Baza plăcii – reprezintă partea acrilica a aparatului în care sunt înglobate toate retențiile elementelor

de acțiune și ancorare, fiind componenta a zonei de sprijin sau chiar element de transmitere a forței,
ceea ce îi dictează și o serie de caracteristici de constructive. Întinderea este dictata de particularitățile
anatomice ale maxilarului, necesitățile terapeutice în transmiterea forțelor și de realizarea unui sprijin
corespunzător.

-baza plăcii în mod normal trebuie să acopere până la maximum jumătate din fata orala a
tuturor dinților, inclusive în regiunea anterioara. La cererea medicului, baza plăcii poate acoperi în
totalitate fata orala a dinților, fară a dezechilibra relațiile ocluzale.

-grosimea bazei plăcii trebuie să fie uniforma, să nu reducă prea mult din spațiul limbii, dar să
aibă totuși o dimensiune care să asigure rezistenta aparatului și poziționarea corespunzătoare a
retențiilor elementelor de ancorare și acțiune.

-fata interna (mucozala) a bazei plăcii trebuie să vina în contact intim și uniform cu mucoasa
câmpului maxilar, să nu prezinte asperități și să reproducă toate de taliile anatomice. Suprafață externa
trebuie să fie neteda și cât mai planata, cu treceri line și fară denivelări, fară porozități și foarte bine
lustruita.

-baza plăcii se realizează din acrilat (termo, foto, baropolimerizabil) incolor sau divers
colorat. Baza plăcilor ortodontice poate fi alcătuită din doua sau mai multe fragmente unite intre ele
prin elemente de acțiune. Liniile de secțiune trebuie să respecte desenul și explicațiile însoțitoare din
text, să fie subțiri, tranșante, finisate, fiind realizate după confecționarea aparatului.

Elemente de ancorare ale plăcilor ortodontice:

Ancorarea este elemental essential în conceperea plăcilor ortodontice, de ea depinzând în mod direct
eficienta terapiei prin acest tip de aparate. Suprafață de ancorare este direct proporțională cu eficenta.
Ancorarea plăcilor ortodontice trebuie să prezinte următoarele caractersitici:

-să fie cât mai echilibrata pe ambele parti

-să tina seama de elementele de acțiune

-să aibă o amplasare cât mai anterioara mărind astfel stabilitatea plăcilor

-să nu se opună acțiunii elementelor declanșatoare de forte ortodontice

-să fie în accord cu obiectivele terapeutice

Elementele de ancorare sunt: -nespecifice-baza plăcii

-specifice: croșete, inelul ortodontic, gutiere

Croșetele se împart în 2 grupe:

-croșete care folosesc pentru ancorare retentivitatea triunghiului interdentar (existent a cel puțîn 2 dinți
vecini): -croșetul Stahl

-croșetul proximo-vestibular

-croșetul Schwartz (în săgeată)

-croșetul Schwartz în semisageata

-croșetul în “delta”

-croșete care folosesc pentru ancorare retentivitatile anatomice ale dinților (deci pot fi utilizate mai ales
pe dinți izolați): -croșetul Adams

-croșetul Jackson

-croșetul simplu

-croșetul simplu modificat

Inelul ortodontic- utilizat rar la ancorarea aparatelor mobilizabile propriu-zise a fost încadrat în aceiași
grupa datorita structurii sale metalice, încercuind dintele pe treimea să medie oferă o buna ancorare
prin suprafață mare de contact.

-asigura o ancorare buna, este utilizat mai ales pe dinți izolați și cu precădere la
disjunctoare.

Gutierele- sunt considerate, de mulți specialiști, cea mai eficenta modalitate de ancorare a plăcilor
ortodontice. Reprezintă prelungirea bazei plăcii pe fata ocluzala și vestibulara a dinților laterali în
contact intim cu suprafețele dentare.