Modelul mozaicului fluid

Acesta este propus în anii ’70 Singer și Nicolson, propun un model al membranei care este acceptat și
astăzi, conform căruia membranele sunt alcătuite din lipide, proteine și carbohidrați, principalele
componente lipidice ale membranei sunt fosfolipidele, molecule sunt amfifile (formate dintr-o parte
polară, hidrofilă și una nepolară, hidrofobă). Acest model susține că membrana este o structură flexibilă,
o barieră semipermeabilă, care restricționează intrarea unor molecule în celulă, transportul acestora
fiind realizat de anumite clase de proteine de transport intrinseci: canale ionice, pompe sau transportori.

Membrana descrisă prin acest model este alcătuită din lipide (fosfolipide și colesterol), proteine
(extrinseci și intrinseci, integrale) și glucide, care pot fi legate la proteine (glicoproteine) sau la lipide
(glicolipide). Aceste componente se pot deplasa lateral, permițând difuzia și gruparea anumitor
componente, iar compoziția în lipide, proteine și glucide este diferită între cele două monostraturi
lipidice, fenomen numit asimetrie de membrană.

Funcția principală a membranei este aceea de comunicare cu mediul, alături de reglarea pH-ului celular
și menținerea homeostaziei osmotică, diverse funcții metabolice, funcția de „barierî selectivă”
(concentrează nutrienții în interiorul celulei, exclude produsele reziduale celulare), conversia stimulilor
externi în semnale celulare, endocitoza și exocitoza.

Concluzii

Secolul XIX se caracterizează prin emiterea a două ipoteze contrarii: celula nu este delimitată de
membrană, versus celula este înconjurată de o membrană distinctă. În această perioadă se emit mai
multe modele structurale de membrană.