Speciile genului liric

Genul liric este opera literară în care autorul își exprimă gândurile și sentimentele în
mod direct cu ajutorul a numeroase procedee artistice precum figuri de stil ori simboluri
artistice.
Specii ale genului liric Elegia; Epigrama; Epistola; Oda; Pastelul; Meditația; Satira;
Pamfletul; Sonetul; Rondelul; Gazelul; Glosa; Romanța; Imnul; Doina; Idila; Haiku.

Elegia
Este specia genului liric caracterizată prin exprimarea unui sentiment de tristețe
ajungând de la melancolie la durere. Sentimentele elegiace pot fi identificate la mai multe
specii ale liricii culte. Elegia a fost și este considerată muza durerii.(Exemplu: Elegie de
Mihai Eminescu)

Epigrama
Este o specie a poeziei lirice care are proporții reduse, de regulă catren, și satirizează
elementele negative ale unui caracter omenesc ori ale unei situații și se poate termina într-o
poantă ironică la adresa unui personaj ori a unui fapt. Epigrama este o formă fixă de poezie ce
are un conținut umoristic, satiric, poetic și o structură binară ce poate oferi simetrie și opoziție
între argument și contraargument.(Exemplu: De poftiti de Mihai Eminescu)

Epistola
Este specia care ilustrează genul liric de nuanță didactică specifică clasicismului și
care denumește o scriere literară în versuri, care respectă canonul unei scrisori. Aceasta poate
fi adresată unui destinatar real ori fictiv și se poate distinge printr-un conținut filozofic și o
atitudine satirică.
Exemplu: Scrisoarea catre Veronica Micle
Oda
Este specia poeziei lirice alcătuită din strofe care au aceeași formă și structură metrică
în care se prezintă entuziasmul sau admirația față de persoane ori fapte eroice sau idealuri. În
anumite realizări, oda este înrudită cu imnul.
Exemplu: Oda(in metru Antic) de Mihai Eminescu
 Pastelul
Este o creație care, prin intermediul unui peisaj, poate transmite sentimentele eului
liric contemplator. Modul de expunere folosit în creația lirică este descrierea, iar piesele
dominante aici sunt imaginile artistice realizate prin figuri de stil ce sunt organizate într-o
descriere de tip tablou.
Exemplu: Sara pe deal

Meditația
Este un fenomen mental care descrie o stare de atenție asupra unui gând ori
conștientului, subconștientului sau inconștientului. Meditația implică atenția spre gândirea
însăși, fără a te lăsa dus de alte gânduri.
Exemplu: La steaua
Satira
Este forma caracteristică genului liric ce se descrie prin forma de critică a slăbiciunilor
individuale, sociale sau general omenești, uneori chiar într-un mod acuzator. Caracteristicile
stilistice ale formei sunt ironia, extragerea caricaturală a anumitor aspecte particulare și
construirea unor relații neobișnuite de o apartenență absurdă.( Exemplu: Scrisoara 1)

Pamfletul
Este o specie literară în versuri sau proză cu caracter satiric, unde autorul înfierează
anumite stări morale, concepții sau aspecte negative ale realității sociale ori trăsături de
caracter ale unei persoane.
Sonetul
Începând din secolul al XIII-lea, sonetul a început să semnifice un poem cu formă fixă
de paisprezece versuri, care respectă o schemă foarte precisă de rimă și o structură logică.
( Exemplu: Sonet de Mihai Eminescu)

Rondelul
Este o poezie scurtă care care o formă fixă cu o structură care se bazează, ca și balada,
pe refren. A apărut în Franța medievală sub denumirea de „rondeau”, iar originile sale se
găsesc în cântec.(Exemplu:
Gazelul
Poate fi definit ca o poezie lirică în distihuri cu monorime ce sunt dispuse astfel:
versurile primului distih rimează între ele, iar rima se păstrează în al doilea vers al celorlalte
distihuri. În multe cazuri, după rimă urmează radiful, un cuvânt sau un grup de cuvinte care se
repetă, iar ultimul distih conține takhallos-ul, pseudonimul poetului. (Exemplu: Gazel de
Mihai Eminescu)
Glosa
Este o poezie cu formă fixă și caracter gnomic unde, în fiecare strofă, începând de la
cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă. Versul comentat se repetă
la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproduce în ordinea inversă versurilor primei
strofe.( Exemplu: Glossa de Mihai Eminescu)
Romanța
Este o poezie lirică de inspirație erotică, ce poate fi cântată pe o melodie lină,
melancolică. Romanța în Evul Mediu denumea poemele epice care sărbătoreau fapte eroice
sau vitejia unor erori.( Exemplu: Mai am un singur dor)
Imnul
Prin imn se înțelege un anumit tip de cântec, de obicei religios, care este compus pentru a
admira, lăuda sau adora, care se adresează de cele mai multe ori zeități ori figuri importante
istorice sau mitologice.
Doina
Este o creație vocală, instrumentală sau lirică, specifică poporului român, în care autorul
necunoscut, își exprimă sentimentele de dor, tristețe, jale, de revoltă, iubire sau chiar ură
împotriva asupritorilor. (Exemplu: Doina de Mihai Eminescu)
Idila
Este o specie de poezie lirică și erotică din sfera poeziei bucolice în care este prezentată viața
și dragostea în formă optimistă sau idealizată. Haiku Este un gen de poezie japoneză cu o
formă fixă ce este alcătuită din 17 silabe ce sunt repartizate pe 3 versuri formate din 5, 7
silabe. (Exemplu: Sara pe deal)
 Idila
Lacul
De Mihai Eminescu

Poezia "Lacul" de Mihai Eminescu a fost publicată în revista "Convorbiri literare" în

anul 1876. În creația lirică eminesciană se regăsesc cele două specii, pastel și idilă, care se
îmbină armonios, valorificând cele două teme centrale ale operei autorului: natura și iubirea.

Idila este o specie a genului liric în care sentimentul de iubire este puternic conturat
fiind idealizat într-un cadru rustic, iar perspectiva este una optimistă.

Titlul poeziei este alcătuit dintr-un substantiv comun, articulat, care reprezintă unul
dintre motivele cele mai întâlnite din lirica eminesciană, "lacul" și numește simbolic, cadrul
naturii încântătoare. Locul întâlnirii celor doi îndrăgostiți este conturat de elemente
decorative, precum "barca", "trestiile", "nuferii", "luna.

În primul rând, o trăsătură specifică idilei este dată de tema iubirii, temă care se
regăsește în poezia "Lacul", eului poetic având aspirația pentru o iubire ideală, conturată de
cealaltă temă centrală eminesciană, natura. Motivele care conturează cele două teme sunt:
"lacul"-locul de întâlnire a celor doi îndrăgostiți, "barca", "trestii", luna, "nuferi".

În al doilea rând, viziunea autorului asupra iubirii este una optimistă în primele patru
strofe, acesta prezentând cadrul natural perfect pentru împlinirea ei, trăsătură specifică idilei,
dar în ultima strofă, acesta este cuprins de dezamăgire, înțelegând că iubriea ideală reprezintă
doar un vis.

În al treilea rând, trăsăturile specifice idilei, atât tema iubirii ideale, cât și viziunea
optimistă asupra acesteia sunt evidențiate în cele cinci strofe ale poeziei. Poezia are un număr
fix de patru versuri/cinci catrene, care surprind trecerea de la speranța împlinirii iubirii, la
dezamăgirea sfâșietoare provocată de neîmplinire. Opera lirică este împărțită în două planuri,
unul real-exterior, care prezintă tabloul natural și unul ideal-interior, reprezentat de
sentimentele eului creator.
 În prima strofă este prezentat cadrul naturii, locul în care eul își dorește să cunoască în
profunzime sentimentul de iubire absolută, sentiment profund conturat în cadrul speciei idilă,
prin intermediul imaginilor artistice vizuale "Lacul codrilor albastru", "nuferi galbeni" și a
celor motorii: "Tresărind în cercuri albe", "El cutremură o barcă".

În a doua strofă, apar mărcile subiectivității eului liric, care compun spațiul interior al
trăirii, precum pronumele personale la persoana I, singular, "eu", "-mi" și verbele la persoana
I, singular, "trec", "ascult", "aștept", "să-mi cadă", care accentuează dorința arzătoare de a o
vedea pe "ea", iubita sa. Își imaginează venirea ei, prin imaginea vizuală "Ea din trestii să
răsară". Repetiția cuvântului "parcă", în secvența "Parc-ascult, parc-aștept", redă motivul
așteptării, care exprimă nesiguranța, incertitudinea, astfel cadrul nu este real, ci doar imaginar.
Această idealizare a ființei iubite reprezintă o trăsătură a idilei.

Strofa a treia și a patra prezintă în continuare idila imaginată de eul liric, care se
desfășoară asemenea unei întâlniri de vis dintre doi parteneri. În a treia strofă, imaginea
vizuală "Și să scap din mână cârma,/Și lopețile să-mi scape" reprezintă momentul pierderii
controlului asupra bărcii și concentrarea asupra sentimentului de dragoste, idealizat în mod
absolut în a patra strofă, procedeu specific idilei.

În a patra strofă, natura este dominată de "lumina blândei lune", cadru feeric, perfect
pentru împlinirea iubirii cuplului, iar prin personificarea "blândei lune", parcă cei doi ar fi
vegheați. Dintre cele două strofe se desprinde armonia ideală dintre natură și sentimentele
imaginate de eul liric.

Ultima strofă se diferențiază de celelalte patru prin sentimentul de tristețe profundă de

care este cuprinsă. Eul liric este profund dezamăgit de neîmplinirea iubirii, sentiment conturat
prin pauza meditativă din secvența "Dar nu vine..." și de versul "În zadar suspin și
sufăr/Lângă lacul cel albastru", în care eul liric trece brusc de la vis la realitatea dură. Lacul,
locul împlinirii dragostei devine un loc al suspinelor și al tristeții. Subiectivitatea eului liric
accentuează mai mult starea de rău provocată de neîmplinirea dragostei, acesta recunoscând
că este un "singuratic". Dinamismul lacului nu mai există, acesta fiind doar un loc al
suspinelor și melancoliei eului creator.
 Elementele de versificație sunt ritmul trohaic, rima încrucișată și măsura fixă, de 8
silabe.

Poezia "Lacul" de Mihai Eminescu este o operă literară în versuri, o idilă care prezintă
un tablou din natură descris într-un mod deosebit, în care cei doi îndrăgostiți trăiesc o iubire
ideală, accentuată în mod deosebit, mod specific poetului remarcabil.