Sunteți pe pagina 1din 8

Ciurea Dragoş Medii de transmisie -3 36

Fibra optică
Dezvoltarea rapidă a telecomunicaţiilor în ultimele două decenii nu ar fi fost posibila fără
introducerea sistemelor de transmisiuni numerice (STN) pe de o parte şi a fibrei optice pe de altă
parte. Utilizarea liniilor coaxiale pentru instalarea unor sisteme de transmisiuni de mare capacitate
este prea costisitoare, iar legăturile prin radioreleu, mai ieftine, nu oferă capacitatea necesară ca
urmare a benzii de frecvenţe limitate. În prezent, fibra optică prin costul redus şi capacitatea extrem
de mare de transmisie reprezintă varianta optimă a mediului de transmisie pentru medie şi mare
distanţă. În ţările cu o reţea de telecomunicaţii puternic dezvoltată FO au înlocuit deja în totalitate
suportul metalic pentru transmisiuni între centrale şi încep să pătrundă în reţeaua de distribuţie
până la abonat. Fibra optică va fi suportul de transmisie în cadrul viitoarei Reţele Numerice cu
Integrarea Serviciilor (RNIS) de bandă largă.

Tipuri de fibre optice - caracteristici


Principiul transmisiei ghidate a undei luminoase se bazează pe propagarea luminii prin
reflexii multiple în interiorul unui canal strict delimitat, cu caracteristici determinate şi stabile.
Transmisia este optimă din punct de vedere al pierderilor dacă se asigură condiţiile reflexiei totale.
În acest scop, FO este alcătuită dintr-un miez de diametru 2a şi un înveliş de diametru 2b , (Fig. 2-
10.1), ambele alcătuite din sticlă de siliciu (SiO2) cât mai pură, cu indici de refracţie diferiţi dar
foarte apropiaţi: miezul are indicele n1 , iar învelişul un indice n2 , cu n1 > n2 . Indicii de refracţie
sunt controlaţi prin adăugarea de bor, fosfor, germaniu etc. Ordinul de mărime al indicilor de
refracţie este 1,5. Ansamblul este la rândul său acoperit cu straturi concentrice de materiale plastice
destinate a-i conferi protecţie şi o mai bună rezistenţă mecanică.
miez înveliş protecţie

Fig. 2-10.1

Proprietăţile FO sunt descrise cu ajutorul unor parametrii ce caracterizează dimensiunile


geometrice, caracteristicile optice (variaţia indicelui de refracţie în secţiunea fibrei, cuplajul FO cu
sursa de lumină), şi caracteristicile de transmisie (atenuarea, dispersia, lungimea de undă de tăiere).
Putem distinge trei categorii de fibre:
ƒ fibre multimod (MM) cu salt de indice; tipic, diametrul miezului la fibrele MM,
2a = 50 ÷ 100 µm este mult mai mare decât lungimea de undă λ a razei de lumină, iar diametrul
învelişului optic, 2b = 125 – 140 µm (Fig. 2-10.2). Miezul este omogen, de indice constant n1>n2
r
undă absorbită
mod secundar
2b 2a
mod primar n1
n2
n
n2 n1
Fig. 2-10.2
unde n2 este indicele invelişului.
Ciurea Dragoş Medii de transmisie -3 37

Considerând FO ca fiind formată din doi cilindri concentrici cu axa Oz, conform legilor
opticii o rază de lumină injectată în fibră va rămâne şi se va propaga doar prin miez dacă unghiul θ
pe care-l face cu axa rămâne inferior unui unghi θ0 dat de relaţia:
n1cos θ0 = n2
Numărul N de moduri posibile este dat de relaţia:

N =V2 2 (2.10.1)
unde: - V = (2πa λ ) AN ,
- AN = apertura numerică.
Diferenţa timpilor de propagare corespunzătoare diferitelor moduri (dispersia modală) este
de ordinul a 50 ns/km.
ƒ fibre multimod cu gradient de indice; modelul utilizat în prezent şi recunoscut de UIT-T
este cel pentru care indicele de refracţie al miezului nu mai este constant, ci variază cu distanţa
radială r după o lege parabolică (Fig. 2-10.3). Tipic, 2a = 50 ÷ 62,5 µm şi 2b = 125 µm.
Variaţia indicelui de refracţie:

 α
r 
n( r ) = n1 1 − ∆ ⋅    (2.10.2)
  a  
r

2b 2a

n
n1

Fig. 2-10.3
n 12 − n22 n 1 − n2
cu: - diferenţa normată a indicilor de refracţie ∆ = ≈ << 1 ,
2n12 n1
- α = 2.
Valorile lui ∆ sunt cuprinse între 0,01 ÷ 0,03 la acest tip de fibră. Întrucât viteza de
propagare a undei luminoase, v = c n (r ) , se caută a se obţine practic acelaşi timp de propagare
independent de traiectorie. Faţă de cazul fibrei multimod cu salt de indice, diferenţa între timpii de
propagare corespunzători diferitelor moduri se micşorează cu câteva ordine de mărime: dispersia
modală este de ordinul a 0,25 ns/km.
ƒ fibre monomod (SM) cu salt de indice; tipic, diametrul miezului 2a = 4 ÷ 10 µm devine
comparabil cu lungimea de undă, diametrul învelişului 2b = 100 ÷ 200 µm (Fig. 2-10.4). Diferenţa
normată a indicilor de refracţie ∆ = 0,003 ÷ 0,01 . Practic există un singur mod de propagare, axial,
şi dispersia modală tipică este de ordinul câtorva picosecunde per km.
r

n
n2 n1

Fig. 2-10.4
Ciurea Dragoş Medii de transmisie -3 38

Parametrii ce caracterizează proprietăţile fibrei optice sunt:


y Lungimea de unda de tăiere λ c (cutt-off wavelenght) reprezintă lungimea de undă sub care
apar moduri de propagare suplimentare pe lângă cel fundamental Spectrul sursei de emisie trebuie
deci să se situeze la o valoare superioară lui λ c pentru a avea o transmisie monomod. Valoarea λ c
figurează printre parametrii ce caracterizează o fibră tip SM şi are expresia:
2πa
λc = n1 2∆
2,405
y Apertura numerică AN a fibrei exprimă capacitatea acesteia de a capta lumina de la o sursă
prin secţiunea frontală şi indică unghiul solid de acceptare a razelor luminoase ce determină reflexia
totală (Fig. 2-10.5).
n2
θ1 max
n1

θmax
n0

Fig. 2-10.5

Prin definiţie, apertura numerică este:

AN = n0 sin θ max = n1 − n2 ≈ n1 2∆
2 2
(2.10.3)
Întradevăr, la limita reflexiei totale, în conformitate cu legea lui Snell:
n 1
cos θ1max = 2 şi sin θmax = n12 − n2 2 .
n1 n0
Valori recomandate pentru apertura numerică: AN = 0,19 ÷ 0,24 , unghiul maxim de
acceptare corespunzător fiind θ = 12o ÷ 14o .
y Dispersia cromatică. În afară dispersiei modale ce se manifestă în fibrele MM şi are ca
urmare lăţirea impulsului luminos cu consecinţe în ceea ce priveşte viteza maximă de transmisie, în
toate tipurile de FO se manifesta şi o dispersie cromatică numită uneori dispersie de material.
Întrucât indicele de refracţie este o funcţie de lungimea de undă, iar viteza de propagare depinde de
indicele de refracţie, impulsul luminos recepţionat va avea o lăţime mai mare decât cel emis, dacă
sursa de luminiş utilizată nu este strict monocromatică. Dispersia cromatică este caracterizată cu
ajutorul unui parametru de dispersie:

λ 0 d 2n
D= ⋅ [ps/(nm.km)] (2.10.4)
c dλ2
unde: λ 0 = lungimea de undă centrală a spectrului emis de sursă,
c = viteza luminii,
n = indicele de refracţie al materialului miezului.
În funcţie de compoziţia materialului se poate găsi o lungime de undă pentru care dispersia
cromatică este nulă (Fig. 2-10.6). Fibrele SM cu dispersie decalată obţin acest efect prin utilizarea
unor profile de indice în W, triunghi, trapez, etc., fără a a modifica compoziţia miezului şi a mări în
acest fel atenuarea. Lăţirea impulsului luminos după l [km] se calculează cu relaţia:
Ciurea Dragoş Medii de transmisie -3 39

∆τ = l D ∆λ [ps] (2.10.5)

D  ps 
 nm ⋅ Km 
 
SiO2
λ
1,2 1,3 1,4 [nm]

SiO2 (86,5%)
+ Ge02 (13,5%)

Fig. 2-10.6

unde ∆λ [nm] = lărgimea spectrală a radiaţiei optice.


Este evident interesul de a lucra:
- la lungimi de undă pentru care D este minim;
- cu surse de lumină care la acea lungime de undă oferă o puritate spectrală maximă.
Banda de frecvenţă disponibilă a fibrei, B, este de aproximativ 1/2∆τ şi se exprimă în
MHz.km ; pentru fibrele MM cu salt de indice B= 10...100 MHz.km, iar pentru cele cu gradient de
indice, B= 100...1000 MHz.km. În cazul fibrelor SM, unde importantă este doar dispersia cromatică,
banda este mult mai largă.
Atenuarea intrinsecă a FO se datorează în principal difuziei şi absorbţiei luminii în material.
Pierderile prin difuzie sunt determinate de ciocnirea elastică a fotonilor cu atomii materialului optic;
lumina nu este absorbită ci deviată de la traiectoria sa. Atenuarea datorată difuziei (circa 96% din
atenuarea intrinsecă totală), este, conform legii lui Rayleigh, proporţională cu λ−4 , de unde şi
interesul de a lucra la lungimi de undă mari (infraroşu). O curbă tipică de variaţie a atenuării pentru
FO, realizată din SiO2 , în funcţie de λ, este prezentată în Fig. 2-10.7. Maximele din curbă –cu un
vârf la 1,39µm - se datorează absorbţiei ca urmare a prezenţei unor impurităţi (radicali OH) în fibră.
Se observă existenţa a trei ferestre optice în care atenuarea este minimă, şi ca urmare a progreselor
tehnologice din ultimul deceniu s-a atins practic limita teoretică. La lungimi de undă ce depăşesc
1,7µm creşte puternic absorbţia în infraroşu ca urmare a vibraţiilor moleculare ale silicei. O
micşorare în continuare a atenuării FO presupune utilizarea altor tipuri de sticlă, bazate pe materiale
în prezent mult mai scumpe.
Atenuarea extrinsecă a FO se datorează îndoirii fibrei cu o rază de curbură prea mică.

a [dB/Km]

10
5

2
1,0
0,5

0,2 Rayleigh
λ
0,1
800 1000 1200 1400 1600 1800 [nm]

Fig. 2-10.7
Ciurea Dragoş Medii de transmisie -3 40

Joncţionarea fibrelor optice


În realizarea unei legături între două puncte prin FO este necesară atât efectuarea unor
joncţionări nedemontabile, dacă distanţa între puncte depăşeşte lungimea de fabricaţie a cablului
optic ce conţine fibra, cât şi efectuarea unor joncţionări demontabile, care să permită: instalarea sau
schimbarea rapidă a blocului de emisie sau recepţie, măsurători, inserarea unor atenuatori optici
unde este necesar etc.
A. Joncţionarea nedemontabilă se efectuează de regulă pe teren, prin sudura cu arc sau
lipire cu utilaje speciale, care să asigure pierderi cât mai mici ale puterii optice ca urmare a
joncţionării. Aceste utilaje au cunoscut o evoluţie importantă în ultimii ani, totuşi dimensiunile mici
ale fibrei, mai ales dimensiunea miezului la fibrele SM fac operaţia de joncţionare foarte delicată.
Joncţionarea poate fi subdivizată în patru faze principale:
¾ pregătirea fibrelor: înlăturarea învelişului protector, pe cale chimică sau mecanică, curăţarea,
secţionarea pe un plan perpendicular pe axul fibrei şi eventual polisarea (şlefuirea) suprafeţei
obţinute.
¾ alinierea fibrelor, determinantă pentru calitatea joncţionării; se face sub microscop, necesită
o precizie mecanică de ordinul zecimii de micron şi constă în alinierea învelişurilor celor două fibre
sau, în utilajele mai performante, a miezurilor.
¾ menţinerea alinierii în timp, prin sudură cu arc electric sau lipire. În cazul sudurii,
dispozitivul de sudură este comandat cu microprocesor, ceea ce permite alegerea curentului de arc,
a timpului de încălzire, a vitezei de penetraţie, a distanţei între cele două feţe ale fibrelor. Valoarea
medie a atenuării unei joncţiuni sudate, la fibre SM, este de ordinul 0,1 dB. În cazul lipirii, adezivul
utilizat asigură rezistenţa mecanică transversală şi longitudinală a fibrelor, adaptarea indicelui de
refracţie între fibre şi reconstituirea învelişului protector. Atenuarea medie a unei joncţiuni lipite
este de circa 0,12 dB.
¾ protecţia joncţiunii - constă în refacerea învelişului protector după sudură.
B. Joncţionarea demontabilă se face cu ajutorul unei mari varietăţi de conectori optici. În
orice situaţie conectorul trebuie să asigure trecerea luminii
dintr-o fibră în alta cu minim de pierderi, manipularea să se facă simplu şi fără precauţii speciale, să
reziste la condiţii de mediu dificile etc.
Pierderile introduse de conector depind de:
- parametrii intrinseci, imagine directă a calităţii fibrelor ce trebuie racordate;
- parametrii extrinseci, legaţi de tehnica de conectare propriu-zisă.
θ
δ

Fig. 2-10.8

Parametrii extrinseci, se referă la:


- alinierea axelor celor două miezuri: lateral (δ) şi unghiular (θ),
- distanta între fetele fibrelor (d),
- calitatea feţelor fibrelor (rugozitate, planeitate, perpendicularitate etc.)
ƒSe constată că pentru a nu depăşi o pierdere de 0,5 dB, este necesar ca δ < 5 µm, θ < 0,5o
(fibre MM). Valoarea lui δ este influenţată de parametrii intrinseci, cum ar fi toleranţa asupra
diametrului învelişului şi concentricitatea miez-înveliş. De exemplu, o toleranţă de fabricaţie asupra
învelişului 125 µm ± 2µm introduce pierderi de circa 0,4 dB.
Ciurea Dragoş Medii de transmisie -3 41

Parametrii intrinseci. Toleranţele de fabricaţie ale FO antrenează variaţii ale caracteristicilor lor
opto-geometrice, ceea ce determină pierderi în conector chiar dacă axele miezurilor sunt perfect
aliniate. Principalii parametrii avuţi în vedere sunt:
- diametrul miezului,
- concentricitatea miez-înveliş,
- diametrul învelişului,
- apertura numerică,
- profilul indicelui de refracţie (FO cu gradient de indice).
Se constată că toleranţele de fabricaţie de ± 5 % asupra miezului sau aperturii numerice pot
antrena pierderi de circa 1 dB la conexiune. Diferenţa între profile are o influenţă relativ redusă.

Cabluri optice
Este evident că FO nu poate fi utilizată decât cablată. Un cablu optic de calitate trebuie să
poată conserva performanţele fibrei în ceea ce priveşte caracteristicile de transmisie, să o protejeze
împotriva riscurilor de deteriorare şi să aibă o durată de viaţă cât mai lungă. Au fost studiate
numeroase structuri de cabluri în funcţie de numărul fibrelor în cablu (de la 1 la 1000). Cauzele
acestei diversităţi se bazează pe:
- analiza parametrilor ce permit minimizarea pierderilor datorate curburilor ce apar în operaţia
de cablare sau în exploatare (curburi cu raza sub 4 cm introduc atenuări de ordinul 10 dB).
- utilizarea avută în vedere: trebuie făcută distincţie între cablurile supuse unor elongaţii
reduse (îngropate sau în conducte) şi cele ce trebuie să suporte elongaţii relativ importante, cum
sunt cele aeriene. Astfel, în raport cu rezistenţa teoretică la tracţiune a unei fibre cu diametrul de
125 µm ( 25 daN), valorile rezistenţei obţinute în mod obişnuit sunt de circa 10 ori mai mici, ceea ce
se explică prin prezenţa unor fisuri superficiale. Aceste fisuri se adâncesc şi se extind la aplicarea
unei sarcini, fenomen accentuat de umiditate şi creşterea temperaturii, ceea ce duce la oboseala
materialului şi la creşterea atenuării. Se constată că o tensiune permanentă asupra fibrei din cablu
corespunzătoare la 20 % din cea de rupere are efecte neglijabile asupra oboselii, pe când depăşirea a
circa 30 % duce la o oboseală rapidă şi la o durată de viaţă de câteva zile.
În prezent există două categorii de structuri pentru cablurile optice, structuri prin care se
caută anularea tensiunii aplicate în cablu şi respectarea altor factori ce influenţează oboseala statică
(de exemplu raza minimă de curbură), totul în scopul obţinerii atenuării minime şi garantării unei
probabilităţi ridicate a duratei de viaţă de ordinul a 20 ÷ 30 de ani.
O primă categorie cuprinde cablurile cu fibre "înglobate", în care fibra este înglobată într-o
materie plastică, în 1 ÷ 3 straturi înainte de a fi asamblată în grupe sau straturi. Alegerea materialului
plastic în care se înglobează fibra are o mare importanţă în ceea ce priveşte pierderile.
A doua categorie, cea mai importantă, cuprinde cablurile cu fibre "libere" în sensul că fibrele
sunt protejate individual prin tuburi din material termoplastic extrudate pe fibră cu un joc radial (tub
tampon). Tuburile, cu un diametru interior de 1,2 mm şi cu diametrul exterior de 2 mm, sunt
asamblate în elice, în unul sau mai multe straturi, şi în jurul unui element portant central, care are
rolul de a prelua singur efortul de tracţiune. Elementul portant poate fi metalic (oţel) sau, în anumite
cazuri, din material plastic (cum ar fi aramida). Ansamblul se protejează cu un înveliş din material
plastic extrudat. Capacitatea unui cablu optic poate fi de 1, 6, 12, 18, 32, 48,...fibre. Alte structuri de
capacitate mare cuprind fibre plasate în şanţurile elicoidale realizate pe suprafaţa unui suport
cilindric din material plastic, cu element portant din oţel (Fig. 2-10.9).
Ciurea Dragoş Medii de transmisie -3 42

FO

element portant
Fig. 2-10.9

Modularitatea acestor ultime structuri permite realizarea unor cabluri de capacitate


foarte variată, de la 6 ÷ 10 fibre la 1000 fibre într-un cablu cu diametrul exterior de circa 65 mm.

Măsurători asupra fibrelor optice


În prezent pe plan internaţional există norme şi specificaţii ce descriu metodele de măsură
(UIT-T, CEI) pentru majoritatea caracteristicilor fibrelor. Fibra optică, prin natura sa, şi
dimensiunile extreme (lungime 2 ÷ 12 km, diametru de ordinul zecilor de microni) reclamă un mare
număr de măsurători. Reducerea acestuia şi în consecinţă a costului comportă două direcţii de
acţiune:
a) stăpânirea procesului de fabricaţie astfel încât să se asigure o calitate constantă, ce
permite controlul statistic;
b) o clasificare a fibrelor după domeniul de utilizare, limitând criteriile de calitate la cele
absolut necesare sistemului de transmisie considerat.
Măsurătorile asupra FO se pot împărţi în patru domenii, raportate la elementele asupra
cărora se execută:
1. dimensiuni (lungime, diametru miez, diametru înveliş, erori de concentricitate,
necircularitate a miezului sau a învelişului etc.);
2. caracteristici mecanice (rezistenţă mecanică la tracţiune, strivire, rază de curbură, şoc,
torsiune, vibraţii, îmbătrânire, etc.);
3. caracteristici optice şi de transmisie (atenuare, apertură numerică, profil al indicelui
de refracţie, continuitate optică, dispersie cromatică, lungime de undă de taiere etc.);
4. caracteristici de mediu (comportament climatic, rezistenţă la radiaţii ionizante,
rezistenţă chimică etc.).
Metodele de măsură fiind standardizate, rezultatul corect al măsurătorii depinde de calitatea
aparatelor de măsură şi de utilizarea lor corespunzătoare.
Principalele măsurători de mare interes pentru utilizator, după instalarea cablului optic, se
referă la atenuarea şi dispersia cromatică. Pentru măsurarea atenuării există trei metode (a "fibrei
tăiate", a inserţiei şi cea bazată pe reflectometrie).
Măsurătorile pe şantier fac cel mai adesea apel la metoda reflectometriei. Un reflectometru
de calitate are o dinamică de cel puţin 25 dB şi o bătaie de 50 ÷ 100 km în funcţie de lungimea de
undă. Pe lângă valoarea atenuării, cu o precizie de 0,02 dB/km permite şi măsurarea lungimii fibrei
(precizie ± 0,5 %) ca şi poziţia joncţionărilor şi mărimea atenuării introduse de acestea.
Măsurarea dispersiei cromatice este foarte delicată şi aparatele de măsură perfecţionate au o
precizie de 0,1 ps/nm⋅km. Cu acelaşi aparat în general se poate determina lungimea şi alungirea unei
fibre supusă tracţiunii, cu precizie de un milimetru.
Măsurarea atenuării de transmisie prin alte metode, măsurarea variaţiei atenuării în timpul
testelor mecanice şi climatice şi măsurarea λ c necesită emiţătoare şi receptoare optice. Există o
Ciurea Dragoş Medii de transmisie -3 43

mare varietate de astfel de aparate, criteriile de alegere fiind: dinamica, stabilitatea, spectrul
emiţătorului, modul de conectare la fibră, numărul de programe etc.

Recomandările UIT-T şi CEI privind caracteristicile FO pentru telecomunicaţii


Tendinţa pe plan mondial este de a utiliza mai mult fibrele monomod atât în legăturile la
mare distanţă şi de mare capacitate de transmisie, cât şi în reţeaua de abonat, în scopul introducerii
de noi servicii, deci tendinţa este de a generaliza utilizarea fibrelor SM. Efortul tehnologic se
concentrează pe obţinerea unei fibre optice SM de cost redus, cu caracteristici geometrice adaptate
unor dispozitive de cuplare simple. În scopul normalizării fibrelor SM, UIT-T a emis recomandarea
G.652 cu privire la fibrele utilizate în fereastra de 1300 nm: atenuare medie de 0,35 dB/km,
dispersie cromatica maxima de 3,5 [ps/nm⋅km] , lungime de undă de tăiere λ c sub 1280 nm.
Deşi fibrele SM se impun tot mai mult, fibrele MM continuă sa-şi găsească aplicaţii în
domenii unde, pentru legături scurte şi de capacitate mică, sunt apreciate datorită unei instalări mai
uşoare şi unui cost mai redus al componentelor asociate. Comisia Electrotehnică Internaţională (CEI)
a emis recomandări pentru patru modele de fibre MM cu gradient de indice: 50/125; 62,5/125;
85/125; 100/140.
Domeniile de utilizare cuprind: reţele de telefonie privată, reţele de videocomunicaţii
(telesupraveghere), reţele pentru aplicaţii informatice. Dintre acestea, există o cerere crescândă
pentru modelul 62,5/125 în reţeaua informatică şi pentru modelul 85/125 în videocomunicaţii. Se
prevede eliminarea celorlalte două modele datorită costului ridicat şi al numărului redus de aplicaţii.