Disciplina: Analiză matematică II

Profesor: conf. univ., dr., Natalia Gaşiţoi 1 PRIMITIVA ŞI INTEGRALA NEDEFINITĂ

Mulţimi. Operaţii cu mulţimi

1. Primitiva şi integrala nedefinită

1.1. Noţiune de primitivă

Fie I ⊂ R un interval mărginit sau nemărginit, deschis ori ı̂nchis al axei reale pe care este
definită o funcţie f.
Dacă funcţia f : I → R este derivabilă ı̂n fiecare punct x ∈ I, atunci operaţia de diferenţiere
ı̂i pune ı̂n corespondenţă funcţiei f o funcţie nouă f 0 : I → R numită derivata funcţiei f.
Una din interpretările fizice ale acestei operaţii este determinarea vitezei momentane a
mişcării unui punct material. De exemplu, dacă se cunoaşte funcţia S : [0, T ] → R+ care
defineşte distanţa parcursă de un punct material, care se mişcă neuniform, ı̂n momentul de timp
t ∈ [0, T ], atunci viteza momentană a punctului material ı̂n orice moment de timp t ∈ [0, T ]
poate fi calculată cu ajutorul operaţiei de diferenţiere şi anume v(t) = S 0 (t).
Din punctul aplicativ de vedere este naturală şi problema inversă, anume, determinarea
distanţei parcurse dacă se cunoaşte viteza momentană a mişcării ca funcţie de timp. De exem-
plu, se cunoaşte legea de variaţie a vitezei momentane v(t) = 5t + 3, t ∈ [0, 10] a unui punct
material care se mişcă rectiliniu neuniform. Se cere de aflat legea mişcării S = S(t), adică
funcţia distanţă, dacă se cunoaşte că ı̂n momentul iniţial de timp punctul material se afla ı̂n
originea coordonatelor.
Conform sensului fizic al derivatei avem că v(t) = S 0 (t) şi deci formal, rezolvarea problemei
se reduce la determinarea funcţiei după derivata ei.
Un alt exemplu ı̂n acelaşi sens ar fi următorul: panta tangentei la graficul funcţiei F :
[a, b] → R este definită de o funcţie f. Se cunoaşte că graficul funcţiei F trece prin punctul
A(x0 , y0 ). Se cere să se afle F.
Din sensul geometric al derivatei deducem că f (x) = F 0 (x), x ∈ [a, b]. Deci din nou, trebuie
să restabilim” o funcţie ı̂n condiţia că se cunoaşte derivata ei.
”
Există o multitudine de probleme din diverse domenii ale ştiinţei soluţionarea cărora presu-
pune determinarea unei funcţii F : I ⊂ R → R a cărei derivată este o funcţie dată f : I → R.
Funcţia F este calculată cu ajutorul operaţiei inverse derivării, numită antiderivare sau
integrare. Însăşi funcţia F se numeşte antiderivata sai primitiva funcţiei f.

Definiţia 1. Fie I ⊂ R un interval şi f : I → R. O funcţie F : I → R se numeşte primitivă a

funcţiei f pe I dacă:
1. F este derivabilă pe I,
2. F 0 (x) = f (x) pentru orice punct x ∈ I.

Remarca 1. Dacă intervalul I este ı̂nchis la stânga şi a este extremitatea stângă a lui I,
atunci prin derivata lui F ı̂n punctul a vom subı̂nţelege derivata la dreapta F+0 (a). Analog,
dacă I este ı̂nchis la dreapta şi b este extremitatea dreaptă a lui I, atunci prin derivata lui F
ı̂n punctul b vom subı̂nţelege derivata la stânga F−0 (b).

1
Disciplina: Analiză matematică II
Profesor: conf. univ., dr., Natalia Gaşiţoi 1 PRIMITIVA ŞI INTEGRALA NEDEFINITĂ

Remarca 2. Se ştie că orice funcţie derivabilă pe un interval I ⊂ R este continuă pe I.

Prin urmare, din Definiţia 1 imediat deducem că primitiva unei funcţii pe un interval I este
continuă pe I.
+ Exemplul 1. Fie f : R → R, f (x) = xn , n 6= −1. Să aflăm o primitivă pentru f.
Cunoaştem că la derivarea unei puteri xn obţinem din nou o putere, dar de grad mai mic
cu o unitate şi multiplicată cu exponentul original, (xn )0 = nxn−1 . Prin urmare, pentru a
obţine o primitivă a lui xn vom mări exponentul original cu o unitate şi vom diviza rezultatul
xn+1
la exponentul obţinut, F (x) = . Deoarece derivata unei constante este egală cu zero,
n+1
xn+1
primitivă a funcţiei f va fi şi orice funcţie de forma Φ(x) = + C, C ∈ R.
n+1
+ Exemplul 2. Pentru funcţia f (x) = cos x, x ∈ R o primitivă pe R este funcţia F (x) =
sin x, x ∈ R. Într-adevăr,

F 0 (x) = (sin x)0 = cos x = f (x), x ∈ R.

Remarcă. Nu orice funcţie admite primitive.

+ Exemplul 3. Fie

 −1 , dacă − 1 < x < 0,

f (x) = 0 , dacă x = 0,

 1 , dacă 0 < x < 1.

Funcţia f nu admite primitive pe I = (−1, 1).

Într-adevăr, admitem contrariul, fie funcţia F o primitivă a funcţiei f, adică pentru orice
x ∈ (−1, 1) avem F 0 (x) = f (x). Pe segmentul [0, x], cu 0 < x < 1 funcţia F satisface ipoteza
teoremei lui Lagrange, conform căreea pe intervalul (0, x) se va găsi un punct c ∈ (0, x), astfel
ı̂ncât
F (x) − F (0) = F 0 (c) · (x − 0) = f (c) · x = 1 · x = x.
De aici rezultă, că
F (x) − F (0)
F+0 (0) = lim+ = 1.
x→0 x−0
Dar, pe de altă parte, derivata la dreapta F+0 (0) trebuie să fie egală cu derivata F 0 (0),

F+0 (0) = F 0 (0) = f (0) = 0.

Contradicţia obţinută dovedeşte că presupunerea făcută este falsă, deci f nu admite primitive
pe I.
Acest exemplu arată că există funcţii care nu admit primitive. De aceea ar fi nevoie de o
condiţie care ar garanta existenţa primitivei. O astfel de condiţie va fi demonstrată mai târziu,
dar menţionăm aici, că orice funcţie continuă pe un interval are primitivă pe acest interval.
Din Exemplul 1 deducem că, dacă o funcţie f are primitivă pe un interval I ⊂ R, atunci
aceasta nu se determină ı̂n mod unic.

2
Disciplina: Analiză matematică II
Profesor: conf. univ., dr., Natalia Gaşiţoi 1 PRIMITIVA ŞI INTEGRALA NEDEFINITĂ

Într-adevăr, dacă F este o primitivă a funcţiei f pe I, iar C ∈ R este o constantă arbitrară,

atunci funcţia F + C este primitivă pentru f pe I, deoarece pentru orice punct x ∈ I are loc
egalitatea
(F (x) + C)0 = F 0 (x) + 0 = f (x).

În plus, dacă F1 şi F2 sunt două primitive ale funcţiei f pe un interval I ⊂ R, atunci
observăm că, pentru orice x ∈ I avem

(F1 (x) − F2 (x))0 = F10 (x) − F20 (x) = f (x) − f (x) = 0.

Astfel funcţia F1 − F2 are derivata nulă pe intervalul I şi prin urmare este constantă,

F1 (x) − F2 (x) ≡ const, ∀x ∈ I.

Deci, dacă F1 , F2 : I → R sunt două primitive ale funcţiei f : I → R, atunci ele diferă printr-un
termen constant.
Definiţia 1 poate fi extinsă la funcţii definite pe reuniuni finite de intervale disjuncte.
De exemplu, considerăm funcţia f : R \ {0} → R, f (x) = ex . Observăm că funcţia F :
R \ {0} → R, F (x) = ex este o primitivă pentru f pe R \ {0} deoarece F 0 (x) = ex = f (x)
pentru orice x ∈ R \ {0}. Fie
(
ex , dacă x < 0,
Φ(x) = x
e + 1, dacă x > 0.

Cum Φ0 (x) = ex = f (x) pentru orice x ∈ R \ {0}, funcţia Φ de asemenea este o primitivă pentru
f pe R \ {0}. Funcţiile F şi Φ nu diferă printr-o constantă,
(
0, dacă x < 0,
Φ(x) − F (x) =
1, dacă x > 0.

Concludem că nu mai este adevărat că două primitive ale unei funcţii pe o reuniune finită de
intervale disjuncte diferă printr-un termen constant.

1.2. Definiţia şi proprietăţile integralei nedefinite

Definiţia 2. Fie I ⊂ R un interval şi f : I → R o funcţie care admite primitive pe I. Totalitatea
tuturor primitivelor funcţiei f pe intervalul I se numeşte integrala nedefinită a funcţiei f pe I
şi se notează prin simbolul Z
f (x) dx.

Operaţia de calcul al primitivelor unei funcţii se numeşte integrare.

Dacă F : I → R este o primitivă a funcţiei f, atunci scriem
Z
f (x) dx = F (x) + C.

3
Disciplina: Analiză matematică II
Profesor: conf. univ., dr., Natalia Gaşiţoi 1 PRIMITIVA ŞI INTEGRALA NEDEFINITĂ

Z
În notaţia integralei f (x) dx simbolul dx indică variabila de integrare. De exemplu,

x2 y xy 2
Z Z
xy dx = + C, xy dy = + C.
2 2
Deşi ı̂n ambele cazuri funcţia de sub integrală se scrie la fel, xy, totuşi integralele nedefinite
ı̂n cazurile de mai sus sunt diferite, deoarece ı̂n primul caz integrarea se face ı̂n raport cu
variabila x, iar y se consideră un parametru constant, ı̂n timp ce ı̂n al doilea caz, integrarea se
face ı̂n raport cu variabila y, iar x se consideră un parametru constant.
Z Menţionăm că notaţia integralei nedefinite este indivizibilă, ceea ce ı̂nseamnă că simbolurilor
sau dx, luate separat, nu li se atribuie nici o semnificaţie.
Funcţia f (x) se numeşte funcţie de integrat, x – variabila de integrare, iar C – constanta
de integrare.
Din punct de vedere geometric, integrala nedefinită reprezintă o familie de curbe paralele”
”
y = F (x) + C. Graficul fiecărei primitive se numeşte curbă integrală.
De exemplu, Z
2x dx = x2 + C.

Familia de curbe integrale reprezintă o familie de parabole paralele” (a se vedea Fig. 1).
”
y
30

20

10

x
−4 −2 2 4
Figura 1: Curbe integrale ale familiei y = x2 + C

Proprietăţile integralei nedefinite

1. Integrala nedefinită de la diferenţiala unei funcţii este egală cu suma dintre această funcţie
şi o constantă arbitrară, Z
dF (x) = F (x) + C.
Z Z Z
0
Într-adevăr, dF (x) = F (x) dx = f (x) dx = F (x) + C.

2. Diferenţiala de la o integrală nedefinită este egală cu expresia de sub semnul integralei,

Z
d f (x) dx = f (x) dx.

4
Disciplina: Analiză matematică II
Profesor: conf. univ., dr., Natalia Gaşiţoi 1 PRIMITIVA ŞI INTEGRALA NEDEFINITĂ

Z
Într-adevăr, d f (x) dx = d(F (x) + C) = (F (x) + C)0 dx = f (x) dx.

3. Derivata unei integrale nedefinite este egală cu funcţia de integrat,

Z 0
f (x) dx = f (x).

Z 0
Într-adevăr, f (x) dx = (F (x) + C)0 = f (x).

4. Proprietatea de aditivitate a integralei nedefinite ı̂n raport cu funcţia de integrat.

Dacă funcţiile f1 şi f2 posedă primitive, atunci şi funcţia f1 ± f2 posedă primitive şi
Z Z Z
(f1 (x) ± f2 (x)) dx = f1 (x) dx ± f2 (x) dx.

Această relaţie exprimă egalitatea a două mulţimi de funcţii şi ı̂nseamnă că suma algebrică a
oricăror primitive ale funcţiilor f1 şi f2 este primitivă a funcţiei f1 ± f2 şi că orice primitivă a
funcţiei f1 ± f2 este suma algebrică a anumitor primitive ale funcţiilor f1 şi f2 .
5. Factorul constant poate fi scos ı̂n faţa integralei, adică dacă funcţia f posedă primitivă
şi k este o constantă reală, atunci şi funcţia k · f posedă primitivă şi
Z Z
kf (x) dx = k f (x) dx.

1.3. Tabelul integralelor nedefinite de bază

Din definiţia primitivei şi formulele cunoscute pentru derivatele funcţiilor elementare de
bază, deducem următoarele formule de calcul al integralelor nedefinite.
Z
1. 0 dx = C.
Z
2. dx = x + C.

xα+1
Z
3. xα dx = + C, α 6= −1.
α+1
√
Z
dx
30 . √ = 2 x + C.
x
Z
dx 1
300 . 2
= − + C.
x x
Z
dx
4. = ln |x| + C.
x
ax
Z
5. ax dx = + C.
ln a
Z
6. ex dx = ex + C.

5
Disciplina: Analiză matematică II
Profesor: conf. univ., dr., Natalia Gaşiţoi 1 PRIMITIVA ŞI INTEGRALA NEDEFINITĂ

Z
7. sin x dx = − cos x + C.
Z
8. cos x dx = sin x + C.
Z
dx
9. = tg x + C.
cos2 x
Z
dx
10. = − ctg x + C.
sin2 x
Z
dx 1 x
11. 2 2
= arctg + C, a 6= 0.
x +a a a
 
x − a
Z
dx 1  + C, a 6= 0.
12. = ln 
x 2 − a2 2a  x + a 
Z
dx √
13. √ = ln |x + x2 ± a2 | + C.
x 2 ± a2
Z
dx x
14. √ = arcsin + C, a > 0.
2
a −x 2 a
Z
15. sh x dx = ch x + C.
Z
16. ch x dx = sh x + C.
Z
dx
17. = th x + C.
ch2 x
Z
dx
18. = − cth x + C.
sh2 x
+ Exemplul 1. Să se calculeze integrala nedefinită
Z 
x x 2
I= sin + cos dx.
2 2
Z  Z
2 x x x 2 x

I= sin + 2 sin cos + cos dx = (1 + sin x) dx =
2 2 2 2
Z Z
= dx + sin x dx = x − cos x + C.

x2 dx
Z
+ Exemplul 2. Să se calculeze integrala nedefinită I = .
x2 + 4
Z 2 Z  2 
x +4−4 x +4 4
I= dx = − dx =
x2 + 4 x2 + 4 x2 + 4
Z Z
dx 1 x x
= dx − 4 2
= x − 4 · arctg + C = x − 2 arctg + C.
x +4 2 2 2

- Exerciţii pentru lucrul individual. Să se calculeze integralele nedefinite:

6
Disciplina: Analiză matematică II
Profesor: conf. univ., dr., Natalia Gaşiţoi 1 PRIMITIVA ŞI INTEGRALA NEDEFINITĂ

√ (1 + x)2
Z   Z
1 3
¬ x− + 2 dx, ° dx,
x x +9 x(1 + x2 )
x2 − 9
Z
dx
Z
­ 2 , ± dx,
sin x · cos2 x x2 − 8
Z Z 
√ √
3

® 3x · ex dx, ² 2
x x + 2x x dx,
Z
dx
Z
x
2
¯ sin dx, ³ .
2 x2 (4+ x2 )