1.3.

Costuri şi beneficii ale politicii de creştere

economică

Prin consecinţele sale, PCE asigură însemnate avantaje şi

beneficii agenţilor economici şi societăţii în ansamblu, dar în acelaşi
timp, incumbă şi costuri foarte mari, adesea greu de suportat. Aceste
cheltuieli se justifică. întrucât efectuarea lor induce în viaţa economico-
socială numeroase şi nebănuite avantaje, unele identificabile relativ
direct, iar cele mai multe se resimt după o perioadă mai mare de timp.

I. Costuri
Costul PCE este reprezentat de cheltuielile cu consumul de
resurse (naturale, materiale, umane, financiare etc.) pe care le face
generaţia prezentă pentru a asigura producţia şi consumul generaţiilor
viitoare. El este, de fapt, un cost de oportunitate constituit din utilităţile
la care renunţă şi pe care le sacrifică generaţia prezentă pentru a susţine
politica de creştere durabilă de care vor beneficia generaţiile următoare.
Este o diminuare consimţită a consumului curent pentru mărirea lui în
etapa viitoare.
Concret, costul PCE cuprinde cheltuielile necesare elaborării,
proiectării şi aplicării ei. Acestea privesc cheltuielile cu crearea şi
funcţionarea cadrului legislativ şi instituţional, pentru elaborarea
strategiei şi programelor, precum şi cele pentru îndeplinirea lor. în afara
acestor cheltuieli directe, transparente, mai sunt şi numeroase cheltuieli
indirecte, ascunse care nu pot fi riguros identificate şi măsurate, dar sunt
inevitabile (cheltuieli provocate de extemalităţi, de poluarea mediului,
de intârzieri în rezolvarea unor probleme de educaţie, sănătate etc.).
Specialistii pot face doar unele aproximări asupra lor, dar nu le pot
determina cu exactitate. Astfel de cheltuieli sunt aşa-numitele costuri
reziduale.

1
 Costurile cu PCE cuprind doua categorii: costuri economice si
costuri noneconomice.

A. Costuri economice
Costurile economice sunt, în general, vizibile, perceptibile şi, în mare
parte, măsurabile. Costurile economice vizează următoarele zone de
interese:
- promovarea instrumentelor PCE (politica fiscală, politica -
monetară, cheltuielile publice, datoria publica ş.a.);
- întreţinerea instituţiilor angajate în PCE;
- cercetarea-dezvoltarea;
- investiţiile în capitalul tehnic;
- educaţia, instruirea, formarea profesională;
- protecţia mediului.
Proiectarea costurilor economice are în vedere, pe de o parte,
dimensiunea lor (stabilirea volumului pe destinaţii), iar, pe de altă parte,
eşalonarea lor în timp pentru a asigura ritmicitatea atragerii resurselor,
corespunzător cu scadenţa realizării obiectivelor.
Dimensionarea costurilor presupune respectarea a două criterii:
- protejarea resurselor, respectiv atragerea şi folosirea lor în limitele
strict necesare (raţionalizarea consumului lor);
- corelarea consumului de resurse proiectat cu capacitatea de
susţinere a lui de către societate în etapa dată. Aceasta implică
temperarea tendinţelor de a spori producţia viitoare pe seama măririi
consumului de resurse, care se traduce prin scăderea consumului final

2
curent sub limita suportabilităţii, ceea ce acutizează conflictul dintre
generaţii.
Regula de bază în stabilirea costurilor este evitarea situaţiilor de
împovărare a populaţiei cu cheltuieli prea mari, care afectează nivelul de
viaţă al generaţiei prezente şi diminuează aderenţa ei la efortul de
susţinere a PCE.
Ca atare, costurile PCE trebuie eşalonate şi echilibrate în timp, corelate
riguros cu posibilităţile de susţinere a lor în fiecare etapă şi evitată
sporirea consumului curent prin îndatorarea generaţiei viitoare.
Costul PCE se suporta in mare parte de la bugetul public, si in final, de
catre contribuabili. Populatia participa la costurile PCE prin:
- Impozite si taxe – Unele dintre acestea sunt suportate si platite
direct ca obligatie fiscala, iar altele se regasesc in pretul produselor
cumparate:
- Economiile existente in sistemul bancar, care sunt atrase si folosite
de puterea publica pentru finantarea PCE.

Efortul de susţinere a PCE este inegal distribuit pe categorii ale

populaţiei. Unii au o contiibuţie mai mare, iar alţii mai redusă.
Inegalităţi suparatoare apar intre efortul făcut de fiecare categorie socială
în sprijinul PCE şi avantajele dobândite.
Sistemul impozitării (chiar şi în cazul impozitelor indirecte) este
generator de inechităţi. In funcţie de structura consumului şi a
volumului veniturilor, contribuabilii sunt inegal împovăraţi cu susţinerea
PCE. O egalizare n-ar fi posibilă, decât dacă s-ar stabili sume fixe cu
care familiile să contribuie la PCE, în funcţie de numarul membrilor lor

3
şi greutăţile de autoîntretinere, deziderat greu dacă nu imposibil, de
realizat.
Indiferent de natura costurilor economice şi de mărimea lor, ele se
înscriu în programe, odată cu obiectivele pe care trebuie să le susţină,
prevăzându-se totodată şi eşalonarea lor în timp, în concordanţă cu
ritmicitatea obiectivelor şi a acţiunilor a căror finanţare o asigură.
B. Costuri noneconomice
Realizarea PCE necesită şi alte categorii de cheltuieli, în afara celor
economice. Acestea sunt cheltuieli denumite generic extraeconomice,
noneconomice şi sunt reprezentate de o serie de costuri sociale,
culturale, de protecţie a mediului ş.a.
Cele mai multe costuri din această categorie apar ca sacrificii, daune,
prejudicii pe care le suportă populaţia, renunţând sau amânând
satisfacerea unor cerinţe şi nevoi. Este vorba despre sacrificii şi renunţări
colective pe care le face întreaga populaţie (anularea sau amânarea unor
programe de sănătate, educaţie, protecţia mediului, transporturi şi
telecomunicaţii etc.). Sunt însă şi sacrificii personale, renunţări la unele
alternative pe care le fac familiile şi unele persoane. Cele mai dificile
sunt cele generate de şomaj, migraţia necontrolată a forţei de muncă,
deteriorarea condiţiilor de sănătate, de locuit, extinderea sărăciei,
accentuarea disparităţilor sociale, marcate de sporirea abundenţei pentru
unele categorii sociale şi deteriorarea condiţiilor de viaţă pentru altele.
Independent de caracterul lor - economice sau extraeconomice -,
costurile PCE constituie pentru societate o mare constrangere , la care
este fortata sa consimta pentru a nu ramane la periferia civilizatiei
materiale şi spirituale. Guvernele care se abţin sa prmoveze PCE sau
alocă resurse mult prea reduse acestui scop condamna natiunea la
stagnare sau chiar la rămânerea în urmă, la formare unui decalaj faţa de
4
tarile dezvoltate , foarte greu si adesea imposibil de recuperat. Oricat de
mare si dificil ar fi efortul, PCE nu trebuie abandonata. Dimpotriva, ea
trebuie promovata cu consecventa, mobilizand si folosind rational
resursele tarii.
II. Beneficii
Avantajele PCE sunt indiscutabile. Estimarea şi masurarea lor este însă
foarte dificilă.
Sunt foarte mulţi factori care ridică obstacole in aprecierea si estimarea
avantajelor PCE, dintre care se detaşează:
- perioada îndelungată pentru care se elaborează şi se aplica PCE,
timp în care unele efecte se pot stinge;
- nesincronizarea dintre costuri şi efecte. Costurile se fac într-o
perioadă, iar efectele apar mult mai târziu;
- existenţa unor dificultăţi de identificare, pentru că unele efecte pot
rezulta în urma efectuării mai multor categorii de costuri şi nu pot fi
delimitate efectele corespunzătoare fiecărei categorii de costuri.
In ţările care au promovat sistematic PCE, progresul obţinut este
evident (SUA, Europa Occidentală, Japonia, Taiwan ş.a.). Concomitent
cu sporirea veniturilor, s-a îmbunătăţit calitatea vieţii, s-a transformat
esenţial stilul de viaţă prin asimilarea atributelor civilizaţiei moderne.
Rezultatele pozitive obţinute sunt, din păcate, însoţite de unele efecte
negative, indezirabile, mai ales în domeniul social: disparităţi sociale
majore, subocupare, injustiţie socială, disfunctionalităti în unele
compartimente ale sistemului social, ca urmare a unor dezechilibre,
alocarea resurselor pentru activităţi socioculturale.

5
Existenţa acestor efecte negative nu reprezintă limite ale procesului de
creştere durabilă în sine, ci neajunsuri ale managementului
guvernamental. Autoritatea publică, preocupată mai mult de efectele
economice imediate, cu impact mai mare la electorat, neglijeaza acele
laturi ale PCE care pot să asigure, paralel cu creşterea economica si
bunăstarea socială, în strânsă legătură cu calitatea mediului ambiant si cu
folosirea judicioasă a resurselor naturale.
In realitate, nu exista opozitie intre cresterea economica, pacea sociala si
echilibrul ecologic, ele sunt de fapt complementare. Depinde de calitatea
managementului politic ca intreaga societate sa beneficieze de
avantajele cresterii durabile.

Beneficiile şi costurile creşterii economice

Beneficiile creşterii economice
1. Averea şi standardele de viaţă. Pe termen lung, creşterea economică
este motorul principal pentru creşterea standardelor generale de viaţă.
Pentru cei care iau parte la ea, creşterea este o armă puternică împotriva
sărăciei.
2.Creşterea şi redistribuirea venitului. Nu fiecare beneficiază în mod
egal de creştere. Mulţi dintre cei săraci nu sunt nici măcar în rândurile
forţei de muncă şi astfel, este imposibil să ia parte la salariile mai mari,
care, alături de profituri, sunt principalele mijloace prin care sunt
distribuite câştigurile din creştere. Din acest motiv, chiar şi într-o
economie în creştere, sunt necesare politicile de redistribuire. O rată
înaltă a creşterii face mai simplă din punct de vedere politic atenuarea
sărăciei. Dacă venitul existent trebuie să fie redistribuit, standardul de
viaţă al cuiva trebuie să scadă. însă, când există creştere economică şi

6
când sporul venitului este distribuit (prin intervenţie guvernamentală),
este posibil să se reducă inegalităţile de venit, fără a trebui, de fapt, să
scadă venitul cuiva.
3. Creşterea şi stilul de viaţă. O familie, adesea, găseşte că o creştere
masivă a venitului său poate conduce la o modificare majoră în modelul
de consum - că banii suplimentari îi asigură importante comodităţi de
viaţă. In acelaşi mod, membrii societăţii ca întreg îşi pot schimba
modelele de consum pe măsură ce venitul lor mediu creşte.

Costurile creşterii economice

1. Costul de oportunitate al creşterii. Intr-o lume a precarităţilor,
aproape nimic nu este gratuit. Creşterea necesită investiţii masive de
resurse în bunuri capitale, ca şi în activităţi cum ar fi educaţia. Adesea,
aceste investiţii nu determină un profit imediat sub formă de bunuri şi
servicii pentru consum, şi astfel, ele implică sacrificii ce trebuie
îndeplinite de generaţia curentă de consumatori. Creşterea, ce promite
mai multe bunuri mâine, este atinsă prin consumarea de mai puţine
bunuri azi. Pentru economia ca întreg, acest sacrificiu din consumul
curent este un cost primar al cresterii.
2. Costurile sociale şi costurile personale ale creşterii O economie in
creştere este o economie in schimbare. Inovatiile lasa unele masini
inutile si lasa si unii oameni fara ocupatie. Indiferent de cat de bine
pregatiti ar fi muncitorii la 25 de ani, in alti 25 de ani multi vor
descoperi ca toate calificarile lor sunt demodate, depasite cel putin
partial. O rată rapidă de creştere necesită ajustări rapide, care pot cauza
multe griji şi probleme oamenilor care sunt direct afectaţi. Se obiectează
adesea că astfel de costuri sunt un mic preţ care trebuie plătit pentru
marile beneficii pe care le poate aduce. Chiar dacă acestea sunt
7
adevărate în ansamblu, aceste costuri personale sunt distribuite
neuniform. Intr-adevăr, mulţi dintre cei pentru care creşterea este cea
mai costisitoare (sub forma locurilor de muncă pierdute) au partea cea
mai mică din roadele creşterii

Surse bibliografice

- R.G. Lipsey, K.A. Chrystal, Principiile economiei, Editura Economică,

Bucureşti, 2002;
- C. Angelescu, C. Socol, A.G. Socol , Politici economice, Editura
Economica, 2009