Testament

Tudor Arghezi

Tema și viziunea: 1+2+3+4+5+6+7+8+9+10+11+12+13+14+15+C

Modernism: 1+2+3+5+6+7+8+9+10+11+12+13+14+15+C

1. Considerat al doilea mare poet român după Eminescu, Tudor Arghezi crează o
operă originală, care a influențat literatura vremii. Plecând de la aspecte tradiționale,
oferă alternative poetice moderne, fiind primul poet din literatura română care a
valorificat estetica uratului. Câteva particularități ale modernismului prezente în opera
poetică argheziană sunt intelectualizarea poeziei, metaforizarea textului și înnoirile
prozodice.

2. Poezia ,,Testament” de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne
ale literaturii române din perioada interbelică. Poezia este așezată în fruntea primului
volum arghezian, ,,Cuvinte potrivite” (1927), și are rol de program literar, realizat însă cu
mijloace artistice.

3. Opera este o artă poetică modernă, deoarece autorul își exprimă propriile
convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii, despre rolul artistului în
societate. În cadrul ei apare o problematică specifică liricii moderne: transfigurarea
socialului în estetic, estetica uratului, raportul dintre inspirație și tehnica poetică. O
caracteristică a modernismului este interesul poeților de a reflecta asupra creației lor, de
a-și sintetiza concepția artistică și de a o transmite cititorilor, astfel că fiecare volum este
deschis de o artă poetică.

4. ,,Testament” ilustrează viziunea lui Arghezi asupra lumii, atitudinea sa de poet

responsabil în fața urmașilor cititori, responsabil pentru mesajul și valorea estetică a
operei sale. Este un poet angajat social care își transfigurează în artă suferințele, apelând
la estetica uratului. Creatorul se proiectează în ipostaza poetului meșteșugar, un ,,șlefuitor
de cuvinte”.

5. Tema poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, creație lăsată ca

moștenire unui fiu spiritual-posterității.
6. Titlul poeziei are două sensuri: unul denotativ și altul conotativ. În sens propriu,
denotativ, cuvântul-titlul desemnează un act juridic prin care o persoană își exprimă
dorințele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte, cu privire la transmiterea averii sale.
Testamentul arghezian consemnează lăsarea unei moșteniri spirituale, adresată
urmașilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.

7. Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tată unui fiu spiritual căruia
ii este lăsată drept unică moștenire ,,cartea”, ce sugerează opera literară. Cele două
ipostaze lirice sunt desemnate de pronumele eu (tatăl spiritual, poetul) și tu (fiul,
cititorul, urmașii), iar în finalul poeziei, apar ,,robul” si ,,Domnul”. Lirismul subiectiv se
justifică prin atitudinea poetică transmisă în mod direct și, la nivelul expresiei, prin
mărcile eului liric: pronume și verbe de persoana I singular (,,eu am ivit”), adjective
posesive (,,mea”), dar și pronume și verbe de persoana a II-a singular (,,te”, ,,urci”) sau
substantive în vocativ (,,fiule”), care desemnează interlocutorul imaginar.

8. Textul poetic este structurat în cinci strofe cu număr inegal de versuri, încălcarea
regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. Discursul liric este organizat
sub forma unui monolog adresat/dialog imaginar între tată și fiu, între străbuni și
urmași, între rob și Domn.

9. Prima strofă oferă o definiție lirică a poeziei, eul orientând adresarea directă către
cititor, căruia îi lasă drept moștenire averea sa spirituală. Condiția poetului este
concentrată în versul ,,Decât un nume adunat pe-o carte”, iar poezia apare ca un bun
spiritual și peren, ,,Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte”. Metafora ,,seara răzvrătită”
subliniază experiența generațiilor anterioare, a strămoșilor cu un destin zbuciumat.
Enumerația ,,râpi și gropi adânci”, ca și versul următor, ,,suite de bătrânii mei pe brânci”,
sugerează drumul dificil al cunoașterii și al acumulărilor străbătut de înaintași.

10. În următorul catren, cartea este numită ,,hrisov”, termen care, din punct de vedere
conotativ, trimite la creație, ce se constituie asemeni Bibliei, cartea de căpătâi, înglobând
suferința de veacuri a înaintașilor.

11. Ideea centrală din cea de-a treia strofă este paralelismul și suprapunerea cu
lumea obiectuală. Astfel, ,,sapa”, unealtă folosită pentru a lucra pământul,
devine ,,condei”, unealtă de scris, iar ,,brazda” devine ,,călimară”. Prin urmare, poetul
transformă ,,graiul lor cu-ndemnuri pentru vite” în ,,cuvinte potrivite”. Această metaforă,
care oferă și titlul volumului, desemnează poezia ca meșteșug și nu ca inspirație. Totodată,
aceasta subliniază truda creatorului de alege și a asocia sintagme, pentru a realiza arta sa.
De asemenea, poetul modifică ,,urâtul” din realitate, transformă ,,zdrențele”, obiecte
nefolositoare, în ,,muguri” și ,,coroane”, metafore - simbol pentru nucleul vieții, respectiv
pentru perfecțiune. Confesiunea lirică, ,,Am luat ocara și torcând ușure / Am pus-o când să-
mbie, când să-njure”, exprimă imagini sensibile, dar și condamnă răul din jur, opera
căpătând valoare justițiară.

12. În strofa a patra apare ideea transfigurării socialului în estetic, prin faptul că
durerea, revolta socială sunt concentrate în poezie, simbolizată prin
metafora ,,vioară”: ,,Durerea noastră surdă și amară / O grămădii pe-o singură vioară”.
Arghezi introduce în literatura română estetica uratului, concept preluat de la scriitorul
francez Charles Baudelaire. Acesta consideră că orice aspect al realității, indiferent că este
frumos sau urât, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic: ,,Din bube,
mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi”.

13. Ultima strofa alătură alte două ipostaze, ,,Domnița” și ,,Domnul”, care sunt
incapabili de a percepe suferințele robilor. Creatorul are astfel scopul de a lumina
spiritele printr-o carte împotriva nedreptății. Metaforele ,,slova de foc”, inspirația de
factură divină și ,,slova făurită”, cuvintele meșteșugite cu precizie, se unesc ,,Ca fierul
cald îmbrățișat în clește”, dezvăluind un univers artistic unitar și aparte.

14. Organizarea ideilor poetice se face în jurul motivului central, metafora ,,carte”, cu
sensul de bun spiritual care asigură legătura dintre generații și oferă urmașilor o
identitate, fiind ,,hrisovul cel dintâi”. Ca element de recurență, cuvântul ,,carte” are o
bogată serie sinonimică în text: ,,testament”, ,,hrisov”, ,,cuvinte potrivite”, ,,slova de foc și
slova făurită”.

15. Sursele expresivității și ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului

poetic, Tudor Arghezi fiind renumit pentru înnoilrie lexicale, uneori șocante. Figurile de
stil și imaginile artistice sunt puse în relație cu o concepție nouă, modernă, privind
poezia, resursele ei și misiunea poetului: comparații (,,Ca fierul cald îmbrățișat în clește”),
epitete (,,seară răzvrătită”, ,,torcând ușure”). Prozodia, îmbinând tradiție și modernitate,
este inedită: poezia cuprinde strofe inegale ca număr de versuri, cu metrică (9-11 silabe) și
ritm variabile, în funcție de intensitatea sentimentelor și de ideile exprimate. Rima ține de
vechile convenții, fiind împerecheată.

Concluzie:

În opinia mea, opera literară ,,Testament”, de Tudor Arghezi, este o artă poetică
modernă, în care poetul este prezentat ca un meșteșugar al cuvintelor, poezia presupunând
truda creatorului. Pe de altă parte, creația artistică este atât produsul inspirației divine,
cât și al tehnicii poetice. Un alt aspect al modernității poeziei este faptul că Arghezi
introduce în literatura română, prin această creație literară, estetica uratului. Asocieri
lexicale surprinzătoare, fantezia metaforică, materialitatea imaginilor artistice, înnoirea
versificației sunt tot atâtea argumente în favoarea modernității poeziei. Așadar, poezia este
o artă poetică de sinteză a spiritualității poporului român într-o manieră originală.