Sunteți pe pagina 1din 3

MCS-C8

Metode propriu-zise de cercetare-Metoda observatiei

Metoda observatiei este una dintre cele mai vechi metode de cercetare si de aceea la
inceputul oricarei stiinte se afla observatia. Observatia progreseaza (este un proces) cand
substituie viziunii globale o atitudine analitica.
Se pleaca de la observatie, se descopera un fapt, iar in final situatia trebuie
reprodusa, facand sa varieze factorii implicati, iar de aici incepe experimentul.
Noi cercetatorii, observatorii avem sansa de a descoperi un fapt inedit numai daca
exploram realul si suntam inzestrati cu un fond larg de cunostinte-fond de ipoteze latente (in
masura in care inlesneste formularea unei ipoteze locale care sa fie supusa experimentului si
verificarii).
Observatia, ca metoda de cercetare stiintifica, consta in urmarirea intentionata si
inregistrarea exacta, sistematica a diferitelor manifestari ale fenomenului studiat, ca si a
contextului situational existent.
Valorificarea observatiei in stiintele naturii a fost facuta de Claude Bernard (1813-
1878); in pozitivism de August Comte (1798-1857).
Observatia semnifica constatarea exacta a unui fapt cu ajutorul unor mijloace de
investigatie si apoi studierea aprofundata a acestei constatari. Observatia este contemplarea
intentionata a unui obiect, fenomen, proces, persoana, constituind cunoasterea stiintifica a unei
realitati prin contemplare intentionata si metodica.
Observatorul este “un fotograf” al faptului, iar observatia sa trebuie sa redea exact
natura faptului. Pentru acestea este necesar ca spiritul observator sa fie lipsit de idei
preconcepute. Claude Bernard spunea: “observatorul asculta natura si scrie sub dictarea ei”,
deci observatia nu se implica in observatie prin subiectivism.
Jean Piajet spunea in 1970 si facea distinctia intre subiectul epistemic (eul in
calitatea sa de agent al cunoasterii, cercetarii si observatiei stiintifice) si subiectul egocentric
(eul in individualitatea sa, in calitate sa de scop, istorie, subiectivitate).
Daca acceptam aceasta distinctie inseamna ca in stiintele naturale, fizice observatia
presupune o decentrare (diminuare la minimum a subiectului egocentric si o maximizare a
subiectului epistemic).
In stiintele fizice faptul studiat este independent de subiectul care il investigheaza,
ceea ce permite ca observarea si decentrarea sa fie facilitate, iar obiectivitatea sa fie posibila.
In stiintele umane subiectul cunoscator modifica natura fenomenului studiat si este
modificat el insusi de fenomenul studiat si observatatat decentrarea, cat si obiectivitatea
sunt limitate si greu de realizat.
De cele mai multe ori cercetatorul modifica cursul normal al evenimentelor, iar
concluziile sale pot fi imprimate de propria subiectivitate. Practic, observatorul trebuie sa fie
obiectiv si implicat fara a se angaja efectiv. Este vorba de a fi implicat fara a se implica, de a
avea o atitudine ce consta intr-o implicare controlata.
Efortul de observare trebuie sa tina cont de:
-a fi atent la comportamente si atitudini, a invata sa renotezi si sa descrii asa cum
se prezinta in realitate;
-a sesiza contextul situational al comportamentului observat pentru a putea
identifica configuratia existentiala in care capata sens fiecare conduita si mai mult a intelege
contextul situational asa cum este el trait de subiect;
2

-a dispune de o “simpatie intelectuala”, asa-numita empatie prin intermediul


careia suntem capabili de a intelege existenta, trairile altora, fara a le incerca in mod real in
propria noastra afectivitate.
Problemele observatiei:
 Continutul observatiei: in general putem observa orice obiect, fenomen, proces,
persoana…, dar in domeniul nostru principalul obiect al observatiei este omul cu diferite
afectiuni.
Continutul observatiei cuprinde:
a).Simptomatologia stabila: trasaturile bioconstitutionale ale individului (inaltime; greutate;
lungime; grosimea membrelor; circumferinta toracica, craniana, abdominala; trasaturi
fizionomice; detalii anatomice specifice individului respectiv)-se porneste de la premisa ca
infatisarea omului nu este “muta” (poate furniza informatii incipiente).
b).Simptomatologia labila (mai semnificativa decat prima): multitudinea comportamentelor
si conduitelor flexibile, mobile ale individului (conduita verbala, motorie, mnezica,
inteligenta, ca si varietatea expresiilor afectiv-atitudinale). Aceasta poate fi observata in orice
situatie, in orice context de viata, in sedinte de tratament si se recomanda a fi observate:
-atitudinile prezente la debutul activitatii terapeutice (opozitie; pasivitate;
cooperare; entuziasm);
-atitudinea din timpul activitatii terapeutice (iritare, spontaneitate si formulare de
intrebari);
-respectarea consemnelor sau a indicatiilor (se tine seama de ele);
-actiuni si miscari necontrolate (agitatie; miscari ale ochilor, gurii, mainilor…);
-vorbirea: articularea si numarul de cuvinte emise spontan si continutul
comportamentului verbal;
-manifestari in cazul aplicarii metodelor spontane de lucru (manipulare de
obiecte si aparate);
-reactiile la incidente, la esecuri, la dificultati, la frustrari.
 Tipuri de observatie: sunt necesare pentru observarea acestor manifestari
comportamentale ale subiectilor.
a).Orientarea actului observational:
-auto-observatia: orientata catre surprinderea propriului comportament;
observatia este aici experienta imaginii de sine, confruntarea cu sine insusi sau sunoasterea de
sine;
-observatia propriu-zisa: orientata catre observarea manifestarilor
comportamentale ale altor persoane.
b).Prezenta sau absenta intentiei de a observa:
-observatia ocazionala: nu tine seama de nici o regula;
-observatia sistematica: presupune un proiect sau plan care fixeaza campul de
observat.
c).Prezenta sau absenta observatorului:
-observatia directa: observator prezent si constientizarea acestuia de catre
subiectul observat;
-observatia indirecta: observator amplasat in spatele unor geamuri cu vedere
unilaterala sau sa beneficieze de televiziune cu circuit inchis;
-observatia cu observator ignorat: observatorul este prezent, insa fiind atat de
cunoscut membrilor grupului este ignorat;
-observatia cu observator ascuns: se aseamana cu observatia indirecta,
observatorul nebeneficiind de mijloace tehnice specializate se ascunde in spatele unor
paravane, draperii.
d).Implicarea sau non-implicarea observatorului in activitate:
3

-observatia pasiva: fara implicare;


-observatia participativa: observatorul devine membru al grupului si participa
nemijlocit la activitatea lui.
e).Durata observatiei:
-observatia continua: efectuata pe o perioada mai mare de timp;
-observatia discontinua: efectuata pe unitati de timp mai mici sila intervale
diferite.
f).Obiectivele urmarite:
-observatia integrala: urmareste surprinderea tuturor elementelor;
-observatia selectiva: se concentreaza asupra unui singur aspect sau a unei
singure conduite.
 Factorii de care depinde calitatea observatiei: calitatea observatiei depinde si de unele
particularitati psiho-individuale ale observatorului-capacitatea sa de a-si concentra atentia si
de a sesiza esentialul sau de gradul sau de sugestibilitate. Evident ca observatia este influentata
de ecuatia personala a observatorului.
Calitatea observatiei depinde de:
-anumite caracteristici ale perceptiei umane (de selectivitatea ei);
-localizarea spatiala si temporala a observatorului;
-imperfectiunea organelor de simt.
 Conditiile unei bune observatii:
-stabilirea precisa a scopului si obiectivului urmarit;
-selectarea formelor, mijloacelor si metodelor celor mai potrivite in situatia data
si utilizate in situatia conjuncturala prezenta;
-depinde de elaborarea unei strategii de observare (ipotezele avansate in
observatie si conceptia de unde se va porni si cat timp va dura);
-consemnarea imediata a celor observate pentru a nu functiona uitarea;
-efectuarea unui numar mare de observatii;
-desfasurarea observatiei sa fie facuta in conditii variate si ipostaze diferite;
-discretia observatorului.
 Obstacolele observatiei:
-dispozitiile mentale psiho-afective in care se afla cercetatorul in momentul
efectuarii observatiei;
-tendinta observatorului de a prelua faptele observate in conformitate cu teoria
sau conceptia la care adera;
-tendinta ca asteptarile si anticiparile observatorului sa deformeze rezultatul in
conformitate cu acestea.

S-ar putea să vă placă și