,,Umbra lui Mircea. La Cozia” de Grigore Alexandrescu
Grigore Alexandrescu este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai
paşoptismului în Muntenia, care reuşeşte să dea glas, prin opera lui, meditaţiei de tip romantic asupra istoriei neamului. Poezia ,,Umbra lui Mircea. La Cozia” este inspirata de calatoria pe care poetul o face alaturi de Ion Ghica in Oltenia intr-un tur al manastirilor. Este publicata in revista ,,Propasirea” in anul 1844 si este o meditatie romantica ce evoca trecutul istoric si valorifica ideile literaturii pasoptiste. Tema poeziei vizeaza trecutul istoric, ce il are in prim-plan pe Mircea cel Batran, considerat un model si un exemplu. Titlul poeziei este unul analitic, alcatuit din doua sintagme despartite prin punct. Cea dintai sintagma reprezinta obiectul evocarii trecutului fiind totodata si o metafora sugestiva pentru amprenta lasata de domnitor asupra istoriei, iar cea de-a doua spatiul evocarii timpului trecut. De asemenea, sunt fixate in titlu si premisele romantice: fantoma, umbra. Poezia incepe solemn cu un vers amplu de o muzicalitate grava, pe care poetul o sustine prin repetarea obsesiva a vocalei inchise “u”, alternand cu vocala cea mai deschisa “a” pentru contrast. Este momentul meditatiei romantice, al solitudinii in cadrul naturii si al noptii. Impresionanta este personificarea valurilor Oltului, vazute ca niste generatii, sugerand ideea vesnicei si, totodata, a permanentei. De asemeni, noaptea e inchipuita ca o fantasma neagra, vie, miscatoare, iesind dintr-o pestera, din rapa, acoperind totul: “Dintr-o pestera, din rapa, noaptea iese, ma-mpresoara”. Cand vine ora propice aparitiilor fantomelor acestea ies din morminte. Aparitia acestui motiv literar de tip preromantic atesta apartenenta operei la romantism. Fantomele, “chipuri negre”, coboara de pe muchii de stanca misterios patrunzand in fiinta celor vii “ca prin vine un fior”, facand sa se miste “muschii zidului”. Coplesitoarea personalitate a lui Mircea cel Batran este recunoscuta de toate elementele naturii fiind intensificata amprenta pe care acesta o lasa asupra tarii. “Raul inapoi se trage…muntii varful isi clatesc”, ostenii se aduna in jurul fantomei, “Mircea! Imi raspunde dealul; Mircea Oltul repeteaza./ Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc,/ Unul altuia il spune; Dunarea se-nstiinteaza,/ S-ale ei spumate unde catre mare il pornesc.” Poetul creioneaza portretul voievodului ca fiind un model al vitejiei, demnitatii si patriotismului drept de urmat, dar pe care urmasii nu l-ar putea imita: “Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armura/ Ce un urias odata in razboaie a purtat;/ Greutatea ei ne-apasa, trece slaba-ne masura,/ Ne-ndoim dac-asa oameni intru adevar au stat”. Motivul razboiului fiind asociat cu moartea “bici groaznic care, moartea il iubeste”, in present poate fi evitat “prin stiinte si prin arte”. Se remarca in cadrul acestei strofe imbinarea iluminismului cu romantismului, fapt ce explica