UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS’’ GALAȚI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ȘTIINȚE UMANISTE, ECONOMICE ȘI

INGINEREȘTI

Referat

Disciplina ,,”
Tema „Maladiile infecțioase aerogene: prevenire, riscuri pentru viață”

A elaborat: Soloduh Ilie, an. II, EFS

A verificat: Moroșanu R.

Chișinău 2020
 Cuprins

Maladiile infecțioase aerogene......................................................................................................3

Gripa............................................................................................................................................4
Oreionul.......................................................................................................................................6
Varicela (vărsat de vânt).............................................................................................................7
Rujeola.........................................................................................................................................9
Rubeola......................................................................................................................................11
Turbeculoza...............................................................................................................................12
Variola.......................................................................................................................................13
Difteria.......................................................................................................................................15
Concluzii.......................................................................................................................................16
Bibliografie...................................................................................................................................17

2
 Maladiile infecțioase aerogene

Maladiile infecțioase sunt bolile provocate de organisme ca bacterii, viruși, fungi sau
paraziți. Multe organisme care nu sunt periculoase trăiesc în sau pe corpul uman; totuși, în
anumite condiții, unele organisme pot cauza boală. Unele boli infecțioase pot fi transferate de la
persoană a persoană. Altele sunt transmise prin mușcături de insecte sau animale și unele sunt
obținute prin ingerarea mâncării sau apei contaminate sau prin expunerea la organismele din
mediu.

Boală infecţioasă se numeşte manifestarea clinică a procesului infecţios exprimată

printr-o gamă largă de sindroame şi manifestări clinice.

Pentru apariţia şi dezvoltarea unui proces infecţios sunt necesari 3 factori:

 Agentul infecţios, care acţionează prin însuşirile sale agresive (invazivitate,

patogenitate, virulenţă etc.), precum şi prin inoculul (doză infectantă) de germeni;

 Organismul gazdă, cu posibilităţile lui de rezistenţă (nespecifice, genetice,

dobândite ) şi cu reactivitatea lui individuală;

 Mediul extern cu factorii geografici, climaterici, sociali şi economici.

Maladiile infecțioase aerogene sunt bolile care se transmit pe cale aeriană, prin
intermediul aerului. Mecanismul aerogen de răspândire se realizează pe 2 căi:

 Cu aerosoli lichizi – rujeola, rubeola, oreionul, gripa, varicela;

 Cu aerosoli solizi – turbeculoza, difteria, variola;

Conform clasificației epidemiologice în dependență de sursa de agenți patogeni, infecțiile

aerogene sunt incluse în grupul antroponozelor.

3
 Gripa

Gripa este o infecţie virală respiratorie acută, specific umană, determinată de virusurile
gripale, caracterizată epidemiologic prin contagiozitate înaltă, clinic prin evoluţie autolimitată,
reacţie febrilă de scurtă durată, manifestări toxice generale, leziuni in-flamatorii în căile
respiratorii superioare cu posibilitatea unor complicaţii sau forme clinice severe şi imunitate
specifică după boală.

Epidemiologie

Gripa apare sporadic, epidemic şi pandemic. Epidemiile şi pandemiile mai frecvent sunt
provocate de virusurile tipul A, epidemiile provocate de virusurile tipul B au un caracter mai
restrâns. Gripa provocată de virusul tipul C apare rar şi numai în cazuri sporadice.

Epidemiile de gripă cuprind de obicei 20-30% din populaţie. În pandemii se antrenează

50-70% din populaţia unor regiuni mari de pe glob (mai multe ţări, continente). Epidemiile se
caracterizează prin periodicitate. Epidemiile provocate de virusul A se succed la intervale de 2-3
ani, de tip B la 4-6 ani. Pandemiile se repetă cu intervale de 40 ani ca rezultat al epuizării
imunităţii populaţiei, din care cauză se măreşte receptivitatea, sau datorită apariţiei noilor
subtipuri de virusuri gripale.

Sursa de infecţie este omul bolnav şi purtătorul de virus. În gripa provocată de virusul A
este posibilă existenţa rezervorului animal de infecţie, reprezentat de porcine, cabaline, păsări

Transmiterea gripei se realizează pe următoarele căi:

1. Aeriană prin picături, omul sănătos se infectează inspirând aerosolul contaminat,

alcătuit din picături de salivă, spută, mucus, proiectat în timpul strănutului, tusei de
către bolnav la o distanţă de până la 2—3 metri.

4
 2. Contact indirect (de menaj), infectarea se produce prin obiecte de menaj (veselă,
jucării, batiste, mânere, şervete) proaspăt contaminate cu secreţii infectate.

Receptivitatea este generală, la toate grupele de vârstă. Gripă se înregistrează pe

parcursul anului întreg, însă în perioada rece a anului (iarna, primăvara) morbiditatea sporeşte
sub formă de izbucniri epidemice, în care sunt interesate până la 20-30% din populaţie. Aceasta
se explică prin deficitul de vitamine în această perioada, factorul de răceală, aglomerări umane în
încăperi, transport etc. Durata izbucnirilor epidemice este de 1,5-2 luni.

Complicaţii

Sunt frecvente în gripa produsă de virusul A şi rare în celelalte tipuri de gripă şi asigură
un plus de severitate evoluţiei şi prognosticului. Acestea pot fi:

 Complicaţii virale respiratorii

 Laringită obstructivă

 Bronşita, bronşiolită obstructivă (la copii şi bătrâni)

 Pneumonie gripală (24% în primele 24 ore de la debutul bolii)

 Pneumonie prin suprainfecţii bacteriene

 Complicaţii cardiovasculare

 Miocardită acută

 Insuficienţă circulatorie (lipotimie, colaps)

 Complicaţii neurologice

5
  Encefalită, meningită, meningoencefalită

 Paralizii de nervi cranieni, nevrite periferice, nevralgii

 Suprainfecţii bacteriene, otită, sinuzită, angină, orhită, parotidită etc

Profilaxie

Profilaxie nespecifică:

 Spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun, ştergerea cu un prosop de o singură

folosinţă sau la uscătorul cu aer;

 Folosirea şerveţelelor igienice umede;

 Acoperirea gurii cu batista în timpul tusei sau strănutului;

 Purtarea măştilor faciale;

 Folosirea în alimentaţie a produselor bogate în vitaminele C, P, microelemente, calorii;

 Evitarea călătoriilor, aflării în locurile aglomerate, deplasărilor, vizitelor şi manifestaţiilor

în masă în timpul epidemiilor;

 Curăţarea şi dezinfectarea suprafeţelor, folosind detergenţi de uz casnic şi substanţe

dezinfectante;

 Evitarea contactelor cu persoanele bolnave sau suspecte de gripă;

 Educaţia sanitară a populaţiei.

Profilaxia specifică

6
 Vaccinarea antigripală conferă protecţie de 60—92%, fiind folosită atât la adulţi, cât şi la
copii. Vaccinurile gripale conţin antigene purificate de suprafaţă sau din miezul viral, tulpinile
vaccinale fiind adaptate anual, în funcţie de subtipul de virus care determină îmbolnăvirile. Se
utilizează două tipuri de vaccinuri antigripale vii cu virus atenuat şi omorât.

Oreionul

Oreionul este o boală contagioasă acută produsă de virusul urlian şi caracterizată clinic
prin afectarea glandelor salivare (parotide, submandibulare, sublinguale), a sistemului nervos
central şi a altor ţesuturi (pancreas, gonade etc.).

Epidemiologie

Oreionul reprezintă o boală cu manifestări sporadice sau endemo-epidemice.

Sursa de infecţie este omul bolnav cu forme tipice sau atipice (fruste sau inaparente).
Bolnavul este contagios din ultimele zile ale perioadei de incubaţie până la a 9—10-a zi a bolii,
rareori mai mult. Virusul se elimină cu saliva şi urina. Nu există purtători de viruşi. Maladia se
transmite direct pe calea aeriană prin picături de salivă, foarte rar prin contact indirect (prin
obiecte proaspăt contaminate sau prin persoana a treia). Transmiterea transplacentară este
excepţională.

Receptivitatea este generală, maximă la preşcolari şi şcolari (5—15 ani), adolescenţi şi

adulţi tineri. Boala este rară la sugari (imunitate transplacentară de la mamă). La momentul
actual creşte morbiditatea la adulţi. Indicele receptivităţii constituie 30—50%. Persoanele
masculine fac boala în cauză mai frecvent faţă de cele feminine, de aproximativ 2 ori. Incidenţa
maximă a oreionului survine iarna şi primăvara.

Imunitatea postinfecţioasă apare după boala clinică şi forme inaparente, este durabilă.
Reîmbolnăvirile sunt excepţionale (0,4—3%).

La persoanele bolnave virusul poate fi identificat în salivă, în lichidul cefalorahidian,

sânge, urină, laptele matern.

Complicaţii

7
  Miocardita urliană
 Encefalita severă cu sechele importante (15—30% din cazuri)
 Mielita, meningomielita, poliradiculoneuropatii, nevrite
 Purpura tromocitopenică
 Artrite, artropatii
 La copii cu vârste de până la 2 ani complicaţii cu suprainfecţii bacteriene (otita,
pneumonie, stomatita).

Profilaxie

 evitarea contactului cu persoanele bolnave

 izolarea persoanelor bolnave
 vaccinarea cu vaccin ROR sau PRIORIX , la vârsta de 1 an și la 7 ani

Varicela (vărsat de vânt)

Varicela este o boală virală, foarte contagioasă, caracterizată clinic printr-o erupţie
veziculară care apare în mai multe unde eruptive. Deşi este o boală în general benignă, varicela e
deosebit de importantă în practică prin contagiozitatea şi frecvenţa ei mare la copii.

Epidemiologie

Varicela este răspândită în întreaga lume, apărând endemic în oraşe, uneori în epidemii.
Morbiditatea în varicela este mare, în ţara noastră 140—260 la 100.000 locuitori/an.

Sursa de infecţie este omul bolnav de varicela, a cărui perioadă de contagiozitate începe
cu 1—2 zile înainte de apariţia erupţiei şi durează aproximativ 5 zile după apariţia ultimului
puseu-eruptiv. Sursă de infecţie poate servi şi omul bolnav cu herpesul Zosterian acut.

Transmiterea se realizează de la bolnav - la omul sănătos pe cale aeriană prin picături de

secreţie nazofaringiană. Transmiterea infecţiei este posibilă şi prin transportul de curent de aer,
conţinând picături infectante de la bolnav la distanţe mari, chiar de la etaj la etaj. Transmiterea
indirectă, prin obiecte proaspăt contaminate, este rar întâlnită.

8
 Receptivitatea la varicela este universală. Copiii născuţi de mame imune sunt şi ei imuni
până la vârsta de 4-6 luni. Ambele sexe sunt la fel de receptive. Varicela este predominant o
boală a copilăriei (95%), cu cea mai mare incidenţă între 2 şi 8 ani, cu o prevalare a numărului de
cazuri în lunile de toamnă-iarnă. Mortalitatea este extrem de rară (0,01—0,05%). Imunitatea
după varicela este de lungă durată — toată viaţa, reîmbolnăvirile sunt excepţionale.

Complicaţii

Complicaţiile prin VZV sunt rare: pneumonia variceloasă, laringita, encefalita.

Profilaxie

Este obligatorie declararea numerică a cazurilor de boală. Se recomandă izolarea la

domiciliu sau la spital pentru 5 zile după ultima erupţie proaspătă. Copiii contactaţi vor fi în
carantină şi supravegheaţi 21 de zile din momentul contactului. Profilaxia contactaţilor cu
imunoglobuline umane specifice varicelei Zoster (VZ) este indicată la persoane cu
imunodeficienţă.

Primul vaccin anti VZV a fost utilizat în 1974 de către Takahashi în Japonia. Procentul de
seroconversie este de 83-92%, imunitatea postvaccinală durează 10-20 ani la copii vaccinaţi cu
doză unică la vârsta de 12-15 luni. Se prevede introducerea vaccinării anti VZV a copiilor în
S.U.A. şi alte ţări

Rujeola

Rujeola este o boală infecţioasă acută, extrem de contagioasă, cauzată de virusul rujeolic
şi caracterizată clinic prin febră, catar oculorespirator şi digestiv, enantem patognomonic,
exantem maculopapulos generalizat, complicaţii severe precoce sau tardive, imunitate
postinfecţioasă durabilă.

Epidemiologie

Situaţia epidemiologică nefavorabilă privind rujeola şi rubeola în lume, se datorează

migrării intense a populaţiei, rujeola fiind o boală universală cu o evoluţie endemoepidemică, cu
producerea epidemiilor mai extinse la fiecare 3-5 ani. În regiuni izolate rujeola îşi face apariţia

9
de obicei la intervale mari, de zeci de ani. Poate cuprinde toată populaţia receptivă, inclusiv
oamenii bătrâni, evoluând sever, cu letalitate înaltă.

Sursa de infecţie o constituie omul bolnav de rujeola cu forma tipică sau atipică, nu au
fost demonstraţi purtători de virus rujeolic. Bolnavul este contagios cu 1-2 zile înainte de debutul
bolii, apoi pe parcursul perioadei prodromale şi eruptive, în total 8- 10 zile. Virusul rujeolic se
transmite pe cale aeriană, însă pericolul este mare şi la depărtare, deoarece curenţii de aer uşor
deplasează virusul la distanţe relativ mari (de la etaj la etaj, din salon în salon). Boala se poate
transmite şi pe cale habituată prin secreţiile nazofaringiene. Este posibilă transmiterea
transplacentară.

Sezonalitatea rujeolei este iarna şi primăvara. Imunitatea postinfecţioasă este durabilă, pe

toată viaţa. Morbiditatea sporeşte la intervalul de 5-10 ani sporadic, endemic sau epidemic.

Rujeola, chiar în formele uşoare, lasă o imunitate durabilă, pe toată viaţa. Reîmbolnăvirea
prin rujeolă este excepţională şi trebuie argumentată.

Complicaţii

Sunt cauzate de virusul rujeolic sau de suprainfecţia bacteriană. Se întâlnesc mai frecvent
la copii cu subnutriţie, rezistenţă scăzută sau la cei cu focare infecţioase latente preexistente, mai
ales otorinolaringologice şi pulmonare. Complicaţiile sunt responsabile de circa 90% din decese
prin rujeolă, însă în ultimele decenii se marchează o scădere treptată a frecvenţei complicaţiilor
în rujeolă.

Complicaţiile specifice cauzate de virusul rujeolic sunt: laringita acută, pneumonia

interstiţială, meningoencefalita, meningita.

Complicaţiile bacteriene - cele mai frecvente complicaţii bacteriene: pneumonii şi

bronhopneumonii, conjunctivite purulente, opacifierea corneei, stomatite, ulcere profunde şi
superficiale, otite, amigdalite, flegmoane, laringite şi laringotraheite, care apar de obicei în
perioada de pigmentare.

Profilaxie

10
 Imunizarea antirujeolică constituie elementul de bază în profilaxia acestei maladii. Se
utilizează vaccin viu atenuat. În Republica Moldova vaccinarea se efectuează la vârsta de 1 an cu
vaccin viu atenuat în doză de 0,5 ml subcutanat.

Măsurile antiepidemice în focarul de rujeolă:

 Depistarea activă şi precoce a bolnavilor în colectivităţi şi cămine

 Izolarea pacientului numai în secţiile (spitalele) de boli infecţioase pe o durată de
5 zile de la debutul exantemului (iar în caz de pneumonie - pe 10 zile)
 Declararea obligatorie la CMP teritorial
 Supravegherea medicală a persoanelor de contact se efectuează timp de 21 zile de
la izolarea ultimului bolnav, focarul fiind vizitat de un lucrător medical de
minimum o dată în 3-4 zile în focarele la locul de trai şi zilnic.
 Persoanele suspecte la îmbolnăvire (febră, semne catarale, enantem, exantem) se
izolează temporar pentru diagnostic, indicarea tratamentului ulterior.
 Verificarea stării de imunizare a populaţiei
 Măsuri de dezinfecţie finală sau curentă în focarele de rujeolă nu se practică. În
încăperi se efectuează curăţenia curentă şi aerare conform cerinţelor sanitare
respective

Rubeola

Rubeola este o boală infecţioasă foarte contagioasă provocată de virusul rubeolic şi caracterizată
prin manifestări catarale respiratorii moderate adenopatii, erupţie micromaculoasă şi evoluţie
benignă.

Epidemiologie

Rubeola este o boală infecţioasă răspândită global care îşi face apariţia în epidemii sau
sporadic. Epidemiile însă nu pot fi sesizate complet din cauza numeroaselor forme atipice.

11
 Sursa de infecţie o reprezintă doar oamenii bolnavi, inclusiv cei cu infecţii subclinice.
Perioada de contagiune începe cu 2—7 zile înainte de erupţie şi durează 5 zile după apariţia
erupţiei. Rareori virusul poate fi izolat până la 3 săptămâni, iar în rubeola congenitală durata de
contagiozitate cuprinde mai multe luni şi chiar l an. Modul de transmitere este direct şi aerogen
prin secreţii nazofaringiene. Receptivitatea este universală. Morbiditatea nu se cunoaşte,
deoarece în 30—50% din cazuri boala evoluează ca infecţie subclinică.

Complicaţii

Complicaţiile sunt foarte rare în rubeolă. Dintre complicaţiile cauzate de virusul rubeolic
la adolescenţi şi adulţi în 15—25% din cazuri se înregistrează artrita rubeolică, afectând
articulaţiile mici de la degete, pumni, uneori şi ale genunchilor. Sunt prezente dureri, tumefacţii
articulare şi periarticulare. Poliartrita apare o dată cu erupţia, durează de la câteva zile până la 2
—3 săptămâni.

Purpura însoţită de trombopenie a fost descrisă în epidemiile recente.

Encefalita sau encefalomielita rubeolică apare foarte rar (circa 1:5000 cazuri).
Simptomele clinice (cefalee, convulsii, comă,- ataxie, dezorientare) apar spre sfârşitul perioadei
eruptive. Vindecarea se obţine deseori fără sechele, foarte rar poate surveni decesul. La necropsie
se constată modificări degenerative nespecifice ale sistemului nervos central.

Profilaxie

Prima acţiune e izolarea bolnavului pentru 7 zile de la apariţia erupţiei. Contactaţii nu se

izolează. Gravidele se vor izola strict, vor fi la evidenţă, sunt recomandabile investigaţii
serologice pentru a se constata starea de receptivitate (75-90% din adolescente şi femei de vârstă
fertilă sunt imune la rubeolă), precum şi pentru precizarea unei eventuale infecţii rubeolice.

În unele ţări vaccinul rubeolic se aplică concomitent cu alte 2 vaccinuri vii atenuate:
rujeolic şi urlian. În rezultatul vaccinărilor a fost obţinută o scădere considerabilă a morbidităţii
prin rubeolă dobândită, precum şi congenitală. Astfel se prevede o eradicare a rubeolei care
necesită o acoperire vaccinală globală.

12
 Turbeculoza

Tuberculoza, sau TBC (abreviere pentru „bacilul de tubercul”) este o boală infecțioasă
frecventă și, de obicei, curabilă, provocată de diferite tipuri de microbacterii, de obicei de
Mycobacterium tuberculosis. Cel mai des, tuberculoza atacă plămânii, dar poate afecta și alte
părți ale corpului (pleură, rinichi, peritoneu, piele, ochi, oase etc.). Una din zece infecții latente
progresează ulterior în boala activă. Lăsată netratată, tuberculoza omoară peste 50% din
persoanele afectate.

Epidemiologie

Aproximativ o treime din populația lumii este infectată cu „M. tuberculosis”. În fiecare
secundă, pe glob se produce o nouă infecție. Totuși, majoritatea infecțiilor cu „M. tuberculosis”
nu cauzează tuberculoza,iar 90–95% dintre infecții nu prezintă simptome.

Tuberculoza se transmite prin aer, când persoanele care suferă de forme active de TBC
tușesc, strănută sau elimină spută în aer (picăturile Pfluger).

Tuberculoza reprezintă a doua cauză a mortalității ca urmare a unei boli infecțioase

(principala cauză fiind HIV/SIDA).

Complicații

Deși este posibil ca unii pacienți sa nu dezvolte niciun fel de complicații, alți pacienți pot
avea complicații ușoare si chiar unele severe, inclusiv decesul. Unele dintre cele mai grave
complicații includ:

 afectarea sau deteriorarea funcției pulmonare,

 dureri osoase (coloana vertebrala, coaste si articulații),
 meningita,
 proasta funcționare a rinichilor si/sau a ficatului,
 tamponata cardiaca
 si tulburări de vedere.

Profilaxie

13
 Măsurile de combatere a tuberculozei pornesc din principiile ei de bază ca boală
infecţioasă, transmisibilă şi social contagioasă.

Profilaxia tuberculozei prevede un şir de acţiuni specifice şi nespecifice efectuate în

mijlocul populaţiei cu scopul de a întrerupe lanţul epidemiologic de transmitere a infecţiei de la
sursa contagioasă la populaţia sănătoasă şi pentru a împiedică apariţia bolii la cei deja infectaţi.

Deosebim următoarele metode de profilaxie a tuberculozei:

• specifice (vaccinarea BCG, chimioprofilaxia).

• nespecifice (multiple măsuri igieno-sanitare şi sociale-economice)

Variola

Variola este o boală contagioasă, de natură virotică. Variola se localizează în vasele de

sânge mici de piele, în gură și gât. În piele, rezultatul este o erupție maculo-papilar caracteristică,
urmată de bășicuțe umplute cu lichid. Variola majoră, o boală mult mai gravă, are o rată de
mortalitate globală de 30-35%. Variola minoră provoacă o formă mai ușoară de boală, care ucide
aproximativ 1% din victimele sale. Complicații pe termen lung, datorită infectării cu variola
majoră, includ cicatrici caracteristice, de obicei pe față care apar la 65-85% din supraviețuitori.
Orbirea e rezultatul unor ulcerații corneene și cicatrici, iar deformațiile la nivelul membrelor din
cauza artritei și osteomielitei sunt complicații mai puțin frecvente, observate la aproximativ 2-
5% din cazuri.

Epidemiologie

Variola este o afecțiune contagioasă. Poate trece de la o persoană la alta prin tuse, strănut,
respirație sau prin contactul direct cu crustele sau cu lichidul din vezicule/pustule. Se poate
transmite chiar și prin obiectele personale ale pacientului sau lenjeria de pat. Variola se transmite
cel mai ușor în prima săptămână de la apariția erupției. Pe măsură ce apar crustele, persoana este
mai puțin contagioasă. Dar o persoană poate răspândi virusul din momentul apariției erupției
până în momentul căderii crustelor.

14
 Dacă cineva ar elibera o cantitate mică de virus în aer, este posibilă răspândirea la un
număr mare de oameni. Virusul poate supraviețui în mediu între 6 și 24 de ore, în funcție de
condițiile meteorologice. Persoanele care devin infectate și se îmbolnăvesc de această boală
trebuie să fie izolate de ceilalți oameni pentru a preveni răspândirea. Dacă au apărut cazuri de
variolă, persoanele care cred că au fost expuse trebuie să sune la departamentul de urgență. Nu
este bine să meargă direct la spital, întrucât pot contamina și alți oameni.

Complicații

 dermatologice: abcese/furuncule în urma infecției bacteriene secundare, sepsisul

și cicatricile cutanate similare cu cele post-acneice;
 oftalmologice: blefarita, conjunctivita, ulcerații corneene, cheratita și orbirea (1
%);
 ortopedice: artrita (2 %), osteomielita varioloasă, afectarea simetrică a
articulațiilor cotului;
 respiratorii: edem pulmonar, pneumonia și bronhopneumonia.

Profilaxie

Persoanele care au suferit de variolă, nu se mai pot îmbolnăvi. De asemenea există un

vaccin împotriva variolei. Acesta conține virusul care are o structură asemănătoare cu cel al
variolei, dar este mai sigur. Dacă o persoană este vaccinată înainte de a fi expusă la virusul
variolei, acesta o va proteja pentru 3-5 ani. Iar revaccinarea ulterioară poate proteja o persoană
pentru următorii 10-20 de ani.

Vaccinul este eficient chiar dacă nu este administrat înainte de expunere. Majoritatea
persoanelor care se vaccinează în primele 3 zile de la expunerea la virusul variolei nu vor
dezvolta simptome sau vor avea simptome mai puțin severe. Vaccinarea chiar și după 4-7 zile de
la expunere poate fi eficientă.

Difteria

Difteria este o boală infecţioasă acută şi transmisibilă care evoluează cu procese

inflamatorii locale şi fenomene toxice generale.

15
 Epidemiologie

Sursa de infecţie o prezintă bolnavii de difterie cu variate forme clinice şi purtătorii de

bacili difterici toxigeni. Omul bolnav poate elimina Corynebacterium diphtheriae 15-25 zile de la
debutul bolii (în absenţa tratamentului cu antibiotice). Rolul epidemiologic al purtătorilor de
bacili difterici este mult mai mare decât al bolnavilor. Terapia cu antibiotice poate face pacientul
necontagios după 24 de ore.

Transmiterea poate fi realizată:

 pe cale aeriană, secreţii nazofaringiene în procesul vorbirii, tusei, strănutului;

 indirectă, prin obiecte de uz contaminate cu secreţii sau false membrane;
 pe cale alimentară (produse lactate), însă această cale este excepţională.

Receptivitatea este generală, sunt afectaţi atât copiii (3-14 ani) cât şi adulţii (15- 35 ani ).
Deşi este o boală a copilăriei, în ultimul timp difteria s-a deplasat spre grupele de vârstă mai
mare. Copiii născuţi de la mame imune menţin o imunitate pasivă 4-6 luni. Imunitatea după
boală se formează însă nu întotdeauna şi nici nu este durabilă.

Profilaxie

Profilaxia specifică: primovaccinarea cu trivaccinul DTP la vârsta de 2, 4 şi 6 luni;

revaccinarea cu DTP la 22-24 luni; celelalte revaccinări cu DT la 6-7 ani şi la 14-15 ani.

Adulţii până la vârsta de 40 ani vor fi revaccinaţi cu intervale de 5 ani, după 40 ani - cu
intervale de 10 ani. În focarele de difterie pot fi imunizaţi contactaţii, copiii şi adulţii, în primul
rând acei care au atins vârsta de imunizare şi care nu posedă anticorpi în titre de protecţie (sub
0,03U/ml).

Profilaxia nespecifică include: depistarea precoce a bolnavilor cu difterie, examinarea la

difterie a bolnavilor cu angină, laringite, laringotraheite şi alte boli suspecte, examinarea la
difterie a tuturor contactaţilor din focare, spitalizarea provizorie a bolnavilor cu angine,
instituirea carantinei în colectivităţi de copii (7 zile), examinarea clinică şi bacteriologică a
contactaţilor, depistarea printre ei a copiilor neimuni şi imunizarea lor urgentă, depistarea în
focare a purtătorilor de bacili difterici şi a bolnavilor cu forme atipice şi tratarea lor.

16
 Concluzii

Infecțiile acute cu transmitere aerogenă reprezintă peste 25% din totalul patologiei
infecțioase umane, afectând cu o incidență ridicată diverse colectivități.

Mecanismul de transmitere este: prin picături, nucleosoli, pulberi, ceea ce face ca această
grupă de îmbolnăviri să aibă o contagiozitate foarte mare.

Fiecare maladie infecțioasă aerogenă reprezintă un mare risc pentru viață dacă nu este
tratată la timp, și respectând toate normele de profilaxie, aceste pot duce în cele din urmă la
complicații grave, chiar decese.

Reducerea morbidităţii infecţioase reprezintă una din problemele de mare importanţă ale
sistemului de sănătate la etapa actuală, privind dezvoltarea şi fortificarea supravegherii şi
controlul maladiilor.

Măsurile profilactice se realizează cu scop de a preveni apariţia bolilor infecţioase.

Măsurile antiepidemice (de combatere) se instituie în cazul apariţiei unei boli infecţioase şi au ca
scop oprirea răspândirii acesteia. Măsurile profilactice şi antiepidemice sunt orientate spre
neutralizarea celor trei verigi ale procesului epidemiologic.

Bibliografie

1. Cobîleanschi S., Botnarciuc L., Cucieru E. Boli infecțioase – curs teoretic pentru
colegiile medicale., Chișinău
2. Obreja G. Boli infecţioase, Profilaxie şi combatere, Ghid practic, Chişinău, 2004
3. Chiotan M. Boli infecţioase, Editura Medicală Naţională, Bucureşti, 2002

17