De cele mai multe ori şi în cele mai multe ţări, istoria s-a scris cu sânge, iar

schimbările au venit în urma unor evenimente mai puţin fericite. Trecerea de la

“vechi” la “nou” şi “modern” s-a făcut arareori lin, în pace şi înţelegere. Este şi
cazul democraţiei franceze, născute în urma unor ani tumultuoşi de la sfârşitul
secolului 18. Vorbim, desigur, despre Revoluţia franceză, un eveniment hotărâtor
pentru istoria poporului francez şi chiar pentru istoria Europei, care a marcat
ruptura de vechiul regim, de monarhie, de influenţa Bisericii, şi apariţia
democraţiei, respectiv celebrele “libertate, egalitate, fraternitate” (“Liberté,
égalité, fraternité”).

Începutul Revoluţiei

Se consideră că data de 4 mai 1789 marchează începutul Revoluţiei franceze, atunci

când s-a convocat, la Versailles, Adunarea Statelor Generale.

Dar până la acest moment, trebuie să înţelegem care era contextul social şi
politic, atmosfera din societatea franceză. Era secolul 18, iar francezii erau
împărţiţi în ordine sau stări, adevărate caste. Cei mai puternici aparţineau primei
stări – clericii. Urmau nobilii şi apoi restul lumii, respectiv burghezia, ţăranii
şi muncitorii din oraşe. Primele două “caste” se bucurau de privilegii nenumărate,
în timp cei ultima şi cea mai puţin avută suporta taxe şi impozite, pentru a-i
susţine pe primii. Deloc surprinzător, aşadar, a crescut resentimentul celor din a
treia categorie, şi pe fondul războaielor anglo-franceze, care sărăciseră şi mai
mult poporul. Apariţia ideilor iluministe a pus, cum se spune, paie pe foc – au
apărut tot mai multe cereri imperative de schimbare şi reforme, pentru redresarea
statului şi pentru protejarea cetăţenilor.

În această atmosferă s-au întrunit pe 4 mai 1789, la Paris, Stările Generale

(formate din reprezentanţi ai aristocraţiei, clerului şi burgheziei). Apoi,
lucrurile au degenerat rapid, pentru că întrunirea nu a avut niciun rezultat
concret sau mulţumitor pentru cetăţeni. Reprezentanţii Stării a treia s-au
organizat într-o auto-numită Adunare Naţională şi au pornit revoluţia, pe 17 iunie.
La presiunea străzii, regele Ludovic XVI le-a cerut clericilor şi aristocraţilor să
se alăture Adunării Naţionale, care se declarase un organ cu putere constituţională
(Assemblée nationale constituante), pe 9 iulie. În aceeaşi lună au început să apară
primele victime ale furiei străzii, în special din rândul nobililor, dar şi
cetăţeni obişnuiţi.

Căderea Bastiliei

Unul dintre punctele culminante ale Revoluţiei a avut loc pe 14 iulie 1789, atunci
când cetăţenii din Paris au luat cu asalt şi au distrus Bastilia, închisoarea de
stat care, în ochii lor, era un simbol al vechiului regim, pe care îl detestau.
Acesta este considerat şi momentul începerii adevăratei revoluţii şi este aniversat
ca Zi Naţională a Franţei. Trei zile mai târziu, tricolorul albastru-alb-roşu a
devenit emblema Revoluţiei.