1

AS. PRINC. LICENTIAT TAMAS SIMONA BOGDANA

NOŢIUNI GENERALE

1. Generalităţi
Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau
chimică (de sinteza), transformate într-o formă de administrare (preparate solide
sau soluţii) prescrise de medic.
Scopul administrări lor este de:
 prevenire a îmbolnăvirilor
 ameliorarea bolilor
 vindecarea bolilor , prin acţiunea lor locală sau generală
Căile de administrare a medicamentelor sunt următoarele:
 calea digestivă – orală, sublinguală, gastrică, intestinală, rectală
 local – pe tegumente şi mucoase
 cale respiratorie
 cale urinară
 parenterală – sub forma injecţiilor intradermice, subcutanate,
intramusculare, intravenoase
Calea de administrare este aleasă de către medic în funcţie de scopul urmărit,
capacitatea de absorbţie a căi respective, acţiunea medicamentelor administrate,
toleranţa organismului primitor, particularităţile anatomice, fiziologice ale
organismului.
Substanţa medicamentoasă poate acţiona ca aliment , medicament sau
substanţă toxică dacă nu se respectă doza şi calea de administraţie.
Tipuri de doze medicamentoase :
o doza terapeutică - este cantitatea de medicament necesar
obţinerii efectului terapeutic dorit
o doza maximă - reprezintă cantitatea cea mai mare de
medicament administrat, suportat de organism
o doza toxică - este cantitatea de medicament care
provoacă reacţii toxice

2
 o doza letală - cantitate de medicament ce produce decesul
pacientului
Modul de administrare al medicamentelor este prescris de medic pe
urmatoarele considerente
 stare generala si toleranta individuala a pacientului
 particularitati anatomice si fiziologice ale pacientului
 capacitate de absorbtie si timpul acesteia
 efectul asupra caii de administrare (mucoase, tegumente)
 interactiunea dintre combinatiile de medicamente administrate
 scopul urmarit si evolutia bolii pacientului
2. Reguli generale de administrare a medicamentelor.
Medicamentele sunt prescrise de medic, prescrierea cuprinde numele
medicamentului, doza, calea de administrat, ora administrări, durata
tratamentului, administraţia în raport cu alimentaţia, iar persoanele care le
administrează trebuie să cunoasca următoarele reguli generale pentru a evita
greşelile care pot avea efecte nedorite:

o respectă medicamentul prescris

o este necesar să se verifice etichetele de pe medicamente înaintea
administrării lor, inclusiv termenul de expirare
o să se cunoască aspectul exterior al medicamentului pentru
identificarea acestuia
o să se cunoască modul, căile pe care se administrează medicamentele şi
manoperele utilizate pentru a masca gustul neplăcut sau mirosul unor
medicamente (copii)
o doza de administrat cât şi orarul pentru a asigura o eficienţă maximă
o să se cunoască reacţiile imediate sau îndepărtate care pot apărea
o să se cunoască incompatibilităţile care pot exista între medicamente
o să se cunoască modul de păstrare al medicamentelor în scopul
menţinerii calităţii acestora
o respectare somnului fiziologic al pacientului
o lămurirea bolnavului înaintea administrări, informare, accept
o anunţarea greşelilor de administrat
o se administrează imediat soluţiile injectabile aspirate din fiole,
flacoane
o cunoaşterea normelor de prevenire a infecţiilor intraspitaliceşti, a
măsurilor de asepsie, circuite, tehnici de administrare

3
Asistenta trebuie să cunoască efectul medicamentelor:

o efectul asteptat de la medicamentele administrate

o timpul necesar după cere se poate aştepta efectul medicamentului
o efectele secundare ale medicamentelor
o fenomenele de obişnuinţă şi de acumulare a unor medicamente în
organism utilizate în mod sistematic şi timp îndelungat
o fenomenele de hipersensibilitate legate de acţiunea unor medicamente
Asistenta medicala verifica si identifica

o calitatea medicamentelor

o integritatea medicamentelor

o culoarea medicamentelor

Diverse medicamente

o decolorarea sau supracolorarea

o sedimentarea, precipitarea sau existent flocoanelor in solutii

o lichefierea medicamentelor solide

o opalescenta solutiilor

INSTRUIREA PACIENTILOR

 este un factor important care influienteaza increderea persoanei in tratament

si in ultima instanta abilitatiile de auto ingrijire
4
  este eficacitatea asistentei medicale in initierea pacientilor in domeniul
medicamentelor pe care le iau
 necesita o abordare individualizata, planificata si implica evaluarea
capacitatii persoanei de a invata, selectonarea si prezentarea informatiilor
corespunzatoare
Aceasta va include

 de ce a fost prescrisa o anumita medicatie

 ce efecte si efecte secundare poate avea
 cum trebuie recunoscute efectele secundare si ce trebuie facut daca ele apar
 metoda de administrare spre exemplu daca medicamentele trebuie
administrate in timpul mesei sau cu lichide
 frecventa de administrare
 toate substantele care trebuie evitate in timpul tratamentului medicamentos
 durata probabila a tratamentului
 toate consecintele neacceptarii
 orice sfat util ar putea spori eficacitatea medicamentului de exemplu afectul
terapeutic al antibioticelor este marit daca pacientul se odihneste stind in pat
si are un aport de lichide adecvat, eficienta antiacidelor este marita daca
dieta este moderata si in acelasi timp este incurajata o relaxare adecvata
 efectele adaugarii unor noi medicamente la regimul medicamentos existent,
acest aspect poate fi deosebt de important daca pacientul introduce din
propie initiativa un medicament nerecomandat

EXERCITIU

Dezvoltarea unui plan de instruire a pacientului

- identificati un pacient pe care il veti ingriji in mod curent si caruia i se

administreaza o medicatie
- utilizind ca ghid aspectele prezentate mai sus incercati sa identificati
nevoile de studiu ale persoanei relativ la medicatia administrata
- daca este posibil incercati sa va ginditi ce ar trbui sa stie, ce ar dori sa
stie despre medicatie
- imaginati un plan de instruire care sa imbunatateasca intelegerea si
increderea persoanei in regimul medicamentos si capacitatea de
autoadministrare

5
 Circuitul medicamentelor in spital

- condica de prescriptii a medicamentelor trebuie completata in

triplu exemplar si contine

 numarul de inregistrare al paginilor corespunzatoare

 data zilnica si sectia care solicita

 numele, prenumele, salonul, patul pacientului, virsta,

 numarul foii de observatie

 numele medicamentului, forma de prezentare, cantitatea ceruta pe 24 ore in

cifre si in litere

 semnatura, parafa si numarul de cod al medicului

6
 Condica de prescriptii medicale

- condica de prescriptii a medicamentelor este predate la farmacie

de catre asistenta medicala

- la eliberarea si preluarea mdicamentelor, asistenta medicala are

obligatia de a verifica

 cantitatea si dozele prescrise pentru fiecare pacient

 ambalajul si etichetarea corespunzatoare

- medicamentele sunt depozitate in dulapuri compartimentate

Dulap pentru medicamente

- regim special au solutiile perfuzabile, stupefiantele, vaccinurile si

acele produse care trebuie depozitate in locuri ce asigura protectia
fata de temperature ridicate, luminozitate puternica sau in figidere
pentru a evita pierderea din valoarea lor biologica cu efecte nocive
pentru pacient

7
 Dulap pentru stupefiante

Asistenta medicala informeaza si anunta

- pacientul pentru medicamentele prescrise in ceea ce priveste modul

de administrare, cantitatea, efectul scontat si eventualele reactii
adverse

- medical asupra efectelor secundare si eventualele greseli de

administrare a medicamentelor

Asistenta medicala efectueaza administrarea medicamentelor in conditii de igiena,

asepsie, dezinfectie, sterilizare si mentinere a masurilor de supraveghere si control
a infectiilor nosocomiale sau intraspitalicesti

ATENTIE!!!!!

- ESTE INTERZISA DEPOZITAREA MEDICAMENTELOR IN

NOPTIERA BOLNAVILOR

Organizarea si functionarea aparatului de medicamente

- Aparatul de medicamente este un mic deposit de medicamente si

materiale necesare pentru acordarea primului ajutor, la dispensare,
policlinici, camerele de garda a spitalelor, blocuri operatorii, Sali
de nastere, sectii de anestezie si terapie intensiva, etc
8
 1) Aparatul este organizat intr-un dulap special tinut incuiat

2) Medicamentele si materialele necesare sunt conforme unui barem stability

de Ministerul Sanatatii pentru fiecare unitate sanitara

3) Utilizarea medicamentelor in cazul unei urgente se trece in condica de

farmacie propie, urmind ca in curs de 24 ore sa fie inlocuite la aparat

4) Cheia aparatului o detine sora sefa a serviciului care o preda unui cadru
mediu din fiecare tura

5) Depozitarea si pastrarea medicamentelor se efectueaza potrivit cerintelor

fiecaruia , in concordant cu destinatia lor

6) Medicamentele alterabile vor fi inlocuite cu altele proaspete , pentru a

preveni degradarea , daca nu se poate asigura consumarea lor in timp util,
prin transferarea lor la alte sectii unde sunt necesare

7) Medicamentele neutralizate prin administrare intrerupta , la bolnavii

externati mai devreme sau decedati, se inregistreaza la aparat si sunt
administrate ulterior la alti bolnavi

Administrarea medicamentelor pe cale orala

Definitie

9
 - introducerea medicamentelor peroral sau peros constituie calea
naturala de administrare a acestora cu resorbtie la nivelul mucoasei
bucale si a mucoasei digestive

 Administrarea orala este cea mai usoara, acceptabila si singura metoda de

administrare a medicamentelor in special daca pacientul trebuie sa continue
tratamentul la domiciliu

 Cind sunt administrate oral medicamentele trebuie oferite pacientului

insotite de un lichid
 Medicamentul tebuie administrat in forma solida, ca suspensie sau ca elixir
 Evitati contactul direct cu tabletele, din cauza riscului de sensibilizare

Nu se ating medicamentele fara manusa

Scop :

Obtinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:

10
 - efecte locale :

 favorizeaza cicatrizarea ulceratiilor mucoasei digestive

 dizolvarea mucozitatiilor de pe peretii gastro-intestinali

 protejeaza mucoasa gastrointestinale-inlocuieste fermenti digestivi,secretia

gastrica,in cazul lipsei acestora

 favorizarea sau inhibarea peristaltismului intestinal

 corectarea proceselor digestive sau fermentative

 dezinfecteaza tubul digestive

- efecte generale :

 medicamentele administrate pe cale orala se resorb la nivelul mucoasei

digestive,patrund in sange si apoi actioneaza asupra unor organe
sisteme,aparate (antibiotice,vasodilatatoare,cardiotonice,sedative)

Obiectivele procedurii

 introducerea in organism pe cale orala a unei cantitati de medicamente care

sa actioneze general sau local

Forme farmaceutice lichide

 administrarea formelor farmaceutice lichide poate implica necesitatea

o diluarii solutiei
o agitarii inainte de utilizare – suspensia
o pastrarii solutiei ramase la frigider
o citirea nivelului uni lichid trebuie facuta intotdeauna in partea de jos a
meniscului – punctul cel mai scazut al nivelului solutiei

11
 Citirea meniscului unei solutii

- solide

-pulberi,tablete ,drajeuri,granule,mucilagii

Comprimate si capsule

 medicatia orala nu se administreaza la pacientii cu varsaturi, in coma, fara

reflex de deglutitie
 capsulele nu se divizeaza

12
 Capsule

 medicamentele iritante nu se administreaza pe stomacul gol

 medicatia se administreaza inainte de masa daca prezenta alimentelor
influienteaza absorbtia medicamentului
 comprimatul sublingual – sub limba - sau bucal – in vestibulul oral – intre
gingie si mucoasa bucala – trebuie mentinute pina la dizolvarea lor completa
la locul administrarii – nu se ingera lichide pe durata administrarii lor

Pregatirea administrari medicamentelor:

- pregatirea pacientului

- psihica

-este informat asupra efectelor urmarite prin administrarea medicamentului

respectiv, gustului medicamentului si a eventualelor efecte secundare

-asigurarea pacientului de inofensivitatea procedurii

-fizica

-i se da in pozitie sezand, astfel incit sa poata sa bea, daca starea lui permite

-se verifica daca sunt respectate conditiile de administrare – inainte, dupa masa

-tabletele si capsulele sunt date cu apa pentru a preveni antagonizarea propietatiilor

chimice ale medicamentelor

-siropurile si antiacidele lichide nu sunt urmate de ingestia de apa pentru ca li se

diminueaza efectul

-tabletele zdrobite sau lichide pot fi amestecate cu o cantitate mica de mincare daca
aceasta nu este contraindicata in dieta

-asezati materialele pe o tava sau un carucior pentru tratament

-verificati prescriptia medicala – numele pacientului, numele medicamentului,

doza, modul de administrare, calea de administrare

13
-se identifica fiecare medicament pe care il primeste pacientul – eticheta, ambalaj

Efectuarea procedurii

-se pun dozele ce trebuie administrate intr-un paharel din material plastic

-se verifica salonul si numele bolnavului

-se duc medicamentele in salon

-se explica pacientului ce medicament primeste, actiunea acestuia, daca are gust
neplacut

-se aseaza pacientul in pozitie sezind sau comoda in care sa poata bea lichidul in
functie de starea acestuia

-se serveste pacientul cu doza unica

-se da paharul cu apa si ne asiguram ca pacientul a inghitit toate medicamentele

sau il ajutam daca nu poate sa bea singur

-se instruieste pacientul daca dupa administrare trebuie sa pastreze o anumita

pozitie

Administrarea medicamentelor :

- lichidele :

-siropuri uleiuri,ape minerale,emulsii

-se masoara doza unica cu paharul ,ceasca de cafea mixturile ,solutiile,emulsiile se

masoara cu lingura,lingurita

14
 Administrarea medicamentelor cu lingurita

-tincturile extractele se dozeza cu pipeta sau sticla picuratoare

Medicamentele lichide se pot dilua cu ceai,apa sau se administreaza ca atare ,apoi

pacientul bea apa,ceai

- solidele :

-tabletele,drajeurile se aseaza pe limba pacientului si se inghit ca atare.Tabletele

care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale(nitroglicerina)se aseaza sub limba

-pulberile divizate casete amilaticee sau capsule cerate-se inmoaie inainte caseta in
apa si se aseaza pe limba pentru a fi inghitita

-pulberile nedivizate-se dozeaza cu lingurita

-granulele se masoara cu lingurita

-unele pulberi se dizolva in apa ,ceai si apoi se administreaza sub forma de

solutii(ex.purgativele saline)

Reorganizarea :

-instrumentele folosite

-se dezinfecteaza,se spala;

Notarea procedurii

Se noteaza

-data, ora, medicamentul, doza si reactia pacientului

15
-refuzul pacientului

-numele persoanei care a administrat medicamentul

-daca pacientul este capabil sa-si administreze singur medicamentele

-informatiile semnificative se transmit in scris si verbal la schimbul de tura

Evaluarea eficacitatii procedurii

- rezultate dorite/asteptate
o medicamentele au fost administrate fara incidente
o pacientul este capabil sa ingere si sa metabolizeze far agreata
si varsaturi
o pacientul accepta medicamentele, este cooperant
o pacientul simte actiunea si efectul medicamentului
- rezultate nedorite
o pacientul nu coopereaza, refuza medicamentele
 intrebati medicul
o pacientul acuza senzatii de greata si voma
 ne asiguram ca nu sunt mirosuri neplacut in incapere – se
aeriseste incaperea
 se pune pacientul sa inspire adinc
 se ramine cu pacientul pina se simte bine
 daca e nevoie se anunta medicul
o pacientul are reactie alergica sau anafilactica
 se opreste administrarea
 se anunta medicul
 se pregatesc medicamentele antihistaminice
o reactia este severa
 se aseaza pacientul in pozitie de decubit dorsal cu capul
putin ridicat
 se evalueaza semnele vitale la 15-20 minute
 se urmareste daca are hipotensiune arteriala sau
dificultati in respiratie
 se administreaza oxigen la nevoie
 trusa de urgenta sa fie la indemina
 se asigura suport psihologic pacientului pentru reducerea
anxietatii
 se noteaza tipul si evolutia reactiei
16
Contraindicatii

- Administrarea medicamentelor pe cale orala :

 medicamentul este inactivat de secretiile digestive

 medicamentul prezinta proprietati iritante asupra mucoasei gastrice

 pacientul refuza medicamentele

 se impune o actiune prompta a medicamentelor

 medicamentul nu se resorbe pe cale digestive

 se impune evitarea circulatiei portale

 interventii chirurgicale la nivelul tubului digestiv

IMPORTANT DE RETINUT

 inaintea administrarii se verifica medicamentul

 ceaiurile medicinale – infuzii, decocturi – se prepara inainte de administrare,
pentru a nu se degrada substantele active
 mixturile se agita inainte de administrare
 medicamentele lichide
 continutul unor instrumente cu care se administreaza medicamentele lichide
o 1 pahar de lichior 15 g ulei
o o ceasca de cafea 50 ml solutie apoasa
o un pahar de apa 200 ml sol apoasa
o o lingura 15 g solutie ap
o 12,5 g ulei
o 20 g sirop
o o lingurita 5 g apa
o 6,5 g sirop
o 4,5 g ulei
o 20 picaturi 1 g solutie apoasa
o 60 picaturi 1 g solutie alcoolica
o 40-45 picaturi 1 g solutie uleioasa
o 50-60 picaturi 1 g tincture alcoolica
 gustul neplacut al medicamentelor se poate diminua prin diluare cu ceai, apa,
sirop
17
 Administrarea siropului cu gust de zmeura

 pacientii inconstienti sau cei cu tulburari de deglutitie medicamentul va fi

introdus prin sonda Einhorn in stomac, duoden impreuna cu alimentele
 medicamentele solide
o medicamentele in stare solida contin cantitati exacte de substanta
active fiind uzual preferabile
o prafurile sunt administrate pe limba pacientului cit mai aproape de
radacina acesteia fiind inghitite cu ceai, apa
o medicamentele sub forma de granule se administreaza cu lingurita
o tabletele, capsulele, comprimatele, drajeurile sunt administrate ca
atare sau sunt farimitate si dizolvate in ceai sau apa

Mojar si pistil pentru pisarea medicamentelor

o medicamentele care se resorb in cavitatea bucala sunt asezate

sublingual pentru rezorbtie integral (nitroglicerina, nifedipin)

18
 o continutul unor instrumente cu care se administreaza medicamentele
sub forma de pulberi
 o lingurita rasa 1,5 – 2,5 g
 o lingurita cu virf 2,2g – 5 g
 un virf de cutit 0,5 – 1 g
o medicamentele enterosolvente au invelisul protector rezistent la
actiunea acidului clorhidric si fermentilor stomacali, ajungind in
intestine unde sunt dizolvate prin actiunea fermentilor intestinali
o pentru administrarea medicamentelor asistenta se va spala pe miinicu
apa si sapun
o este interzis a se oferi doza intreaga zilnica pacientului
o medicamentele sunt administrate personal de asistenta medicala sau
luate de pacient in prezenta acesteia respectind ordinea succesiva de
administrare

DE EVITAT

o manipularea medicamentelor direct cu mina dupa scoaterea lor din ambalaj

o amestecarea unor medicamente sub forma de prafuri sau alta forma cu
carbune medicinal, care absoarbe si medicamentul reducind din actiunea lor
o administrarea de tablete , drajeuri ca atare la copii sub 2 ani
o atingerea dintilor de catre solutii acide si feruginoase pentru ca ataca
smaltul, vor fi administrate prin aspiratie cu ajutorul unui pai de sticla,
bolnavul se spala pe dinti dupa fiecare administrare
o folosirea aceluiasi pahar, linguri la mai multi bolnavi
o acestea dupa folosire sunt dezinfectate, spalate sau in cazul celor de unica
folosinta colectate pentru a find duse la crematoriu

Concluzie

ACELASI MEDICAMENT POATE SA ACTIONEZE CA

- ALIMENT
- MEDICAMENT
- TOXIC
DIFERENTIEREA MEDICAMENTELOR DE TOXICE ARE O
IMPORTANTA COVIRSITOARE

19
 Administrarea medicamentelor pe cale rectala si vaginala

Definitie

- Introducerea medicamentelor rectal constituie alta cale digestiva de

administrare cu rezorbtie la nivelul mucoasei rectale

 medicamentele menite sa aibă un efect sistemic pot fi administrate si sub

forma de supozitoare introduse in rect, de unde acestea sunt absorbite in
fluxul sanguin
 absorbtia este mai lenta si mai bine suportata decit in cazul administrarii
orale si reduce iritata gastrica
 aceasta cale este aleasa pentru persoanele care nu pot lua medicamente pe
gura cei care varsa sau au greturi
 aceasta metoda poate fi utilizata in cazul medicamentelor care ar putea fi
dezactivate de secretiile gastrice
 pot fi administrate in scopul unui efect local fie ca supozitoare pentru a
ameliora in cazul hemoroizilor, fie sub forma de clisme in colitele ulceroase

 cind asistenta va administra rectal va purta intotdeauna manusi curate si va

unge usor supozitorul inainte de introducere
- supozitoare rectale
o sunt formele farmaceutice solide administrate rectal pentru
obtinerea unui efect local sau systemic
o sunt reprezentate sub forma conica sau ovala cu o extremitate
ascutita in care substanta active este inglobata intr-o masa
solida de obicei unt de cacao care se topeste la temperatura
rectului

20
 o in cazul clismelor terapeutice sau medicamentoase sunt
introduse sub forma de clisme prin dizolvare in apa pentru a
obtine concentratii izotone
o in cazul microclismelor pentru a dizolva substanta
medicamentoasa se foloseste ser fiziologic , glucoza 5% 10 -
15 ml
o cantitatea maxima de solutie in care se dizolva substanta
medicamentoasa este de 100-200 ml , peste aceasta cantitate
absorbtia rectal nu mai are loc , iar pacientul nu retine Solutia
o prin clisma picatura cu picatura in 24 ore se pot administra
1000-2000 ml solutii medicamentoase
o pentru insertia supozitorului se utilizeaza manusa
o pozitia pacientului – culcat pe partea stinga
o se recomanda sa respire pe gura pentru a relaxa sfincterul anal
o supozitorul se insera lent, dincolo de sfincterul intern

Insertia supozitorului rectal

o se recomanda mentinerea pozitiei pacientului timp de 20 de

minute dupa insertia supozitotorului
Indicatii
- calea rectal ocoleste sistemul venei porte, vena cava acumulind
reteaua venoasa a rectului
21
 - calea rectal este recomandata pentru
- rectal se introduce in organism medicamente cu scopul de a obtine
 efect local
- golirea rectului
- diminuarea durerii
- atenuarea peristaltismului intestinal
- ameliorarea proceselor inflamatorii locale
 efect general
- rezorbtia are loc la nivelul mucoasei rectal dar actiunea se manifesta
la nivelul intregului organism cum ar fi – antiemeticele, supozitoarele
cu morfina digitala, antibioticele sau antitermicele
Contraindicatii
- afectiuni ale rectului si anusului care contraindica administrarea rectal
- diaree
- interventii chirurgicale ale rectului
Supozitoare vaginale
o supozitoare vaginale se insera intravaginal cu ajutorul unui
aplicator
o se utilizeaza manusi
o pozitia pacientului – ginecologica

Introducerea supozitoarelor vaginale

Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie

Definitie : Calea respiratorie se preteaza la administrarea medicamentelor,avand in

vedere suprafata de peste 100 m2 a alveolelor pulmonare si vascularizatia lor
bogata

22
Indicatii

- vascularizatia intinsa si suprafata mare a alveolelor pulmonare constituie factori

favorizanti petru absorbtia gazelor

Se administreaza :

-gaze sau substante

-lichide fin pulverizate sau sub forma de vapori sau prin injectie intratraheala

Scop:

-dezinfectia decongestionarea mucoasei cailor respiratorii

-imbogatirea aerului inspirat in oxigen, pentru combaterea

hipoxiei

-fluidificarea sputei, expectoratia

Inhalatia :

-reprezinta introducerea substantelor medicamentoase in caile respiratorii,

antrenate de vapori de apa

 medicamentele pot fi inhalate pentru a produce un efect sistemic, fie un efect

local asupra aparatului respirator
 substantele gazoase folosite in anestezii generale sunt administrate prin
inhalare
 bronhodilatatoarele utilizate in tratamentul anumit6or tipuri de astmă,
emfizem pulmonar sau bsonsite constituie exemple comune de medicamente
administrate prin inhalare
Indicatii :

-rinite;
23
-rinofaringe

-bronsite

-astm bronsic

Pregatirea inhalatiei :

- pacientul

-pregatirea psihica

-este informat cu privire la scopul administrarii medicamentelor

-i se explica modul in care va respira

-inspiratie pe gura ,expiratie pe nas

-se identifica eventuale alergii cunoscute de pacient

-pregatire fizica

-se aseaza in pozitie sezand

-invata unde sa-si sufle nasul

-se aseaza un prosop in jurul gatului

-se ung buzele ci tegumentele peri-bucale cu vaselina

- materialele

-inhalator ,prosop,vaselina,cort ,apa clocotinda

-substanta medicamentoasa:esente aromate ,substante antiseptice,substante

alcaloide

Executarea inhalatiei:

- asistenta

-isi spala mainile

24
-inchide ferestrele camerei

-introduce in vasul inhalatorului cu apa clocotita o lingurita inhalant la 1-2 l apa

-aseaza pacientul pregatit in fata palniei inhalatorului,il acopera cu cortul sau

pelerina

-menitine distanta de 30-80 cm fata de palnie

-invita pacientul sa inspire pe gura ,sa expire pe nas

-supravegheaza pacientul

-durata unei sedinte:5-20 min

Modalitati de efectuare a aerosolului

Ingrijirea ulterioara a pacientului :

25
-se sterege fata pacientului cu un prosop moale

-este ferit de curentii de aer rece

-ramane in incapere 15-30 min

Reorganizarea :

-materialele se strang ,se spala

-inhalatorul se dezinfecteaza

Inhalarea de aerosoli :

DE stiut :inhalatorul poate deveni sursa de contaminare a cailor respiratorii,daca

nu este sterilizat in prealabil

/!\ De evitat :inhalarea primilor vapori deoarece acestia pot antrena picaturi de apa
fierbinte

Instilatiile

- sunt forme medicamentoase administrate prin instilare , in cantitati

mici sub forma de picaturi, ungvent sau spay
o picaturi oculare – colire
o ungvent oftalmic
o picaturi auriculare
o picaturi nazale – erine si spay - uri
- administrarea colirului
o colirele sunt forme farmaceutice lichide , sterile, aplicate prin
picurare in sacul conjunctival

26
o pozitia pacientului – orizontala sau sezind, cu privirea spre
tavan

o in sacul conjunctival se administreaza o picatura de colir,

cantitatea considerata optima

27
 o daca este necesar pentru instilarea celei de-a doua picaturi se
recomanda un interval de 5 minute fata de administrarea
precedenta
o se apasa usor pe sacul lacrimal folosid un pansament steril
timp de 1-2 minute, dupa instilatie pentru a preveni absorbtia
sistemica prin canalul lacrimal
o dupa instilare inchiderea ochilor timp de 1-2 minute,
favorizeaza absorbtia medicamentului

- administrarea colirului oftalmic

o pozitia pacientului – orizontala sau sezind, cu privirea spre

tavan
o in sacul conjunctival se aplica cantitatea recomandata de
ungvent

28
o administrarea medicatiei direct pe cornee poate produce
discomfort sau chiar afectarea acesteia
o ungventul formeaza pe cornee un film , tulburind trecator
vederea aspect care trebuie comunicat pacientului
o se recomanda inchiderea ocilor pe o durata de 2 – 3 minute
dupa tratament, aplicarea ungventului , daca este posibil se
recomanda seara la culcare

Administrarea picaturilor auriculare

o picaturile auriculare – otice - trebuie sa fie incalzite la

temperatura corpului inainte de instilare

29
o pozitia pacientului – orizontala cu urechea afectata in sus sau
in picioare cu capul usor inclinat spre partea neafectata
o pentru o mai buna vizualizare si facilitare a patrunderii
picaturilor se directioneaza canalul urechii externe

la copil

la adult

30
 o dupa instilarea numarului recomandat de picaturi se mentine
pozitia pacientului timp de inca 2-3 min

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE

PARENTERALĂ

Generalităţi

În conformitate cu prescripţiile medicului, medicamentele se pot administra

pe cale bucală (orală), respiratorie, rectală, prin aplicaţii locale sau pe cale
parenterală (prin injecţii).

Prin cale parenterală se înţelege administrarea medicamentelor pe altă cale

decât tubul digestiv. În mod curent se înţelege introducerea în organism a
medicamentelor aflate în stare lichidă, cu ajutorul unor ace care traversează
ţesuturile, deci prin injecţii. Dintre avantajele utilizării acestei căi amintim:

 absorbţia uşoară, cea ce determină o instalare rapidă a efectului,

ocolirea tubului digestiv în cazul medicamentelor sensibile la
acţiunea sucurilor digestive
 dozarea precisă a medicamentelor
 introducerea medicamentelor în organismul bolnavului inconştient,
a celui care prezintă vărsături sau are hemoragie digestivă
superioară.

Scopul injecţiilor poate fi:

 explorator, când se efectuează testarea sensibilităţii organismului

faţă de diferite substanţe (Penicilină, Histamină, etc.)
 terapeutic, pentru administrarea medicamentelor

Felul, locul injecţiilor poate să fie intradermică, subcutanată, intramusculară,

aspiraţii venoase.

31
  Injecţia intradermică se face cu scop explorator, anestezic,
curativ. Regiunea faţă interioară a antebraţului, iar la nevoie
oricare altă regiune în grosimea dermului
 Injecţia subcutanată se face în scop curativ. Regiunea se
poate efectua în orice regiune unde nu trec în straturile
superficiale trunchiuri mari vasculare şi nervoase, regiuni
infectate sau supuse la presiuni de îmbrăcăminte. sub piele în
ţesutul celular subcutanat
 Injecţia intramusculară se efectuează în scop curativ.
Regiunea pătratul supero -extern a fesei, deasupra liniei
orizontale ce trece prin extremitatea superioară a şanţului
interfesier faţă antero- externă a braţului şi a coapsei, în
ţesutul muscular
 Injecţia intravenoasă se efectuează în scop explorator sau
curativ şi oferă o instalare rapidă a efectului dorit,
administrarea în totalitate a dozei prescrise. Regiunea se
poate efectua în toate venele superficiale utilizându-se mai
ales cele de la nivelul plicii cotului, în vasele sanguine.
 injecţia intracardiacă, în inimă
 în măduva roşie a oaselor se efectuează în cazuri de urgenţă
 în spaţiul subarahnoidian, injecţia intraosoasă

Injecţiile.

Pregătirea injecţiei. Se face prin pregătirea materialelor necesare: seringi,

ace, medicamente, alte materiale (tampoane, soluţii dezinfectante, tăviţă renală,
garou, etc.)

Seringile vor fi sterile, cu o capacitate în funcţie de cantitatea de administrat.

Se preferă seringile de unică utilizare care asigură:

 condiţii maxime de sterilitate

 risc de contaminare a pacientului redus la maxim
 economie de timp
 economie de personal
 manipulare uşoară
Medicamentul prescris se poate prezenta:

 ca medicament direct injectabil, în fiole sau flacoane.

32
 ca medicament indirect injectabil, pudre sau produse liofilizate.
Locul injectiilor il constituie tesuturile in care se introduc
medicamentele:

grosimea dermului- injectie intadermica

sub piele ,in tesutul celular subcutanat - injectie subcutanata

tesutul muscular- injectie intramusculara

in vasele sangvine- injectia intravenoasa si injectia intraarteriala

in inima- injectia intracardica

in interventia de ugenta- in maduva rosie a oaselor

injectia intraosoasa - in spatiul subarahnoidaian

Pregatirea injectiei

materiale

- seringi sterile cu o capacitate in functie de cantitatea de sol medic.

medicamentul prescris se poate prezenta :

a) ca medicament direct injectabil,in fiole sau flacoane cu doza unica

sau mai multe doze ,in seringa gata de intrebuintare

b) ca medicament indirect injectabil -pudre sau produse liofilizate in

fiole sau flacoanecu dop de cauciuc,insotite sau nu de solvent

-alte materiale :

-tampoane sterile din vata si tifon ,solutii dezinfectante ,pile din metal
pentru deschiderea fiolelor ,lampa de spirt ,tavita renala garou din
cauciuc,pernita ,musama

Pregatirea psihica a pacientului :

-se informeaza privind scopul si locul injectiei si eventuale reactii pe

care le va prezenta in timpul injectiei
33
-pregatire fizica

-se aseaza in pozitie confortabila ,in functie de tipul si locul injectiei

Incarcarea seringii :

-se spala pe maini cu apa curenta ,se verifica seringa si acele-

capacitatea si termenul de valabilitate al sterilizarii

-se verifica integritatea fiolelor sau flacoanelor eticheta ,doza termenul

de valabilitate ,aspectul solutiiei

-se indeparteaza ambalajul seringii,se adapteaza acul pentru aspirat

solutia ,acoperit cu protectorul si se aseaza pe o compresa sterila

a) aspirarea continutului fiolelor:

-se goleste lichidul din varful fiolei prin miscari de rotatie

-se dezinfecteaza gatul fiolei prin flambare sau prin stergere cu

tamponul imbibat in alcool - se flambeaza pila de otel si se taie gatul
fiolei

-se deschide fiola astfel:se tine cu mana stanga iar cu policele si

indexul mainii drepte protejate cu o compresa sterila se deschide
partea subtiata a fiolei

-se trece gura deschisa a fiolei prin flacara

-se introduce acul in fiola deschisa ,tinuta intre policele mainii drepte
si avand grija ca bizoul acului sa fie permanent acoperit cu solutia de
aspirat;fiola se rastoarna progresiv cu orificiul in jos;

-se indeparteaza aerul din seringa,fiind in pozitie vericala cu acul

indreptat in sus ,prin impingerea pistonului pana la aparitia primei
picaturi de solutie prin ac;

-se schimba acul de aspirat cu cel folosit pentru injectia care se face;

b) dizolvarea pulberilor :
34
-se aspira solventul in seringa

-se indeparteaza capacelul metalic al flaconului se dezinfecteaza

capacul de cauciuc,se asteapta evaporarea alcoolului;

-se patrunde cu acul prin capacul de cauciuc si se introduce cantitatea

de solvent prescrisa

-se scoate acul din flacon si se agita pentru a completa dizolvarea;

c) aspiratia solutiei din flaconul inchis cu dop de cauciuc

-se dezinfecteaza dopul de cauciuc ,se asteapta evaporarea alcoolului

-se incarca seringa cu o cantitate de aer egala cu cantitatea de solutie

ce urmeaza a fi aspirata;

-se introduce acul prin dopul de cauciuc in flacon,pana la nivelul

dopului si apoi se introduce aerul;

-se retrage pistonul sau se lasa sa se goleasca singur continutul

flaconului in seringa sub presiunea din flacon;

35
 -acul cu care sa perforat dopul de cauciuc se schimba cu acul pentru
injectie;

A. Injecţia intradermică

Asistenta execută tehnica. Se întinde pielea şi se pătrunde cu bizoul acului

îndreptat în sus în grosimea dermului. Se observă locul de injectare prin formarea
unei papule cu aspectul unei coji de portocală având un diametru de 5-6 cm.
Ulterior se informează pacientul să nu se spele pe antebraţ, să nu comprime locul
injecţiei şi se citeşte reacţia în cazul intradermoreacţiilor la intervalul de timp
stabilit.

Se poate face pe orice suprafaţă a corpului în scop anestezic, când injecţia

este facut în scop de testare asistenta va avea pregătit Adrenalină, Efedrină,
Hemisuccinat de hidrocortizon.

Nu se dezinfectează pielea cu alcool în cazul intradermoreacţiilor la

tuberculină.

Se utilizează soluţii izotone, uşor rezorbabile, cu densitate mare.

36
 Administrarea intradermica a Insulinei

Scop

terapeutic- anestezie locala; desensibilizarea organismului in cazul alergiilor;

explorator– intradermoreactiile la tuberculina , la diversi alergeni

Actiune

- efect local
- se injecteaza o cantitate mica astfel incit aceasta sa nu interfereze cu
tesuturile subiacente sau sa genereze efecte sistemice
- se foloseste pentru a observa o reactie inflamatorie alergica la proteine
straine - IDR la tuberculina, testare la medicamente sau a unor
chimioterapice anticanceroase
Locul injectiei

- locul de electie pentru administrare se alege astfel incit reactia inflamatorie post
administrare sa poata fi observata

– regiuni lipsite de foliculi pilosi : fata anterioara a antebratului ; fata externa a

bratului si a coapsei ; orice regiune in scop de anestezie

37
 Locuri de administrare intradermica

-se prefera zonele putin pigmentate sau cheratinizate – fata interna a bratului, zona
subclaviculara a pieptului si zona scapulara a spatelui

Solutii administrate :

- sol izotone usor resorbabile, cu densitate mica

Resorbtia

– foarte lenta.

Executarea :

-asistenta isi spala mainile

-dezifecteaza locul injectiei

-se intinde si se imobilizeaza pielea cu policele si indexul mainii stangi

-se prinde seringa in mana dreapta si se patrunde cu bizonul acului indreptat cu

acul in sus in grosimea dermului
38
 Administrarea intradermica

-se observa,locul de injectare,formarea unei papule cu apectul cojii de

portocala,avand un diametru de 5-6 mm si inaltimea de 1-2 mm;

-se retrage brusc acul,nu se tamponeaza locul injectiei;

Ingrijirea :

-este recomandat sa nu se spele pe antebrat,sa nu comprime locul injectiei

-se citeste reactia in cazul intradermareactiilor la intervalul de timp stabilit

Incidente :

-revarsarea solutiei la suprafata pielii ,avand drept cauza patrunderea partiala a

bizoului acului in grosimea dermului

-lipsa aspectului caracteristic (papula cu aspect de portocala ),cauza-patrunderea

solutiei sub derm

-lipotimie ,stare de soc cauzata de substanta injectata

-necrozarea tegumentelor din jurul injectiei

B. Injecţia cubcutanată

39
 Executarea tehnici. Asistenta se spală pe mâini, dezinfectează locul injecţiei.
Pentru injecţia pe faţa externă a braţului, poziţia pacientului este şezând cu braţul
sprijinit pe şold. Se prinde seringa pregătită ca un creion în măna dreaptă, se face o
cută a pielii între indexul şi policele mâinii ştăngi, care se ridică după planurile
profunde. Se pătrunde brusc cu forţă la baza cutei, longitudinal 2-4 cm. Se verifică
poziţia acului prin retragerea pistonului şi se injectează lent soluţia de administrat
prin apăsarea pistonului. La terminare se retrage brusc acul cu seringa şi se
dezinfectează locul, se masează uşor.

 medicamentul este injectat direct sub suprafata pielii

 injectarea poate fi facuta prin injectare intermitenta sau prin infuzie continua
 pacientii sunt invatati adesea sa foloseasca aceasta metoda atunci cind
trebuie sa-si administreze medicamente la domiciliu
 procedura este destul de simpla si relativ simplu de realizat
 administrarea accidentala trebuie evitata prin folosirea unor ace de marime
adecvata
 frectionarea circulara a locului injectarii subcutanate reduce probabilitatea
iritarii s imbunatateste absorbtia
Scop

– terapeutic
Actiune

- efect sistemic
- efect persistent – absorbtia se realizeaza indeosebi prin capilare de
obicei mai lent decit in cazul administrarii i. m.
Locul injectiei

– regiuni bogate in tesut celular, lax, extensibil:

 fata externa a bratului,
 fata sup-ext a coapsei;
 fata supra- si sub-spinoasa a omoplatului;
 regiunea subclaviculara;
 flancurile peretelui abdominal.

40
 Locurile de administrare a injectiei subcutanate

Solutii administrate :

- sol izotone, nedureroase ; sol cristaline : insulina, cofeina, histamina

Resorbtia

– incepe de la 5-10 min de la adm. si dureaza in functie de cantitatea de substanta

administrata

Executarea :

-asistenta isi spala mainile

-dezinfecteaza locul injectiei

41
-pentru injectia pe fata externa a bratului ,pozitia pacientului este sezand,cu bratul
sprijinit pe sold

-se prinde seringa pregatita, ca pe un creion,in mana dreapta

-se face o cuta a pielii intre indexul si policele mainii,care se ridica dupa planurile
profunde

-se patrunde brusc,cu forta la baza cutiei,longitudinal 2-4 cm

-se verifica pozitia acului prin retragere pistonului,daca nu sa patruns intr-un vas
sangvin

-se injecteaza lent solutia medicamentoasa,prin apasarea pistonului cu policele

mainii drepte

42
-se retrage brusc acul cu seringa si se dezinfecteaza locul injectiei,masandu-se
usor, pentru a favoriza circulatia si deci resorbtia medicamentului

Accidente Interventii

-durerea violenta prin lezarea unei terminatiuni nervoase -se retrage acu putin spre
suprafata

-ruperea acului -extragerea manuala sau chirurcicala a acului

-hematom prin lezarea unui vas mai mare -se previne prin verificarea pozitiei
inainte de injectare

Locurile de elecţie ale injecţiei se vor alterna, pentru a asigura refacerea

ţesuturilor. Se evită injecţia în regiunile infectate sau cu modificări dermatologice

În scop terapeutic se utilizează soluţii izotone, nedureroase, soluţii cristaline:

insulină, heparină, histamină, cafeină, atropină, etc.

C. Injecţia intramusculară

Locul elecţiei constituie muşchii voluminoşi, lipsiţi de trunchiuri importante

de vase şi nervi. Se execută în cadranul superoextern fesier, în poziţie de culcat se
caută ca repere punctuale Smirnov şi Barthelmy (la un lat de deget deasupra ţi
înapoia marelui trohanter – unirea treimii externe cu cele două treimi interne a unei
linii care uneşte splina iliacă anterosuperioară cu extremitatea şanţului interfesier.
Şezând se poate face în toată regiunea fesieră deasupra liniei de sprijin.
 probabilitatea cea mai comuna si cea mai folositoare cale de administrare
parenterala
 medicamentul este injectat in muschi de obicei pe partea superioara a
coapsei, in sectorul superior, exterior fesei sau in regiunea medie a
deltoidului
 lungimea corecta a acului este foarte importanta pentru a se evita formarea
abceselor datorita penetrarii necorespunzatoare in muschi
 muschiul trebuie sa fie relaxat, astfel incit lichidul injectat sa se poata
raspindi printre fibrele musculare , iar pentru injectare va fi ceruta o forta
mai mica
Scop – therapeutic

43
Locul injectiei

– muschii voluminosi,lipsiti de trunchiuri imortante de vase si nervi :

– reg sup-ext a fesei ;
– fata ext a coapsei in 1/3 mijlocie ;
– fata ext a bratului, in muschiul deltoid
– se aleg zonele cu masa musculara dezvoltate si cu reprezentare
vasculo – nervoasa cit mai redusa
– se prefera zona gluteala/ventrala sau dorsala , deltoidul, cvadricepsul

administrare in deltoid sau cvadriceps

– in cazul pacientilor subponderali se vor selecta zonele cu masa

musculara suficient de bine reprezentata pentru administrare

Locul administrarii ventro – gluteal

44
 locul administrarii dorso – gluteal

Administrarea intramusculara

Solutii administrate :

- sol izotone; sol uleioase ; sol coloidale cu densitate mare.

45
Resorbtia

– incepe imediat dupa administrare ; se termina in 3-5 min ; mai lenta pentru
solutiile uleioase.

Locul injectei il constituie muschii voluminosi,lipsiti de trunchiuri importante de

vase si nervi,a caror lezare ar putea provoca accidente.in muschii fesieri se evita
lezarea nervului sciatic :

-cadranul super extern fesier

-rezulta din intretaierea unei linii orizontale ,care trece prin marginea superioara a
marelui trohanter,pana deasupra santului interfesier ,cu alta verticala
perpendiculara pe mijlocul celei orizontale

-cand pacientul e culcat se cauta ca repere punctuale Smirnov si Barthelmy

(punctul Smirnov este situat la un lat de deget deasupra si inapoia marelui
trohanter;punctul Barthelmy este situat la unirea treimii externe cu cele doua treimi
interne aunei linii care uneste splina iliaca anteroposterioara cu extremitatea
santului interfesier)

-cand pacientul este in pozitie sezand ,injectia se poate face in toata regiunea
fesiera,deasupra liniei de sprijin;

Pregătirea injecţiei. Se pregătesc materialele, pacientul este informat, se cere

acceptul, se recomandă relaxarea musculară, se dezbracă regiunea, se ajuta
pacientul să se aşeze în poziţie comodă.

materialele:

-ace 20-23 G

-se incarca seringa

pacientul :

-se informeaza

46
-se recomanda sa se relaxeze musculatura

-se ajuta sa se aseze comod in pozitie decubit ventral ,decibit

lateral,ortostatism,sezand(pacienti dispneici)

Executarea :

-asistenta isi spala mainile

-dezinfecteaza locul injectiei

-se intinde pielea intre indexul si policele mainii stangi si se inteapa perpendicular
pielea cu rapiditate si siguranta,cu acul montat la seringa

-se verifica pozitia acului prin aspirare

-se injecteaza lent solutia

-se retrage brusc acul cu seringa si se dezinfecteaza locul

-se maseaza usor locul injectei pentru a activa circulatia,favorizand resorbtia

Ingrijirea ulterioara a pacientului :

-se aseaza in pozitie comoda ,ramanand in repaus fizic 5-10 minute

Incidente si accidente Interventii

-durere vie ,prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale :

-retagerea acului,efectuarea injectiei in alta zona

-paralizia prin lezarea nervului sciatic

-se evita prin respectarea zonelor de electie a injectiei

-hematom prin lezarea unui vas

-ruperea acului

-extragerea manuala sau chirurgicala

-supuratie aseptica
47
-se previne prin folosirea unor ace suficient de lungi pentru a patrunde in masa
musculara

-embolie prin injectarea accidentala intr-un vas a solutiilor uleioase

-se previne prin verificarea pozitiei acului

Calea intramusculară se utilizează pentru administrarea substanţelor

hidrosolubile, liposolubile, suspensii apoase, se introduc soluţii izotone, uleioase,
cristaloide cu densitate mare.
De stiut:

injectia se poate executa si cu acul detasat de seringa,respectandu-se masurile

de asepsie

pozitia acului se controleaza ,in cazul solutiilor colorate,prin detasarea seringii

de la ac, dupa introducerea acului in masa musculara

infiltratia dureroasa a muschilor se previne prin alternarea locurilor injectiilor

Tehnica Z trackc

Injectia musculara in forma de Z se foloseste pentru a evita scurgerea de

substanta in tesutul subcutanat. Se foloseste la administrarea substantelor iritante si
cele care decoloreaza tesutul subcutanat ( cum ar fi fierul, de exemplu) sau la
pacientii varstnici care nu au tesut muscular bine dezvoltat..Tragerea in lateral a
pielii in timpul injectarii ajuta ca substanta sa ramana in tesutul muscular.

Tehnica trebuie facuta cu atentie deoarece scurgerea accidentala de substanta

in tesutul subcutanat poate produce disconfort pacientului cat si patarea
permaneneta a tesutului.

Materiale necesare:

 medicatia prescrisa
 manusi
 paduri alcoolizate
 seringa si ac
Pregatirea echipamentului:

48
 se verifica prescriptia medicului
 se spala mainile
 se verifica ca seringa si acul sa fie potrivite pentru injectia intramusculara
 se trage solutia in seringa si apoi se mai trage putin aer
 se schimba acul cu care s-a tras solutia si se ataseaza cel pentru injectia
intramusculara
Administrarea:

 se confirma identitatea pacientului

 se pozitioneaza pacientul expunandu-i zona gluteala
 se dezinfecteaza zona ( cadranul supero-lateral al fesei) cu pad alcoolizat
 se lasa sa se ususce pielea
 se pun manusile
 se trage pielea in lateral , indepartand-o de locul ales pt injectie
 se introduce acul ( ca la injectia intramusculara simpla , descrisa mai sus) la
un unghi de 90 de grade

 se aspira pentru a verifica daca vine sange. Daca vine se va retrage acul si se
va relua tehnica
 se injecteaza substanta si apoi aerul tras in seringa odata cu substanta
 injectarea aerului dupa temrinarea substantei ajuta la prevenirea scurgerii de
substanta din ac in tesutul subcutanat atunci cand acesta este retras
 se asteapta inca 10 secunde dupa terminarea injectarii , inainte de a scoate
acul
 se elibereaza pielea care a fost trasa pentru a acoperi traiectul facut de ac
 nu se maseaza locul deoarece poate favoriza patrunderea substantei iritante
in tesutul subcutanat
 se incurajeaza pacientul sa se plimbe pentru a facilita absorbtia
medicamentului
49
 nu se recapeaza acul
 se descarca materialele folosite in recipientele de colectare specifice

Consideratii speciale:

 nu se va injecta mai mult de 5 ml de solutie folosind injectia intramusculara

in forma de Z
 se vor alterna locurile de injectare
 se incurajeaza pacientul sa se relaxeze in timpul injectarii, deaorece
adminstrarea medicamentului intr-un musch tensionat este mult mai
dureroasa
 daca pacientul este imobilizat la pat si nu se poate plimba dupa injectare va
fi ajutata sa faca exercitii pasive si active in pat pentru a facilita absorbtia
medicamentului

D. Injecţia intravenoasă

Se face prin puncţie venoasă în scop terapeutic pentru administrarea unor

medicamente. Locul puncţiei:.

 venele din plica cotului

 venele antebraţului

50
 venele de pe faţa dorsală a mâini
 venele subclaviculare
 venele femurale
 venele maleolare interne
 venele jugulare şi epicraniene

51
 Locuri de administrare intravenoasa la copii
Solutii administrate :

- sol izotone;

- sol hipertone.
52
Resorbtia – este instantanee

Pozitia acului in vena in timpul injectarii intravenoase

a. pozitie corecta
b. acul patrus partial in vena
c. acul a strapuns vena
d. acul a strapuns complet vena

Executia injectiei :

-asistenta se spala pe maiini

-se alege locul punctiei

-se dezinfecteaza locul punctiei

53
-se executa punctia venoasa

-se controleaza daca acul este in vena

se indeparteaza staza venoasa prin desfacerea garoului

-se injecteaza lent.tinand seringa in mana stanga,iar cu policele mainii drepte se

apasa pe piston

-se verifica periodic daca acul este in vena

-se retrage brusc acul ,cand injectarea sa terminat ;la locul punctiei se aplica
tamponul imbibat in alcool,compresiv

Ingrijirea ulterioara :

-se mentine compresiune la locul injectiei cateva minute

-se supravegheaza in continuare starea generala

Incidente si accidente Interventii

-injectarea solutiei in tesutul perivenos ,manifesta prin tumefierea

tesuturilor,durere

-se incearca patrunderea in lumenul vasului,continuandu-se injectia

sau se incearca alt loc

-flebalgia produsa prin injectarea rapida a solutiei sau a unor substante

iritante

-injectarea lenta

-valuri de caldura ,senzatie de uscaciune in faringe -injectare lenta

-hematom prin strapungerea venei -se intrerupe injectia

-ameteli,lipotimie,colaps -se anunta medicul

De stiut :
54
in timpul injectarii se va supraveghea locul puctiei si starea generala

vena are nevoie pentru refacere de un repaos de cel putin 24h ,de aceea nu se
vor repeta injectiile in acceasi vena la intervale scurte

daca pacientul are o singura vena disponibila si injectiile trebuie sa se repete,

punctiile se vor face intotdeauna mai central fat de cele anterioare

daca sau revarsat,in tesutul perivenos,solutiile hipertone (calciu colorat,calciu

bromt)va fi instiintat medicul pentru a interveni,spre a se evita necrozarea
tesuturilor.

De evitat

incercarile de a patrunde in vena dupa formarea hematomului,pentru ca acesta,

prin volumul sau ,deplaseaza traiectul obisnuit al venei;

Incidente şi accidente.

 injectarea soluţiei în ţesutul perivenos, manifestată prin tumefierea

ţesuturilor, durere
 flebalgie, prin injectare rapidă
 valuri de căldură, senzaţia de uscăciune în gură
 hematom prin străpungerea venei

 ameţelii, lipotimie, colaps

Venele au nevoie pentru a se reface de cel puţin 24 de ore, se evita repetarea
injecţiei la intervale scurte în acelaşi venă, daca pacienta are o singură venă atunci

55
injecţia următoare se va administra mai central faţă de cel anterior administrat. Se
evită încercările de pătrundere în venă după formarea hematomului, pentru că
acesta, prin volumul său deplasează traiectul venei.

E. Perfuzia intravenoasă

Se înţelege introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură a soluţie

medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică, hidroionică şi volemică a
organismului.

Tehnica se execută prin pregătirea în prealabil a materialelor necesare şi a

pacientului, prin respectarea normelor de igienă în efectuarea unor manevre printr-
o tehnică aseptică.

Accidente:

 hiperhidratarea- prin administrare de flux rapid şi cantitate mare de soluţie

pefuzabilă
 embolia gazoasă- pătrunde aer în patul vascular
 revărsatul lichidian paravenos- apare la perforarea venei
 coagularea sângelui pe ac- embolie cu cheag, se schimbă locul de elecţie
 frisonul si stare febrile - apare dacă soluţia de perfuzat este rece sau soluţia
este necorespunzătoare
 flebita si necroza – in cazul revarsarii solutilor hipertonice in tesuturi
perivenoase
 coagularea singelui pe ac – datorita infundarii acestuia sau bizoul calc ape
peretele venei
 limfanfita - aparitia traiectului dureros , colorat in rosu si cald la atingere
datorita intolerantei la solutii sau greseli de asepsie
 refluare masiva sanguine – punctionarea unei artere
 dispnee si dureri precordiale – supraincarcarea inimii la introducerea brusca
de cantitati mari de solutie, intrerupem perfuzia si asiguram un ritm lent al
perfuziei
 compresia vaselor sau a nervilor – datorita folosirii diferitelor aparate sau
obiecte de sustinere a bratului
 pentru a preveni complicatiile toate solutiile administrate iv vor fi etichetate
cu nume, prenume, data, ora, medicatia si doza

56
 Toate fluidele administrate intravenos (i.v.), perfuzabil trebuie să fie
etichetate cu data, ora medicaţia adăugată şi doza, numele bolnavului, conţinutul,
cantitatea, fluxul sau ritmul perfuziei şi durata.

Calea intravenoasă de administrare a medicamentelor este de preferinţă de

utilizat in situaţii de urgenţă sau când substanţa de administrat pe altă cale se
distruge.

Repartizarea în ţesuturi este rapidă. Se administrează soluţii apoase, se evită

substanţe care produc coagularea, hemoliza, ca soluţiile hipotonice, soluţii care
produc embolii pulmonare: soluţiile uleioase suspensiile, emulsii, care defapt nu se
administrează intravenos.

F.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN ABORDARE

INTRAOSOASA

Cand perfuzarea venoasa rapida este imposibila, alternativa de administrare

intraosoasa presupune intrarea lichidelor, medicamentelor si transfuziilor direct in
cavitatea medularaa osului, cu o retea vasculara bogata.

Calea intraosoasa de abord este folosita in urgente majore( stop cardio-

respirator, colaps, traumatisme etc) sau la copii. Pe calea intraosoasa pot fi
administrate orice medicamente si lichide, fiind o alternativa salvatoare de multe
ori.

Abordul se face de obicei pe fata anterioara a tibiei, in portiunea proximala

si mediala, datorita suprafetei late si întinse precum si tegumentelor subtiri care
acopera osul. Aceasta manevra este facuta de medic asistat de asistenta.

Abordarea intraosoasa este contraindicata la pacientii cu osteogeneza

imperfecta, osteoporoza, fracture, datorita riscului de extravazare subcutanata a
substantelor administrate

Materiale necesare:

 ac special pentru punctie osoasa ( la copii se poate folosi unul pentru punctie
lombara) la care sa se poata adapta seringa sau perfuzor, transfuzor
 paduri cu betadina sau iod
57
 comprese
 mansi sterile
 camp steril
 solutie de heparina
 medicatia de administrat si seringa sau perfuzor, in functie de ce se doreste
 xilina 1%
Pregatirea echipamentului:

 se pregateste solutia de perfuzat astfel incat sa poata fi imediat atasata

 se eticheteaza solutiile care se adminstreaza
Administrare:

 se confirma identitatea pacientului

 daca pacientul este constient si nu este copil, se explica procedura
pacientului si locul de punctionare
 se va obtine consimtamantul pacientului sau a familiei pentru efectuarea
manevrei
 se intreaba pacientul daca este alergic la lidocaina ( xilina) sau se testeaza
daca nu a mai folosit, daca nu stie, sau daca este copil
 se spala mainile
 se poate adminstra un sedativ, daca medicul indica
 se pozitioneaza pacientul in functie de locul ales pentru punctie
 se ofera medicului manusile sterile, si padurile cu betadina sau iod. Acesta,
in mod steril, va dezinfecta locul punctiei si va lasa sa se usuce, apoi va
acoperi cu un camp steril cu o deschizatura la locul de punctionare
 se ofera medicului seringa cu doza indicata de lidocaina pentru efectuarea
anesteziei locale
 dupa efectuarea anesteziei se va oferi medicului in mod steril acul de
punctionare
 dupa ce introduce acul, se va verifica cu ajutorul unei seringi atasate, prin
aspirare de maduva, corectitudinea manevrei, apoi se va spala cu o seringa
cu heparina

58
 dupa permeabilizare, se va atasa perfuzorul
 asistenta isi va pune manusi sterile si va curata locul punctionarii, va
securiza si va fixa acul cu fixatoare sau comprese, va regla ritmul perfuziei
conform indicatiilor si va supraveghea locul de punctionare pentru a observa
eventualele semne de sangerare sau extravazare

Consideratii speciale

 perfuzia intraosoasa trebuie sistata cat mai curand posibil, imediat ce se

poate obtine abord venos ( preferabil sa nu dureze mai mult de 2-4 ore)
deoarece creste riscul de infectie
 dupa ce se scoate acul intraosos se va mentine presiune ferma timp de 5
minute si se va pansa steril
Complicatii:

 cele mai comune complicatii sunt etravazarea lichidelor in tesutul subcutanat

sau subperiostal datorita unei gresite amplasari a acului
 alte complicatii pot fi abcesele subcutanate, osteomielitele

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN LINII VENOASE

SECUNDARE

O linie venoasa secundara este o linie venoasa completa care se conecteaza

la o linie venoasa primara, deja existenta. Linia venoasa secundara este folosita la
59
adminstrarea intermitenta sau continua de medicamente, atunci cand se pastreaza
tot timpul o linie venoasa principala pentru intretinere sau din alte motive.
Antibioticele sunt cele mai folosite medicamente care se pot administra
intermitent, prin linii venoase secundare.

Atunci cand se conecteaza perfuzia secundara si se vrea sa mearga doar

aceasta, ea trebuie pozitionata deasupra celei primare.Daca se vrea sa mearga
ambele perfuzii, ele trebuie pozitionate la acelasi nivel si reglat ritmul uneia si apoi
al celeilalte. De asemenea, injectomatele si infuzomatele pot fi folosite ca linii
venoase secundare pentru administrare intemitenta sau continua, avand avantajul
ca se poate doza exact cantitatea de medicament adminstrata.

Materiale necesare:

 medicatia prescrisa
 perfuzor
 adaptator special sau ac pentru atasare la linia primara
 paduri alcoolizate
 fixator sau leucoplast
 etichete
 injectomat sau infuzomat
 solutie salina
Pregatirea echipamentului:

 se verifica medicatia prescrisa de medic

 se spala mainile
 se verifica solutia care trebuie adminstrata pe linia venoasa secundara pentru
data de expirare si aspectul sau
 se verifica daca medicamentul care trebuie adminstrat secundar este
compatibil cu cel din linia venoasa primara
 daca este necesar, se adauga si alt medicament in solutia pentru adminstrare
pe calea secundara , conform indicatiilor medicului (se sterge cu alcool
orificiul flaconului, se injecteaza substanta care trebuie adaugata si se agita
pentru o buna omogenizare si dizolvare) dar se va eticheta neaparat si
specifca substanta adaugata
 unele medicamente ( cum ar fi tienam-ul, de exemplu) sunt preparate
pulbere in flacoane care pot fi perfuzate dupa dizolvare
Administrarea:
60
 se confirma identitatea pacientului
 daca substanta care trebuie administrata secundar nu este compatibila cu cea
de pe linia venoasa primara, aceasta din urma va fi inlocuita cu solutie
salina, compatibila cu orice, pana la administrarea celeilalte substante
 se agata in stativ cea de-a doua substanta, se ataseaza perfuzorul, se scoate
aerul si apoi, capatul perfuzorului fie printr-un ac , fie printr-un dispozitiv
special, va fi atasat la sistemul de cuplare (dupa ce a fost dezinfectat in
prealabil cu un pad alcoolizat) al primei linii de perfuzare
 se ajusteaza rata de perfuzare si se regleaza adecvat in functie de ce se
doreste ( sa mearga amandoua liniile venoase sau doar cea secundara)
 dupa terminarea medicamentului de pe linia venoasa secundara fie se va
decupla tot sistemul secundar si se va arunca in recipientele specifice de
colectare, fie, daca doza trebuie repetata la intervale de timp, se va mentine
pe loc , etichetat cu data primei utilizari, pana cand o noua perfuzie va fi
instituita pe linia secundara
Consideratii speciale:

 daca sistemul de perfuzare al liniei secundare se pastreaza pe loc pana la o

noua folosire, trebuie atent etichetat cu data primei utilizari si schimbat
obligatoriu la 48 ore
 dupa inlaturarea sistemului secundar de perfuzare se va verifica si se va
dezinfecta locul de cuplare cu sistemul primar astfel incat aceasta sa nu fi
fost afectat si sa se scurga lichid

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN CATETER VENOS
PERIFERIC

Administrarea tratamentului intravenos cu ajutorul unei branule scuteste

pacientul de multiple intepaturi, permite mentinerea unei linii venoase continue,
perfuzare continua, administrarea de bolusuri etc

61
 Dupa fiecare injectare se spala cu solutie diluata de heparina sau solutie
normal salina pentru a preveni formarea cheagurilor. Daca se spala cu solutie
diluata de heparina sa se adminstreaza heparina ca tratament, inaintea fiecarei
administrari de alt medicament se va spala intai cu solutie normal salina in
eventualitatea in care heparina nu este compatibila cu medicamentul care trebuie
adminstrat

Materiale necesare:

 medicatia prescrisa si eventual setul de perfuzare daca este vorba de perfuzie

 manusi
 paduri alcoolizate
 seringa 3 ml
 solutie normal salina
 garou
 fixator sau leucoplast
 solutie diluata de heparina
Pregatirea echipamentului:

 se verifica medicatia
 se spala mainile
 se pregateste dilutia de heparina ( se poate pregati cu 10 pana la 100 unitati
pe ml)si se trage in seringa de 3 ml
 se dezinfecteaza gatul fiolei sau dopul flaconului de cauciuc
 se ataseaza perfuzorul la flaconul de perfuzat si se scoate aerul, sau se trage
substanta din flacon sau fiola in seringa
Administrare:
62
 se confirma identitatea pacientului
 se pun manusile
 se dezinfecteaza cu un pad alcoolizat capatul branulei unde se va atasa
seringa sau perfuzorul
 se aspira intai cu seringa pentru a verifica daca apare sange.

 Daca apare, branula este corect pozitionata si este permeabila, daca nu apare
sange la aspirare, se aplica un garou nu foarte strans deasupra lcului unde
este branula, se tine aproximativ un minut si apoi se aspira inca o data.Daca
sangele tot nu apare , se desface garoul si se injecteaza cativa ml de solutie
normal salina.Daca se intampina rezistenta la injectare nu se va forta ci se va
administra heparina diluata.Daca nu se intampina rezistenta se va administra
apoi solutie normal salina ( pentru a spala eventualele urme de heparina care
pot fi incompatibile cu unele medicamente) observand cu atentie daca apare
durere sau semne de infiltrare a substantei. Daca insa apare durerea, semnele
de rezistenta la injectare si se observa infiltratie, se va scoate branula si se
va monta una noua
 dupa administrarea medicatiei cu seringa se va spala cu solutie normal salina
si apoi cu heparina diluata pentru a nu se forma trombi
 daca se adminstreaza perfuzie pe branula, se va adapta perfuzorul la branula,
se va regla rata de curgere si dupa inlaturare se va proceda in acelasi fel ca la
injectarea cu seringa
Consideratii speciale:

 daca trebuie adminstrate atat perfuzie cat si medicament, compatibile sau nu,
se institui o linie venoasa secundara care se va atasa la cea primara. Astfel
daca substantele sunt compatbile si se doreste sa mearga in paralel, cele doua
solutii se vor situa la acelasi nivel si se va regla rata de curgere. Daca
pacientul are o linie venoasa continua care trebuie mentinuta si trebuie
63
 adminstrata o substanta care nu este compatibila cu respectiva perfuze, se va
institui linia venoasa secundara cu respectiva substanta, situata mai sus decat
cea principala si se va porni doar cea secundara, la terminarea adminstrarii
repornindu-se perfuzia de intretinere
 chiar daca ramane functionala, branula trebuie schimbata la 48-72 ore,
schimbandu-se locul insertiei

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECTIE

INTRAVENOASA DIRECTA

Injectia intravenoasa directa permite o abordare rapida si un efect

imediat.Este folosita in urgente( bolusuri) sau in cazurile in care nu se poate face
intramuscular administrarea. Pacientul trebuie supravegheat deoarece efectele sunt
rapide si imediate.

Materiale necesare:

 medicatia prescrisa
 manusi
 seringa si ac
 ser pentru dizolvat
 garou
 paduri alcoolice si cu betadina sau iod
 comprese sterile
 bandaj adeziv
 solutie normal salina si solutie diluata de heparina
Pregatirea echipamentului:
64
 se verifica medicatia prescrisa
 se verifica data expirarii
 se trage solutia in seringa si se dilueaza daca e necesar
Administrare:

 se confirma identitatea pacientului

 se selecteaza o vena accesibila si destul de larga ( cu cat vena e mai larga si
solutia mai diluata cu atat e mai putin iritanta)
 se aplica un garou deasupra locul de punctionare pentru destinderea si
evidentierea venelor
 se dezinfecteaza locul punctionarii cu un pad cu betadina sau iod, prin
miscari circulare dinspre locul punctiei inspre afara, pentru a evita
contaminarea locului de punctionare
 se asteapta sa se usuce dezinfectantul si se punctioneaza vena cu acul la un
unghi de 30 de grade cu amboul in sus
 se aspira in seringa pentru a vedea daca este introdus corect in vena ( apare
sange)
 se indeparteaza garoul si se injecteaza substanta
 la terminarea injectarii se aspira din nou pentru a vedea daca acul a fost tot
timpul in vena si daca intreaga medicatie a fost corect introdusa. Dupa
verificare se schimba seringa goala cu una cu solutie normal salina pentru a
spala vena
 se scoate acul din vena printr-o miscare rapida si se preseaza locul
punctionarii cu compresa sterila timp de 3 minute
 se aplica un bandaj adeziv

Consideratii speciale:

 deoarece medicamentele administrate prin injectie intravenoasa directa au

efect imediat, in cazul pacientilor alegici poate aparea socul anafilactic. In
aceasta situatie ( cand pacientul devine dispneic, cianotic etc) trebuie chemat
imediat medicul si se incep manevrele de resuscitare
 daca apar semne de extravazare se intrerupe injectarea si se reia tehnica
tinand cont de substanta pierduta prin extravazare

MENTINEREA SI INGRIJIREA UNEI LINII VENOASE:

65
 Ingrijirea unei linii venoase presupune rotatia locurilor de punctionare,
schimbarea pansamentelor si fixatoarelor, schimbarea perfuzoarelor si a solutiilor
perfuzabile.

De obicei, fixatoarele sau pansamentlele se schimba odata cu insertia unui

nou cateter sau atunci cand se uda sau se murdaresc. Perfuzoarele, la pancientii cu
administrare intrevenoasa continua, se schimba la 48 ore iar solutiile la 24 ore.
Locul de insetie a cateterului trebuie schimbat la fiecare 72 de ore si trebuie
inspectat la fiecare 4 ore prin fixatorul transparent si semipermeabil.

Materiale necesare:

Pentru scimbarea pansamentului sau fixatorului:

 manusi sterile
 paduri alcoolizate sau cu betadina
 bandaj adeziv
 comprese sterile sau fixator transparent si semipermeabil
 leocoplast
Pentru schimbarea solutiilor:

 flaconul cu solutia de administrat

 paduri alcoolizate
Pentru schimbarea perfuzorului:

 perfuzor steril
 manusi
 etichete
 comprese sterile
Pregatirea echipamentului:

Se va merge cu carucioarul de lucru chiar daca trebuie schimbat doar

pansamentul sau fixatorul, deoarece , la schimbarea acestuia se poate constata ca
trebuie schimbat locul de insertie a cataterului din diverse motive.

Implementarea:

66
 se spala mainile
 se va tine cont ca trebuie folosite intotdeauna manusi sterile atunci cand se
lucreaza in zona locului de insertie a cateterului
 se explica pacientului fiecare procedura pentru a-i diminua anxietatea si a ne
asigura de cooperarea sa
Schimbarea pansamentului sau fixatorului:

 se indeparteaza vechiul fixator, se pregateste cel nou si se pun manusile

 se fixeaza cateterul cu mana nondominanta pentru a preveni miscarile
accidentale, iesirea acestuia din vena,s au perforarea venei
 se inspecteaza locul punctionarii pentru a observa eventualele semne de
infectie (roseata si durere la locul punctiei), infiltratie (edem), si
tromboflebita (roseata,durere de-a lungul venei,edem) .Daca oricare din
aceste semne este prezent se acopera zona de punctionare cu un pansament
steril si se scoate cateterul. Se face compresie pana cand se opreste
sangerarea si se aplica un bandaj adeziv. Apoi se introduce un alt cateter
intr-o alta zona. Daca insa zona de punctionare este intacta se va curata cu
grija cu paduri alcoolizate sau cu betadina prin miscari circulare, dinspre
interior spre exterior. Se lasa pielea sa se usuce inainte de a se aplica un alt
fixator sau pansament.
Schimbarea solutiei de perfuzat:

 se spala mainile
 se inspecteaza flaconul de solutie care trebuie administrat pentru a vedea
eventualele nereguli, cum ar fi: decolorarea solutiei, aspect tulbure, data
expirarii , flacoane perforate, sparte
 se clampeaza perfuzorul avand camera de picurare pe jumatate plina pentru a
impiedica aerul sa intre pe prelungirea perfuzorului
 pe caruciorul de lucru sau pe masuta de lucru se indeparteaza capacul sau
dopul flaconului nou de solutie si se dezinfecteaza cu pad alcoolizat
 se indeparteaza flaconul vechi din stativ, se aseaza langa cel nou, se scoate
capatul perfuzorului din el si se introduce in flaconul nou din stativ
 se agata flaconul cu solutie perfuzabila in stativ

Schimbarea perfuzorului:

 se clampeaza perfuzorul (se intrerupe perfuzia) cu camera de picurare pe

jumatate plina,se scoate capatul sau din flacon si se agata in stativ deasupra

67
 nivelului inimii pacientului, timp in care se introduce noul perfuzor in
flacon, se evacueaza aerul din el, se clampeaza
 se pun manusi sterile
 se pune o compresa sterila sub capatul exterior al cateterului. Se preseaza cu
un deget pe cateter pentru a preveni sangerarea
 se deconecteaza cu grija vechiul perfuzor, evitand sa se scoata accidental
branula
 se indeparteaza capacul protector al noului perfuzor si se va adapta la cateter
 se ajusteaza rata de adminstrare
 se eticheteaza perfuzorul cu data si ora schimbarii

TERAPIE VENOASA CENTRALA

Un cateter venos central este un cateter venos steril facut din cauciuc
poliuretanic sau silicon. Este inserat printr-o vena mare, cum ar fi subclavia sau
jugulara, iar varful sau ajunge in vena cava superioara. Oferind acces la venele
centrale, terapia prin cateter venos central are anumite beneficii. Astfel, permite
monitorizarea presiunii venoase centrale (care indica volumul sangvin ), recoltarea
de analize de laborator fara a mai fi nevoie de punctionare. De asemenea , permite
administrarea unor cantitati crescute de fluide in urgente sau cand scaderea
circulatiei venoase periferice face imposibil accesul la venele periferice, este
folosita la paicentii care necesita tratament intravenos indelungat, la pacientii care
necesita nutritie parenterala.

Terapia venoasa centrala are si dezavanaje prin faptul ca are un risc cresut de
complicatii ( pneumotorax, sepsis, formarea de trombi, perforarea de organe si
vase), scade gradul de mobilizare al pacientului, este dificil de efectuat, este mai
68
costisitoare decat terapia venoasa periferica. Cateterul venos central este inserat de
catre medic ajutat de asistenta.

Scoaterea cateterului este o manevra sterila si poate fi efectuata si de catre

asistenta. Se va proceda la indepartarea cateterului fie la terminarea terapiei, fie din
cauze care necesita aceasta decizie ( semne de infectie la nivelul insertiei, de
exemplu, cand capatul cateterului, taiat cu o foarfeca sterila, va fi trimis la
laborator pentru a fi analizat).

Materiale necesare:

Pentru insertia unui cateter venos central:

 manusi sterile , halate, masti

 campuri sterile
 paduri alcoolizate
 perfuzoare
 solutii normal saline
 unguent cu antibiotic daca este necesar
 seringi de diverse dimensiuni
 xilina 1%
 fire de sutura
 2 catetere venoase centrale
 foarfeca sterila
 comprese sterile
 fixator transparent si semipermeabil
 solutie diluata de heparina
69
 leucoplast si etichete
Pentru verificarea si spalarea cateterului:

 solutie normal salinan sau solutie diluata de heparina

 paduri alcoolizate
 alcool 70%
Pentru indepartarea cateterului venos central:

 manusi
 pensa sterila
 bisturiu
 paduri alcoolizate
 comprese serile
 pansament transparent si semipermebil
 unguent cu betadina
 foarfeca sterila si recipient pentru cultura varfului cateterului daca este
necesar
Cateterul va fi ales in functie de terapia care se vrea initiata. De cele mai
multe ori cateterul este livrat ca un set care contine toate materialele necesare
montarii sale mai putin solutiile saline.

Pregatirea echipamentului:

 se cere confirmarea medicului privitoare la marimea cateterului ales ( de

obicei se folosesc catetere 14 G sau 16 G)
 se selecteaza solutile de administrat care se vor atasa la cateter
 se eticheteaza solutiile

Implementare:

 se confirma identitatea pacientului

 se spala mainile
 se obtine consimtamantul pacientului sau familiei
 se va explica procedura pacientului si ise va raspunde la intrebarile pe care le
are
 se face anamneza referitoare la istoricul alergenic al pacientului la iod, latex,
xilina
 se aseaza pacientul in pozitie Trendelenburg pentru a se dilata venele si
pentru a reduce riscul de embolism
70
 se va aseza o aleza rulata pe lungime intre umerii pacientului atunci cand se
va insera cateterul prin subclavie si sub umarul opus pentru a tine gatul in
extensie si a avea o buna vizibilitate a zonei atunci cand se insereaza prin
jugulara
 se aseaza o aleza desfacuta sub capul si gatul pacientului pentru a impiedica
murdarirea patului
 se pozitioneaza capul pacientului in partea opusa interventiei pentru a
preveni posibila contaminare cu agenti aerieni patogeni si pentru a face zona
mai accesibila
 se pregateste zona de interventie( sa nu aiba par; se va rade pacientul cu o
seara ianite daca este necesar pentru a nu se interveni pe pielea iritata ceea
ce ar creste riscl de infectie)
 se pune un camp steril pe masuta de lucru pe care se aseaza materialele
 medicul isi va pune masca, manusi sterile si halat
 se dezinfecteaza locul zonei de insertie cu miscari viguroase
 medicul va acoperi capul si gatul pacientului cu un camp steril decupat in
mijloc, lasand deschizatura campului peste zona de interventie
 se ofera medicului seringa cu xilina pentru a efectua anestezia locala
 se deschide si se ofera medicului in mod steril cutia cu cateterul
 in timpul cat medicul introduce cateterul asistenta va pregati solutia de
perfuzat pentru a fi atasata imediat la cateter
 dupa ce medicul introduce cateterul si ii ataseaza solutia perfuzabila
pregatita se va regla rata de administrare a perfuziei pentru a mentine
permeabilitatea cateterului daca este necesar, sau se heparinizeaza, se
clampeaza si pune dopul. Cateterele pot avea o cale, doua sau trei, in functie
de ceea ce se doreste
 medicul va coase urechile cateterului la piele pentru a-l fixa

71
 se poate confirma radiologic amplasarea corecta a cateterului daca se doreste
 se acopera apoi cu un fixator transparent si semipermeabil, dupa ce se
dezinfecteaza si curata zona si se lasa sa se usuce. In primele 24 de ore poate
aparea o secretie sero-sanguinolenta normala
 se va eticheta data efectuarii insertiei cateterului, pansamentului
 se aseaza pacientul intr-o pozitie confortabila si se reevalueaza starea sa
generala
 pentru a mentine permeabilitatea si buna functionare a cateteruluipe care se
adminstreaza intermitent medicatie, acesta trebuie spalat in mod regulat pe
toate caile sale cu solutie diluata de heparina ( se recomda dilutii de 10 pana
la 100 unitati pe ml) sau cu solutie normal salina
 pentru a spala caile cateterului se va dezinfeta cu alcool 70% capacul si se va
indeparta, apoi prin tehnica sterila se va atasa seringa si se va injecta solutia
indicata dupa ce se aspira initial pentru confirmarea pozitionarii corecte a
cateterului cat si a permeabilitatii sale

Indepartarea cateterului:

 se explica procedura pacientului

 este nevoie de inca o asistenta in eventualitatea in care apare sangerare
masiva deaorece este dificl de facut compresie pe subclavie, de exemplu
 se aseaza pacientul lungit cu fata in sus pentru a preveni embolismul
 se spala mainile si se pun manusi nesterile si masca
 se intrerupe orice perfuzie
 se indeparteaza si se arunca pansamentul vechi
 se pun manusi sterile
 se inspecteaza zona pentru a vedea daca apar semne de drenaj si inflamatie
 se taie firele de sutura cu o pensa sterila si un bisturiu
 se scoate cateterul printr-o miscare inceata si uniforma
 se aplica unguent cu betadina la locul insertiei pentru a-l acoperi si a preveni
contaminarea
 se acopera apoi cu o compresa si apoi se aplica un fixator transparent si
semipermeabil peste compresa

72
 se eticheteaza fixatorul cu data si ora indepartarii cateteruluisi efectuarea
pansamentului
 se va tine pansamentul pana cand apare epitelizarea
 se inspecteaza cateterul indepartat pentru a vedea daca nu s-a sectionat vreo
parte si a intrat in circulatia sangvina a pacientului. Daca se suspecteaza
acest lucru se va anunta medicul imediat si se va monitoriza cu atentie
pacientul
 daca se suspecteaza infectie se va taia cu o foarfeca sterila varful cateterului
si se va duce la laborator intr-un recipient specific, steril, pentru analizare
 materialele folosite si cele indepartate se vor descarca in recipientele de
colecatre a deseurilor specifice fiearuia in parte
Consideratii speciale:

 pana cand se va confirma radiologic plasarea corecta a cateterului se poate

porni perfuzia cu glucoza 5% sau solutie normal salina sau se va spala
cateterul cu solutie diluata de heparina
 pacientul va trebui monitorizat cu atentie pentru a observa precoce semnele
de embolism ( paloare apoi cianoza, dispnee, tuse, tahicardie pana la sincopa
si soc). Daca apar aceste semne pacientul va fi pozitionat pe in pozitie
Trendellenburg, intors pe partea stanga si se va anunta medicul imediat
73
 dupa insertie se va monitorza pacientul pentru a depista precoce semnele de
pneumotorax ( respiratii scurte, miscari inegale ale pieptului, tahicardie,
durere in piept). Daca apar aceste semne va fi chemat medicul imediat
 pentru a preveni embolia se vor clapa intotdeauna caile cateterului sau
apcietul va fi invatat sa faca manevra Valsalva (cresterea preiunii
intratoracice reduce riscul emboliei in timpul insertiei sau indepartarii
cateterului. Astfel se cere pacientului sa inspire adanc, sa tina aerul 10
secunde apoi sa expire si apoi sa respire linistit, normal. Aceasta manevra,
Valsalva, creste presiunea intrstoracica, de la un nivel normal de 3-4 mm Hg
la 60 mmHg sau mai mult, scade pulsul si intoarcerea sangelui la inima si
creste presiunea venoasa)
 se schimba pansamentul din comprese la fiecare 48 ore iar fixatorul
transparent la 3 pana la 7 zile sau ori de cate ori devine ineficient , murad
sau ud.Se schimba perfuzorul la fiecare 72 ore si solutiile perfuzbile de
lunga durata la fiecare 24 ore.Toate aceste manevre se fac folosind tehnici
sterile.Se verifica periodic locul de insertie pentru a observa din timp semele
de inflamare,deconectare , roseata, drenaj etc
 pot apare complicatii precum: infectiile, pneumotoraxul, embolia, trombosa,
dar care pot fi prevenite prin efectuarea corecta a tehnicilor strict sterile de
insertie, indepartare si manevrare a cateterului venos central

NUTRITIA PARENTERALA

Cand un pacient nu poate primi hrana pe cale orala sau enterala se

recomanda sustinerea nutritionala parenterala. In general aceasta este recomndata
pacientilor care nu pot absorbi nutrienti prin tractul gastro-intestinal mai mult de
10 zile. Alte indicatii de aelare la nutritia parenterala sunt: pierderea in greutate
mai mult de 10% inaintea depistarii bolii, boli debilitante indelungate, nivelul seric
al albuminei sub 3,5g/dl, insuficienta hepatica sau renala etc.

74
 Cele mai comune boli care necesita sustinere nutritionala parenterala sunt:
boli intestinale inflamatorii, enterite, diaree severa, varsaturi refractare la
tratament, pancreatite moderate si severe, rezectii intestinale, transplant maduva
osoasa, post chimioterapie si radioterapie, interventii chirurgicale majore.De
asemenea se administreaza copiilor cu malformatii congenitale pentru a a junge la
dezvoltarea si greutatea normala, in fistule taheoesofagiene, atrezie duodenala,
fibroza cistica, hernie diafragmatica, volvulus.

Nutritia parenterala se administreaza prin vena periferica sau centrala.

Depinzand de solutia administrata, nutritia parenterala se foloseste pentru
sprijinirea aportului caloric al pacientului, suplimentarea nevoilor calorice sau
depasirea acestora.

Tipurile de solutie pentru nutritia parenteala difera in functie de conditia fizica a

pacientului, nevoile metabolice si de calea de administrare.In mod normal, solutiile
contin proteine, carbohidrati, electroliti,vitamine, minerale. Emulsiile lipidice ofera
necesarul de grasimi.

75
 Astfel solutiile de nutritie parenterala sunt :

 cele standard pentru nutritia intravenoasa ( dextroza 5%, solutii normal

saline, vitamine). Ofera o nutritie incompleta , cu prea putine calorii pentru
mentinerea unui status nutritional adecvat
 solutie parenterala totala ( dextroza25%, aminoacizi,electrolit, vitamine,
minerale,insulina, emulsii lipidice) ofera o nutritie completa, se
administreaza pe vena centrala
 nutritie proteica ( aminoacizi, electroliti, vitamine) ofera nutritie completa
 solutii nutritive totale amestecate( combina emulsiile lipidice cu alte
componete ale solutiilor parenterale, o punga de astfel de solutie contine
necesarul de nutrienti pentru o zi, necesita un filtru special, mai larg, ofera
nutritie completa)
 nutritie parenterala periferica ( dextroza 5% si 10%, aminoacizi, electroliti,
minerale, vitamine, emulsi lipidice, heparina si hidrocortizon daca se indica)
ofera nutritie completa pentru un timp scurt, poate fi folosita la pacientii care
au restrictie de lichide deoarece nu necesita adminstrarea unei mari cantitati
de lichide ca in nutritia parenterala totala, nu produce crestere in greutate,
poate cauza flebite si complicatii metabolice
Nutritia parenterala totala contine anumiti nutrienti, incluzand lipide, si se
adminstreaza pe vena centrala deoarece este de 6 ori mai concentrata decat sangele
si necesita o cale de administrare larga. Nutritia parenterala periferica se
adminstreaza pe vena periferica, suplineste nevoile calorice.

Materiale necesare:

 medicatia prescrisa
 perfuzor steril
 filtre speciale pentru emulsiile lipidice
 paduri alcoolizate
 infuzomat
 kituri de testare a glicozuriei si cetonuriei
 manusi sterile
Pregatirea echipamentului:

 se scoate solutia de la frigider cu cel putin o ora inainte de administrare

pentru a evita durerea, hipotermia, spasmul vascular, constrictia venelor care
pot aparea datorita administrarii unor solutii reci

76
 se verifica medicatia prescrisa cu cea ridicata de la farmacie, data expirarii si
formula componenta
 se verifica solutia pentru a observa aspectul ( daca este tulbure, precipitat
etc).Daca prezinta dubii se va returna farmaciei
 se va explica procedura pacientului
 se pun manusi si eventual, o masca
 tehnica va fi strict sterila
 se ataseaza perfuzorul la solutie si apoi la infuzomat, golindu-l de aer
 se arunca manusile
 se pun alte manusi si se verifica cateterul pacientului asezat culcat in pat, se
dezinfecteaza cu un pad alcoolizat capacul caii pe care se va administra
solutia si apoi se heparinizeaza calea
Implementare:

 se ataseaza perfuzorul la cateter printr-o tehnica sterila

 se declampeaza calea cateterului si se regleaza rata de adminstrare a
infuzomatului
 se eticheteaza perfuzorul cu data si ora schimbari sale
 deoarece solutiile nutritionale parenterale contin multa glucoza se va incepe
adminstrarea cu precautie pentru a permite celulelor pancreatice sa se
adapteze si sa isi creasca secretia de insulina ( sunt anumite solutii unde se
recomnda aduagarea de insulina). De obicei se incepe cu o rata de 40-50
ml/h si apoi cu 25 ml/h pana cand se va ajunge la rata de administrare dorita
 solutiile nutritionale parenterale pot merge continuu timp de 24ore
Consideratii speciale:

 solutiile nutritionale parenterale se vor administra cu o rata constanta (

stabilita pe infuzomat) , fara intrerupere, pentru a nu produce fluctuatii ale
nivelului glucozei din sange
 se va monitoriza starea pacientului la fiecare 4 ore sau oricat de des este
nevoie pentru a observa din timp schimbarile survenite cum ar fi cresterea
temperaturii, un semn precoce al sepsisului de cateter venos central
 se masoara glicemia la fiecare 6 ore deoarece unii pacienti vor necesita
administrare suplimentara de insulina subcutanat fata de cea continuta in
solutie
 se va monitoriza cu atentie ingestia si adminstrarea de fluide cat si excretia
acestora
 se recolteaza periodic analize de laborator uzuale pentru a sesiza schimbarile
survenite in starea generala a pacientului si a statusului sau nutritional
77
 pacientul va fi avertizat asupra eventualelor efecte adverse datrate
administrarii nutritiei parenterale ( leziuni bucale prin stoparea alimentatiei
orale, constipatie etc)
 pacientul va fi incurajat sa-si pastreze independenta de miscare pentru a
facilita absorbtia eficienta si folosirea nutrientilor
 complicatiile administrarii nutritiei parenteale pot fi: disfunctii heaptice,
hipecapnia, hiperglicemia, hiperosmolaritatea, hipocalcemia, alcaloza si
acidoza metabolica, adminstrare prea rapid, embolie, extravazarea solutiei,
flebite, pneumotorax, septicemie, tromboze.Toate acestea pot fi evitate
printr-o corecta si sterila tehnica de adminstrare si prin supravegherea atenta
a pacientului si evaluarea starii sale generale cat mai des

EMULSIILE LIPIDICE:

De obicei adminstrate ca substante separate, completand nutritia parenterala,

emulsiile lipidice sunt o sursa de calorii si acizi grasi esentiali. Lipidele pot fi insa
adminstrate si separat pe o vena periferica sau centrala. Sunt contraindicate in
pancreatite acute, hiperlipidemie patologica.

Materiale necesare:

 substanta lipidica

78
 perfuzor cu filtru de diametru mai mare
 paduri alcoolizate
Pregatirea echipamentului:

 se inspecteaza emulsia lipidica pentru a-i verifica opacitatea, consistenta,

culoarea
 daca aspectul sau ridica dubii se va returna la farmacie
 nu se va agita pentru a preveni agregarea celulelor
 se va verifica daca corespunde cu prescriptia medicului
Implementarea:

 se explica procedura pacientului

 de obicei, emulsiile lipidice se administreaza in paralel cu alta solutie,
putandu-se folosi pentru aceasta tehnica folosirii unei linii venoase
secundare fie pentru emulsiile lipidice fie pentru solutia care este
adminstrata in paralel
 o linie venoasa secundara este o linie venoasa completa care se conecteaza la
o linie venoasa primara, deja existenta. Linia venoasa secundara este folosita
la adminstrarea intermitenta sau continua de medicamente, atunci cand se
pastreaza tot timpul o linie venoasa principala pentru intretinere sau din alte
motive. Atunci cand se conecteaza perfuzia secundara si se vrea sa mearga
doar aceasta, ea trebuie pozitionata deasupra celei primare. Daca se vrea sa
mearga ambele perfuzii, ele trebuie pozitionate la acelasi nivel si reglat
ritmul uneia si apoi al celeilalte. De asemenea, injectomatele si infuzomatele
pot fi folosite ca linii venoase secundare pentru administrare intemitenta sau
continua, avand avantajul ca se poate doza exact cantitatea de medicament
adminstrata

79
 avand in vedere ca unele emulsii lipidice necesita 24 de ore de adminstrare
se pot folosi acestea pe prima linie venoasa si solutiile de administrat in
paralel pe linia venoasa secundara. De asemenea, pentru o dozare corecta a
ratei de administrare se indica folosirea infuzomatului

 se pun manusile
 se verifica flaconul cu lipide, se introduce printr-o tehnica sterila capatul
perfuzorului, se scoate aerul apoi se adapteaza la cateterul venos central sau
periferic daca este linie principala sau se conecteaza la perfuzorul primei
linii daca se administreaza pe linie secundara. Daca se foloseste infuzomat,
perfuzorul va fi adaptat la acesta inainte de a se cupla la cateter
 daca pacientul este la prima administrare de lipide se va efectua un test
ajustandu-i-se rata de adminstrare la 1 ml/minut timp de 30 de minute
 se monitorizeaza semnele vitale ale pacientului si se va supraveghea pentru a
observa daca apar efecte adverse: greata, ameteala, presiune oculara, durere
de cap, tahicardie, dispnee, cioanoza, durere in spate si in piept. Aceste
reactii alergice pot apare datorita surselor de lipide sau agentilor
emulsificatori folositi in emulsiile lipidice
 daca pacientul nu are reactii adverse, se poate incepe adminstrarea cu rata
prescrisa
 se va folosi neapart infuzomatul daca rata de adminstrare trebuie sa fie mai
mica de 20ml/ora. Rata maxima de perfuzare este de 125ml/ora pentru
emulsiile lipidice de 10% si de 60 ml/orapentru cele de 20%

80
Consideratii speciale:

 se va mentine intotdeauna o tehnica sterila de pregatire si administrare a

perfuziei
 se vor observa senzatiile pacientului: unii sustn ca au o senzatie de satieitate,
altii acuza un gust metalic neplacut in gura
 se schimba perfuzorul si flaconul de administrat la fiecare 24 ore petru
pacientii cu tratamente indelungate
 se vor lua teste de laborator cel putin o data pe saptamana in timpul unei
terapii indelungate pentru a evalua functiile ficatului,timpul de protrombina,
numarul de trombocite, nivelul trigliceridelor.De preferat ca nivelul
trigliceridelor sa se testeze la cel putin 6 ore de la intreruperea administrarii
deoarece pot da rezultate false
 emulsiile lipdice sunt un excelent mediu pentru cresterea bacteriior. Din
aceasta cauza nu se va readministra, de exemplu, un flacon pe jumatate plin
care a fost intrerupt la un moment dat. Odata intrerupta perfuzia, se va
arunca flaconul chiar daca nu este gol
 medicul trebuie anuntat imediat daca pacientul prezinta schimbari ale starii
sale sau reactii adverse la solutile lipidice
Complicatii:

 reactiile adverse imediate sau intarziate apar la aproximativ 1% din pacienti

si includ: febra, cianoza, dispnee, ameteala, greata, varsaturi, durere de cap,
letargie, iritatie la nivelul perfuzarii, presiune oculara, durere in spate si in
81
 piept, hiperlipidemie, hipercoagulabilitate,trombocitopenie.Trombocitopenia
a fost mai des intalnita la copii care au primit intravenos emulsii lipidice de
20%
 ca si complicatii intarziate sau rar intalnite mai sunt: hepatomegalia,
splenomegalia, icter secundar colestazei
 la copii nascuti prematur sau cu greutate mica nutritia periferica parenterala
cu emulsii lipidice poate determina acumularea de lipide in plamani
 se va raporta medicului orice reactie adversa ale pacientului

PROTOCOALE DE ADMINISTRARE DE

MEDICAMENTE INTRAVENOASE PE INJECTOMAT

Introducere

Pentru obţinerea unei concentraţii constante a unui medicament (mai

ales dacă medicamentul are un timp de înjumătăţire scurt) este necesară

administrarea continuă care se poate face cu ajutorul seringii automate

(injectomat) sau administrarea în perfuzie.

Administrarea cu ajutorul seringii automate prezintă avantajul că necesită o

cantitate mai mică de solvent pentru diluţia medicamentului, fapt important mai
ales la pacienţii cu hipervolemie.

Reguli generale de pregătire şi administrare

1) Verificarea instrumentelor

- se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, tubulaturii conectoare,

robineţilor şi data de expirare a sterilităţii;

- se controlează funcţionalitatea injectomatului şi se alege tipul de seringă

compatibil cu injectomatul.

82
2) Utilizarea de materiale sterile: tampoane de vată, tifon, mănuşi de protecţie.

3) Verificarea medicamentelor de injectat:

- se controlează eticheta şi nu se va folosi medicamentul al cărui ambalaj nu are

etichetă sau are termenul de valabilitate expirat;

- soluţiile injectabile trebuie să fie clare, transparente, fără precipitate;

- substanţele precipitate nu trebuie confundate cu emulsiile injectabile; acestea din

urmă trebuie să fie bine agitate înainte de utilizare;

- fiolele de sticlă, odată deschise, nu mai pot fi păstrate; acest lucru nu este valabil
şi pentru flacoanele închise cu dop de cauciuc.

4) Încărcarea seringilor:
83
- exteriorul fiolei se dezinfectează cu alcool;

- fiola se rupe la nivelul punctului sau gulerului (este bine ca vârful fiolei să fie
rupt cu ajutorul unui tampon de vată pentru a evita rănirea degetelor); dacă pătrund
cioburi în interior, fiola se aruncă;

- scoaterea seringii din ambalaj trebuie făcută în aşa fel încât săse păstreze
integritatea amboului, apoi se scoate acul acoperit de teaca de protecţie şi se
ataşează la amboul seringii

- se scoate teaca de pe ac, se introduce acul în fiolă şi se aspirăsoluţia din seringă

având grijă ca vârful acului să fie sub nivelul lichidului pentru a nu aspira aer;
pentru a nu atinge cu acul fundul fiolei, fiola se va înclina progresiv cu vârful în jos

pe măsură ce se goleşte; soluţiile uleioase, care se încarcă cu greu în seringă, pot fi

uşor încălzite în apă caldă pentru a le fluidifica;

- flacoanele închise cu dop de cauciuc se dezinfectează cu alcool; după ce soluţia

dezinfectantă s-a uscat la suprafaţa dopului, se încarcă seringa cu o cantitate de aer
egala cu aceea a lichidului pe care vrem să îl scoatem din flacon (sau cu o cantitate
de solvent - NaCl 0,9% sau Glucoza 5% - dacă în flacon se găseşte pulbere; se
introduce solventul în flacon, se aspiră din flacon o cantitate de aer egală cu cea a
solventului şi se agită flaconul până la dizolvarea pulberii); acul se introduce prin
dopul de cauciuc până sub nivelul dopului (nu mai profund) şi se introduce aerul
în flacon; se răstoarnă flaconul ţinând acul sub nivelul lichidului şi se aspiră; dacă
se folosesc mai multe flacoane se foloseşte câte un ac pentru fiecare flacon;

- nu se recomandă încărcarea seringilor fără ac, prin introducerea directa a

amboului în fiolă, deoarece sterilitatea este deficitară;

5) Conectarea seringii la canulă/cateter

84
a) tubulatura conectoare:

- se deschide ambalajul tubului conector (se preferă tuburile cu dimetru

redus/capacitate redusă);

- acul seringii încărcate se scoate cu o pensă sterilă (nu se recapişonează pentru a fi

apoi îndepărtat cu mâna);

- se ataşează tubul conector la amboul seringii şi cu seringa orientată cu amboul în

sus (pentru îndepărtarea aerului) se injectează până când soluţia ajunge la capătul
liber al tubului conector;

b) robinetul se scoate din ambalaj; aerul se va scoate prin injectare de NaCl 0,9%
pe una din ramuri până ce se exteriorizează lichid pe celelalte două ramuri; apoi
comutatorul se pune în poziţie intermediară (toate ramurile închise) pentru a evita
ieşirea lichidului şi pătrunderea aerului;

c) "vehiculul":

- deoarece ritmul de administrare cu seringa automată este redus, existând riscul

colmatării canulei/cateterului, se recomandă folosirea unei soluţii cu ritm mai rapid
de administrare care să vehiculeze medicamentul în circulaţia sanguină;"vehiculul"
trebuie să fie compatibil cu medicamentul;

d) administrarea medicamentului cu seringa automată:

- se ataşează trusa de perfuzie a "vehiculului" la robinet;

- se ataşează robinetul la capătul liber al tubului conector;

- se ataşează robinetul la canulă/cateter;

85
- se pune comutatorul robinetului în poziţia care permite comunicarea
"vehiculului" cu sângele pacientului, tubul conector fiind blocat, şi se porneşte
perfuzarea "vehiculului";

- se aşează seringa încărcată în injectomat şi se setează la injectomat (în funcţie de

complexitatea acestuia): tipul de seringă, volumul seringii, denumirea
medicamentului, ritmul de injectare;

- se porneşte injectomatul şi se deschide ramura robinetului corespunzătoare

tubului conector (braţele comutatorului vor fi orientate spre canulă/cateter, trusă de
perfuzie, tub conector);

- la terminarea conţinutului seringii se recomandă folosirea unui nou set

seringă+tub conector pentru continuarea tratamentului.

Complicaţii locale

86
1) Injectarea paravenoasă produce tumefiere locală, durere care se intensifică dacă
se continuă administrarea, reducerea ritmului de perfuzie a "vehiculului", creşterea
presiunii la injectare, imposibilitatea de a aspira sânge de pe canula; dacă se
injectează substanţe iritante apar dureri foarte 50 accentuate iar reacţia locală poate
merge până la necroze extinse; din acest motiv substanţele iritante şi cele
vasoconstrictoare se administrează pe cateter central.

Tratament: oprirea administrării şi îndepărtarea canulei; în cazul soluţiilor iritante

se recomanda infiltrarea regiunii cu NaCl 0,9% pentru diluarea substanţei iritante,
aplicare de comprese sterile, administrare de analgetice

2) Hematomul (prezenţa de infiltrat sanguin la nivelul locului de puncţie) se

produce de regulă în momentul abordului vascular;

Tratament: îndepărtarea canulei şi compresiune locală cu pansament steril;

3) Tromboflebita produce tumefacţie locală, roşeaţă (uneori se poate observa un

cordon dur, roşietic, ce corespunde traiectului venos), căldură, durere, reducerea
ritmului de perfuzie, cianoza extremităţii.

Tratament: îndepărtarea canulei, aplicarea de heparină local (Lioton sau

Hepatrombin), comprese reci, analgetice. Dacă tromboflebita este profundă se
administrează heparinoterapie intravenos.

4) Infecţia locală produce local roşeaţă, tumefacţie, durere, exsudat purulent.

Tratament: îndepărtarea canulei, antiseptic local, antibiotic sistemic dacă este

necesar.

5) Spasmul vascular (contracţia involuntară a venei) este cauzat de injectarea prea

rapidă a unei substanţe iritante; local se constată reducerea ratei de infuzie şi
durere.

Tratament: administrarea de Xilină pe canulă.

6) Lărgirea orificiului de puncţie cu exteriorizarea lichidului injectat, apare după

câteva zile de la montarea canulei (de regulă în plica cotului) la pacienţi agitaţi cu
obstrucţie venoasă (contracţie musculară, decubit, tromboflebită).

87
Prevenire: schimbarea canulei la 2-3 zile, evitarea montării canulei în plicile de
flexiun.

Tratament: îndepărtarea canulei şi aplicarea de pansament steril.

Complicatii sistemice

1) Infecţia de cateter cu bacteriemie se manifestă clinic prin febră, alterarea stării

generale, polipnee, tahicardie.

Tratament: local + antibioterapie sistemica; suprimarea cateterului venos.

2) Embolia gazoasă: injectarea intravenoasă de cantităţi mici de aer nu produce

tulburări clinic manifeste; cantităţi mai mari de aer pot produce alterarea bruscă a
stării generale, dispnee, cianoza, wheezing, tuse, palpitaţii, tahicardie, distensia
venelor jugulare, anxietate, ameţeli, cefalee, confuzie, convulsii, comă.

Tratament: poziţia Trendelenburg, oxigenoterapie; în cazurile severe intubaţie

orotraheală, ventilaţie mecanică, tratament inotrop.

3) Embolizarea cateterului (desprinderea unei bucăţi din canulă / cateter şi

embolizarea în circulaţia pulmonară). Simptomele şi tratamentul sunt
asemănătoare trombembolismului pulmonar.

4) Anafilaxia: se produce prin injectarea intravenoasă a unei substanţe alergizante.

Clinic se manifestă prin alterarea stării generale, anxietate, palpitaţii, hipotensiune,
tahicardie, rash cutanat, bronhospasm.

Tratament: reechilibrare volemică, adrenalină, corticosteroizi, oxigenoterapie.

Administrarea neadecvata a medicamentelor cu injectomatul

- malfuncţia injectomatului;

- prepararea incorectă a concentraţiei soluţiilor;

- manipularea nesterilă a soluţiilor şi instrumentelor;

- setarea incorectă a tipului/volumului seringii, a ritmului de injectare;

- poziţionarea incorectă a robinetului:

88
- închis spre canulă: soluţiile injectate pătrund în trusa de perfuzie a “vehiculului”;

- închis spre seringă; creşterea presiunii la injectare, oprirea seringii şi declanşarea

alarmei.

REACŢII DEVIATE ANORMALE LA MEDICAMENTE

Reacţii de hipersensibilitate - când organismul reacţionează violent la

administrarea unor medicamente decât în mod obişnuit, printr-un mecanism
alergen ajungând chiar ţi la şoc anafilactic
Reacţii de rezistenţă .- toleranţa acută (tahifilaxia), apare în administrarea la
intervale scurte, în decursul unei experienţe la administrarea unor medicamente,
apare o diminuare a efectelor până la dispariţia lor

Reacţia de toleranţă se manifestă prin faptul că administrarea unui compus

cu acţiune terapeutică produce la repetarea dozei efecte din ce în ce mai reduse.

Dependenţa este definită ca o stare de intoxicaţie cronică , caracterizat prin

necesitatea de folosire imperioasă a unor medicamente sau toxice.

- dependenţa psihică este necesitatea de ordin psihologic de a folosi

un anumit toxic sau medicament
- toleranţa, diminuarea progresivă a efectului la repetarea
administraţiei, respectiv necesitatea creşteri dozei pentru a obţine
acelaşi efect
- dependenţa fizică este necesitatea de a continua folosirea
medicamentului pentru a evita tulburări grave, care apar la
întreruperea administrării, tratamentului şi care se numeşte
sindrom de abstinenţă
Capacitatea de a produce dependenta imparte medicamentele, drogurile în
cinci grupe:

- 1. dependenta psihica moderata (marihuana)

- 2. dependenta psihica intense,fara dependenta fizica
- 3. dependenta psihica intense si o usoara dependenta fizică
(amfetamine, anorexigene, cocaine)
- 4. dependenta psihica puternica si dependenta fizica moderata
(alcoolul, barbituricele,solventi organici)

89
 - 5. dependenta psihica si fizica intensa (opiacee de sinteza, opiul,
morfina, heroina)
Obişnuinţa se caracterizează prin dorinţa dar nu irezistibilă de a consuma
pentru senzaţia de confort psihic sau fizic pe care o produce. Tendinţă redusă sau
absentă de a creşte doza, dă un grad anumit de dependenţă cu efecte dăunătoare
mai reduse asupra societăţii dar dăunătoare pentru individ.
Reacţii farmacogenetice – efecte teratogene. Sunt definite ca mari defecte
structurale prezente la naştere. Embriogeneza este perioada de maximă
teratogenitate , după a 9 săptămână când embrionul trece în fetus nu mai apar
malformaţii majore. Producerea malformaţiilor congenitale depinde de stadiul de
dezvoltare embrionară, constituţia genetică a embrionului, condiţii fiziopatologice
ale mamei şi specificitatea substanţei administrate.

Medicamente cu risc teratogen: Litiu, Iodura de K, Streptomicina,

Tetraciclina, amfetamine, unele antidepresive, antiepilepticele, chinina, unele
„droguri”(LSD, marijuana, morfina, alcoolul, fumatul), etc.

Transfuzia de sânge

Definitie
Transfuzia de sânge este o metodă activă de tratament biologic care constă în
introducerea de sânge, plasmă sau hematii spalate, în sistemul circulator al unui
bolnav.

Pot fi transfuzate:

 sange integral - cu un volum pana la 500 ml. Se foloseste pentru reechilibra

volumul sangvin al pacientului, pierdut prin hemoragii traumatisme sau
arsuri. Grupul sangvin al pacientului trebuie sa fie identic cu cel sangelui
care se va transfuza ( A va primi A, B va primi B, AB va primi AB, O va
prmi O, fiind necesare si compatibilitate Rh). Se va evita sa se foloseasca
transfuzare de sange integral daca incarca circulator pacientul, se va mentine
cald daca sunt mai multe unitati care trebuie administrate
90
 concentat eritrocitar - obtinut din sange integral, dar fara 80% din
plasma.Pungile pot avea in jur de 250 ml. Se foloseste in special pentru a
imbunatati si mentine capacitatea hematiilor de a transporta oxigenul (
pentru corectarea anemiilor si pierderilor sangvine postchirurgicale).
Compatibilitatile de adminstrare pot fi : A primeste A sau O, B primeste B
sau O, AB primeste AB, A, B, sau O, O primeste O. Este necesara
compatibilitatea de Rh. Se poate adminstra in 1-4 ore. Are aceleasi beneficii
ca sangele integral insa are si un risc scazut de incarcare a circulatiei. Se va
evita sa se adminstreze in anemiile care pot fi corectate prin alte tratamente
nutritionale sau medicamentoase
 concentrat leucocitar - obtinut din sange integral din care s-au indepartat
eritrocitele si 80% din plasma. Se foloseste in tratarea sepsisului
nonresponsiv la tratamentul cu antibiotice si in granulocitopenii. Se poate
adminstra o unitate ( de obicei 150 ml) zilnic timp de 5 zile sau pana la
tratarea sepsisului. Este necesara compatibilitate de Rh. Administrarea de
leucocite produce febra si frisoane. In acest caz, nu se va intrerupe
transfuzarea, ci se va administra un antipiretic si se va reduce rata de
administrare. Inainte de adminstrare se va agita usor flaconul pentru
omogenizare si impiedicarea conglomerarii celulelor. Se va continua si
terapia cu antibiotice
 trombocite- cu un volum de 35-50 ml/unitate , din care 1 unitate contine 7x
10 ( la a saptea!!!!).Se folosesc in tratarea trombocitopeniei ( uneori indusa
de medicamente), leucemiei. Este indicata compatibilitatea ABO si Rh dar
nu obligatorie decat la administrarile repetate de trombocite. Se trasfuzeaza
rapid, insa se evita administrarea cand pacientul are febra
 plasma proaspat congelata - bogata in factori de coagulare ( VI, VIII si IX),
este adminstrata in flacoane de 200-250 ml. Se adminstreaza in hemoragiile
si socurile postoperatorii, in corectarea anumitor factori de coagulare, in boli
hepatice cu afecatrea factorilor de coagulare. Este indicata dar nu obligatorie
compatibilitate ABO si Rh, exceptie facand cazurile cand se administreaza
in mod repetat. Se va avea in vedere ca adminstrarea in cantitati crescute de
plasma necesita corectarea hipocalcemiei implicite
 albumina ( proteina plasmatica) sub diverse concentratii: 5%= 12,5 g/250ml
si 25%= 12,5g/50ml. Se foloseste in tratarea hipoproteinemiei cu sau fara
edeme, prevenirea hemoconcentratiei si restabilirea volumului circulant (
pierdut datorita socului, arsurilor, traumatismelor sau infectiilor). Nu este
necesara nici un fel de compatibilitate. Se va adminstra cu prudenta in
anemiile severe, boli cardiace si pulmonare

91
 diversi factori de coagulare, complexe protrombinice ( utilizati in hemofilie,
deficiente de factori VII, II,IX, X)

Scop

- Substituirea volumului circulant de masa sanguina

- Cresterea capacitatii de transport a oxigenului prin cresterea

numarului de globule rosii in caz de hemoragie , anemie sau stare de
soc

- Imbunatatirea coagulabilitatii in caz de hemofilie, hemoragii repetate,

scorbut, trombocitopenie

- Aport nutritiv pentru proteine, vitamine, hormoni, saruri minerale

- Mentinerea si stimularea reactiilor metabolice din organism

- Intensificarea schimburilor celulare

- Stimularea hematopoezei prin transfuzii mici si repetate

- Epurarea organismului de substante toxice exogene, endogene prin

inlocuire sanguina partiala sau totala (esangvinotransfuzie)

92
 - Indicatie absoluta de terapie transfuzionala este pierderea unui
volum sanguin de peste 25% la adult , iar valoarea limita /critica a
hematocritului este de 30%

Pentru a fi compatibil (transfuzabil), între sângele donatorului şi cel al primitorului

trebuie să existe o identitate aglutinogenică. În practică, cele mai violente reacţii
produc sistemele ABO şi sistemul Rh. Cunoaşterea lor este obligatorie pentru
instituirea unei transfuzii.
Sistemul ABO cuprinde 4 grupe sanguine clasificate după izoaglutinogenele şi
izoaglutininele pe care le conţin. Există 2 izoaglutinine principale notate cu alfa şi
beta şi 2 izoaglutinogene denumite A şi B. Aglutininele se găsesc în ser sau plasmă
iar aglutinogenele sunt legate de suprafaţa globulelor roşii. Din combinarea celor 2
izoaglutinogene A şi B şi a celor 2 izoaglutine α şi β rezultă cele 4 grupe sanguine
principale:

- grupa 0 (I) conţine izoaglutininele α şi β şi nici un aglutinogen,

subiectul este donator universal.
- grupa A (II) conţine izoaglutinina β în ser şi aglutinogenul A pe
globulele roşii.
- grupa B (III) conţine aglutinina α în ser şi aglutinogenul B pe globulele
roşii.
- grupa AB (IV) conţine ambele aglutinogene A şi B pe hematii iar în
plasmă nici o aglutinină, subiectul este primitor universal.
Observând repartiţia aglutininelor şi aglutinogenelor în diferitele grupe sanguine,
deducem compatibilitatea acestora. Subiecţii din grupa 0(I) pot primi numai sânge
aparţinând aceleiaşi grupe, sângele lor putând fi transfuzat celorlalte grupe.

Sângele grupelor A (II) şi B (III) poate fi transfuzat grupei respective sau celor din
grupa AB (IV), putând primi sângele de la grupa 0(I).

Grupa AB (IV) nu poate furniza sânge altor grupe, în schimb poate primi sânge
fără pericolul hemolizei de la oricare dintre celelalte grupe.

93
Cantitatea de sânge care poate fi transfuzată la sugar şi copilul mic, este de 10-20
ml/kg corp. În cazul exsangvinotransfuziei se va înlocui de 3 ori masa sangvină.

Sistemul Rh: aglutinogenul Rh este prezent în 85% din cazuri denumite şi Rh+
(pozitive) şi lipseşte în 15% din cazuri, care se numesc Rh – (negative).
Aglutinogenul Rh este independent de sistemul AOB şi apare în primele luni ale
vieţii intrauterine persistând toată viaţa. Aglutinogenul sau factorul Rh se găseşte
numai pe hematii. Determinarea sistemului Rh este obligatoriu la toţi bolnavii care
urmează să primească o transfuzie, dar mai ales la pacienţii cu transfuzii repetate în
antecedente şi la copiii de sex feminin.

a. Stabilirea grupelor sanguine

Înaintea efectuării unei transfuzii, se va determina în mod obligatoriu grupa
sanguină. În acest scop, se va recolta sânge venos cu o seringă sterilă.
Determinarea grupelor sangvine se face prin 2 metode: cu seruri hemotest şi cu
globule roşii spălate. În ambele cazuri, testele sunt cunoscute dinainte. Serul test
este preparat de către un centru de hematologie şi transfuzie. Serurile 0 (I), A (II) şi
B (III) sunt înfoliate şi ambalate în cutii. Aceste seruri trebuie păstrate la rece.
94
Proba directă Beth – Vincent (căutarea aglutinogenului)

Tehnica probei: pe o lama de sticla se pun 3 picaturi de ser test. La stânga lamei se
pune 1 picătură de ser test 0 (I), la mijloc 1 picătură de ser test A (II), iar la dreapta
ser B (III). Cu colţul unei lame sau o pipetă, se pun peste picăturile de ser test, câte
1 picătură de sânge. Pentru fiecare ser test, picătura de sânge va fi pusă cu un alt
colţ al lamei, sau cu o altă pipetă. Se recomandă ca sângele să fie în prelabil citratat
în scopul eliminării fibrinei, a cărei prezenţă poate determina o imagine “în reţea“
care să fie confundată cu aglutinarea. După ce s-a pus picătura de sânge peste serul
test, se mişcă lama circular amestecându-se astfel serul cu sângele. Rezultatul se
citeşte după 2-3 minute. La citirea lamei pot apare 4 eventualităţi:

- aglutinarea nu apare în nici una din cele 3 picături, sângele este grup 0(I)
- aglutinarea apare la serurile test 0(I) şi B(III), sângele face parte din grupa
A(II);
- aglutinarea apare la serurile 0 (I) şi A (II), sângele face parte din grupa B(III);
- aglutinarea apare în toate 3 picăturile, sângele face parte din grupa AB(IV);

Proba cu hematii spălate Simonin

Se pun într-o eprubetă 1-2 picături de citrat de Na5% şi 6-8 picături de sânge, apoi
se centrifughează şi se recoltează plasma cu o pipetă. Din plasma obţinută se pun
câte 2 picături pe o lamă. Peste picătura de plasmă din partea stângă a lamei se pun
cu colţul unei lame, eritrocitele cunoscute din grupa A (II), iar peste picăturile din
dreapta eritrocite din grupul B(III). Rezultatul se citeşte peste 2-4 minute, putând
indica 4 posibilităţi:

- aglutinarea apare în ambele picături, serul examinat aparţine grupei 0(I)

95
 - aglutinarea apare numai pe globulele B (III), sângele examinat aparţine grupei
A (II);
- aglutinarea apare numai pe globulele A (II), sângele examinat aparţine grupei B
(III);
- nu apare nici o aglutinare, sângele de examinat aparţine grupei AB (IV).
Este indicat să se efectueze ambele probe iar cercetarea să se practice la
temperatura de 16-180C pentru a impiedica apariţia unor false reacţii prin
aglutinogenele la rece

Proba Jambreau constă din punerea în contact pe o lamă de sticlă a unei picături
din serul bolnavului cu 1 picătură din sângele de transfuzat, urmărindu-se absenţa
sau apariţia aglutinării. O probă se efectuează la temperatura camerei (“la rece“) iar
alta la termostat (“la cald“). În caz de aglutinare transfuzia nu poate fi efectuată
datorită existenţei unor anticorpi “la rece“ sau “la cald“.

Proba Oehleker care constă în administrarea iniţială a sângelui într-un ritm lent,
observându-se atent reacţia bolnavului la administrarea sângelui.

b. Determinarea factorului Rh
Tehnica

Pe o lamă de sticlă se pun 3 picături de ser anti-Rh (–) negativ provenit de la un

donator universal. Picătura din partea stângă a lamei se amestecă cu eritrocite
Rh(+) (Rh pozitiv), picătura din mijloc cu eritrocitele pe care le cercetăm şi ceea
din dreapta cu eritrocite Rh(-). După omogenizarea picăturilor de ser anti-Rh cu
eritrocitele, se introduce lama într-o cutie Petri pe fundul căreia se pun 2 baghete

96
scurte de sticlă pentru ca lama să fie suspendată. Sub lamă se introduce o rondela
de hartie de filtru îmbibată în ser fiziologic pentru a menţine umiditatea în cutia
Petri. Se închide cutia Petri şi se pune în termostat la 370C. Citirea reacţiei se face
după 30 minute. Dacă se produce aglutinarea, hematiile sunt Rh(+). Citirea se va
face comparativ cu hematii martor.

După efectuarea probelor de compatibilitate şi a Rh se va putea efectua transfuzia.

Cel mai indicat este a se transfuza sânge izogrup şi izo-Rh (donator cu primitor).

Sângele integral se poate transfuza proaspăt sau conservat (cel mai frecvent).

97
Se mai pot transfuza derivaţi ai sângelui: plasmă integrală, plasmă defibrinată,
plasmă uscată, plasmă antihemofilică, soluţii de albumină umană, masă
eritrocitară. În absenţa sângelui sau a plasmei, pentru a înlocui plasma pierdută, se
pot transfuza substituenţi artificiali. Se folosesc soluţii cristaline (Ringer, Ringer-
Looke) sau soluţii coloidale (Dextran, Macrodex, Marisang etc).

Tehnica transfuziei:

- transfuzia poate fi directă, când sângele se injectează nemijlocit de la

donator la primitor;
- transfuzia indirectă, când se transfuzează sângele în prealabil recoltat pe
soluţii stabilizatoare;
- perfuzia este o transfuzie indirectă lentă, fiind cea mai des folosită;
- exsanguinotransfuzia reprezintă o înlocuire totală sau parţială a sângelui
primitorului cu sânge de la donator.
Efectele terapeutice ale sângelui transfuzat:

- reface masa circulantă, aducând un aport de globule roşii necesare

transportului de oxigen ;
- mobilizează în mod reflex rezervele de sânge din splină şi ficat ;
- stimulează organele hematopoietice;
- acţiune hemostatică prin aportul de factori ai coagularii.
Indicaţiile transfuziei:

- hemoragia sub toate formele sale,

- şocul,
98
 - diatezele hemoragice,
- intoxicaţiile cu CO.
Contraindicaţii:

- insuficienţa cardiacă,
- edemul pulmonar acut,
- nefrită cronică hipertensivă.
Complicaţiile transfuziei:

- accidentele prin incompatibilitate imunologică sunt cele mai grave,

(mortalitate = 50%), producând hemoliză şi insuficienţă renală ;
- accidente prin sânge alterat, infectat, hemolizat sau supraîncălzit,
- accidente alergice, manifestate prin frison, hipotensiune, algii,
- febra transfuzionalădatorată toxinelor microbiene,
- transmiterea unor boli infecţioase, în special a hepatitei virale.
 preparate de fier p.o sau parenteral
 tratament antihemoragic vit C, K sau factorul de
coagulare necesar
 tratament citostatic
 se urmaresc efectele secundare
 se sutine psihic pacientul
 se ia legatura cu kinetoterapeutul
 se face pregatirea pentru interventie chirurgicala unde e
cazul
ACCIDENTE:

 Incompatibilitatea de grup in sistemul OAB , manifestata sub forma socului hemolitic-se

intrerupe transfuzia la inceputul semnelor precoce (frison , tahicardie , dispnee, cianoza ,
stare generala alterata , dureri lombare , retrosternale)
 Transfuzarea unui sange alterat
 infectat cu germeni virulenti care provoaca frisoane puternice la 1-2 ore dupa
transfuzie - se incalzeste pacientul cu paturi si i se administreaza bauturi
calde, se incepe antibioterapie masiva, dupa antibiograma sangelui infectat
 infectat cu virusul hepatitei epidemice ,cu plasmodiul; malariei,spirochete
sau brucele – manifestarile apar dupa trecerea perioadei de incubatie
 Prezenta substantelor piretogene provoaca frison , cefalee , febra
 Embolie pulmonara cu cheaguri, manifestata prin agitatie, cianoza, dureri toracice, tuse
chinuitoare, hemoptizie, dispnee, TA scazuta, puls filiform – se iau masuri antisoc de catre
medicul anestezist
99
 Transfuzia sangelui neincalzit poate provoca hemoliza intravasculara cu blocaj renal, soc
posttransfuzional , acidoza metabolica, stop cardiac prin hipotermie
 Infundarea aparatului cu cheag de sange – se schimba aparatul
 Sangele poate contine cheaguri sau pelicule de fibrina ce se depun pe filtru – se schimba
flaconul si perfuzorul
 Iesirea acului din vena
 Perforarea venei
 Coagularea sangelui venos refulat in ac – se schimba acul

AUTOTRANSFUZIA:

Autotransfuzia este reinfuzia propriului sange dupa ce a fost colectat si

filtrat. Este efectuata inainte, in timpul si dupa interventiile chirurgicale sau
traumatisme.

Autotransfuzia are cateva avantaje fata de transfuziile cu sange de la

donatori. Astfel, nu apar reactii postransfuzionale datorita incompatibilitailor sau
greslilor de stabilire a grupelor de sange, nu se transmit boli iar pierdera de sange
este inlocuita imediat. Spre deosebire de sangele din centrele de transfuzii recoltat
de la donatori, sangele autotransfuzat contine un nivel normal de 2,3
diposfoglicerat care ajuta la oxigenarea tesuturilor (aceasta cauzeaza o reducere a
afinitatii Hb pentru oxigen si, in consecinta, o crestere a eliminarii oxigenului la
nivelul tesuturilor).

Recoltarea de sange pentru autotransfuzie se poate face preoperator si este

recomandata pacientilor cu interventii chirurgicale ortopedice, in timpul carora se
pierde mult sange. Colectarea de sange se poate face cu 4 pana la 6 saptamani
inainte de operatie.

De cele mai multe ori, insa, in interventiile chirurgicale sangeroase, se

foloseste cell-saver-ul, un aparat conectat intraoperator si postoperator la tubul de
dren al plagii , care preia sangele pacientului, il proceseaza si il autotransfuzeaza.
Trebuie monitorizata si notata cantitatea de sange care se autotransfuzeaza.

Pacientii care au donat preoperator sange (se poate dona cu 4-6 saptamani
inainte) vor fi sfatuiti sa ramana in repaus la pat inca 10 minute dupa donare, sa
bea cat mai multe lichide in orele imediat urmatoare. Daca acasa, in ziua cand au

100
donat sange, vor simti ameteala si stare de lipotimie, vor fi invatati sa se aseze in
pozitie Trendellenburg( cu capul mai jos decat picioarele) pana cand vor dispare
acuzele respective.

Complicatii:

Complicatiile autotransfuziei pot fi: hemoliza, reactiile vasovagale (

hipotensiune, bradicardie), trombocitopenie, coagulopatii, hipovolemie ( in special
la pacientii varstnici), sepsis ( in cazul nefolosirii tehnicilor sterile).

Tratamentul insulinei

- ritmul si dozele de administrare se stabilesc de catre medic

- pentru administrarea de insulina diabetologii au stabilit diferente de
rezorbtie la nivelul locurilor de electie concluzonind ca injectarea
subcutana a insulinei in brat, dastorita tesutului subcutanat slab dezvoltat
are rezorbtia mai mica decit in teritoriul subcutanat abdominal dar mai
mare decit in coapsa

- rezorbtia la nivel abdominal este de doua ori mai mare decit la nivelul
coapsei

101
- locul de administrare trebuie sa fie acelasi pentru momentul administrarii
dovedindu-se ca aceasta schema de tratament este extreme de eficace
o dimineata in peretele abdominal
o seara in coapsa

- introducerea in mod constanat intr-o anumita zona fara alternerea locului

de elective suprasolicita zona , tegumentul devine dur , cicatrizat cu
procese metabolice modificate negative
- exemple de insulin injectabila
o humulin

102
 o actrapid

- insulina se pastreaza la frigider la 4º C

- seringile sau penul utilizat se folosesc individual
- administrarea se face subcutanat lanivelul zonelor antero-laterale a
coapselor, flancurile abdominale si paraombilical, zonele antero- laterale
ale bratelor si in regiunile fesiere
- orice schimbare a tratamentului cu insulina trebuie facuta cu multa
prudenta si numai sub supraveghere medicala
- dozele de insulina se masoara in unitati

Seringa de insulina

103
- avem la dispozitie doua concentratii pentru fiecare tip de insulina
o U – 40 ui/ml

o U – 100 ui/ml

- in mod curent se foloseste seringa marcata special pentru concentratia

specifica a insulinei

104
 - de regula bolnavul pastreaza saptamini la rind aceeasi zona de
administrare pentru a se asigura o absorbtie mai buna a insulinei
- dupa ce se spala pe miini diabeticul isi pregateste seringa , extrage din
flacon insulina, dezinfecteaza locul il lasa sa se usuce (injectarea
alcoolului in tesuturi determina durere si inactiveaza insulina), se
realizeaza un pliu cutanat in care perpendicular se injecteaza insulina
- apoi se tamponeaza usor zona 30 secunde
- pentru injectarea de insulina in afara seringilor sunt folosite de catre
pacienti pompele de insulina si minispike

- dupa administrarea insulinei la ~ 30 minute este obligatoriu sa se

alimenteze
- reactia la insulina
o hipoglicemia
o acidoza dibetica
o hiperglicemia
- alergie la insulina
 alergie locala
o citeodata aria din jurul locului de injectare se oate inrosi, umfla
sau poate sa apara senzatia de mincarime
 alergie generalizata
o mai putin intilnita dar mai grava poate cauza eruptii
eritematoase pe tot corpu, amplitudine respiratorie scazuta,
respiratie suieratoare (weezing), scaderea tensiunii arteriale ,
puls accelerat sau transpiratie

Tratamentul cu anticoagulante

105
- heparina este considerata ca anticoagulant natural al organismului viu
prelungind timpul de coagulare al singelui total si al plasmei recalcificate

- este inactivate la nivelul tesuturilor si partial eliminate prin urina

- viteza de eliminare a heparinei din organism este direct proportional cu

concentratia ei in singe ceea ce micsoreaza riscul unei supradozari

- exemple de anticoagulante injectabile

o heparina 1 fl = 5000ui, 1 ml, 1 fl = 25 ooo ui = 5 ml

o fraxiparina seringi umplute de 2050 ui=0,2ml, 3075 ui=0,3 ml

o calciparina

o clexan – trebuie injectata sc profund in tratamentul profilactic

/curative si intravascular in hemodializa

- procedee de injectare

o heparina poate fi administrate im, sc. Iv

o fraxiparina, calciparina, clexanul doar sc

- profilaxia trombozei venoase

o in caz de interventii chirurgicale cu risc trombogenic moderat,

crescut

o in chirurgia generala prima injectie trebuie administrate cu 2 ore

inainte de actul chirurgical

o in chirurgia ortopedica prima injectie trebuie administrate cu 12

ore inainte

o tratamentul dureaza de obicei 7 – 10 zile

o durata mai lunga a tratamentului este indicata in anumite cazuri si

tratamentul trebuie continuat atita timp cit exista riscul de
106
 tromboembolism venos si pina la mobilizarea complete a
pacientului

- reactia la anticoagulante

o nu se recomanda urmatoarele asocieri

 acid acetil salicylic si derivatii

 antipiretice

 antiinflamatoarenesteroidiene (AINS)

 dextran 40

o urmatoarele combinati necesita atentie in utilizare

 anticoagulante orale

 medicamente trombolitice

 glucocorticoizi

 aspiria in tratamentul anginei instabile

o heparinele cu greutate mica molecular nu trebuiesc utilizate

intercalate

o pentru calciparina exista posibilitatea de

 singerari nazale, gingivale

 urina de culoare inchisa la culoare sau roz

 scaderea numarului de trombocite

 hematom sau mic nodul la locul injectarii

o pentru fraxiparina exista posibilitatea de

 hemoragii diverse

 reactii alergice locale

107
  hematom la locul injectarii

o pentru heparina exista posibilitatea de

 singerari diverse usor de controlat

 la nevoie se fac transfuzii de singe si administrare de

protamina antidotul heparinei

o risc de osteoporoza daca tratamentul este administrat mai mult de

citeva luni in mod continuu

o rash cutanat la locul injectiei

o cresterea transaminazelor

o se face sub controlul valorilor testelor de coagulare din singe, INR

Tratamentul cu Interferon beta 1 b (betaferon)

- este initiat si supravegheat de medical specialist

- trebuie inceput imediat dupa stabilirea diagnosticului

- este unicul produs indicat pentru ambele forme de scleroza multipla

- se pastreaza la frigider

- se administreaza sc la 2 zile

- nu se administreaza sub 18 ani

Administrarea antibioticelor

108
- antibioticele - sunt substante organice provenite din metabolismul
celulelor vii (mucegaiuri, bacteria) sau obtinute prin sinteza, avind
propietati bacteriostatice , bactericide sau antimicotice

- chimioterapicele – substante care au actiune bacteriostatica sau

bactericida asuptra germenilor patogeni dintr-un organism infectat, fara a
fi toxice pentru organismul gazda

- scop

o distrug microbii

o impiedica dezvoltarea microbilor

- avind actiune selective administrarea antibioticelor trebuie sa fie

precedata de identificarea germenului pathogen cauzator al bolii si
determinarea sensibilitatii sale la antibiotic – antibiograma

109
- in cazuri de urgent cind nu este timp pentru asteptarea antibiogramei , se
poate incepe tratamentul cu antibiotic de spectru larg, apoi dupa obtinerea
antibiogramei se va continua conform rezultatului

- avind in vedere ca eliminarea antibioticelor si chimioterapicelor din

organism este destul de rapida , ritmul de administrare va urmarii
mentinerea unei concentratii eficiente in singe, care sa actioneze in mod
continuu asupra agentilor patogeni

- ritmul de administrare va fi indicat de medic si va fi respectat cu strictete,

in caz contrar microorganismele patogene isi creeaza rezistenta fata de
antibiotic

- se prezinta sub forma de

o drajeuri

o capsule

o prafuri

o siropuri

o solutii de injectat

o supozitoare

o ungvente

- pot fi administrate pe diferite cai

o orala

o parenterala

o intrarahidiana – in cazuri grave de infectii menigeale

o intramuscular

o intravenos

- in functie de
110
 o scopul urmarit

o rapiditatea cu care trebuie sa actioneze

o compatibilitatea dintre medicament si calea de administrare

- aplicarea locala trebuie evitata

- dozele de antibiotic trebuie respectate cu strictete

- cantitatile de antibiotic si chimioterapice se exprima in unitati si grame

o exemplu

 1 fl penicilina = 400000 ui =4 ml ser fiziologic

 1 fl ampicilina = 500 mg = 45 ml ser fiziologic

111
Tehnica dizolvarii medicamentelor

 Îndepărtaţi capacul de protecţie (1).

 Curăţaţi dopul de cauciuc al flaconului cu tamponul pentru dezinfectare.
 Scoateţi seringa din ambalaj. Nu atingeţi vârful seringii.
 Scoateţi protecţia acului fără să-l atingeţi şi ţineţi seringa cu ac în mână. (2)
 Introduceţi acul prin dopul de cauciuc al flaconului (3).
 Ţineţi flaconul şi seringa într-o mânăşi întoarceţi flaconul şi seringa în
jos (4).
 Ţinând seringa cu acul îndreptat în sus, asiguraţi-vă că vârful acului se
găseşte în soluţia. Cealaltă mână vă este liberă să mişte pistonul
seringii.
 Trageţi încet înapoi pistonul pentru a trage în seringă puţin mai mult decât
doza prescrisă de medicul dumneavoastră.
 Ţineţi seringa cu acul în flacon îndreptat în sus, detaşaţi seringa de la acul
lung, păstrând acul în flacon şi fără să atingeţi vârful seringii.
 Luaţi acul scurt şi ataşaţi-l bine la vârful seringii (5).
 Scoateţi protecţia acului de pe acul seringii.
 Verificaţi prezenţa bulelor de aer din seringă. Dacă observaţi bule, trageţi
pistonul uşor înapoi. Pentru a scoate bulele de aer din seringă, ţineţi seringa
cu acul îndreptat în sus. Loviţi uşor cu degetul seringa pentru a aduce bulele
la vârful acesteia. Împingeţi pistonul uşor în sus până la doza corectă. Puneţi
la loc protecţia acului şi aşezaţi seringa în poziţie orizontală până când este
gata de utilizare.
 Înainte de injectare, aşteptaţi ca soluţia să ajungă la temperatura camerei sau
încălziţi seringa între palme.
 Inspectaţi vizual soluţia înainte de administrare: nu o folosiţi dacă prezintă
modificări de culoare sau particule. Acum sunteţi gata să vă injectaţi doza.
112
- Pentru personalul care administreaza atibioticele exista pericolul de
sensibilizare , recomandidu-se sa se lucreze cu manusi si masca

Administrarea cortizonului si ACTH – ului

- Cortizonul – hormone secretat de stratul cortical al glandelor suprarenale

avind actiune complexa

o Mod de prezentare

 Cortizon acetat
113
 Prednisone

 HSH – hemisuccinat de hidrocortizon

 Superprednol

 Dexametazona

114
- Se prezinta sub forma de fiole, tablete, solutii sau ungvente

o Mod de administrare

 Se pot administra per os, injectabil intravenous, aplicatii

locale

 In administrarea cortizonului se va tine seama de necesitatea

de a mentine concentratia lui in singe, la un nivel cit se poate
de constant

 Doza zilnica se va administra in 3-4 prize , la interval egale

de timp

 Cortizonul se administreaza la inceput la doze mai mari,

scazind apoi cantitatea la doza minima de itretinere – sevrare
– stabilita de medic

 Tratamentul se face numai in spital

 Atentie tratamentul cu cortizon scade rezistenta

organismului la infectii

- ACTH – sau hormonal corticotrop, sau adenocorticotrop hipovizar –

hormone secretat de hipofiza care stimuleaza secretia cortizonului si a
altor hormone ai glandelor suprarenale

- Inainte de administrare se va testa prin metoda reactiei subcucatanete ,

tolerant organismului la substanta

- Se administreaza im, iv, sc

115
 - Se intrebuinteaza si in perfuzie lenta

- Forma cea mai buna de administrare este in perfuzie continua sau in

perfuzii de 5-6 ore

- In primele zile se administreaza in doze progressive , pentru ca

stimularea secretiei suprarenale sa nu se faca brusc

Regimul alimentar

- Sarac in clorura de sodium

- Se va administra zilnic 3-5 g de clorura de potasiu pentru recuperarea

potasiului pierdut

- Alimentatia va fi saraca in glucide, se vor administra mai multe substante

proteice

- Zilnic se vor urmari si nota in FO

o Cantitatea de lichide ingerate

o Greutatea corporala

o Tensiunea arterial

o Cantitatea de urina eliminate

- Se va raporta zilnic medicului orice modificare survenita in starea

bolnavului

ATENTIE!!!

- Antibioticele si cortizonii nu se vor aspira in aceeasi seringa

Concluzii

116
 - asistentele medicale sunt responsabile de administrarea corecta a
medicamentelor
- au nevoie de cunostiinte solide privind
 utilizarea
 actiunea
 doza uzuala
 efecte secundare
- din pacate nu intotdeauna e asa
- lipsa unei baze solide de cunoastiinte poate contribui la multe reactii
adverse
- un studiu facut la un spital despre erorile de medicatie a aratat ca
asistentele au facut de 10 ori mai multe erori decit au raportat
- datorita faptului ca in cadrul profesiei nu exista toleranta fata de
greseli de medicatie am fost educate sa credem ca toate erorile sunt
nedemne, rusinoase de aceea de multe ori se ascund si nu sunt
raportate
- in mod corect organele statutare de nursing si managerii spitalelor
privesc protectia pacientilor impotriva pericolelor ca fiind
responsabilitatea lor principala
- ar tebui sa existe un sistem care sa poata permite ca erorile de
medicatie sa fie raportate si corectate de catre personalul sanitar
adecvat, fara sa se promoveze un climat de teama si disimulare
- unele spitale au creat linii fierbinti pentru asistente unde apelurile sunt
tratate cu confidentialitate
- in aceste imprejurari o incercare de a ascunde o greseala poate duce la
cele mai severe sanctiuni disciplinare si profesionale
- cind survine o greseala cel mai bun lucru este sa fie anuntata asistenta
sefa si medicul cit mai repede posibil
- erorile de medicatie trebuie notate in fisa pacientului precum si intr-un
formular de incidente specificindu-se numele persoanei implicate
precum si detalii despre incident

APLICAREA AGENŢILOR FIZICI

Frigul si caldura – agenti fizici care pot actiona atit local cit si asupra intregului
organism , au o importanta influienta terapeutica.
117
Actionind asupra intregului organism , frigul produce vasoconstrictie periferica si o
vasodilatatie compensatorie in profunzime.
Actionind asupra intregului organism , caldura poate avea un efect calmant .

APLICAŢII CALDE

OBIECTIVELE PROCEDURII
- Activarea circulaţiei prin dilataţia vaselor de sânge
- Calmarea durerii prin reducerea spasmului muscular
- Creşterea secreţiei gastrice şi a excreţiei renale
- Scăderea inflamaţiei şi grăbirea formării colecţiei purulente
- Promovarea confortului şi grăbirea procesului de vindecare
TIPURI DE CĂLDURĂ
Căldura directă poate fi:
- uscată
• furnizată la o temperatură mai mare şi pentru un timp îndelungat cu ajutorul
unor dispozitive: sticla cu apă caldă, termofoare, punga cu apă caldă, perna
electrică
- umedă
• estompează, atenuează crustele şi exudatele, penetrează mai adânc decât căldura
uscată, nu usucă pielea, produce mai puţină transpiraţie şi uzual este mai
confortabilă pentru pacient
• dispozitivele pentru aplicarea căldurii umede includ: comprese calde pentru zone
mici ale corpului sterile sau nesterile, materiale absorbante împăturite pentru
zone mai mari ale corpului (ex. pentru prişniţul toracic)
PRECAUŢII
- Nu se utilizează la pacienţii cu risc hemoragiic
- Este contraindicată la pacienţii cu luxaţii în stadiu acut (deoarece
vasodilataţia poate creşte durerea şi umflătura, edemul), sau cu procese
inflamatorii acute .
- Căldura se aplică cu precauţie la copii şi pacienţii în vârstă cu insuficienţă
renal , cardiac , sau respiratorie; arterioscleroz ă sau ateroscleroza.
- Se aplică cu precauţie extremă în zone sensibile la căldură (cicatrici sau
stome, proteze articulare, zone cu implanturi metalice) întrucât creşte riscul de
arsuri şi determină efecte sistemice (hipotensiune, polipnee).
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Temometru, prosop, bandă adezivă
- Mănuşi dacă pacientul are o leziune deschisă
- Pentru sticla cu apă fierbinte: apă fierbinte de la robinet, termometru de baie,
118
material absorbant textil, protector pentru învelirea sticlei.
• Se ajustează temperatura: 46,1°C - 51,7°C pentru adulţi şi 40,6°C - 46,1°C
pentru copiii sub 2 ani şi pacienţii în vârstă;
• Se verifică rezistenţa sticlei la căldură.
• Se umple sticla până la jumătate sau 2/3 şi se înveleşte cu materialul
textil pentru a nu veni în contact direct cu pielea.
- Pentru o pernă electrică: material protector pentru învelire
• Se verifică cablu să fie integru şi să nu fie un defect de izolaţie
• Se conectează la priză şi se controlează poziţia monturii
• Se înfăşoară perna cu o pânză sau un prosop pentru protecţie
- Pentru o compresă caldă: vas cu apă fierbinte sau un recipient cu apă sterilă,
normal salină sau alte soluţii, la indicaţia medicului; sticlă cu apă fierbinte.
Acestea pot fi sterile sau nesterile, depinde de prodedura cerută: comprese sau
material absorbant, prosop absorbant, tifon împăturit, pensă, bol sau bazin,
termometru de baie, prosop, material impermeabil care acoperă compresa,
îmbrăcăminte.
• Recipientul cu apă sterilă fierbinte sau soluţii sterile se aşează la
chiuvetă
• Se măsoară temperatura cu un termometru steril de baie
• Dacă nu există un termometru steril, se toarnă soluţie sterilă încălzită
într-un vas curat şi se verifică temperatura cu un termometru obişnuit şi apoi se
aruncă soluţia testată
• Se ajustează temperatura unei soluţii sterile prin adăugarea de apă fierbinte sau
rece de la chiuvetă, până când soluţia ajunge la 55°C pentru adulţi sau 40,1°C
pentru copii şi pacienţii în vârstă şi pentru compresele de pus la ochi.
• Golirea soluţiei într-un bol sau bazin
• Apoi se utilizează tehnici sterile, umezirea compreselor în soluţia
fierbinte
- Comprese calde nesterile
• Se umple un bol sau bazin cu apă fierbinte sau altă soluţie şi se măsoară
temperatura cu un termometru de baie
• Se ajustează temperatura - 55°C pentru adulţi, 40,10°C pentru copii şi
pacienţi în vârsta, şi pentru comprese pentru ochi
• Se umezeşte compresa în lichidul fierbinte, se stoarce şi se aplică
- Prişnitul toracic
• Se utilizează pentru bolnavii febrili
• Se foloseşte un cerşaf de pat din bumbac împăturit în trei
• Se umezeşte cu apă fierbinte 2/3 din suprafaţă, apoi se stoarce
• Se stropeşte cu alcool sanitar şi se aplică pe toracele bolnavului prin rulare
119
astfel încât partea umezită să vină în contact direct cu tegumentele, iar partea
uscată a cearşafului sau materialului folosit să vină în jurul toracelui peste
partea umezită
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Identificaţi pacientul şi procedura indicată
- Evaluaţi starea pielii unde se va aplica căldura.
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Camere să fie încălzită
- Scoateţi aerul care a rămas în punga astfel presând-o uşor pe o suprafaţă plană,
apoi închideţi punga, sau ţineţi punga sus, strângeţi porţiunea neumplută pentru a
ieşi aerul, apoi închide i punga. Strânge i bine capacul. ţ ţ Verificaţi să nu aibă
fisuri.
- Avertizaţi pacientul să raporteze durerea sau disconfortul imediat, sau să
îndepărteze singur dispozitivul, dacă este necesar
- Măsuraţi temperatura, pulsul şi respiraţia înainte de a se face aplicaţia
- Dacă tratamentul cald a fost aplicat pentru a creşte temperatura corpului
pacientului, se monitorizează tot timpul aplicaţiei temperatura, pulsul şi
respiraţia
- Se expune numai zona tratată deoarece vasodilataţia va face ca pacientul să nu
aibă frison
- Spălaţi mâinile meticulos
EFECTUAREA PROCEDURII
- Sticla cu apă caldă, Punga cu apa caldă, perna electrică
• Evaluaţi frecvent starea pielii pacientului şi îndepărtaţi dispozitivul (sticla
cu apă caldă, punga cu apă caldă, perna electrică) dacă observaţi umflare excesivă
sau roşeaţă excesivă, vezicule, macerare sau paloare pronunţată, sau dacă
pacientul raportează durere sau disconfort
• Umpleţi din nou punga, sticla dacă este necesar pentru a menţine temperatura
corectă
• Îndepărtaţi dispozitivul extern (sticla cu apă caldă, punga cu apă caldă, perna
electrică) după 20-30'
• Ştergeţi pielea pacientului cu un prosop
• Măsuraţi temperatura, pulsul şi respiraţia pentru a face comparaţie cu valorile
dinaintea aplicaţiei
• Poziţionaţi confortabil pacientul în pat
• Dacă tratamentul trebuie repetat depozitaţi materialele în camera pacientului,
iar dacă nu, depozitaţi materialele într-un loc adecvat
- Aplicarea unei comprese calde
• Puneţi lenjerie de protecţie sub zona de tratament, întindeţi gel (steril dacă
120
este necesar) peste zona afectată. Evitaţi apucarea directă pe unele zone distruse
şi la nivelul ochilor (puteţi aplica comprese sterile). Gelnl reduce macerarea şi
riscul de arsuri prin descreşterea ratei de penetrare a căldurii.
• Ridicaţi compresele calde din bol sau bazin (utilizaţi o pensă sterilă pentru o
procedură sterilă).
• Stoarceţi excesul de soluţie din compresă (utilizaţi o pensă sterilă pentru o
procedură sterilă). Excesul de umezeală creşte riscul de arsuri.
• Aplicaţi compresa cu blândeţe pe locul afectat şi după câteva secunde, ridicaţi
compresa şi verificaţi aspectul pielii, macerare sau vezicule.
• Mulaţi rapid compresa pe piele, ca să nu intre aer, dacă sunteţi sigur că nu sau
produs arsuri. Aplicaţi un material impermeabil peste compresă şi fixaţi-l cu
banda adezivă.
• Plasaţi o sticlă, pungă cu apă caldă peste compresă şi impermeabil pentru a
menţine temperatura corectă
• Verificaţi pielea pacientului la fiecare 5' pentru a identifica semnele de
intoleranţă ale ţesuturilor. Ridicaţi compresa caldă dacă pielea arată roşeaţă
excesivă, macerare sau vezicule, sau dacă pacientul simte durere sau disconfort.
Schimbaţi compresa dacă este necesar să menţineţi temperatura corectă.
- După 15-20 de minute ridicaţi compresa (utilizaţi pensa, dacă este necesar).
Aruncaţi compresa într-un recipient de deşeuri.
- Ştergeţi pielea pacientului cu un prosop (steril, dacă este necesar): Notaţi
starea pielii.
- Măsuraţi temperatura, pulsul şi respiraţia pentru a face comparaţie cu valorile
dinaintea aplicaţiei
- Asiguraţi confortul pacientului
- Aruncaţi lichidele şi materialele folosite. Duceţi la sterilizare materialele
pentru sterilizare.
- Dacă tratamentul trebuie repetat depozitaţi materialele în camera pacientului,
iar dacă nu depozitaţi materialele într-un loc adecvat
CONSIDERAŢII SPECIALE
- Suprimaţi tratamentul după 30 de minute deoarece, până la acest timp probabil
vasodilataţia s-a produs; apoi urmează vasoconstricţia, efect revers al
tratamentului cald.
- Nu utilizaţi un dispozitiv electric de căldură lângă oxigen deoarece o scânteie
de la un cablu zdrenţuit poate provoca explozie şi incendiu. De altfel pentru a
preveni şocul electric, evitaţi utilizarea unei perne electrice lângă lichid
(incluzând pe cel al pacientului cu incontinenţă) şi evitaţi mânuirea
dispozitivului cu mâinile umede.
- Dacă pacientul este inconştient, anesteziat, cu probleme neurologice, sau
121
insensibil la căldură, verificaţi frecvent locul pentru a evita complicaţii ca:
edemul, macerarea, pete roşii, vezicule.
- Aplicaţia trebuie să acopere o zonă suficient de mare pentru a creşte volumul de
sânge de la nivelul suprafeţei pielii arunci când se urmăreşte reducerea
congestiei organelor interne.
- Utilizaţi tehnica sterilă când aplicaţi căldură umedă pe o plagă deschisă
- Utilizaţi separat materiale pentru fiecare ochi, pentru a preveni contaminarea
- Utilizaţi mănuşi sterile în loc de pensă sterilă pentru aplicarea compreselor
umede.
NOTAREA PROCEDURII:
- Notaţi în planul de îngrijire
• timpul şi data aplicării căldurii, tipul de aplicaţie
• temperatura, durata, locul unde se aplică căldura
• temperatura pacientului, pulsul, respiraţia
• starea pielii înainte, pe durata şi după tratament
• semnele complicaţiilor

APLICAŢII RECI
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Promovarea vasoconstricţiei capilare prin inhibarea circulaţiei locale
- Controlarea şi încetinirea sângerării
- Reducerea edemelor
- Încetinirea activităţii bacteriene în infecţii
- Scăderea inflamaţiei
- Reducerea durerii
- Scăderea temperaturii
TIPURI DE APLICAŢII RECI
- uscată
• dispozitivele pentru aplicaţia rece uscată includ: punga cu gheaţă sau
colarul, sau pachete de gheaţă
- umedă
• este mult mai penetrantă decât cea uscată
• dispozitivele pentru aplicaţia umedă rece includ: compresele reci pentru
zone mici ale corpului şi comprese mari reci pentru zone mari
PRECAUŢII
Se aplică cu precauţiune tratamentele reci pentru pacienţii cu:
• insuficienţă circulatorie
• pentru copii şi bătrâni
• pacienţii cu arterită deoarece există riscul de distrugere al ţesutului
122
ischemic.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Termometru, prosop, bandă adezivă
- Mănuşi sterile
- Pentru punga cu gheaţă sau colar: cuburi de gheaţă, apă rece de la chiuvetă,
material absorbant pentru protecţie
- Pentru comprese reci: recipient cu cuburi de ghea , recipient ţă cu apă rece de la
chiuvetă, termometru de baie, comprese, lenjerie de protecţie, material
impermeabil pentru acoperire.
- Pentru punga cu gheaţă sau colar
• Selectaţi o pungă de gheaţa sau un colar de mărime potrivită
• Umpleţi punga de gheaţă sau colarul cu apă rece de la chiuvetă pentru a verifica
integritatea
• Goliţi apa şi umpleţi apoi colarul până la jumătate cu gheaţă mărunţită pentru a
se putea mula pe corpul pacientului.
• Strângeţi de punga cu gheaţă sau colar pentru a elimina aerul care poate reduce
conducerea.
• Puneţi capacul şi ştergeţi umezeala de pe punga cu gheaţă sau colar
• Înveliţi punga cu gheaţă sau colarul cu un material textil protector şi puneţi o
bandă adezivă peste material. Acoperirea de protectie previne trauma ţesuturilor
şi absoarbe condensarea.
- Pentru comprese reci
• Puneţi apa rece de la chiuvetă într-un recipient cu gheaţă sau adăugaţi gheaţa
în apă
• Utilizaţi un termometru de baie pentru ghidare
• Ajustaţi temperatura apei la 15°C
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Identificaţi pacientul
- Verificaţi indicaţia medicului şi evaluaţi starea pacientului
- Explicaţi procedura pacientului
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Camera să fie încălzită
- Măsuraţi şi notaţi temperatura, pulsul şi respiraţia înainte de a se face
aplicaţia rece
- Se expune numai zona tratată pentru a evita frisonul
- Spălaţi mâinile riguros
Aplicarea pungii de gheaţă sau colarului
• Plasaţi punga cu gheaţă sau colarul pe locul de tratat şi începeţi cronometrarea
• Observaţi frecvent locul pentru semne de intoleranţă a ţesuturilor: albire,
123
marmorare, paliditate, cianoză, macerare sau vezicule.
• Observaţi pacientul pentru tremurături şi pentru plângerile privind arsura sau
amorţelile.
• Opriţi tratamentul dacă apar aceste semne sau simptome şi anunţaţi medicul
• Ridicaţi punga sau colarul după perioada de tratament prescrisă (uzual 30 de
minute).
Aplicarea compreselor reci
• Puneţi lenjerie de protecţie sub zona de tratat
• Scufundaţi compresa în apă
• Scoateţi compresa din apă
• Stoarceţi compresa pentru a preveni curgerea picăturilor de apă
• Aplicaţi compresa pe locul de tratat şi începeţi cronometrarea aplicaţiei
• Acoperiţi compresa cu un material impermeabil
• Puneţi o bandă adezivă
• Verificaţi frecvent locul de aplicare pentru semne şi simptome de intoleranţă a
esuturilor ţ•
Notaţi plângerile pacientului - arsuri sau amorţeli
• Opriţi tratamentul dacă se dezvoltă aceste semne sau simptome şi anunţaţi
medicul
• Ridicaţi compresa după perioada de tratament prescrisă (uzual 20 de minute)
CONSIDERAŢII SPECIALE
- Aplicaţi rece imediat după o rănire pentru a minimaliza edemele
- Temperaturile reci pot fi tolerate pentru un timp lung când locul de tratat este
mic
- Nu continuaţi nici o aplicaţie mai mult de o oră, pentru a preveni vasodilataţia
reflexivă
- Când se aplic rece pe o plag deschis sau o leziune care se ă ă ă poate deschide pe
perioada tratamentului, utilizaţi tehnica sterilă
- Menţineţi tehnica sterilă pe durata tratamentului la ochi, cu material steril
pentru fiecare ochi separat, pentru a preveni contaminarea

BIBLIOGRAFIE

124
1. CAROL, MOZES: Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală, Bucureşti

1999.

2. IRWIN, R.S.; RIPPE, J.M.: Intensive care medicine, 2nd Edition, Lippincott

Williams and Wilkins 2003.

3. COMAN, O.A.; et al.: Agenda Medicală 2003, Editura Medicală, Bucureşti

2003.

4. HALL, J.B.; SCHMIDT, G.A.; WOOD, L.D.H.: Principles of critical care, 2nd

Edition, McGraw-Hill 1998.

5.LUCREŢIA TITIRCĂ: TEHNICI DE EVALUARE ŞI ÎNGRIJIRI ACORDATE

DE ASISTENŢII MEDICALI – Editura Viaţa Medicală Românească

6.LUCREŢIA TITIRCĂ: GHID DE NURSING - Editura Viaţa Medicală

Românească

7.GEORGETA BALTĂ: TEHNICI DE ÎNGRIJIRE GENERALĂ A

BOLNAVILOR – Editura didactică şi pedagogică

8.CORNEL BORUNDEL: MEDICINA INTERNA PENTRU CADRE MEDII

9. Florian Chiru – ingrijirea omului bolnav si a omului sanatos Bucuresti 2001,

editura CISON

125