Nuntă în cer

de Mircea Eliade

( rezumat )

Intors din oras, Mavrodin gasise un plic de la Ileana, sotia, care plecase definitiv,
nu se stia incotro. In scrisoare il ruga sa n-o caute, ii multumea pentru fericirea pe care
o traise alaturi de el si-i anunta intentia de a divorta.
Mavrodin ii povesteste in continuare lui Hasnas, incercarile lui disperate de a afla
unde plecase Ileana, ii descrie insomniile si deznadejdea de care suferise ingrozitor
dupa ce fusese parasit de femeia iubita. Gandindu-se ca poate romanul inceput pe
cand erau impreuna ar putea s-o determine sa dea un semn de viata, se grabeste sa-l
termine, dar Ileana nu a aparut, nu a trimis nici o veste. El este convins ca femeia "nu
va mai putea iubi vreodata" si indoindu-se ca el insusi s-ar mai putea indragosti de
altcineva.
Andrei Mavrodin se hotarase sa scrie povestea de iubire intr-un nou roman, pe
care-l intitulase "Nunta in cer",
Impresionat de experienta de iubire a lui Mavrodin, Barbu Hasnas, simte nevoia sa-i
destainuie acestuia propria poveste de dragoste intamplata mai demult, cu "vreo opt-
noua ani" inainte, intrucat poate ca o sa-l inspire intr-un viitor roman. Ceea ce-l uimeste
pe Hasnas este faptul ca i se pare ca iubirea lui "seamana cu tot ce ti se povesteste
despre dragoste.".
Hasnas, isi incepe povestea din vremea in care era un tanar student de 24 de
ani si urma studii de inginerie in Franta, pentru care un unchi ii trimitea lunar o bursa
modesta.Fiind pasionat de cariera de ofiter, tanarul Hasnas se inroleaza voluntar
impreuna cu alti studenti romani din Franta, intrucat izbucnise primul razboi mondial. Se
duce pe front ca sublocotenent, fiind decorat de doua ori pentru merite deosebite in
lupta, in care se arunca fara teama, deoarece era orfan. In anul 1917 tanarul ofiter se
afla intr-un tren foarte  aglomerat, care se pusese brusc in miscare si este impresionat
de o fetita de vreo 15 ani, care se pierduse de matusa ei. O ajuta sa coboare la
urmatoarea statie.
Hasnas isi mosteneste unchiul si devine un om bogat. La cei 30 de ani ai sai
avea avere, o bogata experienta de viata, nu se indragostise niciodata, ba mai mult, cu
femeile era "poate un cinic". Prin 1924, o prietena de a lui ii prezinta "o pasare rara", pe
Lena, "ultima fecioara din secolul XIX!". Hasnas o recunoaste pe fetita din tren.Tanara
este cu totul aparte fata de celelalte femei, sobra si serioasa. Hasnas, o intalneste
peste cateva zile in vagonul-restaurant al trenului care mergea la Milano. Coboara
impreuna la Venetia, se plimba prin piata San Marco discutand despre experienta lui
amoroasa, care se referea la "destule femei", dar recunoaste ca "n-am iubit niciodata".
Fecioara ii cedeaza si ii acorda,in gluma cinci zile ca sa se indragosteasca de ea.
Peste cateva zile profund indragostit o cere de sotie. Peste o luna s-au casatorit la
Paris, avand ca martori un cerc restrans de prieteni.
Intorsi la Bucuresti, scenele de gelozie se dezlantuie intre cei doi, vechile relatii
amoroase ale lui Hasnas declanseaza intre ei conflicte care le ameninta iubirea. Desi
era constient ca Lena ii era necesara "ca aerul, ca apa, ca lumina", Hasnas este uneori
sufocat de casnicia lui, alteori este melancolic, simtind iubirea ca pe o boala. Femeia se
schimbase si ea dupa casatorie, renuntase la multe preocupari care-i placusera inainte,
ca arta, muzica, dar nu putea deveni mondena, nu-i placeau vizitele, nu se putea  
acomoda cu snobismul societatii bucurestene. Cu toata nefericirea de care se simte
cuprins, barbatul constientizeaza ca dragostea lor este definitiva, ca sunt legati unul de
altul "pana la moarte, in sensul concret al cuvantului" si casnicia lor se relaxeaza.
Dupa aniversarea celui de al treilea an de casatorie, cateva intamplari minore strica din
nou echilibrul casatoriei, ce parea solid.El isi doreste un copil iar ea nu, si aceasta duce
la un divort..
Suferinta lui Hasnas, fusese de neinchipuit si timpul nu-i ameliorase
disperarea, dupa cum ii marturisea acum lui Mavrodin. Incercase sa se intereseze de
Lena, dar nimeni nu mai stia nimic despre ea, se izolase complet.
Hasnas se recasatorise, avea doi baieti, dar este convins ca "nu te intalnesti cu o
asemenea dragoste decat o singura data in viata", ca intensitatea unei astfel de iubiri
este un miracol de care omul isi da seama prea tarziu.
Gazda, care venise sa-i trezeasca, este uimit ca nu dormisera deloc,  dar ei marturisesc
cu glas tremurat ca au stat de vorba toata noaptea si au povestit "fiecare dragostele din
tinerete". Mergand "tacuti si ganditori", Mavrodin intreaba deodata cu glasul sugrumat
de emotie: "Crezi ca Ileana mai traieste?" si amandoi simt ca nu. Fraza din finalul
romanului incheie definitiv confesiunile, aducand in prim plan inceperea vanatorii.