Sunteți pe pagina 1din 55

Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea „Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei”

Catedra Psihologie

TEZA DE LICENŢĂ

pe tema: " Relaţia dintre stilul de ataşament şi atitudinea faţă de

debutul vieţii sexuale la adolescenţii de 16- 18 ani "

Autor: ,
Studentă, anul III,
grupa 42

Conducător ştiinţific:
Turchină Tatiana,
Lector univ.

Chişinău, 2008
Cuprins:
Introducere................................................................................................................................3
Capitolul I.................................................................................................................................8
§1. TEORIA ATAŞAMENTULUI.......................................................................................8
1.1. Fundamentele Teoriei..................................................................................................9
1.2. Principiile Teoriei Ataşamentului..............................................................................10
1.2.1. Modele internalizate de reprezentare a ataşamentului........................................13
1.3. Tipurile de ataşament la copii şi adulţi........................................................................13
1.4. Stabilitatea pattern-urilor de ataşament din copilărie în maturitate...........................16
1.5. Critici la adresa Teoriei Ataşamentului.......................................................................18
1.5. Direcţiile de aplicare şi cercetare ale Teoriei..............................................................19
§2. Sexualitatea la adolescenţi............................................................................. ................20
2.1. Adolescenţa- cadru general........................................................................................20
2.2. Relaţiile emoţionale la adolescenţi..............................................................................21
2.2.1. Relaţiile emoţionale sănătoase..........................................................................22
2.3. Aspecte definitorii ale sexualităţii .............................................................................22
2.4. Revoluţia sexuală........................................................................................................24
2.5. Atitudinea faţă de sex la adolescenţi...........................................................................25
§3. Concluzii.........................................................................................................................27
CAPITOLUL II.............................................................................................................. ........28
§1. Design Experimental.............................................................................................. .......28
1.1. Aparatul Categorial....................................................................................................28
1.2. Metodologia Cercetării..............................................................................................28
§2. Analiza Cantitativă şi Calitativă a Datelor....................................................................30
§3. Concluzii........................................................................................................................45
§4. Recomandări..................................................................................................................45
Concluzii generale...................................................................................................................47
Bibliografie.............................................................................................................................49
Abstract...................................................................................................................................51
Anexe......................................................................................................................................52

2
Introducere
Actualitatea temei

Stilul de ataşament reflectă sistemul de idei, atitudini şi expectanţe faţă de o relaţie- fie ea
de tip părinte-copil (Bowlby& Ainsworth), sau parteneri de cuplu (Hazen şi Shaver). Waters,
Merrick, Treboux, Crowell & Albersheim(2000) precum şi Baldwin & Fehr (1995) au studiat
stabilitatea stilului de ataşament, determinând că aproximativ 70-80 % indivizi nu trăiesc
schimbări semnificative ale stilului de ataşament de-a lungul vieţii. Adolescenţii, la fel precum
copiii au necesitatea de a avea un îngrijitor alături, o persoană care este deplin cointeresată de
binele lor şi care este oricînd disponibil şi receptiv. Spre deosebire de relaţia copil-părinte, care
este unidirecţionată şi are un îngrijitor şi un căutător-de-îngrijire clar determinaţi, relaţiile
emoţionale mature sunt reciproce şi mutuale, fiecare partener îndeplinind pe rînd rolurile de
îngrijitor şi căutător-de-îngrijire (Collins & Freeney, 2004).
În ultimul deceniu al secolului 20, normele morale de conduită socială ce vizează
comportamentele adolescenţilor au devenit mult mai permisive şi tolerante în multe ţări ale lumii
(Italia- Buzzi et al., 1997; Marea Britanie- Ford, 1999; USA- Hogan et al., 2000). Astfel, dacă în
anii 1950 doar 24 % dintre respondenţi considerau a fi în regulă să ai sex la vîrsta adolescentină,
rata acestora creşte în 60% pentru anul 1975 şi 70% în anul 2000, conform unui studiu realizat în
SUA. . În ceea ce priveşte Europa, tinerii de până la 20 ani s-au implicat în cel puţin o relaţie
emoţională în măsura dată:
Implicaţi în rel emoţ Nr. subiecţi
Bulgaria 82% 1119
Rusia 77% 1704
România 80% 1305
R. Moldova 90,8% 142
În condiţiile tranziţiei actuale socio-economice şi culturale din Republica Moldova, lipsei
educaţiei sexuale, adolescenţii încep relaţiile sexuale la o vârstă mai timpurie decât generaţiile
precedente, tot mai mulţi adolescenţi optând pentru a avea sex pînă la căsătorie. Astfel, se
conturează existenţa unor condiţii ce sporesc riscurile comportamentului sexual la adolescenţi în
societatea actuală: debutul precoce al vieţii sexuale, lipsa educaţiei sexuale în anumite medii, ceea
ce conduce la promiscuitate, abuzuri sexuale, relaţii sexuale neprotejate, sarcină la adolescente,
scăderea vârstei la care apare sarcina (în lume peste 10% din gestante sunt femeile între 15-19 ani),
creşterea numărului de avorturi la adolescente cu consecinţe grave pentru sănătate(OMS estimează
efectuarea între 1 şi 4,4 mln. de avorturi pe an la adolescente), etc. Realizarea unui studiu ce ar

3
cuantifica corelaţia dintre aceste variabile este indispensabilă în contextul unei necesităţi acute de
prevenire a consecinţelor nefaste ale sexualităţii adolescentine precoce.

Aparatul Categorial

Obiectul cercetării:
 Relaţia dintre stilul de ataşament şi atitudinea faţă de debutul vieţii sexuale la adolescenţii
de 16- 18 ani;

Scopul cercetării:
 Determinarea relaţiei dintre stil de ataşament şi aspecte ale atitudinii faţă de debutul vieţii,
precum permisivitate, controlul sarcinii, instrumentalitate şi comuniune;
 Evaluarea nivelului de responsabilitate a adolescenţilor faţă de controlul sracinii;

Obiectivele cercetării:
 Analiza datelor şi materialelor informaţionale privind teoria ataşamentului şi atitudinea faţă
de sexualitate la adolescenţi- valorificarea bazei teoretice şi conceptuale a cercetării;
 Determinarea şi definirea conceptelor cheie ale cercetării;
 Delimitarea problemei în contextul socio- economic şi cultural al R. Moldova;
 Estimarea valorii teoretice şi practice a cercetării;
 Elaborarea experimentului;
 Delimitarea concluziilor practice;

Ipoteze:
 Considerăm că persoanele ce au un stil de ataşament insecurizant denotă un nivel mai înalt
de permisivitate şi instrumentalitate, spre deosebire de cei ce adoptă un stil de ataşament
securizant;
 Presupunem că abordarea tematicilor cu context sexual în cadrul familiei influenţează
atitudinea faţă de sexualitate;
 Considerăm că adolescenţii au un nivel mai scăzut al responsabilităţii faţă de controlul
sarcinii decât adolescentele;

4
Fapt pentru care am ales următoarele metode:
o ECR-R- chestionarul stilurilor de ataşament, elaborat în 2000 de Fraley, Waller &
Brennan; cuprinde 36 itemi grupaţi în 2 scale ce evaluează nivelul anxietăţii şi a
evitării în interelaţionare;
o BSAS-“Brief Sexual Attitudes Scale”-“Scala scurtă a atitudinii sexuale” elaborată în
1987 de S. Hendrick, Hendrick Reich; cuprinde 23 itemi grupaţi în subscalele:
Permisivitate, Controlul sarcinii, Comuniune, Instrumentalitate şi Alţii Semnificativi.

Baza conceptuală:
 Teoria ataşamentului- model elaborat de Bowlby, în anii 1950- 1960, ce susţine că orice
copil are necesitatea unei relaţii securizante cu adultul ce îl îngrijeşte, în lipsa căreia
dezvoltarea socială şi emoţională echilibrată a copilului nu poate avea loc; şi
perfecţionat de Mary Ainsworth, ce a elaborat o teorie a stilurilor de ataşament sau
pattern-urile de ataşament la copii, identificând caracteristicile distinctive ale acestor
stiluri;

Valoarea Teoretică şi Practică a Cercetării:


Actualitatea şi valoarea cercetării date sunt determinate de faptul că în Republica
Moldova nu a fost efectuat un studiu asupra atitudinilor faţă de debutul vieţii sexuale la vîrsta
adolescenţei în perioada post-sovietică- o problemă tot mai stringentă, luînd în consideraţie
creşterea ratei mortalităţii materne la fetele sub 18 ani (de 5-8 ori mai mare decât la femeile între
18-25 de ani), precum şi creşterea numărului mamelor adolescente (în 2002 au devenit mame 3669
adolescente de până la 19 ani); un studiu ce ar viza aceste aspecte în corelaţie cu stilul de
ataşament al adolescenţilor- un sistem psihologic individual relativ stabil pentru întreaga viaţă ce
influenţează în mod direct natura relaţiiilor intime ale adolescenţilor.
Valoarea teoretică ar consta în elucidarea lacunelor informaţionale ce există la moment în
sistemul informaţional statistic al Direcţiilor responsabile de Prevenirea şi Contracararea
sexualităţii precoce la adolescenţi, consecinţelor nefaste ale acesteea asupra evoluţiei demografice
în Republica Moldova, precum şi a bolilor cu transmisie sexuală.
Valoarea practică este determinată şi de posibilitatea ce o oferă datele culese în acest studiu
în reevaluarea şi reconstituirea programelor educaţionale adecvate în cadrul disciplinelor

5
curriculare de genul Educaţiei pentru sănătate şi Educaţie pentru Viaţă. Demonstrarea corelaţiei
dintre stilul de ataşament şi atitudinea faţă de debutul vieţii sexuale, ar putea servi ca punct de
reper în cuantificarea şi evaluarea preventivă a tendinţelor pentru un debut precoce al sexualităţii
adolescentine, precum şi pentru realizarea programelor preventive şi informaţionale diferenţiate.

Concepte cheie:
 Ataşament- legătura afectivă dintre un individ şi obiectul ataşamentului acestuia;
 Stiluri de ataşament- sistemul de idei, atitudini şi expectanţe faţă de orice relaţie, un model
internalizat de reprezentare a ataşamentului; cele 4 stiluri de ataşament sunt:
 Securizant- se caracterizează printr-un un grad înalt de independenţă, autonomizare,
poate descrie coerent experienţele proprii de ataşament, chiar dacă sunt dureroase. Este
capabil să realizeze cu uşurinţă procesele de adaptare. Este detaşat, fiind încrezător în
unicitatea şi forţa cuplului şi a capacităţilor fiecăruia de a reface echilibrul temporar
pierdut;
 Preocupant- Interacţionează imprevizibil la stări de frustrare, cu agresivitate,
mânie. Nu are structurat un sistem de ataşament anume în care să poată avea totală
încredere, fiind suspicios, e gelos pe orice alt tip real sau imaginar de relaţie al persoanei
iubite. Se chinuie pe sine şi pe alţii căutînd dovezi, niciodată suficiente, astfel devine
abuziv în relaţiile de intimitate;
 Dezinteresat- presupune experienţe amprentate de teamă. Este inflexibil şi evitant
(decât să rănească din nou, mai bine pretinde că nu e interesat de acea relaţie, în care este
sigur că va eşua din nou şi acest lucru i se pare de netolerat);
 Dezorganizat- este impredictibil şi dezorganizat în relaţii; un dezadaptat, potenţial
adictiv la alcool şi drog, aflându-se aproape în imposibilitatea de a-şi asuma rolul de
partener de cuplu sau parental; 
 Stabilitatea stilului de ataşament pentru tot parcursul vieţii- deşi iniţial teoria ataşamentului
viza doar vîrsta copilăriei, s-a demonstrat stabilitatea relativă a stilului de ataşament din
copilărie ceea ce a favorizat extinderea aplicabilităţii teoriei ataşamentului şi asupra altor
domenii precum relaţia cu un alt semnificativ la toate vârstele, atracţia emoţională şi
sexuală, multiple aspecte legate de cuplu, reacţiile de necesitate a grijii la copii sau adulţi
bolnavi, etc.;

6
 Permisivitate- atitudine pozitivă faţă de sexul ocazional, parteneri sexuali multipli, debutul
precoce al vieţii sexuale şi implicarea pur fizică în sex fără implicare emoţională;
 Controlul sarcinii- responsabilitatea faţă de prevenirea sexului, angajare în a procura şi
aplica metode de protecţie;
 Comuniune- vizează sexul ca cea mai profundă formă de exprimare a emoţiilor, forma
supremă de interacţiune dintre 2 oameni ce se iubesc, sexul- ca o contopire a 2 suflete;
 Instrumentalitate- atitudinea pozitivă faţă de sex în primul rând ca implicare fizică, sexul
privit ca o necesitate fizică la fel ca şi somnul sau alimentaţia, sexul- ca instrument pentru a
deveni popular sau ce determină maturizarea;

7
Capitolul I
§1. TEORIA ATAŞAMENTULUI
Teoria ataşamentului a fost elaborată de psihiatristul şi psihanalistul John Bowlby pe
parcursul anilor 1950- 1960. Bowlby a început să formuleze ideile primordiale ale teoriei sale între
anii 1958-1963, cuprinse în impunătoarea sa publicaţie din 1969 Attachment and Loss, Volume I:
Attachment. Cu această teorie, Bowlby a încercat să unească conceptele psihanalitice cu cele
etiologice pentru a putea oferi o explicaţie naturii legăturilor emoţionale fundamentale dintre
oameni (Holmes, 1993).
Adepţii teoriei ataşamentului consideră că orice copil are necesitatea unei relaţii securizante
cu adultul ce îl îngrijeşte, în lipsa căreia dezvoltarea socială şi emoţională echilibrată nu poate avea
loc. Şi totuşi, diverse experienţe de relaţionare pot duce la diverse consecinţe evolutive.
Conform teoriei ataşamentului, comportamentul de ataşament al copilului este, în primul
rând, un proces proximal de căutare a figurii persoanei de care acesta este ataşat în cazul situaţiilor
stresogene cu scopul de supravieţuire. Copii se ataşează de adulţii care sunt sensibili şi receptivi în
interacţiunea socială cu copilul, şi care rămâne un îngrijitor constant pentru o perioadă de timp de
la aproximativ şase luni la doi ani ai copilului. În perioada ulterioară a acestui timp, copiii încep să
folosească figurile de ataşament (persoanele familiare de care s-au ataşat) precum o bază sigură din
care să exploareze mediul şi la care să se reântoarcă. Răspunsurile acestor persoane determină
dezvoltarea pattern-urilor de ataşament care, respectiv, determină modelele internalizate de
relaţionare (de reprezentare a ataşamentului) ce vor influenţa trăirile emoţionale, reprezentările,
atitudinile şi expectanţele în relaţiile ulterioare. Anxietatea ca urmare a despărţirii sau a pierderilor
mari este o reacţie naturală şi normală la un copil ataşat. Un deficit extrem a unei persoane
apropiate poate determina lipsa comportamentelor de ataşament a copilului şi avea drept
consecinţă perturbarea de ataşament de tip reactiv.
O personalitate importantă în formularea teoriei ataşamentului, Mary Ainsworth, a elaborat
o teorie a stilurilor de ataşament sau pattern-urile de ataşament la copii, identificând caracteristicile
distinctive ale acestor stiluri. Acestea sunt: ataşamentul securizant, anxios, evitativ şi dezorganizat.
Alţi teoreticieni subsecvent au extins teoria ataşamentului şi la vârsta adultă. Au fost elaborate
metode de identificare a pattern-ului de ataşament atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, deşi
evaluarea la vârsta preşcolară este problematică. Adiţional căutării unei figuri îngrijitoare la copii,
pot fi identificate şi alte arii de aplicare a teoriei şi a comportamentelor de ataşament, cum ar fi:

8
relaţia cu un alt semnificativ la toate vârstele, atracţia emoţională şi sexuală, reacţiile de necesitate
a grijii la copii sau adulţi bolnavi etc.

1.1. Fundamentele Teoriei


Conform Teoriei Ataşamentului, ataşamentul este o legătură între un individ şi obiectul
ataşamentului acestuia. Între doi adulţi, astfel de legături pot fi reciproce şi mutuale; în cazul
ataşamentului caracteristic copiilor pentru o persoană sau figură ce îi poartă grija, aceste legături
sunt preponderent asimetrice şi unidirecţionate. Cauza acesteea este proiectată în teorie: aceasta
propune ca necesitate de siguranţă şi protecţie, supremă în copilărie, este fundamentul
ataşamentului. Teoria susţine că orice copil se ataşează de îngrijitor instinctiv (Bretherton, 1992) I,
cu scopul de a obţine securitate şi a-şi asigura supravieţuirea. Teoria ataşamentului nu
intenţionează a fi o descriere a relaţiilor umane, şi nici nu este sinonim cu dragoste sau afecţiune;
acestea din urmă pot indica faptul că legăturile afective există, dar legăturile propuse de teorie
presupun în primul rând conceptul de necesitate. În cazul relaţiei copil- adult, legătura afectivă a
copilului este „ataşamentul”, iar răspunsul echivalent al îngrijitorului este „legătura afectivă a
îngrijitorului” (Prior and Glaser,).
Iniţial, majoritatea copiilor au mai mult de o persoană spre care îşi direcţionează
comportamentele de ataşament, dar aceste persoane sunt aranjate în ordine ierarhică, cu „persoana
principală a ataşamentului” în poziţie superioară. În cazul în care persoana este indisponibilă sau
nu răspunde- survine distresul de separare , anticiparea acestuia determinând anxietatea de
separare. Bowlby face distincţie între alarmă şi anxietate: termenul de „alarmă” l-a folosit drept
echivalent pentru activarea sistemului comportamentelor de ataşament cauzată de teama de pericol,
în timp ce „anxietate” sugera frica de a fi separat de persoana ataşamentului (îngrijitorul)( Prior
and Glaser).
Copii vor forma ataşări faţă de orice îngrijitor consecvent ce este sensibil şi receptiv în
interacţiunile sociale cu copilul. Calitatea angajamentelor sociale pare a fi mai influentă decât
cantitatea de timp petrecut cu acest copil. Deşi, de obicei, figura principală a ataşamentului este
mama biologică, acest rol poate fi luat de orice persoană ce se comportă în mod stabil, pentru o
I
Bretherton I (1992). The Origins of Attachment Theory: John Bowlby and Mary Ainsworth “[Bowlby] începe prin a observa că organismele la diferite nivele
a filogenezei adoptă comportamente instinctive în diverse modalităţi, variind de la reflexe primitive “pattern-uri de acţiuni fixe” la planuri complexe cu
scopuri şi componente puternice de învăţare. La organismele mai complexe, comportamentele instinctive au funcţii de ajustare continuă la mediu. Conceptul
de sistem comportamental controlat cibernetic organizat ierarhic (Miller, Galanter, & Pribram, 1960) ar putea înlocui conceptul lui Freud privind instinctele şi
pulsiunile. Aşa tip de sisteme direcţionează comportamentele în maniere care nu sunt doar înnăscute, dar în conformitate cu particularităţile organismului- se
poate adapta într-o măsură mai mare sau mai mică la schimbările mediului, acestea nedeviind prea mult de la mediul de adaptare optimă evoluţiei
organismului. Organismele atît de flexibile plătesc un preţ, totuşi, deoarece sistemele de comportamente adaptative pot devia cu mult mai uşor de la calea lor
optimă de adaptare evolutivă. În cazul oamenilor, Bowlby afirmă că mediul adaptării evolutive este conformă societăţii prezente şi a tendinţelor acesteea. ”

9
perioadă semnificativă de timp, „grijuliu ca o mamă” - un set de comportamente ce implică
angajarea în interacţiuni active cu copilul şi reacţionarea promptă la semnalele şi necesităţile
acestuia (Bowlby, 1969). Teoria acceptă că mama este principalul îngrijitor al copilului şi, prin
urmare, persoana ce interacţionează cel mai mult cu copilul, dar nu există nici o idee în teorie ce ar
susţine că tatăl nu ar putea deveni, în aceeaşi măsură, figura principală a ataşamentului copilului,
în cazul în care se întâmplă că tatăl oferă cea mai mare parte a îngrijirii şi a interacţiunii sociale cu
acest copil (Holmes, 1993).
Sistemul comportamentelor de ataşament serveşte pentru a menţine sau a realiza o
apropiere faţă de persoana ataşamentului, deşi multe dintre aceste comportamente pot fi utilizate şi
în alte sisteme comportamentale (Prior and Glaser). Ataşamentul a fost, de asemenea, descris ca o
atitudine, sau o pregătire pentru anumite comportamente pe care o persoană le direcţionează faţă
de o alta. Această atitudine implică încercarea de apropiere faţă de figura ataşamentului şi poate
include o varietate de alte comportamente de ataşament. Cu toate acestea, numeroase
comportamentelor de ataşament tind să apară doar în circumstanţe de pericol sau inconfortabile,
cum ar fi apropierea unei persoane necunoscute. Şi totuşi, ataşamentul poate fi prezent chiar şi
fără a fi afişat comportamental, şi ar putea fi imposibilă evaluarea prezenţei acestuia, fără a crea
intenţionat situaţii metrice (Mercer, p. 51).
Explorarea de către copil a mediului, în cazul prezenţei îngrijitorului, este mai amplă; în
prezenţa îngrijitorului, sistemul de ataşament al copilului este relaxat, iar copilul- liber de a
explora. În cazul în care îngrijitorul este inaccesibil sau nu răspunde, sistemul comportamentelor
de ataşament este puternic activat. În perioada vârstei cuprinse între şase luni şi doi ani,
comportamentul copilului faţă de îngrijitor devine organizat pe un fundament direcţionat spre
scopul de a obţine condiţiile care îl fac să se simtă sigur. Odată cu dezvoltarea sistemului
locomotor copilul începe să utilizeze îngrijitorul sau îngrijitorii ca o bază sigură de la care să
exploreze (Prior and Glaser). În cazul adolescenţilor, rolul de îngrijitor constă în a fi disponibil
atunci când este necesar în timp ce adolescentul contactează lumea externă familiei (Bowlby,
1988).

1.2. Principiile Teoriei Ataşamentului


Teoria ataşamentului foloseşte un set de prezumţii pentru a corela comportamentele sociale
umane observabile, listate în felul următor (Mercer,):

10
1. Adaptabilitate: comportamentele de ataşament uman frecvente şi emoţille sunt adaptative.
Evoluţia fiinţelor umane a implicat selecţia comportamentelor sociale, ceea ce a determinat
facilitarea supravieţuirii individuale sau de grup. De exemplu, comportamentul de
ataşament frecvent observat la copii include aflarea în apropierea oamenilor cunoscuţi;
acest comportament implică avantajul siguranţei în mediul adaptării precoce, avantaj
determinat şi în ziua de azi (Bowlby, 1969). Bowlby consideră că scopul primar al
sistemului de comportamente de ataşament este tendinţa de apropiere faţă de figura
ataşamentului. Capacitatea de a simţi potenţialele situaţii de pericol ca fiind nefamiliare
este o şansă de supravieţuire şi determină la copil activarea sistemului de comportamente
de ataşament orientate spre obţinerea apropierii faţă de persoana ataşamentului (Prior and
Glaser).
2. Perioadă critică: Unele modificări din ataşament, cum ar fi tendinţa copilului de a prefera
un îngrijitor familiar şi a evita pe cei străini, sunt mult mai probabile să apară în perioada
cuprinsă între vârsta de şase luni şi doi sau trei ani (Bowlby, 1969). Perioada determinată
de Bowlby ca fiind senzitivă a fost modificată într-o abordare "totul sau nimic". Deşi există
o perioadă senzitivă în care se dezvoltă ataşări selective, limitele temporale sunt mai largi şi
efectele nu sunt atât de fixe şi ireversibile. În urma unor cercetări ulterioare, adepţii teoriei
au ajuns să susţină că dezvoltarea socială este afectată de relaţiile de mai târziu, precum şi
de cele anterioare(Rutter, 1995).
3. Soliditatea dezvoltării: Ataşamentul şi preferinţele pentru o persoană familiară sunt mai
uşor de dezvoltat de copii, chiar şi în mult mai puţin decât un caz ideal.
4. Experienţa ca factor esenţial în ataşament: Copiii în primele lor luni nu au nici o preferinţă
pentru părinţii lor biologice în detrimentul străinilor şi sunt la fel de prietenoşi cu orice
persoană care îi tratează cu afecţiune. Fiinţele umane dezvoltă preferinţele pentru anumite
persoane, şi abordează anumite comportamente care solicită atenţie şi îngrijire pentru o
perioadă considerabilă de timp.
5. Monotropie: primii paşi în ataşament au loc multl mai uşor în cazul în care copilul are un
îngrijitor, sau grijă ocazională din partea unui număr mic de alte persoane. Potrivit lui
Bowlby, aproape din prima mulţi copii au mai mult decât o persoană spre care îşi
direcţionează comportamentele de ataşament; aceste persoane nu sunt tratate la fel şi există
o puternică tendinţă a copilului de a direcţiona principalele comportamente de ataşament
spre o anumită persoană. Bowlby foloseşte termenul de "monotropie" pentru a descrie

11
această tendinţă de ataşare primordial faţă de o singură persoană (Bowlby,1969).
Cercetătorii şi teoreticienii au abandonat acest concept limitat la idea că relaţia cu persoana
specială diferă calitativ de cea cu alte persoane. Dimpotrivă, abordările recente postulează
clar ierarhiile de relaţiiI.
6. Interacţiunile sociale drept cauză a ataşamentului: hrănirea şi uşurarea durerilor unui copil,
nu îl determină să devină ataşat de un îngrijitor. Bebeluşii deven ataşaţi de un adulţii care
sunt sensibili şi receptivi în interacţiunile sociale cu copilul, şi care rămâne ca îngrijitor
stabil pentru o perioadă de timp.
7. Modele internalizate de reprezentare a ataşamentului: primele experienţe cu îngrijitorii
treptat dau naştere unui sistem de cogniţii, amintiri, convingeri, expectanţe, emoţii şi
comportamente atât despre sine şi despre alţii. Acest sistem, numit model internalizat de
reprezentare a ataşamentului în relaţii sociale, continuă să se dezvolte cu timpul şi prin
experienţă, şi permite copilului să realizeze noi tipuri de interacţiuni sociale. De exemplu,
model internalizat de reprezentare a ataşamentului unui copil îi permite să înţeleagă că el ar
trebui să fie tratat diferit de un copil mai în vârstă, sau să înţeleagă că interacţiunile cu un
profesor pot demonstra o parte din caracteristicile unei interacţiuni cu un părinte. model
internalizat de reprezentare a ataşamentului unui adult continuă să se dezvolte şi permite să
interacţioneze cu prietenii, soţul/ soţia, părinţii, toate acestea implicând diferite
comportamente şi sentimente (Mercer).
8. Procese tranzacţionale: odată ce ataşamentul comportamentele de ataşament se schimbă cu
vârsta, aceasta are loc ca urmare a influenţei relaţiilor sociale, nu prin experienţe
individuale. Comportamentul unu copil, atunci când este reunit cu îngrijitorul după o
separare, este determinat nu doar de modul în care îngrijitorul l-a tratat anterior, dar mai
ales de multitudinea de efecte pozitive obţinute din interacţiunea cu îngrijitorul în trecut.
9. Consecinţele separării: În ciuda solidităţii ataşamentului, separarea semnificativă de un
îngrijitor familiar, sau schimbarea frecventă a îngrijitorilor, nu doar împiedică dezvoltarea
ataşamentului, dar poate duce la psihopatologie mai târziu în viaţă.
10. Modificările în dezvoltare: comportamentele de ataşament specifice încep prin conduite
predictibile, aparent înnăscute, în copilărie, dar se schimbă cu vârsta în moduri care sunt

I
Main M (1999). "Epilogue:Attachment Theory:Eighteen Points with Suggestions for Future Studies". in Cassidy J, Shaver PR. Handbook of Attachment:
Theory, Research and Clinical Applications. New York: Guilford press. pp. 845–887.  " deşi există o părere acceptată unanim precum că un copil sau adult au
doar cîteva persoane de ataşare, mulţi teoreticieni şi cercetători sunt de părerea că orice copil îşi formează o “ierarhie a ataşamentului”, în care unele persoane
sunt primare, altele secundare ş.a.m.d. această opinie poate fi prezentată sub o formă mai puternică, conform căreia o anumită persoană are permanent şi stabil
locul superior în această ierarhie (“monotropie”)… întrebările ce abordează monotropia şi ierarhia ataşamentului rămîn neclarificate ".

12
parţial determinate de experienţe şi de factorii situaţionali. De exemplu, un copil mic mult
mai probabil va plânge la separarea de mama lui, pe cînd un copil de opt ani are mai multe
şanse de a striga "Când te întorci să mă iei?" sau de a se întoarce cu spatele şi a începe
obişnuita zi de şcoală (Bowlby, 1969).

1.2.1. Modele internalizate de reprezentare a ataşamentului


Conform lui Bowlby, citat de Cosman & Manea (2005) în primul an de viaţă, un copil, prin
experienţele timpurii cu persoanele de îngrijire, dezvoltă o reprezentare mintală a sinelui ţi a
figurilor de ataşament ce rămân destul de stabile în timp. Modelele internalizate de reprezentare a
sinelui şi a celorlalţi au scopul de a organiza şi procesa informaţii referitoare la ataşament şi de a
planifica acţiunile viitoare. În etapele următoare, reprezentarea ataşamentului de copilul mic
devine fundamentul dezvoltării personalităţii sale.
Bazat pe modelele internalizate de reprezentare a ataşamentului, copilul mic şi, mai târziu,
preşcolarul, şcolarul, adolescentul şi adultul dezvoltă expectanţe despre sine şi alţii ca fiind dorit
sau nedorit, demn de îngrijiri şi protecţie din partea altora, disponibili sau indisponibili spre a i-o
oferi.
Modelul internalizat de reprezentare a ataşamentului mamă-copil constituie doar o primă
etapă, fiinţa umană orientându-se spre un sistem individual, caracterizat printr-o reglare internă a
sinelui atât la nivel cognitiv, cât şi emoţional. Reglarea emoţională, atât la nivel intrapsihic, cât şi
interpersonal, reprezintă o achiziţie fundamentală a dezvoltării psihologice a copilului. Emoţiile
joacă un rol important pentru a ajuta la evaluarea mediului înconjurător, a disponibilităţii figurilor
de ataşament şi, nu în ultimul rând, în a menţine un sens al siguranţei interioare. Aceste funcţii de
reglare operează pe două niveluri: 
1. la un nivel de bază al emoţiilor, precum teama şi disconfortul, activează sistemul de
ataşament şi comunică mamei/persoanei de îngrijire nevoia copilului de protecţie şi
confort; 
2. la un nivel mai înalt, emoţiile asigură copilului feed-back-uri despre încercările sale reuşite
de a obţine confort şi de a menţine o relaţie, cu un alt- semnificativ pentru sine.

1.3. Tipurile de ataşament la copii şi adulţi


Un avantaj al focalizării comportamentelor de ataşament constă în faptul că el este uşor de
observat şi cuantificat şi că, în acelaşi timp, se poate acorda cu uşurinţă atenţie atît

13
comportamentelor ce relevă căutarea proximităţii, cât şi acelora ce relevă opusul (evitarea
proximităţii).
Mary Ainsworth, cel de-al doilea pionier al teoriei ataşamentului, a elaborat bine
cunoscutul experiment "Strange Situation (Ainsworth, Blehar, Waters & Wall, 1978)" prin care se
pot observa modelele internalizate de reprezentare a ataşamentului, formate deja la 1 an- 1 an şi
jumătate. Această procedură supune copilul la şapte situaţii a câte trei minute, total 21 de minute,
urmărind interacţiunile, respectiv atitudinea dintre cei doi parteneri ai diadei, mama şi copilul, în
condiţii de stres prin schimbare de mediu şi în prezenţa unei persoane nefamiliare copilului.
Camera în care decurge experimentul este un mediu nou, străin pentru copil şi, în acelaşi timp, este
un mediu interesant, plin de jucării, de noutăţi interesante de explorat.
Comportamentul copilului este cotat de cercetători în faza de reuniune cu mama care l-a
lăsat 3 minute cu o persoană străină şi a revenit, ca apoi să îl lase din nou singur pentru 3 minute,
urmând să revină mama dupa alte 3 minute. În acest experiment, atenţia se concentrează asupra
comportamentului manifestat de copil în toate episoadele, pentru a vedea dacă acesta se simte mai
bine în prezenţa mamei. În urma acestui experiment devenit clasic, se pot descrie următoarele
tipuri de ataşament: 
    1. Copilul ataşat sigur: Este supărat când mama pleacă lăsându-l în acest loc străin, dar la
întoarcerea mamei caută proximitatea ei şi acceptă confortul care i se oferă. De asemenea, poate fi
puţin afectat de plecarea mamei, dar la revenire îi adreseaza un zâmbet sau îi caută privirea şi se
lasă mângâiat. 
    2. Copilul cu atasament nesigur 
      - anxios-evitant: Este nesigur în explorare, se desprinde greu de mamă, este rezervat şi timid, la
plecarea mamei se calmează greu, după reântalnire, deşi se lasă luat în braţe, păstrează o mică
barieră (fie o mână, un cot) între corpul mamei şi al său fiind vigilent, conform experienţelor
anterioare. 
      - anxios-rezistent: Pare hiperkinetic, nu explorează mediul sau o face inconstant, la plecarea
mamei este inconsolabil, iar la întoarcerea ei nu se lasă luat în braţe, ci se zbate, se loveşte
încercând "sa scape", fuge departe, este rezistent la consolare dorind printr-o astfel de strategie să
transmită toată nefericirea acumulată, de teamă că nu este înţeles corect în încercările lui de a face
faţă stresului. 
      - ambivalent: Copilul este anxios după despărţirea de mamă; este afectat în timpul separării;
ambivalent, când caută şi evită simultan contactul cu mama. 

14
    3. Copilul cu ataşament dezorganizat: Explorează mediul haotic, fără scop. La plecarea mamei,
se lasă consolat de persoane străine, prezintă un comportament adeziv sau indiferent, atât faţă de
străini, cât şi faţă de părinte, nu pare să diferenţieze persoanele familiare de cele străine sau pare
indiferent faţă de tot sau toate. Aceţti copii se pare că au o istorie în care nu s-au putut ataşa de nici
un adult semnificativ, fie prin absenţa fizică a acestuia, fie că nu era disponibil (boala, alcoolism,
depresie), existând pentru aceşti copii un risc extrem de înalt pentru psihopatologie sau o existenţă
marginală (Karen, 1994).
Mary Main extinde perspectiva teoriei ataşamentului studiind istoria de viaţă a adultului cu
referire la sistemul de ataşament (figura principală şi figurile secundare de ataşament), încercând
să determine o corespondenţă între tipurile de ataşament descrise în mica copilărie şi
comportamentele adultului posibil manifeste în intimitate, în cuplul cu partenerul de sex opus, dar
mai ales în cele cu proprii copii. "Interviul de Ataşament al Adultului" (The Adult Attachment
Interview, AAI), dezvoltat de Nancy Kaplan şi Mary Main, cere individului să reflecteze asupra
relaţiilor de ataşament precoce şi asupra experienţelor acestuia în acest sens. Pe baza acestui
interviu putem descrie următoarele tipuri de ataşament la adult, corelate cu tipurile de ataşament
din mica copilărie şi respectiv tipul de ataşament care se poate dezvolta la copiii acestor adulţi (în
75% cazuri cercetate copiii au abordat acelaşi stil de ataşament ca părintele acestuia)(Goldberg,
2000; Main, Kaplan& Cassidy, 1985; Fonagy, Steel & Steel, 1991): 
    1. Adultul ataşat autonom :
      - În copilărie a fost ataşat sigur, a dobândit un grad de independenţă, autonomizare, poate
descrie coerent experienţele proprii de ataşament, chiar dacă sunt dureroase. Este capabil de
realizarea cu uşurinţă a proceselor de adaptare. 
      - Detaşare, fiind încrezător în unicitatea şi forţa cuplului şi a capacităţilor fiecăruia de a reface
echilibrul temporar pierdut. Poate descrie dificultăţi cu părinţii, inclusiv traume sau abandon, dar
îşi menţine o înţeleaptă balanţă în integrarea trecutului cu experienţele sale actuale. 
      - În relaţia cu copilul prezintă încredere în sine ce-i permite creativitate, flexibilitate în această
relaţie. Calmează şi reconfortează partenerul (copilul etc.) într-o relaţie de plăcere împărtăşită,
imprimând copilului un ataşament sigur, iar partenerului adult, securizare. 
    2. Adultul cu ataşament dezinteresat (indiferent) 
      - În copilărie corespunde unui ataşament ambivalent (evitant), presupune experienţe
amprentate de teamă. Este inflexibil şi evitant (decât să rănească din nou, mai bine pretinde că nu e
interesat de acea relaţie, în care este sigur că va eşua din nou şi acest lucru i se pare de netolerat). 

15
      - Idealizează relaţia cu părinţii, este incoerent şi inconsistent în relatarea amintirilor despre
copilărie, persistă obsesiv în afirmaţiile standard pozitive despre rolurile parentale. Tinde să
idealizeze copilăria, descriind-o ca sigură, minunată, dar imaginile evocate nu constituie suportul
pentru protecţie şi îngrijire, care, de fapt, reprezintă portretul actual idealizat al persoanei în cauză. 
    3. Adultul cu ataşament preocupat: 
      - În copilărie corespunde unui ataşament anxios rezistent, este invadat de amintiri dureroase în
care relatează drama inconstanţei, incoerenţa experienţelor micii copilării; 
      - Interacţionează imprevizibil la stări de frustrare, cu agresivitate, mânie, iar histrionismul
posibil are un patetism greu de confundat. Nu are structurat un sistem de ataşament anume în care
să poată avea totală încredere, fiind suspicios, e gelos pe orice alt tip real sau imaginar de relaţie al
persoanei iubite. Se chinuie pe sine şi pe alţii căutînd dovezi, niciodată suficiente. 
      - Devine astfel abuziv în relaţiile de intimitate sau va imita modelul propriilor părinţi,
transmiţând în acest fel un sistem de ataşament nesigur anxios copilului.
4. Adultul cu ataşament dezorganizat (cu doliu şi traume nerezolvate): 
      - corespunde în copilarie ataşamentului dezorganizat; este impredictibil şi dezorganizat în
relaţii; face experienţe nerealiste. Speculează fără suport. Este un dezadaptat, potenţial adictiv la
alcool şi drog, aflându-se aproape în imposibilitatea de a-şi asuma rolul de partener de cuplu sau
parental; 
      - în mod predictibil se poate afirma că îşi expune copilul la abuz sau neglijare. În cazul
neintervenţiei determină un ataşament dezorganizat şi la copil; 
      - important de precizat este faptul că o intervenţie de specialitate poate modifica, redirecţiona
tipul de ataşament, cu condiţia că intervenţia să aiba loc înainte de vârsta de 5 ani a copilului
(deoarece la vârsta adultă intervenţia nu poate schimba tipul primar de atasament, dar poate fi
eficientă la persoanele cu potenţial cognitiv nealterat, care sunt dispuse la acceptarea unui suport,
obţinându-se un comportament faţă de copil asemănător ataşamentului sigur autonom).

1.4. Stabilitatea pattern-urilor de ataşament din copilărie în maturitate


În momentul introducerii conceptului de ataşament, relaţiile de ataşament erau considerate
ca fiind caracteristice, unice şi stabile pentru întreaga viaţă. De aceea, cercetările care au urmat
ideilor originale ale lui Bowlby s-au concentrat, iniţial, pe perioada copilăriei. Cauza acestui lucru
îl consituie cadrul teoretic din care a emers teoria ataşamentului, perspectiva de dezvoltare în care
au evoluat cercetările privind ataşamentul, precum şi a ipotezelor cu privire la situaţiile care

16
activează comportamentele de ataşament şi permit clasificarea modelelor de ataşament (Schneider-
Rosen, 1990). Din anul 1980, modelele conceptuale şi noile metodologii introduse au extins
domeniul de aplicare a teoriei (Bretherton 1985; Cassidy şi Shaver 1999; Greenberg, Cicchetti,
Cummings, 1990). Rezultatul acestor eforturi constă în existenţa curentă a mai multor sisteme de
clasificare pentru a evalua diferenţele individuale în relaţii de ataşament în copilărie, adolescenţă şi
maturitate.
Teoria ataşamentului susţine că diferenţele individuale în stilul de ataşament sunt relative
stabile în timp, în mare parte datorită modelelor de reprezentare ce au tendinţa de a funcţiona în
mod automat şi inconştient, şi pentru că ele servesc la direcţionarea atenţiei, precum şi la
organizarea şi filtrarea de noi informaţii (Bowlby 1988; Bretherton 1985, 1987; Collins şi Read
1994; Shaver, Collins şi Clark, 1996). Cercetătorii au studiat stabilitatea modelelor de reprezentare
a ataşamentului, analizînd stabilitatea stilului de ataşament. Astfel, stilul de ataşament reflectă
sistemul de idei, atitudini şi expectanţe ce constituie aceste modele, schimbările în stilul de
ataşament indicînd asupra modificărilor la nivelul modelelor de reprezentare a ataşamentului.
Aproximativ 70-80 % indivizi nu trăiesc schimbări semnificative ale stilului de ataşament
de-a lungul vieţii (Waters, Merrick, Treboux, Crowell & Albersheim, 2000; Baldwin & Fehr,
1995). Faptul că stilul de ataşament nu se schimbă la majoritatea oamenilor ne vorbeşte despre
stabilitatea modelelor de reprezentare a ataşamentului. Cel mai stabil stil de ataşament din
copilărie pînă la vîrsta adultă s-a demonstrat a fi cel securizant (Waters, Weinfield & Hamilton,
2000). Cu toate acestea, aproximativ 20-30% persoane, totuşi, trăiesc modificări ale stilului de
ataşament, ceea ce sugerează că modelele de lucru nu sunt trăsături stabile şi rigide de
personalitate. Drept cauze ale acestor modificări în stilul de ataşament, conform cercetătorilor
Waters, Weinfield şi Hamilton, ar putea servi experienţele negative din viaţă(I. Goodwin, 2003).
Această idee este susţinută de corelaţia evidentă dintre experienţele negative din viaţă şi
determinantele acestora- modificările în stilul de ataşament (Hazan, Shaver , 1987). Astfel,
Hamilton conchide că ataşamentul insecurizant din copilărie este susţinut pînă la vîrsta adultă prin
evenimente negative ale vieţii, precum divorţul părinţilor sau moartea unuia dintre
aceştia(Hamilton, 2000). Davila, Karney şi Bradbury (1999) au identificat 4 seturi de factori ce ar
putea cauza modificări în stilul de ataşament: a) circumstanţele şi evenimentele situaţionale, b)
modificări în schemele de relaţionare, c) variabilele ce ţin de personalitate, şi d) combinaţia dintre
variabilele personalităţii şi evenimentele situaţionale.

17
Şi totuţi, deşi schimbările în sistemul de ataşament persistă de-a lungul vieţii, chiar de nivel
moderat, funcţiile de bază ale acestuia rămîn a fi constante (Hazan , Zeifman, 1999). Adolescenţii,
la fel precum copiii au necesitatea de a avea un îngrijitor alături, o persoană care este deplin
cointeresată de binele lor şi care este oricînd disponibil şi receptiv. Spre deosebire de relaţia copil-
părinte, care este unidirecţionată şi are un îngrijitor şi un căutător-de-îngrijire clar determinaţi,
relaţiile mature sunt reciproce şi mutuale. Astfel, în cazul legăturilor afective sănătoase, partenerii
de cuplu se bazează unul pe celălalt în momente de necesitate, îndeplinind pe rînd rolurile de
îngrijitor şi căutător-de-îngrijire (Collins & Freeney, 2004). Freeney (1999) a reuşit să evidenţieze
unele dovezi pentru stabilitatea stilurilor de ataşament de-a lungul întregii maturităţi. Astfel,
studiile privind ataşamentul afectiv la adulţi au determinat o stabilitate de nivel moderat spre
ridicat a stilului de ataşament pentru intervale variind de la o săptămână, la patru ani (Scharfe &
Bartholomew, 1994). Cercetătorii în domeniul ataşamentului investighează în continuare
continuitatea şi legităţile discontinuităţii modelelor de ataşament în timp.

1.5. Critici la adresa Teoriei Ataşamentului


Primele neajunsuri ale teoriei au fost delimitate chiar de colega lui Bowlby, Ainsworth, în anii
1950-1960, cu referire la conceptul de “deprivare maternă”- ipoteza ce includea unele principii ale
ulterioarei teoriii a ataşamentului. Criticile includeau aspecte precum natura vagă a termenului de
“deprivare maternă”, neclaritatea implicaţiilor teoriei în cazul multitudinii de îngrijitori (aspect
clarificat ulterior de Main, 1999 ), efectele exacte ale deprivării, diferenţele individuale în reacţiile
copiilor la separare şi pierdere ş.a.
Deşi teoria ataşamentului îşi are originea în unele concepte ale psihanalizei, incongruenţa
teoriei cu multitudinea ramurilor psihanalizeiI a generat critici din partea adepţilor acesteea, deseori
subliniind abandonarea de către Bowlby a teoriei pulsiunilor (Steele & Steele, 1998).
O altă critică a venit din partea adepţilor etologiei, care susţineau că multe din cercetările pe
care este bazatăteoria ataşamentului sunt neadecvate, mai ales din cauza generalizărilor făcute la
adresa oamenilor a studiilor efectuate pe animale, deoarece nu toate animalele sunt adecvate
generalizărilor pentru fiinţele umane(Crnic, Reite & Shucard, 1982) II.
I
Schur M (1960). "Discussion of Dr. John Bowlby's paper". Psychoanalytic Study of the Child 15: 63–84.  “Bowlby… susţine natura definitiv înnăscută a
caracterelor majorităţii pattern-urilor comportamentale complexe…(demonstrate de de recentele cercetări efectuate pe animale)…subliniind conceptul
comportametelor umane instinctive, astfel neglijînd factorii de dezvoltare şi învăţare”.
II
Brannigan CR, Humphries DA (1972). "Human non-verbal behaviour: A means of communication". in Blurton-Jones N. Ethological studies of child
behaviour. Cambridge University Press. pp. 37–64. “…drept de sulbinita importanţa faputlui că datele derivate din studiile fectuate pe specii deiferite de
oameni pot fi utilizate doar pentru sugerarea unei ipoteze. În absenţa unei a datelor evidente derivate din observările asupra oamenilor, aşa tip de ipoteze sunt
nimic mai mult decît “ghiciri inteligente”. Există un risc pentru etologia umană…ca ipotezele interesante , dar netestate, să cîştige statutul unor teorii
acceptate. …Teoriile bazate pe analogii superficiale dintre diferite specii a determinat mereu neînţelegeri biologice… conchidem că o etologie umană validă
terbuie să fie bazată în primul rînd pe date derivate din cercetări umane, darn u pe cele obţinute di studiile pe peşti, păsări sau alte organisme”.

18
Cognitiviştii au criticat disconcordanţa dintre afirmaţiile lui Bowlby privind permanenţa figurii
ataşamentului şi etapizarea dezvoltării cognitive propusă de Piaget. Astfel, ei susţin că abilitatea
unui copil să discrimineze un străin de mamă, în cazul în care aceasta a fost absentă pentru o
perioadă de timp, conform teoriei lui Bowlby apare cu cîteva luni mai devreme decît ar fi posibil
din punct de vedere cognitiv, conform lui Piaget.
Critica behavioriştilor a venit, în 1969, din partea lui Gewirtz care a explicat cum mama şi
copilul pot detremina unul altuia refortificări pozitive în urma relaţionărilor şi atenţiei lor mutuale,
astfel motivîndu-se reciproc pentru a sta împreună. Această explicaţie face lipsită de necesitate
poziţionarea caracteristicilor umane înnăscute ca baza ataşamentului.
În perioada anilor 1990 criticile au continua. Astfel, Harris şi Pinker au criticat faptul că
influenţa părinţilor este mult prea exagerată, susţinînd că socializarea în grupul de prieteni este cu
mult mai importantă. Deşi, într-un final, H. R. Shaffer conchide că prietenii şi părinţii îndeplinesc
funcţii şi roluri diferite în dezvoltarea personalităţii(Schaffer, 2004). De asemenea, s-a atins
aspectul multitudnii de relaţii ale copiilor, nu doar din familie dar şi din grădiniţă sau şcoală, astfel
modelul dyadic characteristic teoriei ataşamentului nu cuprinde întreaga complexitate a
experienţelor sociale din viaţa reală(McHale, 2007).

1.6. Direcţiile de aplicare şi cercetare ale Teoriei


Deşi cercetările în direcţia ataşamentului au continuat după moartea lui Bowlby, în 1990, a
existat o perioadă în care se considera că teoria îşi consumase esenţa. Unii autori au susţinut că
ataşamentul nu ar trebui să fie văzut drept o trăsătură de personalitate, ci dimpotrivă, să fie
considerat drept un principiu de organizare a diverselor comportamente rezultate din factori
contextuali. Cercetările ulterioare au atins aspectul diferenţelor culturale ale ataşamentului,
concluzionînd că ar fi necesară o reevaluare a presupunerilor că ataşamentul este exprimat identic
la reprezentanţii tuturor culturilor.
Interesul pentru teoria ataşamentului a continuat, astfel teoria a fost extinsă şi asupra relaţiilor
afective la adulţi, de către Hazen şi Shaver (1987). P. Fonagy şi M. Target au încercat să aducă
teoria ataşamentului şi psihanaliza într-o relaţie mai strînsă prin aspectele ştiinţelor cognitive
precum mentalizarea- abilitatea de estimare a credinţelor şi intenţiilor altor persoane. Un
“experiment natural” a permis extinderea studiilor problemelor de ataşament odată cu sfîrşitul
regimului Ceauşescu, cînd cercetătorii au observat mii de români orfani adoptaţi de familiile din
Vestul Europei (Rutter, 2002).

19
Aplicabilitatea teoriei a atins şi aria practicii clinice la copii. Astfel programele preventive şi
cele de tratament ale dificultăţilor sau tulburărilor de ataşament sunt bazate pe Teoria
Ataşamentului, şi se concentrează pe creşterea senzitivităţii şi responsabilităţii îngrijitorului sau
înlocuirea acestuia în cazul eşecului (Bakermans- Kranenburg, IJzendoorn & Juffer, 2003).
Cu excepţia programelor de prevenire, a fost elaborate o formă de tratament cunoscut ca
“terapie de ataşament”, un set de tehnici aplicate în cazul tulburărilor de ataşament, precum şi cele
reactive.
Bowlby a fost primul care a sugerat o conexiune între problemele de sănătate mintală la adulţi
şi pierderea părinţilor în copilărie, în prima sa carte “Personalitatea şi Boala Mintală”. S-a
constatat că în societăţile din Vest, aproximativ o treime dintre adulţi se vor angaja în relaţii
affective anxioase, bazate pe ataşament nesecurizant, ceea ce ar constituie un factor major de
vulnerabilitate pentru perturbările de sănătate mintală în cazul trăirii situaţiilor dificile şi stresante
(Goodwin, 2003; Holmes, 1993).

§2. Sexualitatea la adolescenţi


2.1. Adolescenţa- cadru general
Adolescenţa este perioada marilor schimbări în viaţa fiecărui om, modificări atît biologice,
cît şi psihologice şi sociale. Tendinţa lor spre autonomie faţă de autorităţi precum părinţii, familia
sau şcoala este caracteristică acestei perioade, în care ei încep să se autocunoască, îşi dezvoltă
conştiinţa de sine şi tind să-şi definească rolul şi locul în societate (Erikson, 1968; Sebald,1992;
Steinberg and Sheffield Morris, 2001).
Adolescenţii petrec tot mai mult timp cu prietenii, şi tot mai puţin cu părinţii şi familia
(Larson and Richards, 1991), deseori influenţîndu-se reciproc într-o mare măsură (Susman et al.,
1994). Ei încep să-şi dezvolte propriile convingeri şi atitudini, deseori opunînd rezistenţă regulilor
impuse de părinţi, deşi aceste reguli rămîn a fi importante şi influenţînd în mod direct relaţiile
adolescenţilor cu partenerii lor (Brown et al., 1993).
Există o tendinţă a adolescenţilor să se reunească în cliques, mici grupuri de prieteni bazate
pe amiciţie şi activităţi commune (Steinberg and Sheffield Morris, 2001). În timpul adolescenţii
mijlocii (14-15 ani), aceste grupuri îşi schimbă componenţa din uni-sex în ambi-sex, astfel mulţi
adolescenţi se angajează în prietenii intime cu parteneri de sex opus. În adolescenţa tardivă (16-18

20
ani), aceste grupuri devin grupuri de cupluri, ulterior cupluri -diade (Brown, 1990; Richards et al
1998).
Steinberg şi Sheffield Morris (2001) afirmă că “cercetările în domeniul dezvoltării
adolescentine au vizat mult prea puţină atenţie naturii şi funcţiei relaţiilor afective ale
adolescenţilor, în detrimentul existenţei datelor ce susţin că în timpul adolescenţei, primordial în
cea tardivă, aceştia au prieteni/prietene [...], rareori a fost studiat adolescenţii în stadiul iniţal de
experimentare a relaţiilor afective şi cele sexuale”.

2.2. Relaţiile emoţionale la adolescenţi


Relaţiile emoţionale devin tot mai semnificative în viaţa adolescenţilor de-a lungul trecerii
din adolescenţa precoce în cea tardivă. Chiar dacă adolescenţii nu se implică încă în relaţiile
emoţionale în adolescenţa precoce (10- 14 ani), majoritatea sunt foarte interesaţi de aspecte legate
de acestea. Tinerii la această etapă de vîrstă petrec o perioadă semnificativă de timp în grupuri
mixte ca gen, ceea ce intensifică interesul lor pentru aceste tematici şi poate conduce eventual la
implicarea în relaţii emoţionale (Connolly, Craig, Goldberg, & Pepler, 2004). Relaţiile emoţionale
sunt aspecte primordiale în viaţa socială a adolescenţilor de 15- 19 ani. Trei pătrimi dintre
adolescenţii de 16-18 ani sunt implicaţi în relaţii emoţionale şi întîlniri, iar jumătate dintre aceştia
au avut un partener stabil şi serios (Teenage Research Unlimited, 2006). O bună parte dintre
adolecenţi petrec tot mai mult timp cu partenerii emoţionali decât cu prietenii şi familia (Furman &
Schaffer, 2003).
Întâlnirea serveşte pentru o multitudine de scopuri ale tinerilor. Ea poate fi o cale pentru
câştigarea statusului prin creşterea reputaţiei şi a popularităţii, o metodă de afirmare a
independenţei şi separării de familie, dar şi o formă de distracţie, implicând şi activitate sexuală. În
cadrul acestor întâlniri tinerii îţi perfecţionează abilităţile de reacţionare interpersonală şi încep să
experimenteze activitatea sexuală.
În ultimul deceniu a apărut tendinţa ca întâlnirile să înceapă devreme, la fete în jurul vârstei de
12 ani, iar băieţi de la 13 ani. Jumătate dintre liceeni, atât băieţi cât şi fete, au întâlniri cel puţino
dată pe săptămână şi 30% dintre ei au întâlniri programate de 2- 3 ori pe săptămână. Aceste
întâlniri sunt, de fapt, ”incubatorul” viitoarei relaţii de cuplu pentru tinerii care se află în căutarea
unui partener de viaţă- soţ/soţie (Damon & Hart, 1982).
Pe lângă actele sexuale acceptate de ambii parteneri, întâlnirea poate genera şi acte sexuale în
care se apelează la forţă şi în care una dintre părţi nu îşi dă consimţământul- de tipul violului.

21
Studii comparative elaborate în 6 ţări europene (Bulgaria, Italia, Japonia, Polonia, România şi
Rusia) pe un eşantion de adolescenţi cu vârsta de 17- 19 ani denotă că aproximativ 79, 33% dintre
adolescenţii chestionaţi au fost implicaţi în cel puţin o relaţie emoţională, 66, 16% dintre aceştia
raportând că au avut şi o relaţie sexuală (Anexa, tabelul 1).

2.2.1. Relaţiile emoţionale sănătoase


Relaţiile emoţionale sănătoase ale adolescenţilor se caracterizează prin comunicare deschisă,
nivel înalt al încrederii reciproce şi o apropiere a partenerilor ca vârstă. Acest tip de relaţii
facilitează delimitarea identităţii de sine a adolescenţilor şi dezvoltă abilităţile de relaţionare
interpersonală, promovând suport emoţional.
Identitatea de sine- una dintre scopurile de bază ale adolescenţilor este formarea identităţii de
sine. Adolescenţii sunt implicaţi într-un proces de definire a propriilor sisteme de valori şi
determinare a scopurilor pentru viaţă. La fel ca relţiile cu familia şi prietenii, relaţiile emoţionale
facilitează procesul de auto- cunoaştere şi înţelegere a propriei identităţi şi valori.
Abilităţi de relaţionare- relaţiile emoţionale adolescentine pot favoriza o bază pentru
antrenarea şi dezvoltarea abilităţilor sociale. Prin intermediul acestor relaţii adolescenţii îşi
îmbunătăşesc abilităţile de comunicare şi negociere, dezvoltă empatia şi învaţă cum să păstreze
relaţiile intime stabile. Implicarea în relaţii emoţionale precum şi trăirea disoluţiilor acestora, de
asemenea, dezvoltă un şir de abilităţi. Astfel, în timp ce despărţirea poate supune unii adolscenţi
riscului de a face depresie, în aceeaşi măsură poate favoriza dezvoltarea sentimentului de coerenţă
şi a mecanismelor de coping- ce sunt folosite ulterior în viaţă (Barber & Eccles, 2003).
Suport emoţional- luând în consideraţie că adolescenţii denotă un grad înalt de autonomie faţă
de părinţi, relaţiile lor emoţionale devin o sură tot mai semnificativă de suport emoţional. Conform
unuistuiu realizat de Furman (2002), doar cei mai apropiaţi prieteni oferă suport emoţional similar
celui oferit de partenerii emoţionali.

2.3. Aspecte definitorii ale sexualităţii


În timpul adolescenţii expresia stimulentului sexual interacţionează strâns cu alte nevoi,
cum sunt: cea de siguranţă, de intimitate şi de relaţionare cu alţii. Tinerii sunt angajaţi intens şi
pasiv în stabilirea de relaţii intime, în dezvoltarea îndemânării sociale, experimentarea noilor roluri
sociale şi stabilirea unei identităţi personale unice (Erikson, 1982).

22
În această perioadă iubirea continuă să fie puternic egocentrică, deşi capacitatea de
apreciere a sentimentelor şi perspectiva grupurilor de peer duc la diminuarea acestui egocentrism.
În adolescenţa tîrzie tinerii încep să se simtă adesea inconfortabil cu propriul lor egocentrism.
Prezenţa unui părinte care manifestă o atitudine moralizatoare şi furie în relaţiile cu adolescentul
duce mai des la apărare şi indignare, ca răspuns la reacţiile sale. Dacă relaţiile cu familia şi
prietenii sunt caracterizate prin respect reciproc şi înţelegere, atunci ele sprijină dezvoltarea
altruismului în timpul adolescenţii.
Dincolo de această conduită, tinerii mobilizează o sexualitate indirectă şi relativ
neameninţătoare, stimulii complecşi social fiind încărcaţi de sentimene sexuale similare cu cele ale
adulţilor.
În această perioadă apar o serie de manifestări comportamentale cu conotaţie sexuală
directă (masturbaţia, fanteziile sexuale, experienţa sexuală, homosexualitatea, violul) şi indirectă-
întîlnirea.
Masturbaţia este definită de Benner (1985) ca fiind „acel tip de autostimulare care
produce activarea (arousal) erotică”. Părerile privind consecinţele acestui tip de comportament sunt
foarte variate. În anumite circumstanţe masturbaţia a fost considerată ca fiind un comporament
maladaptativ, ea fiind cosiderată ca o parte a unui stereotip comportamental cu efect autodistructiv.
Cele mai frecvente argumente citate privind rolul negativ al masturbaţiei ar fi: „numai persoanele
imature se masturbează”, „este un comportament condamnat de Biblie”, „masturbaţia este un
comportament nesocial sau antisocial”, „cauzează oboseală şi debilitate fizică”, „contravine
scopului sfânt al sexului”, „este o manifestare a unui autocontrol scăzut”. S-a constatat că băieţii
renunţau la această practică când se implicau într-o relaţie sexuală cu o parteneră, iar fetele
continuau să o practice chiar după ce aveau o relaţie sexuală.
Fanteziile sexuale adesea însoţesc masturbaţia, deşi adolescenţii de toate vârstele raportează
că au fantezii sexuale şi în timpul stării de veghe. Ambele sexe au raportat drept cele mai frecvente
fantezii pettingul urmat de a avea relaţii cu cineva la care au ţinut sau de care sunt îndrăgostiţi
(Miller & Simon, 1980). În cazul băieţilor, pe locul doi se situează o relaţie cu o persoană
necunoscută- anonim, iar în cazul fetelor ele îşi imaginează intimitatea, adr nu explicit o relaţie
sexuală cu cineva la care ţin sau de care sunt îndrăgostite.
În ceea ce priveşte atitudinile şi experienţa sexuală la adolescenţi, Morrison (1985), în
studiile pe care le-a efectuat, a constatat o schimbare a percepţiei atât la adolescenţi, cât şi la
adolescente, ambii respingând relaţiile sexuale care exploateză femeia. Acestea vin în contradicţie

23
cu aşa-numitul „standard dublu” care consideră că bărbaţii sunt răspunzători de iniţierea şi
continuarea activităţii sexuale, iar fetele sunt cele care impun „cadrul limită”, adică cât de departe
se merge în cadrul relaţiei.
Totuşi, între băieţi şi fete există o diferenţă de atitudine. Fetele continuă să rămână mai
conservatoare în atitudinile şi valorile lor, preferând intimitatea şi dragostea ca o parte necesară a
activităţii sexuale, şi optând într-un grad redus pentru experimentarea sexului ca o activitate
plăcută. Ele consideră că la prima întâlnire este normal ca tinerii să se ţină de mână, să se sărute şi
chiar să accepte mângâierile, în timp ce băieţii consideră firesc să apară chiar relaţii sexuale care să
se continue apoi de fiecare dată (Billy & Posterski, 1985).
Sarcina la adolescenţi continuă să rămână o problemă majoră în ciuda faptului că se constată
o intensificare a educaţiei sexuale şi a creşterii grijii în rândul tinerilor faţă de această problemă.
Studiile OMS arată că anual peste un milion de tinere adolescente rămân însărcinate. Marea
majoriate a sarcinilor din tinereţe sunt rezultatul utilizării unor metode contraceptive neadecvate
sau chiar nefolosirea lor.

2.4. Revoluţia sexuală


În limite generale, termenul de „revoluţia sexuală” este folosit pentru a descrie mişcarea
socio-politică, începutul căreia a fost marcat în anii 1960-1970 în SUA. Totuşi, termenul a fost
folosit cel puţin începând din 1920, şi deseori este atribuit influenţei lucărilor lui Freud privind
libertatea sexuală precum şi alte aspecte referitoare la psiho-sexualitate.
În anii 1960-1970 a luat naştere o nouă cultură a „dragostei libere”, cu milioane de
adolescenţi hippie ce îi deveneau adepţi şi susţineau puterea dragostei şi frumuseţea sexului ca o
parte naturală a vieţii ordinare. Adepţii hippie susţineau că sexul este un fenomen biologic natural,
de aceea nu ar trebui să fie negat.
Schimbările la nivelul atitudinilor faţă de sex şi a comportamentelor sexuale- libertatea
sexuală, au determinat o serie de circumstanţe, cum ar fi: trăirea relaţiilor sexuale în cadrul şi în
afara căsătoriei, metodele contraceptive şi utilizarea lor pe larg, nuditatea prezentată public, sexul
explicit prezentat pe ecrane şi abordarea pornografiei la nivel de normalitate socială, exprimarea
liberă a adoptării unei orientări sexuale netradiţionale, sexul în grup, libertatea avortului, sexul
premarital, căsătoriile interetnice, drepturile femeilor şi feminismul, precum şi debutul vieţii
sexuale în adolescenţă. Acesta din urmă determină multipli parteneri sexuali de-a lungul vieţii,
riscul infectării cu boli cu transmisie sexuală, sarcina la adolescente precum şi consecinţe

24
emoţionale. Virusul HIV şi alte boli cu transmisie sexuală precum herpes, chlamydia, gonorrhea şi
sifilis se transmit uşor prin
Pe lângă multitudinea de schimbări aduse de revoluţia sexuală, modificarea primordială a
fost nu faptul că oamenii aveau mai mult sex liber sau diferite tipuri de sex, ci simplul fapt că
aceştia îşi puteau permite să discute tematici sexuale mult mai liber şi deschis decât generaţiile
precedente.
În condiţiile tranziţiei actuale socio-economice şi culturale din Republica Moldova în urma
declarării independenţei faţă de URSS, lipsei educaţiei sexuale, adolescenţii încep relaţiile sexuale
la o vârstă mai timpurie decât generaţiile precedente, mulţi practicând actul sexual înainte de
căsătorie. Astfel, se conturează existenţa unor condiţii ce sporesc riscurile comportamentului
sexual la adolescenţi în societatea actuală: relaţii sexuale neprotejate, sarcină la adolescente şi
scăderea vârstei la care apare sarcina (în lume peste 10% din gestante sunt femeile între 15-19 ani),
creşterea numărului de avorturi la adolescente cu consecinţe grave pentru sănătate, mai ales de
avorturi efectuate în condiţii neadecvate, de către persoane necalificate(OMS estimează efectuarea
între 1 şi 4,4 mln. de avorturi pe an la adolescente), creşterea ratei mortalităţii materne la fetele sub
18 ani (de 5-8 ori mai mare decât la femeile între 18-25 de ani).

2.5. Atitudinea faţă de sex la adolescenţi


Comportamentele sexuale şi atitudinea faţă de sex ale adolescenţlor sunt influenţate de o
multitudine de factori, printre care enumerăm: factorul biologic şi fiziologic personal, relaţiile
apropiate din familie şi grupul de referinţă, contextul socio- cultural, precum rasa, religia, şcoala
şi mass-media (Miller & Fox, 1987), caracteristici psihosociale (ex. vârsta primei experienţe
sexuale) sau gen. aceşti factori pot fi împărţiţi în 2 categorii integrante de factori, precum:
1. factori individuali:
 influenţele psihosociale- debutul vieţii sexuale precoce este un predictor al
frecvenţei înalte a experienţelor sexuale ulterioare. Adolescenţii ce se
implică mai devreme în relaţii emoţionale- au mai muţi parteneri emoţionali
de-a lungul vieţii, ccea ce este corelat pozitiv cu experienţa sexuală, numărul
partnerilor sexuali şi nivelul activităţii sexuale în timpul adolescenţii tardive
(Mille, McCoy & Olson, 1986; Thornton, 1990). A fost stabilită de
asemenea o corelaţie negativă între debutul precoce al vieţii sexuale şi
contracepţie, 50 % sarcini premaritale în cadrul adolescenţei sunt

25
înregistrate pe parcursul primelor şase luni de la primul act sexual, 20%
survenind în prima lună (Pugh, DeMarris, Giordano, & Groat, 1990)
 stima de sine- este corelată pozitiv cu experienţa sexuală la adolescenţii ce
consideră că sexul este oricând şi în orice circumstanţe în regulă, şi negativ
corelată la cei ce consideră că sexul este o greşeală (Miller, Christensen &
Olson, 1987);
 diferenţele gender- adolescenţii băieţi au un nivel mai înalt al premisivităţii
şi recunosc mult mai uşor prima lor experienţă sexuală (Herald, Valenzual,
& Morris, 1992). De asemenea, adolescenţii băieţi într-o măsură mult mai
mică tind să considere sentimentele ca un precursor obligatoriu al intimităţii
sexuale, spre deosebire de fete. Totodată, există o corelaţie pozitivă
caracteristică băieţilor în ceea ce priveşte expectanţa experienţei sexuale şi
durata şi stabilitate relaţiei emoţionale, spre deosebire de adolescente
(Herald, Valenzual, & Morris, 1992);
 atitudini privind sexualitatea- deşi reprezentanţii diferitor sexe au valori
diferite privind sexualitatea, valorile personale şi atitudinile lor influenţează
în mod direct expresia sexualităţii pentru ambele sexe (Plotnick, 1992).
Valorile şi atitudinile faţă de sex influenţează comportamentele sexuale, iar
contradicţia acestora cu valorile personale determină un distres emoţional şi
scăderea stimei de sine (Miller, Christensen & Olson, 1987).
2. influenţa familiei şi a grupului de referinţă:
 presiunea grupului de referinţă- deşi adolescenţii de ambele sexe raportează
percepţii similare ale presiunilor din partea prietenilor, băieţii sunt cei ce se
lasă mai uţor influenţaţi, nivelul influenţei fiind determinat de vîrsta
adolescentului;
 influenţa din partea familiei- permisivitatea sexuală a adolescenţilor este
detreminată de disciplina şi controlul parental (Miller, McCoy & Olson,
1986). Lipsa comunicării dintre părinţi şi copii determină un grad înalt de
distanţare dintre aceştia, ceea ce influenţează nivelul înalt al permisivităţii
sexuale la adolescente(Whitbeckm Conger, & Kao, 1993)

26
§3. Concluzii

Teoria ataşamentului susţine că orice copil are necesitatea unei relaţii securizante cu
adultul ce îl îngrijeşte, în lipsa căreia dezvoltarea socială şi emoţională echilibrată a copilului nu
poate avea loc. Deşi iniţial teoria ataşamentului viza doar vîrsta copilăriei, s-a demonstrat
stabilitatea relativă a stilului de ataşament din copilărie, ceea ce a favorizat extinderea
aplicabilităţii teoriei ataşamentului şi asupra altor domenii- precum relaţia cu un alt semnificativ la
toate vârstele, atracţia emoţională şi sexuală, multiple aspecte legate de cuplu, etc. Stilul de
ataşament influenţează modul de interacţiune a indivizilor, inclusiv în cadrul relaţiilor emoţionale.
Relaţiile emoţionale sunt aspecte primordiale în viaţa socială a adolescenţilor de 15- 19 ani,
trei pătrimi dintre adolescenţii de 16-18 ani sunt implicaţi în relaţii emoţionale şi întîlniri, iar
jumătate dintre aceştia au avut un partener stabil şi serios (Teenage Research Unlimited, 2006). O
bună parte dintre adolecenţi petrec tot mai mult timp cu partenerii emoţionali decât cu prietenii şi
familia (Furman & Schaffer, 2003).
În condiţiile interesului enorm şi a creşterii impunătoare pentru adolescenţi a semnificaţiei
relaţiile emoţionale, multitudinii de aspectele ce ţin de emotivitate, precum şi tendinţa tinerilor la
această etapă de vîrstă de a petrece o perioadă tot mai mare de timp în grupuri mixte ca gen-
cunoaşterea posibilelor etiologii ale debutului vieţii sexuale este indispensabilă.

27
CAPITOLUL II
§1. Design Experimental

Sexualitatea adolescentină este o temă actuală şi în perimetrul Republicii Moldova, mai


ales în condiţiile socio-culturale actuale, precum lipsa educaţiei sexuale. Astfel se conturează
existenţa unor condiţii ce sporesc riscurile comportamentului sexual la adolescenţi- debutul
precoce al vieţii sexuale, abuzuri sexuale, precum şi relaţii sexuale neprotejate.

1. 1. Aparatul Categorial

Scopul cercetării de faţă constă în determinarea relaţiei dintre stilul de ataşament şi aspecte
ale atitudinii faţă de debutul vieţii sexuale, precum permisivitate, controlul sarcinii,
instrumentalitate şi comuniune. În condiţiile creşterii numărului mamelor adolescente(în 2002 au
devenit mame 3669 adolescente de până la 19 ani), ne-am propus ca scop şi evaluarea nivelului de
responsabilitate a adolescenţilor faţă de controlul sarcinii.

Ipotezele lansate sunt:


 Considerăm că persoanele ce au un stil de ataşament insecurizant denotă un nivel mai înalt
de permisivitate, spre deosebire de cei ce adoptă un stil de ataşament securizant;
 Presupunem că persoanele ce au un stil de ataşament dezorganizat au un nivel mai scăzut al
instrumentalităţii decât cei ce au un stil de ataşament securizant;
 Considerăm că adolescenţii au un nivel mai scăzut al responsabilităţii faţă de controlul
sarcinii decât adolescentele;

1.2. Metodologia Cercetării

Pentru realizarea obiectivelor înaintate, precum şi în încercarea de a valida ipotezele


lansate, am aplicat 2 chestionare.
1. ECR-R- Chestionarul Revăzut al Experienţelor în cadrul Relaţiilor
Emoţionale, (Anexa 1) este o variantă revizuită a chestionarului realizat de
Brennan, Clark, şi Shaver- ECR (1998). Chestionarul a fost elaborat de
Fraley, Waller& Brennan în 2000. Itemii acestui chestionar au fost selectaţi

28
prin aplicarea tehnicilor bazate pe “Item Response Theory” din acelaşi
context al itemilor ca şi ECR. Atât ECR cât şi ECR-R au fost constituite
pentru a delimita diferenţele individuale în ceea ce priveşte anxietate
raportată la relaţii(i.e., în ce măsură indivizii sunt siguri sau nesiguri de
disponibilitatea şi receptivitatea partenerilor săi) şi evitarea evitarea
detreminată de relaţii(i.e., măsura în care oamenii se simt inconfortabil în
aproprierea celorlaţi versus securitatea determinată de dependenţa de ceilalţi).
Chestionarul cuprinde 36 itemi grupaţi în 2 scale ce evaluează nivelul
anxietăţii şi respectiv cel al anxietăţii în interelaţionare. Fiecare item este
evaluat pe o scară de 7 puncte, astfel încât 1= profund de acord şi 7 =
profund dezacord. Pentru a obţine scorul pentru scala anxietăţii, se calculează
media valorilor acumulate de subiect la itemii 1-18, şi respectiv 19-36 pentru
scala evitării. Se inversează valoarea itemilor 9, 11, , 22, 26, 27, 28, 29, 30,
31, 33, 34, 35, şi 36. Mediile obţinute se plasează în graficul reprezentării
ataşamentului, coinciderea valorilor determină amplasarea într-un anumit
cadran ce delimitează stilul de ataşament(Anexa 2).
2. BSAS- Scala Scurtă a Atitudinii Sexuale a fost elaborată în 1987 de
Hendrick, Hendrick & Reich. Cuprinde 43 itemi grupaţi în subscalele
permisivitate(α= .93), controlul sarcinii(α= .84), comuniune(α= .71), alţii
semnificativi(α= .82) şi instrumentalitate(α= .77). Fiecare item este evaluat
pe o scară de 5 puncte, astfel încât 1= profund de acord şi 5 = profund
dezacord. Pentru a obţine valoarea la scala Permisivităţii, se însumează
valorile acumulate la itemii 1, 2, 7, 8, 13, 14, 19, 20, 25, 26, 31, 32, 37, 38,
41, 47; pentru scala Controlul Sarcinii- 3, 9, 15, 21, 27, 33, 39, 42, 46; pentru
scala Comuniunii- 4, 10, 16, 22, 28, 34, 40, 43; Pentru scala Alţii
semnificativi- 6, 12, 18, 24, 30, 36, 45; şi pentru scala Instrumentalitate- 5,
11, 17, 23, 29, 35, 44. Înainte de însumare, se inversează valorile acumulate
la itemii 26, 20, 32, 35, 37, 39, 42, 44, 45. valorile acumulate se repartizează
pe nivelele de scăzut, mediu şi înalt pentru fiecare scală.

De asemenea, am introdus 3 întrebări de profil:


1. a. Am fost implicat/ă sau sunt implicat/ă la moment într-o relaţie emoţională ___

29
b. Nu am fost niciodată implicat/ă într-o relaţie emoţională ___
2. conform principiilor mele, fiind în liceu, este acceptabil să ai sex:
___ în primele luni ale relaţiei
___ după ce relaţia a devenit serioasă
___ doar după căsătorie
3. am discutat cu părinţii mei despre sex, sarcina şi prevenirea ei, boli cu transmitere sexuală la
următorul nivel:
___ niciodată nu am abordat tematică sexuală
___ am discutat despre sex ocazional/ foarte puţin
___ abordăm tematica sexuală foarte des/regulat

§2. Analiza Cantitativă şi Calitativă a Datelor

În cadrul acestui capitol supunem analizei, discutării şi interpretării rezultatele obţinute în urma
investigaţiei efectuate. Datele cercetării au fost prelucrate prin programul statistic SPSS-PC. În
prelucrarea datelor brute au fost utilizate valori statistice descriptive (medii), pentru examinarea
relaţiei dintre variabile s-au calculat coeficienţii de corelaţie liniară Pearson şi analiza de covariaţie
intergrupală ANOVA.

Eşantionul:

Este constituit din 142 adolescenţi de 16-18 ani, rezidenţi urbani, elevi a trei
instituţii de studii preuniversitare din capitală: 2 licee şi un colegiu, dintre care 57,04%
băieţi, respectiv 42,96% fete. La nivel de vârstă 21,84% sunt de 18 ani, 44,36%- 17 ani,
respectiv 33,80%- 16 ani.

Tabelul 1. Distribuţia de frecvenţă a implicării adolescenţilor în relaţii emoţionale


“am fost/sunt implicat/ă “nu am fost implicat/ă
în relaţie emoţională” în relaţii emoţionale” Total
feminin 91,80% 8,20% 100,00%
masculin 90,10% 9,90% 100,00%
total 90,80% 9,20% 100,00%

30
Astfel, 90,80% dintre 142 subiecţi chestionaţi au fost sau sunt la moment implicaţi
în relaţii emoţionale, diferenţele gender la acest nivel fiind nesemnificative.

Reprezentarea Grafică a Ratei Implicării


Adolescenţilor în Relaţii Emoţionale

100,00% 91,80%
90,00% 90,10%
am
80,00% fost/sunt
70,00% implicat/ă
în relaţie
60,00%
emoţională
50,00%
40,00%
30,00% 8,20% 9,90% nu am fost
implicat/ă
20,00%
în relaţii
10,00% emoţionale
0,00%

feminin
masculin

31
Distribuţia de frecvenţă la scala stilurilor de ataşament arată în felul următor:
Tabelul 2. Distribuţia de frecvenţă la scala ataşamentului
securizant preocupat dezinteresat dezorganizat Total
Feminin 52,50% 18,00% 4,90% 24,60% 100,00%
Masculin 51,86% 27,16% 9,87% 11,11% 100,00%
Total 52,12% 23,23% 7,74% 16,91% 100,00%

Astfel, 52,12% au un stil de ataşament securizant, 23,23%- stil de ataşament preocupat,


7,74%- stil de ataşament dezinteresat şi respectiv 16,91%- au un stil de ataşament dezorganizat.
Această repartizare poate fi explicată prin faptul că pentru adolescenţii, la această vîrstă, relaţiile
emoţionale devin tot mai semnificative şi chiar dacă unii nu se implică încă în ele- sunt foarte
interesaţi de toate aspectele ce ţin de emotivitate. Tinerii la această etapă de vîrstă petrec o
perioadă semnificativă de timp în grupuri mixte ca gen, ceea ce intensifică interesul lor pentru
aceste tematici şi determină formarea unor atitudini şi chiar expectanţe faţă de propriile relaţii-
aspecte proiectate în tendinţele spre un stil de ataşament.
Deşi nu există diferenţe semnificative la nivel gender în abordarea unui stil de ataşament
securizant, preocupat şi dezinteresat, putem observa o oarecare tendinţă mai evidentă a fetelor de
abordare a stilului de ataşament dezorganizat. Aceasta poate fi explicată prin prejudecăţile ce
vizează reprezentantele sexului feminin în raport cu implicarea în orice relaţii emoţionale.

Distribuţia de frecvenţă la scala ataşamentului

52,50%
51,86%

24,60% securizant
27,16% preocupat
18,00%
4,90% 11,11% dezinteresat
9,87% dezorganizat
Feminin

Masculin

32
Atitudinea faţă de sexul premarital a devenit mult mai permisivă şi acceptantă, date
sugerate şi de cercetările afectuate de Roche şi Ramsbey (1993, Premarital sexuality. A five-years
follow-up study of attitudes and behavior by dating stage. Adolescence).
Tabelul 3. Distribuţia atitudinii faţă de opţiunea debutului vieţii sexuale
“conform principiilor mele, fiind în liceu, este acceptabil să ai sex:”
primele luni doar după ce relaţia doar după
ale relaţiei a devenit serioasă căsătorie Total
Feminin 3,35% 91,80% 4,90% 100%
Masculin 45,70% 50,60% 3,70% 100%
Total 27,50% 68,30% 4,20% 100,00%
În urma analizei comparative a datelor, deducem că reprezentantele sexului feminin au o
atitudine mult mai rezervată faţă de opţiunea debutului vieţii sexuale din primele luni ale relaţiei,
cu doar 3,35%, faţă de 45,70% băieţi. Aceasta tendinţă ar putea fi explicată prin aceleaşi
prejudecăţi ce impun o poziţie mult mai evitativă fetelor.
Rata înaltă a distributivităţii frecvenţei pentru opţiunea de “primele luni ale relaţiei” în
rîndul băieţilor, 45.70%, poate fi în mare parte datorată stereotipurilor ce vehiculează în societate,
precum că: impulsurile sexuale sunt mai puternice la bărbaţi; bărbaţii necesită relaţii sexuale cu
mai multe fete, pentru a se menţine în formă; dacă un băiat nu începe viaţa sexuală pînă la 17 ani,
ceva nu e în regulă cu el, sau altele de acest gen.
Opţiunea cea mai frecventă este cea a atitudinii faţă de debutul vieţii sexuale doar după ce
relaţia a devenit serioasă, 91,80% dintre fete optînd pentru această afirmaţie, faţă de 50,60% băieţi.
Valoarea înaltă a frecvenţei opţionale a acestei afirmaţii poate fi explicată prin siguranţa ce ar
oferi-o relaţia devenită “serioasă”, fapt care ar influenţa opţiunea majoritară a fetelor.
Tind să menţionez că studiul a vizat atitudinea faţă de debutul vieţii sexuale, ci nu debutul
propriu-zis. Or, de la atitudine pînă la acţiune este o verigă determinantă şi foarte importantă-
factorul decizional, adică trecerea la acţiune. Astfel, doar 4,20% dintre respondenţi ar opta pentru
debutul vieţii sexuale doar după căsătorie, diferenţele gender fiind nesemnificative.

"Conform principiilor mele, fiind în liceu, este


acceptabil să ai sex:"

91,80% primele luni ale


relaţiei
doar după ce relaţia
a devenit serioasă
50,60% doar după căsătorie
45,70%
4,90%
3,35%
3,70%
Feminin
Masculin

33
Dacă ar fi să raportăm distribuţia de frecvenţă a stilurilor de ataşament la implicarea
propriu-zisă a adolescenţilor în relaţii emoţionale, obţinem următoarea imagine:
Tabelul 4. Distribuţia de frecvenţă la scala ataşamentului în raport cu
implicarea în relaţii emoţionale
am fost/sunt implicat/ă nu am fost implicat/ă în
în relaţie emoţională relaţii emoţionale Total
securizant 91,90% 8,10% 100,00%
preocupat 87,90% 12,10% 100,00%
dezinteresat 90,90% 9,10% 100,00%
dezorganizat 91,70% 8,30% 100,00%
Total 90,80% 9,20% 100,00%

Deci, în urma analizei statistice comparative între stilurile de ataşament şi implicarea


propriu-zisă a adolescenţilor în relaţii emoţionale, conchidem că nu există diferenţe semnificative
la nivelul stilurilor de ataşament, rata implcării în relaţii emoţionale per scala de ataşament variind
între 87,90%- stil de ataşament preocupat, şi 91,90%- pentru stilul de ataşament securizant.

Distribuţia de frecvenţă la scala ataşamentului în


raport cu implicarea în relaţii emoţionale

am
fost/sunt
91,90% 87,90% 90,90% 91,70% implicat/ă
în relaţie
emoţională

nu am fost
implicat/ă
8,10% 12,10% 9,10% 8,30% în relaţii
emoţionale

securizant dezinteresat

34
Tabelul 5. Distribuţia de frecvenţă la scala ataşamentului în raport
cu atitudinea faţă de opţiunea debutului sexual
primele luni ale doar după ce relaţia a doar după
relaţiei devenit serioasă căsătorie Total
securizant 28,40% 68,90% 2,70% 100,00%
preocupat 33,30% 63,60% 3,00% 100,00%
dezinteresat 18,20% 72,70% 9,10% 100,00%
dezorganizat 25% 66,70% 8,30% 100%
Total 27,50% 68,30% 4,20% 100%

Analiza datelor reuşeşte să evidenţieze o tendinţă a subiecţilor ce adoptă un stil de


ataşament dezinteresat pentru opţiunea atitudinală faţă de debutul vieţii sexuale doar după
căsătorie, în valoare de 72,70% şi 9,10%-doar după căsătorie. Aceasta poate fi explicată prin
natura rigidă şi evitativă a acestor subiecţi, ce nu se simt confortabil în apropierea celorlaţi şi se
tem că aceasta relaţie nu va dura mult şi va durea. Astfel, subiecţii cu un stil de ataşament
dezinteresat optează, în evaluarea atitudinii faţă de debutul vieţii sexuale, pentru relaţii ce inspiră
încredere, siguranţă şi micşorează riscul unei eşuări emoţionale- relaţii stabile sau căsătorie.
De asemenea, observăm o oarecare tendinţă a subiecţilor ce adoptă un stil de ataşament
preocupat pentru opţiunea debutului vieţii sexuale chiar din primele luni ale relaţiei, cu 33,30% şi
doar 3% pentru opţiunea “doar după căsătorie”. Aceste valori pot fi explicate prin dorinţa lor de
apropiere faţă de ceilalţi (33,30%) şi simultana frica de a nu fi respins (3%).

Distribuţia de frecvenţă la scala ataşamentului în raport


cu atitudinea faţă de opţiunea debutului sexual
primele
luni ale
relaţiei
72,70%
68,90% 63,60% 66,70% doar
3,00% 9,10% 8,30% după ce
2,70%
relaţia a
devenit
33,30% serioasă
28,40% 25% doar
18,20%
după
căsătorie

securizant preocupat dezinteresat dezorganizat

35
Conform unei cercetări realizate de P.Donovan, 1995, comportamentul sexual al
adolescenţilor este influenţat de contextul familial, mai ales de atitudinea mamei faţă de sexul
adolescentin şi premarital. Am încercat să determinăm dacă stilul de ataşament al adolescenţilor
conturează abordarea tematicilor de sexualitate, sarcină şi controlul acesteea, boli sexual
transmisibile precum şi prevenirea lor cu părinţii.

Tabelul 6. Distribuţia de frecvenţă la scala ataşamentului în raport


cu nivelul abordării tematicilor sexuale în familie
niciodată rar/ ocazional des/ cu regularitate Total
securizant 12,15% 75,70% 12,15% 100,00%
preocupat 30,30% 57,60% 12,10% 100,00%
dezinteresat 9,10% 72,70% 18,20% 100,00%
dezorganizat 20,80% 66,70% 12,50% 100%
Total 17,60% 69,70% 12,70% 100%

O rată înaltă a frecvenţei opţiunii “nu am abordat niciodată tematici cu context sexual” a
fost înregistrată la subiecţii cu un stil de ataşament preocupat- 30,30%. O explicaţie elocventă a
acestei distributivităţii ar consta în nivelul înalt la scala anxietăţii acumulat de aceşti subiecţi.
Astfel, frica şi neîncrederea în propriul sistem de ataşament ar putea determina aceşti subiecţi să
evite abordarea tematicilor cu context sexual, pentru a se proteja de o eventuală stare de frustrare.
La nivelul distributivităţii frecvenţei opţiunilor date în ceea ce priveşte subiecţii cu un stil
de ataşament dezinteresat, cei 9,10% dintre respondenţi nu au abordat niciodată tematici cu context
sexual în cadrul familiei. Această valoare poate fi ilustrată prin nivelul înalt acumulat atât la scala
anxietăţii cât şi cea a evitării. Aceşti subiecţi nu se simt confortabil în apropierea celorlalţi, fapt
pentru care tind să evite contactele, prezentându-se a nu fi interesaţi de ele.
Cea mai înaltă valoare acumulată la opţiunea “am discutat cu părinţii astfel de aspecte
rar/ocazional” este delimitată de subiecţii ce adoptă un stil de ataşament securizant, cu 75,7%.
Aceştia se caracterizează printr-un grad înalt de independenţă şi autonomie, fapt pentru care nu ar
avea nevoie de abordarea unor asemenea tematici, în contextul în care ei deja posedă un sistem de
ataşament bine conturat şi echilibrat.

36
Distribuţia de frecvenţă la scala ataşamentului în raport cu nivelul abordării
tematicilor sexuale în familie
niciodată
75,70%
72,70%
66,70%
57,60%
rar/
ocazional
30,30%

18,20% 20,80%
12,15% 12,10% 12,50%
12,15% 9,10% des/ cu
regularita
te
securizant preocupat dezinteresat dezorganizat

Pentru a determina dacă există o interdependenţă între variabila de ataşament şi cea a


scalelor Permisivitate, Controlul Sarcinii, Comuniune, Alţii Semnificativi şi Instrumentalitate, am
aplicat analiza de varianţă intergrupală, ANOVA.

Tabelul 7. Analiza de varianţă intergrupală faţă de stilul de ataşament


Fisher Pearson
Permisivitate 3,817 0,012
Controlul Sarcinii 0,270 0,847
Comuniune 2,080 0,106
Alţii semnificativi 0,830 0,479
Instrumentalitate 1,124 0,342

Astfel, am obţinut coeficienţii F=3,817 şi p= 0,012 pentru corelaţia dintre stilul de ataşament
şi scala permisivităţii. În aceste condiţii ne permitem să conchidem că într-adevăr există o corelaţie
evident puternică între aceste 2 variabile, rezultatul dat poate fi generalizat la toată populaţia, cu o
marjă de eroare în valoare de 1,2%. În ceea ce priveşte corelaţia dintre stilul de ataşament şi
celelalte scale, precum controlul sarcinii- F=0,270 şi p= 0,847, comuniune- F=2,080 şi p=0,106,
alţii semnificativi- F= 0,830 şi p= 0,479, şi instrumentalitate cu F= 1,124 iar p=0,342, conchidem
că nu există vreo codependenţă.

37
Pentru evidenţierea diferenţelor la nivelul abordării tematicilor cu caracter sexual în cadrul
familiei per scale BSAS, am analizat valorile statistice medii,
Tabelul 8. Valorile statistice descriptive medii
a abordării tematicilor cu context sexual per scală
Scala permisivitate instrumentalitate comuniune

niciodată

niciodată

niciodată
Rar/ocazional

regularitate

Rar/ocazional

regularitate

Rar/ocazional

regularitate
Abordarea

Des/cu

Des/cu

Des/cu
tematicilor
cu context
sexual

Valoare 52,2400 46,1414 43,1667 27,88 22,2525 17,8333 29,24 30,3535 29,6667
medie

precum şi coeficienţii de corelaţie Fisher şi Pearson:


Fisher Pearson
Permisivitate 3,342 0,042
Instrumentalitate 3,363 0,021
Comuniune 1,236 0,324

În urma analizei valorilor statistice descriptive şi a coeficienţilor Fisher şi Pearson,


conchidem că discuţiile cu părinţii pe tematica sexuală are un impact asupra atitudinii permisive şi
instrumentale faţă de raporturile sexuale, ceea ce validează ipoteza lansată. Astfel, observăm că
subiecţii ce nu au abordat niciodată cu părinţii teme cu context sexual au obţinut un nivel mai înalt
al valorii medii la scala Permisivitate, corelaţie evidenţiată şi de coeficienţii F = 3,342 şi p = 0.042,
rezultate ce pot fi generalizate la toată populaţia cu o marjă de eroare în valoare de 4,2%. Acelaşi
nivel înalt al corelaţiei îl identificăm şi în cazul scalei Instrumentalitate, cu F= 3,363 şi p=0,021,
marja de eroare în cazul generalizării la întreaga societate constituind 2,1%. O explicaţie elocventă
pentru aceste corelaţii ar fi interesul adolescenţilor la această vîrstă pentru relaţiile emoţionale şi
toate aspectele ce ţin de emotivitate, tematici care devin tot mai semnificative pentru ei. Astfel, în
contextul necesităţii lor de a deţine tot mai multă informaţie despre aceste teme şi nesatisfacerea
acestei necesităţi de către părinţi, adolescenţii tind să petreacă o perioadă mare de timp în grupuri
mixte ca gen, ceea ce determină formarea unor atitudini şi chiar expectanţe faţă de propriile relaţii-
aspecte proiectate în atitudinea faţă de debutul vieţii sexuale.
Astfel, abordarea tabu a tematicii cu caracter sexual, bine înrădăcinate în sistemul cognitiv
a generaţiilor educate în perioada sovietică, în cazul celor ce nu au abordat niciodată teme legate
de sexualitate, influenţează în mod evident atitudinea faţă de Permisivitatea şi Instrumentalitatea
adolescenţilor.

38
Pentru a determina diferenţele la nivelul stilurilor de ataşament per scale BSAS, am realizat
o analiză comparativă a valorilor medii ale acestor variabile.

Tabelul 9. Valorile statistice descriptive medii ale scalelor BSAS


per stil de ataşament
Scala BSAS permisivitate comuniune instrumentalitate
Scala ECR-R

dezorganizat

dezorganizat

dezorganizat
dezinteresat

dezinteresat

dezinteresat
securizant

securizant

securizant
preocupat

preocupat

preocupat
Valoarea medie
46,3242

49,8182

58,3636

40,1667

35,4189

30,6667

30,6364

24,9167

22,2703

22,8182

28,1818

18,5833
Cea mai mare valoare medie a permisităţii a fost obţinută de subiecţii cu un stil de
ataşament dezinteresat, cu 58.3636. În aceeaşi ordine idei, în urma analizei comparative a
valorilor statistice medii, am constatat că aceeaşi subiecţi, cu un stil de ataşament dezinteresat,
au acumulat cea mai mare valoare medie şi la scala Instrumentalitate, de 28.1818. Tendinţa de
idealizare a relaţiilor avute, descrierea acestora în termeni şi lumină pozitivă, ca o relaţie
minunată, mascînd suferinţele şi imaginea reală a experienţelor anterioare/prezente/ulterioare
poate servi drept un argument elocvent pentru aceste valori înalte acumulate de subiecţii cu un
stil de ataşament dezinteresat. Aceştia tind să perceapă sexul preponderent ca o implicare pur
fizică, fără angajament emoţional, angajament de care au frică şi tind să îl evite. Nivelul înalt al
anxietăţii şi evitării caracteristice subiecţilor cu un stil de ataşament dezinteresat influenţează
atitudinea acestora faţă de sex, ca un fenomen ce nu doar că nu implică în mod necesar
angajarea emoţională, dar paralel cu aceasta, ca două fenomene distincte şi necondiţionate
reciproc.
În urma analizei comparative a valorilor statistice medii, am reuşit să stabilim că
subiecţii ce au preponderent un nivel scăzut al valorii medii la scala Permisivităţii, cu 40.1667,
sunt cei ce au un stil de ataşament dezorganizat. Această legătură poate fi explicată prin natura
implicării acestor subiecţi în relaţiile emoţionale. Astfel, subiecţii ce adoptă un stil de
ataşament dezorganizat, cu un nivel înalt al evitării şi scăzut al anxietăţii, nu ar avea frica că ar
putea fi respinşi, dar totodată nu îţi doresc apropierea de ceilalţi, ceea ce şi determină nivelul
scăzut al permisivităţii acestora.

39
În ceea ce priveşte ipoteza lansată, conform căreia persoanele ce au un stil de ataşament
insecurizant denotă un nivel mai înalt de permisivitate, spre deosebire de cei ce adoptă un stil
de stil de ataşament securizant- în urma analizei datelor observăm că aceasta poate fi validată
în ceea ce priveşte diferenţa securizant(valoarea medie- 46,3243) versus preocupat (valoarea
medie- 49,8182) şi dezinteresat (valoarea medie- 58.3636), dar nu şi faţă de dstilul de
ataşament dezorganizat (valoarea medie- 40,1667).

Valorile statistice medii ale scalei Permisivitate per


stil de ataşament
58,3636 60
49,8182
46,3242 50
40,1667
40 securizant
30
20 preocupat

10
dezinteresat
dezorganizat 0
dezinteresat
securizant

preocupat

dezorganizat

La scala Comuniune valoarea medie cea mai înaltă este obţinută de subiecţii ce adoptă
un stil de ataşament securizant, cu 35,4189. Această valoare poate fi explicată prin atitudinea
sa faţă de relaţii emoţionale, sentimente, sex sau despărţiri- este detaşat, fiind încrezător în
unicitatea şi forţa cuplului, vizînd sexul ca o formă profundă de exprimare a emoţiilor.
Cea mai mică valoare medie acumulată la scala Comuniune este obţinută de
reprezentanţii stilului dezorganizat, cu 24.9167. Această cotă medie este determinată de natura
schemelor de ataşament a subiecţilor cu un stil dezorganizat- aceştia sunt într-o evidentă
incapacitate şi imposibilitate de a-şi asuma rolul de partener de cuplu emoţional sau
matrimonial, fapt pentru care nu percep sexul ca o comuniune a două suflete, ci ca un fenomen
ce nu necesită implicare emoţională.

40
Valorile statistice medii ale scalei Comuniune per
stil de ataşament

35,4189 40
30,6667 30,6364
30
24,9167

20 securizant
preocupat
10
dezinteresat
dezorganizat
0

dezorganizat
dezinteresat
securizant

preocupat

În aceeaşi ordine de idei- nivelul înalt al evitării manifestat prin tendinţa de evitare a
oricărei apropieri fizice faţă de o persoană potenţial obiect al ataşamentului, serveşte drept
argument forte pentru valoarea medie minimă la scala Instrumentalităţii acumulată de subiecţii
cu un stil de ataşament dezorganizat, de 18.5833. Această tendinţă de evitare influenţează
formarea cogniţiilor prvind apropierea fizică, şi nicidecum ca un instrument ce ar avea
consecinţe pozitive.

Valorile statistice medii ale scalei Instrumentalitate


per stil de ataşament
28,1818 30

22,2703 22,8182 25
18,5833
20
15
securizant
10 preocupat
5 dezinteresat
dezorganizat
dezorganizat

0
dezinteresat
securizant

preocupat

41
În ceea ce priveşte nivelul atitudinii faţă de Controlul Sarcinii, ne-am propus ca obiectiv o
analiză comparativă la nivel gender.
Tabelul 10. Diferenţe gender la nivelul Controlului Sarcinii

sex N Media Std. Deviation Std. Error Mean


Controlul feminin 61 33,0328 4,95973 ,63503
sarcinii masculin 81 4,31860 ,47984
34,2716

t Sig.
bc -1,587 0,115

Ca urmare a analizei datelor, conchidem că între fete şi băieţi nu există o diferenţă


semnificativă în ceea ce priveşte controlul sarcinii. Aşadar, valoarea medie pentru fete este de
33,04, cea pentru băieţi fiind de 34,27. Acest rezultat este confirmat şi de valorile coeficienţilor t =
1,58, şi p = 0,115.
Astfel, ipoteza noastră, conform căreia adolescenţii au un nivel mai scăzut al
responsabilităţii faţă de controlul sarcinii comparativ cu cel al adolescentelor, nu a fost validată.
Rezultatele demonstrează că, deşi cu o diferenţă nesemnificativă, băieţii ar avea un nivel mai înalt
al responsabilităţii faţă de controlul sarcinii. Acest rezultat ne ghidează să conchidem că în
societatea noastră ar avea loc o schimbare a reprezentărilor şi atitudinilor la nivel gender faţă de
controlul şi prevenirea sarcinii.

Valoarea medie a Scalei Controlului sarcinii la


nivel gender

34,2716
33,0328
35 feminin
34 masculin
33
32
feminin masculin

42
În urma analizei corelaţiilor dintre stilul de ataşament securizant şi scalele BSAS, am
obţinut următoarea reprezentare:
Controlul Alţii
Securizant coeficienţi Permisivitate
Sarcinii semnificativi
Instrumentalitate
Pearson 0.4 0.5 0.4
Permisivitate -
Sig. 0.004 0.000 0.003
Pearson 0.4 0.5 0.155
Controlul sarcinii -
Sig. 0.004 0.000 0.187
Pearson 0.5 0.5 0.3
Alţii semnificativi -
Sig. 0.000 0.000 0.019
Pearson 0.4 0.155 0.3
Instrumentalitate -
Sig. 0.003 0.187 0.019
Există o corelaţie între nivelul permisivităţii la subiecţii cu un stil de ataşament securizant
şi cel al controlului sarcinii (r=0.4, p=0,004), ceea ce denotă faptul că, chiar şi în contextul
permisivităţii înalte responsabilitatea faţă de controlul sarcinii rămâne viabil. Sistemul bine
conturat şi echilibrat de interacţiune cu ceilalţi, mai ales comunicarea cu Alţii Semnificativi, şi
explică nivelul permisivităţii acestor subiecţi, corelaţia dintre aceste 2 variabile fiind foarte
puternică(r= 0.5, p<0.001), precum şi cu ce a controlului sarcinii(r= 0.5, p<0.001) şi cu cea de
instrumentalitate (r=0.3 şi p=0.019).
Astfel, atitudinea permisivă a subiecţilor cu un stil de ataşament securizant faţă de debutul
vieţii sexuale este în strânsă corelaţie cu responsabilitatea acestora faţă de controlul sarcinii,
contactul permanent şi echilibrat a acestora cu alţii semnificativi şi cu nivelul instrumentalităţii
(r=0.4, p=0.003).
Analiza scalelor atitudinii sexuale în cadrul stilului de ataşament preocupat permite
vizualizarea corelaţiilor între aceste variabile.
Preocupat coeficienţi Permisivitate Alţii semnificativi Instrumentalitate
Pearson 0.540 0.500
Permisivitate -
Sig. 0.001 0.003
Pearson 0.540 0.503
Alţii semnificativi -
Sig. 0.001 0.003
Pearson 0.500 0.503
Instrumentalitate -
Sig. 0.003 0.003
Astfel, lipsa unui sistem de ataşament bine structurat a subieţilor cu un stil de ataşament
preocupat, determină puternica corelaţie dintre comunicarea acestora cu alţii semnificativi şi
nivelul Permisivităţii, corelaţie confirmată de coeficienţii r=0.540 şi p=0.001, şi cel al
Instrumentalităţii(r= 0.503 şi p=0.003). Dorinţa acestora de a se apropia de ceilalţi explică corelaţia
semnificativă dintre Permisivitate şi Intsrumentalitate, aşa cum demonstrează coeficienţii r=0.5 şi
p= 0.003, o tendinţă ce deseori este supusă blocajului determinat de frica caestora de a nu fi
respinşi.

43
Natura corelaţiilor în cadrul ataşamentului dezinteresat la nivelul scalelor atitudinii faţă de
sexualitate, este influenţată de conotaţiilor contactelor lor sociale.
Controlul Alţii Instrumentalitat
Dezinteresat coeficienţi Permisivitate
Sarcinii semnificativi e
Comuniune
Pearson 0,351 -0,48 0,785 0,360
Permisivitate -
Sig. 0,290 0,890 0,004 0,277
Controlul Pearson 0,351 0,580 0,130 0,619
-
sarcinii Sig. 0,290 0,062 0,702 0,042
Alţii Pearson -0,48 0,580 -0,029 0,699
-
semnificativi Sig. 0,890 0,062 0,933 0,017
Instrumentalitat Pearson 0,785 0,130 -0,029 0,297
-
e Sig. 0,004 0,702 0,933 0,375
Pearson 0,360 0,619 0,699 0,297
Comuniune -
Sig. 0,277 0,042 0,017 0,375
Atitudinea faţă de controlul sarcinii este în evidentă corelaţie cu abordarea sexului din
perspectiva comuniunii(r= 0.619, p=0.042). Aceasta din urmă este în codependenţă faţă de
contactul şi comunicarea cu Alţii Semnificativi(r=0.699, p=0.017). Astfel, dacă atitudinii faţă de
sex a subiecţilor cu un stil de ataşament dezinteresat este conturată de perceperea sexului ca forma
supremă de dragoste(valoare înaltă la scala comuniunii), atunci nivelul responsabilităţii faţă de
controlul sarcinii va fi la fel- înalt. De pe altă parte, dacă atitudinea faţă de sex este conturată de
perceperea acestuia ca pură implicare fizică sau ca o necesitate biologică(valoare înaltă la scala
instrumentalităţii), atunci şi nivelul permisivităţii şi atitudinii faţă de sexul ocazional, debutul
precoce al vieţii sexuale şi parteneri sexuali multipli va fi înalt; corelaţie confirmată şi de
coeficienţii r=0,785 şi p=0,004.
Alţii
coeficienţ Permisivitat Controlul Instrumentalitat
semnificativ Comuniune
i e Sarcinii e
Dezorganizat i
Pearson 0,039 0,109 0,309 0,219
Permisivitate -
Sig. 0,857 0,613 0,141 0,304
Pearson 0,039 0,085 -0,247 0,377
Controlul sarcinii -
Sig. 0,857 0,692 0,245 0,070
Pearson 0,109 0,085 0,236 0,63
Alţii semnificativi -
Sig. 0,613 0,692 0,266 0,770
Pearson 0,309 -0,247 0,236 -0,075
Instrumentalitate -
Sig. 0,141 0,245 0,266 0,727
Pearson 0,219 0,377 0,63 -0,075
Comuniune -
Sig. 0,304 0,070 0,770 0,727
În ceea ce priveşte corelaţia între scalele atitudinii faţă de debutul vieţii sexuale, în cazul
subiecţilor cu un stil de ataşament dezorganizat valorile coeficienţilor p şi r ne determină să
conchidem că nu există nici o corelaţie semnificativă. Altfel spus, aceste scale, precum şi valorile
acumulate la acestea, nu depind unele de altele. Această tendinţă a corelaţiilor poate fi explicată de

44
natura acestor subiecţi- sunt impredictibili şi dezorganizaţi în relaţii, în mare parte dezadaptaţi la
situaţiile de contact social.
§3. Concluzii
Ipoteza lansată, conform căreia persoanele ce au un stil de ataşament insecurizant denotă
un nivel mai înalt de permisivitate, spre deosebire de cei ce adoptă un stil de ataşament securizant-
în urma analizei datelor observăm că aceasta poate fi validată în ceea ce priveşte diferenţa
securizant(valoarea medie- 46,3243) versus preocupat (valoarea medie- 49,8182) şi dezinteresat
(valoarea medie- 58.3636), dar nu şi faţă de de stilul de ataşament dezorganizat (valoarea medie-
40,1667). În ceea ce priveşte versiunea ipotezei prin care presupuneam că există acelaşi raport la al
comparaţiei stilurilor de ataşament la nivelul Instrumentalităţii, şi de această dată ipoteza este
validată cu 22.2703- valoarea medie la scala instrumentalităţii per stilul securizant, versus
22.8182-preocupat şi 28.1818-dezinteresat; dar nu şi faţă de stilul de ataşament dezorganizat, cu
18.5833- valoarea medie descriptivă.
Ipoteza conform căreia adolescenţii au un nivel mai scăzut al responsabilităţii faţă de
controlul sarcinii comparativ cu cel al adolescentelor, nu a fost validată. Rezultatele demonstrează
că, deşi cu o diferenţă nesemnificativă, băieţii ar avea un nivel mai înalt al responsabilităţii faţă de
controlul sarcinii, valoarea medie pentru fete este de 33,04, cea pentru băieţi fiind de 34,27. Acest
rezultat este confirmat şi de valorile coeficienţilor t = 1,58, şi p = 0,115.
De asemenea, conchidem că discuţiile cu părinţii pe tematica sexuală au un impact asupra
atitudinii permisive şi instrumentale faţă de raporturile sexuale, ceea ce validează ipoteza lansată-
subiecţii ce nu au abordat niciodată cu părinţii teme cu context sexual au obţinut un nivel mai înalt
al valorii medii la scala Permisivitate(F = 3,342 şi p = 0.042), rezultate ce pot fi generalizate la
toată populaţia cu o marjă de eroare în valoare de 4,2%. Acelaşi nivel înalt al corelaţiei îl
identificăm şi în cazul scalei Instrumentalitate, cu F= 3,363 şi p=0,021, marja de eroare în cazul
generalizării la întreaga societate constituind 2,1%.

§4 Recomandări
Informaţiile culese în urma acestui studiu pot servi la elucidarea lacunelor informaţionale
ce există la moment în sistemul informaţional statistic. Valorificarea lor asigura formarea unei
imagini detaliate a aspectelor ce ţin de sexualitatea adolescentină din Republica Moldova, acestea
putând fi utlizate în cadrul Direcţiilor responsabile de Prevenirea şi Contracararea sexualităţii

45
precoce la adolescenţi, consecinţelor nefaste ale acesteea asupra evoluţiei demografice în
Republica Moldova, precum şi a bolilor cu transmisie sexuală.
Valoarea practică în domeniul educaţional este determinată şi de posibilitatea ce o oferă
datele culese în acest studiu în reevaluarea şi reconstituirea programelor educaţionale propice în
cadrul disciplinelor curriculare de genul Educaţiei pentru sănătate şi Educaţie pentru Viaţă, precum
şi în evaluarea preventivă a tendinţelor pentru un debut precoce al sexualităţii adolescentine- ceea
ce ar favoriza realizarea unor programe preventive şi informaţionale diferenţiate adecvate.
Demonstrarea corelaţiei dintre stilul de ataşament şi atitudinea faţă de debutul vieţii
sexuale, poate servi- pentru psihologi, ca punct de reper pentru eventualele cercetări în această
direcţie, precum şi în evaluarea preventivă a tendinţelor pentru un debut precoce al sexualităţii
adolescentine- ceea ce ar favoriza realizarea unor programe preventive şi informaţionale
diferenţiate adecvate.

46
Concluzii Generale:
 90,80% dintre 142 subiecţi chestionaţi au fost sau sunt la moment implicaţi în relaţii emoţionale,
diferenţele gender la acest nivel fiind nesemnificative;
 52,12% dintre subiecţii chestionaţi au un stil de ataşament securizant, 23,23%- stil de ataşament
preocupat, 7,74%- stil de ataşament dezinteresat şi respectiv 16,91%- au un stil de ataşament
dezorganizat;
 Deşi nu există diferenţe semnificative la nivel gender în abordarea unui stil de ataşament
securizant, preocupat şi dezinteresat, putem observa o oarecare tendinţă mai evidentă a fetelor
de abordare a stilului de ataşament dezorganizat;
 Reprezentantele sexului feminin au o atitudine mult mai rezervată faţă de opţiunea debutului
vieţii sexuale din primele luni ale relaţiei, cu doar 3,35%, faţă de 45,70% băieţi;
 Opţiunea cea mai frecventă este cea a atitudinii faţă de debutul vieţii sexuale doar după ce relaţia
a devenit serioasă, 91,80% dintre fete optînd pentru această afirmaţie, faţă de 50,60% băieţi;
 Doar 4,20% dintre respondenţi ar opta pentru debutul vieţii sexuale doar după căsătorie,
diferenţele gender fiind nesemnificative;
 Rata implcării în relaţii emoţionale per scala de ataşament variind între 87,90%- stil de ataşament
preocupat, şi 91,90%- pentru stilul de ataşament securizant, diferenţele fiind nesemnificative;
 există o tendinţă a subiecţilor ce adoptă un stil de ataşament preocupat pentru opţiunea debutului
vieţii sexuale chiar din primele luni ale relaţiei, cu 33,30% şi doar 3% pentru opţiunea “doar
după căsătorie”;
 O rată mare a frecvenţei opţiunii “nu am abordat niciodată tematici cu context sexual” a fost
înregistrată la subiecţii cu un stil de ataşament preocupat- 30,30%.
 Cea mai înaltă valoare acumulată la opţiunea “am discutat cu părinţii aspecte ce ţin de sexualitate
rar/ocazional” este delimitată de subiecţii ce adoptă un stil de ataşament securizant, cu 75,7%.
 Există o corelaţie evident puternică între stilul de ataşament şi scala permisivităţii- =3,817 şi p=
0,012, rezultatul dat poate fi generalizat la toată populaţia, cu o marjă de eroare în valoare de
1,2%;
 Subiecţii ce nu au abordat niciodată cu părinţii teme cu context sexual au obţinut un nivel mai
înalt al valorii medii la scala Permisivitate, corelaţie evidenţiată şi de coeficienţii F = 3,342 şi p
= 0.042, rezultate ce pot fi generalizate la toată populaţia cu o marjă de eroare în valoare de

47
4,2%; şi în cazul scalei Instrumentalitate, cu F= 3,363 şi p=0,021, marja de eroare în cazul
generalizării la întreaga societate constituind 2,1%;
 Cea mai mare valoare medie a permisităţii a fost obţinută de subiecţii cu un stil de ataşament
dezinteresat, cu 58.3636, cu cea mai mare valoare medie şi la scala Instrumentalitate, de
28.1818;
 Subiecţii ce au preponderent un nivel scăzut al valorii medii la scala Permisivităţii, cu 40.1667,
sunt cei ce au un stil de ataşament dezorganizat;
 La scala Comuniune valoarea medie cea mai înaltă este obţinută de subiecţii ce adoptă un stil de
ataşament securizant, cu 35,4189;
 Cea mai mică valoare medie acumulată la scala Comuniune este obţinută de reprezentanţii
stilului dezorganizat, cu 24.9167;
 Nu există diferenţe semnificative la nivel gender a controlului sarcinii: valoarea medie pentru
fete este de 33,04, cea pentru băieţi fiind de 34,27; rezultat confirmat de t = 1,58, p = 0,115;
 Există o corelaţie evidentă între nivelul permisivităţii la subiecţii cu un stil de ataşament
securizant şi cel al controlului sarcinii (r=0.4, p=0,004);
 A fost detreminată o puternică corelaţie scala Alţii semnificativi şi cea a Permisivităţii(r=0.540 şi
p=0.001), şi cel al Instrumentalităţii(r= 0.503 şi p=0.003);
 Atitudinea faţă de controlul sarcinii în cazul subiecţilor cu un stil de ataşament dezinteresat este
în evidentă corelaţie cu abordarea sexului din perspectiva comuniunii(r= 0.619, p=0.042).
Aceasta din urmă este în codependenţă faţă de contactul şi comunicarea cu Alţii
Semnificativi(r=0.699, p=0.017);

48
Bibliografie:
1. Cosman D, Manea M, (2005) Influenta stilului de atasament in structurarea
personalitatii, Revista Psihiatru.ro nr. 3, XII 2005
2. Bakermans-Kranenburg M, van IJzendoorn M, Juffer F (2003). "Less Is More: Meta-
Analyses of Sensitivity and Attachment Interventions in Early Childhood" . Psychological
Bulletin 129: 195–215, revăzut în 2 Februarie 2008
3. Baldwin, M. W., & Fehr, B. (1995). On the Instability of Attachment Style Ratings.
Personal Relationships, 2, 247-261
4. Bretherton I (1992). The Origins of Attachment Theory: John Bowlby and Mary
5. Collins, N. L. & Freeney, B. C. (2004). An Attachment Theory Perspective on Closeness
and Intimacy. In D. J. Mashek & A. Aron (Eds.), Handbook of Closeness and Intimacy, pp.
163-188. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.
6. Davila, J., Karney, B. R., & Bradbury, T. N. (1999). Attachment change processes in the
early years of marriage. Journal of Personality and Social Psychology, 76, 783-802
7. Fonagy P, Steele M, Steele H (1991). "Maternal representations of attachment predict the
organisation of infant mother–attachment at one year of age". Child Development 62: 891–
905
8. Goldberg (2000). Attachment and Development. London: Arnold.
9. Goodwin, (2003), „The relevance of attachment theory to the philosophy, organization, and
practice of adult mental health care”. Clinical Psychology Review 23: 41-42
10. Hamilton, C. E. (2000). Continuity and discontinuity of attachment from infancy through
adolescence. Child Development, 71, 690-69
11. Hazan C, Shaver PR (March 1987). "Romantic love conceptualized as an attachment
process". Journal of Personality and Social Psychology 52 (3): 511–24. 
12. Holmes, J. (1993) John Bowlby and Attachment Theory. Routledge
13. Karen R (1994). Becoming Attached: First Relationships and How They Shape Our
Capacity to Love. Oxford, New York: Oxford University Press. pp. 163–173.
14. Main M (1999). "Epilogue:Attachment Theory:Eighteen Points with Suggestions for Future
Studies". in Cassidy J, Shaver PR. Handbook of Attachment: Theory, Research and
Clinical Applications. New York: Guilford press. pp. 845–887. 

49
15. Main M, Kaplan N, Cassidy J (1985). "Security in infancy, childhood and adulthood: A
move to the level of representation". in Bretherton I, Waters E. Growing Points of
Attachment Theory and Research. Chicago: University of Chicago press.
16. McHale JP (2007). "When infants grow up in multiperson relationship systems". Infant
Mental Health Journal 28: 370–92
17. Rutter M (1995). "Clinical Implications of attachment Concepts: Retrospect and
Prospect". Journal of Child Psychology & Psychiatry 36: 549–571
18. Rutter M (Jan/February 2002). "Nature, nurture, and development: From evangelism
through science toward policy and practice". Child Development 73 (1): 1–21
19. Schaffer HR (2004). Introducing Child Psychology. Oxford: Blackwell
20. Scharfe, E., & Bartholomew, K. (1994). Reliability and stability of adult attachment
patterns. Personal Relationships, 1, 23-43.
21. Steele H, Steele M (1998). "Attachment and psychoanalysis: Time for a reunion". Social
Development 7 (1): 92–119.
22. Waters, E., Merrick, S., Treboux, D., Crowell, J., & Albersheim, L. (2000). Attachment
security in infancy and early adulthood: A twenty-year longitudinal study. Child
Development, 71, 684-689
23. Waters, E., Weinfield, N. S., & Hamilton, C. E. (2000). The stability of attachment styles
from infancy to adolescence and early adulthood: General discussion. Child Development,
71, 703-706.

50
Abstract

The current research focuses on the detrimental effects of attachment styles and parental discusses
on sexual issues with teenagers on adolescents sexual attitudes and birth control responsibility. A
community sample of 142 teenagers, aged 16-18, completed self-report scales tapping attachment
styles, sexual attitudes, birth control responsibility and whether discussed or not sexual issues with
parents. The majority part of the adolescents have been or were at the moment of filling in the
questionnaire involved in a romantic relationship. Findings indicate that insecure attachment styles
are correlated with higher permissiveness and instrumentality than secure attachment, excepting
disorganized style- having the lower level of permissiveness and instrumentality. In addition, boys
tend to have a higher level of birth control responsibility than girls, gender difference being
insignificant. Regarding attitudes about the premarital sexuality, girls were less permissive,
preferring a serious relationship before the outset of sexual activity in adolescence, unlike boys
which considered the first months of a relationship an admissible background for the dawn of
sexual relationship. Discussions of sexual issues with parents were significantly associated with
lower permissiveness and instrumentality.

Key Words: attachment • attachment styles • adolescents sexual attitudes • birth control


responsibility • sex • permissiveness • instrumentality • sexual activity outset •

51
Anexe
Anexa 1. Chestionarul ECR-R
1. Îmi este frică de faptul că voi pierde dragostea partenerului meu/ partenerei mele;
2. deseori îmi fac griji că partenerul meu nu va dori să rămînă cu mine;
3. deseori îmi fac griji că partenerul meu/ partenera mea nu mă iubeşte cu adevărat;
4. îmi fac griji că partenerilor mei nu le va păsa de mine la fel de mult cum mie de ei;
5. deseori îmi doresc ca sentimentele partenerului meu/ partenerei mele să fie la fel de puternice ca
ale mele;
6. îmi fac multe griji pentru relaţiile mele;
7. cînd partenerul meu/ partenera mea nu-mi este alături, îmi fac griji că acesta ar putea deveni
interesat de o altă persoană;
8. cînd exteriorizez sentimentele mele faţă de parteneri/e, îmi fac griji că ei/ ele nu ar nutri aceleaşi
sentimente pentru mine
9. foarte rar mă îngrijorez că partenerul/ partenera m-ar putea părăsi
10. partenerul meu/ partenera mea mă face să nu am încredere în forţele proprii
11. rareori îmi fac griji că voi fi abandonat/ă
12. am senzaţia că partenerii mei/ partenerele mele nu-şi doresc implicarea emoţională atît de mult
ca mine
13. cîteodată partenerii mei/ partenerele mele îşi schimbă sentimentele faţă de mine
14. dorinţa mea de apropiere emoţională cîteodată îi sperie pe ceilalţi
15. mă îngrijorez că odată ce partenerii mei/ partenerele mele m-ar cunoaşte mai bine, nu m-ar
plăcea aşa cum sunt
16. mă înnebuneşte că nu primesc afecţiunea şi susţinerea de care am nevoie de la partenerul meu/
partenera mea
17. mie frică că nu aş fi destul de bun/ă pentru alţii
18. partenerul meu/ partenera mea se pare că mă observă doar cînd sunt supărat/ă
19. prefer să nu arăt partenerului/ partenerei cît de mult ţin la el/ea
20. mă simt comfortabil/bine să-mi împărtăşesc gîndurile şi sentimentele proprii cu partenerul
meu/ partenera mea
21. îmi este dificil să-mi permit să depind de partener/ parteneră
22. mă simt comfortabil/bine fiind apropiată emoţional de un partener/ parteneră
23. nu mă simt comfortabil să-mi deschid sufletul unui partener/ partenere

52
24. prefer să nu mă prea implic emoţional în relaţii
25. mă simt incomfortabil cînd un partener/ parteneră îşi doreşte apropierea emoţională
26. îmi este relativ uşor să mă apropii emoţional de un partener/ parteneră
27. nu este dificil pentru mine să mă apropii emoţional de un partener/ parteneră
28. de obicei, discut problemele şi grijile mele cu partenerul meu/ partenera mea
29. Întoarcerea (apelarea) la partenerul meu/ partenera mea mă ajută în situaţii dificile mie
30. îi vorbesc partenerului meu/ partenerei mele despre orice/totul
31. înainte de a lua orice decizie- discut cu partenerul meu/ partenera mea
32. devin încordat/ă cînd un partener/ parteneră se apropie prea mult de mine
33. mă simt comfortabil să depind de un partener/ parteneră
34. îmi este uşor să depind emoţional de un partener/ parteneră
35. este uşor pentru mine să fiu afecţios cu partenerul meu/ partenera mea
36. partenerul meu/ partenera mea înţelege cu uşurinţă necesităţile şi firea mea

Anexa 2. Graficul Reprezentării Ataşamentului

53
Anexa 3. Chestionarul BSAS
1.nu e neapărat să fiu într-o relaţie emoţională cu o persoană pentru a avea sex cu aceasta;
2.mi-ar plăcea să am sex cu mai mulţi parteneri de-a lungul vieţii;
3.prevenirea sarcinii ţine de responsabilitate în sex;
4.sexul este cea mai profundă formă de comunicare dintre 2 persoane;
5.sexul este plăcut cînd te laşi dus de val şi te concentrezi pe propria plăcere;
6.dacă aş avea sex în adolescenţă (pînă la 18 ani), părinţii mei ar reacţiona calm;
7.sexul de ocazie este acceptabil;
8.sexul de-o noapte este uneori plăcut;
9.femeia trebuie să fie responsabilă pentru prevenirea sarcinii;
10.contactul sexual dintre 2 persoane ce se iubesc profund este forma supremă de interacţiune
umană;
11.sexul este, în primul rînd, primirea plăcerii de la o altă persoană;
12.dacă aş avea sex în adolescenţă (pînă la 18 ani), prietenii mei ar reacţiona calm;
13.e ok să ai relaţii sexuale în paralel cu mai mulţi parteneri;
14.cel mai bun sex este cel lipsit de ataşamente emoţionale;
15.bărbatul este cel ce trebuie să fie responsabil pentru prevenirea sarcinii;
16.sexul este contopirea a 2 suflete;
17.scopul primar al sexului este propria plăcere;
18.cel puţin 1 dintre părinţii mei s-a simţit comfortabil şi a vorbit liber cu mine despre sex;
19.sexul, ca un simplu schimb de favoruri (atenţii reciproce), este acceptabil dacă ambele persoane
acceptă;
20.viaţa ar fi mai uşoară dacă oamenii ar putea liber avea sex;
21.eu aş folosi mereu măsuri de prevenţie a sarcinii;
22.sexul este o parte foarte importantă a vieţii;
23.sexul este în primul rînd implicare fizică;
24.sunt sigur/ă că aş putea să discut dorinţele, atitudinile şi principiile mele privind sexul cu
iubitul/iubita mea;
25.e posibil să savurezi sexul cu o persoană ce nu o iubeşti;
26.să întreţin un contact sexual în adolescenţă este contrar principiilor şi atitudinilor mele, chiar în
cadrul unei relaţii serioase;
27.eu aş putea intra într-un market/farmacie pentru a cumpăra prezervative;

54
28.sexul este, de obicei, o experienţă intensă, aproape copleşitoare;
29.sexul este în primul rînd o necesitate fizică, la fel ca şi somnul sau mîncarea;
30.este mult prea jenant să discut cu prietenul/ prietena mea despre prezervative;
31.consider că e normal să începi viaţa sexuală în adolescenţă;
32.dacă iubitul/iubita meu/mea şi-ar dori să avem sex, iar eu mi-aş dori să mai aştept- sunt sigur/ă
că aş putea să ma abţin ;
33.eu aş putea apela la un medic sau clinică pentru a controla/preveni o sarcină;
34.dacă aş avea sex cu iubitul/iubita mea relaţia noastră ar deveni mai puternică;
35.pot fi popular şi fără a avea sex;
36.prietena mea/ prietenul meu mi-a povestit despre metodele de protecţie contra gravidităţii;
37.dacă nu aş avea sex încă, sunt sigur/ă că aş putea să mă abţin pînă la căsătorie;
38.Bărbaţii necesită relaţii sexuale cu mai multe fete, pentru a se menţine în formă;
39.Poate am noroc şi nu rămîn/prietena mea nu rămîne însărcinată;
40.Avînd relaţii sexuale, ne vom dovedi unul celuilalt cât de mult ne iubim;
41.Dacă un băiat nu începe viaţa sexuală pînă la 16 ani, ceva nu e în regulă cu el;
42.Nu-mi pot permite să plătesc eu pentru prezervative sau contraceptive;
43.Trebuie, mai întîi să existe dragoste şi apoi relaţii sexuale;
44.pot să mă maturizez şi să devin mai tare şi fără a avea sex;
45.Nu pot vorbi cu prietena mea/ prietenul meu despre contracepţie;
46.Pentru fete este mai simplu să folosească pastile contraceptive;
47.E normal ca sexul să fie doar o unire fizică;

55

S-ar putea să vă placă și