Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA “STEFAN CEL MARE “ SUCEAVA

PROFIL : INGINERIE ALIMENTARA


SPECIALIZARE: CONTROLUL SI EXPERTIZA PRODUSELOR ALIMENTARE

HEPATITA VIRALA C

INDRUMATOR: STUDENT:
S.I. Drd.Bioing. M. Poroch Alistar Ciprian Daniel
gr 3 F , CEPA
Hepatita virala C
Virusul hepatitic C (HCV) este una dintre cele mai importante cauze de boli hepatice cronice pe
intreg mapamondul. HVC este raspunzator de aproximativ 20% din hepatitele acute, 60-70% din
hepatitele cronice si aproape 30% din ciroze sau fazele finale ale bolilor hepatice si din cancerele
hepatice. O caracteristica majora a hepatitei acute C este tendinta de a se transforma in boala
hepatica cronica. Cel putin 75% dintre bolnavii de hepatita acuta C dezvolta intr-un final infectia
cronica.

Evolutie
Hepatita cronica C variaza mult din punct de vedere al evolutiei. Pe de o parte sunt pacienti care nu
au nici un semn sau simptom al bolii hepatice si au valori normale ale enzimelor hepatice serice (in
sange). In aceste cazuri, biopsia releva, de obicei, un anumit grad de hepatita cronica, dar gradul
afectarii este redus, iar prognosticul pe termen lung este favorabil.
Pe de alta parte, sunt pacienti cu hepatita C severa, care sunt simptomatici, la care ARN-ul virusului
hepatitic C (ARN HCV) este prezent in sange, nivelurile enzimelor hepatice in sange sunt crescute,
acesti bolnavi dezvoltand intr-un final ciroza hepatica si stadiul final al bolii hepatice.

Intre aceste 2 categorii de pacienti se afla cei mai multi dintre pacienti, care au simptome putine sau
deloc, enzime hepatice usor sau moderat crescute si un prognostic incert. Cercetatorii estimeaza ca
cel putin 20% din pacientii cu hepatita cronica C dezvolta ciroza hepatica, acest proces necesitand
intre 10 si 20 de ani. Dupa 20-40 de ani, un procent mai mic dintre pacientii cu boala cronica
dezvolta cancer hepatic.

Hepatita cronica C poate evalua spre ciroza hepatica, insuficienta hepatica si cancer hepatic.
Aproximativ 20% dintre pacienti dezvolta ciroza hepatica dupa 10-20 de ani de la debutul infectiei.
Insuficienta hepatica datorata cirozei hepatice este cea mai frecventa indicatie pentru transplantul
hepatic. Hepatita C este posibil sa fie una dintre cele mai comune cauze de cancer hepatic in
intreaga lume. In Italia, Spania si Japonia, cel putin jumatate din cancerele hepatice sunt in legatura
directa cu HCV.

Persoanele care fac cel mai frecvent cancer hepatic datorita HCV sunt:
-barbatii;
-persoanele peste varsta de 40 de ani;
- consumatorii de bauturi alcoolice;
- pacientii cu ciroza hepatica;
- pacientii infectati cu HCV de aproximativ 20-40 de ani.
Factori de riscSus
Grupurile cu cel mai mare risc de dobandire a hepatitei C sunt:
- persoanele care au facut o transfuzie inaintea anului 1992, cand au fost introduse testele de
screening foarte sensibile;
- persoanele expuse frecvent la produse de sange;
- personalul medical care se poate intepa cu ace infectate;
- consumatorii de droguri intravenoase, incluzandu-i pe cei care au consumat droguri cu multi ani in
urma;
- sugarii nascuti din mame infectate cu HCV.

Persoanele expuse frecvent la produse de sange includ:


- pacientii cu hemofilie (o boala de sange care necesita transfuzii repetate);
- pacientii cu transplante de organe;
- pacientii cu insuficienta renala cronica (dializati);
- pacientii cu cancer, care necesita chimioterapie.
Alte grupuri care par sa aiba un risc relativ crescut pentru hepatita C sunt:
- persoanele cu comportamente sexuale cu risc crescut, parteneri multiplii si boli transmisibile
sexual;
- persoanele care abuzeaza de cocaina, in particular prin administrare intranazala, folosind
instrumente deja folosite de altii.
Mod de transmitereSus
HCV este transmis in primul rand prin contactul cu sange sau produse de sange infectat.
Transfuziile sangvine si folosirea acelor si seringilor de la o persoana la alta, fara a fi sterilizate sau
sterilizate insuficient au fost cele mai frecvente metode de trasmitere a infectiei cu HCV. Din 1991,
odata cu introducerea screening-ului pentru anticorpii HCV (analiza atenta a sangelui si produselor
de sange pentru depistarea HCV) si cu imbunatatirea testelor la mijocul anului 1992, transmiterea
hepatitei C prin transfuzii a fost stopata. In prezent, consumul de droguri intravenoase este cel mai
comun factor de risc pentru contactarea infectiei. Cu toate acestea, multi pacienti dobandesc
hepatita C fara o expunere la sange infectat cunoscuta sau fara a consuma droguri intravenoase.

Transmiterea de la mama la fat


Transmiterea de la o femeie insarcinata la fat este neobisnuita. In cele mai multe studii, doar 5%
dintre nou nascutii cu o mama infectata, devin infectati. Boala la nou nascuti este, de obicei, usoara
si asimptomatica. Riscul acestei modalitati de trasmitere este ceva mai mare la femeile insarcinate
care sunt infectate concomitent si cu HIV. Riscul pentru transmiterea infectiei de la mama la fat
creste odata cu cantitatea de virusi din sangele mamei (mai exact numarul de copii ale virusul
hepatic C in sange). Infectia nu poate fi transmisa prin alaptare.

Transmiterea sexuala
Transmiterea sexuala a hepatitei C intre partenerii monogami (cu un singur partener sexual) este
neobisnuita. Din punct de vedere al transmiterii sexuale a HCV exista studii contradictorii si nu s-au
tras inca concluziile.
Cercetarea sotilor sau partenerilor monogami ai pacientilor cu hepatita C a relevat ca mai putin de
5% erau infectati, si multi dintre acestia aveau alti factori de risc pentru infectie. Din acest motiv,
modificarile comportamentului sexual nu sunt considerate obligatorii in cuplurile monogame, insa
utilizarea unui mijloc de protectie este o atitudine mai prudenta. Testarea partenerului pentru
anticorpii HCV (anti-HCV) este de ajutor in consilierea pacientilor. Persoanele cu mai multi
parteneri sexuali trebuie avertizati sa foloseasca prezervativul ca metoda de protectie, acesta
protejandu-i in acelasi timp si de contactarea hepatitei B si HIV.

Transmiterea sporadica
Transmiterea sporadica, atunci cand sursa infectiei este necunoscuta, este inregistrata in aproximativ
10% din pacientii cu hepatita acuta C si in 30% din cei cu hepatita cronica C. Aceste cazuri se
refera, de asemenea, la infectiile contactate in comunitate. Virusul poate fi contactat prin cutite, rani
superficiale, injectii, extractii dentare sau alte proceduri medicale.
Virusul hepatitic CSus
HCV este un virus de dimensiuni mici (40-60 de mm), incapsulat, din familia Flaviviridae. Datorita
faptului ca virusul sufera mutatii rapid, modificarile capsulei (invelis exterior) proteice il ajuta sa
scape de "atacul" sistemului imun. Exista cel putin 6 genotipuri majore si aproape 50 de subtipuri
de HCV. Diferitele genotipuri au distributie geografica diferita. Exista foarte putine diferente in
severitatea bolii sau a evolutiei la pacientii infectati cu genotipuri diferite. Cu toate acestea,
pacientii infectati cu genotipurile 2 si 3 raspund mai frecvent la tratamentul cu alfa interferon.

Genotipurile si serotipurile de HCV


Momentan se cunosc 6 genotipuri si mai mult de 50 de subtipuri de hepatita C. Cunoasterea
genotipului este folositoare in precizarea epidemiologiei hepatitei C. Cunoasterea genotipului sau
serotipului (anticorpii specifici genotipului) de HCV este utila in recomandarea si conducerea
tratamentului. Pacientii cu genotipul 2 sau 3 raspund de 3 ori mai eficient la terapia cu interferon
sau terapia care combina interferonul alfa cu ribavirina.
Mai mult decat atat, cand se foloseste terapia combinata, durata recomandata a tratamentului
depinde de genotip. Pentru cei infectati cu genotipul 2 sau 3, terapia este recomandata pentru 24 de
saptamani, in timp ce, aceia cu genotipul 1 necesita 48 de saptamani. Din aceste motive, depistarea
genotipului este de ajutor. Odata genotipul identificat, nu este necesara o noua retestare.
Genotipurile nu se pot schimba in evolutia infectiei.
Semne si simptomeSus
Multi pacienti cu hepatita cronica C sunt complet asimptomatici. Atunci cand simptomele sunt
prezente, sunt de obicei usoare, nespecifice si intermitente.

Simptomele includ:
- oboseala;
- sensibilitate sau disconfort la nivelul hipocondrului drept (sub coastele din partea dreapta);
- greata;
- inapetenta (scaderea apetitului alimentar);
- dureri musculare;
- dureri articulare.
Similar, examenul fizic poate fi normal sau poate releva sensibilitate la palparea ficatului sau
hepatomegalie usoara (cresterea ficatului in dimensiuni). Unii pacienti au stelute vasculare (niste
pete rosii sub forma de stea) sau eritem palmar (palma rosie patata).
Ciroza hepatica viralaSus
Odata ce un pacient dezvolta ciroza hepatica sau are o suferinta hepatica severa, semnele si
simptomele sunt mult mai evidente.
Pacientul mai poate prezenta:
- slabiciune musculara;
- greata;
- scadere in greutate;
- prurit (mancarimi);
- retentie lichidiana;
- marirea in dimensiuni a abdomenului.

Examenul fizic al pacientilor cirotici poate include:


- hepatomegalie (ficat marit in dimensiuni);
- splenomegalie (splina marita in dimensiuni);
- icter (ingalbenirea pielii si a scleroticelor, portiunea alba a globilor oculari);
- scaderea tonusului muscular;
- excoriatii (zgarieturi datorita pruritului determinat de icter);
- ascita (colectie lichidiana in cavitatea abdominala);
- diverse manifestari extrahepatice.
ComplicatiiSus
Complicatiile extrahepatice apar in 1-2 % din cazurile de pacienti cu hepatita C. Cea mai frecventa
complicatie extrahepatica este crioglobulinemia care este marcata de:
- rash la nivelul pielii, cum ar fi purpura, vasculita sau urticaria;
- dureri musculare;
- dureri articulare;
- neuropatie;
- pozitivarea in sange a crioglobulinelor;
- pozitivarea in sange a factorului reumatoid;
- scaderea nivelului de complement in sange.

Alte complicatii ale hepatitei cronice C sunt:


- glomerulonefrita crioglobulinemica
- porfiria cutanea tarda.

Printre bolile relatate ca avand legatura cu hepatita C se numara:


- artritele seronegative;
- sindromul Sjogren;
- limfoame non Hodgkin cu celule B;
- fibromialgia;
- lichenul plan.
TratamentSus
Algoritmul tratamentului la pacientii cu hepatita cronica C
1. Stabilirea diagnosticului pe baza nivelurilor crescute ale aminotransferazelor (enzime hepatice),
prezenta anticorpilor si ARN-ului virusului hepatitic C in sange si confirmarea diagnosticului prin
biopsia hepatica.
2. Evaluarea posibilitatii terapiei si contraindicatiilor.
3. Testarea genotipului virusului hepatic C.
4. Discutarea efectelor adverse si evolutiei in urma tratamentului.
5. Inceperea terapiei cu Peginterferon injectat subcutan 1 data pe saptamana si cu ribavirina 1000-
1200 mg zilnic in administrare orala.
6. Evaluarea efectelor adverse, simptomelor, hemoleucogramei si aminotransferazelor la 1,2 si 4
saptamani de la initierea terapiei si apoi la fiecare 4-8 saptamani.
7. In saptamana a 24-a de terapie, trebuie evaluate nivelurile aminotransferazelor si ale ARN HCV.
La pacientii cu infectie cu genotipurile 2 sau 3, se opreste terapia. La pacientii cu genotipul 1 se
opreste terapia daca ARN HCV este in continuare pozitiv, dar se continua pana la 48 de saptamani
daca ARN HCV este negativ in saptamana 24, facandu-se retestarea la incheierea terapiei.
8. Dupa incetarea terapiei, nivelurile de aminotransferaze trebuie evaluate la intervale de 2-6 luni.
9. In cazul pacientilor care au raspuns la terapie, reevaluarea se face la 6 luni dupa intrerupere.

Algoritmul evaluarilor in timpul terapiei cu alfa interferon si ribavirina

1. Evaluarea hemoleucogramei si aminotransferazelor la 1, 2 si la saptamani de la initierea terapiei


si apoi la intervale de 4-8 saptamani.
2. Ajustarea dozelor de ribavirina prin scaderea cu cate 200 mg odata in cazul in care a aparut
anemie semnificativa (hemoglobina mai mica de 10mg/dl sau hematocritul mai mic de 30%).
3. Intreruperea terapiei cu ribavirina daca hemoglobina este mai mica de 8.5 mg/dl sau hematocritul
mai mic de 26%.
4. Masurarea prin reactia de polimerizare in lant a nivelurilor de ARN HCV la 24 de saptamani de
la initierea tratamentului. In cazul in care ARN HCV este negativ iar pacientul este infectat cu
genotipul 1 (1a sau 1b) terapia trebuie continuata inca 24 de saptamani.
5. Folosirea metodelor contraceptive pe perioada terapiei si 6 luni dupa intreruperea acesteia.
6. Testarea prin reactia de polimerizare in lant a ARN HCV la sfarsitul tratamentului pentru a se
verifica raspunsul la terapie sau nu.

Algoritmul evaluarilor dupa incetarea terapiei

1. Evaluarea aminotransferazelor la fiecare 2-6 luni de la incetarea terapiei.


2. Dupa 6 luni trebuie testat ARN HCV prin PCR (reactie de polimerizare in lant). Daca este in
continuare negativ, evolutia pe termen lung este excelenta. Recaderile au fost raportate rar in aceste
situatii.
ProfilaxieSus
In prezent, singurele posibilitati de prevenire a aparitiei de noi cazuri de hepatita cronica C sunt:
- monitorizarea analizelor sangvine;
- precautie in manevrarea sangelui, produselor de sange, lichidelor organismului uman;
- informarea populatiilor despre activitatile cu risc crescut de infectare.

Programele care promoveaza intreruperea folosirii acelor de seringa de catre mai mult de o persoana
sunt promitatoare in ceea ce priveste scaderea numarului de cazuri noi de hepatita cronica C printre
consumatorii de droguri intravenoase.
Nu exista vaccin sau produse imunoglobulinice impotriva hepatitei C, dar exista sperante ca in
viitorul apropiat va fi descoperit.
Studiu de caz
Infectia cu hepatita C la oamenii din inchisoare

Abstract
Ne confruntăm în prezent cu o epidemie la nivel mondial de virusul hepatitei C (VHC). Literatura
medicala internationala descrie prevalenţa şVHC în rândul populatiei încarcerate. Utilizarea
drogurilor injectabile este factorul de risc predominant pentru modul de transmisie.
Si cum majoritatea utilizatorilor de droguri sunt în inchisoare, nu este surprinzător faptul că
VHC este găsit în închisori. Având în vedere rata de crestere a hepatitei C în închisori, ele oferă un
compartiment pentru prevenirea bolilor , supraveghere şi tratament.

Introducere:

Se estimează că aproximativ 170 de milioane de persoane, sau 3% din populaţia lumii, sunt în
prezent infectate cu virusul hepatitei C (VHC) (OMS, 1999).
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) reutilizarea de seringi contaminate a reprezentat
între 2,3 şi 4,7 milioane de infectii la nivel mondial cu VHC (OMS, 2000).
În Statele Unite, VHC este cea mai comună infecţie in sânge, infectand o valoare estimată de 4
milioane americani. Acesta este responsabil pentru bolile hepatice cronice si cele mai multe
decese anuale(Institutul Naţional pentru abuzul de droguri, 2001).
Închisorea s-au dovedit a fi un rezervor de infecţie. În Statele Unite, potrivit Centrelor pentru
Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC), 31% din deţinuţi de stat şi 60% din deţinuţi federali sunt
încarcerati pentru infracţiuni legate de droguri. Se estimează că 30-40% din cele 1,8 milioane de
deţinuţi în Statele Unite ale Americii sunt infectati cu VHC şi în întreaga lume se estimează o
evoluţie similară.
În această lucrare, vom discuta aspecte metodologice legate de VHC în rândul populaţiei private de
libertate, despre prevenirea şi posibilităţile de tratament.

Probleme metodologice
Există o serie de metode de a identifica VHC, fie prin detectarea anticorpilor VHC sau prin prezenţa
virusului hepatic C.
Testarea este valabila mai ales pentru populaţiile care au o predispozitie scăzută a VHC (de
exemplu, donatori de sânge).
S'au realizat 3 studii cu lichid pentru a identifica prezenţa anticorpilor la virusul hepatitei C.
În studiul Allwright, închisorile au fost clasificate in inchisori cu infecţii virale cu risc scăzut,
mediu şi mare(Allwright et al., 2000).
În timp ce toate cele cinci închisori cu grad ridicat de risc şi patru penitenciare cu grad mediu de
risc au fost incluse, toate cele trei închisori cu risc scăzut au fost excluse din cercetare. Prin urmare,
este probabil ca cohorta de studiu sa evalueze mai multe persoane.
Deşi toate chestionarele au fost administrate într-o închisoare , diferite metode au fost folosite
pentru a obţine date despre deţinuţi. O abordare de date folosite au fost obţinute de către
personalul închisorii (Baillargeon et al, 2003;. Butler et al, 1997,.
1999;. O'Sullivan et al, 2003; Pallas et al, 1999; Ruiz Long et al, 2001; mânuiesc et al, 2000)... În
unele cazuri, chestionarele au fost realizat într-o adunare de 10-40 de detinuti.
Cele mai multe studii reflectă o mai mare prevalenta VHC în rândul femeilor
comparativ cu deţinuţi de sex masculin (Baillargeon et al, 2003.;
Crofts et al, 1995;. Long et al, 2001;. Ruiz et al, 1999;. Exercita
et al, 2000).. În mod similar, femeile sunt în închisoare de două ori mai mult susceptibile de a avea
HIV şi de 35 de ori mai susceptibile de a fi infectate cu HIV
decât bărbaţii din închisoare.
Deţinutele de sex feminin cuprind 7% din populaţia încarceratilor şi peste
75% dintre ele sunt caracterizate de comportamente cu risc ridicat, cum ar prostituţia.(Reindollar,
1999).

Tratamentul VHC în închisori


Nu am gasit documente care descriu în mod specific tratamentul pentru VHC in închisori.
În Rhode Island, avem tratatirecent 88 deţinuţi pentru VHC cu rate de răspuns comparabile cu cele
în comunitate. Mulţi dintre aceşti deţinuţi au avut atât dependenta
şi boli psihiatrice, şi au fost trataţi în condiţii de siguranţă.

Discuţie
Infecţia cu VHC este endemică printre prizonieri din întreaga lume. Este important de remarcat,
totuşi, că diferenţele în seroprevalenţa VHC între încarcerati şi grupurile locale sunt foarte mari.
Tratamentul de VHC precoce este mult mai probabil eficient în eliminarea virusului şi poate
incetini, eventual, stopa progresia fibrozei şi de a reduce transmisia. VHC
deţinuţii pozitiv ar trebui să fie consiliate cu privire la comportamentul
schimbare pentru a proteja pe ceilalti de la transmiterea VHC, inclusiv
care încep tratamentul de droguri şi evitarea alcoolului. Infectate
persoane au nevoie să fie educaţi că, chiar şi după succes
tratamentul VHC, ei trebuie să continue să nu se angajeze în risc
comportamente pentru a evita re-infecţie.
In timpul detentiei, deţinuţii sunt expusi din cauza luptelor, aparatelor de ras, realizarea tatuajelor
cu echipamente nesterile.
Transmiterea sexuală a VHC, de asemenea, poate sa apara în contextul închisoare, deşi
transmiterea VHC in activitatea sexuala este mult mai puţin eficientă
(MMWR, 1998). Cel mai mare potenţial de transmitere VHC în închisoare, cu toate acestea, ar fi
schimbul de injectii.

Închisorile sunt o oportunitate unică pentru a preveni VHC între un grup de persoane cu risc
ridicat. O cuprinzătoare abordare la prevenirea VHC ar trebui să includă privind educaţia
factori de risc şi VHC, prevenirea de iniţiere de injectare de droguri, de reducere a noxelor pentru
utilizatorii de droguri injectabile, educaţie şi tratament a celor infectaţi cu VHC.
Există unele dovezi că deţinuţii au prea puţine cunoştinţe de VHC (Butler et al, 1997.). Din moment
ce populaţiile încarcerate sunt "captive" , acestea pot să-şi schimbe comportamentul.
Alte state, cum ar fi Florida şi Georgia, sunt în fazele timpurii ale
discuţie (Hepatita C & Populaţii încarceraţi, 2000).
Prevenirea transmiterii VHC într-o închisoare setare este
posibil. Ministerul Justiţiei a iniţiat Saxonia Inferioară
un proiect-pilot de 2 ani, în două penitenciare germană, pentru femei
închisoare cu 170 deţinuţi (Vechta) şi o închisoare de bărbaţi cu
230 deţinuţi (Lingen). Echipamente sterile de injectare au fost furnizate
pentru deţinuţi dependente de droguri. În cadrul proiectului de la Lingen,
Evaluarea a indicat faptul că nu a existat nici o seroconversie la
VHC în rândul participanţilor la proiect (Iacov & Stover, 2000).
Unii susţin că strategiile de reducere a efectelor negative nu s-ar putea fi
la fel de eficace cu VHC în care acestea sunt cu HIV (Taylor et al.,
2000). Mai multe studii au raportat că programele de reducere a efectelor nocive,
cum ar fi de schimb de seringi şi tratament de droguri, au
a avut un impact minim asupra incidenţei VHC.
În ciuda niveluri ridicate de VHC văzut în prizonieri, unii cercetatori susţin că pedeapsa cu
închisoarea ar putea de fapt reduce riscul general al transmiterii agentului patogen prin sânge.
Taylor (2000) a constatat că mai mult de 6 ani noi infecţii cu VHC au apărut în principal
în cadrul comunităţii, mai degrabă decât în închisori, unde accesul pentru seringi este limitat.

Potrivit unui raport publicat de Asociaţia de stat şi teritorială , oficialii din domeniul sănătăţii în
ceea ce priveşte hepatita C in cadrul oamenilor încarcerati au facut publica o altă formă de
intervenţie la nivel de politică,care ar include eliminarea barierelor, cum ar fi accesorii care
incriminează posesia şi / sau distribuţia de ace şi seringi (Hepatita C & Populaţii încarceraţi, 2000).
Dintr-o perspectivă politică, Hepatita C este o boală semnificativa care are nevoie urgentă să fie
abordata în închisoare.
Prevenirea se va realiza pornind de la educaţie şi consiliere cu privire la droguri injectabile şi
consumul de alcool şi schimb de seringi.