Economie - Curs 5

PRETUL SI ECHILIBRUL PIETELOR

- Notiuni introductive
- Mecanismul mainii invizibile
- Aplicarea teoriei cererii si ofertei
- Interdependenta pietelor
- Ajustarea echilibrului microeconomic
- Consecinte ale interventiei statului in economie
- Rolul pretului de echilibru
 Preţul
 reprezintă suma de bani pe care o primeşte vânzătorul unui bun economic de la
cumpărătorul acesteia.
 expresia bănească a valorii mărfurilor.

Preţul - funcţii economice:

 calcul şi evidenţă (permite comensurarea mărfurilor);

 recunoaşterea valorii mărfii şi stimularea economică a producătorului (prin recuperarea
costurilor de producţie şi asigurarea unui profit);
 distribuirea şi redistribuirea veniturilor etc.
 Tipuri de preţuri:
 după modul de formare există:
- preţuri libere (de piaţă)
- preţuri administrate, care pot fi după caz:
• preţuri de transfer sau
• preţuri administrate de stat
 funcţie de piaţa pe care se formează (geografic localizată) avem preţuri:
- interne (după caz, locale şi naţionale)
- externe (internaţionale şi mondiale)
 din punctul de vedere al momentului la care se referă:
- preţuri la vedere
- preţuri la termen
 după conţinutul (structura) economic:
- preţuri de livrare (cu ridicata)
- preţuri cu amănuntul
 altă determinare privind conţinutul economic:
- preţurile factorilor
- preţurile pieţei
 posibilităţile de comparaţie în timp:
-preţuri curente
-preţuri constante (sau comparabile)
 gradul de mobilitate:
-preţuri fixe
-preţuri variabile (flexibile sau ajustabile)
 modul de stabilire:
-preţuri determinate
-preţuri determinabile
 condiţii de formare:
-preţ de bursă
-preţ de licitaţie
-preţ negociat
-preţ de catalog (fix)
 tarifele
 preţul director
 Formarea preţului:

 Preţul se stabileşte pe piaţă, pe baza înţelegerii cumpărătorului cu vânzătorul, ca purtători

ai cererii şi ofertei
 este un rezultat al pieţei (determinat de piaţă):
P = f (C,O)

• dacă preţul este o variabilă independentă, mişcarea sa face ca cererea şi oferta să se

modifice în sens invers una faţă de alta;

• la orice nivel s-ar situa preţul, cererea şi oferta satisfăcute vor fi egale. S-ar părea că pe
piaţă domneşte echilibrul în orice împrejurare.

 pentru piaţă cea mai mare importanţă o are raportul dintre întreaga cantitatea cerută şi
respectiv oferită la diferite nivele de preţ, adică raportul dintre cererea şi oferta totală.
 Echilibru

• Echilibrarea ofertei si cererii pe o piaţă competitivă are loc la preţul la care forţele
cererii şi ofertei sunt în balanţă. Acesta este preţul la care cantitatea cerută este exact
egală cu cantitatea oferită, sau grafic la intersecţia curbei cererii şi ofertei în punctul E.

La un preţ deasupra punctului de echilibru cantitatea pe care producatorii doresc să o

vândă, să o ofere va excede cantitatea pe care consumatorii vor dori să o cumpere,
producând un surplus de bunuri şi exercitând o presiune în bloc asupra preţurilor.
Similar, un preţ mai mic decât preţul de echilibru va genera o stare de insuficienţă şi
cumpăratorii vor fi dispuşi să cumpere la preţuri mai mari, preţul urcând astfel către
preţul de echilibru.

• Echilibru = O condiţie în care planurile cumpărătorilor se suprapun pe piaţă cu

planurile vânzătorilor, astfel încât, la un preţ dat, cantitatea cerută dintr-un bun este
egală cu cantitatea oferită.
• Oferta si cererea interactioneaza in determinarea pretului la care vânzatorii sunt
dispusi sa ofere acea cantitate de bunuri pe care cumparatorii o doresc si sunt dispusi
sa o cumpere.

• Ele se gasesc in relatie de cauzalitate reciproca, una reprezentand, in raport cu cealalta,

deopotriva, cauza si efect. Sensul lor poate fi lamurit numai considerandu-le parti ale
unui tot organic.

• Cand prin interactiunea dintre cerere si oferta se determina, pentru un bun oarecare,
atat pretul cat si cantitatea ceruta si oferita, atunci piata bunului respectiv se gaseste in
echilibru.

• Cantitatea si pretul la care piata unui bun se echilibreaza se numesc cantitate de

echilibru si pret de echilibru.
• Grafic, echilibrul pietei se stabileşte în punctul de intersecţie a curbei cererii cu
curba ofertei:

Corespunzător acestui echilibru va rezulta:

- volumul tranzacţiilor
- preţul de echilibru.
 Preţul de echilibru

 un preţ al cărui variaţie diminuează volumul schimburilor, deci acela la care

cantitatea tranzacţionată este cea mai mare, când cererea şi oferta satisfăcută
corespunde celui mai mare volum de vânzări şi cumpărări posibile pe piaţă;

 nu este un preţ unic, ci preţul la care şi în jurul căruia se realizează cel mai mare
volum al tranzacţiilor individuale;

 nu este imuabil.
Daca P > Pe→ QO > QC =
surplus (exces) de oferta

Daca P <Pe = surplus (exces)

de cerere sau penurie
Exemplu: Pretul de echilibru - pretul la care cererea satisfacuta este egala cu oferta
satisfacuta.

Pret Cerere Oferta Starea pietei - exces Caracteristici

de cerere de oferta
35.000 1.000 4.000 3.000 Cerere mica, oferta mare, pret mare cu tendinta de
reducere
30.000 1.500 3.500 2.000 Cerere mica, oferta mare, pret mare cu tendinta de
reducere
25.000 2.000 3.000 1.000 Cerere mica, oferta mare, pret mare cu tendinta de
reducere
20.000 2.500 2.500 echilibrata echilibrata Pret de echilibru, cerere si oferta in echilibru
15.000 3.000 2.000 1.000 Cerere mare, oferta mica, pret mic cu tendinta de crestere
10.000 3.500 1.500 2.000 Cerere mare, oferta mica, pret mic cu tendinta de crestere
5.000 4.000 1.000 3.000 Cerere mare, oferta mica, pret mic cu tendinta de crestere

* Pretul de echilibru orienteaza activitatea agentilor economici, cu conditia ca acesta sa se formeze liber pe piata.
Echilibrul pietei
Exemplu: Sa presupunem urmatoarea situatie:

Pret / Kg Numar Kg. Numar Kg. Surplus (+) Schimbarea

[RON] oferite cerute sau lipsa (-) de pret ceruta
pe luna pe luna pentru
stabilirea
echilibrului
5 120.000 20.000 +100.000 Scade
4 110.000 40.000 +70.000 Scade
3 90.000 60.000 +30.000 Scade
2.5 78.000 78.000 0 Nu se schimba

2 60.000 90.000 -30.000 Creste

1 20.000 130.000 -110.000 Creste
 Analiza tabelului

• La pretul de 5 RON/kg, avantajele sunt pentru ofertanti si dezavantajele pentru

cumparatori. Oferta este deci mai mare decat cererea, fapt pentru care pretul reactioneaza
prin scadere. Din treapta in treapta, se ajunge cu pretul la 2,5 RON/Kg, unde se stabileste
echilibrul dintre cerere si oferta pentru bunul in discutie.

• La echilibru, curbele ofertei si ale cererii sunt in balanta, iar pretul si cantitatea nu are
tendinta de schimbare. Daca pretul bunului in discutie este mai mare sau mai mic decat
pretul la echilibru, fortele pietei actioneaza in directia atingerii echilibrului. La pretul de
echilibru intentia cumparatorilor coincide cu intentia vanzatorilor. Deci, in echilibru,
decizia cumparatorilor nu este influentata de surplusul de cerere, iar decizia vanzatorilor
nu este influentata de surplusul de oferta. Absenta surplusului de oferta ca si surplusului
de cerere asigura stabilitatea pretului de echilibru. In aceste conditii piata bunului
respectiv este in echilibru.
Modificarea cererii si a ofertei si iesirea din echilibru
 Mecanismul mainii invizibile

Definitii:
• pret de echilibru microeconomic: pretul la care cantitatea ceruta este egala cu cantitatea
oferita dintr-un bun dat;
• cantitatea de echilibru: cantitatea dintr-un bun care este vanduta/cumparata la pretul de
echilibru microeconomic;

Notatii:
• exces de oferta (diferenta dintre cantitatea oferita si cea ceruta la un pret dat);
• exces de cerere (diferenta dintre cantitatea ceruta si cea oferita la un pret dat).
• Modificarea in cerere. Sa presupunem ca previziunea pietei sugereaza o crestere a pretului la bunul in
discutie. Cumparatorii vor reactiona crescand cererea din bunul respectiv in prezent, pentru a-l stoca, in
scopul de a evita un pret mai mare in viitor. Curba cererii se va deplasa spre dreapta luand forma C1 C1. La
pretul de 2,5 $ cantitatea ceruta va depasi cantitatea prevazuta a fi oferita, rezultand o lipsa de 42.000 Kg.
Aceasta cantitate rezulta din diferenta dintre punctul a si E1. In acest caz, piata da informatii ofertantilor ca
cererea creste si cumparatorii sunt dispusi sa plateasca mai mult pentru bunul respectiv daca il vor gasi pe
piata. Din aproape in aproape pretul va ajunge la o noua valoare de echilibru (E2), respectiv de 3,3 $ si la o
cantitate de echilibru de 100.000 Kg.
• Modificarea in oferta. Daca, datorita factorilor de influenta, se produce modificare la oferta, de exemplu
descreste, curba ofertei se va deplasa spre stanga, cantitatea de bun oferit scade, iar pretul va creste.
Presupunem ca ceilalti factori nu se modifica. Descresterea in oferta se reflecta in deplasarea curbei acesteia
spre stanga, luand forma O1O1. La pretul de echilibru de 2,5 $, ofertantii sunt dispusi sa ofere numai 50.000
Kg. pe luna. La acest pret, cumparatorii isi mentin cererea de 78.000 Kg / luna. Rezulta o lipsa de oferta de
28.000 Kg., cantitate ce rezulta din diferenta dintre punctul b si E1. Acest fapt duce la cresterea pretului.
Cand acesta ajunge la 3 $/Kg. se stabileste echilibrul, oferta egaleaza cererea, iar punctul de echilibru este
acum E2. Cantitatea de echilibru va de 62.000 Kg /luna.
• Modificarea si a ofertei si a cererii. Cand intervin modificari atat in cerere cat si in oferta pentru
bunul in discutie, curbele acestora se vor deplasa simultan spre stanga sau spre dreapta. De pilda,
daca curba ofertei se deplaseaza spre stanga si cea a cererii spre dreapta, se va modifica si pretul si
cantitatea de echilibru. Punctul de echilibru va fi acum E4. Noul echilibru este la pretul de 3,80
$/Kg., la cantitatea de 80.000 Kg / luna.
• Prin confruntarea dintre cerere si oferta se determina pretul pe piata, care, pentru oricare
bun, tinde permanent spre un nivel de echilibru ce reflecta egalarea cererii cu oferta.

• Prin modificarea continua a cererii si ofertei, tendintele care se manifesta sunt si de

crestere a pretului (cand cererea creste sau oferta scade), si de scadere a pretului (cand
cererea scade sau oferta creste).

• Evident, in ambele cazuri, conditiile ofertei ori cererii fiind considerate constante.
 Aplicarea teoriei cererii si ofertei
• Cererea si oferta reprezinta elementele de baza ale mecanismului pietei si se folosesc in
diverse domenii.
Exemplu:
• Pentru a intelege mai bine mecanismul de functionarea a economiei de piata, vom
descrie comportamentul agentilor economici in functie de cresterea pretului la titei si la
derivatele acestuia.
• De la inceputul secolului al -lea si pina in anul 1973, consumul de titei a crescut.
Aceasta sporire a fost conditionata de pretul mai scazut la titei in comparatie cu pretul
altor tipuri de combustibil. In aceasta perioada agentii economici isi organizeaza
activitatea pornind de la existenta unor resurse abundente de titei, accesibile utilizatorilor
la un pret relativ scazut.
• Incepind cu anul 1973, a intervenit o schimbare brusca a pretului la titei. Aceasta
modificare a fost conditionata de cresterea pretului la titei de la 2,90$ la 9 $/baril in anul
1978. O crestere dramatica a pretului (de la 12 $ la 30 $ pe baril) a avut loc in anii 1978-
1980.
• Agentii economici au raspuns la cresterea pretului prin incercarea de limitare a
consumului de titei. De exemplu, cresterea pretului la benzina i-a determinat pe
consumatori sa solicite masini cu consum redus de combustibil.
• Socul pretului la produsele de titei au orientat producatorii de automobile spre
conceperea unor masini mici; spre folosirea tot mai larga a energiei solare la incalzitul
imobilelor; spre identificarea solutiilor alternative la consumul de petrol.
• Scaderea cererii de masini cu un consum mare de benzina a scos in prim - plan
problema restructurarii activitatii firmei, confectionarii produselor mai adecvate
cerintelor pietei. In conditiile economiei de piata, cine intarzie cu restructurarea
activitatii sufera pierderi enorme.
• Astfel, ’’General Motors’’ - cel mai mare producator american de automobile, a
inregistrat in perioada iulie - septembrie 1980 pierderi cifrate la 567 milioane de dolari.
 Teoria cererii si ofertei se poate utiliza si in alte situatii

• analiza influentei sistemului de impozite si taxe asupra producatorului si

consumatorului;
• analiza impactului generat de implicarea statului in economie prin fixarea preturilor sau
utilizarea preturilor minimale, prin utilizarea taxelor si tarifelor pentru reglarea
importului etc.

Exemplu:
In anul 1999 intr-o economie s-au realizat 3000 mii tone de benzina la un pret de 5 lei
litru. De la 01.01.2000 guvernul a decis sa impoziteze fiecare litru de benzina vindut cu
0,50 lei. Ce suma va fi obtinuta in buget in anul 2000 in urma introducerii impozitului? Pe
umerii cui va cadea povara impozitului?
• Pentru a da raspuns la aceste intrebari vom prezenta grafic situatia de pe piata benzinei
in anul 1999. Presupunem ca in anul 1999 piata se afla in echilibrul E0.
Introducerea impozitului de 0,50 lei deplaseaza curba ofertei in sus. Dupa introducerea impozitului, se instaleaza
un nou echilibru E1 cu coordonatele Q1 = 960 tone, P1 = 5,30 lei. Venitul bugetului de la impozit va fi 960000 x
0,30 = 288000 lei. Conform situatiei de pe grafic 0,30 lei din impozit ii achita consumatorul, iar 0,20 lei –
producatorul.
Prin urmare, marimea poverii impozitelor ce poate reveni consumatorului ori producatorului depinde de pozitia
curbelor cererii si ofertei. Cu alte cuvinte, teoria cererii si ofertei ne arata ca impozitul poate fi utilizat de catre
stat ca parghie economica in reglarea vietii economice.
Impactul unei taxe asupra chiriilor percepute
pentru închirierea locuinţelor

Iniţial, chiria de echilibru este 3 milioane

lei/lună. Introducerea unei taxe de 1 milion
lei/lună pentru
fiecare locuinţă închiriată determină deplasarea
curbei ofertei în poziţia O2.
Noul echilibru pe piaţă este E2.
În cele din urmă, proprietarii de locuinţe suportă
cea mai mare parte din povara taxei – chiria
creşte numai la 3,25 milioane lei.
Dacă proprietarii ar încerca să transfere asupra
chiriaşilor o parte mai mare din povara taxei,
numărul chiriaşilor s-ar diminua şi mai mult.
 Interdependenta pietelor

• Pietele din economie se afla intr-o stransa interdependenta, asa incat echilibrul sau
dezechilibrul de pe o piata se transmite, prin canale specifice, pe toate celelalte piete;
• Fie n piete, fiecare cu cererea Ci, respective oferta Oi, care se echilibreaza la pretul de
echilibru pi.

Legea Walras ne spune ca: daca in economie exista echilibru general si daca cele “n” piete
comunica complet liber intre ele, atunci, daca cele “n” piete sunt in echilibru, si a “n-1”
piata, care comunica, de asemenea, complet liber cu toate celelalte, si va fi in echilibru.

𝑛 𝑛 𝑛
𝑖=1 𝐶𝑥𝑝𝑖 = 𝑖=1 𝑂𝑖𝑥𝑝𝑖 𝑖=1 𝐶𝑖 𝑥𝑝𝑖 +𝐶𝑛+1 𝑥𝑝𝑛+1 = 𝑖=1 𝑂𝑖 𝑥𝑝𝑖 +𝑂𝑛+1 𝑥𝑝𝑛+1
𝑛
Cunoscand ca 𝑖=1 𝐶𝑖 𝑥𝑝𝑖 = 𝑖=1 𝑂𝑖𝑥𝑝𝑖 𝐶𝑛+1 𝑥𝑝𝑛+1 =𝑂𝑛+1 𝑥𝑝𝑛+1
 Ajustarea echilibrului microeconomic

• Prin ajustarea echilibrului microeconomic se intelege refacerea echilibrului pietei, atunci

cand apar dezechilibre, fie ca urmare a variatiei pretului, fie ca urmare a variatiei cererii
si/sau ofertei.

Exista doua modalitati teoretice de ajustare a echilibrului microeconomic:

• metoda Walras: daca, la un pret dat, p0, qN = qC(p0) – qO(p0)> 0, atunci pretul va creste
pana cand qN = 0; daca qN < 0, atunci pretul va scadea pana cand qN = 0
 ajustarea Walras se face prin intermediul preturilor

• metoda Marshall: daca, la o cantitate data, q0, pN = pC(q0) – pO(q0)> 0, atunci cantitatea
va creste pana cand pN = 0; daca pN < 0, atunci cantitatea va scadea pana cand pN = 0
 ajustarea Marshall se face prin intermediul cantitatilor
 Statul poate interveni in stabilirea / influentarea pretului de echilibru

• Interventie directa:
• stabilirea unor preturi minime: stimularea ofertei → exces de oferta;
• stabilirea unor preturi maxime: plafon pret → stimularea cererii → exces de cerere
→ efecte negative: statul la coada, piata neagra etc.
• Interventie indirecta:
• achizitii de stat → cererea creste pentru un anumit bun;
• majorarea venitului consumatorilor prin scaderea impozitelor → determina o
crestere a cererii de bunuri;
• acordarea de subventii producatorilor → creste oferta producatorilor;
• reducerea/cresterea taxelor si impozitelor → determina cresterea / scaderea
importurilor → cresterea sau scaderea ofertei producatorilor.
 Consecinte ale interventiei statului

Daca pretul fixat, este sub pretul de echilibru → exces de cerere:

cantitatea ceruta > cantitatea oferita
Ca urmare a acestei situatii apare necesitatea luarii de masuri administrative, de ordin
social din partea statului (sub forma de interventia statului prin reglementari speciale).

Exemplu:
Pentru un produs alimentar de baza unii producatori nu isi acopera costul productiei iar
aceasta obliga statul sa acorde subventii → apare un pret fixat de stat → efort bugetar
suplimentar va duce la cresterea impozitelor (deoarece statul are nevoie de bani) → scad
veniturile populatiei si profitul agentilor economici → presiuni sociale ale consumatorilor
datorate de venit mic sau produse in cantitate insuficienta.
 Cand oferta scade (curba ofertei se deplaseaza spre
stanga), pretul de echilibru creste iar cantitatea de
echilibru se reduce.

Cand oferta creste (curba ofertei se deplaseaza spre

dreapta), pretul de echilibru scade iar cantitatea de
echilibru creste.
 Rolul pretului de echilibru

• se formeaza liber pe piata, in functie de evolutia raportului celor doua forte ale pietei -
cererea si oferta;
• echilibreaza si regleaza oferta si cererea totala la volumul maxim al vanzarilor;
• este un pret unic, dat, impus agentilor economici de piata, care se adapteaza lui prin
intermediul cantitatii;
• este dinamic, evoluand in functie de modificarile care apar in raportul dintre cerere si
oferta;
• face selectia producatorilor, eliminandu-i pe cei neeficienti;
• asigura realizarea optima a intereselor vanzatorilor si cumparatorilor si, deci, maximizarea
profitului si a satisfactiei;
• pentru ca reflecta alocarea si utilizarea eficienta a factorilor de productie, el este un punct
de atractie pentru agentii economici, fiind apreciat ca “nordul busolei economice”;
• permite autoechilibrarea pietei unui bun economic in functie de pretul de echilibru al
altora (substituenti, factori de productie etc).
 Surplusul consumatorului, surplusul producătorului, surplusul total

• Suma tuturor câştigurilor pe care consumatorii de pe o piaţă le realizează în urma

cumpărării se numeşte surplusul consumatorului.
• Suma tuturor câştigurilor pe care producătorii de pe o piaţă le realizează în urma
vânzării se numeşte surplusul producătorului.
• Prin însumarea surplusului consumatorului şi al producătorului obţinem surplusul
total sau bunăstarea totală obţinute în urma tranzacţiilor de pe acea piaţă.
 Eficienţa pieţei libere
• Când pe o piaţă nu există exces de cerere sau ofertă acea piaţă se află în echilibru.
• Atunci când o alocare a resurselor pe o piaţă maximizează bunăstarea totală spunem că
acea alocare este eficientă. Economiştii judecă alocările alternative ale resurselor prin
prisma criteriului eficienţei şi anume dacă aceste alocări maximizează sau nu bunăstarea
totală.
O alocare maximizează bunăstarea totală dacă:
• Utilitatea marginală a ultimei unitaţi consumate este egală cu costul marginal al ultimei
unităţi produse. În cazul în care costul marginal al ultimei unităţi ar fi mai mare decât
utilitatea marginală a acesteia (pentru fiecare unitate produsă dincolo de Q), presupunând
situaţia când consumatorii şi producătorii ar fi obligaţi să tranzactioneze la preţul P*,
atunci surplusul consumatorului şi al producătorului ar fi negative şi ar reduce surplusul
total.
• Utilitatea totală a unităţilor consumate este mai mare sau cel puţin egală cu costul total al
unităţilor produse. Această condiţie spune că, într-o alocare eficientă, unităţile de bun
consumate sunt alocate consumatorilor care le preţuiesc cel mai mult şi sunt produse de
producătorii cu cele mai mici costuri sau, cu alte cuvinte, că surplusul total este pozitiv.
• Orice unitate de bun produsă sau consumată dincolo de punctul în care utilitatea
marginală este egală cu costul marginal va reduce bunăstarea consumatorilor sau/şi
producătorilor şi va reduce surplusul total. Cu alte cuvinte, o alocare este eficientă dacă
nu putem îmbunătăţi bunăstarea totală consumând sau producând mai mult din bunul
respectiv.
• Alocarea de echilibru a resurselor pe pieţele libere, prin tranzacţii voluntare între
cumpărători şi vânzători este o alocare eficientă.
• Se observa că, în punctul de echilibru E, utilitatea marginală a ultimei unităţi cumpărate
este egală cu costul marginal al producerii celei de a Q unităti (ambele egale cu EQ). Ca
urmare, echilibrul pieţei libere este o alocare eficientă.
În această alocare piata:
• alocă bunurile oferite acelor consumatori care le apreciază cel mai mult, apreciere
măsurată prin sumele pe care aceştia sunt dispuşi să le plătească pentru a le obţine;
• alocă cererea de bunuri acelor vânzători care le produc la cel mai mic cost;
• surplusul total este maximizat.
 Impozitarea
• Toate guvernele lumii percep taxe şi impozite pentru a-şi asigura veniturile necesare
funcţionării.
• Care categorie ar trebui să plătească acest impozit? Producătorii? Consumatorii? Pentru a
răspunde la aceste întrebări, trebuie să arătăm cine plăteşte impozitul atunci când acesta:
a) este plătit de producători; b) este plătit de consumatori.
Economiştii folosesc termenul de incidenţă a impozitării pentru a defini modul în care se
distribuie în realitate efectul impozitelor între participanţii de pe o anumită piaţă.
În funcţie de modul în care sunt percepute, impozitele pot fi grupate în două categorii mari:
în sumă fixă şi impozite ad valorem.
• Impozit in suma fixa - un impozit în sumă constantă pe unitatea de bun produs sau
consumat. Exemplu: impozitul pe benzină care este perceput ca o sumă fixă pe fiecare
litru sau impozitul pe ţigari, bautură etc.
• Impozit ad valorem se percepe pe valoarea bunului produs sau consumat. Exemplu: Taxa
pe valoarea adăugată este un exemplu de astfel de impozit.
Guvernul decide să perceapă acciza de la producător. Ca urmare, pentru fiecare litru de
benzină vândut, producătorul va plăti la administraţia financiară o sumă (T).
• Atunci când guvernul impune acciza asupra producătorilor de benzină, oferta acestora
scade: grafic oferta se deplasează în sus cu o mărime egală cu nivelul accizei (T). Această
deplasare reflectă faptul că preţul minim la care producătorii sunt dispuşi sa vândă fiecare
litru nu mai este costul marginal (reflectat în oferta iniţială Of), ci include şi acciza
(Of+T).
• Ca urmare a acestei reduceri a ofertei, noul preţ de echilibru va deveni Pc, iar noua
cantitate tranzactionată va fi Qt. Pretul Pc este noul preţ pe care cumpărătorii de benzină
vor trebui să îl achite pe litru. Din acest preţ producătorii trebuie să plătească o sumă T
guvernului; de aceea producătorilor le rămâne efectiv, pe litru, numai Pc-T=Pp.
Cu alte cuvinte, acciza plătită guvernului este acoperită de:
• a) o creştere a preţului plătit de consumator de la P* (cât era în absenţa taxei) la Pc;
• b) de o scădere a preţului reţinut de producător de la P* la Pp.
 Efectele accizei şi, în general, ale oricărui tip de impozit sunt:

• O scădere a cantităţii tranzacţionate (de la Q* la Qt). În plus, are loc o creştere a preţului plătit de
consumator şi o scădere a preţului reţinut de producător. Producătorii transferă asupra consumatorilor o parte
din acciză sub forma unei creşteri în preţ, dar această creştere nu este egală cu mărimea accizei. Atât
producătorii cât şi consumatorii plătesc efectiv o parte din acciză, chiar dacă impozitul este perceput numai
de la producători.
• O reducere a surplusului consumatorului (în exemplu nostru de la AEP* la AMPc). Bunăstarea
consumatorului scade pentru că plăteşte un preţ mai mare şi consumă mai puţine unităti de produs.
• O reducere a surplusului producătorului (de la P*EQ* la PpNQt). Surplusul producătorului scade deoarece
acesta reţine un preţ mai mic pe unitatea de produs şi vinde mai puţin.
• Transferă statului (Guvernului) o parte din surplusul consumatorului şi producătorului. (TxQt, adică aria
PcMNPp). Partea din aceast transfer suportată de consumatori sub forma unei creşteri de preţ este dată de aria
PcMRP*. Partea din venitul total suportată de producător sub forma unei scăderi în preţ este aria P*RMPp.)
• O reducere a bunăstării totale. În exemplul nostru surplusul total scade de la AEO (cât era în absenţa taxei) la
AMNO. Beneficiul marginal pentru consumator al ultimei unităţi tranzactionate (Qt) este mai mare decât
costul marginal al producerii ei. Prin urmare alocarea rezultată este ineficientă: există câştiguri care nu sunt
valorificate datorită introducerii acestui impozit. Pierderea de bunăstare datorată limitării schimbului mutual
avantajos este, aria PEN.
Accize percepute consumatorului

Accize percepute producătorului

• Atunci cand acciza este suportata de consumator cererea (şi nu oferta) este cea care
descreşte cu nivelul accizei. Această scădere reflectă faptul că preţul maxim pe care
consumatorii sunt dispuşi să îl plătească pe fiecare unitate este preţul initial minus nivelul
accizei.
• Scăderea cererii determină o scădere a preţului de echilibru, care devine Pp. Preţul pe
care consumatorii îl achită efectiv este însa Pp+T=Pc, adică acelaşi cu cel din exemplul
anterior. În concluzie, nu contează cui îi este destinat impozitul, efectele acestuia sunt
aceleaşi.
• Partea din impozit suportată de producător nu este însă în mod necesar egală cu cea
suportată de consumator. În anumite cazuri, producătorii pot transfera o parte mai mare
din taxă auspra consumatorilor. În altele consumatorii sunt cei care plătesc mai puţin, iar
producătorii mai mult.
 Concluzii

• incidenţa impozitelor (taxelor) nu depinde de categoria de agenţi economici

(consumatori, producători, angajatori, angajaţi) asupra căreia acestea sunt impuse
(de la care sunt colectate) în mod oficial;

• incidenţa impozitelor depinde de elasticitatea cererii şi, respectiv, a ofertei. Partea

cea mai inelastică a pieţei suportă cea mai mare parte a taxei;

• pierderea de bunăstare cauzată de impozitare, depinde şi ea de elasticitatea cererii

şi, respectiv, a ofertei.
 Subvenţiile

O subvenţie este opusul unui impozit. În cazul în care consumul sau producerea unui bun
sunt subvenţionate, guvernul plăteşte consumatorilor sau, respectiv, producătorilor fie o
anumită sumă de bani pe unitatea de produs (subvenţie pe cantitate) fie un procentaj din
valoarea bunurilor consumate sau produse (subvenţia ad valorem).
• Subvenţiile agricole sunt cea mai frecventă formă de subvenţionare. Aceste subvenţii
urmăresc teoretic să reducă volatilitatea preţurilor produselor agricole, să crească
veniturile fermierilor şi să facă produsele agricole naţionale mai competitive pe pieţele
internaţionale.
• Majoritatea ţărilor dezvoltate subvenţionează agricultura. În Japonia subvenţiile reprezintă
50% din valoarea producţiei agricole. Cu alte cuvinte, în Japonia, din fiecare yen câştigat
de fermieri din vânzarea produselor, 0.5 este plătit de către Guvern (în fapt, de
contribuabili). În Uniunea Europeană, subvenţiile reprezintă 35% din valoarea producţiei
agricole, iar în Statele Unite 25%.
Să presupunem că, în 2005, Ministerul Agriculturii acordă o subvenţie de S lei pe fiecare kilogram de carne de
pasăre viu vândut către abatoare de catre agricultori. Fară această subvenţie preţul de echilibru al unui
kilogram de carne de pasăre ar fi P*, iar cantitatea de echilibru Q*. Cu subvenţie, deoarece guvernul plăteşte
fiecărui agricultor S lei pe kilogram, curba ofertei de carne de pasăre translatează în jos (creşte) cu valoarea
subvenţiei. Cu alte cuvinte, agricultorii sunt dispuşi să vândă un kilogram de carne de pasăre la costul
marginal minus valoarea subvenţiei.

Efectul unei subvenţii acordată producătorului

Concluzii ca urmare a subvenţiei:
• Cantitatea vândută creşte la Qs, iar preţul plătit de consumatori scade la Pc. Producătorii încasează şi
subvenţia de la guvern, prin urmare preţul pe care ei îl primesc pentru fiecare kilogram de carne de pasăre
este de Pc+S=Pp, mai mare şi el decât preţul fără subvenţie.
• Atât producătorii cât şi consumatorii beneficiază de efectul subvenţiei: consumatorii consumă mai mult la
un preţ mai mic şi producătorii vând mai mult la un preţ mai mare. Prin urmare surplusul producătorului şi
surplusul consumatorului cresc. Surplusul producătorului creşte cu aria P*ESPp devenind OSPpp.
Surplusul consumatorului creşte şi el cu aria P*EVPc, devenind AVPc. Vă întrebaţi probabil cum se poate
ca ariile P*ESPp şi P*EVPc să aparţină atât surplusului consumatorului cât şi al producătorului? Aceste arii
reprezintă doar un mod de a măsura bunăstarea.
• Cu toate că atât producătorii cât şi consumatorii beneficiază de pe urma subvenţiei, totuşi bunăstarea
totala scade. De ce? Banii câştigaţi de producători şi consumatori sunt plătiţi de guvern (de fapt, de către
contribuabili). Guvernul plăteşte S*Qs, adică aria PpSVPc, producătorilor. Observaţi că nu tot acest
dreptunghi este transferat producătorilor şi consumatorilor de carne de pasare. O parte din el, şi anume
triunghiul SEV nu este transferat nimănui, şi reprezintă pierderea de bunăstare generată de subvenţie. Care
este sursa acestei pierderi? În figura se poate observa că, pentru orice kilogram de carne de pasăre produs
peste cantitatea Q, costul marginal al fiecărei unităti este mai mare decât beneficiul marginal pe care
consumatorii îl atribuie fiecăreia dintre aceste unităţi. De aceea, aceste unităţi nu ar fi trebuit niciodată
produse, pentru că valoarea atribuită lor de consumatori nu acoperă costul de producţie şi nu ar fi fost
niciodată consumate dacă nu ar fi fost subvenţia. Producerea lor reprezintă o risipă de resurse. Suma
transferată de guvern trebuie scăzută din calculul bunăstării totale, deoarece reprezintă doar un transfer şi
nu o creştere de bunăstare.
• Ceea ce rămâne este surplusul total iniţial (ariile AEP* şi PEO) minus pierderea de
bunăstare (aria SEV). Cu alte cuvinte subvenţia a redus bunăstarea totală a societăţii.
Valoarea subvenţiei pentru contribuabilii care o plătesc reprezintă mai puţin decât creşterea
de bunăstare a producătorilor şi consumatorilor.
• Subvenţiile generează şi alte tipuri de probleme. O subvenţie acordată, să zicem, de
guvernul ungar producătorilor de carne de pui va afecta negativ producătorii români pentru
că producătorii unguri vor putea vinde puiul pe piaţa românească sub cost.
• Deşi subvenţia este practic un cadou făcut din banii contribuabililor unguri consumatorilor
români, totuşi guvernul român se va simţi obligat să protejeze producătorii autohtoni
oferind la rândul său subvenţii producătorilor români.
• Subvenţiile pot produce o escaladare a subvenţionării agriculturii, ceea ce ar duce la
ineficienţă pe scară largă şi ar genera o risipă de resurse.
• În ultimile decenii subvenţiile au devenit poate cel mai important obstacol în calea
comerţului liber, înlăturarea lor fiind extrem de dificilă din punct de vedere politic, atât pe
plan intern cât şi internaţional. Aceasta înseamnă că, pe lânga resursele risipite pentru
finanţarea lor, ţările mai suferă un alt tip de pierdere: renunţă la câştigurile generate de
comerţul liber şi specializarea conform avantajului comparativ.
 Taxele vamale
Efectele taxelor vamale când nu există industrie autohtonă
Să prespunem că Statele Unite, o piaţă mondială importantă, impun o taxă vamală T, în valoare absolută pe
unitate de produs, pe camerele digitale introduse în ţară. Să presupunem că toate camerele digitale cumpărate
de americani sunt produse în afara ţării.
• În acest caz, oferta se deplasează în sus, vertical, cu nivelul taxei T (scade). Noul preţ şi cantitate de
echilibrul sunt Qt şi Pt.
• Surplusul consumatorului scade cu P*EMPt, noul surplus fiind măsurat de aria PtMA.
• Surplusul producătorului nu va fi de această dată inclus în calculul bunăstării totale deoarece acesta este
obţinut de producătorii străini. Aria PtMNPt reprezintă veniturile guvernului american obţinute din această
taxă. Această arie este formată din transferul unei părţi a surplusului consumatorilor (PtERP*) şi a unei părţi
a surplusului producătorilor străini (P*RNPt).
• Ca şi în cazul impozitelor, taxa vamală este suportată atât de producătorii străini, cât şi de consumatorii
autohtoni. Care este efectul total asupra bunăstării naţionale? Consumatorii americani pierd P*EMPt din
surplusul lor, dar o parte din acest surplus, respectiv PtERP*, este transferat guvernului.
• Ceea ce nu este transferat, aria MER trebuie comparată cu câştigurile pe care guvernul le obţine de la
producătorii străini, P*RNPt. A priori, nu putem spune care din aceste arii este mai mare.
• Dacă MER< P*RNPt, atunci taxa vamală creşte bunăstarea naţională (în detrimentul bunăstarii ţării exportatoare).
• Dacă însă MER> P*RNPt, atunci bunăstarea naţională scade.
În general, cu cât oferta este mai inelastică decât cererea, cu atât mai probabil este ca tariful să crească bunăstarea totală şi
invers.
Efectul unei taxe vamale când nu există industrie autohtonă (piata mare)
Efectul unei taxe vamale când nu există industrie autohtonă (piaţă mică)
Caz cu totul diferit îl reprezintă ţările ale căror pieţe nu constituie o parte importantă a
pietei mondiale (ţări mici). Cantitatea importată de aceastea fiind relativ mică, ele nu pot
influenţa preţul mondial. Aceste ţări cumpără toată cantitatea importată la preţul mondial
de echilibru, Pm. Curba ofertei pe astfel de pieţe mici, ca România, este orizontală la
nivelul preţului mondial.
Să presupunem acum că guvernul României
introduce o taxă vamală pe camerele digitale. Preţul
la care consumatorii români achiţionează camerele
digitale după introducerea tarifului devine Pi. Aşa
cum se poate observa din figura, pierderea din
surplusul consumatorului, PiMRPt este întotdeauna
mai mare decât veniturile vamale colectate de la
producătorii străini, adică aria PiMNPt. Pentru
pieţele mici ca România şi în absenţa industriei
autohtone, tarifele vamale duc întotdeauna la o
pierdere de bunăstare. Motivul pentru care aceste
măsuri de politică comercială sunt adoptate se
datorează faptului că, deseori, guvernul urmăreşte
alte obiective decât maximizarea bunăstarii totale.
 Efectele taxelor vamale când există industrie autohtonă
• Ce se întâmplă însă atunci când produsele asupra cărora sunt percepute taxe vamale sunt
fabricate şi de către producători autohtoni? Să analizăm de exemplu cazul taxelor vamale
percepute în România pe autoturismelor importate.
• Oferta mondială este orizontală la preţul mondial (Pm). Oferta naţională are forma obişnuită. Să presupunem
că maşinile importate sunt identice cu cele fabricate autohton şi, iniţial, nu există taxe vamale. Prin urmare,
nici un consumator nu va plăti mai mult de Pm pe o maşină autohtonă, deoarece cu aceşti bani poate
cumpăra o maşină din import. În consecinţă, toate maşinile se vând la preţul de echilibru Pm şi Q* maşini
sunt cumpărate. Dintre acestea, Qn sunt produse de producătorii naţionali, iar (Q*-Qn) sunt importate.
Surplusul consumatorului este AEPm, iar surplusul producătorilor naţionali este PmFB.
Să presupunem acum că Guvernul introduce o taxă vamală T aplicată maşinilor din import. În această situaţie:
• Oferta mondială devine Of+T, noul preţ de echilibriu Pm+T, iar noua cantitate de echilibru Q’. Efectul taxei
vamale este acela că preţul maşinilor pentru cumpărătorii români creşte, iar cantitatea de maşini cumpărată
scade.
• Prin urmare, surplusul consumatorului scade cu aria Pm’E’EPm şi devine AE’Pm’. Numărul maşinilor
importate scade iar numărul celor vândute de producătorii naţionali creşte la Qn’.
• Surplusul producătorilor autohtoni creşte cu aria Pm’GFPm, devenind aria Pm’GB. Guvernul încasează aria
haşurată din mijloc, (Q’-Qn’)*T, sub forma veniturilor din taxă.
• Deşi guvernul câştigă venituri, iar producătorii naţionali au şi ei de câştigat, totuşi bunăstarea totală scade.
Cele două triunghiuri negre de pe laterala veniturilor guvernului reprezintă pierderile de bunăstare.
Consumatorii pierd mai mult decât câştigă guvernul şi producătorii autohtoni.
• Deşi au ca efect reducerea bunăstării generale, taxele vamale de acest gen sunt folosite frecvent, pe motiv de
protejare a industriilor autohtone. Anumite industrii au foarte mult de câştigat din protecţionismul tarifar şi
se constituie în grupuri de influenţă extrem de puternice în favoarea acestuia.
Va multumesc pentru atentie!