Sunteți pe pagina 1din 6

Caut un barbat care cauta o relatie pe termen lung

Da! Ce te uiţi strâmb? Unele caută o relaţie pe termen scurt. Altele caută o relaţie
pe termen lung. Ce-nseamnă o relaţie pe termen scurt? O noapte? O lună? Maxim 6
luni? Ce-nseamnă o relaţie pe termen lung? Un an? 3 ani? Maxim 10 ani?

Răspunsul îl deţine fiecare, nu-l discutăm aici.

Pentru mine o relaţie pe termen lung înseamnă o relaţie pe termen lung.

N-am înnebunit! Nu te îngrijora. )

De vreo 2 ani mă joc de-a celibatara ca să-i zic aşa, cu toate că nu-mi place
termenul deloc, şi cred că am să-l înlocuiesc cu “neimplicată într-o relaţie pe
termen lung” şi mă scald în tot soiul de experienţe aromate, contrastante. Când mi-
e bine, când mi-e mai puţin bine, când mi-e foarte bine.

Iubesc libertatea, stilul de viaţă ce-l am, relaţiile cu cei din jur, opera mea, natura,
muzica, scrisul, psihologia, filozofia, călătoriile, meditaţia de dimineaţă şi seara,
descoperirile ce le fac, creşterea personală, iubesc viaţa, în două cuvinte.

În fiecare zi mă lupt cu mine însămi şi cu obiceiurile din trecut.

În fiecare zi mă rup de ce-i neesenţial şi aleg esenţialul.

În fiecare zi mă îndrept spre adevăratul meu sine.

În fiecare zi învăţ să iubesc şi să înţeleg.

În fiecare zi ajut un suflet să se regăsească.

În fiecare zi îmi depăşesc limitele într-un domeniu.

În fiecare zi devin tot mai conştientă, ca un yoghin.

În fiecare zi dăruiesc un zâmbet.

În fiecare zi îmbrăţişez cu toată dragostea o fiinţă.

În fiecare zi visez la drumul ce-l parcurg.


În fiecare zi meditez.

În fiecare zi îmi îngrijesc trupul.

În fiecare zi scriu câte un gând.

În fiecare zi construiesc.

Vreau să-ţi las în urma mea un drum mai bun. Nu ştiu dacă-l urmezi dar eu pentru
asta lupt în fiecare ceas al zilei. Aşa derulează viaţa celor care n-au avut…vor să
construiască, să dăruiască, să îmbunătăţească, să repare, să îngrijească, să iubească,
fără să primească prea multe înapoi…

Am mai discutat noi despre femeile care iubesc prea mult, cu rol terapeutic şi
vindecător care invită toţi distruşii în viaţa lor ca să simtă şi ele “iubirea”, care nu e
nici pe departe , iubire. Retrăirea scenariului din copilărie. Cauţi cu disperare să
reproduci modelul relaţional de acasă şi atât. Şi-i dai numele de iubire. Grozav!!

Şi eu am făcut parte din categoria, veniţi dragilor la mine, vă salvez eu de vicii şi


depresie, doar m-am specializat în asta. Ce să fac cu toată psihologia dacă nu ţi-o
ofer ţie, care nici măcar n-ai nevoie de ea?! Ca şi cu sufletul, de cele mai multe ori
i-l dai celui care nu are nevoie de dânsul. Nu-i aşa? Tot asta înseamnă, nimic nou.
E simplu, matematic. Dacă ai fost învăţată că traiul familial înseamnă suferinţă şi
durere atât amar de vreme, cum crezi că vei întâlni marea iubire cu care să trăieşti
fericită până la adânci bătrâneţi.

Atracţie irezistibilă, combinaţii chimice, poveşti complicate, încărcate de suferinţă


te

menţin în închisoarea trecutului, de unde speri să te eliberezi, să te vindeci şi să


treci la un alt nivel pe scara evoluţiei. Greu, imposibil, dacă nu conştientizezi ce
faci, dacă refuzi să vezi realitatea aşa cum e, dacă te minţi, spunându-ţi că într-o zi
o să fie bine, o să se sature de băut, de drogat, de scandal şi de înşelat fără perdea.

E un legământ toxic care, mai devreme sau mai târziu te va otrăvi pe tine, cea care
încearcă să producă schimbarea în el, nicidecum în el, care îşi urmează natura
firească şi naturală. Tu cauţi în el stabilitate, comuniune, iubire romantică şi mai
ştiu eu ce şi el caută în tine subtilităţi şi complicaţii şi se simte sufocat în
strâmtoarea relaţiei voastre. Tu te rătăceşti în labirintul personalităţii lui şi el caută
afară să întâlnească celelalte faţete ale personalităţii sale. De aceea unul e mai
implicat decât celălalt, fiindcă unul e mai complicat şi unul mai simplu. Tu ştii cel
mai bine ce rol joci în relaţia ta de cuplu.

Bineînţeles că poate fi şi invers. În experimentările mele bărbatul a avut fantezii cu


mine la oală şi din aceste frustrări sexuale am ajuns să ne salutăm din mers,
convieţuirea a luat sfârşit înainte de a începe. Nu spun că e un lucru rău să găteşti,
ba din contră, eu sunt o excelentă gospodină, dar ei voiau să mă reducă la acest
meşteşug, şi dacă se putea să fac şi o şcoală de specializare, ca să-i satisfac cele
mai adânci fantezii sexuale, aperitive şi ceafă la grătar , înainte şi după orgasm.
Masaj şi cuvinte simple. Fără complicaţii şi aspiraţii.

Când mă auzeau cum “aberam” despre viitorul meu strălucit şi despre visurile
mele, primul gând le fugea la Ana, fosta iubire, care face nişte plăcinte delicioase.
Ce-i trebuie omului bătăi de cap, viaţa e aşa cum ţi-o faci, şi puterea de decizie
stătea în mâinile dânsului. Zis şi făcut. Plecat. Altul la rând. Însurat. Emoţii şi
adrenalină.

Cum să mă bag în patul lui mama şi a lui tata? Cum altfel decât alegând din marea
de bărbaţi unul însurat şi cu doi copii, ca să avem siguranţa că nu-şi lasă plozii
pentru o blondă irezistibilă şi stupidă.

Acum e şansa mea! Dacă tot am fost atât de nefericită în copilărie, acum, am
oportunitatea să mă bag în pat între mama şi tata şi să mă vindec de rănile
copilăriei.

Însuratul mi-a dăruit exact provocarea de care aveam nevoie, tată lipsă, bărbat
lipsă, că doar nu era al “meu”, era al celei care purta numele de soţie. Aşteptam să
vină la mine. Repetam modelul din trecut, îl aşteptam pe tata care a plecat şi n-a
mai venit. Sărmanul om n-avea nici un gând, în afara week-end-urilor de amor
nebun, alcool şi libertatea ce-o găsea lângă mine departe de familie. Ce putea să-şi
dorească mai mult de la viaţă? Familie avea, amantă la fel, şi unde mai pui că era şi
discretă, inteligentă şi stupid de mândră, astfel încât omul dormea liniştit noaptea
cu telefonul deschis, ştia că n-aş fi sunat nici dacă dădea o maşină peste mine. Ce
noroc au unii…:-))

S-a terminat! Nu-l mai aştept să se întoarcă, nici pe el, nici pe tata. M-am vindecat!

Dar n-a fost uşor, 2 ani de terapie, şi meditaţie şi studiu continuu în ale sufletului
rănit. Şi mă gândesc la nefericitele care rămân agăţate într-o relaţie toxică şi se
târăsc în acest dans distrugător, numit relaţie de cuplu, căsătorie, fără să fie
conştiente de sufletul lor, care moare în fiecare zi, fără să întrevadă vreo ieşire
demnă, sănătoasă, fericită. Gândesc că despărţirea, divorţul e mai rea decât
convieţuirea. De unde se mai alimentează, dacă nu de aici?

Cum să mai învingi vechile sentimente din copilărie? Despărţirea de partener


reprezintă renunţarea la şansa de vindecare şi remediere a răului ce ţi-a fost făcut
de ei, părinţii, care la rândul lor au fost răniţi, uitaţi, privaţi de iubire. Cărăm după
noi acelaşi tipar familial fără să ne dăm seama că asta ne răpeşte şansa la viaţă. La
viaţa adevărată, nu la viaţa amărâtă ce ne-o oferă o pseudo-relaţie. Am renunţat să
mai car după mine fantomele trecutului, puţin îmi pasă de tradiţia din familie,
femeie singură, luptătoare şi independentă. Eu caut o relaţie cu un bărbat care caută
o relaţie pe termen lung, un bărbat care e prezent, un bărbat care rămâne, un bărbat
care iubeşte femeia cu personalitate, complicată şi cu visuri măreţe, un bărbat care
ştie să primească şi să ofere iubire, un bărbat care priveşte în aceeaşi direcţie , un
bărbat care nu vrea să renunţe la nicio bucăţică din mine. Îmi ajunge. Continui în
caietul relaţiei mele să aştern detaliile călătoriei noastre. Şi te sfătuiesc să faci la
fel, ca să fii pregătita pe când vine, să nu mai rătăceşti prin dulap şi gânduri. A
venit, eşti pregătită. Drum bun!

De la ce a pornit această căutare?

Mi-am dat seama că mi-am atins toate obiectivele ce mi le-am propus pe 2009 şi
unele din 2010. Sunt cu un pas în faţa timpului în materie de carieră. Wow, cât sunt
de tare!!!

Şi mi-am mai dat seama că obiectivele mele pe termen scurt şi lung nu includeau şi
viaţa alături de un bărbat. În primă fază am început să râd, pe urmă am rămas
uimită de constatarea făcută, şi-n a treia fază am început să caut prin caietul
visurilor indicii care să-mi infirme descoperirea. N-am găsit! Am rămas fără o
părere, mi-am zis că nu e sănătos să mă privesc altfel decât am făcut-o până acum,
să mă iau la întrebări sau să încerc să mă conving că nu asta-i viaţa adevărată. Mă
gândesc că toate vin pe un ritm anume…de ce să mă grăbesc, nu tot acolo ajungem
cu toţii? Căsătorie, copii, soţ. Şi am realizat că nu ajungem cu toţii la acest model
de familie. De ce? Fiindcă fiecare a trăit povestea lui de iubire într-un mod anume.

Eu trăiesc după filozofia că oricât de urgent e un lucru, nu te grăbi, fiindcă am


descoperit de cele mai multe ori că la sfârşitul sarcinii îndeplinite nu era chiar aşa
de urgent. Şi atunci, de ce să mă grăbesc??

Am învăţat să trăiesc încet, prezent, să savurez fiecare moment ce mi l-a dăruit


viaţa cu entuziasmul copilului care face primii paşi spre mama şi tata. Şi am
continuat să merg pe drumul meu, în stilul meu. Cred că am ales bine. Fiindcă nu
poţi grăbi lucrurile dar în acelaşi timp nu le poţi lăsa să vină spre tine. Recomand
să mergi spre ele, fără să te grăbeşti, fără să te agiţi, fără să te zbaţi: De ce nu mai
apare? Unde să mai ies? Ce să mai fac ca să-l întâlnesc? Ce culoare să mă mai
vopsesc?

El e? El e? Ştiu că mesajele astea te bântuie în faţa unui străin care îţi caută
privirea. Nicidecum nu te gândeşti la o partidă de sex sălbatic, ci te gândeşti dacă e
o partidă bună, care caută o relaţie cu o femeie pe termen lung…:-)

Şi te lupţi cu febra interioară, cu gândurile limitative, cu stima de sine scăzută în


urma eşecurilor trăite, cu modelele parentale , normele sociale şi morale, trăieşti
într-o închisoare din care nu te mai vezi eliberată, şi aşa ajungi să te arunci în
braţele primului venit căruia îi pui masca eternităţii pe faţă, şi îngheţi într-o
pseudo- relaţie care te macină, te omoară pe dinăuntru, în timpul în care tu îţi
păstrezi pe faţă zâmbetul unei femei “fericite şi împlinite” de relaţia pe care o are.
Numeşti iubire ce nu e iubire, şi ratezi iubirea din lipsa iubirii primite. Ştiu că nu e
drept, ştiu că te doare, ştiu că rătăceşti de atâta amar de vreme, ştiu că te-ai săturat
să aştepţi, ştiu că ţi-e teamă că n-ai să-l mai întâlneşti, ştiu că meriţi! Şi mai ştiu că
eşti singura care poate să se trezească şi să spună: De astăzi îmi trăiesc viaţa, de
astăzi aleg esenţialul din neesenţial, de azi devin conştientă de ceea care sunt, de
astăzi, fac sport în fiecare zi, de astăzi zâmbesc şi mulţumesc vieţii pentru ce am,
de astăzi învăţ să mă iubesc, de astăzi lupt pentru o viaţă adevărată, de astăzi mă
dezbrac de obiceiurile proaste şi nesănătoase, de astăzi caut ajutor dacă nu mă
descurc singură, de astăzi iert şi mă împac cu trecutul, de astăzi trăiesc ziua şi ale
ei frumuseţi.

Eu, la fel ca tine am uitat să trăiesc ziua şi viaţa m-a pedepsit.

Nu ai nici un drept să te plângi, nu eşti singura care e singură, care simte tristeţea,
care e încercată , minţită, rănită. Nu ai nici un drept să mănânci în exces, să nu faci
sport, să te otrăveşti cu tutun, alcool şi droguri. Nu ai nici un drept să-ţi dormi
viaţa. Nu ai nici un drept să blestemi şi să acuzi familia, societatea, viaţa. Ei au
făcut ce au ştiut mai bine, atât au putut. Tu ce faci pentru viaţa ta, înafară de a te
plânge? Vreau să văd cum lupţi cu trecutul şi ale lui obiceiuri nesănătoase. Ridică-
te, fii demnă, nu mai aştepta să vină prinţul, milionarul, fă-ţi viaţa frumoasă. Eşti
singura care are această putere. Nimeni din afară nu-ţi va aduce ceea ce-ţi lipseşte.
Te asigur!!

Desparte-te de gândul ăsta o dată pentru totdeauna! Nu mai aştepta! Acţionează!


Trăieşte! Bucură-te de soare, de lună, de mâncare, de cei dragi, de tot ce te
înconjoară. Într-o secundă poţi pierde tot ce ai, şi poţi să nu te mai întâlneşti
niciodată cu această experienţă ce ţi-a fost dată. Zâmbeşte! Deschide-te în faţa
experienţei! Crede în tine! Şi visează! Eşti liberă să faci ce vrei şi nu te bucuri de
acest drept. Alţii sunt încorsetaţi de boală, alţii mor în închisori, alţii trăiesc pe un
pat de boală, tu ai tot ce vrei şi nu trăieşti.

Mai devreme sau mai târziu plăteşti! Nimic nu ţi se cuvine în viaţă. Ce trimiţi sus,
vine jos. Dacă ai impresia că dai totul şi nu primeşti nimic în schimb, te înşeli. La
fel cum te înşeli în privinţa dragostei, ea nu poate fi închisă într-un pumn, într-o
cameră, într-o casă, ea are rolul să circule dinăuntru în afară şi tot aşa. La fel ca
viaţa, curge…nu poţi poseda pe nimeni şi nimic. Întoarce-te cu faţa la viaţă!