Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
4. Statul român modern : de la proiect politic la realizarea României Mari (sec. XVIII-
XX)
Romanitatea face referire la originea latină a poporului român și la locul său de formare.
Istoricii, fie au abordat romanitatea românilor, fie au susținut-o, fie au combătut-o →
abordare, susținere, combatere
Etnogeneza românească reprezintă procesul de formare a poporului român și a limbii
române.
La baza formării poporului român stau geto-dacii. În 106, aceștia au fost cuceriți de romani
și au rămas sub stăpânire română până în 271, perioadă în care au fost supuși procesului de
romanizare. După acest moment, apare o nouă populație : daco-romanii. Peste această
populație, vine în sec.VII (602) marea migrație slavă.
Structura limbii române
• substrat - este de origine daco-moesian
• strat - este de origine latină
• adstrat - este de origine slavă
În ceea ce privește romanitatea românilor, au formulat 2 teorii :
• teoria autohtonistă și a continuității – susținea că românii sunt un popor de origine
latină care s-a format la N de Dunăre și a continuat să trăiască acolo de-a lungul
timpului
• teoria imigraționistă – susținea că poporul român s-a format la S de Dunăre și că în
urma unor conflicte cu Imperiul Bizantin, românii au migrat la nord de Dunăre în
perioada sec. XII-XIII
Între sec. IX-XI, mai mulți împărați bizantini, precum: Mauricius, Constantin al-VII-lea,
Vasile al-II-lea, i-au amintit pe români în țările lor ca un popor de origine latină ce trăia la
N de Dunăre.
În sec. al-IX-lea, autorul maghiar Anonymus îi amintește pe români la N de Dunăre
inclusiv în Transilvania.
În perioada sec. XII-XIII, românii încep să fie amintiți în izvoarele istorice occidentale cu
denumiri, precum: olahi, vlahi, blochi.
Pe parcursul Evului Mediu până în începutul epocii moderne în susținerea teoriei
autohtoniste se remarcă activitatea cronicilor și cărturarilor români: sec. XII – Nicolaus
Olahus și sec. XVI-XVIII – Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir. Toți acești
autori aduc argumente istorice și lingvistice care atestă originea latină a poporului român și
formarea sa la N de Dunăre.
În sec. al-XVIII-lea, Franz Sulzer inițiază teoria imigraționistă. Ideile lui Sulzer sunt
combătute de reprezentanții Școlii Ardelene – Gh. Șincai, Petru Maior, Ioan Budai-
Deleanu. Aceștia vin cu argumente istorice și lingvistice care susțin originea latină a
poporului român și formarea sa la N de Dunăre, cerând astfel înlăturarea denumirii de
„tolerați”, dată românilor din Transilvania, considerată jignitoare pentru aceștia. Documentul
în care reprezentanții Școlii Ardelene își susțin aceste idei poartă numele de „Supplex
Libellus Valachorum” – 1791.
În sec. al-XIX-lea, teoria imigraționistă a fost sistematizată de Robert Roesler, această parte
a teoriei purtând și numele de teoria roesliniană. Lui Roesler îi răspund autohtoniștii Bogdan
P. Hașdeu și A.D Xenopol.
În sec. al-XIX -lea, romanitatea românilor începe să fie abordată într-un mod mai obiectiv,
abordare vizibilă în lucrările mai multor autori, precum: Nicolae Bălcescu sau Mihail
Kogălniceanu.
AUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUȚIILE CENTRALE ÎN SPATIUL ROMÂNESC
(sec. IX-XVII)
I. AUTONOMII LOCALE
Autonomiile locale sunt formațiuni prestatale de tip voievodate, cnezate, jupanate, „țări”
sau mărci de apărare.
Caracteristici:
→ conflictul cu regalitatea maghiară
• sec. IX – voievodatele conduse de Gelu, Glad, Menumotut
• sec. XI – voievodatele conduse de Gyla, Ahtum
• sec. XIII – voievodatul lui Litovoi
→ stau la baza formării statelor medievale – sec. XIV: voivodatul lui Basarab din
Țara Românească și marca de apărare din Moldova
Formarea statelor medievale românești a avut la bază un context favorabil atât din punct de
vedere extern, cât și din punct de vedere intern.
TRANSILVANIA
Primele autonomii locale românești amintite în această zonă sunt menționate în izvorul istoric
numit „Cronica lui Anonymus” → voievodatele conduse de Gelu, Glad, Menumorut – sec.
IX
În sec.al-XI-lea, un alt izvor istoric amintește în spațiul intracarpatic voievodatele conduse de
Coyla și Ahum → Legenda Sf. Gerard
În perioada sec. XII-XIII, Transilvania va fi organizată sub forma unui voievodat; se va
menține din sec. XII până în sec. XVI → 1541 – devine principat autohton sub suzeranitate
otomană.
Organizare:
→ administrativ : comitate maghiare, scaune ale sașilor și secuilor, districte ale românilor
→ social
• națiuni privilegiate : maghiari, sași, secui
• „tolerați” : români
Timp de 7 secole, cât Transilvania s-a aflat sub stăpânire străină, românii de aici au fost lipsiți
de orice fel de drepturi.
ȚARA ROMÂNEASCĂ
Primele autonomii românești amintite la S de Carpați sunt menționați în sec. al-XIII-lea în
izvorul istoric numit „Diploma Cavalerilor Ioaniți” (1247) → voievodatele lui Litovoi și
Seneslau și cnezatele lui Ioan și Farcaș.
La baza formării statului medieval Țara Românească stă însă voievodatul lui Basarab. Acesta
conducea un voievodat în zona Olteniei și plătea tribut regelui maghiar Carol Robert de
Anjou pentru a primi de la acesta ajutor militar.
După ce și-a întărit armata, Basarab a refuzat să mai plătească tribut regelui maghiar. În
aceste condiții, Carol Robert de Anjou a trecut la S de Carpați în fruntea armatei sale cu
scopul de a-l învinge pe Basarab în luptă și de a-l înlătura de la conducerea voievodatului.
Regele maghiar și armata sa au fost însă învinși de armata condusă de Basarab la Osada în
noiembrie 1330, obținând astfel independența Țării Românești.
MOLDOVA
La baza formării statului medieval Moldova a stat o autonomie locală numită marcă de
apărare. Această marcă de apărare a fost întemeiată în sec. al-XIV-lea de către maghiari în
scopul organizării apărării împotriva tătarilor → centrul în localitatea Baia
La conducerea mărcii, va fi adus Dragoș, un voievod român din Transilvania din zona
Maramureș care va deveni astfel primul „descălecat” al Moldovei.
După moartea lui Dragoș, urmașii săi Sas și Balc vor intra în conflict cu nobilimea română
din marcă, conflict căruia îi pune capăt Bogdan, un alt voievod român din Maramureș.
Acesta îi va învinge pe urmașii lui Dragoș și va prelua conducerea mărcii devenind astfel al-
II-lea descălecat al Moldovei.
În 1364-1365, Bogdan îl va învinge pe regele maghiar Ludovic de Anjou, obținând astfel
independența Moldovei.
Urmașii lui Bogdan, printre care Lațcu I sau Petru I sunt cei care au consolidat Moldova în
sec.XIV. Astfel au pus bazele primei mitropolii a Moldovei în 1387 (recunoscută în 1401) și
au bătut prima monedă a Moldovei.
DOBROGEA
Primele autonomii locale românești din această zonă sunt jupanatele, amintite în sec.al-X-
lea. Acestea erau conduse de jupan Dimitrie și jupan Gheorghe.
În sec.al-XI-lea sunt amintite tot în zona Dobrogei alte formațiuni politice conduse de Tatos,
Sestlav, Satza și Pudilă.
Dobrogea se formează ca stat în jurul autonomiei numită „Țara Cavernei” între sec. XII-
XII.
În sec. XVI, Dobrogea este organizată și consolidată de către Balica, Dobrotici, Ivanco.
La sfârșitul sec.al-XIV-lea, domnitorul Țării Românești, Mircea cel Bătrân, va anexa
Dobrogea la Țara Românească pentru a o apăra de pericolul otoman. Spre sfârșitul domniei
sale, la început de sec.XV, Mircea cel Bătrân, va fi învins de otomani, va fi nevoit să
plătească tribut și va pierde Dobrogea care va ajunge în componența Imperiului Otoman,
unde va rămâne până în sec. XIX.
3. Adunarea Țării
5. Biserica
• ca importanță este a doua instituție centrală din spațiul românesc după domnie
• importanța sa decurge din faptul că în caz de vacanță a tronului, mitropolitul este cel
care preia pentru o anumită perioadă conducerea tronului (statului)
• cea mai importantă formă de organizare bisericească este mitropolia :
o Țara Românească → I mitropolie (1359) – Nicolae Alexandru cu sediul la Curte
de Argeș și a-II-a mitropolie – Vladislav Vlaicu cu sediul la Severin
o Moldova → I mitropolie (1387)– Petru I cu sediul la Suceava, recunoscută de
Patriarhia de la Constantinopol în 1401
• pe parcursul sec. al-XV-lea, evoluția instituției bisericii devine și mai vizibilă o dată
cu apariția episcopiilor : în Țara Românească - Râmnic, Buzău și în Moldova -
Roman, Rădăuți, Huși
• în sec. al-XVIII-lea, o dată cu impunerea domniilor fanariote, numeroase funcții din
Biserică vor începe să fie ocupate de preoți greci
TRANSILVANIA
• în perioada sec.XII-XVI, Transilvania a fost organizată din punct de vedere politic
sub forma unui voievodat; condusă de un voievod, ajutat de un sfat domnesc și de
congregații nobiliare
• din sec. al-XVI-lea, Transilvania va deveni principat autonom sub suzeranitate
otomană; condusă de un pricipe, ajutat de un sfat și o dietă.
SPAȚIUL ROMÂNESC ÎNTRE DEMOCRAȚIE ȘI CONFLICT ÎN EVUL MEDIU ȘI
LA ÎNCEPUTURILE MODERNITĂȚII
SECOLUL al-XIV-lea
Mircea cel Bătrân (1386-1418)→ domnitor al Țării Românești
→ conflicte militare
• 1394/1395 – se desfășoară lupta de la Rovine în care armata Țării Românești
condusă de Mircea cel Bătrân învinge armata otomană condusă de Baiazid I
• 1396 – Mircea cel Bătrân participă la Cruciada de la Nicopole, alături de mai mulți
conducători europeni; în urma acestei cruciade, europenii vor fi înfrânți de otomani
• 1400 – Mircea cel Bătrân este învins de Imperiul Otoman fiind obligat din acel
moment să plătească tribut Imperiului Otoman și pierde Dobrogea pe care o anexase
Țării Românești la sfârșitul sec. XIV
→ diplomație: 1395 – semnează la Brașov, cu regele Ungariei, „Sigismund de
Luxemburg”, un tratat antiotoman
SECOLUL al-XV-lea
Iancu de Hunedoara (1441-1456) → voievod al Transilvaniei
→ conflicte militare
• 1441-1442 – serie de lupte cu otomanii la Sibiu, Ialomița, Sântimbru
• 1443 – are mai multe lupte cu otomanii la S de Dunăre, lupte ce vor purta numele de
Campania cea lungă, campanie din care Iancu va ieși victorios
• 1444 – participă alături de mai mulți conducători europeni la Cruciada de la Varna,
unde europenii sunt înfrânți
• 1456 – are loc lupta de la Belgrad, unde creștinii conduși de Iancu îi vor învinge pe
otomanii conduși de Mahomed al-II-lea; această victorie este una extrem de
importantă deoarece oprește înaintarea otomanilor către V Europei pentru aprox. 60
de ani
→ diplomație:1444 – încheie un tratat de pace cu turcii la Seghedin; tratatul este încheiat
după victoria din Campania cea lungă și îi obligă pe turci să plătească reparații de
război și să nu mai declanșeze nici un fel de conflict în Europa timp de 10 ani
Vlad Țepes (1456-1462) → domnitor al Țării Românești
→ conflicte militare
• 1459 – refuză să mai plătească tribut otomanilor
• 1451-1462 – a atacat cetățile otomane de la S de Dunăre
• 1462 – va avea loc Atacul de noapte de la Târgoviște, unde turcii conduși de
Mahomed al-II-lea vor fi înfrânți de români; Țepeș nu a reușit să profite de această
victorie deoarece va fi trădat de boieri și înlăturat de la domnie
→ diplomație : 1460 – încheie un tratat de alianța antiotomană cu Matei Corvin, regele
Ungariei
SECOLUL al-XVI-lea
Mihai Viteazul (1593-1601) → domnitor al Țării Românești
→ conflicte militare
• 1594 – declanșează o răscoală antiotomană la București
• 1595 – luptele de la Călugăreni și Giurgiu → victorii
• diplomație
• 1594 – aderă la „Liga Sfântă”, o alianță antiotomană europeană din care mai făceau
parte state, precum: statul papal, Imperiul romano-german, Spania, statele italiene,
Transilvania, Moldova
• 1595 – semnează un tratat antiotoman la Alba Iulia, cu Sigismund Bathry,
principele Transilvaniei
• 1598 – semnează tratatul de la Mănăstirea Dealu cu Rudolf al-II-lea, împăratul
Imperiului romano-german
Realizează prima unire a românilor. În 1599 unește Țara Românescă cu Transilvania, iar
în 1600 este unită și Moldova cu cele 2 țări românești. Unirea se destramă în 1601 după
moartea lui Mihai Viteazul.
SECOLUL al-XVII-lea
Prima jumătate a acestui secol este marcată de domniile lui Matei Basarab în Țara
Românească și Vasile Lupu în Moldova. Secolul al-XVII-lea este o perioadă în care
conflictele cu otomanii dispar în totalitate, românii bazându-se în special pe diplomație.
A doua jumătate a sec. al-XVII-lea este dominată de următoarele domnii :
Șerban Cantacuzino (1678-1688) → domnitor al Țării Românești
• 1688 – încheie o alinață antiotomană cu Imperiul habsburgic, după ce trimite o
delegație la Viena
SECOLUL al-XVIII-lea
Dimitrie Cantemir (1710-1711) → domnitor al Moldovei
• diplomație → 1711 – încheie la Lutk un tratat antiotoman cu Petru I, țarul Rusiei
• conflict → 1711 – luptă alături de Rusia pentru a-i învinge pe otomani la Stănilești;
moldovenii și rușii sunt înfrânți, Cantemir se exilează în Rusia, iar otomanii impun
în Moldova și mai apoi în Țara Românească, domniile fanariote
STATUL ROMÂN MODERN : DE LA PROIECT POLITIC LA REALIZAREA
ROMÂNIEI MARI (sec. XVIII-XX)
I. PROIECTE POLITICE
Țara Românească + Moldova → principalele proiecte politice din Principate sunt
memoriile boierești, precum: Memoriul de la Focșani (1772) și Memoriul de la Sistov
(1791). În aceste proiecte, boierii români cereau Marilor Puteri și în special Imperiului
Otoman înlăturarea domniilor fanariote și o mai mică implicare a Imperiului Otoman îm
problemele interne ale Principatelor.
Transilvania → cel mai important proiect politic din sec. XVIII din Transilvania este
„Supplex Libellus Valachorum” (1791), realizat de reprezentanții Școlii Ardelene (Petru
Maior, Gh. Șincai). Autorii cereau drepturi elementare pentru românii din Transilvania și
înlăturarea denumirii de „tolerați”, considerată jignitoare.
După Primul Război Mondial, statele Europei se vor confrunta cu o perioadă de criză
economică, socială și politică.
Statele care au reușit să depășească repede această perioadă de criză, vor reuși, de asemenea,
să își păstreze și regimurile democratice → Franța, Marea Britanie
Au existat, însă, și state care nu au reușit să depășească perioada de criză, iar cetățenii lor se
vor îndrepta către ideologii totalitare → Rusia, Italia, Germania
Regimuri totalitare
Comunismul Fascismul Nazismul
1917 1919 1933
Rusia Italia Germania
se impune în urma se impune în urma unor se impune în urma
revoluției și a alegerilor; mișcări de stradă din alegerilor parlamentare
Rusia devine URSS perioada 1919-1921, aceste câstigate de partidul nazist
mișcări vor culmina cu
Marșul asupra Romei
Lenin și Stalin Benito Mussolini Adolf Hitler; în urma
alegerilor devine cancelar
cenzură, propagandă, cenzura execerbată politică antisenită care
cultul personalității atinge punctul culminat cu
Holocaustul
România în secolul XX
Regimul democratic (1918-1938)
După Primul Război Mondial în România crește prestigiul monarhiei și se consolidează
democrația în urma: realizării Marii Uniri (1918), introducerii votului universal (1918),
realizării unei noi reforme agrare de către Ferdinand I (1914-1927) în perioada 1920-1921.
Regimul democratic interbelic din România are la bază :
• votul universal
• Constituția din 1923 – constituție democratică ce prevedea ca formă de organizare
monarhia constituțională, separarea puterilor în stat, respecatarea și garantarea
drepturilor și libertăților cetățenești
• pluripartidismul – PNL (1875) și PNȚ (1926)
• partide extremiste – PCR (1921-1924) → devine Legiunea Arhanghelului Mihail
(Mișcarea legionară, Garda de Fier); Partidul totul pentru țără (1927-1934)
În anul 1926 se declanșează Criza dinastică în momentul în care principele Carol renunță la
prerogativele regale.
În anul 1927, regele Ferdinand moare, iar la tron ajunge Mihai I (1927-1930). Moare și
Ionel Brătianu (PNL), iar instabilitatea politică din România se accentuează.
În anul 1930, principele Carol revine în țără și preia puterea devenind regele Carol al-II-lea
al României (1930-1940).
Constituția reprezintă „legea fundamentală” a unui stat. Până la adoptarea primei constituții
din România în 1866, în spațiul românesc au existat mai multe acte cu caracter
constituțional, precum: Regulamentele Organice (1831-1832), Convenția de la Paris (1858),
Statul Dezvoltator al Convenției de la Paris (1864).
CONSTITUȚII DEMOCRATICE
1866 – constituție modernă
Cauzele adoptării:
• înlăturarea lui Cuza (11 februarie 1866)
• înlăturarea monarhiei prin aducerea la tron a principelul Carol
Caracteristici:
• prima constituție internă a României, elaborată fără acordul puterilor străine
• inspirată din constituția belgiană
Formă de guvernământ:
• monarhie constituțională ereditară
• înscrie numele oficial al țării
Drepturi și libertăți:
• vot cenzitar (după avere)
• dreptul la exprimare, la proprietate, de întrunire, de asociere
Proprietatea:
• proprietatea declarată sacră și inviolabilă este un drept absolut
• bogățiile subsolului aparțineau proprietarului
Puterile statului - principiul separării puterilor în stat → legislativă – Parlament și domn,
executivă – guvern și domn, judecătorească – instanțe de judecată și domn
Consecințe/însemnătate - pune bazele regimului democratic și ale monarhiei constituționale
ereditare din România
Regim politic – democratic (liberal)
1923 – constituție interbelică
Cauzele adoptării:
• înfăptuirea Marii Uniri din 1918 prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei
cu România
• introducerea votului universal (1918)
Caracteristici:
• numită și constituția unificării
• modificare și completarea a constituției din 1866
Formă de guvernământ:
• monarhie constituțională ereditară
• înscrie numele oficial al țării
Drepturi și libertăți:
• vot universal pentru bărbații de la 21 de ani cu excepția magistraților și militarilor
de carieră
• dreptul la exprimare, la proprietate, de întrunire, de asociere
Proprietatea:
• proprietatea este garantată de stat, dar la caz de utilizare publică, statul putea lua
proprietatea cuiva în schimbul unei drepte despăgubiri
• bogățiile subsolului aparțineau statului
Puterile statului - principiul separării puterilor în stat → legislativă – Parlament și rege,
executivă – guvern și rege, judecătorească – instanțe de judecată și rege
Consecințe / însemnătate - consolidează regimul democratic în perioada interbelică
Regim politic – democratic
CONSTITUȚII AUTORITARE
1938 – constituție interbelică
Cauzele adoptării - trecerea de la regimul democratic la regimul de autoritate monarhică
al regelui Carol al-II-lea
Caracteristici - caracter autoritar → suprimă separarea puterilor în stat, pluripartidismul,
libertățile cetățenești
Formă de guvernământ - monarhie ereditară
Drepturi și libertăți:
• vot universal pentru cetățenii de la vârsta de 30 de ani, știutori de carte
• se acordă drept de vot femeilor, nu pot fi alese
• anulează dreptul de asociere
Proprietatea - garantată de stat
Puterile statului - principiul supremației regelui, suprimă separația puterilor în stat
Consecințe / însemnătate - transformă România într-o monarhie autoritară, în care „regele
domnește, dar și guvernează”
Regim politic – autoritar
CONSTITUȚII COMUNISTE
1948 – constituție modernă
Cauzele adoptării - instraurarea regimului comunist în România
Caracteristici:
• prima constituție comunistă de tip stalinist
• alcătuită după modelul constituției sovietice (1936)
• nu mai păstrează nicio legătură cu constituțiile anterioare
Formă de guvernământ - Republica Populară Română
Drepturi și libertăți:
• vot universal pentru bărbați și femei de la 18 ani
• nu votează persoanele acuzate de activitate ostilă URSS
• partid unic PMR
• sunt înscrise formal drepturi și libertăți cetățenești, la practică nu sunt respectate
Proprietatea - proprietatea de stat asupra mijloacelor de producție
Puterile statului - înscria formal principiul separării puterilor de stat, în realitate instituțiile
statului (Marea Adunare Națională, Consiliul de Miniștri) erau subordonate partidului
unic comunist
Consecințe / însemnătate - transformă România într-un stat de tip stalinist în care drepturile
și libertățile cetățenești nu au fost respecate
Regim politic – totolitar comusit
I. OBȚINEREA INDEPENDENȚEI
În deceniul al-8-lea al sec. al-XIX-lea se redeschide Criza Orientală. La baza redeschiderii
Crizei Orientale vor sta răscoalele antiotomane, izbucnite în Bosnia-Herțegovina (1875),
Bulgaria (1876), Serbia și Muntenegru (1876).
În încercarea de a rezolva problemele cauzate de redeschiderea crizei, Imperiul Otoman va
adopta, în decembrie 1876, o nouă constituție, iar una dintre prevederi era ca România să
devină „provincie privilegiată” a Imperiului Otoman.
În aceste condiții, România se va orienta către Rusia. La 4 aprilie 1877, la București, va fi
semnată Convenția militară româno-rusă. Convenția reglementa trecerea armatelor rusești
pe teritoriul României în drumul lor către Imperiul Otoman. Trupele rusești aveau obligația
de a respecta integritatea teritorială a României, iar Rusia se angaja să plătească eventualele
pagube cauzate de armata sa pe teritoriul României.
Pe 12 aprilie 1877, Rusia a declarat război Imperiului Otoman. După acest moment, tot în
aprilie 1877, otomanii au bombardat orașele românești de la N de Dunăre, iar românii au
ripostat.
La 9/21 mai 1877, în Parlament, România își va proclama independența.
În iulie 1877, Rusia suferă o grea înfrângere din partea Imperiului Otoman la Plevna și
solicită sprijinul militar al românilor. În august 1877, trupele românești au trecut Dunărea. În
perioada august 1877- ianuarie 1878, armata română alături de cea rusă au reușit să obțină
importante victorii antiotomane la Grivița, Rahova, Plevna, Smârdău. În ianuarie 1878,
războiul ia sfârșit cu victoria armatei româno-rusă.
În februarie 1878, Rusia și Imperiul Otoman încheie Tratatul de la San Stefano care
recunoștea printre altele și independența României, însă Marile Puteri nu au recunoscut
valabilitatea acestui tratat.
În aceste condiții, în perioada iunie-iulie 1878, va avea loc Congresul de la Berlin. În privința
României, tratatul prevedea recunoașterea independenței, cu o serie de condiții: abrogarea
art.7 din Constituția din 1866 și cedarea S Basarabiei către Rusia, România urmând să
primească Dobrogea, Delta Dunării și insula Șerpilor.
II. POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI DUPĂ OBȚINEREA INDEPENDENȚEI
După obținerea independenței principalele scopuri ale României la nivelul politicii externe au
fost menținerea independenței și obținerea Marii Uniri.
În aceste condiții, în 1883, România a aderat la alianța Puterilor Centrale (Tripla Alianță).
Aceasta era o alianță politico-militară, formată în 1882 de Germania, Austro-Ungaria, Italia.
La începutul sec. XX, România se va implica în Criza Orientală prin participarea la cele
2 războaie balcanice:
• primul război balcanic (1912) – Bulgaria, Serbia, Muntenegru și Grecia au declarat
război Imperiului Otoman, iar România s-a declarat neutră
• al doilea război balcanic (1913) – a fost declanșat de Bulgaria împotriva Greciei,
Serbiei, Muntenegrului și Imperiului Otoman. România a participat la război
împotriva Bulgariei care a fost învinsă, iar în urma semnării păcii de la București din
august 1913, România a obținut de la Bulgaria Cadrilareul
Se va desfășura în perioada 1919-1920 și în cadrul acesteia se vor semna tratatele de pace care
vor pune capăt Primului Război Mondial.
Discuțiile din cadrul conferinței se vor baza pe ideile susținute de către președintele american
W.Wilson în „Cele 14 puncte” care susținea principiul autodeterminării.
Tratatele semnate în timpul conferinței au avut în vedere și recunoașterea Marii Uniri din
1918.
Tratate semnate
• Versailles (cu Germania) – Germania a fost declarată autoarea morală a războiului
și a fost obligată să plătească reparații de război în valoare de 32 de miliarde de mărci
în aur; România urmând să primească 1% din această sumă
• Saint-Germain (cu Austria) – recunoștea unirea Bucovinei cu România
• Trianon (cu Ungaria) – recunoștea unirea Transilvaniei cu România
• Neuilly (cu Bulgaria) – recunoștea apartenența Cadrilaterului la România
• Sevres (cu Turcia)
ROMÂNIA POSTBELICĂ
I. IMPUNREA COMUNISMULUI
Este o impunere treptată după 23 august 1944.
Comuniștii obțin funcții în guvernele Sătescu 1 și 2 și Rădescu 1 și 2 în perioada august 1944-
februarie 1945.
La 6 martie 1945, regele Mihai I îl însărcinează pe doctorul Petru Groza să formeze un nou
guvern în care comuniștii dețineau ministere cheie, printre aceștia numărându-se:
L.Pătrășcanu, Gh.Gheorghiu Dej, T.Georgescu.
În 1945 este realizată Reforma Agrară ce avea ca scop atragerea țăranilor. În timpul acestei
guvernări sunt atrase și sindicatele.
În noiembrie 1946, comuniștii vor falsifica și vor câștiga alegerile parlamentare.
În 1947, PNȚ este scos în afara legii după înscenarea de la Tămădău, iar PNL se autodizolvă.
La 30 decembrie 1947, regele Mihai I este forțat să abdice.
Regimul comunist din România cunoaște 2 perioade:
• perioada stalinistă – Gh. Gheorghiu Dej (1948-1965)
• perioada național-comunistă – N.Ceaușescu (1965-1989)
1. PERIOADA STALINISTĂ
Este perioada în care România este total supusă URSS-ului.
1948
• apare partidul unic – Partidul Muncitoresc Român (PMR)
• este adoptată prima constituție comunistă din România
• este înființată poliția politică (securitatea)
• începe procesul de naționalizare prin care toate mijloacele de producție trec în
proprietaea statului
1949-1962
• se desfășoară procesul de colectivizare prin care toate pământurile trec în proprietatea
statului
• apar Gospodăriile agricole de stat (GAP) și Cooperativele agricole de partid (CAP)
• începe industrializarea
• sunt impuse planurile anuale (1950-1951) și planurile cincinale (1951-1955)
Relațiile internaționale din perioada postbelică sunt dominate de Războiul Rece. La nivelul
politicii externe, România stalinistă urmărește liniile trase de URSS ca și în cazul politicii
interne.
În 1949, România devine membră a CAER (Consiliul de ajutor economic reciproc),
alianța economică a statelor comuniste din Europa.
În 1955, România devine membră a „Pactului (tratatului) de la Varșovia”, alianța
politico-militară a statelor comuniste ce apare ca răspuns la apariția NATO în 1949, alianța
politico-militară a statelor democratice.
În 1964, în urma apariției planului Valev, apare și se intensifică o distanțare a României
față de URSS.
2. PERIOADA NAȚIONAL-COMUNISTĂ
Este perioada în care România este condusă de Nicolae Ceaușescu, perioadă în care se remarcă
o rupere de modelul sovietic.
Această perioadă este împărțită în 2 etape:
1965-1974
• 1965 – este adoptată o nouă constituție care marca ruperea de modelul sovietic
• România devine Republica Socialistă România
• partidul PMR devine PCR
• se reintroduce studierea limbilor străine în învățământ
• se construiesc locuințe
• sunt eliberați deținuții politici; dispar închisorile politice, ultima fiind la Aiud
• s-au îmbunătățit condițiile de viață
• s-a putut călători în străinătate
• ruperea de modelul sovietic se observă și la modelul politicii externe. Astfel în 1968,
România condamnă și refuză să participe la intervenția cerută de URSS statelor membre
ale Tratatului de la Varșovia pentru înnăbușirea revoluției din Ceho-Slovacia →
„primăvara de la Praga”
• în urma acestor acțiuni se remarcă o apropiere a României de statele democratice,
precum: SUA, Marea Britanie sau Franța
• România primește împrumuturile de la FMI (Fondul Monetar Internațional)
1974-1989
• au loc schimbări majore în urma vizitelor pe care N.Ceaușescu le face în 1971, în
China și Coreea de Nord și în urma creșterii datoriei externe a României
• în această perioadă au loc o serie de realizări, precum: Casa Poporului, canalul
Dunăre-Marea Neagră și metroul
• sunt raționalizate alimentele și se intensifică, cultul personalității
• nemulțumirile populației crește în mod constant în această perioadă și ating punctul
maxim în decembrie 1989 când este declanșată revoluția ce va duce la căderea
comunismului
Încă din primele zile după arestarea soților Ceaușescu este dat un decret-lege care prevedea
revenirea la pluripartidism.
În mai 1990 sunt organizate primele alegeri parlamentare libere din România după aprox.
50 de ani de comunism.
În 1991 este adoptată o nouă constituție care fixează revenirea României la democrație.
La nivelul politicii externe, România se va axa după revenirea la democrație pe integrarea
euroatlantică. Astfel în 2004, România devine membră a NATO, iar în 2007 devine
membră a Uniunii Europene.