MANAGEMENTUL ACTIVITATII DE CREDITARE IN

ROMANIA

1.Conceptul si structura sistemului de credit

Economia de piata presupune în mod necesar existenta unui sistem bancar care sa asigure
mobilizarea tuturor disponibilitatilor monetare ale economiei si orientarea lor temporara în
desfasurarea de activitati economice eficiente.Prin activitatea desfasurata de banci, de colectare
de resurse financiare concomitent cu plasarea acestora spre unitatile care resimt nevoi temporare
suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de intermediere bancara. În acest sens,
creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltarii economiei, prin intermediul lui
încurajându-se actiunea anumitor fenomene, în functie de obiectivele urmarite a se realiza.
Creditul reprezinta relatia baneasca intre o persoana fizica sau juridica, numita creditor,
care acorda unei alte persoane, numita debitor, un imprumut in bani in general cu o dobanda
stabilita in functie de riscul pe care si-l asuma creditorul sau de reputatia debitorului”.
Etimologic, cuvantul „credit” isi are originea in limba latina „creditum-creditare”, care inseamna
„a crede” sau „a avea incredere”, fapt ce scoate la iveala un element de ordin psihologic:
increderea, care presupune existenta unei anumite culturi sociale, a unei „psihologii colective”,
care difera insa in timp si de la o colectivitate la alta.
Procesele de creditare reprezinta o preocupare permanenta pentru managerii de banca.Pe
de o parte,creditul reprezinta mijlocul prin care excedentul de resurse dintr-o anumita zona
economica(delimitata fie geografic,fie din punctual de vedere al ramurii economice) se transfera
catre entitatile economice aflate in deficit de resurse,in vederea realizarii unor proiecte ce decurg
din activitatea proprie.Procesul intermedierii financiare avand ca obiect creditul este inca
principala forma de finantare a investitiilor intr-o economie. Mutatiile care au avut si au in
continuare loc pe piata financiara si monetara,prin dezvoltarea fenomenului dezintermedierii,nu
au minimalizat rolul acestui produs bancar a carui importanta pentru economie este fundamental.
Din punctual de vedere al activitatii bancare,operatiunile de creditare reprezinta
componenta cea mai importanta a operatiunulor de plasament,atat din punct de vedere al
volumului de activitate ,cat si al participarii acestor categorii de operatiuni la realizarea profitului
bancii.Creditul bancar reprezinta inca solutia de baza pentru investitiile agentilor
economici,fiind,in esenta,la nivelul economiei romanesti in tranzitie,calea de realizare a
restructurarii economice si a relansarii intreprinderilor romanesti.
Banca are menirea si de a lega agentii economici sau persoanele fizice cu spirit
intreprinzator, cu persoane fizice sau juridice care dispun de mijloace banesti. Resursele bancii
pot fi diferite in functie de provenienta, scop, conditii, termen, piata monetara.
Ele constituie obligatii ale bancii de aceea sunt inscrise in partea dreapta a bilantului, deci
in pasiv. Operatiunile bancare legate de constituirea resurselor se mai numesc din aceasta cauza
operatiuni pasive. Prin faptul ca lucreaza cu resurse straine, raspunderea bancilor este mult mai

1
mare. Aceasta se rasfrange si asupra celor care au dat capitalul spre plasare, pentru ca riscul
apartine si acestora.
Dupa modul de constituire a resurselor in economiile de piata, bancile pot fi de depozite
de rescont, bancii de emisiune si de inscrisuri financiare, obligatiuni, inscrisuri ipotecare, banci
de emisiune (banca centrala). Actualmente bancile comerciale din tara noastra au caracter
universal si resursele de creditare sunt formate din:
1.Pasive interne compuse din:
 disponibilitati si depozite in lei ale clientilor bancii
 depozite ale persoanelor fizice romane
 sume in tranzit intre unitatile bancilor
 depozite publice guvernamentale si asimilate acestora (depozitele si disponibilitatile
persoanelor juridice romane care sunt unitati bugetare)
 pasive interbancare care cuprind disponibilitatile (finantarea interbancara) si credite
interbancare (refinantare BNR)
 fondurile proprii ale bancii (capitalul social, fondul de rezerva, de risc, alte fonduri)
2.Pasivele externe concretizate in disponibilitati la vedere si depozitele in valuta ale persoanelor
fizice si juridice, nerezidente, reflectate in conturile:
 imprumuturi de la banci externe
 depozite ale bancilor externe
 depozite ale persoanelor fizice
 disponibilitati (in lei) ale nerezidentilor
 creditori din operatiuni cu strainatatea
3.Alte pasive inclusiv disponibilitatile si depozitele in valuta ale rezidentilor – persoane fizice si
juridice. In principal, constituirea resurselor se face prin centrala, apoi se repartizeaza pe unitati
operative ale fiecarei banci. Intrucat este abia in formarea resurselor este interzisa unitatilor
operative.
Planul de creditare este un plan operativ care se intocmeste trimestrial de catre unitatile
teritoriale ale bancilor comerciale si de catre departamentele de creditare din centralele acestor
banci. Programul se intocmeste pe categorii (tipuri) de credite si sectoare de activitate. Se tine
seama de graficele de acordare si rambursare care sunt anexa la contractul de credit. Aceste
grafice se intocmesc in functie de cererile agentilor economici si previziunile fiecarei banci.
Elaborarea programului de credite se face in functie de echilibrul financiar al agentului
economic (lichiditate, solvabilitate, nivelul datoriilor) capacitate manageriala, profitabilitatea
afacerii, asigurarea realizarii productiei si valorificarii rentabile a acesteia.
Necesarul de credite se stabileste pe agentii, filiale, sucursale, centralizandu-se de fiecare
data. Programul de credite pe centrala bancii comerciale reprezinta, de fapt, suma corectata a
necesarului de credite a programelor unitatilor operative.

2
 Dupa ce analizeaza necesarul din teritoriu, departamentul (de credite) din centrala
stabileste plafoanele care sunt aprobate de comitetul de credite al bancii. Aceste plafoane sunt
apoi repartizate unitatilor teritoriale.

1.1.Trasaturile creditului
1.În procesul de creditare intervin două contrapartide: împrumutătorul (creditorul) şi
împrumutatul, între care există un contract juridic, cu clauze clare şi care în esenţă reprezintă o
promisiune de rambursare viitoare a unui capital şi a dobânzilor aferente.
2.Procesul de creditare implică transformarea scadenţelor, în sensul că intermediarii
financiari agregă resursele cu scadenţe la diferite momente de timp şi acordă credite care au un
profil al scadenţelor care nu este obligatoriu să urmărească profilul scadenţelor resurselor.
(Funcţia de transformare a scadenţelor de către intermediarii financiar).
3.Între momentul acordării unui credit şi momentul rambursării lui există un interval de
timp – în care pot apărea condiţii adverse şi deci un risc.
4.Procesul de creditare implică moneda iar costul acesteia este dobânda, exprimată de
regulă sub forma ratei procentuale anuale.
5.Rambursările se pot face sub o mare varietate de forme, dar de regulă sunt eşalonate în
timp iar profilul reprezentat de sumele de rambursat şi momentele rambursării formează
scadenţarul.
6.Din cauza riscului pe care-l suportă împrumutătorul, în procesul de creditare se
constituie o gamă largă de garanţii.
Procesul de creditare în sens larg se desfăşoară pe piaţa monetară şi piaţa de capital.
În economiile moderne această compartimentare începe să dispară, apărând conceptul de
pieţe monetar financiare, pe care acţionează şi instituţiile bancare.

1.2.Principiile activitatii de creditare

Activitatea de acordare a creditelor se bazeaza pe urmatoarele principii generale:

a) activitatea de angajare si acordare a creditelor sub toate formele, precum si activitatea de

asumare a unor riscuri, se bazeaza pe resursele proprii si atrase ale bancii.

In acest scop, este necesar ca evidenta contabila sa fie structurata pe un sistem de conturi,
corespunzator, in lei si valuta, de credite si disponibilitati deschise diferentiat, pe urmatoarele
categorii: feluri de valuta; termen scurt, mijlociu, lung; feluri de capital ale agentilor economici:
de stat, privat, mixt, strain sau al persoanelor fizice.

3
b) elementele de analiza care vor sta in toate cazurile la baza asumarii de catre banca a unor
angajamente sunt urmatoarele:

 incadrarea in strategia generala a bancii; aceasta strategie generala a bancii vizeaza atat
mentinerea pe linia politicii monetare a BNR cat si obtinerea unui profit cat mai mare,
evitarea riscurilor, gestionarea cat mai eficienta a resurselor bancii;
 situatia concreta a fiecarui client; se vor urmari lichidarea, bonitatea, solvabilitatea,
responsabilitatea activitatii desfasurate, precum si pozitia pe piata a fiecarui agent
economic;
 activitatea de asumare de angajamente si de derulare a operatiunilor de creditare, va fi
treptat, pe masura posibilitatilor, descentralizata in sensul aprecierii serviciilor de
clientela din punct de vedere al localizarii teritoriale.

In acest scop, data fiind tendinta generala de descentralizare a activitatii economice se vor
urmari deschiderea cat mai rapida de sucursale, in toate resedintele de judet si in marile orase
industriale.

 in toate cazurile, se va urmari corelarea directa, generala a posibilitatilor de refinantare

existente in momentul respectiv;
 atentie deosebita se va acorda categoriilor de garantii ce se vor putea fi obtinute in
acoperirea angajamentelor asumate, in numele clientilor sai, intre care, un loc deosebit
trebuie sa ocupe garantiile materiale reale oferite de client, bazate pe propria loc
activitate, precum si garantiile bugetare;
 Directia Contencios, va trece la executarea garantiilor reale (ipoteci, gajul, scrisorile de
garantie sau firma etc.) sau actionarea in justitie pentru recuperarea creantelor detinute
asupra clientilor, in cazul in care se constata una din urmatoarele situatii:
 una din declaratiile pe linie financiar contabila, de organizare contabila, sau de orice alta
natura solicitata de banca, se va dovedi falsa;
 obiectul nu se inscrie in parametrii de eficienta economica;
 clientul nu are suficiente disponibilitati in conturile sale pentru achitarea la termen si in
cuantumul prevazut, a obligatiilor ce-i revin, fata de banca;
 derularea operatiunilor legate de angajamentele asumate de banca, pentru si in numele
clientelei, trebuie sa asigure alocarea unor sume importante pentru constituirea de
provizioane de risc, daca tinem seama de gradul de incertitudine ridicat, generat de faptul
ca majoritatea clientilor sunt noi, precum si de necesitatea acoperirii angajamentelor
asumate in conformitate cu practica bancara internationala.

1.3Indicatorii folositi in creditare

In procesul creditarii in tara noastra se folosesc urmatorii indicatori:

4
a)Angajamentele din credite,care desemneaza datoriile clientilor bancii catre aceasta,izvorand
din procesul creditarii si reflectate de soldurile debitoare ale conturilor bancare in care se
evidentiza creditele,stabilite la un moment dat (sfarsitul fiecarei zile).Este un indicator operativ;

b)Necesarul de credite ,opereaza in etapa de previzionare a creditelor de catre fiecare agent

economic si priveste aceea parte din stocurile de valori materiale si soldurile de cheltuieli ce
urmeaza a fi acoperite pe seama creditului.De regula,apare ca necesar stabilit pentru sfarsitul
trimestrului ,dar si ca necesar intratrimestrial;

c)Plafoanele de credite sunt indicatori ai programului trimestrial de credite,aprobate de central

fiecarei banci si cu care se opereaza in procesul executarii acestor programe.

Marimea plafoanelor de credite poate sa fie diferita de cea a necesarului de credite,in

conditiile in care bancile ,din necesitati de corelare a creditelor cu resursele,introduce o serie de
modificari in marimea acestora.Plafoanele de credite au calitatea de indicator baza de comparatie
a angajamentelor in credite,in sensul ca angajamentele nu pot depasi plafoanele de credite.Din
acest motiv,ele sunt evidentiate riguros in banci.Asemenea plafoane pot fi actualizate pe parcurs
daca in executie se produc modificari in indicatorii activitatii economice fata de cei avuti in
vedere la stabilirea initiala a plafoanelr de credite.

1.4Creditarea agentilor economici

In general nevoia de creditare apare din lipsa fondurilor proprii pentru a face fata in
intregime cheltuielilor ocazionale de desfasurare normala a activitatii complexe a fiecarui agent
economic (productie, investitii, comerciala etc.). La orice agent economic apar dezechilibre,
disfunctionalitati in cazul trezoreriei, al gestiunii intreprinderii. De aceea creditul de trezorerie
ocupa o pondere insemnata in totalul creditelor bancare. Creditul de trezorerie este necesar cand
activul circulant din bilant nu poate fi acoperit integral din incasari si din fondul de rulment. Se
poate afirma ca in cadrul creditelor de exploatare creditul de trezorerie detine primul loc. Orice
agent economic detine active circulante importante determinate in primul rand de activitatea de
productie si in al doilea rand, de creantele asupra clientelei. La orice agent economic, sursele de
finantare trebuie sa fie suficiente pentru a face fata nevoilor de acoperire a activului circulant.
In tara noastra, fondul de rulment are in general un volum mai mare decat in tarile cu o
economie dezvoltata, ca urmare a vitezei mai mici de rotatie a mijloacelor circulante in general si
a ciclului de fabricatie mai lung. De aceea, avand in vedere si faptul ca mijloacele proprii de
finantare sunt limitate, putem afirma ca la noi, necesitatea creditelor bancare este mai mare.
Adaugam la cauzele de mai sus si stocurile mai mari de produse finite care nu se vand (ca urmare
a nefolosirii marketingului vanzarii) si incasarilor restante care au ajuns la un nivel de
nesuportat. Necesarul total de fonduri si deci de credite este determinat si de modul de gestionare
al agentului economic. Daca printr-o gestionare eficienta a fondurilor se poate asigura rotatia
stocurilor, recuperarea mai rapida a creantelor nemobilizate, obtinerea prelungirii creditului
furnizorilor, cresterea avansurilor primite de la partenerii de afaceri, putem vorbi de o reducere a
necesarului de credite al agentilor economici.

5
 Exista mai multe clasificari de credite bancare acordate agentilor economici in functie de
varietatea si complexitatea raporturilor de creditare, de gruparea operatiunilor de credit.
In economia de piata exista cinci mari feluri de credite si anume:
 creditul bancar;
 creditul comercial;
 creditul obligatar;
 creditul ipotecar;
 credit de consum.
1.Creditul bancar este acordat de catre banci persoanelor fizice si juridice pe termen scurt,
mijlociu sau lung. Aceste credite se pot acorda cu sau fara inscrisuri, cu garantii reale sau fara pe
obiecte ale creditarii sau global.
2.Creditul comercial se acorda sub forma de marfa. El satisface atat interesul producatorului
(deci agentul economic producator) de a vinde mai repede marfa, cat si pe cel al comerciantului
care nu are fonduri sa le elibereze direct la primirea marfii.
3.Creditul obligatar apare in raporturile dintre institutiile de stat si agentii economici in
calitate de debitori, pe de o parte si creditori, pe de alta parte. Aceste raporturi se concretizeaza in
faptul ca primii emit obligatiuni, iar creditorii sunt subscriitori si detinatori ai acestor obligatiuni.
4.Creditul ipotecar este destinat activitatii imobiliare si se bazeaza in principiu pe
proprietatea privata. El presupune o conventie intre creditor si imprumutat, care cuprinde in
esenta proprietatea (ca garantie a rambursarii imprumutului), conditiile si scadentele, penalitatile
si circumstantele in care se poate pierde proprietatea.
5.Creditul de consum se acorda pe termen scurt sau mijlociu, persoanelor individuale, pentru
acoperirea valorii marfurilor si serviciilor procurate din comert sau pentru recreditarea creantelor
contractate in acest scop.
Bancile comerciale din tara noastra acorda urmatoarele tipuri de credite, in functie de scopul
pentru care sunt solicitate:
 credite pe termen scurt cu durata de rambursare de pana la doi ani;
 credite pe termen mediu cu durata de rambursare de 1 – 5 ani;
 credite pe termen lung cu durata de rambursare de peste 5 ani.
La modul general, acordarea unui credit comportă cinci faze:

a) analiza dosarului de creditare;

b) decizia de acordare a creditului;

c) acceptarea clientului;

d) acordarea efectivă a creditului;

e) supravegherea creditului si solutionarea cazurilor de contencios.

6
a)Analiza dosarului de creditare comportă atât analiza debitorului si a proiectului întocmit,
precum si a garantiilor prezentate de acesta.

Studierea comportamentului debitorului vizează cunoasterea trecutului financiar al

acestuia, respectiv, în ce măsură si-a onorat corect obligatiile referitoare la împrumuturile
anterioare.

Analiza situatiei financiare

In cazul unei întreprinderi, riscul este măsurat cu ajutorul bilantului si al contului de

rezultate, iar în situatia persoanelor particulare, situatia financiară este determinată prin
patrimoniul net. Evaluarea acestui patrimoniu este realizată printr-un chestionar completat pe
baza anumitor documente.

Capacitatea de rambursare a agentilor economici poate fi evidentiată, în functie de

destinatia creditului astfel:

 dacă este cazul unui credit pentru finanatarea investitiilor este necesar a se considera că
vor fi generate suficiente resurse pentru asumarea serviciului de împrumut.
 dacă este cazul unui credit de functionare , determinarea capacitătii de rambursare se
efectuează prin analiza contului de rezultate si a tabloului de finantare, prin care se poate
determina măsurarea impactului cheltuielilor cu dobânzile asupra rezultatelor.
 dacă este un credit de restructurare , pe care îl solicită debitorul, întrucât fondul de
rulment este insuficient sau negativ, atunci analiza se realizează în functie de nivelul
cheltuielilor financiare.

In ceea ce priveste persoanele fizice, trebuie calculat venitul disponibil, pornind de la

informatiile colectate pe baza unor anchete sau pe baza unor acte precum: fisa de salarizare,
înstiintările fiscale, fisa alocatiilor familiale.

Pentru persoanele juridice, atunci când banca estimează că se prezintă un proiect mai mult
sau mai putin riscant, capacitatea de rambursare si situatia financiară a debitorului trebuie
sustinute cu garantii suplimentare.

b) Decizia de acordare a creditului

In cazul particularilor, decizia este adoptată, fără cazuri exceptionale, la nivel local, de
către un decident care a primit delegatie pentru o astfel de operatiune.

Fundamentarea deciziei de acordare a creditelor prin metoda scorului

Metoda scorului are aplicabilitate în analiza solicitărilor de credite formulate de

persoanele fizice, în practica bancară fiind generalizate programe care prelucrează informatiile
referitoare la clienti: profesie, situatie familială, situatie patrimonială, venituri anuale, impozite
datorate, alte cheltuieli financiare. Analiza cererii de credite formulată de întreprindere este mai
7
complexă, întrucât implică un număr ridicat de indicatori economici si financiari, în functie de
care este evaluată starea de sănătate financiară a acesteia.

O metodă bazată pe tehnica chestionării o constituie analiza SWOT (Strengths – puncte

tari, Weaknesses – puncte slabe, Opportunities – posibilităti, Threats – amenintări), pe baza
acesteia fiind depistate aspecte ce duc la succesul firmei, unele lipsuri referitoare la tehnologie,
factori externi, conjuncturali, evenimente viitoare care pot afecta firma.

Multimea informatiilor care trebuie obtinute de inspectorii de credite a condus la

întocmirea unor liste de verificare, prin care se solicită informatii despre următoarele aspecte:

 caracterul persoanei;
 abilitatea sau capacitatea clientului de a-si conduce afacerile
 marja profitului (diferenta dintre dobânda practicată la credite si cea la depozite);
 scopul creditului care să fie proportional cu resursele clientului;
 garantii asiguratorii, care sunt necesare atunci când nu se realizează rambursarea.

Conform metodologiei aplicate de băncile românesti, în analiza clientilor solicitanti de

credite se urmăresc indicatori precum: gradul de îndatorare, lichiditate, nivelul solvabilitătii, rata
rentabilitătii si gradul de acoperire a cheltuielilor.

In functie de punctajul obtinut la indicatorii de performantă, creditul se încadrează în una din

următoarele categorii:

 Categoria A – credite standard

 Categoria B – credite de supravegheat
 Categoria C – credite substandard
 Categoria D – credite îndoielnice
 Categoria E – pierderi.

e) Supravegherea creditului si solutionarea cazurilor de contencios

Prin contencios referitor la credit se întelege ansamblul procedurilor prin care o bancă
urmăreste să recupereze creditele asupra debitorului falimentar.

Se poate face distinctia între preliminariile contenciosului si contenciosul propriu-zis.

Din punct de vedere al preliminariilor, pot apărea diferite forme de manifestare, astfel:

 neonorarea de către bancherul debitorului a unui cec prezentat la plată;

 neplata unui titlu prezentat la scontare;
 neplata la scadentă a ratelor si a dobânzilor aferente unui credit.

8
1.5Atributiile compartimentelor de credit

 programarea,dimensionarea si dirijarea creditului pe termen scurt,mediu si lung pentru

sectorul de stat si privat;
 analiza cererilor de creditare ale clientilor;
 intocmirea documentatiilor de creditare;
 aprobarea creditelor pe niveluri de competenta si propuneri catre organele superioare
pentru aprobarea celor ce depasesc competenta;
 eliberarea scrisorilor de garantie;
 urmarirea evolutiei creditelor si incasarii acestora;
 efectuarea de propuneri pentru imbunatatirea activitatii de creditare,finantare si decontare
in urma analizei evolutiei indicatorilor bancari,in stransa corelatie cu analiza indicatorilor
economici pentru care se acorda credite;
 propun masuri de recuperare a fondurilor in cazul beneficiarilor de credit care se afla in
incapacitatea de plata;
 urmaresc creditele nerambursate la scadenta ,intervenind pentru lichidarea sau prevenirea
lor.

2.Orientari actuale in politica de creditare

2.1Politici manageriale
1.Mentinerea ponderii creditelor in totalul activelor in limitele standard de 30-40% in cadrul
procesului de dezvoltare a bancii
Modalitati:
 extinderea domeniilor de creditare si ferfectionarea normelor interne in domeniu;
 reducerea duratei procesului de creditare;
 controlul altor categorii de plasamente;
 mentinerea ritmului de alocare a fondurilor pentru investitii;
2.Reducerea ponderii creditelor neperformante in totalul creditelor din portofoliu
Modalitati:
 controlul respectarii normelor si reglementarilor bancii in domeniul creditarii;
 plafonarea creditelor pe categorii de performanta;
 consiliere dein partea bancii pentru ridicarea nivelului de performanta a intreprinderii
creditate.
2.2Orientari pe termen scurt
1.Orientarea spre creditarea persoanelor fizice
 credite de consum pentru achizitionarea de bunuri prin finantarea vanzarilor ”in rate”;
 credite de consum pentru autoturisme;

9
  credite pentru constructia/achizitionarea de locuinte si negocierea contractelor de ipoteca
cu alte banci;
2.Orientarea spre creditarea intreprinderilor mici si mijlocii
 credite pe termen scurt pentru finantarea activitatii(credite pentru capitalul de lucru);
 extinderea utilizarilor din deschideri decredite permanente(linii de credit).
3.Orientarea spre creditarea exporturilor

3. Riscul in activitatea de creditare

3.1 Rolul calitatii portofoliului de creditare bancara
Cea mai importanta functie a conducerii bancii este de a controla calitatea portofoliului de
credite. Aceasta, deoarece slaba calitate a creditelor este principala cauza a falimentelor bancare.
Dupa cum se arata intr-un raport al Oficiului Controlului Monedei din SUA referitor la cauzele
principale ale falimentelor bancare , intre acestea se inscriu:
 neatentia in formularea normelor de creditare;
 prezenta unor conditii de creditare prea generoase cuplata cu lipsa unor normative clare;
 nerespectarea normelor interne de creditare de catre personalul bancii;
 concentrarea riscanta a creditelor pe anumite piete;
 slabul control exercitat asupra personalului (inspectori);
 cresterea excesiva a valorii portofoliului de credite, peste posibilitatile rezonabile ale
bancii de a acoperi riscurile;
 sisteme defectuoase sau inexistente de detectare a creditelor cu probleme;
 necunoasterea fluxului de trezorerie al clientilor;
 creditarea preferentiala (sub conditiile de piata).
Pentru a depasi deficientele sistemice si procedurile de acest gen, care duc la cresterea
pierderilor de portofoliu de credite, bancile trebuie sa conceapa si sa implementeze politici de
creditare performante si sa angajeze/pregateasca un personal cu un profesionalism ireprosabil,
care sa inteleaga si sa respecte disciplina acestor norme. Pentru aceasta este necesar sa existe un
feed-back permanent prin care conducerea bancii sa fie informata despre eficacitatea procesului
de control al calitatii creditelor, astfel incat cele cu probleme sa fie detectate si corectate (in limita
posibilitatilor) din timp.

3.2. Politica de creditare

Pentru ca o politica bancara de creditare sa se dovedeasca si utila, ea trebuie sa indeplineasca
conditii de formulare corecta si continut complet.
O politica de creditare poate fi apreciata ca fiind corecta daca in elaborarea ei s-a acordat
prioritate atingerii urmatoarelor obiective:
 selectia unor credite sigure si cu o probabilitate maxima de rambursare;
 asigurarea unor plasamente fructuoase pentru fondurile de care dispune banca;
10
  incurajarea extinderii creditelor care corespund nevoilor pietei pe care opereaza banca.
Politicile de creditare variaza in timp si in functie de ciclul economic. Ele trebuie sa fie
actualizate si sa devina adaptabile la modificarile mediului concurential si economic.
Activitatea de creditare trebuie realizată ţinând cont de principiul prudenţei bancare şi de
următoarele obiective:
1. Împrumuturile trebuie făcute pe baze solide şi având ca obiectiv colectarea sumelor
contractuale.
2. Fondurile trebuie investite profitabil în beneficiul acţionarilor şi cu protecţia
deponenţilor.
3. Banca trebuie să acorde credite conform nevoilor legitime ale comunităţii pe care o
deserveşte.
Băncile au fost permanent concentrate asupra celor mai bune practici de creditare şi în
acest domeniu s-au scris multe studii pe baza cărora s-au elaborat adevărate manuale.
Manualul de control pentru inspectorii băncii naţionale al Oficiului de Control Monetar
(OCC) din SUA furnizează şi următoarea descriere a politicilor de creditare care ar trebui
implementate de bănci:
"Politica de acordare a împrumuturilor ar trebui să contureze o linie generală a domeniilor şi
a alocării de facilităţi de credit de către bancă, precum şi maniera în care se acordă
împrumuturile, se oferă serviciile aferente şi se colectează sumele datorate. Politica ar trebui să
fie cuprinzătoare prin natura sa şi nu excesiv de restrictivă. Formularea şi obligativitatea unor
reguli inflexibile nu numai că înăbuşe iniţiativa, dar pot să şi stânjenească deservirea nevoilor
comunităţii care sunt într-o continuă schimbare. O bună politică de creditare va oferi comitetului
spre aprobare acele solicitări de credite pe care inspectorii/ofiţerii de credite le consideră
valoroase, chiar dacă nu se încadrează complet în limitele de competenţă conform normelor
scrise. Trebuie să existe flexibilitate pentru a permite reacţia rapidă şi adaptarea timpurie la
schimbarea condiţiilor în mixul de active remuneratoare ale băncii în cadrul ariei pe care aceasta
o deserveşte.
În dezvoltarea politicii de creditare, trebuie să se acorde atenţie resurselor financiare
disponibile ale băncii, personalului, facilităţilor şi potenţialului viitor de creştere. Astfel de
norme nu trebuie să cuprindă nici o practică discriminatorie. Trebuie stabiliţi parametrii referitori
la cei ce vor primi credite, ce tip de credite şi la ce preţ anume. Trebuie luaţi în considerare şi alţi
factori interni cum sunt persoanele care vor acorda credite, în ce plafon şi ce structură
organizaţională se va utiliza pentru a se asigura respectarea procedurilor şi normelor bancare.
Deoarece autoritatea este răspândită în organizaţie, banca trebuie să dispună de sisteme eficiente
de monitorizare a respectării procedurilor stabilite. Acest lucru se poate realiza cel mai bine prin
verificări interne şi prin intermediul sistemului de raportări care informează adecvat middle
management şi top management asupra modului în care sunt aplicate politicile proiectate şi
furnizează informaţiile necesare pentru a evalua performanţele eşalonului imediat subordonat şi
situaţia portofoliului de credite."

11
 Manualul enumeră şi o listă de componente care ar trebui să stea la baza unor politici
sănătoase de creditare. Fiecare componentă poate fi sau nu poate fi aplicată de fiecare bancă în
parte.
 Limitări geografice. O bancă trebuie să-şi stabilească limite geografice pentru activităţile
sale de creditare şi care să reflecte aria sa de derulare a afacerilor. Politica trebuie să
statueze restricţii şi exceptări.
• Distribuirea pe categorii. Ar trebui să fie plasate limitări asupra distribuţiei agregate a
totalului de împrumuturi pe diferitele categorii de credite cum sunt credite comerciale şi de
producţie, credite ipotecare, credite de consum, credite pentru activităţi cu puternice tendinţe
sezoniere etc. Este necesară şi o oarecare flexibilitate pentru a permite adaptarea la nevoile în
schimbare din comunităţile pe care le deserveşte o bancă.
• Tipurile de credite. Trebuie stabilite linii directoare în ceea ce priveşte acordarea
anumitor categorii de credite, considerate prioritare (de exemplu pentru dezvoltarea
infrastructurii energetice, de comunicaţie, pentru dezvoltarea de proprietăţi imobiliare în afara
aglomeraţiilor urbane cu scopul decongestionării şi a stimulării în acest fel a altor investiţii în
zonele respective etc.) în funcţie de expertiza ofiţerilor de credite şi a altor factori.
• Scadenţele maxime. Împrumuturile trebuie structurate pe baza unor scadenţare realiste,
cu luarea în considerare a valorii garanţie. Un credit pe 10 ani pentru un echipament care are o
durată normată de viaţă de 5 ani înseamnă provocarea deliberată a unor probleme.
• Stabilirea preţului creditului. Acesta trebuie stabilit ca să reflecte toate costurile relevante
(costul fondurilor, cota din cheltuieli de regie, soldurile minime creditoare pe care trebuie să le
aibă permanent clientul şi care au rolul de a compensa cheltuielile băncii cu diferitele servicii,
comisioane etc.) şi să ofere un randament rezonabil. Ratele dobânzii la credite ar trebui să ia în
considerare riscul, prin atragerea anumitor clienţi şi descurajarea altora.
• Nivelul maxim al sumei creditului comparativ cu valoarea estimată şi cu costurile de
achiziţie (unde este cazul) exprimat sub forma unui indicator. Multe cazuri de fraude bancare
implică împrumuturi de valori mai mari decât necesarul. Trebuie stabilite linii directoare asupra
procedurilor de apreciere a sumelor necesare în fiecare caz concret pe baza evaluării necesarului.
• Nivelul maxim al sumei creditului comparativ cu valoarea de piaţă a garanţiilor cesionate
(exprimat ca un indicator). Băncile trebuie să să-şi stabilească politici suplimentare, faţă de cele
reglementate prin lege, pentru diferitele instrumente tranzacţionabile care sunt acceptabile ca şi
garanţii pentru împrumuturile acordate.
• Informaţii financiare. Este esenţială obţinerea de informaţii curente, complete şi precise
despre bonitatea împrumutatului înainte de acordarea creditului şi pe toată perioada de viaţă a
acestuia. Politica de credit ar trebui să conţină clar tipurile de informaţii necesare a fi furnizate de
afacere şi de împrumutat ca persoană care angajează creditul.

12
 • Limite asupra soldurilor împrumuturilor agregate. Politicile stabilite trebuie să limiteze
soldurile împrumuturilor comparativ cu alte elemente bilanţiere, astfel încât să se poată atinge un
bilanţ optim.
• Concentrarea împrumuturilor. Trebuie luată în calcul diversificarea ca element esenţial al
politicilor solide de creditare pentru a se echilibra randamentul şi riscurile estimate. Problema
legată de concentrarea creditelor apare atunci când rambursarea respectivelor împrumuturi
depinde de unul sau mai mulţi factori cheie care evoluează într-o direcţie proastă iar partea
respectivă din portofoliu se deteriorează. Acestă deteriorare conduce la pierderi mai mari decât
cele estimate şi acoperite şi ca atare va avea un impact negativ asupra profitabilităţii.
• Limite de aprobare a creditelor. Trebuie stabilite şi obligatorii pentru toţi ofiţerii de
credite sau grupuri de ofiţeri de credite, în funcţie şi de experienţa lor. Normele ar trebui să
acopere şi procesul de aprobare, în special în cazul împrumuturilor de valori mari.
• Recuperarea datoriilor şi eliminarea creditelor neperformante. În cadrul politicilor de
creditare trebuie să se definească clar când anume un credit devine credit neperformant şi
procedurile care se vor aplica în acest caz, aici incluzându-se şi raportările către conducerea
băncii.
Aşa cum s-a mai menţionat creditarea este procesul prin care banca face cei mai mulţi bani –
dar îi şi pierde în cea mai mare măsură. Creditarea este o afacere riscantă şi deci clienţii mai
riscanţi trebuie să plătească o primă de risc care va fi inclusă în rata dobânzii
Băncile îşi pot reduce riscul de credit prin utilizarea uneia sau mai multor din următoarele
metode:
• Evitarea acordării împrumuturilor cu risc mare. Standardele de acordare a creditelor
trebuie să fie suficient de înalte pentru a permite respingerea celor care sunt considerate prea
riscante sau nepotrivite.
• Reducerea riscul prin evaluarea bonităţii potenţialului client şi prin obţinerea de garanţii
şi solicitarea de gàranţi.
• Monitorizarea comportamentul împrumutaţilor vis de vis de respectarea clauzelor
contractuale.
• Diversificarea portofoliul de împrumuturi. Diversificarea înseamnă deţinerea în
portofoliu a unui mare număr de împrumuturi acordate împrumutaţilor ale căror venituri
(profitabilitate) nu sunt strâns corelate.
• Expunerea limitată prin restricţionarea dimensiunii împrumuturilor către un singur
împrumutat. Autorităţile monetare ale tuturor ţărilor restricţionează această limită care variază de
la ţară la ţară. În România este de 20% din fondurile proprii. Se stabilesc limite şi pentru
împrumuturile acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca (acţionari majoritari,
personal din bancă, în special cu funcţii de răspundere şi care ar putea abuza de funcţia lor etc.).
Desigur din punct de vedere teoretic este simplu să se elaboreze ghiduri asupra unor politici
sănătoase de creditare: ar trebui făcuta aşa sau aşa. Practica bancară însă îşi are propriile metode

13
concrete prin care operaţionalizează teoria iar printre acestea sunt şi "cei 6 C ai creditării"
(Litera C reprezintă prima literă a unor cuvinte din limba engleză, cuvinte care reprezintă
concepte clare care trebuie analizate de ofiţerii de credit).
Analiza cererii de credite implică evaluarea celor şase C ai creditării:
1. Caracterul (caracteristicile personale ale împrumutatului)
2. Capacitatea (succesul afacerii)
3. Capitalul (situaţia financiară)
4. Colateralul (activele cesionate)
5. Condiţiile (situaţia economică)
6. Respectarea legilor şi reglementărilor (engl. compliance)

Caracterul. Băncile trebui "să-şi cunoască clienţii" înainte de a le acorda credite, iar
caracterul este exact punctul de început. Caracterul se referă la o combinaţie de calităţi care
disting o persoană sau un grup de altă persoană sau grup. Până la un anumit punct, cuvintele
caracter şi reputaţie se suprapun ca înţeles.
Capacitatea. Capacitatea se referă la succesul afacerii împrumutatului aşa cum se reflectă în
situaţiile sale financiare şi abilitatea sa de a-şi respecta obligaţiile financiare.
Capitalul. Parte a evaluării capacităţii implică analiza situaţiilor financiare şi a altor
documente. În acest scop, se utilizează situaţiile financiare anuale auditate. Acestea pot conţine
ajustări care pot diferi substanţial faţă de datele din situaţiile interimare prezentate. Analiza
financiară trebuie să se concentreze pe profitabilitatea, lichiditatea firmei şi pe abilitatea de a-şi
rambursa datoriile şi trebuie completată cu analiza nonfinanciară.
Colateralul. Colateralul se referă la activele cesionate ca garanţie într-o tranzacţie care
implică creditarea. Garanţiile terţelor părţi, inclusiv de la agenţiile guvernamentale, pot constitui
garanţii valabile.
Condiţiile. Condiţiile se referă la factorii care sunt externi firmei dar care pot afecta abilitatea
sa de a-şi plăti datoriile. Modificări în condiţiile de import, în preţul energiei ca şi lipsa unei
tehnologii avansate sunt câteva exemple de condiţii.
3.3Evaluarea riscului in activitatea de creditare
Bancile trebuie sa identifice riscurile fiecarei cereri si propuneri de creditare, sa le
recunoasca si sa contribuie la reducerea si chiar la eliminarea lor. Pentru aceasta, este necasarsi
un studiu de senzitivitate sau risc, pentru ca numai in acest fel acesta se poate reduce sau elimina.
In functie de acest studiu se aproba sau se refuza cererile de creditare.
Reducerea riscului se poate realiza numai pe baza cunoasterii aprofundate a clientilor
bancii a tuturor factorilor de decizie controlabili sau necontrolabili, a tuturor rezultatelor realizate

14
ca urmare a aprobarii liniei de credit respective. Bancile trebuie sa cunoasca bine si factorii care
conduc la nereusita si esecul afacerii. Riscul creditarii poate fi privit ca fiind inerent si se poate
regasi in documentele, rapoartele, sintezele realizate la nivelul agentului economic care
imprumuta de la banca.
Acordarea creditelor este mai putin riscanta daca perioada de rambursare este mai scurta.
De exemplu, pentru creditele pe termen scurt, riscul este mai mic. De aceea, specialistii bancii
trebuie sa faca estimari cantitative cu privire la perioada de rotatie a capitalului circulant. Se au
in vedere in acest sens:
 durata stocurilor de materii prime;
 durata stocurilor productiei neterminate;
 durata stocarii produselor finite;
 durata incasarilor de la debitori;
 durata platilor catre furnizori.
Banca ce acorda imprumutul intocmeste o lista mai cuprinzatoare decat cea expusa anterior.
Ea trebuie sa cuprinda toti factorii de risc micro si macroeconomic.

Exista urmatoarele forme de risc de creditare:

 neindeplinirea obligatiilor agentului economic stipulate in contractul de credit;

 modificarea ratei dobanzii pe perioada de creditare;
 modificarea puterii de cumparare a monedei nationale.

In principal, neindeplinirea obligatiilor contractuale decurge din lipsa de lichiditate si

solvabilitate a agentului economic imprumutat.

Pentru a reduce sau chiar elimina riscul de creditare, bancile folosesc mai multe metode,
printre care:

 clauze suplimentare de garantare si protectie a capitalului imprumutat;

 diversificarea produselor si serviciilor bancare;
 introducerea primei de risc in rata dobanzii practicate

Principalii factori de risc de credit

Există o multitudine de factori care contribuie separat sau corelat la manifestarea riscului de
credit care pot fi clasificaţi în:

a)Factori specifici pieţei – sectorul de activitate sau produsul se află în declin, creşterea
preţurilor la materiile prime şi utilităţi, intensificarea concurenţei, creşterea ratelor dobânzii etc.

b)Factori legaţi de politica bancară – nerespectarea legilor, regulamentelor şi normelor bancare,

control intern slab, standarde scăzute în definirea politicii de creditare, concentrarea
împrumuturilor pe anumite sectoare, pe anumite categorii de clienţi sau pieţe, asumarea de
riscuri de creditare ridicate în comparaţie cu puterea financiară a băncii, etc.

15
c)Factori legaţi de politica guvernamentală – fiscalitatea sub toate aspectele sale, legi stricte de
protecţie a mediului înconjurător, reglementări privind protecţia consumatorului, suprimarea
unor facilităţi etc.

d)Factori interni ai firmei împrumutate – management defectuos, intenţia de a frauda banca,

greve ale personalului, pierderi tehnologice, producţie fără desfacere etc.

Toţi aceşti factori trebuie urmăriţi permanent deoarece variază permanent, unii nefiind
sub controlul direct al băncii.

Coordonata de bază a politicii bancare este pudenţa. O politică de credit trebuie să ţină
cont de următoarele aspecte:

 să identifice condiţiile marcoeconomice adverse (ciclul economic, nivelul inflaţiei, etc.);

 să estimeze direcţiile în care vor evolua politicile fiscale şi impactul lor advers.
 să estimeze influenţele factorilor legislativi asupra activităţilor legate de creditare.
 să cunoască cât mai complet piaţa sub aspectul concurenţei dintre bănci, din parte altor
instituţii financiare nebancare, concurenţa pe piaţa produselor şi serviciilor din domeniile
nebancare (cu scopul atragerii celor mai profitabili clienţi). Tot aici intră şi cunoaşterea
segmentelor pieţei financiare pentru ca banca să poată face cele mai profitabile
plasamente.
 să aibă expertiza implementării practice a unor modele de evaluare a riscului de credit.

Riscul de credit la rândul său are trei componente:

1.Riscul de neplată - se referă la apariţia unui complex de evenimente de neplată cum ar fi:
neplata unei obligaţii scadente.

2.Riscul de expunere - se referă la incertitudinea legată de nivelul sumei care va deveni pierdere.
În cazul creditelor cu scadenţar, acest risc este cunoscut, deoarece permanent se cunoaşte soldul
curent care eventual poate deveni pierdere şi care să fie comparat cu garanţiile de care dispune
banca.

3.Riscul de recuperare – se referă la incertitudinile asupra momentului şi valorii recuperate prin

execuţia garanţiei. Aceste elemente nu se cunosc anticipat şi depind de o multitudine de factori
cum ar fi tipul garanţiile, situaţia giranţilor, contextul economic, politic, legislativ, etc.

Simptome de risc:

 semnale financiare (cresterea stocurilor, intarzierea platilor);

 contabilitatea "creativa", "aranjarea unor indicatori";
 semnale nefinanciare (refuzuri pentru calitatea produselor, depasirea termenelor de
contracte);
 alte semnale (plecari de personal, actiuni in tribunal, zvonuri etc.).
Reducerea riscului se realizeaza si prin urmarirea indicatorilor utilizati de anliza financiara.

16
4.Determinarea formelor de garantie a creditelor

Garanţia este un concept generic utilizat pentru a acoperi diferite tehnici, metode sau
instrumente definite cu scopul de a asigura împrumutătorul că-şi va recupera capitalul şi
dobânzile aferente în cazul în care clientul devine insolvabil. Contractul de garanţie este un
accesoriu la contractul de împrumut.

Garantarea este o faţetă a operaţionalizării principiului prudenţei bancare.

Practicile bancare sănătoase cer ca anumite tipuri de împrumuturi să fie garantate.

Garanţia se referă la active reale şi financiare cesionate, la metode şi tehnici în favoarea
creditorului. Dacă de exemplu împrumutatul nu mai poate rambursa creditul, banca va executa
garanţia. Această procedură reduce riscul pentru bancă atunci când acordă un credit. Dar garanţia
nu reduce riscul împrumutului în sine, care este determinat de abilitatea împrumutatului de a-şi
rambursa datoriile şi de alţi factori. Garanţia reduce riscul băncii, dar creşte costurile. Costurile
mai mari sunt ca urmare a necesităţii unei documentaţii adecvate pentru garanţie şi cele cu
urmărirea acesteia. Dar fără garanţii unii împrumutaţi nu ar putea obţine credite. Împrumutaţii
care nu doresc să-şi piardă garanţia au un stimulent în a-şi respecta obligaţiile de plată. Astfel
beneficiul garanţiei este şi pentru împrumutaţi şi pentru împrumutători.

In practica internationala si cea romanesca exista trei tipuri principale de garantii pentru
credite si anume:

 garantii reale
 garantii personale
 alte garantii.

Garantiile constituie deci un privilegiu pentru banca in raport cu alti creditori. Garantiile
pentru credite sunt asiguratorii si sunt oferite, atat de agentii economici care imprumuta, cat si de
alte persoane juridice sau fizice, care devin in acest fel garanti.

Garantia este asa de importanta incat exista si o clasificare a creditelor acordate de bancile
comerciale. Astfel, exista creditul garantat sau acoperit si creditul negarantat cu valori materiale.
Creditul negarantat poate fi individual, cand se acorda unei persoane fizice fara nici o obligatie
sau formalitate, creditul cu gir personal, pentru fiecare operatiune si creditul prin scont de polite.
In acest din urma caz, mai multe persoane prin obligatii luate anterior, garanteaza rambursarea la
scadenta.

4.1 Garantii reale

Garantia reala reprezinta un activ acordat de catre un debitor unui creditor (in cazul
nostru banca ce a acordat imprumutul), astfel incat datoria sa fie insotita de o anumita siguranta.

17
Deci o garantie reala este intotdeuna un element de activ mobiliar sau imobiliar. Garantia reala
consta in rezervarea unor bunuri individualizate in scopul garantarii creditului. Garantiile reale
cuprind ipotecile si gajurile.

Gajul este un accesoriu al contractului de credite. Prin el se remite bancii un bun mobil
pentru garantarea creditului. Aceste bunuri trebuie sa faca obiectul vanzarii-cumpararii, deci sa
fie cuprinse in circuitul civil. Gajul este de doua feluri si anume: cu deposedare si fara
deposedare.

Gajul cu deposedare se mai numeste si amanet si presupune depunerea bunului mobil la

banca. Obiectele gajului cu deposedare pot fi reprezentate de bunuri de volum mic si valoare
mare (metale pretioase, opere de arta, bijuterii).

Gajul fara deposedare se aplica numai asupra produselor solului, materiilor prime
industriale, produselor in curs de fabricatie sau deja fabricate si aflate in depozit. Pentru ca aceste
produse sa poata fi luate in garantie, se cere indeplinirea urmatoarelor conditii:

 sa existe posibilitatea reala de obtinere a lor;

 sa se afle la agentii economici sau in depozit;
 sa existe o piata sigura de valorificare a produselor.

Gajarea se face in ambele cazuri printr-un contract incheiat separat de contractul de credite,
intre banca si agentul economic ce solicita imprumutul.

Ipoteca reprezinta o garantie, care nu presupune deposedarea celui ce o prezinta in vederea

obtinerii creditului. Cel care constituie ipoteca poate fi debitorul sau un garant. Drept obiect al
ipotecii se pot lua in consideratie numai bunurile imobile actuale, nu si cele viitoare. Aceste
bunuri trebuie sa fie incluse in circuitul civil si sunt formate din terenuri si cladiri de orice fel.

Bunurile ipotecate pot fi luate in garantie numai la valoarea de asigurare, cand ele apartin
persoanelor fizice, sau numai la valoarea de inregistrare in contabilitate daca apartin agentilor
economici. Persoanele fizice pot cere reevaluarea bunurilor ipotecate, daca considera ca valoarea
reala a acestora este mai mare decat cea de asigurare.

Bunurile imobile trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a putea fi luate in

consideratie la garantie:

 sa poate fi vandute-cumparate;
 sa permita amenajari si adaptari;
 sa fie asigurate;
 sa existe un inscris la notariat prin care sa se specifice valoarea bunului garantat;
 cel ce constituie ipoteca sa aiba deplina capacitate de exercitiu asupra bunului ipotecat

4.2 Garantii personale

18
 Garantiile personale reprezinta aranjamentele agentilor economici si persoane fizice prin
care acestia se obliga sa suporte datoriile debitorilor catre banca pentru creditele acordate.

Garanţii cu titlu personal (numite contract de fidejusiune) – pot fi acordate unui împrumutat de
persoane fizice, de alte firme (inclusiv bănci) şi de guverne. Garanţiile personale pot fi limitate
sau nelimitate. În primul caz garanţia are un obiectiv clar – o anumită obligaţie a
împrumutatului. Banca are posibilitatea să solicite o nouă garanţie personală limitată ori de câte
ori apare un risc în derularea creditului acordat iar garanţiile nu mai sunt acoperitoare. În al
doilea caz se acoperă toate obligaţiile împrumutatului.

4.5 Alte garantii

Cesiunea de creanţe – înseamnă tehnica prin care un creditor transferă creanţele sale unei
terţe părţi (unei bănci). Cele mai utilizate cesiuni sunt: creanţele aferente creditelor comerciale,
poliţele de asigurare, depozitele bancare, francizele, patentele, drepturile de exploatare, licenţele,
drepturile de autor. Pentru fiecare categorie trebuie îndeplinite anumite formalităţi specifice. În
esenţă însă trebuie notificat "debitorul" - societatea de asigurare în cazul poliţei, banca unde este
deschis depozitul, societatea comercială ale cărei debite au fost cedate. Debitorul va face o
declaraţie de acceptare autentificată la Notariat.
Depozitele in lei si valuta -este vorba numai de disponibilitatile banesti constituite in
depozite distincte, create special in scopul garantiei creditelor. Aceste depozite se constituie pe
baza unor contracte de gaj cu deposedare.

5.Studii de caz

19
BRD Finance: Să dai credit acolo unde este nevoie de credit

Afacerea cu credite de consum înseamnă, mai întâi de toate, să îţi cunoşti clienţii. De
aceea, instituţiile încep procesul de creditare prin colectarea datelor despre aplicanţii la
credit. Dar, odată adunate informaţiile disparate, este nevoie de o soluţie IT pentru a
organiza, urmări şi administra datele în vederea îmbunătăţirii procesului de creditare
şi pentru a servi mai bine clienţii. Companiile care acordă credite de consum nu trebuie
doar să îşi cunoască clienţii, ci şi tehnologia, trebuie să stimuleze procesul de luare a
deciziei şi profitabilitatea, într-un mediu actual condus de informaţie.

BRD Finance, în topul companiilor care acordă credite de consum este una din ele.
Divizia de credite de consum a BRD-Groupe Société Générale, BRD Finance se dedică
cunoaşterii clienţilor astfel încât să răspundă pe deplin nevoilor acestora, luării de
decizii optime şi depăşirii permanente a obiectivelor pe care şi le-a stabilit.. În acelaşi
timp, BRD Finance se dedică inovaţiei tehnologice.

Credit inovativ la PoS

Când şi-a făcut intrarea pe piaţă în 2004, compania a demarat o campanie orientată
către clienţi de aducere a procesului de creditare către diverse puncte de vânzare (PoS)
în întreaga ţară. BRD Finance a devenit prima companie de credit care a dotat punctele
de vânzare din magazine cu o interfaţă web conectată la sistemele core-banking.
Rezultatul a fost procesarea rapidă online a aplicaţiilor, în orice moment al zilei, şi
luarea unei decizii cu privire la aplicanţi în câteva minute. De fapt, clienţii care au
aplicat pentru credit îl pot primi pe loc.
La mai mult de un an de la lansare, odată cu sezonul cumpărăturilor de Crăciun la
orizont, BRD Finance a recunoscut nevoia de a instala o soluţie care să îmbunătăţească
procesul de acordare a creditelor de consum. În acest scop, BRD Finance şi-a îndreptat
atenţia către Ness Technologies.

 “Ne-am înţeles extrem de bine cu personalul Ness care s-a identificat perfect cu misiunea
companiei noastre şi a acţionat în acord cu nevoile noastre”

“Ness a demonstrat că poate implementa un sistem de urmărire şi raportare eficient, de

calitate care să ne ajute să îmbunătăţim procesul complex de creditare”,  a afirmat
George Olteanu, Manager dezvoltare proiect IT la BRD Finance. “Începând cu ajustări
aduse fluxului procesului de creditare şi până la customizarea sistemului conform
nevoilor, Ness şi-a demonstrat clar capabilităţile tehnologice.”

Alegerea perfectă

Ness a convins BRD Finance că posedă competenţele tehnologice şi a demonstrat că

poate asigura un parteneriat de succes cu compania de credite. “Ne-am înţeles extrem
de bine cu personalul Ness care s-a identificat perfect cu misiunea companiei noastre şi

20
a acţionat în acord cu nevoile noastre”, a afirmat Olteanu. „Încă de la primul contact
cu Ness, a existat o alchimie foarte bună între cele două părţi”.

Cu ajutorul software-ului de management al produselor de business WorkflowGen, de

la Advantys, Ness a dezvoltat şi implementat în doar două luni un sistem capabil să
monitorizeze fluxul procesului de creditare de la punctele de retail din ţară la back-
office-ul clientului. “Prin intermediul acestui sistem, ştim totul despre fiecare dosar de
credit -  data deschiderii, statusul, locaţia, precum şi persoanele implicate în proces”,
afirmă Olteanu. “Rezultatul este o evidenţă clară a dosarelor şi evitarea rătăcirii
acestora, permiţându-ne adăugarea unor indicatori de performanţă care ne ajută să
îmbunătăţim procesarea cererilor.”

“ Cu sistemul funcţional, ştim totul despre fiecare dosar de credit – data deschiderii,
locaţia, precum şi persoanele implicate”.

“Rezultatele vorbesc de la sine: cu o prezenţă în peste 4,000 de magazine, inclusiv marii

retaileri, BRD Finance nu numai că s-a bucurat de o recuperare a investiţiei în decurs
de un an de la dezvoltarea sistemului, dar a şi fost capabilă să proceseze cu 35% mai
multe cereri de împrumut pe zi. Şi după înregistrare, în decurs de un an, numărul
clienţilor a crescut cu o treime, ajungând în prezent la peste 340,000. Astfel BRD
Finance a devenit rapid a doua mare companie de credite de consum din Romania”, a
adăugat Olteanu.

Mulţumiţi de dezvoltarea iniţială, care a inclus crearea unui site de arhivă care permite
executarea rapidă a proceselor, BRD Finance a ales Ness pentru extinderea sistemului
BPM dincolo de fluxul back-office. “Având la bază succesul cu fluxul de lucru
principal, am creat un alt flux de lucru care urmăreşte îndeaproape reclamaţiile
clienţilor, precum şi unul care monitorizează campaniile de marketing cum ar fi oferta
de credite pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii pentru anumiţi clienţi preferaţi”, a
afirmat Olteanu.

“Datorită complexităţii, responsabilitatea pentru dezvoltarea fluxului back-office i-a

aparţinut companiei Ness în totalitate, iar noi am decis să avem propria echipă pentru a
implementa soluţiile extinse, cu suport Ness atunci când este necesar. Fie că Ness a
condus implementarea sau ne-a ajutat intern, esenţial este că au fost mereu alături de
noi”.

Creşterea imediată a productivităţii

Soluţia de monitorizare flexibilă, uşor de utilizat, reduce timpul de procesare a cererii

de acordare a creditului, ducând la creşterea productivităţii, şi aducând numeroase
beneficii clientului BRD Finance. Mai mult, soluţia creşte eficienţa companiei, reduce
fluxul de hârtie şi dă posibilitatea generării de rapoarte clare, în doar câteva minute,
pentru a lua o decizie cât mai corectă.

21
“Recomand sistemul BPM ca model pentru ceilalţi membri ai grupului Société Générale.”

BRD Finance este atât de mulţumită de sistemul BPM încât l-a prezentat la un forum
recent organizat de către Société Générale Finance Group, care are operaţiuni în 21 de
ţări din întreaga lume. “Am recomandat sistemul BPM ca model pentru ceilalţi membri
ai grupului Société Générale şi în momentul de faţă managementul companiei studiază
şi această opţiune”, afirmă Olteanu. “Dată fiind relaţia de succes pe care o avem cu
Ness, am recomandat cu căldură compania Ness întregului grup  Société Générale”.

Studiu Unicredit: Activitatea de creditare din Romania continua sa se dezvolte

UniCredit Group anunta rezultatele studiului New Europe Banking Outlook
care analizeaza evolutiile la nivel macroeconomic si bancar din regiunea
Europei Centrale si de Est, oferind previziuni pentru perioada 2006-2008, se
arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Studiul a fost realizat
de divizia de cercetare a UniCredit Group, New Europe Research Network.
In ansamblu, previziunea privind cresterea economica in regiune este pozitiva.
Cresterea domestica puternica, marcata de investitii si de consum robuste, e insotita de
o evolutie buna a exporturilor, in contextul unei cresteri a cererii pe piata europeana si
a unei bune competitivitati. In 2007, cresterea medie in regiune este previzionata la
5,4%, toate tarile indicand o crestere apropiata de 4 % sau care depaseste acest nivel.
Perspectivele de crestere in Romania raman pozitive in 2007, stimulate suplimentar de
aderarea la Uniunea Europeana. Procesul de dezinflatie continua, dar iminenta aderare
la UE aducand cu sine riscuri suplimentare in acest sens. Riscul supraincalzirii
economiei si expansiunea inca rapida a creditului fac necesara inasprirea politicii
monetare pana la sfarsitul acestui an, cu o posibila crestere in prima jumatate a anului
2007. Sustenabilitatea deficitului extern pe termen mediu si lung inca reprezinta o
problema, chiar daca se estimeaza ca investitiile straine directe vor atinge noi recorduri
in 2006.
Activitatea de creditare din 2006 a depasit estimarile, datorita performantelor
economice si a consumului inca robust, inregistrandu-se cresteri semnificative ale
imprumuturilor in moneda nationala. Masurile succesive luate de Banca Nationala anul
acesta pentru a limita activitatea de creditare sunt de asteptat sa contribuie la
diminuarea expansiunii creditelor pana la 41% pana la sfarsitul anului 2006. Totusi,
sporirea veniturilor personale si apetitul de consum, adaugate la activitatea intensa a
companiilor vor contribui la mentinerea cererii robuste pentru imprumuturi bancare si
anul viitor, in ciuda conditiilor monetare restrictive. Se previzioneaza ca ritmul de
crestere nu va cobori sub 24% de la an la an. Cresterea imprumuturilor acordate
institutiilor financiare nonbancare va ramane robusta in 2007, in pofida unor incetiniri
ale ritmului de crestere, ca urmare a recentei inaspriri a legislatiei referitoare la
sistemul financiar nonbancar. In lipsa deficituluii bugetar, imprumuturile
guvernamentale au scazut semnificativ, in vreme ce rezervele de stat au ramas constant
pe surplus.
Conform studiului UniCredit, cresterea pietei creditului va fi condusa de segmentul de
retail, iar segmental creditelor de consum (credite de consum, credite de nevoi

22
personale, carduri de credit) va deveni si mai atractiv pentru populatie. Lipsa de
locuinte noi si cresterea semnificativa a preturilor de pe piata imobiliara, raportat la
cresterea venitului per familie vor conduce la reducerea puterii de achizitie a
locuintelor. Aceasta va mentine imprumuturile ipotecare sub potentialul de crestere, cu
o evolutie anuala in ansamblu de numai 24% in 2007, comparativ cu cresterea anuala
de 36%comparativ cu anul curent.
Pe de alta parte, creditele de consum vor continua sa creasca, alimentate de consumul
accentuat, de veniturile in crestere si de dobanzi in scadere, un aport redus provenind
din activitatea institutiilor financiare nebancare (IFN-uri). Se apreciaza sa expansiunea
activitatii IFN-urilor (inclusiv companii de leasing) se va tempera o data ce va intra in
vigoare noua legislatie referitoare la acestea.
Depozitele pentru persoane fizice vor determina expansiunea pietei si in 2007, cu
cresteri usor mai mici pe segmentul de depozite pentru companii ca rezultat al
activitatii investitionale in crestere. Incepand cu anul 2007, dezvoltarea pietelor de
asigurari si de fonduri private de pensii va cunoaste o revigorare rapida. De asemenea,
se previzioneaza ca depozitele guvernamentale vor scadea pe masura ce se va accelera
implementarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii, in contextul aderarii la
Uniunea Europeana. Evolutia pietei fondurilor mutuale va ramane puternica pana la
sfarsitul anului curent, estimandu-se o crestere de 75% in 2006 fata de anul precedent.
Lansarea unor noi fonduri mutuale si procesul de securitizare a activelor bancare vor
contribui la o crestere sustinuta a acestui segment de pana la 50% in 2007.
In pofida conditiilor monetare restrictive, scaderea ratei dobanzii a continuat pe tot
parcursul acestui an, din cauza competitiei din mediul bancar, mai ales pe segmentul de
imprumuturi in lei. Bancile nu au reusit sa transfere consturile mai ridicate ale
creditelor asupra clientilor, concentrandu-se in schimb pe comisioane. Se estimeaza ca
vor aparea norme pentru reducerea in continuare a ratelor creditelor comerciale,
conditiile monetare restrictive diminuand ritmul de scadere in prima parte a anului
2007. Dobanzile depozitelor s-au ajustat mai rapid la politica Bancii Nationale si se
apreciaza ca vor creste usor pe parcursul anului viitor, in urma cresterii nevoii de
finantare traditionala a bancilor - pe masura ce volumul total al creditelor il va depasi
pe cel al depozitelor, in 2007. In ansamblu, economistii UniCredit apreciaza ca anul
viitor marjele bancare vor continua sa se reduca pana la 6.3%.

23