Sunteți pe pagina 1din 8

Cum ne vindecam dependenta?

Mi-ai tăiat aripile, am renunţat la tot pentru opera ta, eu sunt o pasăre dornică de
zbor, de ce te gândeşti doar la tine? Eu sunt o pasăre rară, nu o gască, îmi place
muzica, vreau să merg pe drumul meu, m-am săturat de colivia în care trăiesc, eşti
egoist, fără sentiment.
Pretenţiile tale sunt exagerate, eu respir doar pentru tine şi opera ta, nu mai vreau
să citesc nimic ce iese din mâna ta, ai impresia că numai tu exişti în acest cuplu?
Profesia mea se reduce la a te sluji pe tine, am şi eu pasiuni şi plăceri, dacă nu ţii
cont de ele te părăsesc!!
M-am săturat să te sprijin pe tine, m-am săturat şi de mine!! Muzica îşi schimbă
ritmul.
Furtuna intră în relaţia de cuplu, avalanşa de reproşuri ucide tot ce-a fost mai
frumos între cei doi, partitura de cuplu se scrie acum invers decât la început.
Iluzii şi deziluzii
Lupta, revolta intră în scenă.
Nevoile mele sunt zdrobite, mă simt înghiţită de tine şi munca ta, mă sufoc, sunt
frustrată.
Primul pas e revolta interioară, unde îmi dau seama că pe lista de interese a
celuilalt cad în planul secundar, după muncă, pasiunile, familia şi prietenii lui.
A fi persoana cea mai importantă în ochii celuilalt este fundamentul unei relaţii de
cuplu.
Al doilea pas, acuze şi reproşuri, tu eşti de vină, m-ai depersonalizat, redus la o
condiţie inferioară, am ajuns gasca ta, care te hrăneşte şi slujeşte, eu sunt o pasăre
rară şi vreau să zbor!
Urmează conflicte intense, tăcere şi despărţire, alte activităţi intră în scenă, chiar şi
relaţii extraconjugale, ca să ne dovedim că suntem importanţi, vii.
Acum fiecare caută să se regăsească, mai ales partea “vătămată”, fuge de
dependenţa alienatoare, în care a intrat de bunăvoie şi nesilită de nimeni. Acum
fuge de contopire, eu fără tine, ba chiar eu împotriva ta, ca să simt că exist.
Intervine o situaţie extremă de independenţă, o fază narcisică, unde fiecare îşi
trăieşte viaţa, în stil egocentric. Eu, eu, eu, e timpul meu, gust din ce vreau, când
vreau! Plec de acasă, mă mut în altă casă, schimb job-ul, îmi fac noi prieteni, adopt
un alt ritm de viaţă.
Gata! Mă rup de tine!
Mă descurc prea bine fără tine!!
Acest fragment este atât de edificator şi răspândit în lume încât ne face să zâmbim,
nu-i aşa?
Şi cum se face că încă n-ai înţeles ce se întâmplă între tine şi el?
Aşteptări şi exigenţe exagerate = deziluzii, durere şi frustrare.
Când o să-ţi înveţi lecţia? Când o să te fereşti să intri în relaţii patogene? Victimă
şi persecutor ce eşti!! Ba tu, ba el, vă învârtiţi în cerc şi niciunul nu reuşeşte să
deschidă uşa împlinirii.
Tu eşti de vină pentru nefericirea mea!
Tu mi-ai înşelat aşteptările!
Din cauza ta nu trăiesc ce-mi doresc!
Am renunţat, bla, bla, bla..
Ce s-a întâmplat cu: Fără tine nu pot să trăiesc!
Fără tine nu sunt nimic!
Am nevoie de tine!
Te iubesc mai mult decât pe mine!
Dependenţă de iubire?
Relaţii fuzionale, confuzionale?
Mie aşa îmi sună melodia asta, şi pare că nu se mai consumă, se repetă la infinit. Şi
ieşi din relaţie, alegi spre altă relaţie şi procedezi la fel. Asta e o iubire infantilă,
imatură, pseudo-adultă. Opreşte-te şi uită-te la tine, ce faci?
Ai nevoie de celălalt pentru a exista, pentru a te simţi vie?
Ai nevoie de confirmări constante?
Zi-mi!
Iubeşte-mă!
Arată-mi!
Promite-mi!
Sună-mă de 10 ori pe zi!
Întoarce-te!
Nu mă lăsa!
Stai cu mine!
Ocupă-te de mine!!
Aceste sentimente te fac vulnerabilă în relaţie, e cumplit să depinzi de atenţia şi
mângâierile celuilalt, să simţi că nu valorezi nimic în lipsa lui. Rămâi agăţată,
suspendată când celălalt pleacă, chiar şi pentru un job la distanţă.
Îţi pui viaţa în aşteptare, nu respiri, te îneci în emoţii negative, numai el, prin el, mă
simt vie.
Aşa cum intri într-o relaţie aşa şi ieşi şi intri în alta şi păţeşti la fel, dacă nu-ţi înveţi
lecţia, dacă nu-ţi faci temele, draga mea, rănită şi suferindă, victimă a nedreptăţilor
vieţii.
Intri în relaţie cu un amestec de senzaţii şi emoţii şi cu speranţa că celălalt îţi va
împlini aşteptările arhaice. Dacă mama şi tata ţi-au oferit un spectacol monstruos,
cu ţipete, violenţă, tăcere, nesiguranţă, acuze, descărcări de furie, răceli
duşmănoase, dacă asta e zestrea ta, ai mari şanse să-l îmbrăţişezi pe primul venit şi
să-i pui masca bărbatului ideal, el e, o simt!
Şi-ncepe distracţia!
Vă mutaţi împreună! Şampania curge, orgasme multiple, Romeo şi Julieta urmează
să intre în scenă. Cortina se ridică. Mama şi tatăl tău intră pe scenă. Hey!! Stop
cadru! Eu cu Romeo trebuia să intrăm, nu ei!!
Spectacolul începe, cei doi protagonişti se apucă de trântit, spart, ţipat, ce dramă!
Asta ai văzut în căminul tău?
Veselie, tandreţuri, entuziasm, căldură, clipe agreabile, iubire, respect, apreciere?
Doamne ajută! Înseamnă că modelul cu care pleci în viaţă e unul de succes.
Din păcate, în cele mai multe cazuri, căminul nu ne-a furnizat instrumentele
potrivite pentru a ne construi fericirea actuală şi viitoare de cuplu. Suntem prost
pregătiţi sau deloc.
Societatea nu-ţi furnizează informaţiile adecvate pentru educaţia emoţională, ştii
matematică şi română, dar nu ştii ce-nseamnă o relaţie, ce să faci cu o emoţie.
Nu ştii ce să faci cu tine însăţi şi cu emoţiile tale, dar cu ale lui?
Furia, ura, sunt sentimente puternice, la fel ca fericirea. Hai să zicem că te descurci
cu fericirea, dar ce faci cu ura şi furia reprimată, le porţi cu tine?? Se cer
exprimate, altfel se cumulează şi când ţi-e mai drag explodează. Tensionează
corpul şi-ţi otrăvesc gândurile, şi te miri că sari la gâtul iubitului, fiindcă nu te
hrăneşte suficient, sau prea mult, că asişti la violenţă în familii, crime pasionale?
Ura ajunge să-ţi afecteze personalitatea, evoluţia vieţii.
Avem în jurul nostru persoane bolnave de cancer, depresive, psihotice, nevrotice.
De unde atâta amărăciune, durere?? Din lipsa iubirii. Am petrecut 2 săptămâni într-
un spital de boli mentale şi m-am îngrozit de poveştile fără glas ale
schizofrenicilor, aceştia au fost hrăniţi cu toxine emoţionale, abuzaţi, abandonaţi,
chinuiţi, lipsiţi de sentimentul cel mai pur şi hrănitor, iubirea.
Societatea asta generoasă ne oferă atâtea, dar al naibii dacă te pregăteşte pentru
viaţă.
O şcoală pentru părinţi nu s-a gândit nimeni să deschidă? Un criminal tot la sânul
unei mame a supt, e periculos, să-l încarcerăm, dar pe mama acestuia de ce n-am
cerceta-o puţin?
Ei n-ar trebuie să studieze, să se vindece de dramele lor, nu dragă, urmăm modelul
social, facem copii ca să umplem golurile noastre, ca să nu mai simţim goliciunea
zilei şi a nopţii. Ăştia sunt păcătoşii, ăştia ar trebui izolaţi şi vindecaţi, înainte de a
face rău unui nevinovat.
În ce lume trăim??
Care se mărită prima?
Care face mai mulţi copii?
Care are silicoane mai mari?
Care a prins un milionar?
Este o lume a competiţiei şi iubirea este o afacere competitivă. Am ajuns să ne
privim ca obiecte sexuale, eu îţi dau tinereţe, tu-mi dai milioane, altfel eşti alungat
de pe insula fericirii.
Mă-ntreb cum se descurcă femeile mai puţin înzestrate?
Ce se naşte din frustrare şi devalorizare??
Mi-e teamă să mai deschid televizorul, pe mine m-ar complexa imaginea
modelelor, dar pe una mai urâţică, nu mai cumpăraţi reviste!! Afară se dă o luptă
între viaţă şi moarte! Toate informaţiile livrate de media ajung în creierul tău şi
sunt înregistrate acolo, şi te miri că n-ai o relaţie?
Frumoasele şi bogătanii şi urâtele cu ce rămân. Vreau să ştiu cine-i verifică pe
pasagerii ăştia dacă sunt pregătiţi pentru a da naştere unei vieţi. NIMENI!!!
Nicio grijă, ăsta e visul meu, o şcoală pentru părinţi deschid!!!
Trebuie să ai o şcoală ca să educi un copil, nu o facultate, nu să fii doctor în
filozofie, să ştii cu ce alimente emoţionale să-ţi hrăneşti copilul, nu, l-am prins pe
ăsta acum, îi trag repede un copil, şi mă ia el de soţie, e o partidă bună, să nu-l
ratăm. Cât crezi că rămâne lângă tine, ochi albaştrii? Până te-nlocuieşte cu o altă
jună de 20 de ani, că tu la 35, 40 eşti cam bătrână. Da, asta e trista realitate. Nu mă
deranjează că fiecare vrea ce-i mai bun, din contră, e normal să cauţi siguranţă şi
protecţie lângă un bărbat, milioanele reflectă statutul înalt şi liniştea ta psihologică,
dar mă-nspăimântă ignoranţa cu care intri într-o relaţie, naivitatea cu care rămâi
însărcinată, copiii aşa se fac, fără să stai prea mult pe gânduri..serios, ahh??
Cred că ţi-e cunoscută replica.. Nu există scuze pentru o educaţie proastă. Nu ai ce
să educi fără ca tu însuţi să fii educat, e o crimă, şi ar trebui să fii privat de o astfel
de experienţă până ce nu vei fi tu vindecat şi autorizat de specialişti.
Sunt de acord şi cu antropologul Helen Fischer care a explicat modul în care
legăturile emoţionale au evoluat la începutul istoriei umane ca o garanţie a
raporturilor sexuale regulate şi a asigurării descendenţei. Tu cauţi bărbatul
puternic, bun vânător, care să-i asigure moştenitorului tău îngrijirea şi creşterea
necesară şi bărbatul caută o femeie dornică de sex şi fidelă, care să-i garanteze
moştenirea genetică. Perfect sănătos până aici. Se pare că a fi om înseamnă să te
ataşezi de ceilalţi şi teama de a rămâne singură, de a fi abandonată e o nevoie la fel
de instinctuală ca cea de ataşament emoţional.
Aşa a vrut natura să funcţionăm, şi-atunci, de ce trăim atât de nefericiţi? De ce e
atât de complicată iubirea?
Pentru că am ajuns să fim dependenţi de acest drog, de celălalt, şi pierdem
controlul vieţii noastre, să uităm de noi în drum spre el. Să confundăm iubirea cu
dependenţa.
Nu devenim dependenţi peste noapte! Cultura în care ne-am dezvoltat, mesajele pe
care le-am primit la o vârstă fragedă sunt înregistrate în mintea noastră
inconştientă. Trăim într-o societate competitivă, unde eu am de toate şi tu nu ai
nimic, eşti caracterizat în funcţie de cum arăţi, de ce ai şi ce n-ai. Societatea te
împinge în relaţii patogene, uită-te la telenovele, la filme, ce te-nvaţă? Nu te uiţi?
Eşti binecuvântată!! Altfel îţi pierzi şi ultima urmă de încredere în sine şi-ajungi în
pragul nebuniei.
Şi ca-n povestea de mai sus ajungi să-l acuzi pe celălalt că ţi-a furat din viaţă, din
energie, din entuziasm. Draga mea, tu ai intrat, chiar dacă inconştient, în această
relaţie patogenă. Nu te-a obligat nimeni să-l alegi pe el, tu de bună voie şi nesilită
de nimeni te-ai lăsat în planul doi şi te-ai ocupat de opera şi viaţa lui. Ai ales..nu te
mira de ce trăieşti!
Te otrăveşti încet, încet, acumulezi ura, o proiectezi asupra celuilalt, degetul
acuzator se ridică şi omoară tot ce vă ţinea legaţi. Despărţirea nu întârzie să
apară..lacrimi şi durere. Îl vreau înapoi, fără el nu exist, mor, mă prăbuşesc!
Acţionezi sub imperiul emoţiilor?
Laşi să se adune sentimente neexprimate?
Taci şi reprimi, mergi mai departe?
Stai pe emoţiile tale reprimate, să ştii că nu e un bun culcuş, avalanşa de
sentimente o ia la vale, în curând. Lasă senzaţiile să curgă în voie, trăirea
sentimentelor ia timp.
Bagajul moştenit din sânul familiei, toxinele psihice te otrăvesc, te paralizează, te
doboară.
Nu-ţi poţi face treaba bine în niciun domeniu până ce nu faci curat, până nu te
detoxifiezi.
Toxinele emoţionale trebuiesc eliminate, traumele înlăturate ca sentimentul de bine
să curgă prin tine şi viaţa ta. Ai fost modelată de climatul din familie şi anturaj.
Ai primit mesaje de iubire condiţionat sau necondiţionat?
Ai crescut în suferinţă, nesiguranţă, ameninţare, violenţă?
Azi eşti flămândă, însetată, cauţi alinare oriunde păşeşti?
Ştiu că nu vezi în alb şi negru, fericită sau nefericită, e un amestec de senzaţii şi
emoţii care te confuzează şi mai mult..nu ştii cum e mai bine, să-i dai libertate şi
încredere totală partenerului sau să-l ţii din scurt ca să nu scape?? Ai văzut
amândouă filmele, niciunul nu a luat Oscarul, până la urmă e o loterie, începe să te
preţuieşti, să te responsabilizezi şi să nu mai aştepţi ca celălalt să te alimenteze, să-
ţi dea curent. Indiferent de rolul pe care-l jucăm, aşteptăm de la alţii să ne elibereze
de temerile, durerea şi disconfortul resimţit, şi e un păcat, poate cel mai mare.
Ocupă-te de tine!
Vrei să-i controlezi viaţa partenerului? Asta-i treaba ta? Ce face? Cât timp petrece
la muncă? Cu cine vorbeşte la telefon, cât stă la bere cu băieţii, şi aşa mai departe.
Asta e cea mai mare jignire la adresa cuiva, unde e viaţa ta?? Unde eşti tu??
Ocupă-te de tine!
Cu toţii trăim cu impresia că ştim cine suntem, ce vrem, şi cum putem obţine ceea
ce vrem. Şi-atunci cum se explică eşecurile sentimentale? Ceea ce cunoaştem
despre noi este vârful aisbergului, şi se numeşte conştient, unde avem percepţii,
credinţe, experienţe înregistrate, pe urma cărora luăm decizii, dar mai avem şi un
inconştient, care deţine 90% din puterea noastră psihică, şi este forţa decizională, şi
astfel îţi poţi explica cele mai “proaste” decizii luate în viaţă.
Cum de l-am ales pe el?
Ce-am văzut la el?
E un ticălos!
Nu mai vreau să-l văd!
Te urăsc!!
Stop!!
Fericirea în doi se-nvaţă şi se asumă. Nu-i cere celuilalt ceea ce tu nu eşti în stare
să-ţi oferi. Iubirea şi preţuirea de sine e premisa pe baza căreia se construieşte o
relaţie de iubire matură şi sănătoasă. Nu poţi construi o casă fără fundaţie. Relaţiile
se stabilesc pe picior de egalitate şi se menţin tot aşa, unde amândoi evoluaţi,
priviţi în aceeaşi direcţie.
Cum ne vindecăm de dependenţă?
Scoate o foaie de hârtie şi scrie, scrisoare otrăvită-furioasă-agresivă
Scrisoarea cu resentimente, furioasă de învinovăţire se scrie pentru fiecare
persoană, în viaţă ori decedata care ne-a trezit resentimente, pe care o urâm, sau
pentru care avem sentimente ambivalente.
Dacă rana este din copilărie, nu uita să scrii că scrisoarea este scrisă de copilul din
noi, nu cel de azi, matur şi înţelegător. Nu te simţi vinovată, exprimă-ţi furia
acumulată de-a lungul timpului. Ca de exemplu, sunt persoane care simt furia faţă
de persoane decedate pentru că le-au lăsat singure, scrisoarea este eficientă pentru
rezolvarea simptomelor, emoţionale, mentale, fizice. Noi am fost educaţi să nu ne
exprimăm furia, sentimentele negative faţă de o persoană, pentru că nu e voie, nu e
frumos, nu e etic, moral, etc. Dar dacă nu exprimăm, reprimăm şi refulăm unde nu
trebuie.
Ai dreptul să scoţi afară răul care ţi-a fost adus, ai dreptul ăsta, eliberează-te!
Ai dreptul să spui ce simţi şi gândeşti!
Nu mai eşti copil, nu mai ai de cine să îţi fie frică. Vorbeşte!!
Ceilalţi nu mai au nicio putere asupra ta!
Ai dreptul să simţi furie, ură şi tot ce nu te-au lăsat să simţi până acum!
Nu te cenzura!
Hârtia primeşte tot!
Ia-ţi timpul de care ai nevoie şi scrie despre o situaţie traumatică, o amintire
dureroasă. Simte furia şi alte sentimente de atunci. Scrie! Eliberează-te!
Aminteşte-ţi de o situaţie în care ai fost abuzată, violentată, frustrată. Începe şi
scrie:
Te acuz pentru că….
Simt furie pentru că mă băteai, mă criticai, mă jigneai, mă umileai, mă judecai, îmi
controlai viaţa, prietenii, mă sufocai cu prezenţa ta, sau nu erai prezent, că am
devenit coşul de gunoi al sentimentelor tale, că v-am îngrijit pe voi în loc să-mi
văd de mine, că nu aveam voie să experimentez nimic nou..
Te urăsc pentru…
Scrie scrisoarea de câte ori simţi, şi aminteşte-ţi de mai multe evenimente
dureroase, apoi arunc-o, sau arde-o.
Nu o da niciodată persoanei care te-a rănit, pentru că este a ta, pentru sufletul tău.