Descălecatul Țării Românești 

se referă la totalitatea evenimentelor ce au dus la formarea statului

medieval Țara Românească în perioada 1290–1330. Înainte de consolidarea acestui stat, zona era
controlată de triburi migratoare, dintre care ultimii erau cumanii, care îi învinseseră pe pecenegi cu
ajutorul Imperiului Bizantin. O legendă vorbește despre Negru Vodă, un herțeg din zona Făgărașului
care ar fi traversat Carpații împreună cu unii coloniști și i-ar fi învins pe tătari, fondând Țara
Românească și orașele Câmpulung și Curtea de Argeș.

Negru Vodă (Portret de Pierre Bellet)

Înființarea statului, însă, este legată istoric de figura lui Basarab I, vasal al regelui Ungariei Carol
Robert de Anjou, care s-a răzvrătit împotriva acestuia și a învins armatele trimise de rege în bătălia
de la Posada.

Statuia domnitorului Basarab I din Curtea de Arges

Descălecatul Moldovei reprezintă la origine o versiune inițială a întemeierii Țării Moldovei, asociată
cu tradiția orală și cu cronicile moldovenești
Lipsa unei baze documentare valabile pentru întemeierea statului feudal moldovenesc - spre
deosebire de cea aflată la dispoziție pentru întemeierea Țării Românești - a făcut ca mult timp
în istoriografia românească să domine această versiune a cronicarilor, Moldova fiind considerată ca
produs al unui „descălicat”. Conform tradiției, întemeierea noului stat este asociată cu numele
lui Dragoș, primul voievod al Moldovei, care, venind pentru vânat din Maramureș la malurile râului
Moldova și plăcându-i locurile, le-a populat cu români maramureșeni.

Dragoș I al Moldovei - Pictură sec. XIX

Dacă voievodul Dragoș a fost considerat „Descălecătorul”, Bogdan I, care a domnit în Moldova până
în 1365, este considerat adevăratul întemeietor al statului moldovean de sine stătător, cu reședința
la Baia, fiind cel care i-a asigurat prin luptă independența față de statul ungar, Dragoș fiind doar cel
care reușise să înființeze o nouă entitate politico-teritorială numită Moldova, dependentă însă
de Regatul Ungar.

Bogdan I Mușat - Pictură sec. XIX - Muzeul din Alba Iulia

Prin persistența noțiunii în istoriografia națională, Descălecatul Moldovei[A] a reușit până la urmă să
se asocieze definitiv cu procesul de întemeiere a statului românesc de la est de Carpații Orientali.
În concepţia cronicarilor, „descălecatul” dintâi corespunde cu colonizarea romană a Daciei,
iar descălecatul al doilea – cu întemeierea principatelor.
Acest al doilea descălecat – din Maramureş (în cazul Moldovei) sau din Făgăraş (în cazul Ţării
Româneşti) – s-ar fi produs pe locul rămas pustiu în urma retragerii râmlenilor (retragerea
aureliană din veacul al III-lea). Astfel, termenul de „descălecat” a fost asociat ideii vidului de
locuitori în spaţiul est şi sud-carpatic; ca urmare, „descălecatul” a ajuns să echivaleze cu o
cucerire, o invazie, o colonizare a acestui spaţiu presupus pustiu. Aceasta a fost cea dintâi
înţelegere confuză; condiţionarea descălecatului de absenţa populaţiei autohtone anterioare.
Xenopol înţelesese prin descălecat o suprapunere a unui element nou, coborât din Transilvania,
peste unul de baştină, care se pleacă înaintea lui. Sensul acesta a fost argumentat şi de Gheorghe
Brătianu în scrierile sale.

În Moldova, termenul „descălecat” este atestat pentru prima dată spre sfârşitul secolului al XVI-
lea pentru a desemna constituirea principatului moldovenesc. Acesta apare într-o scrisoare
trimisă la 30 iunie 1592 judelui Bistriţei de către egumenul şi soborul mănăstirii Moldoviţa, în
legătură cu un munte aflat în litigiu: „de când s-au descălecat Ţara Mulduoei …”.
Ca şi în cazul documentelor emise de cancelaria princiară munteană în limbile slavă, şi
documentele moldoveneşti de cancelarie, redactate în limba slavă, nu conţin
cuvântul descălecat – pe care nici nu l-ar fi putut conţine, fiind un cuvânt românesc – şi nici
eventualul său echivalent slav.
Atât la Ureche, cât şi la Costin, descălecatul este întrebuinţat pentru a desemna şi întemeierea
unor oraşe: „târgul Baia scrie că l-au descălecat nişte saşi ce au fost olari”.
A doua accepţiune a descălecatului este aceea de aşezare – statornică sau temporară – a unui om
sau a unui grup (a unor grupuri) de oameni în anumite locuri, anterior populate sau nepopulate;
în funcţie de context, poate căpăta şi nuanţa de a coloniza, a popula, a fixa tabăra.
Al treilea înţeles al descălecatului e acela de revenire, de reaşezare pe vechile locuri, părăsite din
diferite motive.
O a patra accepţiune a descălecatului e aceea de a cuceri o ţară, de a o lua în stăpânire. Aşadar,
descălecătorul este cel care se aşează domn peste ţara cotropită de oştile sale şi care o
colonizează pentru el.
Tradiția literară păstrată în cronica cea mai veche a Țării Românești povestește că Muntenia s-a
întemeiat printr-o descălecare din Făgăraș. Constantin C. Giurescu susține că întemeierea
Munteniei nu se datorează unor descălecători veniţi din Făgăraş, ci reunirii sub o singură
stăpânire românească a diferitelor formaţiuni politice, cnezate şi voievodate, din dreapta şi stânga
Oltului. Ea nu s-a făcut dintr-o dată, într-un singur an, ci a cerut mai multe decenii. A fost
precedată de încercarea neizbutită a lui Litovoi şi Bărbat şi a fost încoronată de strălucita biruinţă
de la Posada a lui Basarab cel Mare, întemeietorul.
Între întemeierea Munteniei şi aceea a Moldovei este o mare deosebire; cea dintâi se datorează
reunirii diferitelor formaţiuni politice dintre Dunăre şi Carpaţi sub un conducător local, anume
voievodul de la Câmpulung şi Argeş; este, prin urmare, un proces intern. Cea de-a doua este
rezultatul unei cuceriri din afară, a unei ocupări a teritoriului dintre Carpaţi, Nistru şi mare de
către un conducător venit de peste munţi. În Moldova a fost într-adevăr o descălecare, întâi a lui
Dragoş, apoi a lui Bogdan, coborâţi amândoi din Maramureş, în timp ce, în Muntenia,
întemeierea a plecat din însuşi cuprinsul viitorului stat. Deosebirea există şi în ce priveşte data:
Moldova a luat fiinţă aproximativ cu o jumătate de secol mai târziu decât Ţara Românească
(1359).

Formațiuni politice prestatale românești

biografie
https://www.istorie-romaneasca.ro/originea-latina-a-poporului-roman-acceptiunile-descalecatului