Fierul si aplicatiile sale

PROPRIETATI
Fierul este un element chimic metalic, notat cu simbolul Fe , ce are numărul atomic 26 și masa atomică 56. Este un
metal aflat în prima grupă a metalelor tranziționale. Este elementul chimic cel mai întâlnit pe Terra, formând cea mai
mare parte a nucleului acestei planete și este al patrulea element ca abundență în scoarța terestră. Acesta este bun
conducător de electricitate și căldură, este maleabil și ductil, are desitatea egala cu 7,874 g/cm3 si are
proprietati magnetice.

Proprietățile mecanice ale fierului și ale aliajelor sale sunt evaluate prin teste variate, precum scala Brinell, scala
Rockwell sau teste de tracțiune, printre altele; rezultatele fierului sunt atât de consistente încât fierul este des folosit
pentru calibrarea măsurătorilor sau pentru a compara rezultatele unui test cu ale altuia. Acele măsurători dezvăluie
că aceste proprietăți mecanice ale fierului depind de puritate: cele mai pure cristale de fier sunt mult mai moi decât
cele de aluminiu. Adiția a doar 10  părți per milion de carbon le poate dubla duritatea. Duritatea crește rapid cu un
conținut de carbon de 0,2% și este saturată la ~0.6. Fierul produs industrial, care este cel mai pur (aproape 99,99%
puritate), are o duritate de 20-30 Brinell.

La fel ca și alte elemente ale grupei 8, fierul prezintă numeroase stări de oxidare, de la -2 la +6, deși cele mai
comune sunt +2 și +3. Fierul elementar este întâlnit în meteoriți și unele medii sărace în oxigen, dar este reactiv cu
oxigenul și apa. Suprafețele proaspăt tăiate ale fierului au o culoare gri-argintie, sunt lucioase, dar
se oxidează în aer, produsul de reacție fiind oxizii de fier, cunoscuți de asemenea sub denumirea de rugină.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Fier#Bibliografie
http://imake.lefo.ro/~laurentiu.bulgaru/substante_anorganice/metale/fier/fiersn
u.html
https://www.graphtec.ro/despre-fier/
http://proalba.ro/bune-practici-reciclarea-fierului-vechi-si-materialelor-
neferoase

ALIAJE
In prezent fierul constituie cel mai important metal util datorită rolului pe- care îl au cele două aliaje
ale sale – fonta şi oţelul – în dezvoltarea societăţii noastre. Atat fonta cat şi oţelul sunt aliaje ale
fierului cu carbonul, deosebindu-se în primul rand prin conţinutul de carbon. Oţelul posedă un
conţinut mai mic de 2,04% C, valoare care constituie linia de demarcaţie dintre aceste materiale.
Eforturile care se fac în prezent în întreaga lume de a produce cat mai mult oţel demonstrează că
oţelul este unul din cele mai importante materiale ale epocii noastre.

Fierul pur nu prezintă o importanță practică. În schimb, aliajele fierului cu carbonul numite fontă și oțel sunt
materialele metalice cele mai utilizate în tehnică. Fonta este aliajul fierului cu carbonul, care conține între 2,11% și
6,67% carbon, iar oțelul, aliajul fierului cu carbonul care conține sub 2,11% carbon. În afară de fier și carbon, atât
fontele cât și oțelurile, mai conțin, în cantități mici, și alte elemente care nu au putut fi complet îndepărtate în procesul
de elaborare sau care au fost introduse în mod voit, pentru a le conferi anumite proprietăți (elemente de aliere). 

Fonta prezintă următoarele caracteristici generale: se toarnă bine, se prelucrează prin așchiere, dar nu se poate
prelucra plastic (nu se poate lamina sau forja) și se sudează greu. Fontele turnate în piese mari sunt numite și fonte
de a doua topire și se obțin din fonte brute, prin retopirea în cuptoare speciale (cubilouri) în scopul înlăturării
impurităților și a obținerii anumitor compoziții. Ele pot fi: fonte cenușii,fonte nodulare și fonte maleabile.
 Fontele cenușii se toarnă foarte bine și se prelucrează prin așchiere, fiind ieftine.
 Fontele nodulare se obțin prin adăugarea de magneziu în baia de fontă. Prezintă proprietăți mecanice la fel
de bune ca oțelul și se toarnă la fel de bine ca fonta cenușie.
 Fontele maleabile se obțin printr-un tratament termic special ; se pot prelucra bine prin așchiere și au
proprietăți mecanice apropiate de ale oțelului.

Oțelul este un aliaj ce conține ca elemente principale fierul și carbonul, având un conținut de carbon sub 2,2%.

Aliajele fier-carbon cu mai mult de 2,2% carbon se numesc fonte. Oțelurile sunt materialele cu cea mai largă utilizare
în industrie. Proprietățile lor pot să varieze în limite foarte largi, în funcție de conținutul de carbon și de alte elemente
de aliere.
În funcție de conținutul în elemente de aliere, oțelurile se împart în:

 oțeluri nealiate (numite și oțeluri carbon), care conțin ca elemente principale doar fierul și carbonul
 oțeluri aliate, care pe lângă fier și carbon conțin și alte elemente: nichel, crom, molibden, vanadiu etc.
În condiții de echilibru, cei mai importanți constituenți ai oțelurilor nealiate sunt ferita, austenita, cementita și perlita.
Pentru a îmbunătăți cât mai mult duritatea și rezistența oțelurilor, acestea se supun de regulă unor tratamente
termice cum ar fi călirea sau nitrurarea. Scopul final al unor asemenea tratamente este de obicei
obținerea martensitei.
COMPUSI

Compușii chimici ai fierului, care includ compuși feroși și ferici, au multe utilizări. Oxidul de fier amestecat cu pudră
de aluminiu poate fi aprins pentru a crea termitul, folosit în prelucrarea minereurilor. Formează compuși binari
cu halogenii și calcogenii. Printre compușii organometalici, ferocenul a fost primul compus-sandwich descoperit.

Fierul formează cu oxigenul combinații divalente și trivalente. Fenomenul de oxidare a fierului se mai numește
ruginire.
Oxidul feros, FeO (II), se obține prin arderea directă a fierului. El este stabil doar la temperaturi de peste 833 K
(560oC) și este de culoare neagră.
Oxidul feric, Fe2O3 (III), numit și hematit, este un mineral de culoare maronie, obținut prin oxidarea fierului în condițiile
existenței unui surplus de oxigen. El reprezintă principala sursă de obținere a fierului.
Oxidul feric-feros, Fe3O4 (II,III), numit și magnetit, este materialul natural cu cele mai bune proprietăți magnetice.
Deși acești oxizi formează straturi protectoare la suprafața pieselor, porozitatea acestor straturi este atât de mare
încât obiectele din fier expuse efectelor atmosferei ruginesc continuu până la distrugerea lor completă.
Oxidul feric este opac la radiații ultraviolete și infraroșii, proprietate ce își gasește aplicații la
fabricarea geamurilor termoabsorbante.
În combinație cu carbonul, fierul poate forma soluții solide sau carbura de fier Fe3 (numită și cementită). În funcție de
temperatură și de conținutul de carbon, soluțiile solide sunt ferita, austenita și ferita δ.
Pentacarbonilul de fier, Fe(CO)5 se obține prin reacția, sub presiune, a fierului cu monoxidul de carbon. Prin
descompunerea sa se obține fierul carbonil cu o puritate de 97,5 %. De asemenea, el se folosește pentru obținerea
a numeroși compuși ai fierului cu utilizare în sinteza organică.
Tiocianatul de fier, Fe(SCN)3 are o culoare roșie caracteristică și servește la punerea în evidență a ionilor Fe3+.

Din pacate, oamenii nu reusesc sa inteleaga faptul ca zacamintele de metale feroase sunt resurse care se pot epuiza
destul de curand, daca sunt exploatate in ritmul actual. Aceste resurse neregenerabile sunt destul de vulnerabile in
fata cerintelor din ce in ce mai ridicate ale lumii moderne. De aceea, oamenii trebuie sa se descurce si cu materialele
deja existente, cu fierul vechi care poate fi transformat, contribuind, astfel, la protejarea naturii si a resurselor
mediului inconjurator.