Politica bugetar-fiscala a Republicii Moldova

Introducere
Evoluția economiei naționale, din ultimii ani, poate fi considerată favorabilā pentru valorificarea
întregului potențial economico-financiar și dezvoltarea durabilă a lärii. O contribuție importantā,
la crearea acestor premise, revine sistemului financiar public, care, prin intermediul politicii
bugetare și al mecanismului de redistribuire a resurselor financiare publice, are implicații directe
asupra creșterii economice, asigurând realizarea obiectivelor de stimulare a activităților
economice, de protecție socială, creșterea nivelului de trai și reducerea sărāciei.
Politica bugetar-fiscală joacă un rol de prim ordin, în cadrul politicilor aplicate de Guvern, pentru
realizarea principalelor obiective macroeconomice, care sunt, de obicei, multiple, precum: un
nivel ridicat de ocupare a forței de muncă; o rată ridicată de creștere economică; stabilitatea
prețurilor; echilibrul balanței de plăți externe etc., utilizând în acest scop instrumente proprii –
modificarea numărului, tipurilor, ratelor impozitelor și a taxelor, ajustări în volumul și structura
cheltuielilor publice, opțiuni privind gestionarea soldului bugetar. Politica bugetar-fiscală
influențează toate sferele vieții: economică, politică și socială. Prin intermediul ei, se formează
resursele financiare ale statului, se realizează politica socială, se stimulează activitatea
investițională etc. Aplicând instrumentele politicii bugetarfiscale, statul realizează reformele pe
care e axată strategia de dezvoltare social-economică a țării.
Obiectivele politicii bugetar-fiscale:
 Legislație -scală și vamală favorabilă dezvoltării economice;
 Măsuri de consolidare a veniturilor bugetare în vederea -nanțării cheltuielilor publice;
 Corelarea cadrului de cheltuieli cu cadrul de resurse disponibile;
 Măsuri pentru susținerea mediului de afaceri;
 Promovarea utilizării e-ciente a resurselor publice;
 Îmbunătățirea calității serviciilor publice pentru a sprijini obiectivele de creștere
economică și echitate socială prin implementarea unor măsuri de reformă care vor
contribui la cheltuieli e-ciente, sustenabile și favorabile creșterii economi

1.1. Conceptul și sfera de cuprindere a politicii bugetar-fiscale

Politica bugetar-fiscalā, fiind o parte componentă a politicii economice a țării, reprezintă o
pîrghie efectivă în reformarea economiei. Această politică influențează toate sferele vieții:
economică, politică, socială. Prin intermediul ei, se formează resursele financiare ale statului, se
realizează politica socialā, se stimulează activitatea investitională etc.
Mecanismul bugetar-fiscal asigură o influență dublă asupra proceselor economice: în primul
rînd, majorind cheltuielile bugetare în domeniile prioritare și, în al doilea rînd, creind condiții de
acumulare a veniturilor prin intermediul sisiemului fiscal. Folosind instrumentele politicii
bugetar-fiscale, statul realizează reformele pe care e axată strategia de dezvoltare social-
economică a țarii.
Un sistem fiscal perfect reprezintă una din cele mai complicate sarcini ale politicii economice a
statului, nu doar pentru țārile în tranziție, dar și pentru cele dezvoltate. Pe de o parte, politica
fiscală trebuie să asigure resurse financiare pentru existența statului, pe de altă parte, impozitele
trebuie să creeze agenților economiei condiții favorabile pentru activitate.
Politica fiscalā a Guvernului constă în puterea de a percepe impozite și de a cheltui. Ea se
manifestā, în practică, prin bugetul de stat care cuprinde partea de venituri și pe cea de cheltuieli.
Veniturile bugetului de stat se obțin în cea mai mare parte pe calea impozitelor. Cheltuielile
bugetului de stat, numite și cheluieli publice sau cheltuieli guvernamentale, au ca destinație
satisfacerea unor necesități sociale precum cele de invățāmânt, educație, sănătale, protecție
socialā, ordine publică, protecția mediului, apărare etc. În bugetul unei ļāri se concentrează
întreaga politică liscală a acesteia.
Legea bugetului public, în care este concentrală întreaga politică fiscală a unui stat, este
considerată, pe bună dreplate, ca cea mai importantă lege dintr-o tară, după Constituția sa.

1.2. Politica bugetar-fiscală în domeniul veniturilor publice

Instrumentele de politică fiscală pe care statul le utilizează cu scopul de a influența activitatea
economică privată sunt: impozitele, cheltuielile bugetare, care includ și transferurile și
subvențiile de la buget și reglementările fiscale.
Politica fiscală în domeniul veniturilor constă în modalitatea în care guvernul concepe și
acționează pentru obținerea veniturilor bugetare precum impozite, taxe. contribuții etc.
Impozitele reprezintă transferuri obligatorii prin forța legii, de buni de la persoanele fizice și
juridice la bugetul statului. Din venitul total al unei persoune, scăzând impozitul, rezultā venitul
disponibil.
Venitul disponibil reprezintă sumu de bani rāmusā efectiv la dispoziția persoanelor fizice și
juridice care poate fi folositā de fiecare după bunul plac.
Datorită impozitului plātit o persoană rămâne cu un venit disponibil mai mic. față de venitul total
și, ca urmare, va cumpăra mai puține bunuri sau servicii. În același timp, banii preluați de la
cetățeni, agenții economici și instituții, pe calea impozitelor, ajung la bugetul statului, la capitolul
„venituri". Din aceste venituri se efectuează cheltuieli de interes public precum asigurarea ordinii
publice, apărarea tärii, invățâmănt, sānătate, construcția de căi de comunicație, reducerea poluāri.
Plata impozitelor generează reducerea veniturilor populației și respective scade cererea de bunuri
și servicii. Reducerea veniturilor populației și scăderea cererii de bunuri și servicii constituie
principalii factori (pirghii) ale politicii fiscale de a influența economia globalā în ansamblul său.
Fiecare din acești factori nu se poate folosi independent și chiar dacă s-ar urmāri acest lucru nu
se poate ca efectele produse de folosirea unui factor să nu influențeze și celălalt factor.
Consecințele creşterii impozitelor sunt numeroase și dintre cele mai diferite.
Reducerea cererii de bunuri și servici conduce la mieşorarea nivelului real al produsului intern
brut (P.I.B.).
Sporireu impozitelor și a celorlalte obligații de plată bugetare, conduce la creșterea prețurilor
produselor și serviciilor pentru populație și a factorilor de producție pentru agenții economici.
Aceasta va determina schimbarea comportumentului și a atitudinii unor persoane fizice de a
munci, economisi, investi.
Dispoziția statului de mărire a impozitelor generează numeroase și serioase complicații prin
fenomenul reacțiilor anticipate: multe persoane fizice și juridice iși modifică obiectivele față de
mediul economic, social și politic. Pentru cei mai mulți faptul de a munci mult, cinstit și bine,
pentru a avea un venit disponibil cit mai mare, reprezintă o problemā de viață fourte serioasă.
Din momentul în care statul -penalizează munca cinstitā", prin introducerea unor impozite
deosebit de mari, modifică comportamentul și atitudinile multor persoane față de mediul
economic. social și politic.
Modificările de comportament și atitudine se pot manifesta și prin refuzul de a mai lucra,
considerind că nu merită să muncești pentru a da statului cea mai mare parte de venit și se obịine
recurgerea la fenomenele de evaziune fiscalā, manifestată sub diferite forme, precum: munca la
negru; reducerea artificială a veniturilor obținute, declarate și impozitate; nedeclararea în
totalitate a veniturilor, emigrarea în alte jāri cu fiscalitate mai mică, refuzul investitorilor sträini
de a-și mai plasa capitalurile într-o asemenea țară, schimbarea atitudinii politice, a unei muri
pārți din populație, față de partidul de guvernămint și de guvernul aflat la conducerea țārii și
multe altele.
Creșterea impozitelor generează serioase nemulțumiri pentru un mare număr de contribuabili
persoane fīzice și juridice, ale căror reacții pot merge pänă la udevārate revolte fiscale, căderea
de la putere a Guvernului și partidului cure a ciştigat uitimele alegeri ete. İncercarea de
cuantificare a acestor efecte, unele de sens contrar, va conduce la concluziu că există o mare
dificulute în a alege intre eficiență și echitate în elaborarea polilicii fiscal-bugetare.
În perioada analizată, aportul cel mai mare asupra veniturilor publice le-au avut impozitele şi
taxele pe mărfuri şi servicii, în 2019 acestea constituind cca 64% în total venituri, înregistrând o
creștere de 6,4% față de 2018, acest fapt denotă dependența economiei naționale de consum (în
ianuarienoiembrie 2019 comerțul cu amănuntul a înregistrat o creștere reală de circa 13,7% și
comerțul cu ridicata – o creștere nominală de 16,1% față de perioada similară a anului 2018). În
perioada analizată am asistat la o creștere a contribuțiilor şi primelor de asigurări obligatorii cu
7,3%, deținând ponderea de circa 29% în volumul total al veniturilor bugetare și asigurând cca
25% din creșterea totală a veniturilor. Respectiv, în anul 2019, Republica Moldova a primit
granturi într-un volum ce depășește de circa 4 ori volumul primit în aceeași perioadă a anului
trecut. Organizațiile internaționale au oferit, în această perioadă, de cinci ori mai multe granturi.
Deși ponderea acestora este destul de joasă (2,5%), această majorare a asigurat 25% din creșterea
veniturilor totale.

În structura veniturilor bugetului public naţional, partea majoră continuă să o deţină veniturile din
impozite și taxe, preponderent cele din contul taxei pe valoarea adăugată, care au influențat în cea mai
mare măsură creșterea veniturilor. Încasările din TVA s-au majorat în 2019 cu 8,4% și au asigurat 32%
din creșterea totală a veniturilor și din accize – cu 9,6%, contribuind la creștere în proporție de 11%.
Astfel, ponderea covârșitoare în formarea veniturilor publice revine veniturilor fiscale. Aportul cel mai
mare asupra veniturilor publice le-au avut impozitele şi taxele pe mărfuri şi servicii. Prin urmare, bugetul
continuă să se creeze, prioritar, pe seama impozitelor indirecte. Tendinţa actuală de formare a
veniturilor bugetare pe seama impozitelor indirecte, nu poate fi pozitivă pentru ţara noastră, întrucât
afectează direct populaţia social vulnerabilă.

1.3. Politica bugetar-fiscală în domeniul cheltuielilor publice

În tārile dezvoltate statul se implică în toate sferele vieții economice și sociale. De modul în care
un stat reușește să administreze economia depinde insiși prosperitatea țării respective, locul ei
între celelalte națiuni ale lumii.
Instrumentele de politică fiscală pe care statul le utilizează cu scopul de a influența activitatea
economică privată sunt:
-impozitele;
- cheltuielile bugetare, care includ și transferurile și subventiile de la buget;
- reglementārile fiscale care includ și măsurile de control.
Politica fiscală în domeniul cheltuielilor bugetare constă în achiziți guvemamentale de bunuri și
servicii, transferuri și subvenții.
Transferurile și subventiile de la buget se acordă pentru asigurările sociale, pentru ajutorarea
persounelor särace, avînd ca scop asigurarea veniturilor minime necesare mijloacelor de
existență pentru o parte din populație.
Trebuie de avut în vedere că, din punct de vedere al efectelor ce au loc pe plan economic, între
cheltuielile efectuate din bugetul de stat și cheltuielile ale agenților economici şi'sau ale
persounelor fizice nu există nici o deosebire.
Cheltuielile publice vizează bunuri și servicii, care nu se pot vinde și nu se pot cumpăra pe piață.
Exemplu sunt apărarea ārii, ordinea publică, aerul și apa curate (prin efectuurea unor cheltuieli,
suportate de stat, pentru prevenirea poluării). De modul in care sunt cheltuiți banii publici
depinde in foarte mare măsură situația economică și socială dintr-o țarā. Nici o cheltuială
bugetarā nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.
Cheltuielile guvemamentale se efectuează prin achizițiile guvernamentale și Lransferurile de la
buget, care includ și subvențiile.
Achizițiile guvernamentale cuprind cheltuielile realizate pentru cumpărarea de bunuri și servicii
publice precum: construcția de școli, spitale, șosele, plata profesorilor, medicilor, politiştilor etc.
Transferurile de la buget sunt sume de buni acordate de stat persoamelor fizice sărace pentru care
acestea nu sunt obligate să presteze, în schimb, nici un serviciu.
Exemple de transfemri de la buget sunt sumele acordate sub forma ajutorului de șomaj, cele
pentru încălzirea locuințelor pe timp de iarnă, pensii pentru veteranii de război, pentru
incapacitate de muncă, peniru vechime în muncă etc.
İntrucit transferurile și subvențiile de la buget nu sunt facute pentru realizarea și'sau cumpărarea
unor bunuri sau servicii, ele nu sunt incluse in P.L.B.
Plata dobinzii pentru datoria bugetară nu reprezimtă o cheltuială pentru achiziționarea de bunuri
și servicii publice curente, fapt pentru care este deasemenea exclusă din P.LB.
Dezvoltarea economică și socială a unei țări depinde forte mult și de modul in care sunt efectuate
cheltuielile guvemamentule, de politica fiscală a guvernului în acest domeniu, concretizată în
reducerea şomajului, a inflaliei, sporirea volumului producției ete.
Cu cit mai mult cheltuielile bugetare se coneretizează în bunuri și servicii, cu atît mai mult
efectele pozitive, pe plan economic și social vor fi mai mari și se vor concretiza în sporirea
volumului producției, a numărului persoanelor salariate, reducerea șomajului, scāderea inflațici.
Cheltuielile și veniturile guvemamentale produc cel puțin două efecte majore:
- influențează repartizarea produsului intern brut și, respectiv, a produsului national brut intre
consumul privat, consumul public și investiții:
-influențează producția și prețul produselor realizate în diferite domenii de activitate.
Volumul, structura și eliciența cheltuielikor bugelare sunt decisive pentru intreaga viață
economică și sucială a unei țări.
În abordarea cheltuielilor bugetare o atenție deosebitā trebuie acondată subvențiilor.
Principiile de echitate fiscală impun ca stabilirea impozitelor să se facă în funcție de capacitatea
contributivă a fiecănia, adică în funcție de veniturile și averea obținută.
Obligațiile fiscale trebuie să înceapă de la un anumit nivel al veniturilor unei persoune fizice și
juridice, să țină cont de situațiu economică și socială a acestora. Un stat este cu atit mai bogat,
mai puternic, cu cit are mai mulți celățeni bogați. Interesul statului este ca numărul și bogăția
acestora să crească tot mai mult întrucit și veniturile sale vor fi mai mari.
Realizarea acestor deziderate se poate înfăplui, intr-o mare măsurā și pe calea subvențiilor fiscale
și a celor sociale.
Folosirea subvențiilor este o problemā foarte delicată, care presupune multă şiință in adoptareu
deciziilor in acest sens.
Subvenția fiscală de venit reprezintă partea din venitul total impozabil obținut de o persoună, dar
care este scutit de la impoziture.
Subvenția fiscală de impozit reprezintă impozitul scutit de la plată, ceca ce reprezintă în fupt un
supliment de salariu.
Acordarea subvenției fiscale de venit și de impozit este impusă de înfüptuirea principiilor de
echitate fiscală și socială. Mai precis, prin acordarea subvenției fiscale de venit și de impozit se
urmăreşte a se asigura minimul de venit strict necesar mijloacelor de subzistență unui salariat și
membrilor sãi de familie, rude pînă la gradul II, fără venituri, aflați în întreținerea sa.
Subvenția socială de venit reprezintā suma de bani oferită de stat unei persoane sau gospodārii,
sub formā de ajulor bănese nerambursubil, în scopul asigurării supraviețuirii, în țările sărace,
respectiv pentru acordarea mijloacelor necesare unui trai decent, în țările bogate, in special în
cele care înfăptuiesc statui bunāstārii sociale.
Acordarea acestor subvenții se constituie efectiv și ca o măsură de protecție socială a persoanelor
aflate la limita supraviețuirii.

Concluzii
Pentru rezolvarea problemelor social - economice în țările cu economie de tranziție sunt aplicate
cu succes mecanismele de intervenție a statului cît și instrumentele mecanismului de piață.
Neajunsurile și caracterul restrins ale pieții fac necesară și justificată intervenția statului în
economie.
Experiența aplicării finanțelor statului în reglarea macroeconomică de către alte state reprezintă
pentru Republica Moldova un interes incontestabil deoarece finanțele statului joacă un rol
important în petrecerea reformelor economice în țară.
La momentul de față una din sarcinile principale este atingerea stabilității economice și
fianciare. Direcția principală a politicii financiare trebuie să fie reper al stabilizării sistemului
financiar și creării condițiilor pentru investiții.
Actuala politică bugetară, promovată de Guvernul R.M poartă un caracter pasiv, fără a contribui
esențial redresării stării de criză. Necesitatea modificării ei este indiscutabilă. Problema
principală a politicii fiscal-bugetare a Republicii Moldova în domeniul veniturilor este
identificarea echilibrului între necesitatea majorării veniturilor ca sursă principală a cheltuielilor,
direcționate spre reducerea sărăciei, precum și necesitatea susținerii mediului de afaceri, care este
factorul principal de creștere economică,
Se impune concluzia că direcția de transformare a politicii bugetare actuale într-o politică activă
este anume promovarea unor contribuții considerabile ale statului la relansarea activitații
economice.