C.Z.U.: 631.452 : 631. 164.

24

FERTILITATEA ŞI PRODUCTIVITATEA SOLULUI ÎN FUNCŢIE DE SISTEMUL

DE FERTILIZARE
S.S. Stadnic

În lucrarea dată este prezentată analiza unui şir de publicaţii referitor la fertilitatea
solului, productivitatea plantelor şi calitatea recoltei la diferite sisteme de fertilizare.
Lucrarea este recomandată lucrătorilor ştiinţifici, profesorilor, studenţilor şi elevilor
din instituţiile de învăţământ agricol.
INTRODUCERE..................................................................................................................................1
1. INFLUENŢA APLICĂRII ÎNGRĂŞĂMINTELOR ASUPRA INDICILOR FERTILITĂŢII
SOLULUI.........................................................................................................................................2
1.1. Factorii biologici................................................................................................................... 3
1.2. Factorii agrochimici............................................................................................................ 14
1.3. Factorii agrofizici................................................................................................................ 17
2. ACŢIUNEA ÎNGRĂŞĂMINTELOR ASUPRA PRODUCTIVITĂŢII PLANTELOR DE
CULTURĂ ŞI CALITĂŢII RECOLTEI....................................................................................... 20
3. ASPECTELE ECOLOGICE ALE APLICĂRII ÎNGRĂŞĂMINTELOR................................. 25
INCHEIERE ................................................................................................................................ 30
BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................................... 31

INTRODUCERE

Fertilitatea solului este una din problemele cheie pentru orice sistem de agricultură,
inclusiv şi pentru agricultura durabilă. Ea este determinată preponderent de influenţa a trei
factori: rotaţia culturilor, sistemul de lucrare şi fertilizare în asolament. Soluţionarea cu succes a
problemei restabilirii şi menţinerii fertilităţii solului poate fi realizat doar prin îmbinarea
raţională a sistemelor de fertilizare şi lucrare a solului în cadrul asolamentului.
Factorul antropogen determină în mare măsură procesele de descompunere şi resinteză a
materiei organice din sol. Pentru cernoziomurile Moldovei este caracteristică predominarea
proceselor de descompunere biochimică a materiei organice asupra sintezei, ce duce la bilanţul
negativ al humusului [7, 17, 20, 32, 66, 70, 71]. Folosirea îngrăşămintelor în perioada chimizării
intense în Moldova numai a micşorat intensitatea acestui proces [4, 9, 10, 11, 12, 66, 67, 68].
Problemele sporirii fertilităţii solului trebuie privite atît prin prisma cerinţelor actuale
de majorare a productivităţii culturilor agricole, de îmbunătăţire a calităţii recoltei şi de
majorare a productivităţii muncii în agricultură, cît şi în contextul crizei de energie, resurselor
naturale limitate şi necesitatea protecţiei mediului înconjurător.
Rezultatele numeroaselor cercetări au demonstrat că reproducerea fertilităţii solului
numai din contul resturilor vegetale în agricultură este practic imposibilă, iar, folosirea intensivă
a îngrăşămintelor minerale în agricultură de rînd cu sporirea productivităţii solului exercită o
serie de fenomene negative: înrăutăţirea proprietăţilor solului, poluarea mediului înconjurător
şi producţiei agricole, impactul negativ asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor etc.
Influenţa neadecvată a îngrăşămintelor organice şi minerale asupra productivităţii
culturilor şi fertilităţii solului necesită o evaluare complexă cu folosirea diferitor indicatori în
vederea stabilirii sistemului durabil de agricultură. În această direcţie sunt orientate majoritatea
cercetărilor în agrotehnica contemporană (Кирюшин В.И., Жученко А.А., Лыков А.М. ş. a.).
În rezultatul cercetărilor, efectuate în Moldova şi în alte ţări, în diferite condiţii
pedoclimatice, s-a constatat că doar îngrăşămintele organice (şi resturile vegetale) pot influenţa
pozitiv asupra bilanţului humusului. Dar efectul maxim asupra fertilităţii şi productivităţii solului
asigură îmbinarea îngrăşămintelor minerale şi organice.

1. Influenţa aplicării îngrăşămintelor asupra indicilor fertilităţii solului

Baza energetică a proceselor biochimice din sol, care determină nutriţia şi creşterea
plantelor, este materia organică din sol [102, 138]. Pînă la valorificarea agricolă solurile
Moldovei aveau un nivel înalt de fertilitate naturală şi, corespunzător, un înalt conţinut de
materie organică [135, 244]. Exploatarea agricolă a cernoziomurilor Moldovei a adus la
micşorarea conţinutului de substanţă organică şi de humus şi, ca urmare, la scăderea fertilităţii
solului [7, 17, 135].
Fertilitatea solului reprezintă capacitatea lui „... de a satisface necesitatea plantelor în
elemente nutritive şi apă, de a asigura sistemul lor radicular cu cantităţi necesare de aer,
căldură şi cu un mediu fizico-chimic favorabil pentru creştere şi dezvoltare „ [203] şi este
determinată de trei grupe de factori ai fertilităţii (după Lîkov А.М.):
 biologici (conţinutul şi compoziţia materiei organice a solului*, activitatea biotei din sol şi
starea fitosanitară a solului);
 agrofizici (structura, densitatea solului şi a.);
 agrochimici (conţinutul formelor mobile de elemente nutritive, valoarea pH-ului şi a.)
[153].

*
Conţinutul şi compoziţia substanţei organice (humusului) în agrochimie se referă la proprietăţi agrochimice ale
solului.
 1.1. Factorii biologici
Însemnătatea îngrăşămintelor organice şi minerale în menţinerea bilanţului substanţei
organice din sol este diferită. Spre deosebire de cele minerale, îngrăşămintele organice parţial
trec în formă de substanţe humice şi exercită o acţiune directă asupra bilanţului substanţei
organice mărind nu numai conţinutul total de substanţă organică, dar şi cota părţii lui labile,
favorizează intensitatea proceselor de sinteză şi mineralizare a substanţei organice [35]. Pentru
îngrăşămintele minerale este caracteristică numai acţiunea indirectă asupra bilanţului substanţei
organice prin sporirea recoltei biomasei, care se reîntoarce în sol sub formă de resturi vegetale
[152, 213]. În acelaşi timp, majorarea cantităţii de resturi vegetale contribuie la intensificarea
descompunerii lor şi micşorarea cotei, care se transformă în substanţe humice [65]. În plus, în
condiţii cu neajuns de umiditate şi temperaturi sporite ale aerului, îngrăşămintele minerale duc la
pierderea substanţei organice, forţînd dehumificarea solului [218].
Despre însemnătatea aplicării îngrăşămintelor organice în menţinerea bilanţului
substanţei organice în sol indică datele tabelului 1.

Tabelul 1. Raportul conţinutului substanţei uscate (t/ha) şi azotului (kg/ha) în recoltă şi sistemul
radicular + mirişte (după Rauă, 1969, [213])
Cultura Substanţă uscată, (t/ha) Azot, (kg/ha)
Raportul recoltă – resturi Raportul recoltă – resturi
Prăşitoare 9,0 – 0,8 110 – 14
Cerealiere 6,0 – 2,0 60 –21
Ierburi perene 6,0 – 5,0 125 – 105

Rezultate similare după raportul biomasei părţii aeriene şi subterane la diferite culturi au
fost obţinute şi în experienţele ICCC „Selecţia” [70, 71].
Luînd în consideraţie că aproape 2/3 din azotul exportat cu recolta este prezentat prin
azotul substanţei organice din sol (despre ce se va vorbi mai jos) şi că după I.V.Tiurin (care
considera că formarea şi acumularea substanţei organice în sol este determinată de mărimea
acumulării azotului) exportul a 50 kg de azot este echivalent cu pierderea a 1 t de substanţă
organică, concludem, că folosirea numai a îngrăşămintelor minerale nu poate asigura
reproducerea substanţei organice din sol [232]. Mai mult ca atăt, sporirea productivităţii
culturilor în urma folosirii îngrăşămintelor minerale micşorează raportul masei rădăcinilor către
masa aeriană a recoltei [155].
Russell E.I., studiind bilanţul azotului la aplicarea de lungă durată a gunoiului de grajd la
Staţiunea Experimentală Rothamsted (Woburn) din Marea Britanie, a stabilit că circa 39 % de
azot se fixează în materia organică a solului, circa 30 % se foloseşte de către plante pentru
formarea recoltei, iar azotul îngrăşămintelor minerale nu poate fi fixat nemijlocit în materia
organică a solului [208]. După părerea lui A.Rubenzam, 10 t de gunoi de grajd, ce conţine
aproape 50 kg de azot în formă organică compensează pînă la 1 t de humus din sol [213].
M.Ţurcanu la fel consideră că în medie 1 t de îngrăşăminte organice sporeşte conţinutul de
substanţă organică în solurile Moldovei cu 100 kg sau cu 0,01 - 0,02% [44, 242].
După datele numeroaselor cercetări, aplicarea îngrăşămintelor organice împreună cu cele
minerale contribuie la majorarea conţinutului de substanţă organică în stratul arabil şi subarabil
[50, 55, 73, 78, 83, 142, 181, 193, 205, 215, 218, 223, 229, 243]. Astfel, în experienţa cu o
durată de 10 ani a Staţiunii Experimentale Centrale ai fostului Institut Unional pentru
Îngrăşăminte şi Agropedologie (ЦОС ВИУА) în asolament cu cinci sole pe sol podzol-înţelenit,
după a 2-a rotaţie sistemul de fertilizare organo-mineral a asigurat acumularea mai intensă a
substanţei organice şi ameliorarea calităţii lui [142]. Conţinutul maxim de substanţă organică s-a
înregistrat pe varianta cu sistemul mixt de fertilizare pe sol podzol-înţelinit timp de 4 rotaţii în
asolamentul cu 6 sole a Staţiunii Experimentale din Polesia (Ucraina) [55].
În experienţele pe cernoziom obişnuit din Başkortostan şi pe cernoziomuri levigate din
zona de silvostepă a Siberiei de Vest s-a dovedit că majorarea conţinutului substanţei organice şi
ameliorarea calităţii ei au asigurat sistemul organic şi organo-mineral de fertilizare [218, 239].
M.Ţurcanu şi E.Sergentu menţionează că pe cernoziom levigat, pentru intensificarea
transformării substanţei organice a gunoiului de grajd şi conţinutului de substanţe organice a
solului, este necesară îmbinarea îngrăşămintelor organice cu cele minerale [243].
După datele lui N.G.Miazin în staţionarul experimental al Universităţii Agrare de Stat din
Voronej pe cernoziom levigat în cursul rotaţiei asolamentului cu 6 sole gunoiul de grajd, îmbinat
cu îngrăşăminte minerale, a majorat conţinutul substanţei organice cu 0,20 %, fără îngrăşăminte
minerale – cu 0,02 % [180]. După părerea autorului exploatarea de lungă durată a
cernoziomurilor fără aplicarea îngrăşămintelor a dus la scăderea considerabilă a conţinutului de
substanţă organică în sol [181].
Ca exemplu pozitiv al influenţei aplicării de lungă durată a gunoiului de grajd şi
îngrăşămintelor minerale asupra acumulării substanţei organice poate servi modelul de creare a
solului fertil în fostul colhoz “Osnejeţkii” din raionul Pinsk regiunea Brest din Belorusia. În
perioada din 1958 pînă la 1981 pe soluri nisipoase şi lutonisipoase s-au dublat reservele de
humus (de la 35 t/ha pînă la 70 – 75 t/ha), s-a mărit grosimea stratului arabil (de la 20 – 22 cm
pînă la 30 – 35 cm) şi s-au ameliorat indicii agrochimici [216, 238].
Eficienţa îngrăşămintelor organice depinde de felurile lor. Astfel, în staţionarul
experimental al Institutului de Cercetări pentru Agricultură din Krasnodar, s-a constatat că
cultivarea culturilor cerealiere şi prăşitoare în asolament pe cernoziom levigat timp de 20 ani a
dus la micşorarea conţinutului substanţei organice în stratul de 0 – 40 cm cu 0,3 %. Aplicarea
paielor şi gunoiului de grajd fără aşternut de paie a micşorat pierderile substanţei organice, dar
nu le-au prevenit pe deplin. Numai folosirea gunoiului de grajd cu aşternut de paie a asigurat
bilanţul pozitiv a substanţei organice la finele celei de-a doua rotaţii a asolamentului cu 10 sole
[183]. Pe cernoziom obişnuit din Başkortostan toate felurile de îngrăşăminte organice (siderale –
30 t/ha, gunoi de grajd – 40 t/ha şi paie 5 t/ha) au mărit conţinutul de substanţă organică şi al
acizilor huminici din componenţa ei [178].
Dozele mici de gunoi de grajd nu asigură reproducerea conţinutului substanţei organice
din sol. După datele obţinute în staţionarul experimental al Institutului de Cercetări pentru Sfecla
de Zahăr “A.L.Mazlumov” (Ucraina), pe cernoziom levigat în asolament cu 9 sole cu culturi
cerealiere şi sfeclă pentru zahăr aplicarea de lungă durată a gunoiului de grajd şi a
îngrăşămintelor minerale în cantităţi de 2,8 t şi 45,6 – 112,2 kg NPK la 1 ha a asolamentului, a
micşorat fertilitatea solului [141].
C.Zagorcea, referitor la cernoziomurile carbonatate din Moldova, menţionează că gunoiul
de grajd, la folosirea lui sistematică şi îndelungată în asolament în doze mai mici în comparaţie
cu exportul elementelor nutritive, numai încetinează micşorarea conţinutului substanţei organice.
Doar majorarea dozelor de gunoi de grajd în sistemul organo-mineral de fertilizare în asolament
a asigurat stabilizarea conţinutului substanţei organice din sol [108].
Dacă aplicarea gunoiului de grajd, ca regulă, după părerea cercetătorilor se consideră ca
factor, care duce la acumularea substanţei organice în sol, atunci problema influenţei
îngrăşămintelor minerale asupra conţinutului substanţei organice în sol nu găseşte răspuns
univoc în publicaţii. În unele lucrări sunt prezentate date despre sporirea conţinutului de
substanţă organică în rezultatul aplicării îngrăşămintelor minerale [58, 92, 193, 229, 240].
B.S.Basibekov prezintă date despre majorarea rezervelor de substanţă organică în stratul 0 – 40
cm al solului castaniu la folosirea îngrăşămintelor minerale (N 1050 P1010 K890 kg s. a./ha timp de 2
rotaţii) cu 5,2 t/ha timp de 2 rotaţii ale asolamentului cu 8 sole (cu cultivarea ierburilor perene
leguminoase) [58].
În experienţa Institutului de Cercetări pentru Agricultură din Vladimir, fondată în anul
1969 pe sol cenuşiu de pădure, timp de trei rotaţii ale asolamentului cu culturi cerealiere, ierburi
şi prăşitoare cu 7 sole, s-a constatat majorarea conţinutului de substanţă organică a solului pe
toate variantele experienţei:
 N400 P400 K550 kg s. a. /ha timp de rotaţie + 0,18 %;
 gunoi de grajd, 80 t / ha + 0,18 %;
 gunoi de grajd, 80 t / ha + NPK ( 456:330:524) + 0,27 % [193].
După datele lui M.Ţurcan în experienţă pe cernoziomuri levigate şi carbonatate s-a
constatat majorarea conţinutului de substanţă organică nu numai pe variantele cu îngrăşăminte
organice şi organo-minerale, dar şi pe cele cu îngrăşăminte minerale (NPK) [240]. S.M.Gurevici
explică majorarea rezervelor de substanţă organică a solului pe cernoziom ca urmare a majorării
cantităţii resturilor vegetale, ce rămîn în sol [92]. Dar, după cum s-a menţionat mai sus, odată cu
mărirea cantităţii resturilor vegetale sporeşte şi exportul elementelor nutritive cu recolta [155].
În acelaşi timp după părerea altor cercetători folosirea în exclusivitate a îngrăşămintelor
minerale nu asigură compensarea deplină a azotului consumat de către plante şi duce la bilanţul
deficitar de substanţă organică a solului [152, 155, 184]. Aceasta se confirmă în experienţa,
efectuată de A.F.Bondareva, în care gunoiul de grajd în doză de 40 t/ha pe cernoziom carbonatat
a majorat conţinutul de azot total şi a substanţei organice a solului, dar îngrăşămintele minerale
au micşorat doar pierderile substanţei organice a solului [73]. La concluzii analogice au ajuns şi
alţi cercetători [108, 148, 183].
А.М.Lîkov explică faptul că unii autori au evidenţiat un conţinut mai sporit de substanţă
organică în sol la folosirea îngrăşămintelor în comparaţie cu varianta nefertilizată ca urmare a
încetinirii proceselor biologice din cauza influenţei negative a substanţelor minerale asupra biotei
din sol [155].
O influenţă considerabilă asupra stării substanţei organice a solului o exercită echilibrul
nivelului de nutriţie cu azot şi fosfor. După datele lui V.I.Nikitişen ş.a. folosirea dozelor în
creştere de azot în condiţiile asigurării scăzute cu fosfor pe fondul K 60 a determinat scăderea
conţinutului de substanţă organică pe solurile cenuşii de pădure. Timp de 16 ani pierderile au
crescut de la 2,16 pînă la 1,90 – 2,03 %, preponderent din contul favorizării mineralizării
carbonului fracţiei stabile a substanţei organice a solului. Raportul acizilor huminici către cei
fulvici s-a micşorat de la 1,14 pînă la 0,70, ceea ce confirmă majorarea mobilităţii substanţelor
humice [186].
Majorarea dozelor îngrăşămintelor minerale favorizează mineralizarea substanţei
organice a solului. Aceasta duce la micşorarea rezervelor de humus în sol şi, ca urmare, la
înrăutăţirea multor proprietăţi ale solului şi micşorarea fertilităţii lui [59, 222]. Dozele sporite de
îngrăşăminte minerale contribuie la agravarea corelaţiilor în sistemul “plantă – sol –
îngrăşăminte” şi duc la apariţia unor modificări nefavorabile a proprietăţilor solului [214].
Date importante cu privire la problema stării substanţei organice a solului la folosirea de
lungă durată a îngrăşămintelor sunt prezentate de L.K.Şevţova şi coautori, care au cercetat starea
cernoziomurilor în 16 experienţe de lungă durată după un program unic complex. Autorii
subliniază că folosirea de lungă durată a gunoiului de grajd în doze de 4 – 6 t/ha anual menţine
conţinutul substanţei organice a solului la nivel iniţial. Numai în experienţe cu durata de 47 –
100 ani, cu folosirea dozelor sporite de gunoi de grajd (10 –12 t/ha anual), se măreşte conţinutul
de substanţă organică cu 8 – 52 % în comparaţie cu martorul [250].
 În experienţele de lungă durată ale ICCC “Selecţia” (1962 – 1991), pe cernoziom
obişnuit în semănături permanente ale grîului de toamnă şi ale porumbului pentru boabe, ogor
negru şi în asolamente cu diferită pondere a culturilor prăşitoare s-a constatat scăderea
conţinutului şi rezervelor de substanţă organică în sol cu 5,0 – 27,3 % în comparaţie cu datele
iniţiale la toate variantele cu diferit grad de fertilizare (gunoi de grajd de la 1,4 pînă la 12,0 t/ha
şi NPK corespunzător de la 24,9:41,6:21,4 pînă la 88,2:97,5:63,2 kg s.a./ha anual). După părerea
lui B.Boincean, cauza faptului dat constă în deficitul reîntoarcerii în sol a resturilor vegetale şi a
îngrăşămintelor. Analizînd spectrul variat de bibliografie la această întrebare, B.Boincean
dovedeşte însemnătatea şi necesitatea întreţinerii ramurilor de fitotehnie şi zootehnie în scopul
reproducerii fertilităţii solului [6, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72].
Fertilitatea eficientă a solului este determinată nu numai de rezerva totală de substanţă
organică a solului, dar şi de raportul între partea sa stabilă şi labilă [82, 106]. V.I.Kiriuşin
consideră că soluţionarea problemei sporirii fertilităţii solului numai prin reglarea conţinutului de
substanţă organică a solului nu este corectă. Corelaţia recoltei cu conţinutul total de substanţă
organică a solului în mare măsură se manifestă în condiţiile agriculturii extensive. Este necesară
menţinerea în sol a anumitei cantităţi din fracţia labilă a substanţei organice [119].
Referitor la folosirea îngrăşămintelor pe soluri cu diferit conţinut de substanţă organică,
N.F.Ganjara consideră că recolta depinde nu de conţinutul total de substanţă organică a solului,
dar de conţinutul părţii sale labile. Majorarea semnificativă a recoltelor plantelor de cultură
odată cu sporirea conţinutului de substanţă organică de la 3,5 pînă la 5,5 % a avut loc numai la
martor şi variantele cu doze mici de îngrăşăminte organice şi minerale. La aplicarea dozelor
medii şi mari conţinutul de substanţă organică a solului nu s-a schimbat. De aici autorul conclude
despre exagerarea rolului conţinutului de substanţă organică a solului în formarea recoltei şi
eficienţei îngrăşămintelor. Corelaţiile existente dintre conţinutul de substanţă organică a solului
şi recoltă, autorul le explică prin faptul că substanţă organică şi recolta depind de aceiaşi factori
(cantitatea de resturi vegetale şi organice, indicii fizico-chimici, condiţii de umiditate, chimizmul
apelor freatice ş.a.) şi au acelaşi vector de modificare la schimbarea factorilor daţi. Conţinutul
total de substanţă organică a solului, compoziţia ei fracţionară este un indicator diagnostic
obiectiv al genezei şi fertilităţii potenţiale ale solului, dar nu caracterizează fertilitatea efectivă
[84].
Asemenea opinie ascunde un pericol, fiindcă s-a constatat că scăderea eficienţei
energetice în agricultură în primul rînd este legată de folosirea îngrăşămintelor minerale, iar
modalitatea de reducere a folosirii îngrăşămintelor organice nu este corectă [133].
Îngrăşămintele organice şi minerale nu au o influenţă adecuată asupra compoziţiei
substanţei organice a solului. După datele lui M.Ţurcan şi a coautorilor, aplicarea
îngrăşămintelor minerale contribuie la formarea substanţelor humice din contul resturilor
vegetale, cu predominarea acizilor fulvici şi micşorarea fracţiei stabile a substanţei organice a
solului în rezultatul descompunerii ei intense [244]. Îngrăşămintele organice, din contra, măresc
conţinutul fracţiei stabile a substanţei organice a solului cu predominarea acizilor huminici [242,
244].
În cercetările lui B.Boincean s-a constatat influenţa pozitivă mai semnificativă a
îngrăşămintelor organice decît a celor minerale nu numai asupra majorării rezervelor totale de
substanţă organică, dar şi a favorizării mobilităţii (labilităţii) ei şi intensificării proceselor de
sinteză – descompunere [65].
La majorarea conţinutului fracţiei labile a acizilor fulvici în sistemul mineral de
fertilizare indică cercetările compoziţiei fracţionale a substanţei organice în experienţele de
producere, efectuate de I.A.Ivanov [113].
După datele lui A.I.Jukov gunoiul de grajd a asigurat acumularea în sol a substanţei
organice, inclusiv a fracţiei labile, pe cînd resturile vegetale – numai a părţii labile. Intensificarea
acumulării substanţei organice, inclusiv a fracţiei labile, depinde de doză, felurile de
îngrăşăminte organice şi nivelul iniţial de substanţă organică în sol [106].
În cercetările deja menţionate (L.K.Şevţova şi coaut.), la fel s-a constatat că folosirea de
lungă durată a îngrăşămintelor organice şi îmbinarea lor cu cele minerale favorizează majorarea
raportului acizilor huminici către cei fulvici la toate subtipurile de cernoziomuri studiate.
Concomitent se remarcă modificări în compoziţia fracţionară a substanţei organice a solului, mai
ales la modificarea reacţiei solului sub influenţa acţiunii îngrăşămintelor fiziologic acide.
Conţinutul fracţiei stabile se micşorează cu 13 %, iar al fracţiei labile sporeşte cu 41% în
comparaţie cu martorul la folosirea îngrăşămintelor minerale. La fel se măreşte conţinutul de
compuşi humici hidrosolubili [250]. Rezultatele date se confirmă şi în experienţele efectuate pe
cernoziomurile levigate din Voronej [181].
În experienţa de lungă durată la ICCC “Selecţia” în asolamente şi în cultura permanentă
pe cernoziom obişnuit şi pe cernoziomuri tipice din Başkortostan, s-a constatat majorarea
conţinutului părţii labile a substanţei organice pe variantele cu sistemul organo-mineral de
fertilizare [61, 70, 71, 72].
O însemnătate considerabilă în sporirea conţinutului de substanţă organică a solului şi
ameliorarea calităţii ei îi revine îmbinării aplicării îngrăşămintelor cu tratarea periodică cu var
[175].
Un indice foarte important al fertilităţii solului, care contribuie la transformarea fertilităţii
potenţiale în cea efectivă, este activitatea biologică a solului [59]. După E.Russel, solul se
consideră fertil, dacă conţine rezerva necesară de hrană în forme accesibile pentru plante sau
conţine microorganisme, care transformă substanţele nutritive [208]. Cu activitatea
microorganismelor din sol sunt legate procesele de sinteză şi descompunere a substanţei organice
a solului, transformării substanţelor nutritive în forme accesibile pentru plante şi alte procese
biochimice din sol [52, 176]. Dar conţinutul sporit de microorganisme din sol nu întotdeauna
caracterizează nivelul înalt de fertilitate. Numai conţinutul şi raportul optim al
microorganismelor asigură predominarea sintezei substanţelor humice asupra proceselor de
descompunere a lor [124].
În experienţe cu izotopul 15N s-a constatat că recolta culturilor pe soluri podzol-înţelinite
la 30 – 50 % se formează din contul azotului mineralizat din sol, pînă la asigurarea deplină a
plantelor cu azot din îngrăşăminte minerale [57, 104, 222, 231]. Postacţiunea îngrăşămintelor
minerale cu azot este nesemnificativă (2 – 3%) [104].
Pe cernoziomuri ponderea azotului din sol în formarea recoltei este însă mai mare decît
pe soluri podzol-înţelinite. Cercetările efectuate la ICCC “Selecţia” confirmă că cota parte a
azotului din sol în exportul total al azotului de către plante alcătuieşte 80 % şi mai mult [70, 71].
Referitor la grîul de toamnă pe cernoziomuri satisfacerea necesităţilor în azot din contul celui din
sol alcătuieşte 75 – 85 % [224].
Formarea azotului mineralizat din sol este cu atît mai înaltă, cu cît solul este mai fertil, cu
cît mai înaltă este activitatea lui biologică şi capacitatea de a mineraliza azotul din sol [59].

Tabelul 2. Folosirea de către plante a azotului îngrăşămintelor şi solului (Microexperienţe de

cîmp pe soluri podzol-înţelinite; N.A.Sapojnikov, 1980)
solCapacitatea de nitrificaţie, mg/100g

Conţinutul
Exportul azotului din contul
microorganismelor, mii/g sol

îngrăşămintelor solului
aerobice ce descompun
Humus, %

pe agarul amidono-

Nivelul
de nitrificaţie
amoniacal

fertilităţii
celuloză

mg % mg %

Scăzut 1,2 2,2 6500 30 7 162 37 272 63

Mijlociu 2,5 3,3 11400 12 23 224 38 366 62
Sporit 3,5 8,3 23000 50 50-120 231 23 752 77

Sursa: «Биологические основы плодородия почвы»/ Под редакцией

О.А.Берестецкого, М. Колос, 1984 [59].
 Din datele, prezentate (tab. 2.) reiese că cu cît mai înalt este nivelul fertilităţii, cu atît mai
mare e ponderea azotului din sol în formarea recoltei.
O situaţie similară se creează şi în consumarea fosforului şi potasiului de către plante. În
condiţii de cîmp plantele folosesc circa 20-30 % de fosfor din îngrăşăminte [208]. Furnizarea
fosforului din contul materiei organice alcătuieşte 80-85 %, si este de 3-4 ori mai înaltă decît din
contul îngrăşămintelor minerale [59, 236]. Coeficientul folosirii potasiului din contul
îngrăşămintelor minerale variază în limitele 50 % [71].
Elementele biogene, ce se conţin în gunoiul de grajd, se folosesc cu mult mai eficient, în
comparaţie cu îngrăşămintele minerale (tab. 3).
Reieşind din cele expuse mai sus, rezultă că pentru asigurarea plantelor cu azot şi alte
elemente nutritive este necesar ca solul „...să posede o activitate biologică înaltă, o cantitate şi
activitate înaltă a microorganismelor, care transformă elementele nutritive ale solului în forme
uşor accesibile pentru plante” [204].

Tabelul 3. Folosirea elementelor biogene din gunoiul de grajd, aplicat în doza 20 – 40 t/ha
(Rubenzam A., Rauă K., 1969, [213])
Perioada după aplicare Azot Fosfor Potasiu
I an 23 – 38 14 – 25 10 – 18
II an 16 – 22 8 – 18 7 – 12
III an 5 – 13 10 – 20 6–7
Timp de VI ani circa 78 56 – 85 65 – 70

Un număr însemnat de cercetări privind influenţa dozelor mici de îngrăşăminte minerale

asupra activităţii biologice a solului a constatat că aplicarea îngrăşămintelor ( pe soluri acide – pe
fondul calcarului) nu a redus, dar, din contra, a majorat cantitatea grupelor fiziologic active de
microorganisme din sol de importanţă agronomică – bacteriilor de amonificaţie, nitrificaţie,
denitrificaţie şi microorganismelor ce descompun celuloză, a majorat activitatea fermentativă a
solului şi intensitatea degajării bioxidului de carbon [141, 166, 169, 179, 189].
Folosirea dozelor majorate de îngrăşăminte minerale au asuprit dezvoltarea fixatorului de
azot Azotobacter, au redus capacitatea de fixare a azotului pe cernoziomuri, au favorizat
dezvoltarea fungilor microscopici [160].
O însemnătate deosebită asupra activităţii microbiologice a solului exercită gunoiul de
grajd. Împreună cu gunoiul de grajd în sol se introduc o cantitate considerabilă de
microorganisme şi rezerve mari de material energetic, macro- şi microelemente [52]. După
datele lui M.Ţurcan într-o tonă de gunoi de grajd se conţin 16,6 + 3,0 kg NPK în raportul
1:0,6:1,3; 30,4+5,6 g de Zn, 14,8+4,3 g Cu, 15,0+5,9 g Ni, 1,0+0,3 g Mo [241].
 C.Marinescu în confirmarea rolului principal în formarea complexului microbiologic,
prezintă datele cercetărilor de lungă durată a stării microbocenozei cernoziomului tipic pe
diferite variante. Datele sunt prezentate în calcul la 1g de sol [161].
Recalcularea datelor prezentate la 1g de substanţă organică a solului permite de a judeca
despre nivelul stării biogene a solului (tab. 4). Din aceste date putem presupune că pe variantele
cu aplicarea gunoiului de grajd, intensitatea proceselor de sinteză-descompunere a materiei
organice este mai mare. Esenţial se măreşte conţinutul bacteriilor fixatoare de azot Azotobacter,
cărora le revine un rol foarte important în formarea substanţei organice a solului, la ce indică şi
alţi autori [165, 212].

Tabelul 4. Biogenitatea cernoziomului tipic la folosirea de lungă durată a terenului arabil, ţelinei
şi pămîntului virgin (după C.Marinescu, 2003, [161])

De descompunere a
substanţei organice
Amonificatori

Oligonitrofile

Actinomicete
Substanţă Azotobac
Fungi,
organică a ter,
Varianta mii/g
solului, celule/g
humus
% humus

mln/g humus

Martor (absolut) 4,08 166,7 460,8 416,7 83,3 2868 759,8

NPK cîte 90 kg s. a./ ha 4,19 145,6 434,4 443,9 78,8 3055 1078,4
182,2
Gunoi de grajd, 60 t/ha (pe rotaţie) 4,61 177,9 407,8 62,9 8959 824,3
Gunoi de grajd, 60 t/ha + NPK cîte
4,56 197,4 190,8 412,3 54,8 8509 1162,3
60 kg s. a./ha
Ogor negru(30 ani) 3,66 57,4 19,1 139,3 21,9 0 191,3
Ţelină (15 ani) 5,12 99,6 54,7 296,9 54,7 3945 722,7
Pămînt virgin 6,53 179,2 75,0 341,5 45,9 4104 1271,1

Rezultate similare au fost obţinute în experienţe cu îngrăşăminte pe sol podzol-înţelinit.

Analogic s-a mărit mobilitatea substanţei organice, ce prezintă premiză pentru ameliorarea stării
calitative a materiei organice din sol [65].
Numeroasele cercetări, efectuate în diferite ţări, pe diferite tipuri de sol, au permis de a
stabili acţiunea pozitivă a îngrăşămintelor organice, folosite aparte sau împreună cu cele
minerale, asupra cantităţii microorganismelor şi activităţii biologice a solului, conţinutului
materiei organice şi labilităţii ei [5, 23, 31, 33, 110, 149, 156].
 Referitor la influenţa îngrăşămintelor minerale rezultatele cercetărilor sunt contradictorii.
După datele publicate, aplicarea îngrăşămintelor minerale:
 favorizează activitatea microorganismelor şi stimulează activitatea fermenţilor
peroxidaza şi polifenoloxidaza [111];
 exercită acţiune stimulatoare asupra cantităţii şi activităţii bacteriilor de
amonificaţie şi nitrificaţie (la doza NPK a cîte 60 kg s.a./ha pe sol cenuşiu de pădure şi
cernoziom levigat) [229];
 activizează microflora din sol şi favorizează procesele mineralizării substanţei
organice (îngrăşăminte cu azot) [59];
 contribuie la majorarea cantităţii de bacterii, la dezvoltarea fixatorilor de azot
liberi şi simbiotici, la ameliorarea capacităţii nitrificative şi regimului de azot al solului [146].
După datele lui V.G.Mineev şi a coautorilor aplicarea sistematică a îngrăşămintelor
minerale, mai ales în doze mari, duce la scăderea activităţii biologice şi modificarea
microbocenozei, reducerea cantităţii şi ponderii bacteriilor ce descompun celuloza şi majorarea
cantităţii actinomicetelor, ca urmare a majorării acidităţii solului [169, 170, 173].
Actinomicetele, posedînd de un aparat fermentativ destructiv mai puternic, se acomodează mai
uşor la modificările mediului (scăderea valorii pH-ului, majorarea concentraţiei soluţiei solului,
scăderea umidităţii), mai intensiv descompun materia organică stabilă şi duc la scăderea
fertilităţii solului [170]. La toate solurile (cu excepţia cernoziomului levigat) se menţionează
majorarea toxicităţii generale şi biologice, acumularea în exces a nitraţilor în sol, în apele
freatice, bazinele de apă şi în producţie [173].
Caracterul acţiunii îngrăşămintelor minerale asupra microflorei din sol depinde de tipul
solului, caracteristicile lui agrochimice şi dozele folosite. Dacă pe soluri podzol-înţelinite acide,
dozele moderate de îngrăşăminte minerale duc la micşorarea activităţii biologice a solului, atunci
pe cernoziomuri acţiunea lor negativă poate să lipsească, sau din contra, să mărească conţinutul
grupelor principale a microflorei din sol [81, 155, 161, 169].
Aplicarea comună a dozelor moderate de îngrăşăminte minerale cu gunoi de grajd
contribuie la favorizarea semnificativă a activităţii biologice a solului şi exclude sau micşorează
acţiunea negativă a dozelor mari de îngrăşăminte minerale [169, 217]. Aplicării comune a
îngrăşămintelor organice şi celor minerale au acordat o atenţie sporită academicienii
V.R.Viliams şi D.N.Preanişnikov. V.R.Viliams considera că hrana este necesară nu numai pentru
plante, dar şi pentru populaţia bacteriană din sol, care are un rol important în nutriţia plantelor
[80]. D.N.Preanişnicov a indicat însemnătatea crescîndă a gunoiului de grajd la chimizarea
intensivă [207].
 În cercetările efectuate în diferiţi ani de C.Zagorcea (1990), B.Boincean (1982,1999),
A.M.Lîkov (1983), S.F.Şatohina şi S.I.Hristenko (1996) E.N.Demcenko (1992), I.V.Gluşcenko
(1981) ş.a. a fost dovedit avantajul şi însemnătatea gunoiului de grajd în sistemul de fertilizare
[65, 71, 87, 96, 108, 151, 249].
Nu poate fi lăsată fără atenţie influenţa aplicării îngrăşămintelor asupra numărului şi
masei rîmelor de ploaie. În cazul populaţiei înalte a rîmelor de ploaie (0,3 – 3,0 mln buc./ha, ce
alcătuieşte circa 0,1 – 1,0 t/ha), timp de un an prin organismul lor poate fi trecut şi îmbogăţit cu
elemente nutritive în forme uşor accesibile în limitele 10 – 100 t/ha de sol (cantitate, care de 100
ori depăşeşte masa lor) [100]. Totodată se ameliorează aeraţia solului şi regimul hidric,
proprietăţile fizico-chimice şi biologice ale solului, condiţiile pentru dezvoltarea microflorei din
sol [27, 39]. Rîmele redistribuie materia organică a solului, măresc permeabilitatea lui [42].
Rîmele de ploaie consumă o cantitate mare de resturi vegetale şi le includ în sol. De exemplu,
populaţia Lumbricus terresstris L. sub semănăturile de porumb, anual introduc în sol circa 840
kg/ha de resturi vegetale [60].
N.P.Bitiuţkii cu coautorii au cercetat influenţa rîmelor de ploaie (Lumbricus terresstris,
Aporrectodea caliginosa, Eisenia foetida) la mineralizarea compuşilor de azot în sol. S-a
constatat că activitatea rîmelor de ploaie este însoţită de intensificarea nitrificaţiei în sol, ce
influenţează favorabil asupra nutriţiei plantelor cu azot, mai ales în cazul resturilor vegetale cu
raportul înalt C : N. Speciile rîmelor, care se caracterizează prin viteza maximă de excreţie a
amoniului (L. terresstris şi A. caliginosa), au exercitat o acţiune maximă asupra procesului de
nitrificaţie din sol. Autorii presupun că amoniul, ce se conţine în excrementele rîmelor, participă
la reglarea nitrificaţiei în calitate de sursă nemijlocită şi/sau în calitate de promotor al N-
mineralizării materiei organice din sol [60].
Biomasa rîmelor de ploaie depinde de cantitatea şi calitatea hranei. În experienţele secţiei
de pedologie şi nutriţie a plantelor a Universităţii de Stat Australia de Est s-a stabilit că în cazul
aplicării unei cantităţi mai mari de gunoi de grajd, masa rîmelor de ploaie se măreşte mai rapid.
La folosirea hranei cu conţinut scăzut de azot, masa rîmelor s-a micşorat [1]. La corelaţia directă
a numărului şi biomasei rîmelor de ploaie cu importul în sol a azotului organic şi mineral indică
şi alte surse [60, 71].
Referitor la starea fitosanitară a solului este necesar de menţionat că la folosirea
complexă a îngrăşămintelor organice şi minerale se micşorează cantitatea microorganismelor
fitotoxice [129]. Majorarea îmburuienării semănăturilor se explică ca urmare a reducerii luptei de
concurenţă dintre buruieni şi plantele de cultură, sporirii producerii seminţelor şi capacităţii
seminţelor unor specii de buruieni de a păstra capacitatea germinativă după trecerea prin tubul
digestiv al animalelor, nimerind în sol cu gunoi nefermentat [153, 154, 196].
Aplicarea de lungă durată a dozelor sporite de îngrăşăminte minerale poate să mărească
toxicitatea solului (generală şi biologică) preponderent din contul produselor metabolismului
diferitor grupe de microorganisme (fungi, actinomicete), ce poate să inhibe dezvoltarea
sistemului radicular al plantelor. Aşa dar, toxicitatea generală a solului la aplicarea dozelor
sporite de îngrăşăminte minerale a fost cu 41,5 % mai mare faţă de martor, iar cea biologică – cu
27,0 %. În cazul îmbinării îngrăşămintelor minerale cu gunoi de grajd – cu 30 şi 25 %,
corespunzător [169].

1.2 Factorii agrochimici

Deoarece problema conţinutului şi stării materiei organice a solului la aplicarea
îngrăşămintelor a fost analizată în capitolul 1.1.1., aici se va acorda atenţie influenţei aplicării
îngrăşămintelor asupra altor indici agrochimici.
Din proprietăţile agrochimice ale solului, care influenţează asupra fertilităţii lui fac parte
conţinutul elementelor nutritive în forme accesibile pentru plante şi proprietăţile, ce ţin de
complexul adsorbtiv al solului: capacitatea de adsorbţie, componenţa bazelor adsorbite, gradul
de saturaţie cu ele, diferite feluri de aciditate [105, 153].
Proprietăţile agrochimice exercită influenţă nemijlocită asupra :
- recoltei culturilor,
- regimului nutritiv al solului,
- activităţii biologice a solului,
- caracterului transformării îngrăşămintelor aplicate,
- mobilităţii fracţiei coloidale şi posibilităţii deplasării, în condiţiile regimului
hidric percolativ, în adîncimea solului [105].
În experienţe de scurtă durată îngrăşămintele minerale şi organice, la folosirea lor
corectă, influenţează pozitiv asupra proprietăţilor agrochimice ale solului [169, 237]. Rezultatele
experienţelor de lungă durată cu testarea îngrăşămintelor prezintă o mare valoare la elaborarea
bazelor ştiinţifice a sistemelor de fertilizare [114]. Aplicarea sistematică a îngrăşămintelor, mai
ales în doze mari, este însoţită de modificarea tuturor proprietăţilor solului, inclusiv şi a celor
agrochimice [105].
Un număr însemnat de publicaţii despre influenţa aplicării de lungă durată a
îngrăşămintelor organice asupra proprietăţilor solului confirmă că ele, în afară de sporirea
conţinutului materiei organice în sol:
 micşorează aciditatea de schimb şi hidrolitică [31, 34, 94, 223, 229, 237, 249];
 sporesc gradul de saturaţie a solului cu baze şi suma bazelor adsorbite [105, 223];
 măresc capacitatea de adsorbţie [105, 237];
  îmbogăţesc solul cu substanţe nutritive în forme accesibile pentru plante [25, 54, 173,
247].
În acelaşi timp în unele lucrări se remarcă că aplicarea gunoiului de grajd:
 doar menţine aciditatea hidrolitică la nivelul martorului [251];
 numai încetineşte procesul de majorare a acidităţii solului [183];
 nu exercită influenţă asupra acumulării formelor mobile de elemente nutritive în sol [62];
 provoacă micşorarea capacităţii de adsorbţie [201].
Acest fapt poate fi explicat, probabil, prin diferenţa condiţiilor pedoclimatice, a formelor
şi dozelor de îngrăşăminte aplicate, epocile de aplicare şi încorporare.
Referitor la îngrăşămintele minerale în diferite lucrări este indicată acţiunea lor pozitivă
şi negativă asupra proprietăţilor agrochimice ale solului la folosirea sistematică de lungă durată.
Generalizarea datelor publicate permite de a concluziona că acţiunea lor negativă asupra
proprietăţilor agrochimice constă în majorarea acidităţii hidrolitice, micşorarea sumei bazelor
adsorbite şi gradului de saturare a complexului adsorbtiv al solului, scăderea conţinutului
calciului şi magneziului mobil, majorarea cantităţii de aluminiu mobil ş. a. [114, 174, 177, 189,
190, 251]. Acţiunea pozitivă a aplicării sistematice a îngrăşămintelor constă preponderent în
majorarea conţinutului în sol a formelor mobile de elemente biogene – azotului, fosforului,
potasiului [53, 54, 75, 109, 114, 177, 229].
După datele generalizate de V.D.Pannikov şi V.G.Mineev acţiunea îngrăşămintelor
asupra proprietăţilor agrochimice ale solului se manifestă mai pronunţat pe soluri cu conţinut
redus de humus. Pe cernoziomuri cu un conţinut sporit de humus acţiunea îngrăşămintelor asupra
fertilităţii este mai puţin pronunţată [197].
În cercetările efectuate la fostul Institut Unional pentru Îngrăşăminte şi Agropedologie
(ВИУА) pe soluri podzol-înţelinite s-a stabilit că aplicarea de lungă durată a îngrăşămintelor
minerale sporeşte toate felurile de aciditate, micşorează gradul de saturaţie cu baze şi modifică
suma bazelor adsorbite [112].
Pe solul cenuşiu de pădure s-a constatat majorarea acidităţii actuale preponderent sub
acţiunea îngrăşămintelor cu azot [186]. Sporirea sau reducerea acidităţii hidrolitice are loc la
aplicarea, corespunzător, a îngrăşămintelor cu fosfor sau salpetrului de amoniu [193]. În acelaşi
timp, pe luvisolurile din România (argiloase şi brune) salpetru de amoniu aparte şi în combinaţie
cu superfosfatul şi sarea de potasiu provoacă majorarea acidităţii solului [25, 34].
Pe cernoziom tipic aplicarea de lungă durată a îngrăşămintelor minerale în asolament cu
culturi cerealierele şi prăşitoare a contribuit la majorarea conţinutului elementelor nutritive în sol
şi n-a modificat aşa indici ca reacţia solului, aciditatea hidrolitică, suma bazelor adsorbite şi
gradul de saturaţie cu ele [227].
 După alte date, modificarea acidităţii solului a avut loc şi pe cernoziomuri. În
experienţele lui S.M.Gurevici pe cernoziom viguros aciditatea actuală şi de schimb la aplicarea
de lungă durată a îngrăşămintelor minerale s-a modificat slab, iar aciditatea hidrolitică s-a
majorat mai evident (la aplicarea NPK a cîte 840 kg/ha) [92]. Conform datelor G.N.Ianova
cernoziomurile viguroase la aplicarea dozelor mari de îngrăşăminte minerale esenţial s-au
înrăutăţit proprietăţile fizico-chimice, a sporit aciditatea actuală [251]. B.S.Nosko prezintă date
despre scăderea esenţială a valorii pH-ului (de la 5,4 pînă la 4,7), sporirea acidităţii hidrolitice
(de la 4,7 pînă la 7,0 – 8,3 me/100 g sol), micşorarea sumei bazelor adsorbite (de la 30,8 pînă la
24,6 me/100 g sol) şi micşorarea conţinutului cationilor de calciu în componenţa bazelor
schimbabile (de la 25,8 pînă la 20,5 me/100 g sol) la folosirea dozelor sporite de NPK (a cîte
1200 kg/ha) pe cernoziom tipic [189].
La evaluarea modificării acidităţii solului este necesar de luat în consideraţie că una din
cauzele majorării ei în afară de îngrăşămintele minerale este căderea împreună cu precipitaţiile a
unor cantităţi mari de anioni ai acizilor. După observaţiile Staţiunii Experimentale Agrare din
Ternopol de comun acord cu Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie din Ucraina
în perioada anilor 1985 – 1989 în medie la 1 ha de teritoriu din zona activităţii Staţiunii
Experimentale au căzut 95 kg de SO42– , 151 kg de HCO3–, 57 kg de Cl–, 12 kg de NO3–. Necătînd
că o parte semnificativă a lor se spală din limitele stratului de 1 m, totuşi o cantitate
considerabilă rămîne în profilul solului. Cantitatea cationilor, ce cad cu precipitaţiile este
aproape de două ori mai mică, iar 1/3 – 1/2 din ei la fel sunt spălaţi (mai ales Ca 2+). În medie,
timp de un an pe variantele experimentale au fost levigate 30 – 68 kg/ha de calciu, 2 –12 kg/ha
de magneziu, în total (fără NH4+) – 40 – 86 kg/ha. Toate acestea duc la majorarea acidităţii
solului [251]. În plus este necesar de ţinut cont de exportul considerabil de calciu cu recolta
[148]. Mai intensiv procesul majorării tuturor formelor de aciditate şi scăderii conţinutului
bazelor schimbabile se remarcă în zonele industriale, în apropierea combinatelor, uzinelor etc.
[125].
Acţiunea negativă a aplicării de lungă durată a îngrăşămintelor minerale constă în
levigarea calciului şi magneziului în orizonturile inferioare cu precipitaţiile şi în aciditatea
fiziologică a unor îngrăşăminte [169]. De aceea tratarea cu var permite de a înlătura la timp
fenomenele negative şi de a dirija procesele ce au loc în sol [105]. Rezultatele experimentale
referitor la aplicarea în comun a îngrăşămintelor cu var pe diferite tipuri de sol, inclusiv şi pe
cernoziomuri, denotă scăderea tuturor formelor de aciditate, majorarea sumei bazelor adsorbite şi
a conţinutului formelor mobile de fosfor şi potasiu [62, 103, 139, 175, 192, 201].
Aplicarea comună a îngrăşămintelor minerale şi organice contribuie la menţinerea
proprietăţilor agrochimice pozitive ale solului. În numeroase experienţe de lungă durată cu
folosirea îngrăşămintelor minerale şi organice pe diferite soluri, s-au ameliorat proprietăţile
agrochimice, s-a majorat conţinutul fosforului şi potasiului, suma bazelor adsorbite şi capacitatea
de adsorbţie, s-a micşorat aciditatea de schimb [25, 47, 51, 55, 87, 105, 108, 141, 158, 162, 180,
182, 184].
Aplicarea îngrăşămintelor, mai ales în doze mari, poate provoca acţiunea negativă
„ascunsă” asupra proprietăţilor fizico-chimice ale solului. Conform datelor lui V.I.Savici şi a
coautorilor, la majorarea conţinutului potasiului schimbabil pînă la 4,7 % din capacitatea de
adsorbţie se observă scăderea bruscă a capacităţii de filtraţie. Mărirea conţinutului fosfaţilor
mobili şi hidrostabili este însoţită de obicei de micşorarea conţinutului manganului hidrosolubil
în urma formării fosfaţilor de mangan. Majorarea conţinutului substanţei organice duce la
sporirea conţinutului anionilor în sol, care sunt capabili de a forma compuşi complecşi cu Fe, Al,
Mn, Ni, Zn [214].

1.3 Factorii agrofizici

Proprietăţile fizice ale solului şi, în primul rînd, starea structurală determină regimul
hidric şi de aeraţie şi, în întregime, fertilitatea solului şi dezvoltarea plantelor [203].
Îngrăşămintele, favorizînd formarea de proporţie a biomasei şi acţionînd asupra materiei
organice a solului, complexului său adsorbtiv, exercită o influenţă semnificativă asupra
proprietăţilor agrofizice şi regimurilor hidric şi de aer al solului.
În experienţele de lungă durată a Staţiunii Experimentale din Rothamsted s-a constatat
influenţa favorabilă a substanţei organice, formate în rezultatul aplicării îngrăşămintelor
organice, asupra proprietăţilor fizice ale solului. Folosirea îndelungată a îngrăşămintelor
minerale pe soluri cu conţinut redus de substanţă organică la Staţiunea Experimentală Woburn a
contribuit la înrăutăţirea proprietăţilor fizice a solului [46].
Majoritatea cercetărilor, asemănător datelor obţinute la Staţiunile Experimentale
Rothamsted şi Voburn, au determinat influenţa pozitivă a îngrăşămintelor organice şi, mai ales
organo-minerale, asupra ameliorării stării structurale a solului, hidrostabilităţii structurii,
permeabilităţii pentru aer, micşorării durităţii şi densităţii solului.
În experienţa Academiei Agricole „K.A.Timireazev” din Moscova, fondată de profesorul
A.Doiarenko la iniţiativa academicianului D.Prianişnikov în anul 1912, s-a constatat că
îmbogăţirea solului cu substanţă organică din contul gunoiului de grajd ameliorează starea
structurală a solului şi micşorează densitatea aparentă [149].
Datele experimentale ale Academiei Agrare din Bielorusi au confirmat acţiunea pozitivă
a aplicării complexe a îngrăşămintelor organice şi minerale asupra proprietăţilor fizice ale solului
podzol-înţelinit în stratul arabil. Aplicarea complexă a îngrăşămintelor minerale şi organice a
contribuit la majorarea hidrostabilităţii agregatelor şi micşorării gradului de distrugere a
structurii solului [115, 206].
În experienţa Staţiunii Experimentale de Ameliorare din Veselopodoleansk s-a constatat
că aplicarea sistematică a îngrăşămintelor organo-minerale timp de 27 ani a ameliorat starea
fizică a cernoziomului şi a mărit conţinutul agregatelor din sol cu dimensiunea 0,25 – 10 mm de
la 67 % pînă la 80 % la varianta cu aplicarea gunoiului de grajd (20 t/ha) şi N 80 P130 K110 kg s.a./ha
timp de o rotaţie în asolamentul cu sfeclă pentru zahăr [233].
În alte experienţe, efectuate în diferite condiţii pedoclimatice, la fel s-a stabilit acţiunea
pozitivă a aplicării îngrăşămintelor organice şi organo-minerale asupra formării şi conservării
agregatelor hidrostabile, micşorării densităţii aparente şi formării porozităţii optime [56, 83, 150,
195, 205, 234].
Cum a fost menţionat mai sus, îngrăşămintele organice exercită o influenţă pozitivă
asupra bilanţului substanţei organice în sol. În experienţa de lungă durată (1982 – 1998),
efectuată pe cernoziomul obişnuit al Staţiunii Experimentale din Işim (Rusia), s-a stabilit
corelaţia pozitivă dintre conţinutul humusului, starea structurală a solului şi hidrostabilitatea
agregatelor [145]. După datele lui I.V.Kuzneţova scăderea conţinutului materiei organice în sol
duce la o scădere adecvată a conţinutului agregatelor hidrostabile cu dimensiuni mai mari de
0,25 mm [140].
Pentru formarea proprietăţilor agrofizice favorabile pe soluri, care conţin în complexul
absorbtiv cationii de hidrogen şi aluminiu sau sodiu, în afară de aplicarea îngrăşămintelor
organice este necesară tratarea suplimentară cu calcar sau gips [83, 149, 210]. Aşa, în experienţa
efectuată de V.Vrabie pe soloneţurile de stepă ale Moldovei, la aplicarea a 15 t/ha de gips şi 40
t/ha de gunoi de grajd s-a observat micşorarea conţinutului agregatelor cu dimensiunea pînă la
0,25 mm de la 81,6% pînă la 48,4 % în stratul arabil şi de la 76,3% pînă la 61,2 % în cel
subarabil [83]. Folosirea de lungă durată a dozelor sporite de calcar, îngrăşăminte organice şi
minerale pe solurile cenuşii de pădure ameliorează proprietăţile fizice în profilul solului pînă la
roca parentală [210]. Date similare au fost obţinute şi pe alte tipuri de sol [175].
Referitor la influenţa îngrăşămintelor minerale (NPK) asupra proprietăţilor fizice ale
solului s-au obţinut rezultate contradictorii. Unii autori consideră pozitivă acţiunea
îngrăşămintelor minerale asupra proprietăţilor fizice ale solului, dar într-o măsură mai redusă ca
în cazul aplicării împreună cu gunoiul de grajd [150, 206, 229]. În alte lucrări rezultatele obţinute
demonstrează acţiunea negativă a aplicării îngrăşămintelor minerale asupra proprietăţilor fizice
ale solului [28, 85, 115, 189]. Folosirea îngrăşămintelor minerale în experienţele Academiei
Agrare din Bielorus a contribuit la înrăutăţirea stării structurale şi majorarea conţinutului
agregatelor cu dimensiunea de pînă la 0,25 mm pe soluri podzol-înţelenite [115]. În experienţele
Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Fertilizare a plantelor din Bratislava (Slovacia) s-a
constatat acţiunea negativă a îngrăşămintelor minerale asupra structurii solului şi hidrostabilităţii
agregatelor. Gradul de acţiune negativă a îngrăşămintelor minerale ( NPK şi K ) asupra
proprietăţilor fizice depinde de capacitatea de tamponare a solului. Cele mai rezistente în acest
sens sunt cernoziomurile. Aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor pe solurile podzol-înţelinite
cotribuie la micşorarea hidrostabilităţii agregatelor şi la peptizarea coloizilor din sol [85].
Influenţa îngrăşămintelor minerale asupra proprietăţilor fizice ale solului depinde de doza
aplicată. Aşa, la aplicarea în exces a îngrăşămintelor minerale (N360 P480 K360 ) pe sol podzol-
înţelenit a avut loc micşorarea hidrostabilităţii agregatelor structurale [83]. Pe cernoziom tipic la
aplicarea N1200 P1200K1200 a avut loc micşorarea autentică a cotei parte a agregatelor preţioase
(0,25-10 mm) de la 76 % pe martor pînă la 60 % pe varianta fertilizată şi micşorarea
hidrostabilităţii, corespunzător de la 49% pînă la 36 % [189].
Unele contraziceri în datele publicate pot fi explicate prin diferenţa în condiţiile
pedoclimatice, complexul proprietăţilor solurilor studiate şi probabil prin dezacordul în
metodică, în durata experienţelor etc. În acest context prezintă un interes deosebit datele obţinute
în experienţele de lungă durată.
Datele despre aplicarea sistematică timp de 50 de ani a îngrăşămintelor în experienţele
Staţiunii Experimentale de Ameliorare din Verhneacisk (Ucraina) pe cernoziom podzolic sunt
mai logic de analizat în dinamică, pe perioade de efectuare a analizelor (tab. 5). Dacă la etapa
intermediară s-a observat ameliorarea stării structurale şi hidrostabilităţii agregatelor din sol,
atunci la finele perioadei de 50 de ani diferenţa a devenit neesenţială. Din informaţie nu este clar
din care cauză sistemul mineral de fertilizare a dus la micşorarea densităţii, densităţii aparente şi,
corespunzător, la sporirea porozităţii şi permeabilităţii pentru aer nu numai în comparaţie cu
martorul, dar şi cu varianta organo-minerală.

Tabelul 5. Influenţa aplicării de lungă durată a îngrăşămintelor asupra proprietăţilor fizice în

stratul arabil a cernoziomului podzolic (după Martînovici N.N. şi Martînovici L.I., 1992, [163])
Hidrostabilita- Densitatea Densitatea,
Sistemul Porozitatea,
tea aparentă, g/cm3 g/cm3
de %
agregatelor, %
fertilizare
1956 1978 1989 1956 1978 1989 1956 1978 1989 1956 1978 1989
Fără îngrăşăminte 61,8 58,0 59,7 1,34 1,38 1,30 2,44 2,60 2,60 45,1 47,0 50,0
Minerală 62,2 63,0 60,3 1,28 1,24 1,24 2,45 2,64 2,58 47,8 53,0 52,0
Organo-minerală 62,4 63,2 60,5 1,30 1,39 1,31 2,43 2,62 2,57 46,6 47,0 49,0

Totuşi autorii consideră că aşa modificări în proprietăţile fizice sunt nesemnificative (ce
poate fi pus la discuţie) şi explică acest fapt prin indici iniţiali înalţi şi doze de fertilizare
comparativ mici (4455 kg/ha NPK pe întreagă perioadă la sistemul mineral, 3385 kg/ha NPK şi
290 t/ha gunoi de grajd – la organo-mineral) [163].
La toate cele expuse mai sus, este necesar de adăugat că înrăutăţirea proprietăţilor fizice
ale solurilor arabile au loc şi fără aplicarea îngrăşămintelor minerale [131].

2. ACŢIUNEA ÎNGRĂŞĂMINTELOR ASUPRA PRODUCTIVITĂŢII PLANTELOR DE

CULTURĂ ŞI CALITĂŢII RECOLTEI
Un material factologic imens, acumulat în instituţiile de cercetări ştiinţifice din diferite
zone pedoclimatice demonstrează că la folosirea raţională a îngrăşămintelor se pot obţine recolte
înalte şi stabile ale culturilor agricole de o calitate înaltă. Sporirea productivităţii
agrofiticenozelor şi ameliorarea calităţii producţiei este strîns legată de acţiunea nivelului optim
de nutriţie minerală a plantelor la toate etapele organogenezei [184]. În numeroasele experienţe
cu studierea influenţei îngrăşămintelor minerale asupra recoltei culturilor şi productivităţii
asolamentelor, efectuate pe diferite tipuri de sol, inclusiv şi subtipuri de cernoziom, s-a constatat
influenţa lor pozitivă asupra productivităţii plantelor de cultură şi asolamentelor în întregime la
respectarea dozelor optime [54, 75, 98, 99, 109, 128, 130, 147, 148, 149, 159, 190, 193, 199,
201, 228, 230, 239].
Aşa, în experienţa de lungă durată pe cernoziom obişnuit în asolament cu culturi
cerealiere şi prăşitoare, doza optimă de îngrăşăminte minerale (NPK a cîte 60 kg/ha) a asigurat
sporul producţiei de boabe la grîul de toamnă de 1,35 t/ha în medie timp de 10 ani [98, 99].
Acelaşi spor de producţie de boabe la grîul de toamnă (1,37 t/ha) s-a obţinut în altă experienţă de
20 de ani pe cernoziom tipic la aplicarea NPK a cîte 120 kg/ha [148]. Sistemul mineral de
fertilizare pe cernoziomuri levigate a majorat productivitatea asolamentului cu 26 – 60 %, pe
cernoziomuri carbonatate – cu 30 – 56 % [228, 230]. Aplicarea îngrăşămintelor minerale (PK,
NPK) şi a gunoiului de grajd timp de 32 de ani pe cernoziom tipic din silvostepa Ucrainei a
asigurat sporirea productivităţii asolamentului cu 1,27 – 1,88 t/ha unităţi cerealiere [75, 147]. Pe
soluri cenuşii de pădure folosirea îngrăşămintelor minerale a majorat productivitatea
asolamentului cu 25 – 40 % [159, 193]. În experienţa de lungă durată cu îngrăşăminte minerale
pe soluri carbonatat-înţelinite din Lituania, îngrăşămintele cu azot au majorat recolta plantelor cu
10 – 30 %. Într-o măsură mai mare ele au sporit recolta frunzelor la sfecla de zahăr, decît a
rădăcinilor. La trifoi acţiunea directă şi postacţiunea îngrăşămintelor cu azot a fost negativă
[199].
Folosirea îngrăşămintelor organice în asolamente la fel duce la sporirea productivităţii
plantelor de cultură [26, 90, 183, 247]. Pe cernoziomurile sudice ale Staţiunii Experimentale din
Odesa gunoiul de grajd în doză de 4,5 t/ha a asolamentului a majorat productivitatea grîului de
toamnă cu 0,48 t/ha [90]. Pe cernoziomuri levigate în medie pe două rotaţii a asolamentului cu
10 sole la variantele cu gunoi de grajd sporul de producţie a alcătuit la grîul de toamnă – 0,93
t/ha (32 %); porumb pentru masă verde – 7,5 t/ha (31 %); sfeclă pentru zahăr – 9,2 t/ha (39 %)
[183].
În experienţa Universităţii Agrare de Stat din Moldova pe cernoziomul carbonatat
sistemul organic de fertilizare în asolamentul de cîmp a fost mai efectiv în comparaţie cu
sistemul mineral (cu 0,18 – 0,40 t/ha de unităţi-proteină) şi sideral (cu 0,39 – 0,63 t/ha de unităţi-
proteină) [26]. Pe cernoziom obişnuit în asolamentul furager aplicarea la 1 ha a 10 t de gunoi de
grajd a majorat productivitatea exprimată în unităţi cerealiere cu 12 %, iar aplicarea a 17,1 t/ha –
cu 31 % [247].
Datele instituţiilor de cercetări ştiinţifice şi practica agricolă dovedeşte avantajul aplicării
comune a gunoiului de grajd şi îngrăşămintelor minerale asupra nivelului şi calităţii recoltei.
Îmbinarea corectă a gunoiului de grajd cu îngrăşămintele minerale în asolament sporeşte
productivitatea lui. La folosirea gunoiului de grajd împreună cu îngrăşămintele minerale se obţin
recolte mai mari de la dozele mai mici de fertilizare, decît la aplicarea lor separată în doze mai
mari [91]. Creşterea recoltelor la aplicarea complexă a îngrăşămintelor minerale şi organice se
explică prin aceea că acţiunile lor de fertilizare nu se sumează, dar se măresc, se obţine o nouă
calitate, care condiţionează sporirea eficienţei gunoiului de grajd şi îngrăşămintelor minerale
[64]. Sporirea eficienţei aplicării complexe a îngrăşămintelor organice şi minerale s-a constatat
într-un şir de experienţe de lungă durată pe diferite soluri [41, 53, 55, 61, 74, 87, 108, 114, 141,
158, 180, 194, 198, 223, 237, 242, 245, 249]. În experienţe pe cernoziom levigat productivitatea
maximă a asolamentelor a asigurat aplicarea sistematică a gunoiului de grajd în cantitate de 5,7 –
6,7 t/ha şi a îngrăşămintelor minerale (NPK) în cantitate de 135 – 240 kg s.a./ha [53, 87, 114,
180, 194].
Într-o experienţă de lungă durată pe cernoziom podzolic în asolament cu 10 sole, în
medie, timp de două rotaţii, sporul recoltei de grîu de toamnă a alcătuit 0,87 – 0,95 t/ha, de sfeclă
pentru zahăr – 7,5 – 8,4 t/ha la aplicarea a 135 t/ha de gunoi de grajd şi N 675 P1000 K540 kg s.a./ha
timp de o rotaţie [116]. În altă experienţă cu o durată de 50 de ani a Staţiunii Experimentale de
Ameliorare din Verhneacesk (Ucraina) cel mai eficient a fost sistemul organo-mineral de
fertilizare, care în medie a majorat recolta sfeclei pentru zahăr cu 22 – 23 %, porumbului – cu 22
– 25 % (în diferite verigi ale asolamentului), orzului – cu 42 %, amestecului de măzăriche cu
secară – cu 38 % [164].
Pe cernoziom levigat din Moldova productivitatea maximă a asolamentului a fost
obţinută la aplicarea a 80 t/ha de gunoi de grajd şi NPK în doze mari [41]. Sporul maxim de
producţie s-a obţinut şi pe cernoziom carbonatat la îmbinarea gunoiului de grajd cu îngrăşăminte
minerale [108]. În experienţa de lungă durată a ICCC „Selecţia” (1981 – 2002) pe cernoziom
obişnuit sistemul organo-mineral de fertilizare a majorat productivitatea asolamentului cu 27,6 –
37,9 %, mineral – cu 16,7 – 27,6 (la diferite doze) şi organic – cu 30,6 % în comparaţie cu
varianta nefertilizată [36].
După datele generalizate de A.N.Piskariov pe diferite subtipuri de cernoziom în
asolamente cu culturi cerealiere şi sfeclă pentru zahăr la nouă staţiuni experimentale, sistemul
mixt de fertilizare a dus la majorarea productivităţii solelor în medie cu 17 % (de la 8 pînă la 46
%) [198]. Pe solurile cenuşii de pădure sistemul organo-mineral de fertilizare în asolament a
depăşit sistemul mineral cu 0,61 t/ha unităţi cerealiere [193].
În acelaşi timp se atestă date contradictorii despre influenta diferitor sisteme de
fertilizare. Aşa, în experienţele de lungă durată, efectuate în asolamente pe soluri podzol-
înţelinite, într-un caz se indică eficienţa vădită a aplicării complexe a gunoiului de grajd cu
îngrăşăminte minerale [139]. În alt caz, după productivitatea exprimată în unităţi cerealiere,
variantele cu sistemul mineral şi organo-mineral de fertilizare au demonstrat rezultate practic
similare [103]. În al treilea caz – aplicarea gunoiului de grajd, varului şi combinaţiei lor au
asigurat o recoltă mai mare decît la aplicarea lor complexă cu NPK [241]. Şi, în sfîrşit, aplicarea
îngrăşămintelor minerale şi tratarea cu var, au asigurat productivitatea maximă a asolamentului
[103].
Pe cernoziomuri în unele experienţe nu s-a constatat avantajul sistemului organo-mineral
de fertilizare faţă de cel mineral [157]. În altele s-a observat un avantaj a sistemului mineral de
fertilizare în prima rotaţie a asolamentului cu 6 sole după productivitate, în a doua rotaţie – a
celui organic [246].
Valoarea biologică, nutritivă şi furageră a producţiei fitotehnice se determină prin
cantitatea proteinelor, glucidelor, lipidelor şi altor substanţe în ea. Cantitatea lor se modifică în
funcţie de mulţi factori, inclusiv şi de folosirea îngrăşămintelor [108]. Sporind recolta,
îngrăşămintele modifică conţinutul de proteine, lipide, hidraţi de carbon şi alţi indici de calitate
[227]. Sporirea calităţii recoltei este echivalentă cu majorarea producerii producţiei agricole
[184].
După părerea lui V.I.Kiseli, principala condiţie în obţinerea recoltelor de calitate înaltă nu
rezidă în refuzul de aplicare a îngrăşămintelor minerale, dar în optimizarea nutriţiei plantelor,
care nu poate fi realizată doar prin aplicarea îngrăşămintelor organice [121]. De exemplu,
aplicarea gunoiului de grajd sporeşte recolta grîului, dar nu întotdeauna influenţează asupra
calităţii boabelor, ce poate fi realizat prin aplicarea îngrăşămintelor minerale cu azot pe etape.
Îngrăşămintele minerale provoacă creşterea intensivă şi dezvoltarea masei vegetale, iar gunoiul
de grajd, care se descompune lent, asigură o nutriţie normală a plantelor în faza împlerii bobului
[104].
 V.G.Mineev şi coautorii la fel consideră că pentru obţinerea producţiei de calitate înaltă
plantele necesită asigurare cu o cantitate necesară într-un raport anumit de elemente biogene, în
conformitate cu cerinţele biologice, pe parcursul întregii perioade de vegetaţie cu evidenţa
perioadelor critice de consum maxim. Cunoscând particularităţile nutriţiei plantelor, menţionează
autorii, se poate de afirmat că numai cu ajutorul îngrăşămintelor organice este imposibilă
dirijarea proceselor de obţinere a producţiei de calitate înaltă [172].
În rezultatul aplicării sistematice a îngrăşămintelor în diferite condiţii, este acumulat un
material vast, care denotă influenţa pozitivă a îngrăşămintelor asupra calităţii producţiei. Prin
numeroase cercetări s-a stabilit că calitatea boabelor de grîu se ameliorează nu numai sub
influenţa condiţiilor pedoclimatice, premărgătorului, epocii de semănat şi ai altor factori, dar şi a
îngrăşămintelor [54, 114, 116, 117, 128, 148, 228, 230, 237 ş.a.]. Îngrăşămintele cu azot exercită
o influenţă mai semnificativă la majorarea conţinutului de albumine şi gluten în boabe,
ameliorează calităţile tehnologice ale boabelor şi produselor prelucrării lor, calităţile de
panificaţie ale fainei [97].
Aşa, în experienţele Institutului de Cercetări pentru Agrotehnică din Ucraina
îngrăşămintele cu azot (N60 P40 K40 în comparaţie cu fondul P40 K40) au majorat:
- sticlozitatea boabelor de la 75,3 pînă la 84,6 %;
- conţinutul de proteină de la 9,4 pînă la 10,1 %;
- conţinutul de gluten de la 15,4 pînă la 19,4 %;
- forţa fainei de la 152 pînă la 252 J;
- calităţile de panificaţie ale fainei [117].
În experienţe pe cernoziomuri levigate din Moldova îngrăşămintele minerale au majorat
masa a 1000 de boabe, conţinutul proteinei cu 1,8 – 3,1 %, glutenului brut cu 4,5 – 7,0 % [230].
Însă la finele anilor 80 ai secolului trecut C.Zagorcea a indicat faptul că în Moldova s-a
observat tendinţa sporului productivităţii grîului cu scăderea conţinutului de proteină. Cercetările
pe cernoziomuri carbonatate au stabilit că sistemul organo-mineral de fertilizare în doze mici a
sporit recolta, dar puţin a influenţat asupra conţinutului de proteină şi gluten [108].
În experienţele efectuate pe cernoziomuri tipice şi obişnuite timp de 7 ani la ICCC
„Selecţia”, aplicarea îngrăşămintelor (N60 P60 K60) esenţial a ameliorat calitatea boabelor în
comparaţie cu martorul absolut:
 masa a 1000 de boabe s-a majorat cu 0,8 – 3,5 g;
 natura – cu 5,0 g/l;
 sticlozitatea – cu 1,0 – 1,6 %;
 proteina – cu 1,0 – 1,3 %;
 „forţa” fainei – cu 39,8 – 45,5 u.a.;
  volumul pîinii – cu 13 – 21 cm3;
 raportul H : d – cu 0,2;
 nota generală de panificaţie – cu 0,14 – 0,20 grade [184].
Conform datelor unui şir de cercetări, aplicarea comună a îngrăşămintelor organice şi
minerale a exercitat o acţiune pozitivă asupra calităţii boabelor de grîu [74, 116, 128, 141, 223].
Dozele mari de îngrăşăminte, mai ales cu azot, micşorează conţinutul zahărului în
rădăcinile sfeclei pentru zahăr în urma formării celulelor mai mari, cu un conţinut mai înalt de
suc celular şi o concentraţie scăzută. În afară de aceasta o parte din zaharoză deja formată se
consumă pentru cuplarea azotului mineral, încasat în celule, cu formarea compuşilor organici.
Aceasta duce la micşorarea conţinutului de zahăr în rădăcini şi la creşterea conţinutului de azot
„dăunător” şi cenuşă, care complică prelucrarea sfeclei şi micşorează randamentul zahărului
[103].
Micşorarea bruscă a conţinutului de zahăr are loc în urma folosirii intensive a
îngrăşămintelor cu azot, mai ales în condiţii de sporită asigurare a plantelor cu apă [63, 184, 185,
223].
Rezultatele numeroaselor cercetări au demonstrat că micşorarea conţinutului de zahăr în
rădăcinile sfeclei de zahăr are loc la fel atît în sistemul mineral de fertilizare, cît şi în cel organo-
mineral [116, 141, 183]. Numai folosirea îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu în cantităţi optime,
sporeşte conţinutul de zahăr [223].
Cercetările efectuate la Staţiunea Experimentală din Rothamsted au constatat că azotul
micşorează conţinutul zahărului, potasiul îl măreşte, iar fosforul nu exercită influenţă asupra lui
[208].
Rezultatele cercetărilor efectuate la ICCC ”Selecţia” dovedesc că îngrăşămintele
minerale în doze şi raport optim permit majorarea conţinutului zahărului, îmbunătăţesc calitatea
sucului, măresc randamentul zahărului la uzină şi micşorează pierderile lui în melasă [184, 185].
După acţiunea lor asupra calităţii seminţelor de floarea-soarelui este necesar de menţionat
că îngrăşămintele cu azot micşorează conţinutul uleiului şi sporesc conţinutul de proteină brută
în seminţe, îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu sporesc conţinutul uleiului [227].
La cartof dozele mari de îngrăşăminte minerale înrăutăţesc calitatea tuberculelor [170].
Din toate cele expuse se poate concluziona că la folosirea corectă a îngrăşămintelor
organice şi minerale calitatea producţiei agricole se îmbunătăţeşte, însă pentru dirijarea calităţii
producţiei este important de luat în consideraţie specificul acţiunii elementelor nutritive aparte,
raportul lor optim, epocile şi metodele de aplicare a îngrăşămintelor [167].
 3. ASPECTELE ECOLOGICE ALE APLICĂRII ÎNGRĂŞĂMINTELOR
Solul exercită o acţiune polifuncţională în biosferă prin participarea sa în ciclul energiei,
apei, elementelor biogene, etc. Funcţiile solului, component al ecosistemului terestru, pot fi
afectate grav prin poluare. Poluarea solului afectează în mare măsură toate funcţiile acestuia şi îi
limitează drastic fertilitatea. Evaluarea gradului de depreciere a calităţii solului, urmăreşte nu
numai starea calitativă a solului, dar şi complexul de implicaţii al acestuia în succesiunea lanţului
trofic şi a mediului înconjurător: sol – microorganisme – plante – animale – om – societate
umană – biosferă [37].
Folosirea îngrăşămintelor în agricultură exercită o influenţă nefavorabilă asupra mediului
ambiant, care după părerea lui V.G.Mineev constă în următoarele:
 elementele nutritive din îngrăşăminte şi sol afectează apele freatice şi bazinele de apă
favorizînd dezvoltarea plantelor acvatice şi formarea fitoplanctonului, adică eutroficarea
apelor naturale;
 pierderile azotului în atmosferă înrăutăţesc microclima şi pot stimula distrugerea stratului
de ozon al stratosferei în urma pătrunderii în el a oxizilor reduşi de azot, care se formează la
denitrificarea compuşilor de azot;
 aplicarea incorectă a îngrăşămintelor minerale poate să înrăutăţească bilanţul şi circuitul
substanţelor nutritive, proprietăţile agrochimice şi fertilitatea solului;
 încălcarea tehnologiei aplicării îngrăşămintelor, imperfecţiunea calităţii şi proprietăţilor
îngrăşămintelor minerale duc la reducerea productivităţii culturilor şi calităţii producţiei
[167].
Îngrăşămintele minerale aplicate introduc în biocenoze aşa-numitele elemente-balast,
care nu sunt necesare plantelor şi la mobilitatea lor sporită pot fi uşor levigate din sol (de
exemplu – clorul din sarea potasică) şi să polueze apele superficiale şi freatice. Elementele-balast
puţin mobile pot să se acumuleze în sol, să nimerească în plante şi produsele de nutriţie, ajungînd
la concentraţii toxice [235].
Nivelul de concentraţie toxică poate fi atins şi de elementele biogene. De exemplu azotul
sub formă de nitraţi (azotaţi) este unul din poluanţii de bază [219].
Nitraţii în sol şi în producţie nu prezintă pericol, fiindcă ei reprezintă una din formele
existenţei azotului [48]. Acţiunea negativă a nitraţilor este determinată de nitriţi – produsele
reducerii nitraţilor de microflora tubului digestiv şi de fermenţi. Gradul toxicităţii nitriţilor e de
10 – 20 ori mai mare ca cel al nitraţilor. Însă mai toxice sunt nitrozaminele, care se formează în
prezenţa nitriţilor şi aminelor secundare [172].
Acţiunea dăunătoare a concentraţiilor sporite de nitraţi în producţie asupra organismului
omului şi animalelor se manifestă sub formă de toxicitate acută, otrăviri cronice şi
methemoglobinemiei. Pericolul acumulării în exces a nitraţilor în produsele fitotehnice se
agravează la sinteza endogenă a compuşilor de azot cu acţiune cancerigenă, la fel şi acţiunii
mutagene a produselor intermediare a metabolismului nitraţilor [172, 211].
Nitraţii circulă permanent în mediul înconjurător. După părerea unor autori solul este un
sistem, care menţine echilibrul intrării şi pierderii azotului mineral. În cazul intrării în sol a
azotului mineral în exces, el se pierde în urma procesului de nitrificaţie şi levigare [167]. La
aplicarea îngrăşămintelor cu azot din toamnă nitraţii în funcţie de temperatură şi cantitatea
precipitaţiilor, pot fi levigaţi pînă la adîncimea de 100 – 120 cm (la textura lutoargiloasă) [189].
15
În experienţe cu folosirea izotopului stabil N pe soluri cernoziomice s-a stabilit că la
administrarea îngrăşămintelor cu azot din toamnă pierderile azotului ajung pînă la 40%.
Cercetările microbiologice au demonstrat că fermenţii din sol sunt activi şi în cursul iernii şi
procesele transformării azotului nu se opresc în perioadele anului cu temperaturi scăzute [92].
După unele date, migraţia azotului sub formă de nitraţi în afara stratului de 0 – 100 cm
alcătuieşte 12,4 – 14,9 % [186].
Faptul pătrunderii nitraţilor la adîncimi însemnate este cunoscut demult. În monografia sa
I.A.Krupeniкov şi B.P.Boincean prezintă date despre conţinutul sporit de nitraţi în cernoziomul
nefertilizat pînă la adîncimea de 20 m. În unele cazuri cantitatea lor în stratul de 18 – 20 m
atingea 45 kg/ha [137].
După datele lui Nikitişen V.I. şi coautorilor levigarea nitraţilor este esenţială numai la
dozele mari de îngrăşăminte cu azot. La aplicarea 300, 600 şi 900 kg de azot la 1 ha timp de 5
ani, plantele au asimilat 55, 43 şi 33 % din cantitatea folosită de azot, corespunzător. În stratul
arabil s-a fixat 40, 32 şi 29 % de azot, preponderent sub formă organică. Migraţia nitraţilor în
adîncime a alcătuit 2, 39 şi 62 kg/ha [167]. Cercetările efectuate în Estonia au stabilit că 40 –
60% din azotul îngrăşămintelor minerale se asimilează de plante, 20 –30 % – se imobilizează în
sol, 20 –30 % – se degajă în atmosferă, iar pierderile de la levigare alcătuiesc 1 – 6 % (în funcţie
de proprietăţile solului, formele şi dozele de fertilizare) [144].
Degajarea azotului in urma reducerii chimice şi biologice a nitraţilor (denitrificarea) nu
numai reduce eficacitatea îngrăşămintelor, dar şi prezintă un pericol ecologic însemnat
participînd în distrugerea stratului de ozon. Una din posibilităţile reducerii pierderilor azotului
îngrăşămintelor administrate este aplicarea preparatelor, care inhibează înmulţirea bacteriilor de
denitrificare şi nitrificare. Lucrul în această direcţie a fost început la mijlocul anilor 50 al
secolului trecut în SUA [169].
După părerea lui V.G.Mineev acumularea sporită a nitraţilor în sol şi plante are loc nu
numai şi nu doar din cauza folosirii îngrăşămintelor minerale, dar în primul rînd în rezultatul
mineralizării intense a substanţei organice din sol, mai ales cu o structură bună. De aceea nivelul
conţinutului nitraţilor în sol determină gradul lor de valorificare, iar înlocuirea îngrăşămintelor
minerale cu cele organice creează doar condiţii pentru obţinerea producţiei cu conţinut redus de
nitraţi, dar nu rezolvă problema în măsura deplină [172].
Aplicarea îngrăşămintelor minerale cu azot indirect influenţează acumularea nitraţilor în
sol şi plante prin intensificarea mineralizării azotului din sol. Cum s-a menţionat, partea
dominantă a necesităţii în azot, plantele o acoperă din contul celui din sol. În experienţa cu
scurgerile de gunoi, cu folosirea izotopului 15N, s-a constatat că partea dominantă a compuşilor
minerali de azot, levigat cu apele freatice, este prezentată de nitraţi, formaţi la mineralizarea
compuşilor organici din sol [79]. Intensitatea mineralizării şi acumulării nitraţilor în sol, precum
şi capacitatea de adsorbţie a sistemului radicular al plantelor, depinde de nivelul iniţial de
fertilitate al solului şi factorilor mediului ambiant, de aceea unele şi aceleaşi doze de
îngrăşăminte cu azot în ani diferiţi exercită o influenţă diferită asupra acumulării nitraţilor în sol
şi plante [219].
La majorarea dozelor îngrăşămintelor cu azot conţinutul nitraţilor în sol de regulă se
măreşte [173]. Chiar la aplicarea formelor amide sau amoniacale de îngrăşăminte sub acţiunea
microorganismelor de nitrificaţie azotul din forma amoniacală şi amidă treptat trece în formă de
nitraţi [208, 211].
V.I.Kiriuşin, determinînd perspectivele ecologizării sistemelor de fertilizare a culturilor
de cîmp, propune de reieşit din apropierea lor de mecanismul nutriţiei minerale a plantelor în
ecosistemele naturale, adică după principiul tehnologiilor fără deşeuri şi consideră că „...după
conţinutul nitraţilor în afara limitelor stratului de răspîndire a sistemului radicular se poate de
judecat despre corectitudinea dozelor aplicate de îngrăşăminte cu azot” [120].
În funcţie de factorii naturali (sol, temperatură, umiditate) şi antropogeni (doze, forme,
epocile aplicării îngrăşămintelor cu azot, metodele lucrării solului, speciile cultivate) compuşii
minerali de azot pot să se găsească în sol în formă de nitraţi sau amoniu în diferite cantităţi şi la
diferite adîncimi. O.A.Sokolov analizînd problema consumului de către plante a azotului din
diferite orizonturi ale solului consideră necesar elaborarea unor direcţii importante în ştiinţa
agrochimică şi pedologică contemporană:
- determinarea însemnătăţii azotului din diferite orizonturi ale solului în procesul
cultivării plantelor de cultură;
- căutarea căilor de reglare a regimului de azot din sol pentru sporirea eficienţei
asimilării azotului de către plante, micşorarea pierderilor azotului şi prevenirea poluării
mediului înconjurător şi producţiei cu compuşi de azot;
- elaborarea metodicii de diagnostic a nutriţiei cu azot a plantelor [220].
 În acest context un anumit interes prezintă datele cercetării nitraţilor la îngheţarea solului
efectuate de V.I.Nikitişen şi coautori. După diferite date, în sol, sub acţiunea gradientelor
temperaturilor la frontul îngheţării se pot urca de rînd cu umiditatea şi substanţele chimice
dizolvate. Aceasta limitează levigarea elementelor biofile, inclusiv a azotului nitraţilor şi
contribuie la internarea lor în nutriţia radiculară a plantelor. Cercetările au stabilit că cu cît mai
adînc îngheaţă solul, cu atît e mai mare cantitatea de azot asimilată de plante din contul
postacţiunii îngrăşămintelor [188].
D.A.Korenikov, analizînd aspectele agroecologice ale folosirii îngrăşămintelor cu azot,
consideră că în urma biogenităţii şi mobilităţii înalte a formelor lui minerale (mai ales a
nitraţilor) în biosferă, problema aplicării îngrăşămintelor cu azot a căpătat o însemnătate globală.
Dintr-o parte – rolul evident al îngrăşămintelor cu azot în sporirea recoltelor, conţinutului
proteinelor, menţinerea şi sporirea fertilităţii solului, pe de altă parte – aplicarea incorectă şi în
exces a îngrăşămintelor minerale cu azot poate duce la acumularea nitraţilor în apă şi în
producţia vegetală. Totuşi rolul pozitiv al îngrăşămintelor cu azot este incomparabil mai mare
decît cel al postacţiunii negative posibile în urma aplicării lor incorecte. Îngrăşămintele cu azot
după convingerea autorului rămîn şi vor rămîne în viitorul vizibil unul din factorii cei mai
importanţi de intensificare a producerii agricole şi în prezent nu există alternativă raţională
aplicării lor [129].
Aplicarea sistematică de lungă durată a îngrăşămintelor minerale duce la acumularea în
sol a substanţelor toxice, considerate ca elemente-balast ale îngrăşămintelor. De exemplu, cu 1 t
de îngrăşăminte cu fosfor în sol se introduc pînă la 150 kg de fluor, dar cu 1 t de îngrăşăminte cu
potasiu – pînă la 500 kg de clor. Un pericol deosebit îl prezintă aşa impurităţi ca arseniu,
plumbul, cadmiul, stronţiul şi alte metale grele (MG) şi elementele toxice (ET). Acumularea
acestor substanţe în plante într-o cantitate mai mare decît concentraţia limitei admisibile (CLA)
le fac toxice pentru organismul omului şi animalelor [191].
Acumularea MG în sol provoacă încălcarea echilibrului fizico-chimic şi contribuie la
distrugerea complexului adsorbtiv al solului, structurii solului, înrăutăţirii proprietăţilor fizico-
chimice şi biologice, degradării humusului şi pierderii fertilităţii [123, 124].
În experienţele de lungă durată ale fostei Staţiunii Agrochimice Experimentale din
Dolgoprudnoe în numele academicianului D.N.Prianişnikov (în prezent ÎA”DAOS”, regiunea
Moscova) s-a stabilit că anual în sol împreună cu diferite îngrăşăminte cu fosfor (90 şi 165 kg/ha
P2O5) se introduc corespunzător următoarea cantitate de MG şi ET g/ha:
As - 0,48 – 6,21;
Ba - 1,94 – 517,00;
Cd - 0,07 – 4,51;
 Cr - 28,30 – 53,00;
F - 1000,00 – 31400,00;
Ni - 2,46 – 43,20;
Pb - 0,48 – 49,10;
Sr - 130,00 – 4120,00;
Zn - 3,52 – 92,5.
Comparînd datele obţinute cu normativele sanitaro-igienice pentru MG, cercetătorii au ajuns la
concluzia că conţinutul formelor mobile ale acestor MG în sol şi acumularea lor în plante nu
depăşeşte nivelul admisibil. În privinţa fluorului s-a propus de examinat problema reglementării
impurităţilor lui în compuşi de fosfaţi greu solubili [202].
Rezultatele altor cercetări demonstrează că cantitatea MG, care se introduc cu
îngrăşămintele minerale aplicate în doze moderate şi acumularea lor în sol şi plante nu prezintă
pericol [30, 132, 134, 200]. Concomitent s-a remarcat că îngrăşămintele cu fosfor sunt ecologic
periculoase din cauza conţinutului înalt de cadmiu. În superfosfat conţinutul acestui element
constituie pînă la 50 – 170 mg/kg [30]. Însă încorporarea în sol ai acestui MG cu superfosfatul (2
–3 g/ha într-un an) este echilibrată cu exportul lui din sol (1,4 – 4,0 g/ha într-un an) [120].
După părerea lui B.S.Nosko conţinutul MG chiar pe fondul dozelor foarte mari de
îngrăşăminte nu atinge CLA lor şi la aplicarea sistematică în asolamente în doze argumentate
ştiinţific, poluarea solurilor cu MG pînă la nivelul CLA poate fi aşteptată doar peste sute de ani.
Referitor la conţinutul sporit de fluor în superfosfat, în experienţă la aplicarea dozelor foarte mari
de P2O5 (P3000), conţinutul lui s-a mărit de la 0,021 % pe martor pînă la 0,029 % în sol fertilizat,
constituind pe fond natural 0,015 – 0,032 % [189].
Într-o experienţă de lungă durată (18 ani) a fost testată influenţa aplicării îngrăşămintelor
minerale asupra asimilării de către plante a radioceziului (137Cs). S-au obţinut rezultate
137
neadecvate: în biomasa grîului, meiului, ciumizei şi rădăcinilor sfeclei, concentraţia Cs a fost
mai înaltă decît pe martor, iar în recolta mazărei, bobului, mărarului, pătrunjelului, dovleceilor şi
cepei – mai scăzută [177]. Probabil că acumularea MG şi ET în plante depinde de specia, soiul,
linia cultivată.
În scopul dirijării încărcăturii asupra învelişului de sol o mare însemnătate o au nu numai
epocile, dozele şi metodele de aplicare a îngrăşămintelor, dar şi formele folosite. P.Corduneanu
şi coautorii argumentează avantajul formelor amoniacale de îngrăşăminte cu azot în comparaţie
cu cele în formă de nitraţi prin aceea că cationul NH4+, avînd sarcina pozitivă este adsorbit de
complexul adsorbtiv al solului, dar anionul NO 3– – nu, ce duce la spălarea lui în apele freatice
[127]. Acest avantaj se reduce practic pînă la zero în urma transformării N-NH 4+ în N-NO3– sub
acţiunea microorganismelor [48, 208]. Avantajul clorurii de potasiu faţă de sarea de potasiu
rezidă în aceea că ea conţine de 1,5 – 2 ori mai puţin clor, iar superfosfatul dublu de 2 ori mai
puţin balast cu diferiţi poluanţi în comparaţie cu cel simplu [127].
La evaluarea includerii în agroecosisteme a diferitor poluanţi este necesar de remarcat că
problema poluării solurilor este legată nu numai de chimizarea agriculturii, dar şi de importul
prin aer al poluanţilor tehnogeni – sulfaţilor, oxizilor azotului, MG şi altor compuşi [235, 251].
În legătură cu cele expuse mai sus se conştientizează funcţia sanitaro-igienică şi de
protecţie a solului şi materiei organice a solului, la care au indicat pedologii V.A.Kovda,
I.S.Kauricev, A.D.Fokin ş.a. [122, 203, 235, 236]. V.A.Kovda a evidenţiat rolul important al
învelişului de sol împreună cu biota lui „...ca sorbentul biologic universal, purificator şi
neutralizator al impurităţilor, mineralizator al diferitor substanţe organice” [122].
O însemnătate foarte mare în menţinerea situaţiei ecologice favorabile în sol şi funcţiilor
lui sanitaro-igienice aparţine îngrăşămintelor organice. În capitolele precedente s-a remarcat
avantajul aplicării comune a îngrăşămintelor organice şi minerale. Îmbinarea îngrăşămintelor
minerale cu rămăşiţe vegetale, îngrăşăminte siderale şi organice permite micşorarea de 4 – 5 ori
(şi mai mult) a acumulării MG în recoltă [120]. În experienţe cu determinarea acţiunii toxice
asupra solului a diferitor preparate s-a demonstrat avantajul sistemului organo-mineral de
fertilizare [171].
ÎNCHEIERE
Făcînd totalurile trecerii în revistă a bazelor teoretice ale influenţei aplicării
îngrăşămintelor asupra stării agrofitocenozelor şi productivităţii lor este necesar de menţionat că
cu ajutorul îngrăşămintelor se creează bilanţul pozitiv în circulaţia întreruptă a elementelor
nutritive, care s-a format în rezultatul valorificării terenurilor de ţelină, sporeşte fertilitatea
eficientă a solului. Îngrăşămintele organice majorează conţinutul substanţei organice a solului,
îmbunătăţesc proprietăţile fizico-chimice, biologice şi sanitare ale solului. Concomitent
îngrăşămintele minerale, care prezintă compuşi chimici eterogeni, interacţionează activ cu solul
şi modifică esenţial parametrii biologici, agrochimici şi agrofizici ai fertilităţii solului.
Îngrăşămintele pot modifica reacţia mediului, îmbunătăţi sau înrăutăţi proprietăţile fizico-
chimice ale solului, contribui la adsorbţia de schimb a ionilor sau înlăturării lor în soluţia solului,
contribui sau împiedica adsorbţia chimică a cationilor, realiza mineralizarea sau sinteza
humusului din sol, intensifica sau reduce acţiunea altor elemente nutritive ale solului sau
îngrăşămintelor, mobiliza sau imobiliza elementele nutritive ale solului, provoca antagonismul
sau sinergismul elementelor nutritive şi influenţa adsorbţia şi metabolismul lor în plante etc.
[167, 189, 235].
Rezultatele cercetărilor numeroase demonstrează că aplicarea îngrăşămintelor ţinînd cont
de proprietăţile lor, dozele, epocile de aplicare, metodele de incorporare, particularităţile
biologice ale plantelor şi condiţiile pedoclimatice sporesc productivitatea plantelor şi calitatea
recoltei, menţin sau îmbunătăţesc fertilitatea solului şi starea mediului înconjurător. Însă multe
întrebări care ţin de dozele anterior recomandate, raportul şi epocile de aplicare a lor în condiţiile
reexaminării sistemului de agricultură convenţională şi reorientării agriculturii spre o dezvoltare
durabilă necesită o atenţie deosebită. Nu poate să nu provoace alarmă faptul reducerii sectorului
zootehnic în agricultura republicii ca component necesar pentru reproducerea circuitului biologic
întrerupt al elementelor nutritive şi energiei în agrocenoze şi ca factor primordial în sporirea
fertilităţii şi productivităţii solului. Aplicarea dozelor mari de îngrăşăminte minerale în ţările cu
un sector agrar dezvoltat are loc pe fondul dozelor mari de gunoi de grajd. Pe cernoziomuri
majorarea neargumentată a dozelor de îngrăşăminte minerale sporeşte conţinutul în sol al
elementelor nutritive, dar puţin contribuie la creşterea productivităţii culturilor micşorînd
recuperarea lor. În sfîrşit îngrăşămintele nu înlătură acţiunea factorului de asolament [8, 20, 71,
72, 88, 120, 172]. Doar în asolament eficacitatea lor sporeşte esenţial [14, 15, 16, 18, 19, 21, 22].
Procesele de descompunere şi sinteză ale substanţelor organice în sol au loc necontenit.
Prin ele se manifestă esenţa procesului de solificare şi în general existenţa vieţii pe pămînt. În
agrocenoze este important de completat energia înstrăinată sub formă de recoltă pe măsura
posibilităţii din contul resurselor interne ale gospodăriei şi de delimitat manifestarea circuitului
geologic de substanţe [13, 80, 88, 203, 209].
În privinţa folosirii îngrăşămintelor minerale, precum şi a altor preparate chimice este
important a nu admite subestimarea sau supraestimarea lor. Asupra expresiei „este rău cu rău,
dar mult mai rău fără rău”, adus de T.Neamţu la analiza posibilităţii „chimizării neagresive” pe
terenurile erodate, în pantă, trebuie să capete importanţă năzuinţa în căutarea altor măsuri, bazate
pe capacitatea de autoreglare a ecosistemelor în cazul apropierii maxime a regimului circuitului
substanţelor şi energiei agrocenozelor de cenozele naturale [35, 48].

BIBLIOGRAFIA
1. ABBOT, I., PARKER, C. Interactions between earthworms and their soil environment //
Soil Biol. Biochem., 1981, 13, 3, p. 191 – 197.
2. ANDRIEŞ, S., ŢĂGANOC, V. Regimul azotului în solurile Moldovei şi măsurile de
optimizare a nutriţiei minerale a grîului de toamnă // Solul – una din problemele principale
ale secolului XXI. Lucrările conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice (50 de ani ai
Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie „Nicolae Dimo”). Chişinău:
Pontos, 2003, p. 225 – 227.
3. ANDRIEŞ, S. Analiza energetică la folosirea îngrăşămintelor pentru culturile cerealiere
// Agricultura Moldovei, 1994, No 1-2, p. 16 – 17.
4. ANDRIEŞ, S. O grijă superbă – păstrarea fertilităţii solurilor // Agricultura Moldovei,
1994, No 11-12, p. 2.
5. BATISTIC, L., MAYANDON, I. Influence des fumures minerales et organiques liquides
(lisier bovin) sur la fertilite du sol // Pev. Ecol. Biol. Sol., 1977, 14, 4: p.499 – 507.
6. BOINCEAN, B. Ecologization and Biologization of Agriculture of Moldova // International
conference “Jouth and ecology”, Chisinev, 1991, p.80-83.
7. BOINCEAN, B. Evaluarea transformării calitative a substanţei organice în
cernoziomurile valorificate din stepa Bălţului // Tezele Conferinţei ştiinţifice „Pedologia în
Republica Moldova la sfîrşitul mileniului doi”, 9-10 septembrie, Chişinău, 1999, p. 164-
166.
8. BOINCEAN, B. Crop rotation and soil quality for sustainable agriculture in Moldova // 3-
rd International Crop Science Congress 2000, 17-22 August, Hamburg, Germany, 195 p.
9. BOINCEAN, B. Concepţia dezvoltării agriculturii durabile şi ecologice în Republica
Moldova // Agricultura Moldovei, 2000, №1, p. 8-10.
10. BOINCEAN, B. Concepţia dezvoltării agriculturii durabile şi ecologice în Republica
Moldova // Agricultura Moldovei, 2000, №2, p. 3-7.
11. BOINCEAN, B. Agricultura ecologică – o şansă de dezvoltare durabilă în Republica
Moldova // Tezele Conferinţei internaţionale ştiinţifico – practice „Agricultura ecologică –
realizări şi perspective”, 26-27 iunie, 2000, Bălţi, p. 38-41.
12. BOINCEAN, B. Dezvoltarea durabilă în agricultura Republicii Moldova. Tehnologii
avansate în pragul secolului XXI // Materialele Conferinţei internaţionale ştiinţifice din 5
octombrie, 2000, Chişinău, p. 142-143.
13. BOINCEAN, B., RUSNAC, G., ŢARANU V. Evaluarea experimentală a posibilităţilor de
reducere a cheltuielilor energetice la cultivarea culturilor de câmp // Lucrările conferinţei
pentru o colaborare fructuoasă între cercetători şi fermieri în mileniul III, Chişinău,
Moldova, 5-6 iulie, 2001, p. 83.
14. BOINCEAN, B. The ecologic agriculture system – realities and prospects // Scientific
Conference 90 years of Academic Agricultural Education in IASI, 24-25 October, 2002, p.
52.
15. BOINCEAN, B. Sustainable agriculture in Moldova – some research results // II
International Conference on Ecological Chemistry, October 11-12, Chişinău, 2002, p. 33.
16. BOINCEAN, B. Agricultura ecologică în Republica Moldova: probleme şi perspective //
Buletinul Academiei de ştiinţe a Moldovei, Chişinău, 2004, 1 (292), p. 20 – 27.
17. BOINCEAN, B. Să folosim potenţialul autohton // Agricultura Moldovei, 2004, № 3, p. 4-
5.
18. BOINCEAN, B. Ecological soil management for sustainable agriculture // Materials of the
II-nd Symposium. Advanced Biological Technologies and their impact on Economy.
Natural Products: Technologies for their Capitalization in Agriculture, Medicine and Food
industry. Chişinău, 2005, March 22 – 24, p.95.
19. BOINCEAN, B. Dezvoltarea durabilă în agricultură – baza prosperării comunităţilor
rurale // Conferinţa naţională „Comunităţile rurale şi renaşterea satului”, Chişinău, 2005,
28 februarie, p. 41 – 45.
20. BOINCEAN, B. The fundamental role of crop rotation and soil fertility for sustainable
farming systems // International workshop Fate and impact of Persistent Pollutants in
Agroecosystems. Book of abstracts, 10-12 march, IUNG- Pulawy- Poland, 2005, p. 73-74.
21. BOINCEAN, B. Agroecologia – baza dezvoltării durabile pentru agricultura Republicii
Moldova // Материалы Первой Международной научно-практической конференции
«Нетрадиционные методы в медицине, биологии и растениеводстве. Эниология.
Экология и здоровье». Кишинэу, 2005, 15 – 17 сентября, p. 62 – 63.
22. BOINCEAN, B. Ecologizarea sistemului modern de agricultură în Republica Moldova //
Lucrările conferinţei republicane ştiinţifico-practice „Protecţia solului”, Chişinău, Pontos,
2005, 7 aprilie, p. 100 – 115.
23. BOLLE-JONES, E. Organic matter in relation to soil fertility // Soils Bulletin, 1978, 36, p.
212 – 219.
24. CAMBARDELLA, CA. and ELLIOT, ET. Particulate Soil Organic –
Matter Changes across a Frassland Cultivation Sequence // Soil Sci. Soc. Am. J. Vol. 56:
777 – 783, 1992. 1
25. CHIRIAC, A., DORNESCU, D., ŢIGĂNAŞ, L., TĂTĂRUŞANU, E.
Efectele fertilizării asupra evoluţiei solului brun luvic din Podişul Sucevei şi asupra
nutriţiei minerale a porumbului. 1. Modificările însuşirilor chimice ale solului // An. Inst.
Cerc. Cereale Plante Tehn. Fundulea, Bucureşti, 1986. 53, p. 435 – 444.
26. COJOCARU, O. Productivitatea culturilor de cîmp în agroecosisteme la
diferit grad de influenţă antropică. // Autoreferatul tezei de doctor în ştiinţe agricole.
Chişinău, 1998, 28 p.
27. CUENDET, G., BIERI, M. Les vers de terre, garants de la fertilite des sols
agricoles et forestiers suisses. // Rev. Suisse Agr., 1990, 22, 2, p. 69 – 73.
28. FULAJTAR, E. Prispevok k vplyvu priemyselnych hnojiv na niektore
fyzikalne vlastnosti pod. // Ved. Prace Vysk. Ustavu Podoznal. Vyzivy Rasti v Bratislave,
1983, 12, p. 79 – 93.
29. GOBAT, J-M., ARAGNO, M., MATTHEY, W. Le Sol vivant. Bases de pedologie.
Biologie des sols. Presses polytechniques et universitaires romandes, Lausanne, 1998, 519
p.
30. HANDA, BK. Environmental considerations in fertiliser applications and use. // Towards
self reliance in fertiliser sector. 1989. 2-1-SIV, p. 2 – 14.
31. HESSE, PR. Potential of organic materials for soil improvement // Organic
matter and rice., 1984, p. 35 – 44.
32. KRUPENIKOV, IA. Ce să facem cu cernoziomurile noastre? // Agricultura Moldovei,
1994, No 9-10, p. 2 – 3.
33. LARSON, WE., CLAPP, CE. Effects of organic matter on soil physical properties //
Organic matter and rice., 1984, p. 363 – 386.
34. MIHĂILESCU, D., CREMENESCU, G., CEAUSU, C. Modificarea însuşirilor de
fertilitate ale argiluvisolurilor (luvic-albice) sub influenţa fertilizării de lungă durată // An.
Inst. Cerc. Cereale Plante Tehn. Fundulea, Bucureşti, 1986. 53, p. 237 – 257.
35. NEAMŢU, T. Ecologie, eroziune şi agrotehnica antierozională. Bucureşti, Ceres, 1996,
236 p.
36. NICA, L. Acţiunea sistemului de fertilizare asupra productivităţii culturilor de cîmp în
asolament // Solul – una din problemele principale ale secolului XXI. Lucrările conferinţei
internaţionale ştiinţifico-practice (50 de ani ai Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi
Agrochimie „Nicolae Dimo”). Chişinău: Pontos, 2003, p. 272 – 273.
37. OANEA, N., RADU, AT. Pedologie aplicată. Miercurea Ciuc, ALUTUS, 2003, 302 p.
38. PONTAILLER, S. La vie microbienne des sols action possibles de l’homme // Cultivar,
1978, 106, p. 43 – 45.
39. RAMSEIER, H. Les vers de terre: bioindicateurs de la fertilite du sol. // UFA Rev. 1989,
2, p. 47 – 49.
40. Regulament igienic. Cerinţe privind calitatea apei potabile la aprovizionarea
decentralizată. Protecţia surselor. Amenajarea şi menţinerea fîntînilor, cişmelelor.
Ministerul sănătăţii al Republicii Moldova, 1996.
41. ROZMIREŢ, A. Bilanţul humusului şi elementelor nutritive în cernoziomul levigat în
funcţie de fertilizare şi asolament. // Autoreferatul tezei de doctor în ştiinţe agricole.
Chişinău, 1998, 20 p.
42. SYERS, J., SPRINGEIT, J. Earthworms and soil fertility // Plant and Soil, 1984, 76, 1-3, p.
93 – 104.
43. TOMA, S., GUMOVSCHI, A. Aplicarea îngrăşămintelor în agricultura durabilă // Solul –
una din problemele principale ale secolului XXI. Lucrările conferinţei internaţionale
 ştiinţifico-practice (50 de ani ai Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie
„Nicolae Dimo”). Chişinău: Pontos, 2003, p. 277 – 278.
44. ŢURCANU, M. Stabilirea coeficientelor de humificare a substanţei organice în solurile
Moldovei // Solul – una din problemele principale ale secolului XXI. Lucrările conferinţei
internaţionale ştiinţifico-practice (50 de ani ai Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi
Agrochimie „Nicolae Dimo”). Chişinău: Pontos, 2003, p. 280 – 283.
45. VIAUX, Ph. Une 3e voie en grande culture (Environnement Qualite Rentabilite) Edition
Agridecisions. Paris, 1999, 211 p.
46. WILLIAMS, R., Effects of management and manuring on physical properties of some
Rothamsted and Woburn soils. // Rep. (Rothamsted Exper. Stat.)Harpenden, 1978, 2, p. 37
– 54.
47. АГЕЕВ, ВВ., ДЕМКИН, ВИ., МАХУКОВ, ПИ., ЧЕРНОВ, АП., ДИНЯКОВА, СВ.
Влияние систем удобрения на агрохимические свойства чернозёма выщелоченного,
баланс питательных веществ и продуктивность полевых культур в
зернопропашном севообороте // Агрохимия, 1997, No3, с. 5 – 12.
48. Агроэкология /Под ред. В.А.Черникова, А.И.Чекереса. Москва: Колос, 2000, 536 с.
49. Агроэкологическая оценка земель, проектирование адаптивно-ланшафтных систем
земледелия и агротехнологий. Методическое руководство /Под ред. В.И.Кирюшина,
А.А. Иванова. Москва ФГНУ «Росинформагротех», 2005, 784 с.
50. АКСЕНТЬЕВА, ЛИ., ЧИЖОВА, МС. Влияние длительного применения удобрений на
фоне плоскорезной обработки на агрохимические и агрофизические свойства почвы
// Влияние длительного применения удобрений на плодородие почвы и
продуктивность севооборотов. Москва: Агропромиздат, 1985, вып.VIII, с. 149 – 156.
51. АЛМАЗОВ, БН., ХОЛУЯКО, ЛТ. Изменение продуктивности овощного
севооборота и плодородия выщелоченного чернозёма в зависимости от применения
органических и минеральных удобрений. Сообщение 2. Влияние торфа и
минеральных удобрений на продуктивность севооборота, изменение структурного
состава, водно-физических и агрохимических свойств почвы // Агрохимия, 1990,
No3, с. 51 – 56.
52. АЛОВ, АС. Факторы эффективности удобрений (Обзор отечественной и
зарубежной литературы за 1915 – 1965 г.г.). Москва – 1966, 188 с.
53. АМИРОВ, МБ. Влияние длительного применения возрастающих доз удобрений на
плодородие чернозёма выщелоченного и динамику урожаев сельскохозяйственных
культур по ротациям севооборотов // Агрохимия, 1997, No1, с. 61 – 66.
54. АНДРИЕШ, СВ. и др. Агрохимическая характеристика и регулирование плодородия
почв // Почвы Молдавии, т. 3, Кишинёв: Штиинца, 1986, с. 106 – 165.
55. БАЛЯБО, СА., ШЕВЧЕНКО, ЛА., ВИШНЕВСКИЙ, ВВ. Влияние длительного
применения удобрений на плодородие лёгкой дерново-подзолистой почвы и
продуктивность севооборота // Агрохимия, 1991, No2, с. 46 – 51.
56. БАРАНОВСКИЙ, И., АРТЕМЬЕВА, Л. Изменение агрегатного состава дерново-
подзолистых почв при внесении органических удобрений // Агрохимические приёмы
повышения урожайности с.-х. культур в условиях Калининской области. Москва,
1980, с 11 – 14.
57. БАРСУКОВ, ПА., ГАМЗИКОВ, ГП. Трансформация и использование в
последействии закреплённого азота (15N) в зависимости от предшествующей
удобренности дерново-подзолистой почвы // Агрохимия, 2003, No7, с. 5 - 10.
58. БАСИБЕКОВ, БС. Изменение основных агрохимических свойств светло-
каштановой почвы и продуктивности свекловичного севооборота при длительном
применении удобрений // Влияние длительного применения удобрений на плодородие
почвы и продуктивность севооборотов. Москва: Агропромиздат, 1985, вып.VIII, с.
241 – 259.
59. Биологические основы плодородия / Берестецкий О.А., Возняковская Ю.М.,
Доросинский Л.М. и др./ Всесоюзная академия сельскохозяйственных наук им.
В.И.Ленина, Москва: Колос, 1984, 287 с.
60. БИТЮЦКИЙ, НП., Роль дождевых червей в минерализации органических соединений
азота в почве // Почвоведение, 2002, No10, с. 1242 – 1250.
61. БОГДАНОВ, ФМ., СЕРЕДА, А. Влияние различных систем удобрения на гумусное
состояние и продуктивность чернозёма типичного // Агрохимия, 1998, No4, с. 18 –
24.
62. БОГОМАЗОВ, НП., ШЕЛГАНОВ, ИИ., АВРАМЕНКО, ПМ., ШИЛЬНИКОВ, ИА.,
НЕТРЕБЕНКО, НН. Влияние сочетания минеральных, органических и известковых
удобрений на урожай и качество культур, продуктивность зерно-свекловичного
севооборота и плодородие выщелоченных чернозёмов юго-западной части ЦЧЗ
России. Сообщение 3. Продуктивность зерно-свекловичного севооборота,
энергетическая окупаемость удобрений и изменение плодородия выщелоченных
чернозёмов // Агрохимия, 1996, No12, с. 41 – 49.
63. БОГОМАЗОВ, НП., ШИЛЬНИКОВ, ИА., НЕТРЕБЕНКО, НН. Влияние сочетания
минеральных, органических и известковых удобрений на урожай и качество
культур, продуктивность зерно-свекловичного севооборота и плодородие
 чернозёмов выщелоченных юго-западной части ЦЧЗ России. Сообщение 4. Влияние
удобрений и погодных условий на урожай и качество сахарной свеклы // Агрохимия,
1997, No1, с. 58 – 65.
64. БОДРОВА, ЕМ., ОЗОЛИНА, ЗД. Совместное применение органических и
минеральных удобрений. Москва: Россельхозиздат, 1965, 141 с.
65. БОИНЧАН, БП. Процессы трансформации органического вещества в интенсивно
используемой дерново-подзолистой почве и продуктивность полевых культур. Дис.
… канд. с.-х. наук. Москва, ТСХА, 1982, 226 с.
66. БОИНЧАН, БП. Сохранение почвенного плодородия – основа дальнейшей
интенсификации полеводства Молдавии // Сельское хозяйство Молдавии, 1988, №
1, с. 28-29.
67. БОИНЧАН, БП. Биологизация земледелия – неизбежность // Сельское хозяйство
Молдавии, 1991, №7, с. 9-11.
68. БОИНЧАН, БП. Земледелие в Молдове нуждается в экологизации и биологизации //
Земледелие, 1992, № 7-8, с.22-24.
69. БОИНЧАН, БП., ГАРАЩУК, ВН. Экологическое земледелие – перспектива ХХI
столетия // Национальный научный симпозиум «Сельское хозяйство – традиции и
перспективы», Яссы,1993, 21-22 октября, с. 7.
70. БОИНЧАН, БП. Севооборот и воспроизводство плодородия пахотных интенсивно
используемых чернозёмов Республики Молдова. Автореферат дис. … доктор с.-х.
наук. Москва, 1998, 32 с.
71. БОИНЧАН, БП. Экологическое земледелие в Республике Молдова (Севооборот и
органическое вещество почвы). Chişinău: Ştiinţa, 1999, 270 c.
72. БОИНЧАН, БП., БУГАЧУК М.А. Органическое вещество почв и продуктивность
севооборотов и бессменных культур в длительных стационарных опытах // Lucrările
Conferinţei Internaţionale Ştiinţifico – practice „Solul – una din problemele principale ale
secolului XXI”, Chişinău, 2003, 7 august, p.237 – 239.
73. БОНДАРЕВА, АФ. Эффективность органических и минеральных удобрений на
карбонатном чернозёме в зернопропашном севообороте // Система удобрений в
интенсивном земледелии. Кишинёв: Штиинца, 1979, с. 66 – 72.
74. БУДЁННЫЙ, Ю. Влияние минеральных удобрений и соотношений питательных
веществ в них на урожай и качество культур севооборота // Влияние длительного
применения удобрений на плодородие почвы и продуктивность севооборотов.
Москва: Колос, 1980, с. 222 – 235.
75. БУКА, АЯ., ДРУЖЧЕНКО, АВ. Влияние системы применения минеральных
удобрений на продуктивность севооборота и плодородие чернозёма типичного
тяжелосуглинистого левобережной лесостепи Украины // Агрохимия, 2002, No1, с.
37 – 41.
76. БУЛАТКИН, ГА. Эколого-энергетические аспекты продуктивности агроценозов.
Пущино, ОНТИ НЦБИ АН СССР, 1986, 209 с.
77. БУЛАТКИН, ГА., ЛАРИОНОВ, ВВ. Энергетическая эффективность земледелия и
агросистем: взаимосвязи и противоречия // Агрохимия, 1997, No3, с 63 – 66.
78. ВАКАЛ, ЛС., ЛИТВИН, ВГ. Влияние длительного применения удобрений на
свойства мощного слабовыщелоченного чернозёма и урожай сельскохозяйственных
культур // Влияние длительного применения удобрений на плодородие почвы и
продуктивность севооборотов. Москва: Колос, 1974, вып.V, с. 16 – 34.
79. ВАРЮШКИНА, НМ. Экологические аспекты применения удобрений // Земледелие,
1991, No4, с. 47 – 49.
80. ВИЛЬЯМС, ВР. Почвоведение. Москва: Сельхозгиз, 1946, 446 с.
81. ВЛАСЕНКО, А.Н., КАЛИЧКИН, В.К., ВЛАСЕНКО, Н.Г. Влияние средств
химизации на биологическую активность чернозёма выщелоченного под посевом
яровой пшеницы // Агрохимия, 1997, No11, с. 18 – 22.
82. ВОЗНЯКОВСКАЯ, ЮМ. Биологические основы эффективного земледелия //
Земледелие, 1988, No3, с. 26 –28.
83. ВРАБИЕ, ВС. Влияние различных органических удобрений на физико-химические
свойства почвы // Органические удобрения, плодородие почв и урожай. Кишинёв,
1983, с. 43 – 58.
84. ГАНЖАРА, НФ. Гумус, свойства почвы и урожай // Почвоведение, 1998, No7, с. 812
– 819.
85. ГАПОНЮК, ЭИ., БОБОВНИКОВА, ЦИ., КРЕМЛЕНКОВА, НП. Химический состав
фосфорных удобрений и их влияние на агрохимические свойства почвы // Миграция
загрязняющих веществ в почвах и сопредельных средах. Институт
экспериментальной метеорологии, 1985, с. 150 – 155.
86. ГИЛЯРОВ, МС., СТРИГАНОВА, БР. Количественные методы в почвенной зоологии.
Москва: Наука, 1987, 228 с.
87. ГЛУЩЕНКО, ИВ. Влияние систематического применения удобрений в зерно-
свекловичном севообороте на ферментативную активность выщелоченного
чернозёма и урожайность сахарной свеклы в условиях Лесостепи УССР.
Автореферат дис. … канд. с.-х. наук. Киев, 1981, 23 с.
88. ГОЛДШТАЙН, В., БОИНЧАН, Б. Ведение хозяйств на экологической основе в лесо-
степной и степной зонах Молдовы, Украины и России. Москва: Изд. ЭкоНива, 2000,
272 с.
89. ГОЛУБЕВ, АВ. Эколого-экономическая оценка применения удобрений // Земледелие,
1991, No3, с. 63 – 65.
90. ГОЛЬЦЕВА, ОФ. Влияние органических и минеральных удобрений на урожай и
качество зерновых культур на южных чернозёмах Украины // Бюллетень ВИУА,
No65, Москва, 1984, с. 75 – 78.
91. ГУЛЯКИН, ИВ. Система применения удобрений. Москва: Колос. 1970, 208 с.
92. ГУРЕВИЧ, СМ. Действие минеральных удобрений на мощном чернозёме. Москва:
Госхимиздат, 1962, 255 с.
93. ГУСЕВ, ЕМ., БУСАРОВА, ОЕ. Оценка энергетической эффективности
агротехнологий // Почвоведение, 2001, No7, с. 832 – 844.
94. ГУСЕВ, МИ., ЕРЁМЕНКО, ЕА., БЕЛЯШИНА, МН. Действие минеральных
удобрений и навоза в интенсивном овощном плодосмене на желтозёмно-
подзолистой почве // Влияние длительного применения удобрений на плодородие
почвы и продуктивность севооборотов. Москва: Колос, 1974, вып.V, с. 179 – 188.
95. ДАШКОВА, НП. Энергетическая эффективность применения минеральных
удобрений // Земледелие, 1991, No7, с. 53 – 55.
96. ДЕМЧЕНКО, ЕН. Влияние системы органно-минеральных удобрений на
биохимические свойства и процессы гумусонакопления в чернозёме выщелоченном //
Плодородие почв и эффективность удобрений. Кишинёв, 1992, с. 138 – 143.
97. ДЕРЖАВИН, ЛМ., СЕДОВА, ЕВ. Влияние применения удобрений, гербицидов и
ретардантов на качество зерна пшеницы и ячменя. Москва, ВНИИТЭИСХ. 1983, 54
с.
98. ДОНОС, АИ., АНДРИЕШ, СВ., ПЕЛИН, АГ., БАЛАН, МП. Продуктивность
полевых культур при систематическом применении удобрений на обыкновенном
чернозёме // Удобрение, плодородие почвы и продуктивность сельскохозяйственных
культур в Молдавии, Кишинёв. 1986, с. 29 – 39.
99. ДОНОС, АИ., ГЛИНКА, ВН. Влияние систематического применения удобрений на
продуктивность полевых культур в обыкновенном чернозёме // Плодородие почв и
эффективность удобрений. Кишинёв, 1992, с. 13 –19.
100. ДРЁ, Ф. Экология. Москва: Атомиздат, 1976, 164 с.
101. ДУДКИН, ВМ., Акименко АС. Основные принципы экологического земледелия //
Земледелие, 1989, No11 с. 32 – 35.
102. ДЬЯКОНОВА, КВ. Роль органического вещества // Земледелие, 1988, No1 с. 25.
103. ЕФИМОВА, АС., ЗОЛОТАРЁВ, ВП., БАЛАКИНА, НИ., ЧОВЖИК, ВП., ТИЩЕНКО,
АТ. Влияние различных систем удобрения на урожай полевых культур,
продуктивность севооборота и плодородие дерново-подзолистой
тяжелосуглинистой среднеокультуренной почвы // Влияние длительного
применения удобрений на плодородие почвы и продуктивность севооборотов.
Москва: Колос, 1980, с. 81 – 105.
104. ЕФИМОВ, ВН., ДОНСКИХ, ИН., ЦАРЕНКО, ВП. Система удобрения. Москва:
КолоС, 2002, 320 с.
105. ЖУКОВА, ЛМ. Влияние систематического применения удобрений на физико-
химические свойства различных почв // Влияние длительного применения удобрений
на плодородие почвы и продуктивность севооборотов. Москва: Колос, 1980, с. 41 –
59.
106. ЖУКОВ, АИ. Оптимальное содержание лабильного гумуса // Земледелие, 1990,
No12, с. 38 – 40.
107. ЖУЧЕНКО, АА., УРСУЛ, АД. Стратегия адаптивной интенсификации
сельскохозяйственного производства. Кишинёв: Штиинца, 1983, 304 с.
108. ЗАГОРЧА, КЛ. Оптимизация системы удобрения в полевых севооборотах.
Кишинёв: Штиинца, 1990, 288 с.
109. ЗАГОРЧА, КЛ., БЕЛТЕЙ, ВИ., ИНДОИТУ, ДМ., МАЛАЕВА, ТА. Влияние
длительного применения удобрений на свойства почвы, урожай культур и
продуктпвность полевого севооборота на карбонатном чернозёме Молдавии //
Влияние длительного применения удобрений на плодородие почвы и
продуктивность севооборотов. Москва: Колос, 1980, с. 190 – 222.
110. ЗАХАРОВ, ИС. Влияние микроорганизмов на накопление гумусовых веществ при
разложении навоза // Система удобрений в интенсивном земледелии. Кишинёв:
Штиинца, 1979, с. 186 – 196.
111. ЗАХАРОВ, ИС., ТАРАН, НП. Влияние микроорганизмов и их ферментов на
образование гумусовых веществ в зависимости от применения минеральных
удобрений и микроэлементов // Система удобрений в интенсивном земледелии.
Кишинёв: Штиинца, 1979, с. 197 – 201.
112. ИВАНОВА, ТИ., ЕГОРОВА, ТК., КОЖЕМЯКИНА, РН., БАБАРИНА, ИС. Влияние
длительного применения минеральных удобрений в севообороте на продуктивность
культур и плодородие дерново-подзолистой почвы // Результаты многофакторных
 опытов по влиянию минеральных удобрений на продуктивность культур и
плодородие почв. Москва: ВИУА, 1983, с. 5 – 23.
113. ИВАНОВ, ИА. Органо-минеральная система удобрения // Земледелие, 1988, No4, с.
44 - 45.
114. ИВОЙЛОВ, АВ., МАЛОВА, АВ. Влияние основных видов удобрений и их сочетаний
при длительном применении на урожайность культур, качество продукции и
агрохимические показатели чернозёма выщелоченного тяжелосуглинистого //
Агрохимия, 1993, No3, с. 25 – 38.
115. КАЛИНОВСКАЯ, НИ., КРАСИКОВА, АВ., КАЛИНОВСКИЙ, АВ., ЦИЦКОВСКАЯ,
ИВ. Совместное влияние гумуса и системы удобрения на структурно-агрегатный
состав дерново-подзолистых почв // Сборник научных трудов БСХА, 1979, No58, с.
64 – 75.
116. КАРАСЮК, ИМ. Влияние навоза и минеральных удобрений на урожай полевых
культур и качество продукции // Бюллетень ВИУА, No65, Москва, 1984, с. 23 –29.
117. КАРДИНАЛОВСКАЯ, РИ., ГОЛОВАЩУК, ЖТ. Влияние минеральных удобрений на
качество зерна озимой пшеницы в условиях Украины // Агрохимия, 1979, No4, с. 131 –
143.
118. КИВЕР, ВФ., КОНОПЛЯ, НИ. Энергетическая эффективность технологий //
Земледелие, 1988, No2, с. 21 – 22.
119. КИРЮШИН, ВИ. Экологизация земледелия и технологическая политика. Москва:
Изд. МСХА, 2000, 473 с.
120. КИРЮШИН, ВИ. Экологические основы земледелия. Москва: Колос, 1996, 367 с.
121. КИСЕЛЬ, ВИ. Применение минеральных удобрений в биологическом земледелии //
Агрохимия, 1999, No10, с. 69 – 77.
122. КОВДА, ВА. Биосфера и человечество // Биосфера и её ресурсы. Москва: Наука,
1971, с. 7 – 53.
123. КОЛЕСНИКОВ, СИ., КАЗЕЕВ, КШ., ВАЛЬКОВ, ВФ. Экологические функции почв и
влияние на них загрязнения тяжёлыми металлами // Почвоведение, 2002, No12, с.
1509 – 1514.
124. КОНОНОВА, ММ. Органическое вещество почвы, его природа, свойства и методы
изучения Москва, АН СССР, 1963, 368 с.
125. КОПЦИК, ГН., КОПЦИК, СВ., ВЕНН, К., ОМЛИД, Д., СТРАНД, Л., ЖУРАВЛЁВА,
МА. Изменение кислотности и катионообменных свойств лесных почв под
воздействием атмосферных кислотных выпадений // Почвоведение, 1999, No7, с. 873
– 884.
126. КОРДУНЯНУ, П., ДОНОС, А. Азотул ши фертилитатя солулуй. Кишинэу: Картя
Молдовеняскэ, 1980, 96 с.
127. КОРДУНЯНУ, ПН., СТРАТУЛАТ, МФ., ТКАЧ, НМ. Рациональное применение
удобрений. Кишинёв: Картя Молдовеняскэ, 1989, 104 с.
128. КОРДУНЯНУ, ПН., ТУРТУРЯНУ, НА., МОЛДОВАН, АИ. Система применения
удобрения и плодородие почвы. Кишинёв: Картя Молдовеняскэ, 1984, 163 с.
129. КОРЕНЬКОВ, ДА. Агроэкологические аспекты применения азотных удобрений.
Москва: Агроконсалт, 1999, 296 с.
130. КОРНЕВА, НС., ОРЕХОВСКАЯ, ЕП., КУЗНЕЦОВА, ЛА., БОГАТЫРЁВА, ГД.
Влияние систематического удобрения на агрохимические свойства серозёмов,
урожай и вынос питательных элементов культурами при бессменном возделывании
и в свекловичном севообороте // Влияние длительного применения удобрений на
плодородие почвы и продуктивность севооборотов. Москва: Колос, 1974, вып.V, с.
189 – 221.
131. КОРОЛЁВ, ВА. Изучение физических свойств чернозёмов обыкновенных при
длительном сельскохозяйственном использовании // Почвоведение, 2002, No6, с. 697
– 704.
132. КОРОТКОВ, АА., БУРМАТОВ, ИМ., ФИЛИПЧЕКОВА, ГИ. Влияние внесения
минеральных удобрений на накопление в почве и растениях тяжёлых металлов //
Агрохимия, 1994, No10, с. 102 – 108.
133. КОСТЫЛЬКОВ, ИГ. С позиций эксергетической эффективности // Земледелие,
1988, No2, с. 19 – 21.
134. КРАМАРЕВ, СМ., Агроэкологическая оценка применения минеральных удобрений в
агроценозах кукурузы в условиях степной зоны Украины // Агрохимия, 2000, No2, с.
67 – 72.
135. КРУПЕНИКОВ, ИА. Чернозёмы Молдавии. Кишинёв: Картя молдовеняскэ, 1967, 427
с.
136. КРУПЕНИКОВ, ИА. Экологическое земледелие на чернозёмах и возможность
достижения двух конечных результатов земледелия // Сборник докладов
Международной научно-практической конференции, посвящённой 75-летию
Россельхозакадемии и 100-летию со дня рождения С.С.Соболева, 14 – 16 сентября
2004 года, Курск – 2004, с. 34 – 39.
137. КРУПЕНИКОВ, ИА. БОИНЧАН, БП. Чернозёмы и экологическое земледелие. Бэлць,
2004, 168 с.
138. КРУПЕНИКОВ ИА., БОИНЧАН, БП. Гимн органическому веществу почвы. //
Agricultura Moldovei,2004, № 4, p. 24-25.
139. КУЗНЕЦОВА, ЗА., ФЕТИСОВА, НФ. Влияние различных систем удобрения на
урожай культур полевого севооборота и плодородие дерново-подзолистой
слабоокультуренной почвы // Влияние длительного применения удобрений на
плодородие почвы и продуктивность севооборотов. Москва: Колос, 1980, с. 106 –
126.
140. КУЗНЕЦОВА, ИВ. Содержание и состав органического вещества чернозёмов и его
роль в образовании водопрочной структуры // Почвоведение, 1998, No1, с. 41 – 50.
141. КУРАКОВ, ВИ., НИКИТАЕВА, НН. Влияние длительного применения удобрений на
плодородие мощного чернозёма, урожай культур зерносвекловичного севооборота и
качество получаемой продукции// Влияние длительного применения удобрений на
плодородие почвы и продуктивность севооборотов. Москва: Агропромиздат, 1985,
вып.VIII, с. 98 – 111.
142. КУРМЫШЕВА, НА., ЕФРЕМОВ, ВФ., ТРОФИМОВА, НП. Значение систем
удобрения и севооборотов в регулировании гумусового режима дерново-подзолистой
почвы в условиях интенсивного земледелия // Агрохимия, 1996, No12, с. 10 – 16.
143. КУРМЫШЁВА, НА., ЕФРЕМОВ, ВФ. Влияние минеральной и органно-минеральных
систем удобрения на агрохимические свойства дерново-подзолистой почвы //
Агрохимия, 1998, No11, с. 5 – 10.
144. КЯРБЛАНЕ, ХА. Экологические пределы применения минеральных удобрений в
Эстонии // Агрохимия, 1992, No4, с. 37 – 40.
145. ЛАЗАРЕВ, АП., АБРАШИН, ЮИ. Структурное состояние и плотность чернозёма
обыкновенного и их влияние на урожай пшеницы // Почвоведение, 2000, No5, с. 614 –
618.
146. ЛАЗУРСКИЙ, АВ. Единовременное обогащение почвы фосфатами в севообороте //
Влияние длительного применения удобрений на плодородие почвы и
продуктивность севооборотов. Москва: Колос, 1974, вып.V, с. 58 – 86.
147. ЛИСОВОЙ, НВ., ФИЛАТОВ, ВП., РЕВЕНКО, ОФ. Влияние длительного применения
удобрений на продуктивность культур и плодородие чернозёма типичного
левобережной лесостепи Украины // Агрохимия, 2001, No2, с. 27 – 30.
148. ЛУКИН, ЛЮ., КОСИЛОВА, АН., ДУБАНИНА, ТВ. Влияние длительного
применения удобрений на плодородие почвы, зимостойкость и продуктивность
озимой пшеницы на типичном чернозёме // Агрохимия, 1994, No1, с 38 – 43.
149. ЛЫКОВ, АМ. Страж плодородия (О значении органического вещества почвы в
интенсивном земледелии.) Москва: Московский рабочий, 1976, 112 с.
150. ЛЫКОВ, АМ. Влияние различных видов органического вещества и возрастающих
доз минеральных удобрений на структуру и водопрочность дерново-подзолистой
почвы // Биологические основы повышения урожайности с.-х. культур. Москва, 1981,
с. 35 – 38.
151. ЛЫКОВ, АМ. Органическое вещество – решающий фактор плодородия дерново-
подзолистых почв в интенсивном земледелии // Плодородие почвы и пути его
повышения / Под ред. Н.П.Панова – Москва: Колос, 1983, с. 138 – 146.
152. ЛЫКОВ, АМ. Воспроизводство органического вещества почвы в современных
системах земледелия // Земледелие, 1988, No9, с. 20 – 22.
153. ЛЫКОВ, АМ. Научные основы земледелия // В кн. Земледелие / Под ред.
С.А.Воробьёва – Москва: Агропромиздат, 1991, с. 10 – 80.
154. ЛЫКОВ, АМ., САФОНОВ, АФ., Биология почвы и урожай. // Земледелие, 1990, No9,
с. 20 – 22.
155. ЛЫКОВ, АМ., ЕСЬКОВ, АИ., НОВИКОВ, МН. Органическое вещество пахотных
почв Нечерноземья. Москва. РАСХН – ГНУ ВНИПТИОУ, 2004, 630 с.
156. ЛЮБАРСКАЯ, ЛС. Влияние длительного систематического применения удобрений
на урожай культур и свойства почвы (Обзор результатов длительных опытов с
удобрениями в США и Канаде) // Влияние длительного применения удобрений на
плодородие почвы и продуктивность севооборотов. Москва: Колос, 1964, с. 341 –
399.
157. МАКАРОВ, РФ., АРХИПОВА, ВВ. Влияние удобрений на плодородие типичного
чернозёма и продуктивность севооборота; изменение эффективности удобрений во
времени // Влияние длительного применения удобрений на плодородие почвы и
продуктивность севооборотов. Москва: Агропромиздат, 1985, вып.VIII, с. 111 – 126.
158. МАЛОВА, АВ., ИВОЙЛОВ, АВ., КОСТРОВ, КА Влияние длительного применения
удобрений в севообороте на урожай культур и агрохимические показатели
плодородия выщелоченного тяжелосуглинистого чернозёма // Агрохимия, 1989,
No12, с. 12 – 16.
159. МАЛЬЦЕВ, ВТ., МОШКАРЁВ, ВН. Влияние систематического применения
удобрений на агрохимические свойства серых лесных почв и продуктивность
севооборотов // Агрохимия, 2000, No4, с. 5 – 11.
160. МАРИНЕСКУ, КМ. Управление биологической активностью чернозёмов //
Плодородие почв и эффективность удобрений. Кишинёв, 1992, с. 119 – 129.
161. МАРИНЕСКУ, К. Микробный комплекс почв Молдовы и устойчивость земледелия //
Solul – una din problemele principale ale secolului XXI. Lucrările conferinţei
internaţionale ştiinţifico-practice (50 de ani ai Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi
Agrochimie „Nicolae Dimo”). Chişinău: Pontos, 2003, c. 313 – 319.
162. МАРТЫНОВИЧ, НН., МАРТЫНОВИЧ, ЛИ. Влияние 50-летнего применения
органических и минеральных удобрений на плодородие чернозёма оподзоленного
центральной Лесостепи правобережья Украины. Сообщение 5. Влияние
систематического применения удобрений в зерно-свекловичном севообороте на
некоторые агрохимические свойства почвы. // Агрохимия, 1992, No9, с 53 – 62.
163. МАРТЫНОВИЧ, НН., МАРТЫНОВИЧ, ЛИ. Влияние 50-летнего применения
органических и минеральных удобрений на плодородие чернозёма оподзоленного
центральной Лесостепи правобережья Украины. Сообщение 6. Влияние
систематического применения удобрений в зерно-свекловичном севообороте на
агрофизические свойства и водный режим почвы // Агрохимия, 1992, No10, с. 49 –
55.
164. МАРТЫНОВИЧ, НН., МАРТЫНОВИЧ, ЛИ. Влияние 50-летнего применения
органических и минеральных удобрений на плодородие чернозёма оподзоленного
центральной Лесостепи правобережья Украины. Сообщение 7. Влияние
систематического применения удобрений в зерно-свекловичном севообороте на
урожай культур зерносвекловичного севооборота // Агрохимия, 1994, No11, с. 3 – 15.
165. МЕХТИЕВ, СЯ. Влияние удобрения на развитие свободноживущих
азотфиксирующих микроорганизмов // Система удобрений в интенсивном
земледелии. Кишинёв: Штиинца, 1979, с. 148 – 156.
166. МЕХТИЕВ, СЯ. Биологическая активность систематически удобряемых почв
Молдавии // Удобрение, плодородие почв и продуктивность сельскохозяйственных
культур в Молдавию Кишинёв, 1980, с. 121 – 130.
167. МИНЕЕВ, ВГ. Агрохимия и биосфера. Москва: Колос. 1984, 247 с.
168. МИНЕЕВ, ВГ. Агрохимия. Москва, МГУ, 1990, 486 с.
169. МИНЕЕВ, ВГ., РЕМПЕ, ЕХ. Агрохимия, биология и экология почвы. Москва:
Росагропромиздат, 1990, 206 с.
170. МИНЕЕВ, ВГ., РЕМПЕ, ЕХ. Экологические последствия длительного применения
повышенных и высоких доз минеральных удобрений // Агрохимия, 1991, No3, с. 35 –
49.
171. МИНЕЕВ, ВГ., ПИСАРЕВ, БА., РЕМПЕ, ЕХ., ВОРОНИНА, КП., КОВАЛЕНКО, ЛВ.,
НИНАХОВА, НМ. Экологические последствия применения химических средств в
земледелии // Агрохимия, 1991, No8, с. 96—104.
172. МИНЕЕВ, ВГ., ДЕБРЕЦЕНИ, Б., МАЗУР, Т. Биологическое земледелие и
минеральные удобрения. Москва: Колос, 1993, 415 с.
173. МИНЕЕВ, ВГ., РЕМПЕ, ЕХ. Эколого-биологическая оценка применения средств
химизации на разных типах почв // Почвоведение, 1995, No8, с. 1011 – 1021.
174. МИНЕЕВ ВГ., ГОМОНОВА, НФ., ЗЕНОВА, ГМ., СКВОРЦОВА, ИН. Влияние
длительного применения средств химизации на агрохимические и
микробиологические свойства дерново-подзолистой почвы // Агрохимия, 1998, No5,
с. 5 – 12.
175. МИНЕЕВ, ВГ., ГОМОНОВА, НФ., ОВЧИННИКОВА, МФ. Устойчивость
созданного длительным применением агрохимических средств плодородия дерново-
подзолистой почвы // Агрохимия, 2003, No2, с. 5 – 9.
176. МИШУСТИН, ЕН. Микроорганизмы и продуктивность земледелия. Москва: Наука,
1972, 343 с.
177. МОИСЕЕВ, ИТ., ТИХОМИРОВ, ФА., РЕРИХ, ЛД., РЕРИХ, ВИ., АНТОНЕНКО, ГИ.,
МАРТЮШОВ, ВЗ. Влияние минеральных удобрений на поступление радиоцезия в
сельскохозяйственные культуры и агрохимические показатели почв // Агрохимия,
1990, No3, с. 100 – 107.
178. МУКАТАНОВ, АХ., ХАСАНОВ, РФ., ГАРИПОВ, ТТ., СЕРЕДА, НА. Гумусное
состояние чернозёма обыкновенного и урожайность яровой пшеницы при внесении
органических удобрений // Агрохимия, 1994, No2, с. 58 – 62.
179. МУСИЕНКО, ТА., МУСИЕНКО, СТ., ТРЕТЮК, АИ. Влияние 22-летнего
применения удобрений на плодородие почвы и урожай зерновых культур в
севообороте // Влияние длительного применения удобрений на плодородие почвы и
продуктивность севооборотов. Москва: Колос, 1974, вып.V, с. 45 – 57.
180. МЯЗИН, НГ. Влияние применения удобрений и мелиорантов на показатели
почвенного плодородия // Агрохимия, 1997, No2, с. 26 – 30.
181. МЯЗИН, НГ., ПАРАХНЕВИЧ, ТМ. Влияние систематического применения
удобрений и мелиорантов на гумусное состояние чернозёма выщелоченного //
Агрохимия, 2000, No9, с. 11 – 18.
182. НАЗЫРОВА, ФИ. Влияние удобрений на буферные свойства чернозёма типичного
карбонатного // Агрохимия, 2002, No2, с. 5 – 12.
183. НАЙДЕНОВ, А.С., СОЛДАТЕНКО, А.Г., ТЕРЕХОВА, С.С. Влияние длительного
применения органических и минеральных удобрений на плодородие почвы, урожай и
качество продукции сельскохозяйственных культур в севообороте // Агрохимия,
1991, No5, с. 49 – 55.
184. НАКОНЕЧНАЯ, ЗИ. Агроэкологическое обоснование системы удобрения в
зерносвекловичных севооборотах Молдавии. Кишинёв: Штиинца, 1988, 373 с.
185. НАКОНЕЧНАЯ, ЗИ., НИКА, ЛФ. Агрохимические основы высокой эффективности
удобрений в зерно-свекловичных севооборотах. Кишинёв: Штиинца, 1977, 106 с.
186. НИКИТИШЕН, ВИ., ДМИТРАКОВА, ЛК., ЗАБОРИН, АВ., ЕГОРОВА, ЕФ. Эколого-
агрохимические аспекты длительного применения минеральных удобрений в
агроценозах на серой лесной почве Подмосковья // Почвоведение, 1996, No11, с. 1376
– 1384.
187. НИКИТИШЕН, ВИ. Действие и последействие азотного удобрения в связи с
миграцией нитратов по профилю почвы // Агрохимия, 1979, No7, с. 5 – 12.
188. НИКИТИШЕН, ВИ. Миграция нитратов при промерзании серой лесной почвы и
доступность их растениям // Агрохимия, 1998, No2, с. 5 – 12.
189. НОСКО, БС. Минеральные удобрения в системе факторов антропогенной эволюции
чернозёмов // Почвоведение, 1996, No12, с. 1508 – 1516.
190. НОСКО, БС., КУЧИР, НА. Влияние длительного применения удобрений на
агрохимические свойства чернозёмов и продуктивность севооборота // Влияние
длительного применения удобрений на плодородие почвы и продуктивность
севооборотов. Москва: Агропромиздат, 1985, вып.VIII, с. 156 – 179.
191. НОСКО, БС., МЕДВЕДЕВ, ВВ., КИСЕЛЬ, ВИ. Перспективы и проблемы развития
биологического земледелия на Украине // Земледелие, 1991, No12, с. 41 – 44.
192. ОКОРКОВ, ВВ., ГРИГОРЬЕВ, АА. Влияние извести и минеральных удобрений на
агрохимические свойства серой лесной почвы Владимирского ополья и
продуктивность культур севооборота // Агрохимия, 1997, No2, с. 20 – 25.
193. ОКОРКОВ, ВВ., ГРИГОРЬЕВ, АА., АРКАДЬЕВА, МФ. Влияние систем удобрения
на продуктивность севооборота и плодородие серой лесной почвы Владимирского
ополья // Агрохимия, 1997, No5, с. 55 – 65.
194. ОЛИФЕР, ВА. Влияние навоза и сочетания его с минеральными удобрениями на
продуктивность севооборотов // Бюллетень ВИУА, No65, Москва, 1984, с. 7 –13.
195. ОПЕНЛЕНДЕР, И. Влияние внесения высоких доз органических веществ на
физические свойства среднесмытых чернозёмов // Научно-технический бюллетень
по проблеме «Защита почв от эрозии». Курск, 1979, с. 24 – 32.
196. ПАДЕНКОВ, КП., ГОЛЕНКОВА, ТИ. Влияние вносимых удобрений на засорённость
полей // Почвенные исследования и применение удобрений. Минск: Ураджай, 1983,
вып. 14, с. 106 – 112.
197. ПАННИКОВ, ВД., МИНЕЕВ, ВГ. Почва, климат, удобрение и урожай. Москва:
Колос, 1977, 416 с.
198. ПИСКАРЁВ, АН. Влияние удобрений на продуктивность зерно-свекловичных
севооборотов в условиях чернозёмных почв // Влияние длительного применения
удобрений на плодородие почвы и продуктивность севооборотов. Москва: Колос,
1974, вып.V, с. 229 – 235.
199. ПЛЕСЯВИЧУС, КИ. Действие органических и минеральных удобрений в
многолетнем опыте на дерново-карбонатных почвах Литовской ССР // Влияние
длительного применения удобрений на плодородие почвы и продуктивность
севооборотов. Москва: Колос, 1964, вып. II, с. 103 – 121.
200. ПОПОВА, АА. Влияние минеральных и органических удобрений на состояние
тяжёлых металлов в почвах // Агрохимия, 1991, No3, с. 62 – 67.
201. ПОПОВА, СИ., ЗИГАНЬШИНА, ФМ., ТАРАКАНОВА, НЯ. Влияние удобрений при
длительном их применении на урожай полевых культур и агрохимические свойства
дерново-подзолистой почвы // Влияние длительного применения удобрений на
плодородие почвы и продуктивность севооборотов. Москва: Колос, 1980, с. 140 –
159.
202. ПОТАТУЕВА, ЮА., КАСИЦКИЙ, ЮИ., ХЛЫСТОВСКИЙ, АД., ПРИЩЕП, ЕГ.,
СИДОРЕНКОВА, НК., ЯНИШЕВСКИЙ, ФВ. Влияние длительного применения
фосфорных удобрений на накопление в почве и растениях тяжёлых металлов и
токсических элементов // Агрохимия, 1994, No11, с. 98 – 113.
203. Почвоведение / Под. ред. И.С.Кауричева – Москва: Агропромиздат, 1989, с.
204. Почвоведение / Под. ред. В.А.Ковды, Б.Г.Розанова. ч. 1. Почва и почвообразование/
Г.Д.Белицина, В.Д.Василевская, Л.А.Гришина и др., М.: Высшая школа, 1988, 400 с.
205. ПРЖЕГОРЛИНСКИЙ, ВИ., ПЕТРЕНКО, ОА., РУБИН, АП. Действие и
последействие удобрений на физико-химические свойства почвы, урожай и
качество зерна кукурузы при бессменной культуре // Влияние длительного
применения удобрений на плодородие почвы и продуктивность севооборотов.
Москва: Колос, 1974, вып.V, с. 87 – 111.
206. ПРОКОПОВИЧ, ВН. Изменение физических свойств дерново-подзолистой
легкосуглинистой почвы в связи с длительным применением различных систем
удобрения // Доклады ТСХА, 1979, No248, с. 107 – 111.
207. ПРЯНИШНИКОВ, ДН. О минеральных удобрениях, навозе и системе их применения
/ Избранные сочинения. Москва: Колос. 1965, т. 3, с. 249 – 256.
208. РАССЕЛ, Э. Почвенные условия и рост растений. Москва: Иностранная литература,
1955, 623 с.
209. РОКТАНЭН, ЛС., ИВАННИКОВ, А.В. Научные основы земледелия. Целиноград,
1982, 80 с.
210. РОСЛЯКОВ, Н. Изменение физико-химических свойств светло-серых лесных почв
при длительном внесении удобрений и извести // Труды Кировского СХИ, Пермь,
1979, т. 64, с. 37 – 40.
211. РОУЭЛЛ, Дэвид. Почвоведение: методы и их применение. Москва: Колос, 1998, 486
с.
212. РУССЕЛЬ, С. Микроорганизмы и жизнь почвы. Москва: Колос, 1977, 223 с.
213. РЮБЕНЗАМ, Э., РАУЭ, К. Земледелие. Москва: Колос, 1969, 520 с.
214. САВИЧ, ВИ., НАУМОВА, ЛМ., МУРАДИ, НМ., ТРУБИЦИНА, ЕВ. Скрытое
отрицательное действие удобрений и мелиорантов // Земледелие, 1988, No10, с. 24 –
26.
215. САПУН, МП. Система удобрений овощных культур в севооборотах на дерново-
подзолистой почве Белорусской ССР // Влияние длительного применения удобрений
на плодородие почвы и продуктивность севооборотов. Москва: Колос, 1964, вып. II,
с. 133 – 147.
216. СДОБНИКОВ, СС. Расширенное воспроизводство плодородия почв. Сельское
хозяйство, No8, 1989, 36 с.
217. Сельскохозяйственная экология / Под ред. Н.А.Уразаева. Москва: Колос, 2000, 304 с.
218. СЕРЕДА, НА., ЛУКЬЯНОВ, СА. Влияние удобрений на баланс органического
вещества и продуктивность полевых культур на чернозёме выщелоченном
Башкортостана // Агрохимия, 1998, No1, с. 13 – 20.
219. СОКОЛОВ, ОА. Экологические аспекты применения азотных удобрений //
Агрохимия, 1990, No1, с. 3 – 14.
220. СОКОЛОВ, ОА. Потребление азота растениями с различных глубин почвенного
профиля // Агрохимия, 1998, No9, с. 88 – 96.
221. СКРОМАНИС, АА., ТИМБАРЕ, РЯ., БАЛАШОВА, ИИ. Повышать эффективность
применения удобрений // Земледелие, 1988, No12, с. 42 – 43.
222. СМИРНОВ, ПМ., МУРАВИН, ЭА. Агрохимия. Москва: Колос, 1984, 304 с.
223. СТЕПАНЕНКО, АЯ. Результаты исследований по изучению севооборотов и
различных систем удобрения в длительном стационарном опыте // Влияние
 длительного применения удобрений на плодородие почвы и продуктивность
севооборотов. Москва: Колос, 1980, с. 236 – 256.
224. ТАРАН, МГ. Влияние доз и сроков внесения азотных удобрений на урожай и
качество зерна короткостебельной озимой пшеницы на обыкновенных чернозёмах
МССР. Автореферат дис. … канд. с.-х. наук. Москва, ТСХА, 1988, 21 с.
225. ТИБИРЬКОВА, ГА. ПЛЕСКОВА, НЛ., КРУТСКИХ, ЛП. Влияние длительного
применения удобрений на плодородие почвы и урожайность надземной массы
кукурузы по ротациям севооборота // Агрохимия, 1994, No1, с. 44 – 50.
226. ТОКАРЕВ, ВВ. Пути повышения экономической эффективности удобрений //
Земледелие, 1989, No11, с. 61 – 63.
227. ТОЛСТОУСОВ, ВП. Удобрения и качество урожая. Москва: Агропромиздат, 1987,
192 с.
228. ТУРТУРЯНУ, НА., ЦУРКАН, МА., ЛИСНИЧЕНКО, ВМ., АНДРИЕШ, СВ. Влияние
систематического внесения минеральных удобрений на плодородие почвы,
продуктивность севооборотов и баланс питательных веществ на разных почвах
Молдавии // Достижения почвоведения и агрохимии в Молдавии, Кишинёв: Картя
Молдовеняскэ, 1973, с. 96 – 104.
229. ТУРТУРЯНУ, НА. Эффективность применения удобрений на почвах Молдавии.
Кишинёв: Картя Молдовеняскэ, 1976, 80 с.
230. ТУРТУРЯНУ, НА.. ГОЖИНЕЦКАЯ, АК. Действие и последействие
систематического применения удобрений на продуктивность озимой пшеницы //
Удобрение, плодородие почвы и продуктивность сельскохозяйственных культур в
Молдавии, Кишинёв. 1986, с. 18 – 28.
231. ТУРЧИН, ФВ. Азотное питание растений и применение удобрений. Москва: Колос,
1972, 335 с.
232. ТЮРИН, ИВ. Органическое вещество почвы и его роль в плодородии. Москва: Наука,
1965
233. УЛАНОВА, Е. Влияние навоза и минеральных удобрений на содержание элементов
питания и структуру почвы // Актуальные проблемы свекловодства в зоне
недостаточного увлажнения. Труды ВНИИ сахарной свеклы, 1980, с. 60 – 65.
234. УМАРОВА, Д. Изменение качественного состава водопрочных агрегатов
серозёмных и такырных почв, сформированных под воздействием севооборотов и
удобрений // Материалы юбилейной конференции молодых учёных Соыз НИХИ.
Ташкент, 1979, с. 102 – 111.
235. ФОКИН, АД. Почва, биосфера и жизнь на Земле. Москва: Наука, 1986, 177 с.
236. ФОКИН, АД. Две важные функции органического вещества почвы // Земледелие,
1989, No2, с. 41 – 44.
237. ФЕДОСЕЙКИН, ИИ. Действие удобрений при различном их размещении в полевом
севообороте на выщелоченных чернозёмах Мордовской ССР. Автореферат дис. …
канд. с.-х. наук. Москва, 1972, 19 с.
238. ХАРИТОНОВА, АЛ. Председатель «Оснежицкого» // Земледелие, 1988, No2, с.2-7.
239. ХРАМЦОВ, ИФ., БЕЗВИКОННЫЙ, ЕВ. Гумусное состояние чернозёма
выщелоченного при длительном применении удобрений // Агрохимия, 1998, No4, с. 25
– 28.
240. ЦУРКАН, МА. Органические удобрения и их использование в Молдавии. Кишинёв:
Штиинца, 1976, 100 с.
241. ЦУРКАН, МА. Агрохимическая характеристика навоза при разных технологиях его
производства и обработки // Органические удобрения, плодородие почв и урожай.
Кишинёв, 1983, с. 3 – 17.
242. ЦУРКАН, МА. Агрохимические основы применения органических удобрений.
Кишинёв: Штиинца, 1985, 287 с.
243. ЦУРКАН, МА., СЕРЖЕНТУ, ЕП. Влияние форм навоза и минеральных удобрений на
содержание и качественный состав гумуса выщелоченного чернозёма // Система
удобрений в интенсивном земледелии. Кишинёв: Штиинца, 1979, с. 107 – 120.
244. ЦУРКАН, МА., СЕРЖЕНТУ, ЕП., АРХИП, ОД. Динамика гумуса в почвах и
регулирование его баланса // Почвы Молдавии т.3. Кишинёв: Штиинца, 1986, с. 88 –
105.
245. ЦУРКАН, МА., СЕРЖЕНТУ, ЕП. Продуктивность зерно-пропашного севооборота
на выщелоченном чернозёме при применении различных систем удобрения //
Удобрение, плодородие почвы и продуктивность сельскохозяйственных культур в
Молдавии, Кишинёв. 1986, с. 74 – 82.
246. ЧУБ, МП., ГЮРОВА, ЭС., ПОТАТУРИНА, НВ., ЛИТВИНОВА, НА. Влияние
длительного применения удобрений на урожай культур зернопропашного
севооборота и плодородие южного чернозёма в засушливой степи Поволжья //
Влияние длительного применения удобрений на плодородие почвы и
продуктивность севооборотов. Москва: Агропромиздат, 1985, вып.VIII, с. 126 – 148.
247. ШАПОШНИКОВА, ИМ., ЕГОРОВ, НЖ., ГАРМАШЕВ, АИ., ЖУРБА, ВИ.,
ЛЕБЕДЕВА, ПА. Влияние систематического внесения удобрений на плодородие
почвы и продуктивность кормового севооборота // Агрохимия, 1993, No10, с. 3 – 10.
248. ШАПТЕФРАЦЬ, ТИ. Распределение нитратного азота по профилю чернозёма
выщелоченного // Плодородие почв и эффективность удобрений. Кишинёв, 1992, с.
64 – 68.
249. ШАТОХИНА, СФ., ХРИСТЕНКО, СИ. Влияние различных систем удобрения и
бактериальных препаратов на микрофлору, биохимические и агрохимические
показатели чернозёма типичного, урожайность и качество кукурузы на силос //
Агрохимия, 1996, No8 – 9, с. 3 – 14.
250. ШЕВЦОВА, ЛК., СИДОРИНА, СИ., ВОЛОДАРСКАЯ, ИВ. Гумусное состояние
чернозёмных почв при длительном применении удобрений // Агрохимия, 1989, No12,
с. 41 – 47.
251. ЯНОВА, ГН. Изменение физико-химических свойств чернозёмов мощных
малогумусных при интенсивном земледелии в условиях западной лесостепи
Украины // Агрохимия, 1992, No4, с 69 – 74.