POEZIE-repere eseu

1. evidențierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat intr-o
perioadă/ curent cultural literar sau orientare tematică;
2. comentarea a două imagini / idei poetice relevante pentru tema textului poetic
studiat;
3. analiza a două elemente de compoziție și de limbaj semnificative pentru textul
poetic ales (exemplu: titlul, incipit, relație de opoziție și de simetrie, motive
poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.)
CARACTERIZARE DE PERSONAJ- repere eseu
1. prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
2. evidenţierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvenţe
comentate;
3. analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale operei
studiate, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune,
conflict, modalităţi de caracterizare, incipit, final, tehnici narative, perspectivă
narativă, registre stilistice, limbaj etc.).
RELATIA DINTRE DOUA PERSONAJE-repere eseu
1. prezentarea statutului social, moral, psihologic etc. al celor două personaje;
2. evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin două
episoade/secvențe comentate;
3. analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative
pentru evoluția relației dintre personaje (de exemplu: acțiune, conflict,
modalităţi de caracterizare, relaţii temporale şi spaţiale, incipit, final, tehnici
narative, instanţe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice,
limbaj etc.).
PARTICULARITATILE UNUI TEXT NARATIV- repere eseu
1. evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat
într-o perioadă, într-un curent literar/ orientare tematică
2. comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului studiat
3. analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative
pentru textul narativ studiat (de exemplu: acțiune, conflict, modalităţi de
 caracterizare, relaţii temporale şi spaţiale, incipit, final, tehnici narative, instanţe
ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).
„ACI SOSI PE VREMURI...”
ION PILLAT
-eseu-
Ion Pillat este unul dintre scriitorii de seamă ai tradiționalismului interbelic ce
reușește într-o manieră originală să incorporeze viziunea romantică asupra realității
în cadrul percepției tradiționaliste a epocii. Tradiționalismul este așadar o orientare
literară, culturală, și ideologică ce valorifică specificul național prin intermediul
inserțiilor cu trimitere la istorie, folclor, natură astfel, creionându-se un cadrul rural
folosit pentru a idiliza trecutul, toate acestea manifestându-se într-o lirică sensibilă,
nostalgică și elegiacă. „Aci sosi pe vremuri” aparține volumului „Pe Argeș în sus” ce
este publicat în anul 1923 și considerat cel mai reprezentativ din lirica pillatiană.
Titlul poeziei sugerează ideea conform căreia spațiul devine un liant dintre prezent
„aci” și trecut „pe vremuri”. Totodată este trădată rapiditatea timpului de a ne purta în
jurul experiențelor vieții omenești, a trăirilor fundamentale, ce sunt reluate aidoma
chiar dacă generațiile se succed .Astfel încât prin folosirea verbului la perfect simplu
„sosi”, se anunță tema trecerii ireversibile a timpului alături de tema amintirii. Poezia
este alcătuită din 19 distihuri, având o structură clasică ce respectă în mare parte
tiparele, putând observa totuși o abatere ce iese din cadrul șablonului clasic, datorită
ultimului vers liber ce devine laitmotiv. Poezia este o creație tradiționalistă datorită
paralelei trasate de către poet între două veacuri: timpul bunicilor și timpul prezent,
înfipt în realitate, ce concentrează totodată modul bunicilor de a trăi sentimentul de
iubire și modul tinerilor de a se raporta la acest sentiment. Astfel, este construită o
punte între generații care, deși observăm că tinerii vremii se comportă diferit, înțeleg
și își manifestă în mod diferit sentimentele, au în comun sentimentul de iubire. Tema
poeziei dezvoltă mai multe nuclee tematice dintre care se remarcă trecerea
ireversibilă a timpului ce se împletește cu tema iubirii și cea a amintirii. În cadrul
poeziei, aceste teme sunt evidențiate prin intermediul celor patru secvențe poetice. În
prima secvență, este creionat cadrul rustic (susținut de motive precumsunt casa cu
pridvor,lanuri de secara), tradițional și sacru ce se dovedește împietrit de urmele
trecerii timpului neiertător. Prin intermediul primelor cinci versuri ale poeziei este
dezvăluit artificiul de care poetul se folosește pentru a trasa legătura dintre trecutul
legendar și prezentul nepotului ce redescoperă casa bunicilor și totodată constată lipsa
aurei fantastice ce și-a pierdut strălucirea deodinioară „De când luptară-n condru și
poteri și haiduc”. După ce prin intermediul metaforei „casa amintirii” suntem
introduși în epoca glorioasă și demult apusă, aceasta pare să prindă din nou culoare
sub acțiunea pensulei poetului care în cadrul celei de-a doua secvență, concentrează
imaginea iubirii bunicilor. Așadar, oglinda trecutului ne ilustrează idila ce este
proietată într-un cadru campestru, în care descoperim portretul bunicii. În mișcările
grațioase, delicate, abia stăpânite de aceasta, ce se arată plină de entuziasm să-și
întânească iubitul, cât și în modul de a „asculta tăcută”, aproape absorbită de poeziile
romantice citite de bunic, stă tăinuită o dragoste pură ce zvâcnește între cei doi
îndrăgăstiți. Membrii cuplului trăiesc la intensitate mare sentimentul iubirii, ce este
încununat de un cadru romantic nelipsit de elementele specifice precum „luna”,
„lacul”. Însă, spre finalul secvenței, se observă trecerea lină dintre tema iubirii spre
cea a efemerității ființei umane. Cei doi „simțeau c-au să rămână”, că vor atinge
eternitatea odată atinși de flacăra iubirii, însă această idee se dezintegrează în
momentul în care „un clopot a sunat/De nuntă sau de moarte în turnul vechi din sat”.
Sunetul clopotului este cel ce prevestește nașterea unei alte generații, reamintind
totodată sfârșitul iminent al aleia. Turnul vechi poate de altfel, face referire la regula
efemerității ce dăinuie din cele mai vechi timpuri. Astfel, se face trecerea către
secvența a treia ce concentrează meditația asupra trecerii ireversibile a timpului, ce
stabilește clar legătura dintre cele două planuri temporale. Așadar, omul este
condamnat să-și privească tinerețea, să-și constate condiția și pedeapsa de se
recunoaște în „ștersele portrete” dar nu și în fața sa, fiind totodată obligat să accepte
trecerea timpului ce întodeauna lasă urme, cu atât mai mult asupra trupului omenesc.
În cadrul secvenței a patra este invocat prezentul, conturată fiind iubirea de astăzi
care stă sub însemnul simbolismului. Imaginea tinereiiubite de odinioară astăzi e
diferită, se dovedește retrasă, reținută, în momentul repetării ceremoniei de întâlnire
cu iubitul său. Lucrurile par să fie reluate, apar elemente ale modernității timpului
precum este berlina, iar sentimentului de iubire par să îi fie atribuite valențe diferite
ce pier în umbra comportamentului tinerei, ce este mult diferită de bunică. Se
trasează astfel o legătură între cele două, comune fiindu-le doar tinerețea, frumusețea
și rafinamentul. Cadrul romantic este refăcut, fiindu-i de asemenea ștearsă sclipirea
deodinioară, deoarece încercarea tânărului de a-și seduce iubita citind din poeziile
poetilor contemporani epocii, nu mai are același rezultat. Tânăra receptând faptele ca
o dovadă de naivitate „Și m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram”. Toate acestea
sunt aliniate de motivul literar al clopotului ce încheie poezia, și care anunță cu
fiecare ocazie imposibilitatea ființei de a se sustrage timpului.
Acestea fiind enunțate,poezia „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat aparține
tradiționalismului datorită compoziției de factură clasică, a tematicii abordate ce
sintetizează universul rural și admirația manifestată pentru vremurile trecute, în
cadrul glorificării iubirii bunicilor, comparativ cu cea a tinerilor.