Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE

NORMELE ȘI RAPOARTELE DE
DREPT ADMINISTRATIV
ACTIVITATEA AUTORITĂȚILOR
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Lect. univ. dr. VASILE STOICA


Student MUNTEANU MIHAI
ANUL III ZI GRUPA III
RESTANȚĂ
Normele de drept administrativ

Normele de drept administrativ sunt acele norme juridice care reglementează


raporturile sociale apărute în cadrul activităţii autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale.
Normele dreptului administrativ, ca orice norme juridice, cuprind cele trei elemente:
ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.
Ipoteza descrie împrejurările, condiţiile în care intră în acţiune dispoziţia sau
sancţiunea normei. Ea poate să cuprindă definiţii şi principii, calitatea subiectului, obiectul de
activitate al subiectului precum şi alte condiţii necesar a fi ştiute în momentul aplicării
dispoziţiei. Având în vedere accentul pus în ultimul timp pe puterea discreţionară a
administraţiei publice166, legiuitorul a considerat necesar ca acest prim element să fie din ce in
ce mai exact prin precizări de amănunt, astfel s-a ajuns în situaţia unei ipoteze dezvoltate.

In funcţie de modul cum aceste condiţii, împrejurări sunt precizate, determinate


ipoteza poate fi determinată sau relativ determinată. In primul caz împrejurările sunt clar
precizate, situaţie în care autorităţilor administraţiei publice le rămâne doar posibilitatea de a
lua act de acestea, de a le confirma şi/sau de a le executa. In cel de al doilea caz când ipoteza
se subînţelege, împrejurările, condiţiile sunt precizate în mod general lăsându-se la latitudinea
autorităţilor administraţiei publice să stabilească în mod concret cum se va aplica dispoziţia.1

Dispoziţia constituie partea activă, elementul raţional, miezul normei de drept


administrativ, ea este în general, categorică, imperativă, deoarece raporturile sociale ce fac
obiectul reglementării dreptului administrativ se desfăşoară în procesul de exercitare a puterii
publice.

Dispoziţia normei juridice poate să ordone, să impună o anumită prestaţie, o anumită


conduită pentru subiectele de drept la care se referă. Acest tip de dispoziţie cu caracter
onerativ (imperativ) este una din cele mai întâlnite în practica legislativă, astfel reglementările
de drept administrativ în marea lor parte cuprind obligaţii pentru autorităţile administraţiei
publice (obligaţia de a face).

De asemenea, dispoziţia normei de drept administrativ poate să prevadă obligaţia de a


nu face (de abţinere) de la săvârşirea unei fapte, în acest caz suntem în prezenţa unei dispoziţii
de tip prohibitiv. Această categorie de dispoziţii interzic subiectului de a exercita anumite
acţiuni. Precizăm în acest sens normele de drept administrativ cu caracter contravenţional care
consacră forme de constrângere administrativă, acestea fiind cel mai des întâlnite.

Dispoziţia normei de drept administrativ are uneori şi caracter permisiv, reglementând


posibilitatea subiectului de a acţiona sau nu, lăsând astfel la latitudinea sa exercitarea sau
neexercitarea unei anumite acţiuni.

1
https://administrare.info/domenii/drept/12438-raportul-juridic-administrativ-tr%C4%83s%C4%83turile,-
elementele-%C5%9Fi-clasificarea?fbclid=IwAR1n7H-
r4qn434LvHL3rAnpMJ9Kblp48UBme0jMTmkm5zVvaijucKrGC9xo
In cadrul normelor juridice de drept administrativ categoriile de dispoziţii enumerate
mai sus se pot succede în orice ordine, ordinea de mai sus nefiind privită ca o ordine strictă,
de asemenea normele pot cuprinde şi doar o singura categorie dintre acestea.

La fel ca şi ipoteza, dispoziţia în raport de modul în care este precizată conduita


părţilor poate fi determinată (nu este posibilă nici o derogare de la reglementările legale) sau
relativ determinată (norma prevede mai multe variante posibile de conduită, urmând ca
administraţia sau cel administrat să aleagă una dintre ele).

Sancţiunea este al treilea element al normei de drept administrativ şi prevede


consecinţele juridice nefavorabile care decurg în cazul nerespectării dispoziţiei sau ipotezei
sau măsurile de cointeresare a subiectului în vederea promovării conduitei dorite.

Norma juridică este o „poruncă" a statului asupra membrilor societăţii, care din
momentul intrării în vigoare, în mod nemijlocit şi necondiţionat orice abatere de la
prevederile sale presupune o nesocotire a sa, a ordinii juridice şi implică intervenţia forţei de
constrângere a statului. Astfel, se creează o presiune asupra celor care au tendinţa de a se
insubordona normelor în vigoare, dar totodată asigură şi protecţia majorităţii membrilor
societăţii.

Sancţiunea rămâne un element potenţial al normei de drept administrativ pentru că aşa


cum preciza Nicolae Popa "Nu trebuie să ne imaginăm că fiecare normă se va aplica de
fiecare dată prin utilizarea sancţiuni"167.

De cele mai multe ori normele de drept administrativ nu au sancţiune. Sancţiunea se


prezumă şi constă în nulitatea sau anulabilitatea acţiunii sau actului administrativ realizată
fără respectarea condiţiilor statuate în ipoteză şi dispoziţie.

Sancţiunea normei de drept administrativ nu trebuie privită ca fiind acel element ce se


regăseşte în partea finala a normei, ea de multe ori urmează să fie dedusă din conţinutul
acesteia, dar în acelaşi timp ea poate acţiona pentru mai multe norme.

Având în vedere că administraţia publică este singura beneficiară din partea statului a
forţei de coerciţie se poate afirma că de multe ori ne aflăm în prezenţa unor norme
sancţionatorii de drept administrativ ce acţionează drept continuare a nerespectării unor norme
din alte ramuri de drept.

Obligativitatea normei juridice este aceeaşi, indiferent dacă ea face parte structural, din
Constituţie, dintr-o lege sau dintr-o dispoziţie a unui primar. Forţa juridică a actului care
încorporează norma nu are importanţă din punct de vedere al obligativităţii, ci contează doar
consecinţa (sancţiunea), ce poate fi aplicată pentru încălcarea unei norme juridice care să aibă
caracter obligatoriu. Se ştie că există sancţiuni diferite, pentru încălcarea unei norme sau
alteia, pe care teoria şi practica juridică administrativă le-a clasificat astfel:

 sancţiuni administrativ-disciplinare (diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o


perioadă de până la 3 luni);
 sancţiuni administrativ-contravenţionale (amenda);
 sancţiuni administrativ-patrimoniale (obligarea la repararea prejudiciului cauzat);
 măsuri de executare silită (demolarea unei construcţii);
 măsuri cu privire la actele juridice (suspendarea, retragerea, anularea actului
CLASIFICARE :

În funcţie de criteriul obiectului de reglementare, normele de drept administrativ pot fi


împărţite în:

a) norme care reglementează organizarea autorităţilor şi serviciilor administraţiei publice


centrale şi locale;

b) norme care reglementează funcţionarea autorităţilor şi serviciilor administraţiei publice


centrale şi locale;

c) norme care reglementează relaţiile persoanelor fizice, persoanelor juridice şi ale altor
organisme nonguvernamentale, cu autorităţile administrative.

În funcţie de sfera de cuprindere :

a) norme generale ;

b) norme speciale ;

c) norme excepţionale.

După criteriul caracterului conduitei pe care o prescriu :

a) norme onerative - prescriu în mod expres obligaţia de a săvârşi o acţiune;

b) norme prohibitive - interzic săvârşirea unei acţiuni;

c) norme permisive - fără a obliga sau interzice în mod categoric o acţiune, prevăd
posibilitatea ca subiectul să-şi aleagă singur o conduită, cu respectarea ordinii de drept.

RAPOARTELE DE DREPT ADMINISTRATIV

Raporturile de drept administrativ sunt acele raporturi juridice care iau naştere prin
reglementarea de către normele dreptului administrativ a raporturilor sociale care intervin în
rezolvarea sarcinilor administraţiei publice de către autorităţile acesteia. Orice raport juridic
este constituit din următoarele elemente: subiect, conţinut, obiect.2

Raporturile juridice în general au o dialectică proprie, în sensul că ele se nasc, se modifică


şi încetează în timp şi spaţiu in condiţii determinate.
Naşterea raportului de drept administrativ este posibilă din iniţiativa unui subiect care
aparţine sistemului administraţiei publice, sau a unui subiect din afara acestuia. Important de

2
https://administrare.info/domenii/drept/12438-raportul-juridic-administrativ-tr%C4%83s%C4%83turile,-
elementele-%C5%9Fi-clasificarea?fbclid=IwAR1n7H-
r4qn434LvHL3rAnpMJ9Kblp48UBme0jMTmkm5zVvaijucKrGC9xo
reţinut este faptul că, indiferent de iniţiator, pentru naşterea unui raport specific dreptului
administrativ este necesară apariţia unei relaţii sociale care aparţine administraţiei publice.
În opinia altor autori se acceptă teza naşterii raporturilor juridice ca urmare a faptei unei
persoane fizice/ juridice (de pildă, incălcarea legii). Numai acest criteriu (încălcarea legii) nu este
suficient pentru caracterizarea raportului juridic ca fiind de drept administrativ.
Raporturile de drept administrativ au drept mijloc de declanşare:
a) actul juridic
- normativ, izvor de drepturi şi obligaţii obiective/ subiective, rezultă că unele raporturi iau naştere
în temeiul legii fără a fi necesară intervenţia unui fapt juridic administrativ;
- individual, izvor de drepturi şi obligaţii subiective în baza cărora iau naştere raporturi în cele mai
multe cazuri şi ca rezultat al unui fapt juridic administrativ.
normativ, izvor de drepturi şi obligaţii obiective/ subiective, rezultă că unele raporturi iau naştere
în temeiul legii fără a fi necesară intervenţia unui fapt juridic administrativ;
- individual, izvor de drepturi şi obligaţii subiective în baza cărora iau naştere raporturi în cele mai
multe cazuri şi ca rezultat al unui fapt juridic administrativ.
b) faptul juridic material
- faptele comisive sunt caracterizate prin efectele juridice pe care le produc, consecinţe ale
îndeplinirii uneia sau mai multor acţiuni;
- faptele omisive constau în abţinerea de la săvârşirea anumitor acţiuni a căror îndeplinire este
prevăzută în mod obligatoriu de lege;
- faptele comis- omisive produc efecte juridice atât ca urmare a unei acţiuni cât şi a unei omisiuni.

c) operaţiile materiale tehnice sunt acele operaţii din procedura de elaborare sau de executare a
unor acte administrative cât şi cele care nu intervin în această procedură. Acestea nu sunt
producătoare de efecte juridice prin ele însele şi deci nu sunt generatoare de raporturi juridice.

Un raport de drept administrativ se poate stabili între:


- două autorităţi ale administraţiei publice – raporturi stabilite de exemplu între Ministerul
Finanţelor şi Ministerul Justiţiei;
- o autoritate a administraţiei publice şi o altă autoritate publică (in ceea ce priveşte natura juridică
a raporturilor dintre Parlament si autorităţile administraţiei publice, suntem de părere că acestea,
de regulă, sunt raporturi de drept constituţional) – raporturi stabilite de exemplu în Ministerul
Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti;
- o autoritate a administraţiei publice şi un organism non-guvernamental –spre exemplificare
avem raporturi dezvoltate între Ministerul Justiţiei şi Asociaţia Magistraţilor;

Subiectul : subiecte subordonate și subiecte supraordonate. Atunci când vorbim de


subiecte supraordonate înțelegem că ele își pot impune voința pe cale unilaterală.

De regulă subiectele supraordonate ale raporturilor de drept administrativ sunt


organele administrației publice, iar subiectele subordonate – persoanele fizice. Sunt însă și
situații când organele administrației publice pot fi subiecte subordonate în raporturile de drept
administrativ. Exemplu: Prefectul se subordonează Guvernului, dar poate subordona la rândul
său conducătorii serviciilor publice ale ministerelor, deșcentralizate în teritoriu (sănătatea,
cultura etc.).

Subiectele subordonate ale raportului de drept administrativ pot fi oricare din


subiectele supraordonate (ex. ministerele, prefecții etc.).

            În legătură cu subiectele raporturilor de drept administrativ o problemă mai deosebită


care este necesar a fi abordată este aceea care se referă la capacitatea persoanelor fizice de a
intra în raporturile de drept administrativ.

În dreptul administrativ prezintă un interes un interes mai redus distincția între cele
două feluri de capacități pentru că nu există o regulă care să stabilească limită de la care
minorul să fie capabil a-și exercita personal dreptrui și obligații, astfel că el le poate exercita,
practic la orice vârstă.

În ceea ce privește răspunderea administrativă pentru nerespectarea unor obligații


administrative nepatrimoniale, aceasta nu poate fi angajată decât de la vârsta de 14 ani (a se
vedea art.11 din Legea nr. 32/1968).

2. Obiectul – raporturile juridice de drept administrativ constă în acțiunea sau inacțiunea


subiecților.
3. Conținutul raporturilor de drept administrativ îl formează drepturile și obligațiile
părțiilor.

            De regulă, în raporturile de drept administrativ, exercitarea drepturilor subiective ale


organelor administrației publice este o obligatie legala a acestora, ceea ce inseamna că
organul administrativ nu are facultatea, ci obligația de a-și exercita drepturile ce fac parte din
conținutul raportului juridic dat.

            În ceea ce privește nașterea unui raport de drept administrativ, trebuie arătat că acesta
are loc fie din inițiativa unuia dintre subiecți, fie din inițiativa unui terț fiind generată de fapte
juridice (acte juridice individuale sau normative si fapte juridice materiale).

  Modificarea raporturilor juridice de drept administativ are loc fie datorită schimbării


subiecților (cand atribuțiuniile unui organ sunt preluate de un alt organ), fie prin modificarea
actului juridic.În acest din urma caz,atunci cand temeiul nașterii raporturilor juridice l-a
constituit actul juridic, modificarea acestuia atrage dupa sine modificarea raporturilor de drept
administrativ, fie în privința obiectului, fie in privința conținutului.

Trăsăturile raporturilor de drept administrativ :

 Cel puţin unul din subiectele raportului juridic administrativ este o autoritate (un
organ) al administraţiei publice sau în anumite cazuri - funcţionarul public;
 Obiectul raportului juridic administrativ este determinat de obiectul de activitate a
administraţiei publice, adică realizarea activităţii executive în cadrul statului (activitate
de organizare a executării şi executării în concret a legii);
 Raporturile juridice administrative, de regulă, apar, se modifică şi încetează în baza
unei manifestări unilaterale de voinţă. Această voinţă unilaterală se manifestă din
oficiu sau la cerere.
 Raportul juridic administrativ poate apărea, modifica sau înceta şi din producerea unor
evenimente ce nu depind de voinţa omului sau din săvârşirea unor fapte materiale
(calamităţi naturale, epidemii, atingerea unei anumite vârste);
 Încălcarea obligaţiilor ce izvorăsc din raportul juridic administrativ atrage, de regulă,
angajarea răspunderii administrative (administrativ-disciplinară, administrativ-
patrimonială şi administrativ-contravenţională).
 Conflictele juridice apărute din nerespectarea obligaţiilor ce revin părţilor în raportul
juridic administrativ se soluţionează, de regulă, de organele administraţiei publice, cu
excepţia conflictelor prevăzute de lege pe o altă cale de soluţionare.

În funcţie de subiectele participante, raporturile juridice administrative se pot clasifica în


două categorii :
1) raporturile juridice administrative în care ambele subiecte sunt autorităţi ale
administraţiei publice :
a) Cele două subiecte care sunt autorităţi (organe) ale administraţiei publice sunt plasate
pe locuri diferite în ierarhia administrativă (exemplu, raporturile Guvern - Minister, Guvernul
se află în poziţie supraordonată faţă de minister). În acest caz suntem în prezenţa unui raport
juridic administrativ de subordonare, primul subiect (Guvernul) are o poziţie supraordonată
faţă de al doilea subiect (minister). Raporturile juridice administrative de subordonare apar în
cazul în care unul dintre subiecte este îndreptăţit conform legii să ceară de la alt subiect
executarea unor acţiuni - subiect supraordonat şi subiect subordonat.
b) Cele două subiecte care sunt autorităţi (organe) ale administraţiei publice sunt plasate
pe acelaşi loc în sistemul administraţiei publice (exemplu, raporturi între două ministere). În
cazul în care cele două subiecte conlucrează la îndeplinirea unor activităţi administrative ce
ţine de competenţa ambelor subiecte vom fi în prezenţa unui raport juridic administrativ de
colaborare.
2) raporturile juridice administrative, în care un subiect aparţine sistemului administraţiei
publice, iar celălalt subiect este o persoană fizică sau juridică din afara sistemului.

Acest gen de raporturi juridice administrative sunt foarte numeroase în domeniul


administraţiei publice. Raporturile de acest gen sunt, de regulă, raporturi juridice
administrative de subordonare, subiectul activ investit cu putere publică are o poziţie
superioară faţă de celălalt subiect care trebuie să execute prescripţiile prevăzute de norma de
drept administrativ.

Bibliografie:
1. https://administrare.info/drept/8662-normele-%C5%9Fi-raporturile-juridice-de-drept-
administrativ?fbclid=IwAR0EbQa1s2pUOXNjMl9WA3dgruH-rnrJHMVthQYB-
2c7m958EJy7sERhjEM

2. https://administrare.info/domenii/drept/12438-raportul-juridic-administrativ-tr%C4%83s
%C4%83turile,-elementele-%C5%9Fi-clasificarea?fbclid=IwAR1n7H-
r4qn434LvHL3rAnpMJ9Kblp48UBme0jMTmkm5zVvaijucKrGC9xo