Sunteți pe pagina 1din 5

Simptomul diferential-durerea la palpare.

1.16.Metode speciale de tratamentul tumorilor în teritoriul OMF. Criodistrucția. Chirurgia


LASER. Chirurgia ultrasonică.
Criodistrucția- Criodistrugerea cu azot este o tehnică specială de distrugere și îndepartare a
formațiunii de pe suprafața pielei. Tumora este distrusă prin congelare cu azot lichid, fără a fi nevoie
de bisturiu sau de anestezie. Procedura poate fi repetată de mai multe ori în cadrul aceleiași ședințe
de tratament, pentru a se obține distrugerea completă a tuturor celulelor tumorale. În urma  acestui
tratament tumora se acoperă de cruste și cade singură în câteva săptămâni. Criochirurgia este o
metodă eficientă de tratament pentru  tumorile mici, superficiale, în special pentru pacienții cu risc
crescut de sângerare sau care nu tolerează anestezia. Această metodă este însă folosită mai rar în
prezent și are o frecvență mai mare a recidivelor tumorale decât alte tehnici.

Chirurgia LASER- Stratul exterior al pielii şi o parte variabilă din straturile mai profunde sunt
îndepărtate utilizând un dispozitiv laser cu dioxid de carbon sau erbium-YAG. Laserele asigură
medicului un bun control asupra adâncimii până la care se îndepărtează țesutul și sunt uneori folosite
ca a doua linie de  terapie atunci când celelalte tehnici nu au avut succes.Se folosește în special
pentru tumorile mici, superficiale.Un dezavantaj îl constituie imposibilitatea verificării la microscop,
după tratament, dacă tumora a fost eliminată complet, și de aceea nu se recomandă în tumorile mai
profunde, cu risc de recidivă.

Chirurgia ultrasonica- Principiul USG se bazează pe administrarea extrema de pulsații ultrasonice


de mare intensitate focalizate la nivelul tumorii.. Principalul său avantaj este că este neinvaziv,
nedureros, rapid și ieftin, fără efecte biologice dăunătoare.Deasemenea este indicate in tratamentul
tumorilor superficiale, mici.

2.Epulisul
Epulis fibros: este de culoare palidă, suprafaţă regulată, consistenţă fermă, nu sângerează, risc de
recidiva 15-20%, nu este incapsulat(este de fapt o hiperplazie reactivă a ţesutului conjunctiv fibros
parodontal, nefiind un fibrom propriu-zis.
Se localizează la nivelul crestei alveolare dentate, fiind întotdeauna în legătură cu prezenţa unui
dinte cauzal, la sexul feminin, localizarea cea mai frecventă fiind în regiunea frontală.
Epulis gigantocelular:Este o leziune nodulara de2 cm, epiteliu pavimentos stratificat la exterior si
ţesut de granulaţie la interior cu predominanţă celulară. Este de o consistenta ferm-elastica culoare
roşu violaceu, suprafaţă neregulată, sângerează uşor la atingere, mucoasa acoperitoare poate fi
ulcerată. Riscul de recidiva 10%. Localizarea creastă alveolară dentată sau edentată.
Epulis angiomatos - sau teleangiectatic , se aseamănă cu epulisul granulomatos, dar se
caracterizează prin predominența vaselor de neoformație, cu pereși subțiri și dilatații care
formează adevărate lacuri sanguine. Din punct de vedere clinic se caracterizează prin consistență
moale, friabilitate, culoarea violacee și tendință la sângerări spontane la atingere, având o
suprafață mamelonată.

Epulisul sau epulidele sunt pseudotumori de granulatie nespecifice, dezvoltate din mucoasa
gingivala, ligamentul dento-alveolar si periost, cu invazia secundara a osului,nerecidivind daca
extirparea a fost completa si daca a fost inlaturata cauza iritativa locala. Este o leziune relativ
frecventa,se intilneste indeseobi la femei,mai ales in timpul sarcinii.
Sediul: Pe creasta alveolara dar in raport cu dinti, radacini dentare si microtraumatisme; Pe partea
vestibulara a regiunii incisivo-canine inferioare si superior intre incisivi sau la nivelul premolarilor
Etiologie:
Factori locali:inflamatiile si microtraumatismele cronice produse de : tartrul dentar, marginile
cariilor aproximale si de colet, resturi radiculare, obturatii debordante, coroane neadaptabile la
colet,gingivitele cronice,fistule ;
Factori generali:tulburarile metabolice, dezechilibrele hormonale hipofizare, ovariene, gonadice si
paratiroidiene.discrazii sangvine
Anatomie patologica: Epulisul se caracterizeaza prin hiperplazia elementelor conjunctive ale
tesutului parodontal, la care se asociaza frecvent si o hiperplazie a tesutului epitelial.
In raport cu structura lui histologica,sint mai multe varietati de epulis:
1)Epulis granulomatos ;
2)Epulis angiomatos(telangectazic);
3)Epulis fibros ;
4)Epulis osteogen ;
5)Epulis cu celule gigante ;
6)Epulis mixomatos
Clinic: Epulisul debuteaza printr-o hipertrofie gingivala localizata la o papilla interdentara sau la
marginea libera a gingiei. Cresterea este lenta, insidoasa, fara dureri, evolutia in suprafata si nu in
profunzime, fomatiune dezvoltindu-se liber in cavitatea bucala. Marimea si aspectul clinic sint
variate,in depedenta de forma lui histologica.
Radiografic se constata o imagine de osteoliza margnala redusa, la nivelul epulisului, mai
accentuate la epulis cu celule gigante. Epulisul osteogen dimpotriva se insoteste de o usoara
condensare.
Diagnosticul formei histologice se stabileste pe baza examenului histopatologic al piesii operatorii.

Diagnosticul diferential se face cu :


- carcinomul gingival care are un aspect de ulceratie vegetanta, sangereaza, evolueaza rapid, se
insoteste de osteoliza mai accentuata si adenopatia regionala;
- tumori si pseudotumori centrale, exteriorizate (tumori cu mieloplaxe, ameloblastom, sarcom);
- hiperplazia fibroasa gingivala (fibromatoza gingivala) se prezinta ca o ingrosare dura, difuza a
parodontiului marginal, inconjurand un grup de dinti pe intreaga arcada sau hemiarcada.
Tratament:
1.Tratamentul profilactic consta in extratia resturilor radiculare irecuperabile, detartraj minutios,
obturatii si restaurari protetice corecte, igiena buco-dentara, supraveghere stomatologica a femeilor
gravide.
2. Tratament curative se efectuaza prin extirparea epulisului se face prin incizia fibromucoasei in
jurul bazei sale de implantare, in mucoasa sanatoasa. Se indeparteaza tumora cu decolatorul si se
chiureteaza si reregularizeaza planul osos. Plaga postoperatorie este acoperita cu un compres
iodoformat mentine prin ligature de sirma pe dintii vecini. Cicatrizarea trebuie supravegheata si
dirijata.

3.Chimioterapia. Indicații și contraindicații. Indicațiile către tratamentul chimioterapic în


dependență de structura morfologică a formațiunii tumorale. Complicații.
Chimioterapia este un tip de tratament al cancerului, care utilizează diverse medicamente cu
administrare orală, subcutană, intramusculară, intravenoasă sau în perfuzie pentru a distruge celulele
canceroase ale tumorii primare şi ale leziunilor secundare la distanţă (metastaze).
În funcţie de tipul de tumoră malignă şi de stadiul bolii, chimioterapia poate fi:
Neo-adjuvantă – se utilizează înaintea unei intervenţii chirurgicale, pentru a optimiza rezultatele
acesteia, pentru a creşte siguranţa intervenţiei (ex.: prin scăderea dimensiunilor tumorii şi apariţiei
condiţiilor pentru o intervenţie chirurgicală efectuată în limitele ţesuturilor sănătoşi).
Adjuvantă – chimioterapia care se desfăşoară postoperator - un număr fix de cure de tratament
prevăzute de ghidurile de terapie. Această chimioterapie are rolul de a consolida rezultatul unei
intervenţii chirurgicale curative, efectuându-se cu scopul de a preveni eventuale recăderi ale bolii,
atât locale (recidive) cât şi la distanţă (metastaze).
De menţinere – există în prezent unele localizări ale cancerului în care prelungirea administrării
unor citostatice pe perioade mai lungi de timp are un impact favorabil asupra evoluţiei bolii.
De sensibilizare – chimioterapia care se administrează unor pacienţi în timpul efectuării
radioterapiei cu scopul de a sensibiliza (marca) celulele maligne, de a le face mai vulnerabile la
acţiunea radiaţiilor.
Paliativă – chimioterapia care se aplică în stadiile avansate de boală în care intenţia nu mai este de
curabilitate a bolii, ci de prelungire a supravieţuirii şi creştere a calităţii vieţii. Se utilizează mai
multe linii succesive de terapie, fiecare linie utilizând un anumit protocol de chimioterapie, care se
schimbă atunci când boala progresează sau apar toxicităţi severe, inacceptabile. În acest caz nu
există un număr fix de serii de tratament prevăzut în ghidurile de terapie

Indicatii:vindecare neoplazii;atenuare simptomelor la pacienti cu cancer diseminat;cancer agresiv si


tratabil(leucemie acuta,cancer pulmonar);pentru reducerea ratei de recurenta sau crestere in timp
fara boala sau supravietuire totala(cancere de colon st 3,de sin 1-2,sarcoame osteogene).
Contraindicatii absolute:neoplazii stadiu terminal;femeie insarcinata(doar dupa 1
trimestru);dizabilitati nutritionale.
Contraindicatii relative:asocierea neoplaziilor cu coagulopatii si infectii severe;tumoare
chimiorezistenta;pacienti non-cooperativi;depresie,hiponatriemie.
Complicatii Chimioterapia distruge celulele tumorale, iar citostaticele tradiţionale distrug celule
care se înmulţesc în ritm alert,celule normale care se înmulţesc rapid.Afectarea celulelor sangvine
(globule roşii sau albe) duce la anemie, oboseală marcată sau infecţii. Leziunile provocate de
citostatice la nivelul mucoasei cav bucale,gitului,tubului digestive duc la disfunctii in
alimentatie,deglutitie. Constipatie/diaree. Greata/varsaturi. Alopecia(caderea parului)-celulele
foliculului pilos se inmultesc rapid,si sunt tinta pentru citostatice. Infectii-scade nr de globule albe
ale metabolismu. Probleme la coagularea singelui(maduva spin. nu produce plachete sang).

4.Osteoblastomul. Etiologie. Patogenie. Clinica. Diagnostic. Diagnostic diferențial. Tratament.


Osteoblastomul este o tumoră benignă osoasă derivată din osteoblaste.
Osteoblastomul are o incidenţă scăzută, reprezentând mai puţin de 1% din totalul tumorilor
osoase. Se poate localiza la nivelul viscerocraniului (15% dintre cazuri), vertebre (35% dintre
cazuri), oasele lungi ale membrelor (30% dintre cazuri), sau pot avea alte localizări.
In localizările la nivelul oaselor maxilare, apare mai frecvent la mandibulă, în special în zona
posterioară. Afectează în special persoanele tinere (peste 80% dintre cazuri înainte de vârsta de 30
de ani), cu o oarecare prevalenţa pentru sexul masculin.
Osteoblastomul are în general dimensiuni de 2-4 cm, putând ajunge şi la 10 cm. La nivelul
oaselor maxilare, se manifestă clinic prin dureri moderate, difuze. Acestea preced sau apar odată cu
o discretă deformare osoasă, de consistenţă fermă-dură.
Anatomie patologică
Osteoblastomul este o tumoră bine circumscrisă, neîncapsulată, care se caracterizează prin formarea
de trabecule osoase neregulate, cu grade variabile de calcificare, înconjurate de agregate de
osteoblaste Se identifică adeseori şi osteoclaste Stroma conjunctivă fibroasă prezintă numeroase
capilare dilatate.
Osteoblastoamele cu evoluţie agresivă prezintă un mare număr de osteoblaşti cu activitate mitotică
crescută şi depuneri importante de osteoid. Celularitatea crescută a acestei forme histopatologice
poate duce la confuzii de diagnostic histopatologic cu osteosarcomul.

Radiologic, se prezintă sub forma unei radiotransparenţe rotunde, bine delimitate, care
prezintă focare multiple de radioopacitate care denotă o mineralizare semnificativă. Alteori, leziunea
nu este bine delimitată radiologic, iar atunci când are dimensiuni mai mari, întrerupe corticalele
osoase.
Uneori, osteoblastomul prezintă o formă cu evoluţie agresivă, care apare mai frecvent la
pacienţi de peste 30 de ani şi în special la persoane în vârstă. Se caracterizează prin prezenţa unei
simptomatologii dureroase marcate. Clinic şi radiologic prezintă aceleaşi caractere ca şi
osteoblastomul convenţional, dar poate avea dimensiuni mai mari.

Diagnostic diferenţial
Osteoblastomul şi osteomul osteoid trebuie diferenţiate clinic şi radiologic de:
• fibromul osifiant- aspect radiologic asemănător, dar nu este dureros;
• cementoblastomul- prezintă simptomatologie dureroasă, dar este radioopac;
• forme de debutate tumorilor maligne osoase prezintă simptomatologie dureroasă, care
uneori cedează parţial la aspirină (în special metastazele osoase) şi radiologic pot fi aparent
bine delimitate; diagnosticul diferenţial este dificil sau uneori imposibil, dar un element
orientativ îl constituie prezenţa hipoesteziei hemibuzei inferioare pentru tumorile maligne,
care nu este niciodată prezentă în cazul osteo- blastomului;
• osteomielita - mai ales pentru osteomul osteoid - simptomatologie dureroasă, prezenţa de
sechestru osos evidenţiabil radiologic (imagine de „sarcofag”); dar se asociază cu fenomene
supurative în antecedente, care constituie factorul cauzal.
Tratament
Tratamentul osteoblastoamelor şi osteoamelor osteoide constă în extirpare completă şi chiuretaj cu
margini de siguranţă de 5 mm. Intraoperator, îndepărtarea acestora este relativ facilă, având în
vedere faptul că sunt bine delimitate de osul adiacent aparent sănătos. Rata de recidivă după acest
tipar de extirpare este totuşi semnificativă, de aproximativ 20%.
Osteoblastoamele agresive, de mari dimensiuni, implică acelaşi tip de tratament, dar trebuie avut în
vedere faptul că rata de recidivă este de aproximativ 50% şi în plus există riscul de apariţie a unei
recidive cu focare de transformare în osteosarcom.
Sunt situaţii în care diagnosticul prezumtiv este de osteoblastom şi se intervine chirurgical prin
extirpare şi chiuretaj cu margini de siguranţă, dar rezultatul anatomopatologa indică diagnosticul de
osteosarcom. în aceste cazuri, este necesară reevaluarea histopato- logică pentru evitarea oricăror
confuzii de diagnostic, şi continuarea tratamentului multi- modal, chirurgical şi radio-
chimioterapeutic, pentru formele maligne.