Trecut artistic uimitor de prosper.

Astfel se poate rezuma dubla

expunere pe care Japonia a dat-o și care face obiectul unei admirații
și entuziasm general. Japonia ar fi putut expune mai mult decât a
făcut-o. De fapt, din partea expozanților, entuziasmul a fost atât de
mare încât au sosit peste trei mii de cereri de admitere. Trebuia
efectuată o primă eliminare și se păstrau două mii cinci sute de nume.
Locurile pentru diferite categorii au fost solicitate de la administrația
franceză proporțional cu cererile, dar atunci când au fost distribuite

zona primită era departe de ceea ce Japonia se așteptase. Dar nu a

trebuit să ne gândim să le sporim. Totul a fost distribuit. S-a decis apoi
reducerea a numărului de expozanti la optsprezece sute. În plus,
cantitatea de produse destinate expunerii a fost redusă. În mai multe
clase, sunt admise doar probe sau specimene ale produselor.
Această selecție, atât de bine regizată de comisarul general, domnul
Hayashi, a conferit expoziției japoneze valoarea sa imensă. Expoziția
japoneză a fost împărțită în două categorii foarte distincte. Expoziția
principală a fost cea a produselor moderne care a fost realizată
conform clasificării oficiale, în Palatele Champ de Mars, Champs-
Elysees și Esplande des Invalides. A doua complementară a fost
expoziția de artă retrospectivă, organizată la cererea expresă a
guvernului francez care dorea să vadă, chiar în Paris, comori artistice
care fără această ocazie ar fi putut rămâne necunoscute de mult timp.

În ceea ce privește expoziția modernă, scopul acesteia a fost să prezinte Japonia așa cum era în 1900,
din punctul de vedere al științei, artei, industriei, agriculturii și comerțului. Excluzând critică și
lauda exagerată, vom descrie rapid ideile princilale ale expoziţiei.
În grupa I, Educație și predare, expoziția Ministerului Educației și Instituțiilor Științifice ar putea
oferi o idee generală clară a stării actuale a educației în Japonia.
În Palais des Beaux-Arts, pe Champs Elysées, grupa II, în afara școlii de pictură pe mătase, specific
japoloneză, a fost expusă şi pictura în ulei a școlii europene din Japonia. Acesta este doar
embrionul unei noi școli care se va forma prin forța mișcării. A fost util să-i subliniem existența în
1900 și să avem părerile maeștrilor europeni.
În grupa III, Ministerul Comerțului a facut un raport privind starea industriei și comerțului,
“Societatea ştiinţifică geografică” a întocmit hărți, iar expozanții au trimis cărți, tipărituri,
fotografii, instrumentele de precizie etc.
Japonia s-a abținut cu înțelepciune de a afișa în grupurile IV, V și VI, Mecanică. Electricitate și
inginerie civilă, care sunt gloria Europei și Americii. Cu toate acestea, Ministerul Comunicațiilor a
fost interesat să trimită documente privind activitatea sa.
În grupa VII, “Agricultura”, şi-a expus principalele produse, împreună cu statistici și hărți, astfel
încât resursele țării să poată fi contabilizate.
La grupa VIII, “Plante și flori” au fost expuse în Palatul Horticulturii și în Grădina Japoneză din
Trocadéro, unele fiind permanente și celelalte în momentul înfloririi lor. Expoziția horticolă s-a
încheiat strălucit cu prezentarea crizantemelor, inclusiv o varietate cu sute de muguri pe o tulpină.
Ne amintim de sărbătoarea din 3 noiembrie, admirată de tot Parisul.
La grupa IX, “Păduri și Pescuit, Departamentul Silvic”, în afara colecțiilor din lemn și hărți
topografice, trimiseseră o carte de 88 de plăci colorate, reproducând din natură copacii originari din
Japonia cu frunzele, fructele, scoarța și secțiunile lor. Colecțiile de bambuși cu florile lor și păsările
umplute au fost foarte remarcate. Direcția pentru produse acvatice a ilustrat procesele de pescuit
din Japonia, cu unelte, instrumente, produse și modele, alături de uleiuri, lipici, os de balenă trimise
de către expozanți.
Grupa X, “Produse alimentare”, era abundentă în produse din făină, conserve de pește și legume.
Am văzut și Sake (vin de orez) și Shiôyu (sos japonez) care încep să fie degustate în Europa.
Uniunea generală a producătorilor de ceai a trimis ceaiurile verzi și roșii în superbele borcane din
gresie. Guvernul din Formosa expusese acolo ceaiul său Woolong.
În Grupa XI. “Minele și metalurgia”, Japonia a arătat cupru, argint și cărbune care sunt foarte
folosite. În afară de eșantioanele de metale văzute de vizitatori, “Direcția Minelor și Stațiilor
Geologice” au alcătuit colecțiile complete de minereuri, roci și pietre, susținute de statistici, hărți
geologice și o lucrare pe mine,
În Grupa XII, “Mobilier” care conținea ceramica, au fost aproape 250 de expozanți: La “Esplanada
invalizilor”, am văzut o secțiune mare de porțelanuri și alta de mobilier elegant și covoare,
covoraşe, jaluzele.
Din cauza lipsei de spațiu în secțiunea de la “Domul invalizilor” unde se afla acest grup, ne-am
trecut la secțiunea “ţesături” de la Câmpul lui Marte. Draperii, perdele și paravane din mătase și
broderie sunt clasificate în grupa XII. În acest fel, Japonia s-a putut concentra în mod avantajos în
“Palatului ţesătruilor”, bogăția sa în mătase.
În grupa XIII “Fire pentru ţesut”, au fost grupate toate ramurile industriei textile din Japonia, de
la mătase, la cânepă, ramie, bumbac până la brocarturi și tapiserii. Acolo am admirat mult broderia
 atât de bogată în culori. Trebuie să subliniem frumusețea acestei secțiuni în care vitrinele erau un
fel de saloane în perspectivă, bogat tapisate.
Grupa XIV, “Industriile chimice”, a fost dominată în principal de hârtie japoneză şi de alte
felurile, dar şi de pieile, camforul, ceara, uleiurile erau de același interes.
În grupa XV, “Diverse industrii”, 530 de expozanți s-au adunat şi au strâns în această frumoasă
secțiune a invalizilor articole de papetărie, argintărie, emailuri, cloisonné, bronzuri, încrustări,
fildeșuri și lacuri, caracteristice industriei japoneze și care prezentau unul dintre cele mai variate și
interesante aspecte.
Am admirat foarte mult totul, dar vizitatorii s-au grăbit mai ales, la Trocadero, în Palatul japonez, în
incinta propriu-zisă fiind amenajată o grădină mare în stil japonez pur. Un mic parc amintea cele
mai minunate grădini din Tokio. S-au putut vedea acolo cu chioșcurile, podurile peste pâraie, alei
de cedri, dud, laur, camfor, mimoze, Kadsi sau copac de hârtie, Urusi sau lac, etc.
Clădirea principală era o Pagodă mare lângă podul Iena. A fost o reproducere a unuia dintre cele mai
curioase exemplare ale stilului japonez, anume, a templului Kondo. Acoperișul era din ţiglă
smălţuită și decorațiunile interioare foarte bogate. În interiorul acestei clădiri a fost amplasată
expoziția retrospectivă de artă japoneză. Alături, la marginea parcului, am observat o ceainărie,
unde am putut savura printre alte soiuri, celebrul “ceai imperial”. La colțul docurilor Debilly, am
găsit un bazar japonez.
De îndată ce ați intrat în pavilionul imperial sau în templul Kondo, ați probabil constatat la prima
vedere ţinuta generală a exponatelor, nu era aveaue nimic din bibelourile simple, neobișnuite,
ciudate sau japoneze din bazaruri. Dimpotrivă, încăperea vastă și înaltă cu lumina sa redusă ce
strălucește puternic pe ferestre, aranjamentul bun al operelor de artă, bine prezentat, puține la
număr și uşor de remarcat, şi în cele din urmă culoarea locală a întregului a impresionat favorabil și
chiar a pus în valoare prin simplitate, excelența colecției, raritatea și valoarea obiectelor care o
compun.
Unele dintre aceste obiecte, prin caracterul lor artistic ridicat, prin puritatea stilului lor, au fost ușor
de comparat şi de pus în rând cu cele mai deosebite creații ale Evului Mediu francez; aceeași
căutare a eleganței, aceeași măsură în expresie. Cât de departe eram cu acele obiecte false care au
dat naștere la atâtea concepții greșite despre arta japoneză!

Nota dominantă aici nu a fost nici cea a japonezilor din secolul al XVI-lea, care a fost la mod ă în
Paris în aceşti ultimi ani, cu calităților sale pline de farmec și inspiraţie și, în special, cu
manierismul, cu un pic de delicatețe, bolnăvicios, prea rafinat, prea decorat ca în stamprentele
colorate ale lui Utamaro, ca stilul lui Toyo-Kouni, Kouni-Sada și mulți alții, ale căror nume au
devenit rapid familiare. Dimpotrivă, și poate intenționat, lucrările au reunit mai degrabă ceva legat
de tradiția severă și religioasă, iar dacă aceasta erau obiecte decorate de zi cu zi, se impuneau mai
 ales prin puritatea formelor, frumusețea materialului, calitatea lucrării, nu prin neprevăzut, curios
sau plăcerea subiectelor.
Înainte de a părăsi acest pavilion, am aruncat o nouă privire asupra acestor exemplare delicate și
tipice de ceramică japoneză antică: porțelan alb și alb de finețe extremă, faianță de la Kenzan, unele
decorate de Korin și faianță de la Kioto. Cu crăpături fine, lână Imari policromă, și în cele din urmă
gri, în special cele ale lui Bizen, al căror material imită fierul sau bronzul. În cele din urmă, pentru
a închide minunata sa participare, Japonia a publicat o carte: Histoire de l'Art du Japon, pe care a
distribuit-o în memoria Expoziției din 1900.