii ventriculare severe(interval QT prelungit) cu risc letal. Ca și celelalte
medicamente prokinatice este contraindicată în prezența obstrucției mecanice a tractului
gastrointestinal și în alte situații în care motilitatea crescută poate fi periculoasă.

NEOSTIGMINA șI BETANECOLUL

Neostigmina, un anticolinesterazic și betanecolul, un parasimpatomimetic, stimulează motilitatea

digestivă, efect utilizat pentru tratamentul parezei sau ielusului paralitic postoperator și a altor
stări de distensie abdominală, ca și pentru combaterea hipotoniei vezicii urinare, postoperatorie
sau de alte cauze. Spectrul larg al efectelor sistemice implică aplicații terapeutice dar și un risc
mare de reacții adverse.
Neostigmina(neostigmine, moistin, prostigmine) este o substanță colinergică cu acțiuni
muscarinice și nicotinice, datorite, în mare parte, blocării reversibile a colinesterazelor.
Neostigmina are o acțiune marcată de stimulare a motilității tractului digestiv: crește motilitatea
porțiunii inferioare a esofagului și motilitatea gastrică, mărește tonusul și stimulează mișcările
propulsive ale intestinului subțire și colonului. De asemenea crește secreția acidă a stomacului.
Aceste efecte se exercită prin intermediul acetilcolinei, la nivelul plexului Auerbach și al
sinapselor colinergice terminale.
Stimularea motilității gastrointestinale este utilă în caz de distensie abdominală(de cauză
medicală sau chirurgicală), ca și în ileusul paralitic postoperator, condiții în care se injectează
subcutanat sau intravenos lent 0,25-0,50 mg neostigmină metilsulfat, repetând, la nevoie, după 4-
5 ore. Activitatea peristaltică începe obișnuit la 20 de minute după injecție. Administrarea se
poate face și în perfuzie intravenoasă 0,50 mg la 1000 ml soluție salină izotonă. Se recomandă
introducerea unui tub rectal pentru ușurarea eliminării gazelor, eventual o clismă mică
evacuatoare. Medicamentul nu este eficace în atonia gastrică după vagotimie bilaterală, situație
în care blocarea colinesterazei rămâne fără efect în teritoriul denervat.
Neostigmina contractă mușchii detrusor al vezicii urinare și crește presiunea intravezicală; în
același timp favorizează relaxarea trigonului și a sfincterului extern, ușurând evacuarea urinii.
Este indicată în atonia vezicală postoperatorie.
O altă acțiune constă în stimularea musculaturii striate prin acționarea receptorilor nicotinici de
pe placa terminală motorie de către acetilcolina protejată de inactivare. Acțiunea stimulantă 
motorie este utilă în miastenia gravă (unde eficacitatea are chiar valoare diagnostică) și în
intoxicația prin curarizante antidepolarizante(tubocurarină, galamină, pancuroniu).
Neostigmina are molecula polară(este un compus cuaternar de amoniu), trecând greu prin
membrane. Absorbția digestivă este slabă – eficacitatea este limitată când se administrează oral,
chiar în doze mari(15-30 mg). În organism este metabolizată de colinesteraza din plasmă și ficat;
timpul de înjumătățire este de circa 1,3 ore.
Efectele nedorite apar când dozele folosite sunt prea mari. Se poate produce hipersalivație,
greață,vomă, diaree, colici abdominale, hipersecreție bronșică, sudorație(care sunt efecte
muscarinice) crampe, fasciculații și slăbiciune musculară(efecte nicotinice). Apariția unor
asemenea tulburări impune micșorarea dozei, eventual injectarea subcutanată de atropină 0,25-
0,5 mg(antagonizează efectele miscarinice).
Neostigmina este contraindicată în astm, poala Parkinson și în prezența obstrucție mecanice a
tractului digestiv sau a căilor urinare. Trebuie evitată, în măsura posibilului, la femeia
însărcinată(deși mic, există un mic teratogen, iar stimularea motilității uterine poate fi
dăunătoare).
Betanecolul(bethanecol, urecholine), carbamil beta-metilcolina, este un derivat de colină cu
acțiuni predominant muscarinice(acționează direct asupra receptorilor colinergici de pe
membarnele celulelor efectoare inervate de parasimpatic). Efectele sunt mai evidente la nivelul
musculaturii netede a tubului digestiv și căilor urinare. Durata de acțiune este relativ
prelungită(în comparație cu acetilcolina), deoarece este rezistent la colinesterază.
Betanecolul este indicat pentru combaterea atoniei gastrice și distensiei abdominale
postoperatorii, a atoniei gastrice după bivagotomie, a retenției urinare(funcționale) postoperatorii
și postpartum, a atoniei neurogene a vezicii urinare. Se injectează subcutanat(nu intramuscular)
2,5 mg, repetând la intervale de 15-30 minute, după nevoie, până la cel mult la 4 doze. Se poate
administra pe cale orală(este mai puțin activ), 10-15 mg de 3-4 ori/zi.
Reacțiile adverse sunt relativ frecvente: neplăcere abdominală, congestia feței, sudorație și, la
dozele mari, stare de rău, cefalee, senzație de căldură, colici, diaree, dispnee, hipotensiune(se
injectează subcutanat 0,5 mg atropină). Hipertiroidismul, sarcina, ulcerul, astmul bronșic,
bradicardia și hipotensiunea, boala coronariană, epilepsia și parkinsonismul reprezintă
contraindicații. Betanecolul nu trebuie administrat în prezența obstrucției mecanice a tractului
digestiv sau a căilor urinare, ca și după intervenții chirurgicale pe tractul digestiv(anastomoze,
rezecții gastrointestinale) sau după intervenții recente pe vezica urinară.