Curtea Constituţională

DECIZIA Nr. 12
din 14 ianuarie 2021

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 456 din 28 aprilie 2021

    Valer Dorneanu - preşedinte

    Cristian Deliorga - judecător
    Marian Enache - judecător
    Daniel-Marius Morar - judecător
    Gheorghe Stan - judecător
    Livia-Doina Stanciu - judecător
    Elena-Simina Tănăsescu - judecător
    Varga Attila - judecător
    Simina Popescu-Marin - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (4)
din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie
ridicată de Dorina Crintea în Dosarul nr. 701/113/2019 al Tribunalului Brăila - Secţia a II-a
civilă, de contencios administrativ fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii
Constituţionale nr. 2.031D/2019.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.032D/2019, având ca obiect
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017,
excepţie ridicată de Săndel Morogan în Dosarul nr. 775/113/2019 al Tribunalului Brăila - Secţia
a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal, precum şi în Dosarul nr. 2.034D/2019, având ca
obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017,
excepţie ridicată de Ileana Cornea în Dosarul nr. 183/100/2018 al Tribunalului Maramureş -
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în
discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura
conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.032D/2019 şi nr.
2.034D/2019 la Dosarul nr. 2.031D/2019, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, sens în care arată că instituirea unor reguli distincte privind salarizarea diferitelor
categorii de personal plătit din fonduri publice nu reprezintă o discriminare.
Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 834 din 12 decembrie 2019.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    7. Prin încheierile din 13 iunie 2019, pronunţate în dosarele nr. 701/113/2019 şi nr.
775/113/2019, Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11
alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice. Excepţiile au fost ridicate de Dorina Crintea şi Săndel Morogan în cauze având ca
obiect anularea unor dispoziţii ale primarului privind stabilirea salariului.
    8. Prin Încheierea din 15 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 183/100/2018, Tribunalul
Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea-cadru
nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Ileana Cornea într-o cauză având ca obiect un litigiu
privind funcţionarii publici.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că
prevederile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, care impun plafonarea salariului unui
angajat al primăriei care are studii superioare la indemnizaţia viceprimarului, creează
discriminări. Astfel, se arată că viceprimarul comunei nu are studii superioare, iar pentru
stabilirea indemnizaţiei acestuia, coeficientul stabilit prin Legea-cadru nr. 153/2017 se înmulţeşte
cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru studii medii, în valoare de 2.080 lei. În
aceste condiţii, drepturile salariale ale autorilor excepţiei, care au studii superioare şi sunt
angajaţi ai primăriei, sunt limitate, prin art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, la
indemnizaţia viceprimarului. Se ajunge astfel în situaţia ca venitul unui angajat cu studii
superioare să fie egal cu venitul unui ales local cu studii medii, ceea ce încalcă principiul
egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    10. Distinct, se susţine că prevederile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt
neconstituţionale, în măsura în care aceste dispoziţii legale sunt interpretate în sensul că ar da
dreptul angajatorului să stabilească cuantumul veniturilor salariale sub nivelul existent în plată la
data intrării în vigoare a legii, pentru aceeaşi funcţie. Interpretarea constituţională a normei
legale poate fi numai aceea potrivit căreia veniturile salariale stabilite pot fi numai egale sau mai
mari decât veniturile aflate în plată la data intrării în vigoare a legii, pentru aceeaşi funcţie.
Interpretarea dispoziţiilor art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 în sensul în care se permite
angajatorului să diminueze oricând salariul funcţionarilor publici/personalului contractual fără
nicio rezervă încalcă şi art. 44 şi art. 53 din Constituţie, art. 1 din primul Protocol adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat că noţiunea de "bun"
înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică; aşadar, şi
drepturile de natură salarială pot fi asimilate dreptului de proprietate. Interpretarea potrivit căreia
salariul poate fi diminuat sub nivelul aflat în plată la intrarea în vigoare a legii contravine şi
prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 41 din Constituţie, deoarece se creează o discriminare
inacceptabilă între situaţia angajaţilor din sistemul privat faţă de angajaţii plătiţi din fonduri
publice. Aceştia din urmă nu mai beneficiază de protecţia legii împotriva diminuării abuzive a
drepturilor salariale, deşi măsurile de protecţie socială sunt reglementate pentru toţi angajaţii în
mod egal prin art. 41 din Constituţie şi nu pot fi înlăturate de o dispoziţie legală, precum cea
contestată.
    11. Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal nu şi-a
exprimat opinia asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.
    12. Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi
fiscal consideră că prevederile legale criticate nu intră în conflict cu normele constituţionale
evocate.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost
comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu
au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile

procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea
nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146
lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. l alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 din Legea-
cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, având următorul cuprins: "(1)
Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale
«Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din
instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de
bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului
General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale
reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.
    (2) Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau
autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa
nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV.
    (3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite,
cu respectarea prevederilor art. 25.
    (4) Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a
depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei
lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului
Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele
municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările
prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de
venituri şi cheltuieli.
    (5) Angajarea, promovarea, avansarea în gradaţie a personalului prevăzut la alin. (1) se fac
cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum şi a celorlalte reglementări specifice
funcţionarilor publici şi personalului contractual."
    17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin
dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 11 referitor la tratatele internaţionale privind
drepturile omului, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind dreptul
internaţional şi dreptul intern, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind
dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 23 pct. 3 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, art. 1 pct. 2 şi 4 din Carta Socială Europeană privind dreptul la muncă şi
primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 11 din
Legea-cadru nr. 153/2017 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin mai multe
decizii (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Decizia nr. 834 din 12 decembrie 2019,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 6 aprilie 2020, Decizia nr. 337
din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 8 ianuarie
2021, sau Decizia nr. 370 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1308 din 30 decembrie 2020), instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiate
excepţiile de neconstituţionalitate.
    19. Curtea a reţinut, în esenţă, că soluţia legislativă criticată deleagă competenţa de stabilire a
salariului de bază al funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al
consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi
judeţean din subordinea acestora către consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al
Municipiului Bucureşti, după caz, dispunând totodată că stabilirea salariului lunar se realizează
de către ordonatorul de credite. De asemenea, opţiunea legiuitorului a fost aceea de a corela
salariile personalului din aparatul organelor administraţiei publice locale cu indemnizaţia funcţiei
de viceprimar.
    20. Curtea a mai arătat că marja de apreciere a autorităţilor administraţiei publice locale nu
este nelimitată, ci aceasta se exercită cu încadrarea între limitele minime şi maxime prevăzute
prin lege pentru drepturile salariale. De asemenea, Legea-cadru nr. 153/2017 consacră criterii
clare pentru stabilirea salariului de bază şi a salariului lunar al personalului din aparatul propriu
al autorităţilor administraţiei publice locale, criterii care sunt obligatorii pentru autorităţile
administraţiei publice locale. În acelaşi timp, în stabilirea salariului lunar, ordonatorii de credite
trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare. Astfel, art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr.
153/2017 stabileşte că: "Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către
ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25", prevederi referitoare la limitarea
sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi.
    21. În aceste condiţii, având în vedere reperele oferite de legiuitorul primar în materia
salarizării personalului din aparatul administraţiei publice locale, Curtea a constatat că
prevederile legale criticate dau expresie marjei de apreciere a legiuitorului în materia salarizării
personalului plătit din fonduri publice încadrat în aparatul autorităţilor administraţiei publice
locale, în aplicarea dispoziţiilor art. 120 din Constituţie privind principiile de bază ale
administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale.
    22. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 41 şi 53 din Constituţie, ale art. 23
pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 1 pct. 2 şi 4 din Carta Socială
Europeană privind dreptul la muncă, invocate prin prisma art. 11 şi art. 20 din Constituţie, în
jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 127 din 10 martie 2020, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 29 iunie 2020), Curtea a precizat că
stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului
plătit din fonduri publice nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale.
Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a
muncii, "instituirea unui salariu minim brut pe ţară", fără să dispună cu privire la cuantumul
acestuia.
    23. În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie privind
dreptul de proprietate privată, Curtea a reţinut, de asemenea, că aceste prevederi nu se opun
competenţei legiuitorului de a reforma sistemul de salarizare. Astfel, protecţia acordată
drepturilor salariale prin art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se întinde în timp atât
cât subzistă temeiul şi baza legală a acordării lor. În consecinţă, dispoziţiile constituţionale
antereferite şi cele din actele juridice internaţionale invocate nu sunt încălcate, de vreme ce
acestea nu garantează dreptul persoanei de a obţine pe viitor un anumit cuantum al salariului.
    24. În raport cu cele enunţate, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conţinutul
lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în
sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul
personalului plătit din fonduri publice. Prin urmare, întrucât nu s-a constatat restrângerea
exerciţiului unui drept fundamental, Curtea a precizat că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au
relevanţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.
127 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 29 iunie
2020).
    25. Totodată, modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 în vederea stabilirii
salariilor lunare excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională,
reprezentând o operaţiune de interpretare şi aplicare a legii, ce revine autorităţii publice care are
calitatea de angajator, iar în caz de litigiu, instanţei judecătoreşti.
    26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei
în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează
valabilitatea şi în prezenta cauză.
    27. Distinct de aceste considerente, referitor la critica vizând plafonarea nivelului veniturilor
salariale ale angajaţilor din aparatul autorităţilor administraţiei publice locale la nivelul
indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar, care determină instituirea unei discriminări sub
aspectul salarizării între un angajat cu studii superioare şi un ales local cu studii medii, Curtea
reţine că nivelul indemnizaţiei de viceprimar este stabilit, potrivit art. 12 din Legea-cadru nr.
153/2017, prin înmulţirea coeficientului din anexa nr. IX la legea-cadru cu salariul de bază
minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, iar nivelul studiilor viceprimarului nu reprezintă
un criteriu legal în raport cu care să se stabilească indemnizaţia acestuia şi, implicit, limita
veniturilor salariale ale personalului din aparatul autorităţilor administraţiei publice locale.
    28. În acelaşi timp, referitor la pretinsa discriminare invocată din perspectiva reglementării
salariului de bază minim brut pe ţară, în mod diferenţiat, în raport cu nivelul studiilor,
potrivit Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară
garantat în plată, Curtea precizează că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în
vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu
compararea mai multor prevederi legale şi infralegale între ele şi raportarea concluziei la
dispoziţii ori principii constituţionale, coordonarea legislaţiei fiind atributul legiuitorului.
    29. De asemenea, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 alin.
(1) din Constituţie, prin prisma unei pretinse discriminări între angajaţii din mediul privat faţă de
angajaţii plătiţi din fonduri publice, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată.
Prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat că angajaţii din mediul public nu se află în aceeaşi
situaţie juridică precum cei din mediul privat. Cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în
mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt
alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele de bugetul public, de încasările şi de cheltuielile
din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte diminuarea
cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizaţiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli -
mai exact, cheltuieli de personal. În consecinţă, angajaţii din mediul privat şi cei din mediul
public sunt într-o situaţie diferită în ceea ce priveşte regimul juridic de stabilire a
salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute, ceea ce determină o diferenţă de tratament juridic sub
aspectul salarizării, fără ca prin aceasta să fie încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) din
Constituţie.

    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4)
din Constituţie, al art. 1  - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu
unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dorina Crintea şi

Săndel Morogan în dosarele nr. 701/113/2019 şi nr. 775/113/2019 ale Tribunalului Brăila -
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal, precum şi de Ileana Cornea în Dosarul
nr. 183/100/2018 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ
şi fiscal şi constată că prevederile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ
fiscal şi Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi
se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 ianuarie 2021.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin
_____________
 Procesat de OB

Data print: 03.05.2021