FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

BIOLOGIE, An. II, sem. I

FIZIOLOGIE VEGETALĂ

- Lucrări practice-

Lect univ. dr. Nicolae Ion

 Referatul Nr. 1
FENOMENE FIZICO - CHIMICE ŞI FIZIOLOGICE
CU ROL ÎN METABOLISMUL CELULAR

Fenomenele fizico - chimice şi fiziologice care stau la baza schimbului de

substanţe dintre organism şi mediul înconjurător sunt: adsorbţia, imbibiţia, difuziunea şi
osmoza.
1. ADSORBŢIA

Este proprietatea unor corpuri solide, a moleculelor şi a micelelor coloidale de a

reţine la suprafaţa lor particule dispersate într-o soluţie. Adsorbţia este cu atât mai
puternică cu cât suprafaţa materialului adsorbant este mai mare, iar puterea de adsorbţie
a diferitelor materiale faţă de o substanţă este variabilă şi specifică.

Exp. 1. Adsorbţia substanţelor colorate din soluţii de către micelele de celuloză.

Se iau trei pahare Berzelius perfect uscate. În primul pahar introducem 5 cm3
soluţie de albastru de metilen 1 %, în al doilea 5 cm3 soluţie de roşu de Congo 1 % şi în
al treilea 5 cm3 soluţie de eosină 1 %. În fiecare pahar introducem câte o fâşie de hârtie
de filtru, lungă de 8 cm şi lată de 2 cm, prin ale căror capete superioare am trecut o
baghetă de sticlă. Se scufundă capătul inferior al celor trei fâşii de hârtie de filtru în câte
un pahar cu soluţie pe o distanţă de 0,5 cm şi se lasă în repaus timp de o oră. După
trecerea acestui timp constatăm că cele trei soluţii de coloranţi vor urca prin micelele de
celuloză ale hârtiei de filtru la înălţimi diferite.
Astfel, soluţia de albastru de metilen va urca foarte puţin deoarece este puternic
adsorbită, soluţia de roşu de Congo va urca mai mult, iar soluţia de eosină va urca cel
mai mult fiind cel mai puţin adsorbită.

Exp. 2. Adsorbţia şi eluţiunea fuxinei.

Se ia într-o eprubetă soluţie de fuxină 0,1 % peste care se adaugă o cantitate mică
de praf de cărbune. Se agită eprubeta şi apoi se lasă în repaus 20 minute.
 După acest timp se observă că lichidul roşu de fuxină se decolorează pe măsură
ce fuxina din soluţie este adsorbită la suprafaţa particulelor de cărbune. Pentru a observa
decolorarea soluţiei amestecul din eprubetă se filtrează, iar lichidul filtrat apare incolor.
Dacă sub pâlnia cu hârtia de filtru ce conţine rezidul de praf de cărbune se aşează
un pahar de laborator, iar peste reziduu se toarnă puţin alcool etilic, se observă că
lichidul ce filtrează este colorat în roşu deoarece are loc fenomenul de eluţiune,
fenomen invers celui de adsorbţie.
Eluţiunea constă în trecerea din nou în soluţie a particulelor adsorbite deoarece
alcoolul etilic slăbeşte legăturile de fixare dintre fuxină şi particulele de cărbune.

2. IMBIBIŢIA
Este fenomenul de pătrundere a moleculelor de apă între şi în micelele coloidale
determinând o creştere în volum şi greutate a substanţelor îmbibate.
Imbibiţia se află la baza pătrunderii apei în celule, ducând la mărirea volumului
acestora şi prin aceasta la umflarea şi germinarea seminţelor.
Seminţele au capacitatea de a absorbi apa necesară germinării datorită forţelor
mari de absorbţie, iar pe măsură ce seminţele se imbibă, forţa de absorbţie a apei scade.

Exp. 3. Imbibiţia seminţelor. Gradul de imbibiţie.

Se folosesc seminţe de la mai multe grupe de plante, deoarece îmbibiţia variază în
funcţie de natura substanţelor, fiind mai mică la substanţele amidonoase şi mai mare la
substanţele proteice.
Se cântăresc, cu exactitate la o balanţă 10 g seminţe de mazăre şi 10 g cariopse
de porumb, după care li se determină volumul în felul următor: într-un cilindru gradat se
pune apă până la o anumită gradaţie care se notează, se introduc apoi seminţele şi
cariopsele în cilindru şi se notează gradaţia la care a ajuns apa. Diferenţa dintre cele
două nivele ale lichidului reprezintă volumul acestora.
Seminţele de mazăre şi cariopsele de porumb se introduc într-un vas cu apă, se
lasă să se îmbibe timp de 24 ore, apoi se scot, se sugativează şi li se determină volumul
şi greutatea care se notează. Făcând diferenţa dintre datele iniţiale şi finale se observă că
acestea s-au îmbibat mărindu-şi greutatea şi volumul. Cariosele de porumb care conţin
amidon au gradul de imbibiţie cuprins între 30-40 % iar seminţele de mazăre cele care
conţin mai multe substanţe proteice au gradul de imbibiţie până la 80-90 %.
Gradul de imbibiţie se poate calcula gravimetric şi volumetric şi se exprimă în %
apă de îmbibiţie.
Exemplu - la porumb:
Gravimetric. Greutatea iniţială este de 10 g, iar cea finală este de 14 g (diferenţa
este de 4 g). Gradul de imbibiţie se calculează după relaţia:
100 x diferenţa de greutate 100 x 4
_________________________________ ____________
X= = = 40 %
greutate iniţială 10

Volumetric. Volumul iniţial este de 9 cm3, iar cel final este de 12 cm3 (diferenţa
este de 3 cm3). Gradul de imbibiţie se calculează după relaţia:
100 x diferenţa de volum 100 x 3
_________________________________ ____________
X= = = 33 %
volum iniţial 9

Exp. 4. Energii de imbibiţie - Energia mecanică.

Într-un mojar se pregăteşte din gips şi apă o pastă de gips. Apoi se ia o pâlnie de
sticlă, se căptuşeşte cu hârtie de filtru şi se pune alternativ un strat de pastă de gips şi un
strat de cariopse de porumb sau seminţe de mazăre, fasole până când se umple pâlnia.
Se lasă să se întărească gipsul, se scoate din pâlnie iar conul obţinut se aşează cu
baza într-un vas cu apă şi se lasă timp de 24 de ore. După 24 de ore se constată că blocul
de gips se sfărâmă din cauză că apa din vas trece prin capilarele pastei de gips şi ajunge
la cariopsele de porumb sau seminţele de mazăre care se îmbibă, îşi măresc volumul şi
exercită o presiune mecanică asupra gipsului sfărâmându-l.

Rezultate obţinute: ...................................................

 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Boldor O., Trifu M., Raianu O., Fiziologia plantelor, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1981.
2. Boldor O., Raianu O., Trifu M., Fiziologia plantelor - lucrări practice, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
3. Milică C. I. şi colab., Fiziologie vegetală, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1982.
4. Nedelcu Polixenia, Săvulescu Anastasia, Îndrumător practic de Fiziologie
vegetală, Reprografia Universităţii din Craiova, 1982.
5. Nicolae I., Fiziologia plantelor, Editura Sitech, Craiova, 2008.
6. Nicolae I., Practicum de fiziologie vegetală, Editura Sitech, Craiova, 2008.
7. Peterfi Şt., Sălăgeanu N., Fiziologia plantelor, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1972.
8. Râncu I., Lucrări practice la Fiziologia plantelor, Reprografia Universităţii din
Craiova, 1973.
9. Simeanu V., Olimid V., Îndrumător de lucrări practice de fiziologia plantelor,
Reprografia Universităţii, Craiova, 1990.
10. Şumălan R., Dobrei Carmen - Practicum de fiziologie vegetală, Editura
Marineasa, Timişoara, 2000.