Sunteți pe pagina 1din 4

METODE ŞI MIJLOACE DE PREDARE A

EDUCAŢIEI FIZICE LA CICLUL PRIMAR

1. METODE FOLOSITE ÎN PREDAREA EDUCAŢIEI FIZICE

Specific pentru lecţia de educaţie fizică este varietatea metodelor, procedeelor


metodice şi a tehnicilor didactice utilizate în lecţie, precum şi o oarecare prioritate a
metodelor intuitive ( practice).
Metodele folosite în predarea educaţiei fizice la ciclul primar sunt grupate de
regulă în :
-metode verbale ( explicaţia, expunerea şi conversaţia );
-metode practice ( demonstraţia şi explicaţia, repetarea );
-metoda observaţiei;
-metoda aprecierii activităţii.
Dintre acestea, metodele repetării, demonstraţiei şi explicaţiei au cea mai mare
întrebuinţare. La clasele I – a II- a, executarea unor exerciţii este uşurată dacă este
determinată şi însoţită de mici povestiri atractive care sugerează acţiunile viitoare ale
elevilor.
Repetarea exerciţiilor trebuie însoţită de dispoziţii şi indicaţii verbale care
contribuie la lărgirea capacităţii de percepere a acţiunilor, la închegarea
reprezentărilor motrice. Comanda trebuie să însoţească majoritatea exerciţiilor
(repetărilor), contribuind la realizarea unui ritm optim de execuţie, la orientarea în
spaţiu, la precizarea acţiunii şi numărului de repetări.
Demonstrarea şi repetarea se vor realiza, mai ales, prin procedeu global – la
clasele I şi a II-a, la clasa a IV-a putându-se lucra şi diferenţiat – pe grupe valorice
omogene, dar şi în perechi.
De asemenea, la orice oră de educaţie fizică, învăţătorul trebuie să ţină seama
de :
-dozarea corectă şi în mod progresiv (în cadrul fiecărei lecţii în parte dar şi de la o
lecţie la alta) a efortului, acesta trebuind să se înscrie pe o curbă ascendentă, cu
vârfuri de intensitate în verigile destinate repetării acţiunilor motrice ;
-folosirea eficientă a timpului afectat lecţiei prin sporirea timpului destinat exersării.

2. MIJLOACELE EDUCAŢIEI FIZICE

Realizarea obiectivelor educaţiei fizice şcolare impică utilizarea unui ansamblu


de mijloace. Teoria educaţiei fizice include în cadrul mijloacelor sale exerciţiul fizic –
ca mijloc specific al domeniului – şi un număr de mijloace asociate din care se
detaşează :
-factorii naturali (apa, aerul, soarele) şi factorii igienici, legaţi de locul practicării
exerciţiilor fizice (săli, terenuri, bazine) ;
-raportul dintre muncă şi odihnă (recreere, efort, somn) ;
1
-unele mijloace proprii educaţiei intelectuale, morale şi estetice (folosite
particularizat la specificul educaţiei fizice ).
Exerciţiul fizic reprezintă mijlocul fundamental al educaţiei fizice. El are
însemnătate igienică, instructivă şi educativă. Exerciţiile fizice contribuie la
dezvoltarea funcţională şi morfologică a organismului, influenţează în mod pozitiv,
dezvoltarea aparatului locomotor, a organelor interne, a sistemulul nervos central; ele
favorizează dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice : viteză, rezistenţă, forţă,
îndemânare.
Pentru ca exerciţiul fizic să-şi atingă scopul urmărit, este necesar ca – în
practica predării – învăţătorii să respecte anumite cerinţe fără de care nu se poate
asigura eficienţa exerciţiilor fizice :
-respectarea particularităţilor individuale, morfologice, funcţionale şi psihice proprii
elevilor de vârstă şcolară mică ;
-organizarea activităţilor practice, ţinându-se seama de particularităţile locului de
desfăşurare, precum şi de condiţiile atmosferice şi igienice ;
-programarea exerciţiilor fizice în concordanţă cu materialul didactic existent ;
-selecţionarea şi predarea exerciţiilor fizice în funcţie de obiectivele cadru, de
referinţă urmărite ;
-programarea exerciţiilor fizice luându-se în considerare numărul de copii ;
-stabilirea duratei desfăşurării activităţii respective .
Formele de bază ale practicării educaţiei fizice sunt :
1.gimnastica – are sarcină fundamentală asigurarea dezvoltării armonioase a
organismului, formarea unei ţinute corecte şi îmbunătăţirea activităţii marilor
funcţiuni ale organismului. În cadrul gimnasticii au luat naştere mai multe ramuri :
- gimnastica de bază ;
- gimnastica igienică ;
- gimnastica sportivă ;
- gimnastica ajutătoare .
2.jocul – reprezintă o formă tipică de activitate creată de om, fiind un fenomen social.
Corespunzător scopurilor urmărite, precum şi particularităţilor organizării lor,
jocurile se împart în trei grupe :
-jocuri de mişcare (dinamice),
-jocuri pregătitoare şi ajutătoare (pentru însuşirea sau perfecţionarea unor deprinderi
de mişcare specifice anumitor ramuri de sport);
-jocuri sportive.
3.sportul – defineşte activitatea care, incluzând un număr limitat de structuri motrice,
se desfăşoară pe baza unor regulamente precise şi unice şi urmăreşte disputarea
întâietăţii între mai mulţi participanţi.
4.turismul- ca activitate a educaţiei fizice, are o sferă mai restrânsă decât turismul în
general, vizând cu precădere modul de deplasare a copiilor şi tinerilor dintr-un loc
într-altul, efectuat ca urmare a eforturilor lor proprii. Turismul se practică sub
următoarele forme :
-plimbările – pentru recreere, deconectare, refacere, odihnă activă, întărirea sănătăţii ;

2
-excursiile – pe lângă cunoaşterea şi vizitarea unor obiective turistice, istorice, au şi o
valoare igienică, de călire a organismului ;
-drumeţiile – sunt activităţi turistice complexe, în care participanţii trebuie să învingă
anumite greutăţi; din această cauză se impune respectarea anumitor reguli, cum ar fi :
alegerea şi folosirea încălţămintei, îmbrăcămintei, alimentaţiei potrivite, respectarea
modului de mişcare în grup în raport cu itinerariul ales, alegerea adecvată a locurilor
de popas, măsuri pentru organizarea taberelor etc.
Mijloacele asociate ale exerciţiului fizic sunt factorii naturali de călire a
organismului şi condiţiile igienice. Copiii trebuie obişnuiţi cu folosirea raţională a
influenţei aerului, soarelui şi apei în vederea fortificării generale a organismului.
Sălile în care se desfăşoară lecţiile de educaţie fizică trebuie să fie curate şi aerisite,
accesul elevilor permiţându-se numai cu echipament adecvat. Factorii de igienă –
măsurile de igienă personală şi socială – respectaţi în mod consecvent, reprezintă o
condiţie esenţială pentru realizarea cu succes a obiectivelor educaţiei fizice.

3. MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN CADRUL LECŢIILOR

Realizarea obiectivelor cadru şi de referinţă specifice acestei discipline necesită


existenţa unor materiale didactice şi spaţii amenajate care să permită desfăşurarea
procesului didactic atât în are liber, pe timp favorabil, cât şi în interior, pe timp
nefavorabil.
Orice învăţător îşi poate amenaja – ajutat de conducerea şcolii, de părinţi un
spaţiu în curtea şcolii care să cuprindă :
-groapă pentru sărituri ;
-terenuri trasate, culoare de alergare, marcaje pentru aruncări ;
-porţi pentru minihandbal şi minifotbal, panouri pentru minibaschet ;
-bârnă pentru echilibru .
Cu sprijinul părinţilor se pot procura mingii, cercuri, bastoane, corzi, saltele,
steguleţe. De asemenea, putem folosi materiale simple, existente la îndemâna oricui:
-sfori – folosite la sărituri în înălţime, la mers în echilibru, la aruncarea mingii lansate
etc ;
-sticle de plastic pot deveni jaloane, obstacole;
-sârme oţelite pot deveni cercuri ;
-ambalaje din material plastic pot deveni repere, obiecte de transport, ţinte, obstacole
la care şi cu care se pot exersa o multitudine de deprinderi.
Important este să avem pasiune şi creativitate şi să credem în faptul că orele de
educaţie fizică sunt cele mai importante pentru menţinerea stării de sănătate a copiilor
noştri, pentru formarea deprinderilor igienico – sanitare.
Instit., Niţă Vasilica si Mariana Ghiulai
Scoala Nr. 2 Buftea - Ilfov

3
BIBLIOGRAFIE

1. Consiliul Naţional pentru Curriculum. Ghid metodologic de aplicare a programei


de educaţie fizică şi sport- învăţământ primar. Editura Aramis.
Bucureşti, 2001.
2. Barta, A. ; Dragomir, P. Manual de educaţie fizică pentru şcoli normale. Editura
Didactică şi Pedagogică. Bucureşti, 1994.
3. Loghin, M. ; Mitra, Gh. ; Vodă, M. Metodica predării educaţiei fizice la clasele
I- IV. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti, 1977.

Chifa Andrei-Doru

Anul II

S-ar putea să vă placă și