Sunteți pe pagina 1din 3

Bulgaria

Pozitia economico geografice :


Bulgaria ocupă o porțiune din estul peninsulei Balcanice, învecinându-se cu cinci țări—cu Grecia și Turcia la sud, cu
Macedonia și Serbia la vest si cu România la nord. Frontierele terestre au o lungime totală de 1.808 km, iar coasta
Mării Negre are o lungime de 354 km. Suprafața totală a țării este de 110.994 km², ceea ce o clasează pe locul 105 în
lume Coordonatele geografice ale Bulgariei sunt 43° lat. N. și 25° long. E.

Cele mai notabile unități de relief sunt Câmpia Dunării, Munții Balcani, Câmpia Traciei și Munții Rodopi
Extremitatea sudică a Câmpiei Dunării este ușor înclinată până la poalele dealurilor subbalcanice, în vreme ce
Dunărea formează mare parte din frontiera cu România. Câmpia Traciei este aproximativ triunghiulară, începând la
sud-est de Sofia și lărgindu-se până la coasta Mării Negre.

Conditiile si resursele naturale :


Bulgaria are o climă dinamică, rezultată din poziționarea sa la întâlnirea maselor de aer mediteranean și continental,
cu concursul efectului de barieră al munților. Bulgaria de nord are mediile de temperatură cu 1 °C mai mici și cele de
precipitații cu 200 mm mai ridicate decât regiunile de la sud de Balcani. Amplitudinile temperaturii variază
semnificativ de la zonă la zonă. Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată în țară este de -38,3 °C, în vreme ce
cea mai ridicată este de 45,2 °C. Precipitațiile se ridică la 630 mm pe an, și fluctuează de la 500 mm în Dobrogea
până la peste 2.500 mm în munți. Masele de aer continental aduc mari cantități de zăpadă iarna.

Biodiversitatea Bulgariei este conservată în trei parcuri naționale, 11 parcuri naturale și 17 zone propuse să devină
rezervații ale biosferei. Aproape 35% din suprafața uscatului este formată din păduri, unde cresc unii dintre cei mai
bătrâni copaci din lume, între care se numără Pinul lui Baikușev și stejarul din Granit. Flora cuprinde peste 3.800 de
specii din care 170 sunt endemice și 150 sunt în pericol. Fauna este reprezentată în principal de ursul brun și de șacal,
în vreme ce râsul și acvila de câmp au populații reduse, dar în creștere.

Populatia :
Conform recensământului din 2011, populația Bulgariei era atunci de 7.364.570 de locuitori, în scădere de la
maximul de circa nouă milioane înregistrat în 1989. Bulgaria are scădere demografică de la începutul anilor 1990,
când prăbușirea economiei comuniste a determinat circa 937.000 oameni—în majoritate adulți tineri—să emigreze
înainte de 2005. Populația continuă să scadă și sporul natural actual este unul dintre cele mai scăzute din lume.

Bulgarii reprezintă principalul grup etnic și compun 84,8% din populație. Minoritățile turcilor și romilor formează
8,8% și respectiv 4,9%; circa 40 de minorități mai mici compun 0,7 procente, și 0,8 nu s-au declarat membri ai unei
etnii. Romii sunt considerați de către unii bulgari cetățeni de rang inferior și aproximativ 70.000 din ei sunt implicați
în activități ilegale. Traficul de ființe umane este răspândit în rândul romilor din cauza tradiției vânzării mireselor.
Programele de integrare a romilor, finanțate de Uniunea Europeană, nu au avut succes. Toate grupurile etnice cunosc
și folosesc bulgara, singura limbă cu statut oficial, limbă maternă pentru 85,2% din populație. Cea mai veche limbă
slavă scrisă, bulgara este diferită de alte limbi din acest grup prin anumite particularități gramaticale, cum ar fi lipsa
cazurilor substantivului și a infinitivului verbelor, precum și prin articolul hotarât sufixat.

Bulgaria se consideră oficial a fi stat laic. Constituția garantează libertatea religioasă, dar desemnează creștinismul
ortodox ca religie „tradițională”. Majoritatea populației (76%) se identifică drept ortodocși. Biserica Ortodoxă Bulgară
a devenit autocefală din 927, și are 12 episcopii cu 2.000 de preoți. Alte organizații religioase sunt musulmanii (10%),
romano-catolicii (0,8%) și protestanții (1,1%); 0,2% practică alte credințe și 11,8% nu se identifică cu nicio religie.

Caracterizarea generala a economiei :


Bulgaria are o economie de piață industrializată, [ aflată în zona de venituri medii spre mari, și în care sectorul privat
produce peste 80% din PIB. Dintr-o țară predominant agricolă, cu o populație predominant rurală în 1948, până în anii
1980 Bulgaria devenise o economie industrializată, a cărei prioritate principală era cercetarea tehnologică și științifică.
Criza economiilor planificate, urmată de pierderea piețelor CAER în 1990, și apoi de terapia de șoc pentru
transformarea într-o economie de piață au avut ca rezultat o scădere abruptă a producției industriale și agricole, care a
culminat cu colapsul economic din 1997. După 2000, Bulgaria a trecut printr-o perioadă de creștere economică rapidă,
deși nivelul veniturilor a rămas unul din cele mai scăzute din UE, salariul mediu brut fiind de 754 leva (386 euro) în
martie 2012. Salariile reprezintă, însă, doar jumătate din totalul veniturilor casnice. PIB pe cap de locuitor în termenii
parității puterii de cumpărare se ridica la 44% din media UE în 2010, conform datelor Eurostat, în timp ce costul
vieții era 51% din medie.

Industria :
Zăcămintele locale de fier, cupru, cărbune și plumb sunt vitale pentru sectorul producător intern. Între principalele
industrii se numără extracția metalelor și mineralelor, industria chimică, de mașini industriale și componente de
vehicule, rafinarea petrolului și producția de oțel. Mineritul și industriile asociate dețin 120.000 de angajați și produc
circa 5% din PIB. Țara este al patrulea producător de aur din Europa și al șaselea producător de cărbune. Aproape
toate produsele de export ale Bulgariei sunt produse industriale, cum ar fi produsele din petrol ($2,24 miliarde), cupru
($1,59 miliarde), medicamente ($493 milioane) și echipament militar ($358 milioane). În ultimii ani, Bulgaria a
devenit o destinație turistică atractivă, având unele dintre cele mai ieftine stațiuni din Europa și unele din ultimele
plaje neacaparate de industria turistică. Lonely Planet a plasat Bulgaria în primele 10 destinații de călătorie pentru
2011. Peste 40% dintre cei 9.000.000 de turiști care vizitează țara anual sunt greci, români și germani. Între
principalele destinații turistice se numără capitala Sofia, orașul medieval Veliko Tărnovo, stațiunile de pe litoral
Nisipurile de Aur și Sunny Beach, precum și stațiunile montane Bansko, Pamporovo și Boroveț.

Agricultura :
În contrast cu sectorul industrial, agricultura a scăzut în ultimii 10 ani. Producția din 2008 se ridica la doar 66% din
cea dintre 1999 și 2001, în vreme ce producția de cereale și legume a scăzut cu aproape 40% după 1990. Bulgaria
rămâne însă exportator net de produse agricole, circa două treimi din exporturile sale mergând către țări din
OECD.Țara este cel mai mare producător din lume de uleiuri și esențe pentru parfumuri, cum ar fi uleiul de levănțică
și cel de trandafir. În 2007 a fost lansat un program guvernamental pe cinci ani de modernizare și dezvoltare, cu
scopul de a întări sectorul agricol cu investiții totale de 3,2 miliarde de euro.

Transporturile :
Rețeaua națională de drumuri are o lungime totală de 40.231 km, dintre care 39.587 km sunt pavate, dar aproape
jumătate din ele se încadrează în cea mai joasă categorie internațională pentru astfel de drumuri. Căile ferate sunt un
important mijloc de transport al mărfurilor, deși utilizarea șoselelor în transportul de mărfuri este în creștere. Bulgaria
are 6.238 km de cale feratădintre care 461 km de cale ferată de mare viteză sunt în construcție, trebuind să fie
terminați în 2013. Există legături feroviare cu România, Grecia și Serbia, iar trenurile express deservesc legături
directe cu Kiev, Minsk, Moscova și Sankt Petersburg. Sofia și Plovdiv sunt principalele centre de transport aerian, în
vreme ce Varna și Burgas sunt principalele porturi maritime. Varna urmează să fie primul punct de pe teritoriul UE
din cadrul conductei de gaze naturale South Stream.

Relatiile economice externe :


Bulgaria a devenit membru al Națiunilor Unite în 1955 și din 1966 a fost membru nepermanent al Consiliului de
Securitate de trei ori, cel mai recent în 2002–2003. Bulgaria a fost printre țările fondatoare ale OSCE în 1975. A
aderat la NATO la 29 martie 2004, a semnat tratatul de aderare la Uniunea Europeană la 25 aprilie 2005, și a devenit
membru al Uniunii la 1 ianuarie 2007. Integrarea euro-atlantică a devenit o prioritate pentru Bulgaria după căderea
comunismului, deși conducerea comunistă dorea și ea părăsirea Pactului de la Varșovia și aderarea la Comunitățile
Europene încă din 1987. Relațiile Bulgariei cu vecinii sunt în general bune, după 1990. Țara joacă un rol important n
promovarea securității regionale. Bulgaria are în funcțiune o colaborare economică și diplomatică tripartită cu
România și Grecia, menține relații strânse cu ceilalți membri ai UE, cu Statele Unite și Rusia, și continuă să
amelioreze relațiile tradiționale cu China și Vietnam. Procesul HIV din Libia, care a avut loc după încarcerarea mai
multor asistente medicale bulgare la Benghazi în 1998, a avut un impact semnificativ asupra relațiilor dintre Bulgaria,
Uniunea Europeană și Libia. A avut ca rezultat eliberarea asistentelor de către guvernul lui Muammar Gaddafi, care în
schimb a primit un contract pentru a primi un reactor nuclear și arme din Franța.

S-ar putea să vă placă și