CUPRINS

Introducere
1. Genul Trichinella.....................................................................................................3
2.Transmiterea zoonotică și boala clinică........................................................................4

3.Diagnostic...............................................................................................................6
BIBLIOGRAFIE

1
 Introducere

Trichineloza este o boală răspândită în întreaga lume fiind determinată de un nematod

(Trichinella spiralis), care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestata.
Omul se infesteaza prin consum de carne de porc, în principal, dar și de cal, nutrie sau vânat
(mistret, urs), ce conține larve vii sau chisturi viabile. La om majoritatea infectiilor sunt
asimptomatice, însă există și forme clinice de boală cu evoluție severă care pot cauza moartea
prin complicațiile pe care le produc. Manifestarea clinica a bolii depinde de cantitatea de carne
ingerată, de masivitatea infestării ei si de rezistența organismului. Următoarele semne clinice
sunt sugestive pentru diagnostic: febra, edeme palpebrale și faciale însotite de conjunctivită,
dureri musculare si adinamie, precedate sau nu, de tulburări digestive (dureri abdominale, diaree,
grețuri vărsături), care apar la 1-2 zile după consumul de carne infestata. Boala nu se transmite
interuman. Carnea și preparatele din carne trebuie să fie din surse autorizate și controlate sanitar-
veterinar În cazul tăierii porcilor în gospodării se recomandă să nu se consume carnea înainte de
obținerea rezultatului examenului trichineloscopic.
Boala poate fi prevenită eficace prin aplicarea măsurilor de profilaxie domestice (consumul
cărnii după o prealabilă tratare termică) și a sănătății publice (controlului sanitar al cărnii de porc
prin examen trichinoscopic; prevenirea infestării porcilor prin deratizări pentru
distrugerea șobolanilor).
Perioada de incubație este variabilă, între 2 si 28 de zile, cu media între 10-14 zile, fiind invers
proporțională cu severitatea infestării. Trichineloza evoluează în 3 faze.
1. Fază intestinală cu debut la 1-2 zile după ingestia de carne, se manifestă
prin diaree, greață, vomă, dureri abdominale.
2. Faza de diseminare a larvelor în sânge, cu debut la 2-4 săptămâni după ingestia de carne,
manifestată prin febră, mialgii, edeme faciale și palpebrale bilaterale, erupții urticariene
și eozinofilie care poate depăși 50%, ajungînd chiar la 80%.
3. Fază tisulară de închistare a larvelor în mușchi (cronică), începe în săptămâna a 3-a, când
febra scade, însă mialgiile și manifestările alergice persistă mult timp. În acest stadiu larvele
închistate pot fi evidențiate în biopsia musculară; radiologic, se pot pune în evidență focare de
calcifiere în masele musculare. În forme severe de boală apar complicații.
1. Complicații neurologice: polinevrite, meningită, encefalită, pareze focale sau
difuze, delirium și psihoză.
2. Complicații cardio-vasculare: miocardite, caracterizată prin tahicardie persistentă sau
instalarea unei insuficiențe cardiace congestive, tromboze

1.Genul Trichinella

2
Nematodele din genul Trichinella infectează o gamă largă de mamifere, păsări și reptile. Acești
paraziți alternează în timpul ciclului lor de viață între etapele enterice și etapele mușchilor
scheletici din cadrul gazdelor lor. Unsprezece cunoscuți speciile sau genotipurile cuprind genul,
care este compus din două clade principale: specii în care mușchiul gazdă celulele pe care le
invadează devin înconjurate de o capsulă de colagen (încapsulată) și de cele în care nu există
încapsulareapare (de exemplu, Zarlenga și colab., 2004). Cele cinci specii (și trei genotipuri încă
de definit taxonomic) care cuprind clasa încapsulată parazitează numai mamifere, în timp ce din
cele trei specii care cuprind clasă necapsulată, se infectează mamifere și păsări. Celelalte două
specii infectează mamifere și reptile (Pozio etal., 2004). Există doar doi dintre acești paraziți, T.
papuae și T. zimbabwensis, despre care se știe că își completează întreaga viață
ciclu independent dacă gazda are sânge cald sau sânge rece.
Din punct de vedere istoric, Trichinella. spiralis a fost cel mai mult cauză importantă a infecțiilor
umane și o mare parte din informațiile biologice discutate pentru gen în acest capitol
provine din studii asupra acestei specii. Trichinella. spiralis aparține primei clase, ale cărei
membri locuiesc în celulele musculare gazdă care devin incapuslate. Este de remarcat faptul că
capsula de colagen menționată este o caracteristică a gazdei care are implicații filogenetice
pentru parazit.

(Edited by Jonathan Hodgkin. Last revised October 5, 2006. Published November 23, 2006. This
chapter should be cited as: Mitreva, M. and Jasmer, D.P. Biology and genome of Trichinella spiralis
(November 23, 2006), WormBook, ed. The C. elegans Research Community, WormBook,
doi/10.1895/wormbook.1.124.1, http://www.wormbook.org)

Divergența estimată a nematodelor față de artropode a avut loc între 800 și 1.000 MYA (Blaxter,
1998). Bazat despre reconstrucția raportată anterior a istoriei antice a nematodelor, cel mai recent
strămoș comun al speciile existente C. elegans și Trichostrongylus colubriformis (Clade V),
Nippostrongylus brasiliensis (Clade V),Ascaris suum (Clade III) și Pseudoterranova decipiens
(Clade III) au trăit aproximativ 550 MYA (Vanfleteren și colab.,1994). Când s-au făcut aceste
estimări, secvențele de aminoacizi de globină și citocrom c nu erau disponibile de la T. spiralis.
Odată cu disponibilitatea acestor secvențe dintr-o bază de date T. spiralis EST (Mitreva și colab.,
2004),divergența de linii care duce la C. elegans și T. spiralis a fost estimată la 700 MYA (M.L.

3
Blaxter, personal comunicare). În timp ce datele secvențiale de la aceste două gene sunt
insuficiente pentru estimări fiabile la date pentru speciație, gena globinei a dat o dată de 115
MYA((Stein et al., 2003).

2.Transmiterea zoonotică și boala clinică

Factorii care contribuie la transmiterea Trichinella. spiralis la oameni includ practici de

gestionare necorespunzătoare la porcine operații, manipularea alimentelor (prepararea) sau
ambele (Hui și colab., 1994), făcând din trichenoloză una dintre cele mai importante boli
zoonotice de origine alimentară cauzate de organisme parazitare. T. spiralis este agentul etiologic
al celor mai mulți oameni infecții și decese cauzate de triquineloză la nivel global, deși alte
specii încapsulate și necapsulate pot provoacă infecții la om. În plus, contribuie persistența la
porcii domestici și o prezență neașteptată la cai la importanța Trichinella. spiralis în cauzarea
majorității infecțiilor umane (Bolas-Fernandez și Wakelin, 1990; Kapel și colab.,1998).
Pe lângă sursele domestice de infecție, transmiterea silvatică prin consumul de vânat sălbatic este
o sursă importantă de infecție umană, dar este mai probabil să implice specii pe lângă T. spiralis.
S-a estimat că câte 11 milioane de persoane pot fi infectate în întreaga lume cu Trichinella spp.
(Dupouy-Camet, 2000). În timp ce cazurile clinice au scăzut cu educația, infecțiile apar în multe
circumstanțe, inclusiv rural, urban și mai puțin setări dezvoltate. Această reprezentare largă poate
reflecta deficiențe în educație, adică cunoașterea surselor potențiale inclusiv carne de cai și vânat
sălbatic, practici etnice sau preferințe culinare mai exotice. Subreprezentat grupurile includ cei
ale căror practici religioase exclud consumul de carne de porc (Dupouy-Camet,
Larvele musculare izolate de o gazdă anterioară vor invada monostraturile de celule epiteliale.
Acest comportament apare să fie limitat la celulele epiteliale, dar nu toate celulele epiteliale vor
sprijini invazia (ManWarren și colab., 1997). Eficient invazia necesită stimularea larvelor
musculare cu conținut intestinal sau bilă. Larvele răsfoiesc suprafața monostrat, probabil
detectând un ligand adecvat și cu tipul celular adecvat, invadează monostratul.
Invazia implică mișcarea prin monostrat, ducând la o urmă de celule moarte care marchează
calea parazitului. Celulele mor în contextul întreruperii membranei, pierderii contactului
citoplasmatic și ruperii organelor (Li și colab.,1998). Chiar și în absența invaziei, permeabilitatea
a fost modificată în celulele epiteliale, așa cum a fost detectată cu etichetă fluorescentă

4
molecule mici (Butcher și colab., 2000). Indiferent dacă această modificare reflectă sau nu o
perturbare mecanică sau mai mult interacțiunea sofisticată cu celulele gazdă este incertă, dar s-au
observat glicoproteine secretoare din parazit localizați în compartimentele intraorganelare din
aceste celule. Inhibarea atât a invaziei cât și a parazitului in vitrodezvoltarea sa realizat cu
anticorpi împotriva unei molecule de glican (zahăr tyvelose, vezi secțiunea 2.4; McVay
și colab., 2000). Acest glican este adăugat proteinelor secretoare care sunt sintetizate în stichocite
care cuprind esofag al larvelor musculare. O urmă a acestor glicoproteine poate fi observată de-a
lungul căii celulelor epiteliale moarte distruse de larvele migratoare (ManWarren și colab.,
1997). Tratamentul cu anticorpi anti-tyvelose determină agregate a proteinelor reticulate pentru a
se forma la capătul cefalic al larvelor. În timp ce agregatele ar putea interfera cu detectarea prin
fragmentele Fab, parazitare, monovalente ale acestor anticorpi au inhibat, de asemenea, invazia
(McVay și colab., 1998). Prin urmare,glicoproteinele recunoscute ar putea avea funcții specifice
în procesul de invazie. Aceste rezultate in vitro sunt în concordanță cu inhibarea in vivo a
infecției conferite de acești anticorpi (Carlisle și colab., 1991), dar furnizează clarificarea
detaliilor nerezolvate cu modelul in vivo. În timp ce glicoproteinele implicate sunt destul de
diverse, progresulrealizate pe genomică și proteomică a proteinelor secretate pot ajuta la
identificarea proteinelor .

3.Diagnostic

Trichinella spiralis este cea mai importantă specie, din porcii domestici pentru transmiterea
zoonotică. Două metode principale sunt folosite pentru a testa porcii pentru această infecție.
Metoda preferată pentru diagnosticarea porcilor infectați este prin digerarea cărnii probe (de
exemplu, diafragmă, masetere, limbă sau alți mușchi) cu HCL-pepsină (de exemplu, Ribicich și
colab., 2001) și apoi inspecție microscopică pentru larve. Deși oarecum greoaie, sensibilitatea
acestei metode este relativ uniformă pe tot parcursul unei infecții. Testele imunosorbente legate
de enzime (ELISA) sunt o metodă alternativă care prevede detectarea relativ rapidă a infecției cu
T. spiralis prin serologie. Un avantaj este că ELISA poate detecta infecția înainte la sacrificare.
La o abordare, probele de ser sunt utilizate pentru detectarea anti-T. anticorpi spiralis împotriva
T. spiralis

5
produse excretorii / secretorii (ES), care necesită parazitul pentru producție. O abordare
alternativă a fost utilizarea epitopul pe bază de tveloză ,deoarece pare a fi un antigen major
recunoscut în timpul infecției(Denkers și colab., 1990). Informațiile structurale despre glican au
condus la sinteza unui glican pentru utilizare în ELISA(Wisnewski și colab., 1997). Cu toate
acestea, sensibilitatea testului ELISA poate fi mai mică la începutul infecției (Gamble, 1998).
Variabilitatea răspunsurilor gazdei introduce o îngrijorare suplimentară, având în vedere că
scopul este de a preveni carnea de porc infectată sau carnea de cal de la intrarea pe piață. Cu
toate acestea, ELISA este o metodă specifică și robustă care este recomandat pentru programele
de supraveghere care monitorizează transmiterea Trichinella. spiralis în efectivele de porci.

6
 BIBLIOGRAFIE

1.Appleyard, G.D., Zarlenga, D., Pozio, E., and Gajadhar, A.A. (1999). Differentiation of
Trichinella genotypes by polymerase chain reaction using sequence-specific primers. J. Parasitol.
85, 556–559
2. Artis, D., Wang, M.L., Keilbaugh, S.A., He, W., Brenes, M., Swain, G.P., Knight, P.A.,
Donaldson, D.D., Lazar, M.A., Miller, H.R., et al. (2004). RELMbeta/FIZZ2 is a goblet cell-
specific immune-effector molecule in the gastrointestinal tract. Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A

3. Bandi, C., La Rosa, G., Bardin, M.G., Damiani, G., Comincini, S., Tasciotti, L., and Pozio, E.
(1995). Random amplified polymorphic DNA fingerprints of the eight taxa of Trichinella and
their comparison with allozyme analysis. Parasitology pp 110, 401–407

4. Bandi, C., La Rosa, G., Comincini, S., Damiani, G., and Pozio, E. (1993). Random amplified
polymorphic DNA technique for the identification of Trichinella species. Parasitology 107, 419–
424

5. Beiting, D.P., Bliss, S.K., Schlafer, D.H., Roberts, V.L., and Appleton, J.A. (2004).
Interleukin-10 Limits Local and Body Cavity Inflammation during Infection with Muscle-Stage
Trichinella spiralis. Infect. Immun. 72, 3129–3137

6. Beiting, D.P., Park, P.W., and Appleton, J.A. (2006). Synthesis of syndecan-1 by skeletal
muscle cells is an early response to infection with Trichinella spiralis but is not essential for
nurse cell development. Infect. Immun. 74, 1941–1943

7. Blaxter, M.L., De Ley, P., Garey, J.R., Liu, L.X., Scheldeman, P., Vierstraete, A., Vanfleteren,
J.R., Mackey, L.Y., Dorris, M., Frisse, L.M., et al. (1998). A molecular evolutionary framework
for the phylum Nematoda. Nature 392, 71–75

7
8. Boore, J.L., and Brown, W.M. (2000). Mitochondrial Genomes of Galathealinum, Helobdella,
and Platynereis: Sequence and Gene Arrangement Comparisons Indicate that Pogonophora Is
Not a Phylum and Annelida and Arthropoda Are Not Sister Taxa. Mol. Biol. Evol. 17, 87–106

9. Butcher, B.A., Gagliardo, L.F., ManWarren, T., and Appleton, J.A. (2000). Larvae-induced
plasma membrane wounds and glycoprotein deposition are insufficient for Trichinella spiralis
invasion of epithelial cells. Mol. Biochem. Parasitol. 107, 207–218.

10. Carlisle, M.S., McGregor, D.D., and Appleton, J.A. (1991). The role of the antibody Fc
region in rapid expulsion of Trichinella spiralis in suckling rats. Immunology 74, 552–558