Sunteți pe pagina 1din 60

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ


SPECIALIZAREA TEOLOGIE PASTORALĂ

ÎNTOARCEREA LA SFINȚII PĂRINȚI:


ÎNVĂȚĂTURA DESPRE TAINA CĂSĂTORIEI LA SF. IOAN
GURĂ DE AUR ȘI ACTUALITATEA EI

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Pr. Lect. Univ. Dr. ADRIAN PODARU

Absolvent
IOAN NICOARĂ

Cluj-Napoca
2021

1
„Niciodată nu s-a ivit pe pământ un asemenea părinte,
care să vorbească poporului,
să-l îndrume,
să-l mângâie la vreme de suferință
și să miște inimile oamenilor
înspre bine și virtute,
așa cum a fost Sfântul Ioan Gură de Aur”
(K.Paparrigopoulos)

2
CUPRINS

Introducere

1. Bărbatul și femeia în starea paradisiacă la Sfântul Ioan Gură de Aur

1.1. Omul chip al lui Dumnezeu

1.2. Ispita

1.3. Căderea

1.4. „Creșteți și vă înmulțiți”

2. Familia în omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur, în epistola către Efeseni

2.1. Supunerea soților

2.2. Imaginea familiei oglindită în imaginea bisericii

2.3. Întemeierea familiei și părăsirea părinților

2.4. „Teama de bărbat”

3. Viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur despre familie în teologia contemporană

4. Concluzii

5. Bibliografie

3
INTRODUCERE

Sfântul Ioan Gură de Aur, cel ce este considerat de istoricul Teodoret un „mare dascăl al
lumii”1, este un sfânt drag sufletului meu, în primul rând pentru că îi port numele. El este
pomenit la sfârșitul fiecărei Sfinte Liturghii, drept creator divin inspirat al ei. Îl mai pomenim în
13 noiembrie, când prăznuim mutarea sa la cele veșnice, precum și în 27 ianuarie (Aducerea
moaștelor Sf. Ioan Gură de Aur) și în 30 ianuarie, alături de Sf. Vasile cel Mare și Sf. Grigore
Teologul. A fost un neasemuit predicator al cuvântului lui Dumnezeu Sfântul Ioan Hrisostom :
„neegalat ca orator bisericesc, Sfântul Ioan Gură de Aur şi-a dedicat întreaga viaţă explicării
cărţilor sfinte, dar nu de la masa de lucru, ca alţi scriitori şi cercetători, ci din faţa altarului,
omiliile sale fiind rodul cercetării şi trăirii neîntrerupte a textelor sfinte şi în acelaşi timp al
lucrării pastorale în mijlocul credincioşilor săi.”2 A fost o personalitate deosebită acest ilustru
doctor al bisericii. Formidabila sa operă duhovnicească este actuală până în ziua de azi, cuvintele
despre el sunt numai de laudă: pretigios predicator a lui Dumnezeu, prietenul oamenilor,
admirabil liturgist, fratele săracilor, predicând pentru eliberarea sclavilor, condamnând injustiția
socială și inegalitățile.
În al doilea rând, iubesc foarte mult copiii, îmi doresc ca ei să crească într-un mediu
sănătos duhovnicește. În concepția creștină, creșterea unui copil este legată de educație. Din
Antichitate se punea foarte mult accent, atât pe creșterea copilului, cât și pe educația sa. Încă din
acele timpuri, copiilor li se asigura o educație aleasă, ei fiind pregătiți la mai multe discipline,
precum: Retorica, Filosofia, Geometria, și altele. Grija pentru educație s-a concretizat apoi prin
înființarea instituțiilor, a celebrelor academii sau universități din Alexandria Egiptului. Ele au
adus în lumină personalități importante, printre care Sf. Grigore de Nazianz și însuși Sf. Ioan
Gură de Aur. Încă de la început s-au pus bazele unei adevărate formări spirituale a copilului.
Însăși pedagogia înseamnă introducerea copilului în tainele învățăturilor în general, iar
pedagogia creștină cu atât mai mult în tainele creștinismului. În acest sens, anual, mănăstirea
noastră este gazda desfășurării de tabere pentru copiii din zonă.
1
Teodoret al CIRULUI, Istoria bisericească, traducere de Vasile Sibiescu, Editura IMBOR, Bucureşti, 1995, p.
241.
2
https://ro.scribd.com/document/189518062/Lucrare-Grad-I-Pr-Moldovan-Jibou-Familia-Crestina-Oglindita-in-
Opera-Sf-Ioan-Gura-de-Aur.

4
Ca monah, mi-am ales aceasta temă a lucrării datorită dragostei mele pentru Sf. Ioan, cel
a cărui nume îl port ca mirean, dar și deoarece susțin viziunea lui plină de actualitate asupra a
ceea ce înseamnă familia și despre celelalte teme tratate în această lucrare, și anume: supunerea
soților, „teama de bărbat”, întemeierea propriei familii și părăsirea părinților, creșterea copiilor,
familia oglindită în imaginea bisericii. Multă lume e de părere că dacă ești monah, dacă nu ai
familie, nu ai copii, nu poți fi un pedagog adevărat, dar Sf. Ioan Gură de Aur demontează acest
lucru.
Scopul acestei scrieri este și de a evidenția concepția acestui mare părinte cu referire la
starea paradisiacă a omului, la unele momente cheie din capitolul Facerii: omul - chipul lui
Dumnezeu, ispita, căderea, înmulțirea neamului omenesc, precum și actualitatea învățăturilor
despre familie, aparținând uneia dintre cele mai importante figure ale patrologiei creștine, în
teologia contemporană. Aceste teme sunt analizate în primul capitol al lucrării.
Capitolul al doilea al lucrării tratează subiectul familiei în omiliile Sfântului Ioan Gură de
Aur, în epistola către Efeseni, ce presupune supunerea soților, imaginea familiei oglindită în
imaginea bisericii, întemeierea familiei și părăsirea părinților și ce înseamnă „teama de bărbat”.
Încă o temă predilectă a Sf. Ioan Hrisostom despre care am vorbit aici este cea a educării copiilor
în duhul creștin. Părinții trebuie să se îngrijească să le ofere copiilor cea mai bună educație, cei
mai buni educatori, deoarece întâlnim familii care se preocupă nu atât de buna creștere a copiilor,
cât să fie cât mai bine aranjați la locul lor, să aibă o slujbă bună, iar asta ține de formarea noastră
creștină, a fiecăruia în parte. Sf. Ioan Gură de Aur considera că educația se face prin autoritate,
prin prezența părinților în viața copiilor lor și atrăgea atenția că acela ce nu va fi învățat de
părinți, va fi învățați de legi. Așadar, „familia este din punct de vedere teologic un spaţiu al
desăvârşirii creştine, rolul rugăciunii este de a susţine procesul continuu de modelare şi
remodelare a persoanei, inclusiv de înţelegere şi asumare a încercărilor sau suferinţelor, printr-un
efort personal continuu, susţinut de lucrarea harului divin.”3 Care este, deci, modelul vieții de
familie? „Unitatea dintre Hristos – capul Bisericii și Biserică – trupul tainic al său, rămâne
modelul veșnic al unității vieții familiei. Iubirea leagă pe soți întreolaltă, îi angajează și le
înfrumusețează viața. Deosebiți prin temperament, prin aptitudinile și facultățile lor raționale și

3
https://anale-seriateologie.ro/upload/articol/17.pdf.

5
sentimentale, soții devin una prin iubire. Răsplata iubirii curate este fericirea căminului
conjugal.”4
Actualitatea cuvintelor Sfântului Ioan este remarcabilă și am supus-o cercetării în cel de-
al treilea capitol. Cu adevărat, „orice credincios, după ce a studiat Biblia, vede lumea, natura, cu
un ochi nou. El descoperă în ea cu uimire frumusețea creației, măreția operei Creatorului, ea
însăși o palidă reflectare a frumuseții de neînchipuit a Creatorului.” 5 Prin această incursiune în
viziunea Sf. Ioan Gură de Aur cu privire la starea omului în paradis și după căderea sa, la dorința
de a ajunge din nou aproape de Hristos, ne putem minuna încă o dată de înțelepciunea, iubirea de
oameni, grija față de aceștia și am considera un miracol magnifica lume în care trăim. Avem
nevoie de prezența lui Dumnezeu în viața noastră, noi înșine trebuie să avem grijă să ne
apropiem de Dumnezeu mai mult, să fim recunoscători pentru tot ce ne-a dăruit și ne dăruiește
necondiționat, să ne prețuim familiile și pe aproapele nostru și să cultivăm darurile Duhului
Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, facerea de bine, blândețea, curăția, prin
urmare, să punem în practică sfaturile primite de la Sf. Ioan Hrisostom, ca unele ce sunt principii
sănătoase de viețuire creștină.

4
Dumitru ABRUDAN, rev. Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic, art. Familia, unitatea și scopul ei, Anul
137, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1989, p. 107.
5
Viu este Dumnezeu, Catehism Ortodox, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 24.

6
1. Bărbatul și femeia în starea paradisiacă la Sfântul Ioan
Gură de Aur

Biserica, pe baza Sfintei Scripturi, dar şi a Sfintei Tradiţii, învaţă că omul este creat de
Dumnezeu în a şasea zi a creaţiei, când ziua a şasea era spre sfârşite. Potrivit limbajului liturgic,
omul a primit existenţa în timpul vecerniei zilei a şaptea, adică în seara primei Vineri, după care
urmează Sabatul, ziua odihnei.6
Raiul era un locaş dumnezeiesc, sălaş potrivit pentru omul care era ”chipul şi
asemănarea” lui Dumnezeu. Acolo trăia în fericirea dumnezeieştilor însuşiri pe care le cuprindea
firea lui. Avea simţirea superiorităţii şi stăpânirii sale asupra tuturor făpturilor. Era nepătimitor,
fără de grijă, fără de îndeletnicire şi nu era nevoie să facă multe pentru viaţa lui. Nu avea decât să
aducă neîncetat cântări de laudă Ziditorului. Deplinătatea asemănării lui dumnezeieşti, care era
stăpânitoare în el, nu îi îngăduia să aibă nelămuriri şi întrebări, iar deplinătatea dumnezeieştii
Atotbunătăţi îi era desfătarea dumnezeiască. Omul ”se sălăşluia în acest locaş prea înalt, fără de
asemănare şi prea frumos având acolo împreună-locuitor pe Dumnezeu şi purta această haină
luminoasă, fiind îmbrăcat cu harul Lui, şi se desfăta doar de rodul prea dulce al vederii Lui”.7
Omul, şi cu el întreaga creaţie, reprezintă darul lui Dumnezeu. Ca o încununare a creaţiei,
Dumnezeu, ca Dumnezeu personal creează din iubire omul ca pe un partener de dialog al Său. El
nu creează în persoana omului un obiect, o simpla podoabă pentru revelarea atotputerniciei şi
pentru lauda slavei Sale, ci pe temeiul plenitudinii comuniunii Sale, El aduce la existenţă o
creatură personală care stă în relaţie conştientă cu El 8. Toate însuşirile pe care Dumnezeu le are
în fiinţa Sa le-a dăruit, în forma creată, şi omului, pentru ca şi acesta să poată participa în mod
liber la dialogul comuniunii cu El. Potrivit învăţăturii scripturistice şi patristice, prezenţa
însuşirilor dumnezeieşti din om a fost dată prin crearea după chipul lui Dumnezeu. Numai omul
a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi numai el posedă responsabilitatea asemănării. El este
creeat ca un mic dumnezeu care are chemarea participării la sfinţenie. Chipul îl face pe om unic

6
DANIIL de la Rarău (Sandu TUDOR), Caiete 4. Ce e omul?, Editura Christiana, Bucuresti 2003, p. 27.
7
Iosif VATOPEDINUL, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, p. 13.
8
Valer BEL, Curs de teologie fundamentala si dogmatica,
http//ot.ubbcluj.ro/sites/default/files/discipline/bel_valer/an4_dogm_curs.pdf.

7
şi diferit de restul creaţiei. Omul este creat ca o sinteză a lumii îngereşti şi a lumii materiale,
oglindind şi având strâns unite în sine aceste două lumi9.
Mulți părinți ai Bisericii noastre au cercetat această complexă temă a familiei, dar Sf.
Ioan Gură de Aur, „unul dintre cei mai mari clasici ai literaturii patristice” 10, a analizat-o în
modul cel mai cuprinzător posibil și în toată profunzimea, atingând o mulțime de subiecte pe
baza ei, cum ar fi: buna conlucrare a soților, creșterea copiilor, nunta bineplăcută lui Dumnezeu,
adulterul și divorțul și soluționarea dificultăților. Valoarea familiei e incomparabilă și ne dăm
seama de acest lucru „printr-o transpunere nemijlocită în condiţia sa, tocmai pentru că valoarea
familiei este valoarea vieţii însăşi, iar familia este omul întreg. Familia este adevărata formă vie
şi durabilă a existenţei”11.
Sfântul Ioan Gură de Aur a scris o tâlcuire mai pe larg şi una mai pe scurt la Cartea
Facerii. Cea mare, numită Omilii la Facere, este de fapt un şir de predici rostite în timpul
Postului Mare, căci în timpul acestui Post Cartea Facerii se citeşte în biserică. Cartea cuprinde
şaizeci şi şapte de omilii şi are vreo şapte sute de pagini. În alt an, Sfântul Ioan a rostit alte
Omilii, cuprinzând încă vreo câteva sute de pagini. A mai scris şi un tratat intitulat Despre
facerea lumii, de peste o sută de pagini. Deci, la Sfântul Ioan Gură de Aur găsim peste o mie de
pagini de tâlcuiri la Facere. Este unul dintre principalii tâlcuitori ai acestei cărţi.12
În Omilii la Facere, găsim părerea Sf. Ioan despre om, cum că acesta ar fi cea mai de preț
dintre ființe. Dumnezeu îi arată omului cât de mult îl prețuiește prin aceea că pe toate le
pregătește pentru el: Vrând Dumnezeu să-l pună pe om peste toate cele de pe pământ ca împărat
și stăpânitor, i-a zidit mai întâi această locuință frumoasă, lumea; și numai după ce a fost gata
totul l-a adus pe om ca s-o stăpânească.13 „Sfântul Ioan Gură de Aur are o concepție despre om
eminamente creștină ortodoxă. El are o părere foarte înaltă despre om. Pentru el, omul este mai
de cinste decât toate ființele văzute. Dumnezeu a făcut toate din cauza dragostei Sale față de
oameni. El a creat toate pentru om. Dacă cineva ar cerceta cu atenție toate câte le săvârșește
Creatorul în fiecare zi pentru noi, ar descoperi un abis al iubirii Sale față de oameni.” 14 La fel

9
Dumitru ABRUDAN, Aspecte ale antropologiei Veciului Testament, în ,,Studii Teologice“, anul XXX(1978), nr.3-
4, p.265.
10
Ioan COMAN, Patrologie, Ed. IBMBOR, București, 1956, p. 207.
11
Anca MANOLACHE, Sfânta Taină a Cununiei, în „Glasul Bisericii”, nr 1 - 2, anul 1981, p. 113.
12
Serafim ROSE, Cartea Facerii, Crearea Lumii și omul începuturilor, Editura Sophia, ediția a 2-a, București,
2011, p. 51.
13
Ioan GURĂ DE AUR, Omilii la facere, Ed. IBMBOR, București, 2003, p. 82.
14
Adrian Gh. PAUL, Sfântul Ioan Gură de Aur, Ed. Universității de Nord, Baia Mare, 2007, p. 270.

8
observa și părintele Mircea Moldovan în lucrarea sa de grad: „În concepţia Sfântului Ioan Gură
de Aur, întreaga creaţie este opera a dragostei divine. Lumea şi tot ceea ce există în ea, inclusiv
omul, sunt expresii ale iubirii lui Dumnezeu, ale manifestării atotînţelepciunii şi bunătăţii lui
Dumnezeu, în afara fiinţei Sale. La fel ca în toată literatura patristică, şi în scrierile Sfântului
Ioan, omul ocupă un loc privilegiat în ordinea creaţiei. Concepţia sa despre om este profund
creştină, ortodoxă; cuprinzând o sinteză a elementelor fundamentale ale gândirii creştine privind
alteritatea fiinţei umane: bărbat-femeie, dihotomismul ei: trup-suflet, unitatea de origine şi
vocaţie. Omul este singura dintre fiinţe creată direct de Dumnezeu printr-un act nemijlocit, de
aceea se bucură de o cinste şi o demnitate deosebită. Omul este mai de cinste decât toate fiinţele
văzute.”15 La fel spunea și Sfântul Grigorie de Nyssa, în lucrarea Despre alcătuirea omului:
„firea omenească a fost creată să aibă rolul de conducător peste altele pentru că se aseamănă cu
Împăratul tuturor făpturilor”16 .
Atunci când a făcut Dumnezeu cerul și pământul, ziua și noaptea, luminătorii cerului și
toate vietățile a văzut Dumnezeu că este frumos (Fac. 1, 10). Semnul stăpânirii lui Adam asupra
tuturor acestora este faptul că le-a dat nume, le-a numit. Însă „nicio ființă nu-i răspunde prin
cunoștință și prin inimă și se pare că crearea sa ar fi rămas incompletă. Și Dumnezeu zice: nu este
bine ca omul să fie singur. Și el adaugă în tainicul sfat al Persoanelor divine: Să facem ajutor
pentru el. Aceia sunt termenii hotărârii divine. O soție, un ajutor; așa va fi femeia pentru bărbat.
Ea va fi farmecul existenței Iui și îi va fi un ajutor.” 17 Motivul pentru care „i-a pus alături un
tovarăș, un ajutor pentru toate împrejurările vieții, (este) mai cu seamă pentru luptele credinței.”18
Acesta este motivul pentru care „omul a fost creat cel din urmă: pentru încoronarea lumii şi
pentru călăuzirea ei către Dumnezeu, pentru că, aşa cum ne spune textul, omul e tot atât de
necesar pentru a cultiva pământul ca şi ploaia care-1 face să rodească.” 19 Părintele Mircea
Moldovan adaugă: „Ca şi crearea bărbatului, crearea femeii ca ajutor pentru primul om, cuprinde
în sine aceeaşi taină. Prin crearea ei din coasta bărbatului, este arătată unitatea ontologică, de
origine a omului, în cele două genuri ale sale. Ambii au fost creaţi de Dumnezeu, din aceeaşi
dragoste şi cu aceeaşi grijă deosebită, pentru a se bucura de toate binefacerile. Dumnezeu i-a
15
https://ro.scribd.com/document/189518062/Lucrare-Grad-I-Pr-Moldovan-Jibou-Familia-Crestina-Oglindita-in-
Opera-Sf-Ioan-Gura-de-Aur.
16
Grigorie DE NYSSA, Despre facerea omului, în Scrieri, partea a ll-a, trad, Teodor Bodogae, Colecţia PSB,
vol.30, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 23.
17
https://www.ioanguradeaur.ro/340/femeia-crestina/.
18
Emilian SIMONOPETRITUL, rev. Familia Ortodoxă, art. Căsătorie și cruce, nr. 6 (17)/ 2010, p. 16.
19
Viu este Dumnezeu, Catehism…, p. 26.

9
făcut pe bărbat şi femeie în unitate fiinţială. Unul se cuprinde în celălalt. Femeia este în fiinţa
bărbatului, înainte de a fi creată.”20
Adam și Eva „trăiau în rai în familiaritate cu Dumnezeu. Ei îşi asumau rolul de stăpâni ai
creaţiei, pe care Dumnezeu îl încredinţase lor. Adam dăduse nume tuturor vieţuitoarelor şi prin
aceasta el se manifesta ca o făptură aparte, destoinică să stăpânească, dar şi să iubească, să
însufleţească şi să-i ofere lui Dumnezeu întreaga creaţie.” 21 Așa cum sublinia și părintele Josiah
Trenham, „starea paradisiacă a lui Adam și a Evei reprezintă o unire tainică a primului om cu
ajutorul său unic și egal, dăruit lui în chip dumnezeiesc.”22
Nici un gînd și nici o pornire necurată nu umbreau la început nestricăciunea firească a
primilor oameni: „Adam și femeia lui erau amîndoi goi și nu se rușinau” (Facerea 2, 25).
Fericitul Augustin comenta: „Erau amîndoi goi și nu se rușinau; nu ca și cînd nu și-ar fi cunoscut
goliciunea, ci nu se rușinau pentru că nici o poftă nu le mișcase încă sensibilitatea împotriva
voinței lor”, iar Sfîntul Ioan Damaschin vedea în aceasta „punctul culminant al nevinovăției” (D.
Fecioru traduce: „al impasibilității”; a se vedea Dogmatica, ed. cit., p. 68).23
Și trupește omul era perfect sănătos, necunoscînd beteșuguri sau dureri. Dar, peste toate,
omul era nemuritor. „Căci Dumnezeu n-a făcut moartea și nu se bucură de pieirea celor vii”
(Înțelepciunea lui Solomon 1, 13), ci moartea a intrat în lume prin mijlocirea pizmuitoare a
diavolului și ca „plată a păcatului”, prin care toate s-au smintit din firea lor.
Pe de altă parte, omul în starea paradisiacă trăia în deplină armonie cu întreaga Fire, toate
supunându-i-se cu blîndețe, ca unui stăpîn legiuit. Natura era stăpânită de om în chip firesc,
părtaş fiind cu ea al aceleiași ordini dumnezeiești.
Aşadar, putem afirma că starea primordială se caracteriza printr-o desăvîrșită armonie a
omului cu Dumnezeu și cu sine însuși, dar și cu natura exterioară. Cu sine pentru că trupul,
netulburat de patimi și nestricăcios, era organul de manifestare al sufletului curat; cu natura
exterioară, pentru că în aceasta nu întîlnea nici o piedică activității sale; cu Dumnezeu pentru că
era în comuniune cu El [„Fără de ajutorul lui Dumnezeu, omul n-ar fi putut viețui în pietate nici

20
https://ro.scribd.com/document/189518062/Lucrare-Grad-I-Pr-Moldovan-Jibou-Familia-Crestina-Oglindita-in-
Opera-Sf-Ioan-Gura-de-Aur.
21
Viu este Dumnezeu, Catehism…, p. 28.
22
Josiah TRENHAM, Căsătorie și feciorie în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur, Ed. Doxologia, Iași, 2016, p.
124.
23
Marius MATEI, Harta credinţei. Meditaţii catehetice pentru copii şi adulţi, Editura Lumea Credinţei, 2020, p. 28.

10
măcar în rai”, observa Fericitul Augustin – n. n.] și spre El erau îndreptate cugetarea, dorința și
iubirea lui”.24
Ȋn rai, omul trăia lipsit de griji şi, chiar dacă se afla într-o formă trupească, trăia ca un
înger. Ȋn Rai, Adam şi Eva erau înveşmântaţi într-o splendoare superioară oricărui împărat de pe
pământ. Ȋn timp ce, în Rai, Adam era într-adevăr fără haine fizice, ei purtau veşminte şi straie ce
erau împărăteşti şi cereşti care constau în cea mai mare parte în fecioria sa. Cheia libertăţii
trupeşti a omului era îmbrăcămintea aceea frumoasă şi strălucitoare a slavei, pe care Dumnezeu
i-o oferise. Această îmbrăcăminte făcea ca Adam şi Eva să fie mai presus de orice nevoie
trupească.25 Ca îngeri pământeşti în Rai, Adam şi Eva nu erau aprinşi de poftă, nu erau asaltaţi de
alte patimi, nu erau supuşi nevoilor firii, ci au fost făcuţi cu totul nestricăcioşi şi nemuritori. Prin
virtutea faptului că se afla într-o stare îngerească, omul nu putea simţi impulsul poftelor.
Când omul trăia în Rai, nu exista căsătorie, căsătoria însăşi reprezintă un urmaş al morţii,
şi este un veşmânt muritor şi haină de rob. De vreme ce mortalitatea şi robia nu existau în rai,
nici căsătoria nu exista. După călcarea poruncii a trăit bărbatul cu femia, până atunci trăiua în rai
ca îngerii, nu erau aprinşi de poftă.26
Adam şi Eva posedau trupuri omeneşti, dar, la început, înainte de păcat, nu erau supuşi la
concupiscenţă, suferinţă şi moarte. Făcând referire la aceasta, Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
"Adam şi Eva trăiau fără căsătorie. Trăiau în Rai ca în cer şi se desfătau de prietenia lui
Dumnezeu. Erau izgonite din sufletul lor dorinţa de împreunare, zămislirea, durerile naşterii,
naşterea de copii, orice fel de stricăciune. Ca un curs de apă limpede izvorâtă dintr-un izvor curat
era viaţa lor în Rai, împodobită cu fecioria".27
Tot ceea ce exista întru început în Eden era bun. Adam îşi îndrepta toată puterea lui de
iubire spre Creatorul Său şi bucuria lui cea mai mare era împărtăşirea de dragostea lui
Dumnezeu. El se bucura de realităţile sensibile ale Edenului doar pentru că le vedea în relaţia lor
cu Dumnezeu. Atât timp cât omul s-a bucurat de o viaţă de binecuvântare, el era liber de tirania
patimilor şi imun la suferinţă şi moarte.
Dumnezeu l-a creat pe om pentru o viaţă fericită, sădind în el chipul Său, dar l-a înzestrat
şi cu libertatea de a alege sau cu comuniunea cu El, căci în cazul în care Dumnezeu l-ar fi
24
Marius MATEI, Harta credinţei. Meditaţii.., p. 29.
25
Josiah TRENHAM, Căsătorie și feciorie ..., p. 113.
26
Ioan GURĂ DE AUR, Omilii..., p. 202.
27
Ioan GURĂ DE AUR, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, Editura IBMBOR,
Bucureşti, 2001, p. 48.

11
constrâns să fi îndeplinit ceea ce El dorea, omul ar fi făcut aceasta într-un mod mecanic şi ar fi
fost privat de adevărata fericire al comuniunii libere cu Dumnezeu şi cu întreaga creaţie, această
comuniune fiind un rezultat al propriei sale voinţe şi al conlucrării acesteia cu harul lui
Dumnezeu. Nu i-a forţat libertatea, pentru că s-ar fi pierdut tot preţul virtuţii, şi ca nu cumva
chiar silit fiind şi neascultând, mai mare osândă să-şi agonisească.

1.1. Omul – chip al lui Dumnezeu

Din cartea biblică Facerea aflăm că Dumnezeu a întemeiat raiul ca loc special pentru
Adam şi Eva. Acest loc are o deosebită importanţă, deoarece se dovedeşte încă de la început grija
lui Dumnezeu manifestată pe două planuri: mai întâi raiul era menit să fie nu numai un loc al
fericirii paradisiace a primilor oameni, ci şi loc special în care aceştia ar fi avut posibilitatea să
crească în comuniunea cu Dumnezeu până la asemănarea lor cu Creatorul.
Trupul şi sufletul omului sunt aduse la existenţă deodată şi nu a existat un timp în care să
fi fost doar trupul fără suflet sau doar sufletul fără trup: "Aşa cum trupul nu începe să se formeze
de la sine sau printr-un proces anterior, ci are de la început în sine sufletul, ca factor deosebit de
natura lui, tot aşa nici sufletul nu exista înainte de a începe să se formeze trupul său".28
Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi spre asemănarea cu El, iar modelul era
Hristos Care urma să Se întrupeze. Pentru crearea acestuia, Sfânta Treime a ţinut sfat: "Să facem
om după chipul şi asemănarea Noastră" (Fac. 1, 26). El a fost creat cu trup şi suflet după chipul
lui Dumnezeu. Datorită acestui chip, nici un om nu trebuie dispreţuit, întrucât aceasta este
adevărata valoare a omului: faptul că în el a fost sădit chipul lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de
Aur alături de alţi sfinţi părinţi menţionează că în acest chip sunt cuprinse darurile oferite de
Dumnezeu: existenţă, stăpânire asupra întregii naturi, libertate, raţiune, voinţă, sentiment. Prin
acestea, omul se împărtăşeşte de Raţiunea, Voinţa şi Dragostea dumnezeiască şi se deosebeşte de
celelalte vieţuitoare. Pe acestea el trebuia să le folosească pentru a ajunge la Dumnezeu. Omul,
fiind creat după chipul lui Dumnezeu, era împodobit în Paradis cu intelect, simţire şi voinţă
liberă, putând privi astfel la Dumnezeu şi să afle în El întreaga sa desfătare.

28
Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, (EIMBOR), Bucureşti, 1997, vol. I, p. 259.

12
Omul a fost adus la existenţă în ziua a şasea a creaţiei, la sfârşitul ei, printr-un act special,
pentru a fi încununarea a tot ceea ce crease Dumnezeu până atunci, menit să fie legătura dintre
cer şi pământ, dintre puterile cereşti (îngerii) şi vieţuitoarele de pe pământ. Ca să poată împlini
această menire, el a fost creat de Dumnezeu cu tot ce era necesar pentru aceasta, iar în firea
omului se pot observa trăsături care se apropie de cele ale îngerilor, dar şi trăsături care-l duc pe
om la asemănarea cu animalele.
Spre deosebire de celelalte vieţuitoare, pe om l-a înzestrat Dumnezeu şi cu capacitate
creatoare, stăpânitoare şi împărătească, aşa cum arată şi Cuviosul Nichita Stithatul când spune:
"Precum Ziditorul tuturor a avut în Sine, înainte de a face toate din cele ce nu sunt, cunoştinţa,
firile şi raţiunile tuturor lucrurilor, ca un Împărat al veacurilor şi ca un mai înainte ştiutor, aşa l-a
făcut şi pe omul plăsmuit după chipul Său, ca împărat al zidirii, să aibă raţiunile, firile şi
cunoştinţa tuturor lucrurilor în sine".29
Sf. Grigorie de Nisa, contemporan al Sf. Ioan Hrisostom, era de părere că măreția omului
nu constă în asemănarea sa cu lumea făurită, ci constă în felul în care a fost creat după chipul și
asemănarea lui Dumnezeu, iar: „crearea după chip îl înalță pe om la demnitatea de prieten al lui
Dumnezeu, trăind în condițiile vieții dumnezeiești. Gândirea sa, înțelepciunea sa, cuvântul său,
iubirea sa sunt după chipul acelorași puteri în Dumnezeu. Dar chipul merge și mai adânc, în
reproducerea tainei trinitare celei negrăite, chiar până la nivelul adâncimii unde omul ajunge o
enigmă pentru el însuși.”30 Pr. profesor Ioan G. Coman afirmă că „omul este, pentru Sfântul Ioan
Gură de Aur, o valoare unică în cer și pe pământ. Omul este prețuit pentru că el a fost creat după
chipul lui Dumnezeu. Ca chip al lui Dumnezeu, el exercită putere suverană asupra tuturor
făpturilor de pe pământ și asupra pământului însuși. Omul a fost creat la urmă, pentru ca el să
aibă toată creațiunea de până la el, drept casă și masă.”31
Așadar, „când citim în Scriptură că Dumnezeu l-a făcut pe om din pământ, ne putem da
seama cât de importantă este legătura pe care o avem cu întreaga creaţie: suntem modelaţi din
acelaşi aluat, din aceeaşi plămadă, aparţinem aceleiaşi creaţii şi formăm un tot, o unitate numai
împreună cu ea (numele - Adam dat omului, vine de la cuvântul ebraic adamah = pământ).
Dumnezeu, însă, a insuflat în om viaţa, iar omul este făptură vie căci Dumnezeu este cu el. Omul
29
Nichita STITHATUL, Cele 300 de capete despre făptuire, III, 10, în "Filocalia", vol. VI, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1997, p 285.
30
Paul EVDOCHIMOV, Ortodoxia, Ed. IBMBOR, București, 1996, p. 87.
31
Ioan COMAN, Personalitatea și actualitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2007, p.
49.

13
este viaţă pentru că Dumnezeu îi dă viaţă neîncetat prin Suflarea Sa, prin Prezenţa Sa, prin
Puterea Sa. Dumnezeu a făcut bărbatul şi femeia după chipul Său; întreaga omenire, în
diversitatea sa, este creată după chipul lui Dumnezeu. Măreţia, frumuseţea, libertatea omului se
datorează faptului că Dumnezeu l-a creat după chipul Său.”32
Noțiunea de „chip al lui Dumnezeu” a fost explicată de pr. profesor Ilie Moldovan, ca
fiind „cheia de boltă a întregii viziuni asupra începutului existenței omenești, ca și a gândirii cu
perspectivă spre veșnicie. [...] Chipul lui Dumnezeu în om nu ar fi altceva decât oglinda
sufletului în care omul poate să vadă pe Dumnezeu” 33, iar pr. profesor Ioan Coman accentuează
ideea că omul, „ca chip al lui Dumnezeu, este expresia celei mai înalte valori care există în lume.
Valoarea omului se manifestă prin forța considerabilă a minții sale, prin suveranitatea
necontestată pe care liberul său arbitru i-o acordă asupra întregii lumi, prin efortul virtuților sale,
îndeosebi al dragostei, de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.”34
Sfântul Ioan Gură de Aur explica acest cuvânt, „chip”, afirmând că el nu înseamnă
asemănarea omului cu Dumnezeu după ființă, ci asemănarea cu El în ce privește stăpânirea ...
tot așa, cuvântul „asemănare” înseamnă ca noi să ajungem, atât cât stă în puterea noastră
omenească, asemenea lui Dumnezeu; să ne asemănăm adică lui Dumnezeu în ce privește
bunătatea, blândețea, virtutea.35 Acest lucru trebuie să îl împlinim noi în această viață, deoarece
„chipul și asemănarea lui Dumnezeu nu implică numai o deschidere a omului spre transcendent,
ci implică, de asemenea o menire și o funcție ce le revine celor doi soți în comuniunea
conjugală”36.
Important este să încercăm mereu să ne asemănăm Domnului nostru ducând o viață
duhovnicească înaltă și împlinind faptele bune. „Chemarea omului – chipul și asemănarea lui
Dumnezeu din el – este, în primul rând, un îndemn la utilizarea nelimitată, dumnezeiască, liberă
a potențialului său creativ, a tânjirii profunde după Binele absolut, după cele mai înalte expresii
ale Frumuseții, după adevărata Iubire, după posibilitatea unei reale trăiri a Bunătății; deoarece
Dumnezeu Însuși este acea Bunătate, acea Frumusețe, acea Iubire și El Însuși îl iubește pe om.” 37
Mai mult, Sf. Ioan Gură de Aur se arată copleșit de înțelepciunea, purtarea de grijă și iubirea de
32
Viu este Dumnezeu, Catehism…, p. 27.
33
Ilie MOLDOVAN, În Hristos și în Biserică, Iubirea, Taina Căsătoriei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 91.
34
Ioan COMAN, Personalitatea..., p. 136.
35
Ioan GURĂ DE AUR, Omilii..., p. 94.
36
Ilie MOLDOVAN, În Hristos și în Biserică, Iubirea, Taina..., p. 93.
37
John MEYENDORFF, Căsătoria – perspectivă ortodoxă, Ed. Renașterea și Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2012, p.
31.

14
oameni a Creatorului tuturor și ne îndeamnă să îi mulțumim și să fim recunoscători Celui care ne
copleșește cu bunătate.
Dumnezeu l-a creat pe om din dragostea Sa infinită şi l-a pus în mijlocul grădinii edenice.
Lucrarea pe care Adam trebuia să o facă în Rai era mai ales una duhovnicească: el trebuia să
păstreze mereu calea pe care i-a arătat-o Dumnezeu, lucrând de bunăvoie poruncile Lui şi
exersându-se în bine, pentru a ajunge treptat la desăvârşirea pentru care a fost făcut. Părintele
Stăniloae menţionează că lumea, în starea ei primordială, era un Rai şi o Biserică, al cărei preot
era omul. Creaţia, lumea, cosmosul sunt o podoabă care mărturisesc despre perfecţiunea
dumnezeiască şi armonia ce conduce spre desăvârşirea divină. "Tot universul este o uriaşă
muzică generală, formată din nenumăratele melodii ale părţilor, iar în om se reflectă această
muzică în mod deosebit prin afectivitatea lui conştientă. Totul e un imn de laudă nesfârşit de
bogat şi de variat, produs de Dumnezeu şi adresat lui Dumnezeu".38

1.2. Ispita

Primii oameni se aflau într-o stare paradisiacă, Gândește-te la covârșitoarea lor fericire!
Ca și când ar fi fost în cer așa trăiau pe pământ; erau în trup, dar nu îndurau cele trupești 39, iar
„starea lor desăvârșită le mijlocea auzirea glasului dumnezeiesc, înțelegerea vorbelor și vederea
lui Dumnezeu față către față. Și acestea erau posibile omului pentru că omul era curat la
inimă.”40 Cu adevărat, cu cât se străduiește cineva să cerceteze mai mult Scripturile, „cu atât mai
mare comoară descoperă în ele și poate să obțină de acolo bogăție multă și de negrăit”.41
Protopărinții neamului omenesc „trăiau în paradis, în stare de feciorie. Pentru ei, trupul
era un mediu transparent al sufletului, al sentimentelor de dragoste şi recunoştinţă faţă de
Creatorul lor. Viaţa lor se asemăna, prin curăţie şi spiritualitate, cu existenţa îngerească,
nematerialnică şi lipsită de orice umbră de patimă trupească” 42, căci „erau izgonite din sufletul
lor dorinţa actului conjugal, zămislirea, durerile naşterii, naşterea de copii, orice fel de

38
Dumitru STĂNILOAE, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1988, p.
428.
39
Ioan GURĂ DE AUR, Omilii..., p. 168.
40
Adrian Gh. PAUL, Sfântul..., p. 226.
41
Iustin MOISESCU, Sfânta Scriptură și interpretarea ei în opera Sf. Ioan Hrisostom, Ed. Anastasia, București,
2003, p. 97.
42
https://ro.scribd.com/document/189518062/Lucrare-Grad-I-Pr-Moldovan-Jibou-Familia-Crestina-Oglindita-in-
Opera-Sf-Ioan-Gura-de-Aur.

15
stricăciune. Viaţa lor în rai, împodobită cu fecioria, era un curs de apă limpede, izvorâtă dintr-un
izvor curat”.43
Viața în rai era cu mult diferită față de cum e acum, de exemplu, „la început, acele
animale pe care noi le numim sălbatice nu îl înspăimântau pe om. Lucru clar dovedit de discuția
Evei cu șarpele. Pe Eva nu a înfricoșat-o apariția șarpelui.” 44 Ispita, care a venit prin șarpe, a
reprezentat un mijloc de testare a voinței omului. Momentul ispitei ne duce cu gândul la unul
dintre momentele subiectului întâlnite la operele epice, și anume, intriga. Acest moment este
acela în care starea inițială se schimbă, mersul bun al lucrurilor ia o altă turnură și intervine o
schimbare majoră, în cazul nostru căderea în ispită. Este de observat aici felul perfid în care
șarpele a acționat: el nu a mers la Adam, ci la Eva. Adam fusese cel care a vorbit cu Dumnezeu
despre porunca de a nu mânca din pomul cunoștinței, iar viclean, șarpele nu îl provoacă în mod
direct, ci încearcă să-și realizeze scopul prin femeie, prin aceea care îi era apropiată lui Adam și
cunoscând faptul că ispitindu-l pe el, izbânda nu ar fi fost atât de sigură.
Diavolul nu a atacat prin bărbat, ci prin femeie ‒ nu fiindcă femeia era mai slabă ori mai
pătimaşă, căci şi Adam şi Eva încă îşi păstrau nepătimirea firii lor dintru început ‒, ci pentru
simplul motiv că numai Adam auzise porunca lui Dumnezeu, pe când Eva o cunoştea doar
indirect, putând fi deci socotită mai înclinată spre a nu i se supune. Iată ce scrie Sfântul
Ambrozie: „[Diavolul] ţintea să-l prindă în cursă pe Adam prin mijlocirea femeii. El nu s-a dus
la bărbatul care primise de faţă cereasca poruncă, ci s-a dus la aceea ce o aflase de la bărbatul ei,
neprimind de la Dumnezeu porunca ce trebuia ţinută. Dumnezeu nu i-a spus femeii nimic. Ştim
că i-a vorbit lui Adam. Deci trebuie să înţelegem că porunca a fost adusă la cunoştinţa femeii
prin Adam”.45
Izbânda ispitirii diavoleşti s-a datorat, până la urmă, cunoaşterii (sau ghicirii) celor ce
erau în inima omului însuşi. Nu diavolul a pricinuit căderea lui Adam, ci însăşi dorinţa lui Adam.
Sfântul Efrem scrie: „Cuvântul ispititor nu i-ar fi dus în păcat pe cei ispitiţi, dacă ispititorul nu ar
fi fost călăuzit de însăşi dorinţa lor. Chiar dacă nu ar fi venit ispititorul, pomul însuşi, prin
frumuseţea lui, ar fi dat război dorinţei lor. Deşi strămoşii şi-au căutat dezvinovăţire în sfatul
şarpelui, s-au vătămat mai mult de propria poftă, decât de sfatul şarpelui”.46

43
Ioan GURĂ DE AUR, Despre feciorie…, p. 36.
44
Josiah TRENHAM, Căsătorie…, p. 118.
45
Serafim ROSE, Cartea Facerii…, pp. 127-128.
46
Serafim ROSE, Cartea Facerii, ..., p. 129.

16
Ca urmare a ispitirii, cum arată Sfântul Ioan Gură de Aur, „diavolul a robit-o [pe femeie],
i-a furat mintea şi a făcut-o să gândească la lucruri mai mari de vrednicia ei, pentru ca, îngâmfată
cu nădejdi deşarte, să piardă şi pe cele ce le avea”.47
Diavolul, mijlocitorul şi pricinuitorul morţii, şerpuitor în purtări şi tare în vicleşuguri, s-a
îmbrăcat în şarpele cel viclean în raiul lui Dumnezeu de odinioară, fără să se facă el însuşi şarpe
(căci nici nu putea decât prin nălucire, de care a socotit atunci că trebuie să se folosească,
temându-se să nu fie descoperit). Necutezând să înceapă o convorbire deschisă, alege pe cea
vicleană, şi anume pe aceea prin care se putea ascunde mai bine. Aceasta pentru ca arătându-se
ca prieten să strecoare pe nevăzute îndemnurile cele mai ruşinoase şi prin convorbirea străină
(căci nu era şarpele sensibil cuvântător, nici nu se arătase înainte că poate să vorbească) să scoată
din minţi pe cea care asculta şi s-o atragă la sine, şi să o facă roabă uşor de manevrat de uneltirile
sale. Dezarmând-o astfel îndată, a făcut-o să se supună celor rele şi să slujească acelora peste
care primise cu dreptate puterea să împărăţească, cu ceea ce singură fusese cinstită de mâna şi de
cuvântul lui Dumnezeu dintre toate cele ce vieţuiesc în lumea supusă simţurilor şi fusese făcută
după chipul Ziditorului. Iar Dumnezeu îngăduie aceasta, ca văzând omul sfatul la care este
îmbiat de cel rău (căci cu cât mai rău este şarpele decât omul!) să înţeleagă limpede că nu este
folositor şi să împotrivească supunerii faţă de ceea ce e vădit mai rău, şi să păzească credinţa
către Ziditor, împlinind porunca Lui. Şi aşa să se facă cu uşurinţă biruitor al celui ce a căzut de la
adevărata viaţă şi să primească cu dreptate nemurirea fericită, şi să rămână vieţuind după
Dumnezeu în veci.
Diavolul pune înainte nu un lucru vădit rău, ci un lucru care pare bun şi adevărat, căci
răul nu poate cuceri prin el însuşi.Nu le-a arătat această călcare a poruncii ca fiind ceva rău, ci a
ascuns-o sub aparenţa binelui: oamenii aveau să ajungă la acelaşi scop pentru care fuseseră creaţi
– dumnezei – dar fără Dumnezeu. Acel fruct ca fiind„amestecat, pentru că răul nu se arată gol de
sine, după natura sa. Altfel, răutatea ar fi ineficace dacă nu s-ar colora în nici un bine prin care să
atragă spre poftirea ei pe cel amăgit. Deci firea răului este amestecată, având în adânc pierzania,
ca pe un vicleşug ascuns, iar în amăgirea de la arătare înfăţişând un oarecare chip al binelui …
arătând şarpele fructul rău al păcatului, nu a arătat vederii răul în natura ce o avea; căci nu s-ar fi
lăsat omul ispitit de răul vădit. Ci înfrumuseţându-l la arătare cu o vedere atrăgătoare şi vrăjind
gustul cu o plăcere pentru simţire, i s-a părut femeii acceptabil ... şi luând, a mâncat.

47
Serafim ROSE, Cartea Facerii, ..., p. 131.

17
Omul a fost amăgit atât cu pofta trupului, cât şi cu mândria spiritului. Dacă şarpele ar fi
încurajat numai simţirea, sau dorinţa de plăcere trupească, poate că n-ar fi reuşit s-o ducă pe
aceasta la păcat. Dar în acelaşi timp, duhul rău îi slăbeşte spiritul, trezind în el mândria, această
poftă necurată a spiritului de a fi ca Dumnezeu. Pofta simţirii şi pofta spiritului s-au aprins astfel
deodată, cu o singură mişcare. Omul nu mănâncă din pom numai pentru a-şi satisface pofta
simţirii stârnite, ci şi pentru a-şi satisface ambiţia spirituală de a fi ca Dumnezeu. Pofta simţirii
trezeşte ambiţia spiritului, sau slăbeşte legătura lui cu Dumnezeu, şi ambiţia spiritului dă un sens
absolut, spiritual, acestei pofte, sporind-o. Păcatul se săvârşeşte de om în întregime, nu de o parte
a lui, şi-l afectează în întregime.
De la ispită până la cădere nu a fost decât un pas: „omul avea o viață fericită și își
împlinea menirea – scop de a preamări pe Dumnezeu și de a se bucura. Trebuia să lucreze
grădina Raiului, cu alte cuvinte, să păstreze armonia în lume, căci lucrarea grădinii nu avea pe
atunci semnificația muncii, nici a trudei, fiecare plantă fiind crescută la locul ei. Abia după
căderea în păcat, decade și armonia din lume. Acum este vorba de blestemul trudei, al sudorii, al
buruienilor și al spinilor ca arbuști ori ca păcate.”48

1.3. Căderea

Omul locuia în rai, în raiul desfătării, iar Sfântul Ioan Gură de Aur din nou vede de față
semnul unei mari purtări de grijă a lui Dumnezeu: locuirea în rai îl umplea pe Adam de toată
desfătarea, pentru că era încântat de priveliștea pe care o vedea și de bucuria ce i-o dădea
această desfătare, de aceea, pentru ca omul să nu alunece din pricina covârșitoarei tihne și
desfătări, Dumnezeu i-a poruncit să lucreze raiul și să-l păzească.49 Însă „această stare de înger
pământean atrage invidia potrivnicului care nu suferea să vadă pe om că duce viață îngerească în
trup omenesc, ceea ce el nu mai era în stare, să ducă, în duh de înger. Căderea din această stare i-
a pricinuit omului o mare rușine.”50 – au ajuns la atâta înjosire încât au căutat acoperământ,
deoarece nu puteau suferi rușinea. Da, călcarea poruncii le-a luat îmbrăcămintea aceea nouă și

48
Adrian Gh. PAUL, Sfântul…, p. 231.
49
Ioan GURĂ DE AUR, Omilii..., p. 147.
50
Adrian Gh. PAUL, Sfântul..., p. 230.

18
nemaiauzită, adică slava și bunăvoința cea de sus, cu care erau îmbrăcați, i-a făcut să simtă
goliciunea lor și i-a cuprins rușine nespusă.51
Mereu prezentă în omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur este starea de emoționantă
recunoaștere a mulțimii bunătății și a purtării de grijă a lui Dumnezeu, care, „voind să arate că
păcatul n-a stins iubirea Lui, că neascultarea n-a pierdut bunăvoința Lui față de Adam, ci că se
îngrijește încă și-l are sub pază, zice Adame, unde ești?, nu pentru că nu știa unde se află, ci
deoarece știa că cei care au păcătuit au gura cusută, căci păcatul și conștiința care-i mustră le țin
gura nemișcată, și ei rămân fără glas” 52 Cu câtă dureroasă exactitate descria starea celui ce este
conștient că a păcătuit!
Adam a nesocotit întreaga poruncă, a călcat întreaga lege; dar Dumnezeu, milostiv fiind
și biruind cu bunătatea Sa greșelile noastre, nu i-a luat toată cinstea, nici nu l-a scos din toată
stăpânirea, ci a lăsat în afara stăpânirii lui numai acele animale care nu-i ajută mult la
trebuințele vieții; pe animalele de neapărată trebuință și pe cele folositoare și care slujesc mult
vieții noastre pe acelea le-a lăsat să ne fie supuse și roabe. 53 „Întorcând spatele lui Dumnezeu,
Adam a fost supus unei transformări radicale. El a fost părăsit de Sfântul Duh. A fost dezbrăcat
de veșmântul slavei. A fost lipsit de straiele împărătești și cerești și a devenit acoperit de rușine și
de tulburare. Și-a pierdut cinstea lui Dumnezeu. Nu mai avea imunitatea îngerească față de
suferință. Munca sa a devenit apăsătoare și ca de rob.”54
Sfântul Ioan Gură de Aur precizează faptul că diavolul s-a folosit de șarpe ca de o
unealtă potrivită, ca să poată strecura momeala înșelăciunii lui.55 Totul se schimbă în urma
căderii în ispită... „Din nefericire, omul nu mai este așa cum a fost creat. După cădere, toate s-au
răvășit înlăuntrul său.”56 Sfântul Ioan ne îndeamnă și la introspecție: Gândește-mi-te, de la ce
înălțime și în ce prăpastie adâncă i-a coborât sfatul diavolului! 57
Dumnezeu a îngăduit omului în Rai să facă păcatul cel mai mic, adică să mănânce din
pomul cunoştinţei binelui şi răului. Că dacă mânca din pomul Vieţii, cum spune Sfântul Ioan

51
Ioan GURĂ DE AUR, Omilii..., p. 176.
52
Ioan GURA DE AUR, Cuvinte de Aur, vol. III, Nunta, familia și problemele lor, Ed. Egumenița, 2012, pp. 439-
440.
53
Ioan GURĂ DE AUR, Omilii..., p. 96.
54
Josiah TRENHAM, Căsătorie..., p. 145.
55
Ioan GURĂ DE AUR, Omilii..., p. 170.
56
Simeon KRAIOPOULOS, rev. Familia Ortodoxă, art. Bărbatului îi lipsește ceva, femeia lipsește de undeva, oct.,
nr. 10 (141)/ 2020, p. 22.
57
Ioan GURĂ DE AUR, Omilii..., p. 176.

19
Gură de Aur, omul nu mai avea pocăinţă niciodată, se împietrea la inimă ca diavolul, cădea ca
diavolul, nu mai murea niciodată şi se chinuia în veci în iad, asemenea satanei.58
La căderea lui Adam au contribuit două patimi raţionale ale omului – mândria şi pofta.
Prin căderea sa, omul Adam nu a pierdut total harul lui Dumnezeu, căci a căzut din ispita
diavolului. Astfel, harul şi arvuna mântuirii au rămas în om, pentru că a greşit din neştiinţă şi
pentru că este purtător de trup pământesc. Numai celui ce se leapădă de Dumnezeu i se ia harul
Duhului Sfânt, dar şi acesta este primit prin pocăinţă. Iar cel ce greşeşte din neştiinţă, păstrează
harul, însă acoperit de păcate. Iată pentru care pricină femeia lui Adam s-a numit Eva, adică
Viaţă, iar nu moarte, pentru că nu a căzut total ca diavolul şi apoi pentru că prin a doua Eva, ·
adică Maica Domnului, se va izbăvi neamul omenesc.
După cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, îndoit a fost creat omul, cu trup şi suflet;
îndoit a fost şi pomul cunoştinţei binelui şi răului; îndoită şi urmarea greşelii lui Adam; îndoit
este şi raiul – raiul pământesc, sau sânul lui Avraam, unde stau sufletele drepţilor până la
judecata viitoare şi raiul ceresc, adică împărăţia cerurilor unde vor intra drepţii până după a doua
judecată. Iar mâncarea din pomul cunoştinţei binelui şi răului înseamnă ” cât de bine era omului
dacă nu mânca şi cât de rău este că a mâncat “.59
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că primul om a căzut prin trei lucruri: femeia, lemnul
(pomul) şi neascultarea. Şi tot prin trei lucruri va fi mântuit: Maica Domnului, Crucea şi
ascultarea.60
Prin căderea sa, omul a atras și creația spre rău, pervertind-o, iar raporturile dintre om și
creație devin din ce în ce mai ostile.Din cauza păcatului omului, întreaga fire a fost îndepărtată
de Dumnezeu, pervertindu-se şi înstrăinându-se de El.Prin căderea omului, creaţia s-a opacizat.
Ea a devenit mai degrabă un zid într-o anumită măsură opac între noi şi Dumnezeu. Creația
trebuia să constituie un vehicul sau mediu către cunoașterea și mărirea lui Dumnezeu, nu să fie
preferată și așezată în locul Făcătorului și Ziditorului Dumnezeu. Astfel toată zidirea a fost
afectată, maculată şi adusă la stricăciune de către om, care a avut de la Dumnezeu menirea de a fi
nu numai regele ei, ci și preotul acesteia.
După păcat, chipul s-a alterat şi s-a deformat, s-a diluat și s-a întunecat, însă nu s-a
desfiinţat, gândul asemănării cu Dumnezeu s-a deformat, dar nu a dispărut. Dacă s-ar fi distrus
58
Ilie CLEOPA, Ne vorbeşte părintele Cleopa, Despre creaţie, căderea omului, Rai şi iad, vol. 4, Editura
Mănăstirea Sihăstria, 2016, p. 9.
59
Ilie CLEOPA, Ne vorbeşte părintele Cleopa, ..., p. 10.
60
Ilie CLEOPA, Ne vorbeşte părintele Cleopa, ..., p. 11.

20
chipul lui Dumnezeu din om, mântuirea noastră n-ar mai fi fost posibilă. Dacă s-ar fi desființat
chipul lui Dumnezeu din om, atunci omul s-ar fi pierdut cu totul în lumea animalelor şi nu mai
merita din partea lui Dumnezeu dragostea ce s-a arătat prin Întruparea Logosului. Dar n-a fost
aşa. O scânteie din chipul lui Dumnezeu a rămas în om, după cum mărturisește întreg corul de
Părinți ai Bisericii, precum și întreaga istorie a omenirii: „pecetea lăsată asupra lui de prezenţa
lui Dumnezeu nu s-a şters; permanenta stare de neîmplinire a omului care doreşte mereu spre
mai mult, spre mai bine, atestă nostalgia după paradisul pierdut, această sete de Dumnezeu, acest
hău nesfârşit pe care absenţa lui Dumnezeu l-a lăsat ca o rană adâncă în inima omului.
Frumuseţea chipului s-a adumbrit. Omul, chipul lui Dumnezeu, devine o caricatură
schimonosită. Darurile lui Dumnezeu: inteligenţa, voinţa, creativitatea sunt deviate de la scopul
lor primordial, până la punerea lor în slujba răului. Iubirea poate atunci să devină gelozie,
ambiţia de a fi mai bun devine dorinţă de putere şi de dominare; căutarea bunătăţilor veşnice
devine dorinţă de posedare.”61 Mai mult, „ca urmare a căderii în păcatul strămoşesc, căsătoria a
decăzut din curăţia ei originară, a decăzut şi familia creştină. Mântuitorul este cel care a reabilitat
căsătoria şi a înnobilat-o moral prin ridicarea la valoarea unei Sfinte Taine, a reabilitat şi familia
creştină.”62
Neascultarea a atras după sine pierderea nemuririi, dar „ceea ce omul a pierdut în mod
tragic, căzând în păcat, n-a fost o caracteristică specială sau alta, ci un mod de viață. Era o viață
iluminată de o neîncetată cumuniune cu Dumnezeu Însuși și de o virtute statornică. Când această
viață a fost necinstită și lepădată prin greșeala omului, Dumnezeu i-a luat-o împreună cu
frumusețea fecioriei.”63 Și părintele Josiah Trenham, specialist în Patrologie și în opera Sfântului
Ioan Gură de Aur, întărește ideea, repetând-o: „cea mai mare pierdere a fost că Adam nu mai
vorbea cu Dumnezeu față în față, ca prieteni. Prietenia și comuniunea lor fusese spulberată. În
această nouă și tragică condiție, Adam a avut o poziție unică în comparație cu cei care i-au
urmat. Numai el a cunoscut ce înseamnă să nu fii supus tuturor acestor lucruri. El știa că lucrurile
nu ar fi trebuit să stea așa”.64
Urmările acestui păcat al protopărinţilor sunt multe la număr şi se raportează unele la
suflet, altele la trup, altele la starea din afară a omului și toate la creație care are în centrul ei,

61
Viu este Dumnezeu, Catehism…, p. 33.
62
Edmond Nicolae POPA, Provocări la adresa familiei creștine azi, Editura Episcopiei Giurgiului, p. 43.
63
Josiah TRENHAM, Căsătorie..., p. 119.
64
Josiah TRENHAM, , Căsătorie..., p. 146.

21
omul. Prin călcarea poruncii, omul s-a îndreptat mai mult spre creație decât spre Creator, a
schimbat dragostea de Dumnezeu în dragoste față de materie, s-a lipit de plăceri ca și cum
acestea ar fi esențiale în viața lui, și-a apropriat coruptibilitatea și a ajuns pasibil în loc de
impasibil, muritor în loc de nemuritor, având nevoie de legături trupeşti şi de naştere seminală.
Părintele arhimandrit Emilian Simonopetritul ne lămurește asupra legăturii dintre cădere
și căsătorie, clarificând: „Care a fost începutul căsătoriei? Căderea în păcat a omului. Înainte de
aceasta, nu era căsătorie – nu în înțelesul de astăzi. Abia după Cădere, după ce Adam și Eva au
fost izgoniți din rai, Adam a cunoscut-o pe Eva și s-a pus începutul căsătoriei. De ce atunci?
Pentru ca să-și amintescă de căderea lor și de izgonirea din Rai, și să caute să se întoarcă acolo.
Căsătoria este, prin urmare, o întoarcere în raiul duhovnicesc, Biserica lui Hristos.” 65 Și glasul lui
Dumnezeu în om, conștiința, are această datorie, de a ne reaminti de unde am plecat și unde
trebuie să ajungem: și după cum un doctor bun nu încetează de a da doctorii unui bolnav până
ce nu-l vede făcut sănătos, tot așa și conștiința nu se oprește, ci are necontenit grijă.66

1.4. „Creșteți și vă înmulțiți”

Biserica a dat o atenție deosebită organizării familiei, pentru a corespunde, din toate
punctele de vedere, scopului pentru care a fost întemeiată. Prin binecuvântarea cu care Biserica
însoțește încheierea căsătoriei, aceasta primește, prin puterea Duhului Sfânt, sfințirea legăturii
conjugale și întărirea soților, ca să poată îndeplini scopul lor. Unul dintre scopurile căsătoriei îl
reprezintă nașterea de prunci.
Acest scop este accentuat în versetul „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l
stăpâniți” (Facere 1, 28), care mai apoi a fost interpretat și în sens spiritual. Există o dublă
creștere: a trupului, care este asociată cu dezvoltarea fizică, și a sufletului, care este dezvoltarea
cunoștințelor, în vederea desăvârșirii.67
Înainte de căderea în păcat, viața lui Adam și a Evei era o viață îngerească și „deși au
primit de la Dumnezeu porunca creșteți și vă înmulțiți, aceasta nu implica relații sexuale sau, la
drept vorbind, căsătoria. Cazul lui Avraam arată că până și căsătoria este incapabilă de a naște
65
Emilian SIMONOPETRITUL, rev. Familia Ortodoxă, art. Cea mai frumoasă cuvântare despre Taina Nunții, apr.,
nr. 4 (39)/ 2012, p.24.
66
Ioan GURĂ DE AUR, Omilii..., p. 183.
67
Costel BULGĂRU, Sfânta Taină a Cununiei, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2011, p. 20.

22
copii dacă Dumnezeu nu dorește acest lucru; iar dacă Dumnezeu dorește, chiar și fecioria poate
aduce prunci”68. Sfântul Ioan Gură de Aur spune referitor la acest fapt că înțeleptul Dumnezeu,
rânduind, potrivit înțelepciunii lui dăinuirea neamului omenesc, a îngăduit ca neamul omenesc
să se înmulțească prin unire trupească.69 Căsătoria însăși a fost instituită de Dumnezeu prin
aceste cuvinte, creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul şi „constituia un remediu la pedeapsa
pentru păcat -moartea- prin perpetuarea oamenilor, dar în acelaşi timp, un mijloc şi un mediu de
disciplinare a tendinţelor fireşti ale omului, slăbit de păcat. Actul creaţiei omului de către
Dumnezeu nu se repetă. Dacă prima femeie a fost creată din bărbatul ei, lucrul acesta s-a petrecut
numai o singură dată.”70 La creaţie, spune Sfântul Ioan, femeia a fost creată din bărbat, dar mai
apoi oamenii s-au născut din împreună lucrarea celor doi.
Aşadar, Sfântul Ioan Gură de Aur, concepe familia ca existând de la crearea omului dar
în această fază primordială, ea avea un sens pur spiritual, starea ei caracteristică fiind fecioria.
După păcat, se poate vorbi şi despre viaţa conjugală a primei perechi de oameni, ca despre un
pogorământ al lui Dumnezeu, faţă de slăbiciunea firii umane.
În articolul apărut în revista Familia Ortodoxă, Soțul bun este un lider de familie,
părintele Josiah Trenham subliniază părerea Sfântului Ioan Gură de Aur despre viața de familie
ca fiind „o școală a nevoințelor, un fel de sală de sport pentru antrenarea sufletului și dobândirea
virtuților, o topitoare care ne preschimbă, iar căsătoria, în planul lui Dumnezeu, este pentru soț o
arenă de luptă spre mântuirea propriului său suflet, un cuptor în care chipul lui Dumnezeu se face
negrăit de strălucitor în el însuși și în familia sa. Aceasta este viziunea fundamentală despre ceea
ce înseamnă să fii soț, din perspectiva lui Dumnezeu.” 71 În plus, soția bună este asemănată de
către același părinte unui „termostat duhovnicesc al familiei. Când își cultivă viața lăuntrică și
trăiește cu inima, ea este în măsură să încălzească duhovnicește întreaga familie, exercitând o
influență benefică uriașă asupra soțului și a copiilor ei.” 72 Sfântul Ioan Gură de Aur insista asupra
rolului hotărâtor pe care trebuie să îl aibă un soț, acela de a reuși să își schimbe, dacă este cazul,
soția: și deși ai femeie, eu îți chezășuiesc mântuirea ta, numai de vei lua aminte, căci femeia cea
bună îți este ajutătoare. Dar dacă nu va fi bună? Fă-o bună. Și ca să nu te îndreptățești îți arăt
68
Josiah TRENHAM, Căsătorie..., p. 135.
69
Ioan GURĂ DE AUR, Omilii..., p. 211.
70
https://ro.scribd.com/document/189518062/Lucrare-Grad-I-Pr-Moldovan-Jibou-Familia-Crestina-Oglindita-in-
Opera-Sf-Ioan-Gura-de-Aur.
71
Josiah TRENHAM, în rev. Familia Ortodoxă, articolul „Soțul bun este un lider de familie”, ianuarie, nr. 1 (144)/
2021, p. 24.
72
Josiah TRENHAM, , rev. Familia Ortodoxă, art. Soția bună este inima familiei, apr., nr. 4 (147)/2021, p. 27.

23
că au fost femei și bune și rele. Femeia lui Iov a fost rea, iar Sara a fost bună. Și deși femeia lui
Iov a fost rea și vicleană, căci l-a îndemnat pe Iov să hulească. Dar ce a făcut? A clătinat
turnul?? A spart diamantul? A biruit piatra? A rănit ostașul? A găurit corabia? A dezrădăcinat
pomul? Nimic din acestea. Ci aceea a ridicat valurile, dar corabia nu se îneca, ci cu vânt bun
înota; rodul a fost cules, dar pomul nu s-a clătinat, frunzele au căzut, dar rădăcina a rămas
întărită. Și le zic acestea ca nimeni să nu pricinuiască răutatea femeii. Este rea? Îndreapt-o! 73
Aceeași părere o exprima și pr. Arsenie Papacioc: „Femeia – care-i rea, nimic mai rău, dar care-i
bună, nimic mai bun! Trebuie cu orice chip s-o faci bună”.74
Viața creștină începe în familie, iar părinții sunt primii educatori, cea mai mare artă în
viziunea Sf. Ioan este creșterea copiilor și implicit, formarea viitorului bisericii. El atrăgea
atenția asupra lucrurilor cărora trebuie să le acordăm o deosebită însemnătate: La ceea ce trebuie
să lucrăm noi, este nu a-i face pe copiii noștri bogați în bani, în aur, în prisosințe de acest soi; ci
trebuie așa să facem, ca ei să fie bogați mai presus de toate în pietate, în înțelepciune, în comori
de virtute, să aibă nevoie de puțin, să nu fie vrăjiți de bunurile acestei lumi și de dorințele cele
nemăsurate.75 Adevărul este că trebuie să ducem o luptă continuă pentru a menține curăția
sufletească și trupească a copiilor, nu neapărat pentru că vom fi răsplătiți, ci pentru că este nevoie
să trăim după principiile legate de Bine, Adevăr și Frumos: Atunci vei lua plată multă, dacă
copiii pe care i-ai născut vor petrece întru credință, în dragoste și în sfințenie. De-i vei aduce pe
ei la acestea, ce-i vei îndemna, de-i vei învăța, de-i vei sfătui, pentru această purtare de grijă vei
lua multă răsplătire de la Dumnezeu.76
Sf. Ioan Hrisostom îl compara pe copil cu un atlet, un atlet pentru Hristos, le-a explicat
părinților de ce este bine pentru un tânăr să iubească învățătura, virtuțile, iar nu banii. A încercat
să sublinieze însemnătatea sufletului, a cărui înfrumusețare e mult mai importantă decât a
trupului. El considera educația o artă, care însuflețește inima copilului. Bunătatea și îngăduința
pe care un tânăr o manifestă față de alții este considerată o adevărată comoară. Copiii trebuie
pregătiți să reziste tuturor vicisitudinilor vieții și să nu se sperie de acestea, ci să se înarmeze cu
mult curaj. Părinților le-a dat multe sfaturi, cum să le vorbească copiilor, cum să îi îndrepte, cum
să îi încurajeze să se cunoască pe sine și trebuie învățați tainele bisericii. Putem observa tactul
73
Ioan GURĂ DE AUR, Puțul, Ed. Anastasia, București, 2001, p. 449.
74
Arsenie PAPACIOC, în rev. Familia Ortodoxă, art. Femeia – care-i rea, nimic mai rău, dar care-i bună, nimic
mai bun! Trebuie cu orice chip s-o faci bună, martie, nr. 3 (38)/2012, p. 2.
75
Ioan GURĂ DE AUR, Cuvinte alese, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 140.
76
Ioan GURĂ DE AUR, Puțul, ..., p. 345.

24
oratoric al Sfântului Ioan Gură de Aur, vorbele lui ating inimile oamenilor, a știut să li se
adreseze tuturor, deopotrivă. A fost conștient că nimeni nu se poate chema tată sau mamă dacă
nu îi asigură copilului său o educație creștină.

2. Familia în omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur, în epistola


către Efeseni

25
Ambrozie, Episcopul Giurgiului, foarte frumos spune că „Familia este cununa creaţiei,
dar şi locul sau mediul în care omul începe să înţeleagă taina iubirii părinteşti a lui Dumnezeu.
Evidenţiind rolul familiei creştine ca fiind baza comunităţii eclesiale, Sfântul Apostol Pavel
vorbeşte în Epistola către Efeseni despre legătura tainică dintre familie şi viaţa Bisericii. Astfel,
comparând cele două realităţi ale existenţei umane în Hristos, Apostolul neamurilor spune:
Taina aceasta – a unirii bărbatului cu femeia într-un trup, după porunca lui Dumnezeu – mare
este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică (Efeseni 5, 32). Numai aşa trebuie înţeleasă şi cultivată
legătura sfântă care există între taina familiei şi viaţa Bisericii, ca trăire în comuniune.”77
Prima idee care apare la Sfântul Ioan Gură de Aur este că „pe femeie o conduce bărbatul,
iar pe copii bărbatul şi femeia.”78, după care se pomenește despre îndemnul adresat copiilor, și
anume acela de a-și asculta părinții, dar nu oricum, ci întru Domnul: „Copii, supuneţi-vă
părinţilor voştri întru Domnul, adică după Domnul. Aşa a poruncit Dumnezeu. Dar dacă
[părinţii] poruncesc ceva nelalocul lui? Nicidecum nu porunceşte vreun tată ceva nelalocul lui,
chiar dacă el ar fi aşa, însă chiar de ar fi astfel, şi în acest caz [apostolul] te-a păzit în siguranţă.
Căci a zis: întru Domnul, adică în cele în care tu nu-L loveşti pe Dumnezeu. Dacă, de pildă,
[părintele tău] ar fi păgân sau eretic, nu trebuie să te laşi înduplecat de el. Căci acest lucru nu este
întru Domnul.”79
În familie trebuie să domnească dragostea, cea care este „mai trainică decât un zid, mai
tare ca diamantul; și dacă am putea închipui un lucru și mai tare încă, dragostea îl întrece și pe
acela în tărie.”80 Dragostea, înțelegerea și respectul dacă sunt prezente într-o familie, „și fiind
pace și unire, toate bunătățile vor intra în casa aceea” 81 Astfel, „izvorul cel mai adânc al creşterii
şi educaţiei se găseşte în experienţa iubirii pe care un om o încearcă ca şi copil în relaţia cu
părinţii lui. Dacă acest om s-a aşezat stabil şi cu toate puterile lui în acest drum al naturii
minunat, care sunt părinţii, va putea să înţeleagă corect şi fără multe explicaţii şi învăţături
majoritatea elementelor morale, ce sunt necesare în viaţa omului, precum: prietenia, pacea,
recunoştinţa, dreptatea şi iubirea. De asemenea, va simţi uşor ce este corect pentru el însuşi aşa
încît să-l urmeze conştient în viaţa lui, şi ce nu este corect, ca să evite cu sârguinţă.”82
77
Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în Provocări la adresa familiei creștine azi, de Popa, Edmond Nicolae Editura
Episcopiei Giurgiului, p. 6.
78
https://www.ioanguradeaur.ro/392/omilia-xxi-din-comentariul-la-epistola-catre-efeseni-2/.
79
https://www.ioanguradeaur.ro/392/omilia-xxi-din-comentariul-la-epistola-catre-efeseni-2/.
80
Ioan GURĂ DE AUR, Cuvinte alese, ..., p. 87.
81
Ioan GURĂ DE AUR, Puțul, ..., p. 353.
82
Teofan MADA, Familia creştină la Sfântul Ioan Gură de Aur, Ed. Agnos, Sibiu, 2008, p. 107.

26
Sfântul Ioan expune lucrurile într-un mod cât se poate de logic: „Când un lucru are un
început şi un fundament bun şi frumos, tare, cuviincios şi cu bună rânduială, toate, mai departe,
înaintează pe drum cu cap şi cu multă uşurinţă. Căci ceea ce-i mai greu este a pune temelia şi a
aşeza fundamentul.”83 Esențial este, deci, să punem începutul cel bun, părinții să fie un exemplu
pentru copiii lor și toți împreună, ca familie, să ducă o viață duhovnicească, bineplăcută lui
Dumnezeu: „Vrei să fie copilul tău ascultător? De la început creşte-l în învăţătura şi certarea
Domnului. Să nu socoteşti că este de prisos ca el să audă necontenit dumnezeieştile Scripturi.
Căci acolo, [în ele], va auzi mai întâi acest lucru: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Aşa încât
pentru tine faci asta.”84 Prima grijă a părinților este să îl facă pe copilul or creștin: „Fă-l creştin!
Căci mai cu seamă celor din lume le este necesar să cunoască învăţăturile, mai cu seamă
copiilor. ”85
Sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur pe această linie sunt multiple. El face o deosebire
între bogăția lumească și cea duhovnicească și modul în care trebuie să ne raportăm la ele: „Dacă
vrei să-l faci bogat, fă cum ţi-am spus. Căci bogat nu este cel care are nevoie de multe lucruri şi
bani şi care se înconjură cu multe, ci cel care nu are nevoie de nimic. În aceasta educă-l pe copil,
aceasta învaţă-l! Aceasta este cea mai mare bogăţie. Nu căuta cum să-l faci vestit şi slăvit prin
învăţăturile cele din afară, ci îngrijeşte-te cum să-l înveţi să dispreţuiască slava vieţii acesteia.
Din acestea va deveni mai luminat şi slăvit.”86
Accentul este pus pe dobândirea virtuților din fragedă copilărie, pe creșterea copiilor într-
un mod echilibrat, pe viața duhovnicească atât a părinților, cât și a copiilor, deci pe modelarea
amândurora: „Deci, aşa să-i pregătim pe copii încât să poată ţină piept la toate şi să nu fie
dărâmaţi de cele ce vin asupra lor. Să-i creştem în învăţătura şi certarea Domnului şi [atunci]
multă plată ni se va pune deoparte [în ceruri]. Căci dacă oamenii, făcând statui ale împăraţilor şi
pictându-le tablouri, se bucură de atâta cinste, oare noi, dacă vom înfrumuseţa chipul cel
împărătesc (căci chip al lui Dumnezeu este omul), nu ne vom bucura de mii de bunătăţi dându-I
înapoi pe cel după asemănare? Căci aceasta este cel după asemănare: virtutea sufletului şi atunci
când îi creştem pe copii să fie buni, nemânioşi, nepomenitori de rău.Toate acestea sunt trăsături
proprii lui Dumnezeu: să fie făcători de bine, iubitori de oameni şi când îi educăm ca cele

83
https://www.ioanguradeaur.ro/392/omilia-xxi-din-comentariul-la-epistola-catre-efeseni-2/.
84
https://www.ioanguradeaur.ro/392/omilia-xxi-din-comentariul-la-epistola-catre-efeseni-2/.
85
https://www.ioanguradeaur.ro/392/omilia-xxi-din-comentariul-la-epistola-catre-efeseni-2/.
86
https://www.ioanguradeaur.ro/392/omilia-xxi-din-comentariul-la-epistola-catre-efeseni-2/.

27
prezente să le socotească ca pe un nimic. Aşadar, aceasta să fie lucrarea noastră, ca şi pe noi
înşine şi pe ei [pe copii] să-i modelăm şi să le dăm un ritm de vieţuire în cele de [neapărată]
trebuinţă ”87
Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă ce folos ar avea ca să învețe de toate copiii, mai
puțin despre cele duhovnicești: „Aşadar, cum nu este neghiobie să trimiţi copilul să înveţe arte şi
meserii şi învăţătură şi toate să te sârguieşti a le face pentru acest lucru, dar să nu-l creşti în
învăţătura şi certarea Domnului? Pentru aceea noi suntem cei dintâi care avem parte de roade,
căci îi creştem pe copii obraznici şi îndrăzneţi, neastâmpăraţi, neascultători, needucaţi şi
neciopliţi. Să nu facem aşa, ci să ascultăm de fericitul care ne îndeamnă să-i creştem în
învăţătura şi certarea Domnului. Să le dăm lor pildă, făcându-i să stăruie cu zăbavă din cea dintâi
vârstă la citirea Scripturilor.”88
Cum vom putea să modelăm copiii spre bine și frumos? Numai prin iubire, iubindu-i și
ascultându-i, căci „toată iubirea pe care părinţii doresc să o primească de la copiii lor trebuie s-o
dăruiască mai întâi ei, ţinând cont şi de dorinţele lor: de a fi împreună cu ei; de a le lăsa libertatea
de a se manifesta prin râsete, voie bună, alergări, jocuri, gălăgie, pentru ca aceştia să se poată
bucura din plin de copilărie. Soţii nu trebuie doar să-şi iubească copiii, mai întâi trebuie să se
iubească între ei. Iubirea reciprocă are o influenţă uriaşă în formarea caracterului copiilor.
Această iubire trebuie îmbogăţită permanent pentru ca familia să devină o „şcoală a iubirii".
Respectul şi înţelegerea dintre soţi va ajuta la depăşirea dificultăţilor cauzate de diversitatea de
vederi în problema educaţiei copilului, acestea fiind motivele cele mai frecvente ale discuţiilor
dintre soţi, certurilor neplăcute, rupturilor de familie.”89
Astfel trebuie să procedeze părinții, să își crească copiii în învățătura și certarea lui
Dumnezeu, căutând mereu mântuirea sufletului lor. Sfântul Ioan îi îndeamnă pe părinți să se
roage pentru prunci, urând exemplul lui Iov și a regelui David, el chiar solicită insistent acest
lucru: „Vă rog din suflet şi vă implor să aveţi mare grijă de copiii voştri şi să căutaţi mântuirea
sufletului lor. Să urmaţi exemplul lui Iov, care, fiindu-i teamă ca nu cumva copiii lui să
păcătuiască fie şi cu cugetul, aducea jertfe şi se ruga mult pentru ei. Să urmaţi pilda lui David,
care, atunci când a murit, l-a chemat lângă el pe fiul său, viitorul rege Solomon şi, în loc să-i lase
bogăţii, l-a povăţuit: „Fiul meu, dacă vei trăi întru evlavie, nicicând nu vei păţi nimic rău, toate

87
https://www.ioanguradeaur.ro/392/omilia-xxi-din-comentariul-la-epistola-catre-efeseni-2/.
88
https://www.ioanguradeaur.ro/392/omilia-xxi-din-comentariul-la-epistola-catre-efeseni-2/.
89
Edmond Nicolae POPA, Provocări..., pp. 178-179.

28
îţi vor merge bine şi viaţa ta se va petrece în linişte. Însă dacă nu te vei face plăcut lui Dumnezeu
şi vei fi lipsit de ajutorul Său, rangul tău împărătesc nu-ţi va folosi la nimic. Căci fără evlavie, şi
bunurile pe care le ai le vei pierde, şi prin mari ruşini vei trece. Evlavia te va ajuta să dobândeşti
şi cele care-ţi lipsesc” (Parafrază la III Regi 2, 1-4)”. 90 Se reliefează, așadar, importanța evlaviei
și rostul noastru de a ne face plăcuți înaintea lui Dumnezeu.
Totodată, într-un sens mai larg, dragostea noastră față de aproapele trebuie să fi
întemeiată pe dragostea lui Hristos, căci numai așa ea devine „trainică, nestricată, nebiruită,
nesfărmată. Orice ar pătimi un om care iubește așa pe aproapele său nu va înceta niciodată a-l
iubi, pentru că se uită la pricina dragostei sale, la Hristos.” 91 Iubirea e singura care are caracter
transfigurator, căci ea „culege de pretutindeni ce este bun și-l așează în sufletul celui care
iubește. Ea preface firea lucrurilor, cele mai grele sarcini le face ușoare și plăcute, ea ne
înfățișează virtutea ca ușor de săvârșit”92
Cu adevărat, prin familie se conturează „legea eternei creații, legea triumfului vieții
asupra morții. Ea întruchipează continuitatea de viață între cer și pământ, între cosmic și etnic,
între Biserică și lume. Înainte de toate, familia, împreună cu vatra casei, locul în care sălășluiesc
membrii familiei, se bucură de o prezență a Mântuitorului.” 93, iar „ credinţa ortodoxă arată că
familia reflectă în constituţia ei taina Sfintei Treimi. Unitatea dintre bărbat şi femeie formează o
singură fiinţă, un singur trup în lumina unităţii intratrinitare. Distincţia dintre persoanele Sfintei
Treimi este chip al distincţiei dintre bărbat şi femeie în sânul familiei. Prin căsătorie, familia
caută să depăşească divizarea naturii după persoane, în Duhul Sfânt, ca să adâncească astfel
comuniunea dintre membrii ei, după chipul Treimii mai presus de fire. Fundamentarea familiei
creştine pe unitatea Persoanelor Treimice este foarte importantă pentru teologia răsăriteană, căci
numai aşa se poate depăşi autonomia secolului în care trăim. Acest tip de abordare teologică, ce
orientează omul şi către fundamentul spiritual trinitar, nu numai spre o direcţie unilaterală, doar
spre realităţile lumii pământeşti, are ca piatră unghiulară teologia energiilor necreate ale
dumnezeirii.
Un alt aspect teologic al familiei îl constituie relaţia dintre Biserică şi Hristos, fiindcă atât
familia, cât şi Biserica, presupun unitatea trupului, dar şi identitatea specifică a persoanelor, după
90
https://www.ioanguradeaur.ro/855/cresterea-copiilor/.
91
Ioan GURA DE AUR, Scrieri, Partea a treia, Ed. IBMBOR, București, 1994, p. 702.
92
Ioan GURĂ DE AUR, Cuvinte..., pp. 87-88.
93
Ilie MOLDOVAN, În Hristos și în Biserică. Adevărul și frumusețea căsătoriei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2014,
p. 243.

29
chipul lui Dumnezeu în Treime. În lumina comuniunii treimice, familia constituie biserica cea
mică, în timp ce Biserica constituie familia cea mare. Atâta timp cât privim căsătoria sau familia
numai în perspectiva celor ce se căsătoresc, şi nu o raportăm, treimic, la Biserica întreagă şi la
societatea întreagă, nu vom înţelege că familia constituie atât elementul de legătură dintre
Biserică şi societate, cât şi mijlocul prin care Biserica poate contribui la coeziunea şi sănătatea
psiho-somatică a societăţii.”94

2.1. Supunerea soților

În ce privește supunerea soților, spune Sf. Ioan Gură de Aur că „în cazul nostru [al
oamenilor] în chip firesc femeia se supune bărbatului. ”95 Părerea sa despre aceasta este
următoarea: „femeia nu-i este inferioară bărbatului: crearea ei o demonstrează în mod biruitor.
Ca și pentru bărbat, este Treimea întreagă cea care se hotărăște, ține sfat și dă hotărârea să facem.
Ea nu este formată dintr-o materie inferioară, ea este scoasă chiar din Adam însuși. (…) Femeia
nu este sclava bărbatului, ea împarte cu el sceptrul stăpânirii, la amândoi le-a zis Dumnezeu
stăpâniți.”96
Tema aceasta este dezbătută pe larg, clarificată în toate aspectele ei: „Iubirea aparține
bărbaților, iar ascultarea, femeilor. Așadar, dacă fiecare împlinește ceea ce este al său, toate
devin statornice, când femeia se supune, bărbatul devine îngăduitor”97. Sfântul Ioan explică felul
în care Dumnezeu a dat fiecăruia însușirile potrivite, astfel încât bărbatul și femeia să se
completeze unul pe altul, ca în familie să existe armonie: „Dacă Dumnezeu l-ar fi făcut pe bărbat
îndemânatic în toate aspectele vieții, femeia ar fi fost marginalizată. Dimpotrivă, dacă ar fi dat
îndemânare femeilor la treburile cele mai însemnate și mai folositoare, le-ar fi făcut să se
trufească. Cugetând a întemeia pacea și păstrând fiecăruia locul cuvenit, el a făcut din viața
noastră o armonie, dând fiecăruia ce-i este de folos”98.
Supunerea are un fundament primordial, iată de ce, „din punct de vedere creștin, mai
precis din perspectiva iconomiei mântuirii, supunerea rezonează cu mântuirea mult mai intens

94
Edmond Nicolae POPA, Provocări..., pp. 15-16.
95
https://www.ioanguradeaur.ro/176/despre-relatia-dintre-barbat-si-femeie/.
96
https://www.ioanguradeaur.ro/340/femeia-crestina/.
97
Ioan GURA DE AUR, Cuvinte de Aur, vol. III, …, p. 111.
98
Ioan GURĂ DE AUR, Cuvinte..., p. 137.

30
decât pozițiile de autoritate, care presupun poveri, dificultăți și mari riscuri sau obstacole în calea
împlinirii unei vieți duhovnicești autentice.”99 Iată de ce, Sfântul Ioan Gură de Aur le îndeamnă
pe soții să se supună bărbăților lor nu spre binele acestora, ci spre binele lor propriu: „în
viziunea Sf. Ioan Gură de Aur, din punct de vedere duhonicesc este mult mai avantajos să te
supui, decât să conduci”100: „Cel ce iubește nu voiește să poruncească, ci să i se poruncească și se
bucură mai mult când i se poruncește. Cel ce iubește voiește mai mult să dăruiască, decât să ia.
Cel ce iubește și voiește mai mult să dăruiască ceva celui iubit, nu voiește să pară că dăruiește, ci
că celălalt începe facerea de bine”101
Învățăturile sale sunt numeroase, el se adresează atât bărbaților, cât și femeilor,
deopotrivă. E de părere că întâia datorie a soțului este de a menține în mod demn superioritatea
pe care i-o atribuie Dumnezeu, puterile care i le conferă, stăpânirea care i-o acordă.” 102 Îi
îndeamnă pe bărbați să le prețuiască pe soțiile lor, să le încurajeze, să le iubească și li se
adresează direct: „Arătați-i că viețuirea cu ea vă este de neprețuit, că din această pricină vă place
mai bine să stați acasă decât să ieșiți în piața publică, dați-i întâietate asupra prietenilor voștri,
asupra copiilor voștri, iar aceștia să fie iubiți din pricina ei. De face binele, lăudați-o, admirați-o,
dacă săvârșește vreo nepotrivire, așa cum se poate întâmpla oricărei femei tinere, folosiți
sfaturile și îndemnurile acoperite [...] Nu cercetați pe soția voastră oricum, ci cu bunăvoință, cu
gingășie.”103 De asemenea, duce această ascultare într-un alt plan, superior, „Vrei ca femeia ta să
asculte, așa cum Biserica ascultă de Hristos? Îngrijește-te de ea, așa cum Hristos a îngrijit
Biserica.”104 Superioritatea, așadar, este văzută dintr-o altă perspectivă: „să fim mai presus de ele
nu prin aceea că mai multă cinste căutăm din partea lor, ci prin aceea că mai multe faceri de bine
au din partea noastră.”105 Sfântul Ioan îi îndeamnă pe bărbați să fie înțelegători și li se adresează
la persoana I plural: „Să ne deprindem să fim buni și blajini cu toată lumea, dar mai ales cu
soțiile noastre. Să ne ferim cu grijă de a cerceta prea de-aproape dacă reproșurile pe care ni le fac
ele, sunt drepte sau nu. Să nu ținem decât la un lucru: depărtarea oricărui temei de întristare,
așezarea în casa noastră a unei păci desăvârșite, ca astfel femeia să închine bărbatului toată grija
ei, iar bărbatul să se destăinuie ei, după alergăturile și necazurile de afară, ca într-un adăpost [...]
99
David FORD, Bărbatul și femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, Ed. Sophia, București, 2004, p. 414.
100
David FORD, Bărbatul și femeia..., p. 287.
101
Ioan GURĂ DE AUR, Puțul, ..., p. 416.
102
https://www.ioanguradeaur.ro/339/casatoria-2/.
103
Ioan GURĂ DE AUR, Cuvinte..., p. 133.
104
Ioan GURĂ DE AUR, Cuvinte de Aur, vol. III, ..., p. 87.
105
https://www.ioanguradeaur.ro/177/despre-carmuirea-familiei/.

31
Bărbați, iubiți-vă femeile voastre și nu vă porniți împotrivă-le!... Vedeți, așadar, cum au fost
arătate deopotrivă, îndatoririle și ale unora și-ale altora. Se poate întâmpla să te tulburi cu toate
că iubești. Datoria bărbaților este de a iubi, aceea a nevestelor de a asculta. Dacă fiecare
săvârșește ceea ce-i dator, atunci înțelegerea e de piatră.”106
Despre rolul femeii mai spune Sfântul Ioan Gură de Aur că „femeia stă pe lângă stăpânul
casei. Are și ea putere asemănătoare cu cea a bărbatului. Bărbatul, însă, are ceva mai mult, un
lucru izbăvitor pentru familie. A primit rangul de a fi cap al trupului, așa cum este Hristos cap al
Bisericii, nu numai de a o iubi și îngriji pe femeie, dar și s-o călăuzească spre bine, ca s-o
înfățișeze, zice, sfântă și fără de prihană (Efeseni 5, 27). Și dacă el se va îngriji ca femeia să
dobândească sfințenie și neprihănire, toate celelalte vor veni de la sine. Dacă le cere pe cele
dumnezeiești, cele omenești vor urma foarte ușor, și în casă vor domni ordinea, pacea,
evlavia.”107
În omilia a IX-a din comentariul la Epistola I către Timotei, Sfântul Ioan Gură de Aur
spune că ar trebui ca „femeia să se înveţe în linişte cu toată supunerea, femeii să înveţe [pe altul]
nu-i îngădui, nici să-l stăpânească pe bărbat, ca să fie întru linişte. Căci Adam a fost plăsmuit mai
întâi, apoi Eva. Şi Adam nu a fost înşelat, ci Eva fiind înşelată a călcat [porunca]. Dar se va
mântui prin naşterea de prunci, dacă ei vor rămâne în credinţă si în dragoste şi în sfinţire
dimpreună cu întreaga înţelepciune (ITim. 2,11-15). Multă sfială cere fericitul Pavel de la femei
şi multă cuviinţă.”108
La fel de direct li se adresează Sfântul Ioan și femeilor, zicându-le: „Femei, fiți supuse
bărbaților voștri, cum se cuvine, în Domnul... adică din pricina lui Dumnezeu. Pe voi – zice
apostolul – vă împodobește această supunere nu către un stăpân, ci în supunerea care-și are
singurul temei în fire, în rânduiala cea de la Dumnezeu.” 109 Așadar, „Sfântul Părinte compară
felul în care i se cere femeii să se supună bărbatului ei cu felul în care Fiul se supune Tatălui.”110
De ce urmărește cu atâta osârdie să existe armonie între soți? Bine știind că „dacă soții
conviețuiesc în bună înțelegere, atunci și copiii lor vor crește bine și vecinii se vor desfăta de
mireasma vieții lor creștine și prietenii lor se vor bucura și rudele lor se vor mândri” 111, adică toți

106
Ioan GURĂ DE AUR, Cuvinte..., pp. 134-135.
107
Ioan GURĂ DE AUR, Problemele vieții, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumenița, p. 113.
108
https://www.ioanguradeaur.ro/393/omilia-ix-din-comentariul-la-epistola-i-catre-timotei-2/.
109
Ioan GURĂ DE AUR, Cuvinte..., p. 135.
110
David FORD, Bărbatul și femeia..., p. 264.
111
Ioan GURĂ DE AUR, Problemele..., pp. 103-104.

32
vor avea de câștigat de pe urma bunei rânduieli a vieții. Despre supunerea femeii mai spune
Sfântul Ioan „că dacă și este supusă nouă femeia, însă este supusă ca femeie, iar nu ca roabă, ca
una ce este slobodă și de aceeași cinste cu bărbatul. Deci și Fiul, dacă s-a și făcut ascultător
Tatălui, s-a făcut ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Dumnezeu.” 112 David Ford identifică câteva
„aspecte ale paradigmei generale a supremației masculine: 1. Bărbații nu trebuie să conducă prin
recurgerea la autoritatea poziției lor, ci numai în virtutea propriilor lor calități; 2. Gradele de
diferență între pozițiile de autoritate sunt foarte reduse.; 3. Întotdeauna există reciprocitate în
materie de supunere.; 4. În unele privințe, bărbații sunt supuși femeilor.; 5. Există totdeauna
limite ale supunerii femeilor față de bărbații lor.”113
Iată, așadar, că supunerea soților trebuie să fie reciprocă, toți suntem chemați să ne
supunem unii altora și lui Hristos, cum frumos se cântă la Sf. Liturghie: Pe noi înșine și unii pe
alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. „În concluzie, rămâne ca autoritatea
în căsătorie să fie considerată aceea pe care o impune prezența Mântuitorului veșnic viu, în
măsură să prefacă o instituție cum e familia în ecclesia domestica, ca s-o sfințească... și ca s-o
înfățișeze Sieși, Biserică... să fie sfântă și fără prihană”114.

2.2. Imaginea familiei oglindită în imaginea bisericii

Rolul familiei este fundamental în viața Bisericii și a societății. În lucrarea sa, Provocări
la adresa familiaei creștine de azi, pr. dr. Edmond Nicolae Popa evidențiază lucrările cele mai
importante scrise pe această temă, ca răspuns ortodox la problemele familiei: „Un bun exemplu îl
reprezintă teza de doctorat a PC. Pr. Vasile Gavrilă, intitulată sugestiv Cununia – viaţă întru
împărăţie. Pornind de la fundamentele biblice, liturgice şi patristice, Preacucernicia Sa realizează
o amplă analiză asupra familiei ortodoxe, insistând tocmai pe legătura ce trebuie să existe între
viaţa de familie şi viaţa Bisericii. Teza PC. Pr. Vasile Gavrilă nu este însă un caz singular în
literatura teologică românească. Prima abordare academică a Tainei Căsătoriei şi a familiei
creştine a fost făcută de către Pr. Traian Costea, în teza sa de doctorat intitulată Căsătoria din
punct de vedere istoric, dogmatic şi canonic, publicată în 1935. Lucrarea abordează un plan vast
112
Ioan GURĂ DE AUR, Tâlcuiri la Epistola Întâi către Corintheni, Ediție revizuită de C-tin Făgețan, Ed. Sophia,
Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2005, p. 269.
113
David FORD, Bărbatul și femeia ..., p. 292.
114
Ilie MOLDOVAN, În Hristos și în Biserică. Adevărul..., p. 191.

33
de analiză, însă insistă cu precădere asupra problemelor de ordin juridic, analiza temeiurilor
biblice şi patristice ocupând un loc redus în cadrul acesteia. Tocmai de accea, în spaţiul academic
românesc au fost elaborate noi studii care să completeze această primă abordare. Foarte
importantă este teza de doctorat a PC. Pr. Leon Dură, „Familia în lumina Noului Testament”
(teză de doctorat), în S.T., nr. 1 – 2 / 2003, ce vine să ofere o analiză riguroasă a modului în care
Sfânta Scriptură a Noului Testament prezintă familia şi căsătoria. De asemenea, în plan moral şi
dogmatic, trebuie menţionată teza de doctorat a PC. Pr. Prof. Dumitru Radu, ,,Caracterul
ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema comuniuni” (teză de doctorat), în O., nr. 1 - 2, 1978,
ce reprezintă la ora actuală una dintre cele mai bune abordări ale Sfintelor Taine în spaţiul
ortodox, oferind, totodată, fundamentele ecleziologice absolut necesare pentru înţelegerea rolului
pe care Biserica Ortodoxă îl are în societatea contemporană. La fel de importante sunt şi cele
două volume ale PC. Pr. Prof. Ilie Moldovan, În Hristos şi în Biserică – Taina Căsătoriei.
Teologia Iubirii (vol. I) şi Adevărul şi frumuseţea căsătoriei. Teologia iubirii (vol. II), ambele
apărute la Alba – Iulia, în 1996, precum şi studiul regretatului profesor Pr. Constantin Mihoc,
Taina Căsătoriei şi familia creştină în învăţăturile Părinţilor Bisericii din secolul al IV-lea,
apărut la Sibiu, în 2002. Lucrarea părintelui Ilie Moldovan reprezintă o amănunţită analiză a
tuturor aspectelor teologice pe care le implică Taina Căsătoriei, reprezentând o noutate în
teologia ortodoxă în ceea ce priveşte metoda de lucru, dar şi diversitatea compleşitoare a
elementelor analizate. La ora actuală, alături de lucrarea PC. Pr. Prof. Dumitru Radu, cele două
volume ale părintelui Moldovan constituie principalul punct de reper în analiza Sfintelor Taine,
în general, şi a Tainei Cununiei, în special. De asemenea, lucrarea părintelui Mihoc, prin rigoarea
analizei şi prin bogăţia materialului bibliografic folosit, constituie un reper ce nu poate fi trecut
cu vederea în înţelegerea corectă şi completă a dimensiunii pe care căsătoria şi familia o au în
cadrul Bisericii Ortodoxe.”115
Arhimandritul Emilian Simonopetritul vorbește despre etimologia cuvântului taină,
făcând legătura cu Taina Cununiei: „în latină, cuvântul taină a fost tradus cu sacramentum, ce
înseamnă jurământ. Și căsătoria este un jurământ, o făgăduință, o împreunare, un legământ, așa
cum am mai zis. Este o legătură netrecătoare cu Hristos.” 116 Nu în mod întâmplător, Mântuitorul
săvârșește prima Sa minune la nunta din Cana Galileii, astfel atribuindu-i dimensiunea de Taină:
„Prin venirea în lume şi lucrarea izbăvitoare şi înnoitoare a Mântuitorului Hristos, această
115
Edmond Nicolae POPA, Provocări..., pp. 23-24.
116
Emilian SIMONOPETRITUL, rev. Familia Ortodoxă, art. Cea mai frumoasă cuvântare..., p. 25.

34
orânduială a fost, însă, ridicată pe o treaptă de sfinţenie care face ca, de atunci, familia ce rodeşte
din ea să poată fi văzută ca o imagine miniaturală a Bisericii. Aşa se explică faptul că, de câteva
ori, în Noul Testament, descoperim ca sinonim pentru familia creştină, cuvântul biserică.
(Romani 16, 5; I Corinteni 16, 19). De bună seamă, cei credincioşi au înţeles întotdeauna
rosturile adânci ale acestei identificări, întrucât, pentru orice creştin, menirea vieţii de familie
este aceea de a apropia tot mai deplin persoanele umane printr-o comuniune plină de iubire
jertfelnică, după chipul celei prin care Hristos a întemeiat şi susţine Biserica Sa.”117
Imaginea familiei se oglindește în imaginea bisericii, deoarece „familia creștină este o
anticipare a Împărăției lui Dumnezeu și totodată o mică biserică. Ea, asemenea Marii Biserici, se
prezintă ca un mecanism desăvârșit, în care există o anumită ierarhizare. După Sfântul Ioan Gură
de Aur soțul trebuie să se îngrijească de soția sa așa cum se îngrijește Hristos de Biserică. Chiar
dacă pentru aceasta trebuie să-și dea sufletul sau să sufere pierderi nenumărate, căci, căci spune
Sfântul Ioan Gură de Aur, nu poți să faci nimic asemănător cu ceea ce a făcut Hristos pentru
Biserică.”118 Vorbind despre biserică, și Clement Alexandrinul lămurește asupra acestei teme,
întrucât soții ,,alcătuiesc o singură biserică, o singură viaţă de curăţie, o singură sfială a unuia
faţă de altul; hrana e comună, căsătoria unită, toate asemănătoare: respiraţia, vederea, auzul,
cunoaşterea, nădejdea, ascultarea, dragostea. Iar cei care au comună viaţa, au comun şi harul; şi
comună le este şi mântuirea, comună le este lor şi virtutea şi vieţuirea”.119
Mai mult, „Sfinții Părinți numesc familia imagine a Sfintei Treimi. Ceea ce este
comuniunea tri-personală în sânul Dumnezeirii, aceea este și comuniunea interpersonală în sânul
familiei.”120 De asemenea, „în Noul Testament , raporturile lui Dumnezeu cu poporul Său,
caracterizate prin simbolismul Nunții, sunt referințe la Hristos și la comunitatea mesianică.
Hristos este mire (cf. Ioan 3, 29), Biserica este mireasa Mielului (cf. Apoc. 29,9). Toate aceste
elemente simbolice au rolul să mențină față în față două planuri ce se referă unul la altul și își
descoperă sensurile unul prin altul: comuniunea treimică și comuniunea conjugală” 121 Sfânta
Scriptură are un simbolism deosebit, care „relevă o coresponență foarte intimă între cele două
planuri, cel al Căsătoriei și cel al familiei, arătând ca două expresii diferite ale unei singure

117
Edmond Nicolae POPA, Provocări…, p. 3.
118
Adrian Gh. PAUL, Sfântul…, p. 287-288.
119
Clement ALEXANDRINUL, Pedagogul, colecţia PSB, vol. 4, EIBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 172.
120
Ilie MOLDOVAN, În Hristos și în Biserică. Adevărul și frumusețea..., p. 236.
121
Ilie MOLDOVAN, În Hristos și în Biserică, Iubirea, Taina..., p. 21.

35
realități.”122 Părintele Vasile Gavrilă atrage atenția asupra unui detaliu important, și anume:
„Pentru a deveni taină căsătoria, nu este suficient să existe dragostea dintre mire și mireasă, și
acordul lor comun, ci este necesar ca toate acestea să fie sfințite și transfigurate în Hristos; cu
alte cuvinte, numai în Hristos realitatea terestră a căsătoriei se transformă într-o realitate
cerească.”123
Spune o vorbă că dacă vrem să schimbăm ceva în bine în lumea aceasta, să mergem la
casele noastre și să ne iubim familiile. Familia poate fi asemănată și cu mănăstirea: „În fiecare zi,
creștinul căsătorit se trezește în propria sa formă de mănăstire. Frații și împreună nevoitoii săi
sunt soția și copiii. Aici este chemat de Dumnezeu să se pregătească și să lupte împotriva tuturor
patimilor.”124 Și Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Copiii sunt precum ceara moale, sau precum
perla abia scoasă din cochilie, precum pictura sau sculptura. Părinții devin pictori, artiști,
sculptori, creând locuitorii Împărăției Cerești.”125 Aceasta este menirea noastră, de fapt. Să
ajungem locuitorii Împărăției Cerurilor. Iată de ce este esențial ca pruncul să fie „învățat să simtă
curăția sufletului și a trupului său ca pe o comoară de mare preț, care trebuie păzită ca lumina
ochilor”.126
Foarte mare responsabilitate au părinții în creșterea copiilor lor și „din fericire, mai există
încă părinţi care nu renunţă la misiunea lor, conştienţi fiind că opera educaţională este
îndelungată şi cere efort susţinut. Pentru a avea loc această acţiune educativă este necesar un
ambient educaţional adaptat în care, încă din primii ani, copiii să poată găsi răspunsurile cele
mai valide la fiecare problemă.
Asemenea grădinarului ce se ocupă de fiecare sămânţă în mod diferit, funcţie de factorii
necesari încolţirii ei, creşterii şi dezvoltării viitoarei plante, părintele trebuie să se ocupe de
educarea fiecărui copil, în mod diferit, căutând în inima lui punctul accesibil binelui pentru că
educaţia este o lucrare a credinţei şi a inimii.”127
Și puterea dragostei este de nebiruit și dragostea este absolut necesară nu numai în
familie, ci și în societate, în relație cu ceilalți oameni, deoarece ea „îți arată pe aproapele tău ca

122
Ilie MOLDOVAN, În Hristos și în Biserică. Adevărul și frumusețea..., p. 237.
123
Vasile GAVRILĂ, Cununia – viață întru Împărăție, Fundația „Tradiția Românească”, București, 2004, p. 59.
124
Josiah TRENHAM, Căsătorie..., p. 250.
125
Benedict AGHIORITUL, în Prolog, la Părinți, copii și creșterea lor, Sf. Ioan Gură de Aur, Ed. Panaghia, 1995,
p. 4.
126
Emilian SIMONOPETRITUL, rev. Familia Ortodoxă, art. Cum să ne creștem copiii pentru a avea o căsătorie
izbutită, iulie, nr. 7 (30)/ 2011, p. 16.
127
Edmond Nicolae POPA, Provocări…, p. 175.

36
pe tine însuți, te învață să te bucuri de bunătățile lui ca de cele ale tale și să suferi neajunsurile lui
ca pe ale tale. Dragostea pe mulți îi face un trup, iar sufletele lor le preface în vase ale Sfântului
Duh”128 Iată de ce trebuie să prețuim cu atât mai mult familia, cu cât în lumea aceasta în care
trăim acum, mulți tineri hotărăsc să stea împreună, fără a se căsători sau dacă sunt căsătoriți, tind
să își „rezolve” rapid probleme în căsnicie prin...divorț, căci „fără iubire, familia se transformă în
convieţuire convenţională. În căsătorie, cei doi soţi sunt persoane unice şi irepetabile ce
alcătuiesc cuplul. Materia şi simţurile slujesc comuniunii persoanelor şi, astfel, capătă caracter
spiritual. Pentru a spori comuniunea spirituală, relaţiile dintre soţi trebuie să fie în mod special
spirituale. Femeia este omul cel mai apropiat de bărbat şi invers deoarece îl completează.
Bărbatul are în femeie umanitatea ajunsă la intimitatea supremă cu el, ei îşi sunt unul altuia
deplin descoperiţi, într-o totală sinceritate, fiecare îi este celuilalt ca un alt eu, rămânând totuşi un
tu, care îi este necesar pentru a se descoperi. Fiecare se uită pe sine, făcându-se eu-ul celuilalt.”129
Părintele Ilie Moldovan suprapune imaginea căsătoriei cu cea a imaginii „comuniunii din
Hristos și Biserică. Inserată în relația intimă a Mântuitorului cu Ecclesia, căsătoria apare ca o
ramificație a acestei uniri. Alianța dintre soți este, într-adevăr, o prelungire a comuniunii dintre
Hristos și Biserică”130 Concluzionând, putem afirma că „porunca potrivit căreia bărbatul trebuie
să-și iubească soția așa cum iubește Hristos Biserica este una din temeliile biblice pe care Sfântul
Ioan Hrisostom își bazează afirmația că familia trebuie să fie o mică biserică, iar soțul și tatăl să
fie ca un preot al ei.”131 Iată de ce „căsătoria şi familia creştină fac parte, aşadar, din trăirea
creştinismului autentic, alături de starea de feciorie. De aceea, acestea trebuie privite cu toată
responsabilitatea, cinstea lor fiind acordată de Însuşi Dumnezeu Creatorul şi de Mântuitorul
Hristos şi propovăduită de către Sfinţii Apostoli şi Părinţii Bisericii. Pe fondul unei lumi
secularizate, idealul fecioriei pare să-şi fi pierdut din importanţă, tinerii de astăzi alegând să-şi
înceapă viaţa intimă din adolescenţă. Argumentele Sfinţilor Părinţi pot constitui pentru ei bune
repere pentru a stopa acest fenomen.”132
Esențial de reținut este că atâta timp cât în cadrul familiei creştine altruismul „se
manifestă firesc, atât ca act de comunicare, cât şi ca înţelegere reciprocă întru îndeplinirea ţelului
suprem al vieţii, care este mântuirea, ea poartă pecetea harului dumnezeiesc sfinţitor. Atunci
128
Ioan GURA DE AUR, Puțul, …, p. 415.
129
Edmond Nicolae POPA, Provocări..., p. 146.
130
Moldovan ILIE, În Hristos și în Biserică, Iubirea, Taina..., p. 17.
131
David FORD, Bărbatul și femeia..., p. 299.
132
Edmond Nicolae POPA, Provocări..., p. 121.

37
când însă ea depăşeşte această sferă, lăsându-se pradă ispitei libertinajului, se deteriorează,
ducând la infidelitate, ruperea unităţii conjugale şi mai ales a legăturii harice, primită prin Taina
Cununiei. De aceea, fenomenele negative care destramă familia sunt rezultatul unei concepţii
greşite despre libertate, aceasta fiind înţeleasă nu ca o capacitate de a realiza planul lui
Dumnezeu cu privire la căsătorie şi familie, ci ca o putere autonomă de autoafirmare egoistă.”133

2.3. Întemeierea familiei și părăsirea părinților

Familia reprezintă „prima formă de viață comunitară instituită de Dumnezeu de la


început. Aceasta este o instituție bazată pe legătura naturală între membrii care o compun. Ea se
întemeiază prin căsătorie și își dobândește împlinirea în urmași. În acest sens este scris: De
aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un
trup. (Gen. 2, 24) Familia corespunde întru totul constituției psiho-corporale a omului. […] Sub
aspect religios-moral, familia este, după Biserică, singura instituție care poate contribui la
conturarea caracterului religios-moral al credinciosului.”134
Cursul firesc al vieții ne dovedește că „familia începe cu căsătoria și se formează în
cadrul ei. Omul își începe însă viața într-o familie pe care nu a întemeiat-o el: este vorba de
familia pe care au întemeiat-o tatăl și mama lui . El primește această familie ca pe un dar al
sorții. [...] Iată de ce familia reprezintă matricea primordială a culturii omenești.” 135 Așa a fost
dintotdeauna, iar „familia a ocupat și ocupă un loc central în viața Bisericii. Bărbatul se însoțește
cu femeia, întemeind o familie – de aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni
cu femeia sa și vor fi amândoi un trup (Facere 2, 24)”136 Frumos sublinia părintele dr. Edmond
Popa despre temeiul căsniciei și originea vieții: „Căsătoria are la bază un temei ontologic şi este
un mod de imitare al actului divin creator. Soţii au menirea să colaboreze cu Dumnezeu pentru
ca iubirea să nu dispară deoarece originea vieţii e în iubire. Pentru a ajunge la o unire reală cu
Dumnezeu soţii trebuie să aibă o legătură vie cu Dumnezeu. Numai fiind dependenţi de
Dumnezeu este unul pentru celălalt şi unul în celălalt. Soţii trebuie să tindă spre persoana Fiului
lui Dumnezeu întrupat care uneşte natura divină cu natura umană. După cum firea divină şi firea
133
Edmond Nicolae POPA, Provocări..., pp. 85-86.
134
Dumitru ABRUDAN, rev. Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic, art. Familia, ..., p. 106.
135
Viața de familie, Traducere din lb. rusă de Adrian Tănăsescu Vlad, Editura Sophia, Editura Cartea Ortodoxă,
București, 2009, pp. 7-8.
136
John MEYENDORFF, Căsătoria…, p. 7.

38
umană se unesc în mod tainic în persoana Logosului tot aşa şi cei doi soţi se unesc prin Taina
Căsătoriei. Fiul lui Dumnezeu se face om, iar omul se ridică spre plinătatea divină. Scopul ultim
pentru care a fost creată lumea este unirea celor două naturi, divina si umana. Adam a avut
menirea de a reuni în sine sferele diverse ale creaţiei pentru a le dărui înveşnicirea, ajungând la
asemănarea cu Dumnezeu.”137
Sfatul Sfântului Ioan pentru părinți era ca ei să își căsătorească copiii atunci când le vine
vremea, iar nu mult prea târziu, căci rolul căsătoriei este cel de a preveni viața plină de patimi.
Familia reprezenta pentru el un model de viețuire, de aceea el îndeamnă soții spre curăție. Scopul
cununiei nu este numai acela de a naște și a crește copii, ci și acela ca soții să se povățuiască unul
pe altul pe calea mântuirii. Așadar, înțelepciunea e o lege care trebuie să guverneze familia.
Pentru o viață de familie creștină găsim la Sf. Ioan Gură de Aur modele de luat în seamă, dar în
același timp, aflăm și antimodele. El insistă pe formarea familiilor după o educație sănătoasă,
pentru ca și pe viitor, copiii, tinerii, să trăiască așa cum se cuvine. Nu e ușor , deorece familia,
pe lângă neajunsurile de ordin material, se confruntă și cu anomaliile prezentate acum ca fiind o
normalitate. „Din nefericire, aşa cum constata vrednicul de pomenire, Mitropolitul Bartolomeu al
Clujului, printre noi, cei care beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres tehnologic, de
libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu
încetul, un duh perfid care răstoarnă valorile şi perverteşte limbajul. Anormalul devine normal,
viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă,
sodomia se cheamă ,,orientare comportamentală”; cuvinte nobile precum prietenie, prieten,
prietenă se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se intitulează program de
sănătate anti SIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei
genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea
femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia
transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţări se cheamă război
preventiv, terorismul îsi reclamă valenţe divine, înfeudarea economică se numeşte credit bancar
şi multe altele”.138
Sfântul Ioan Gură de Aur numește căsătoria taină negrăită „și este taină mare, pentru că
omul pe tatăl lui, care l-a născut și l-a crescut, pe mama lui, care în dureri înfricoșătoare l-a adus
pe lume, pe părinții lui, care i-au făcut atât bine și l-au ocrotit atâția ani, pe aceștia îi părăsește. Și
137
Edmond Nicolae POPA, Provocări..., pp. 61-62.
138
Edmond Nicolae POPA, Provocări..., p. 4.

39
ce face? Se lipește de o femeie care cu puțin timp înainte îi era necunoscută, cu care nu avea
nimic în comun. Cu adevărat, mare taină! Iar părinții nu numai că nu regretă că se întâmplă acest
lucru, ci se și bucură și cheltuiesc cu bunăvoință bani pentru nuntă!” 139 Aceasta este perspectiva
ortodoxă asupra căsătoriei: „Particularitatea căsătoriei creștine constă în transformarea și
transfigurarea afecțiunii firești dintre un bărbat și o femeie într-o legătură eternă a iubirii, care nu
poate fi sfărmată nici de către moarte. Căsătoria este o Taină pentru că în viitoarea Împărăție a
lui Dumnezeu – ospățul de nuntă al Mielului (Apoc. 19, 7-9), unirea deplină dintre Hristos și
Biserică (Efes. 5, 32) – este anticipată și re-prezentată” 140, iar „ortodoxia consideră familia nu
doar cea mai puternică realitate socială, ci şi un ideal duhovnicesc, văzând în ea piatra de temelie
a trupului eclezial. De aceea, teologia ortodoxă a corelat totdeauna atributele familiei creştine cu
cele ale Bisericii. Astfel, prin Taina Căsătoriei, familia se sfinţeşte cu harul Sfântului Duh, aşa
precum se sfinţeşte tot ceea ce pătrunde efectiv în spaţiul Bisericii. De asemenea, ea trebuie să se
întemeieze pe iubirea reciprocă a membrilor ei, după cum comunitatea bisericească este spaţiu al
iubirii pe care Dumnezeu o revarsă asupra creaţiei Sale.”141

2.4. „Teama de bărbat”

Cuvintele de la sfârșitul textului care se citește în cadrul Tainei Cununiei, unde se spune
„…iar femeia sa se teama de barbat" (Efes. 5, 33) sunt, probabil, de cele mai multe ori
interpretate greșit. „Se pierde din vedere că în Biserică, cu cât ești mai mare, cu atât trebuie să
slujești mai mult. Dacă am fi cu luare aminte la textul Apostolului, am afla că femeia este
îndemnată să se teamă de bărbat, numai după ce Biserica a mărturisit că bărbatul este dator să-și
iubească soția așa cum Hristos Și-a iubit Biserica, jertfindu-se pentru ea. Ori într-o astfel de
situație, teama femeii de bărbat este aceea de a nu pierde iubirea soțului ei.” 142 Părintele profesor
D. Abrudan susținea și dânsul că „bărbatul și femeia trebuie să se socotească egali. Raportul de
egalitate dintre soți se desprinde din felul cum au fost creați. Femeia apare ca un unghi
complementar al bărbatului. El este numit pater familias, iar ea este numită mater familias.
139
Ioan GURĂ DE AUR, Problemele..., pp. 110-111.
140
John MEYENDORFF, Căsătoria..., p. 87.
141
Edmond Nicolae POPA, Provocări..., p. 78.
142
https://www.crestinortodox.ro/editoriale/ce-inseamna-femeia-trebuie-se-teama-barbat-149818.html.

40
Amândoi sunt egali prin nobilul atribut al speciei de om, prin suflet, prin chipul lui Dumnezeu pe
care îl are imprimat fiecare în ființa sa.”143
Bărbatul și femeia trebuie să se completeze unul pe celălalt, să aibă grijă unul de altul, iar
„autoritatea soților trebuie să izvorască din dragostea cu care-și slujesc familia, nu din faptul că
ei au un rol dominant în contextul relațiilor familiale.” 144 Temelia căsniciei este iubirea. Ea „face
pe femeie iubitoare, ascultarea face pe bărbat mai blajin. Băgați de seamă că-i după fire, ca unul
să iubească și altul să asculte. Când cel ce îndrumă iubește pe cel ce primește îndrumarea, totul
este în ordine. Dragostea nu-i cerută celui ce ascultă așa cum este celui ce îndrumează – ceea ce i
se cere este ascultarea. Dacă femeii îi este dată frumusețea, iar bărbatului dorința, este tocmai ca
să înlesneasă apariția dragostei. [...] Nu fiți poruncitori pentru că femeia vă este supusă – și, voi,
femeilor, nu zămisliți trufie pentru că bărbatul vă iubește”145
Femeia trebuie să îi fie sprijin soțului ei, deoarece el este cel „care-și petrece cea mai
mare parte din timp în viața publică, este prins cu treburile obștei. Femeia, stând la ea acasă, ca
într-o școală a înțelepciunii, reculegându-se în ea însăși, are putința să se dedea rugăciunii,
citirilor pioase și altor înțelepte îndeletniciri. După cum cei ce sălășluiesc în pustie, nu sunt
tulburați de nimeni, tot asemenea femeia, trăind mereu în cămin, se poate bucura de o pace fără
sfârșit. Ea poate, când bărbatul vine tulburat, să-l potolească, să-i aducă liniștea, să-i depărteze
din suflet grijile cele închipuite, cugetele de mânie, și să-l trimită iarăși la treburile lui despovărat
de cele rele – ducând cu el cele bune câștigate acasă.”146
Cuvântul familie înseamnă unitate, însă „provocările lumii post-moderne şi secularizate
la adresa familiei lovesc, în primul rând, tocmai în această unitate. Tocmai de aceea se vorbeşte
atât de des despre o presupusă libertate, în virtutea căreia cei doi soţi pot dispune după bunul plac
de propria căsnicie, alegând vieţuirea egoistă şi nu pe cea în comuniune. În sprijinul acestei stări
anormare a lucrurilor vin tot felul de structuri cu pretinse competenţe în consilierea familială,
uitând că toate problemele unui cuplu ar putea fi rezolvate în Biserică, prin participarea activă la
viaţa acesteia.”147

143
Dumitru ABRUDAN, rev. Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic, art. Familia, ..., p. 108.
144
https://lumeacredintei.com/taine/autoritatea-si-supunerea-in-casnicia-crestina-in-viziunea-sfantului-ioan-gura-de-
aur/.
145
Ioan GURĂ DE AUR, Cuvinte..., pp. 134-135.
146
Ioan GURĂ DE AUR, Cuvinte..., p. 137.
147
Edmond Nicolae POPA, Provocări..., p. 154.

41
Sfântul Ioan ne dă ca model dragostea și buna înțelegere dintre Avraam și Sarra, fiindcă
„atunci e adevărata căsnicie, când domneşte atâta înţelegere între bărbat şi femeie, când sunt atât
de strâns uniţi prin dragoste, când este o atât de mare legătură între ei, câtă a fost şi între Avraam
şi Sarra. După cum niciodată trupul nu se răscoală împotriva lui însuşi şi nici sufletul contra lui
însuşi, tot aşa bărbatul şi femeia nu trebuie să se scoale unul împotriva altuia, ci să fie uniţi.
Atunci se vor revărsa asupra lor nenumărate bunătăţi. Unde-i atâta de mare înţelegere, acolo-i
adunarea tuturor bunătăţilor, acolo-i pace, acolo-i dragoste, acolo-i vedenia cea duhovnicească;
acolo nu se vede luptă, nici bătaie, nici duşmănie, nici ceartă, ci toate sunt izgonite; pentru că
înţelegerea dintre soţi este rădăcina tuturor bunătăţilor; înţelegerea, adică, face să dispară toate
acestea”.148
Dacă într-o familie există dragoste, bună înțelegere, respect, rugăciune și o conștiință
curată înaintea lui Dumnezeu, cei doi nu au pentru ce să se teamă că s-ar putea pierde unul pe
altul, ci vor merge până la capăt împreună pe drumul spre mântuire. Încheiem acest capitol cu
frumoasele cuvinte: „Femeia a fost creată din coasta bărbatului... Nu din picior, pentru a fi
umilită, nici din cap, ca să se înalțe peste acesta... Ci dintr-o parte, ca să fie alături cu bărbatul, ca
să-i fie egală lui. De sub braț pentru a fi protejată, din partea inimii ca să fie iubită!”

3. Viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur despre familie în teologia


contemporană

Potrivit moralei creştine, familia este prima şi cea mai mică celulă a organismului social.
Dacă celula de bază a unei societăţi este familia, atunci societatea va fi sănătoasă când şi familia
va fi adevărat şi corect percepută.
Familia este reflectarea chipului lui Dumnezeu în om, manifestat prin comuniunea
specifică ei, asemenea comuniunii intratrinitare149. Iată de ce acest subiect a reprezentat şi a fost
obiect al preocupărilor profeţilor şi drepţilor Vechiului Testament, ca şi al Sfinţilor Părinţi ai
148
TEŞU, Ioan-Cristinel, Asist. Univ., Sensul familiei în concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur, în „Teologie şi
viaţă”, rev. Mitropoliei Moldovei, Seria nouă, Anul IV (LXX), nr. 5-7, 1994, p. 48.
149
Constantin MIHOC, Taina Căsătoriei şi familia creştină în învăţăturile marilor Părinţi ai Bisericii din secolul
IV, Editura Teofania, Sibiu, 2002, p. 11.

42
Bisericii de-a lungul veacurilor, după cum trebuie să fie şi astăzi şi întotdeauna, obiect de
serioasă preocupare din partea tuturor celor rânduiţi de Dumnezeu să vegheze asupra bunului
mers al ei, adică a factorilor responsabili ai Bisericii şi ai comunităţilor umane, în general.
Căsătoria ca legătură naturală pe viaţă între un bărbat şi o femeie se întemeiază pe faptul că
bărbatul şi femeia numai împreună alcătuiesc umanitatea completă. 150 În acest sens, Sfântul Ioan
Gură de Aur aminteşte: „când bărbatul şi femeia se unesc în căsătorie, ei nu mai sunt ceva
pământesc ci Chipul lui Dumnezeu însuşi”.151
Căsătoria şi familia sunt obiect al purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru omul cel căzut,
dar cu menirea de a asigura – prin naşterea şi creşterea pruncilor după voia dumnezeiască –
cetăţeni ai cerului. Căsătoria şi familia reprezintă „un adânc ocean purtat de valurile timpului
trecut de la prima pereche de oameni până astăzi, o sinergie între opera lui Dumnezeu şi
implicarea umană, o măsură a iubirii în ambele sensuri: între Creator şi coroana creaţiei, pe
verticală, şi între cei încununaţi, pe orizontală; este viaţa însăşi a umanităţii acoperită de Pronia
Divină şi icoană a îmbrăţişării tainice dintre Mirele Mântuitor şi Biserica Mireasă în Cămările
Împărăţiei celei veşnice”.152
Familia care reprezintă biserica din casă, este o şcoală a iubirii, o şcoală a vieţii, a
creşterii duhovniceşti şi a cunoaşterii cuvântului lui Dumnezeu. Altfel spus, “căsătoria ( şi
familia ) este un mod de viaţă, o expresie dinamică a iubirii cu adevărat libere de orice patimă, o
chemare a omului concret, bărbat şi femeie, să păşească împreună pe calea desăvârşirii”.153
Mijloacele prin care se poate ajunge la desăvârşire în cadrul familiei sunt: folosirea
darurilor primite în timpul slujbei Cununiei. Ele trebuie înmulţite de-a lungul vieţii prin muncă
perseverentă. Darurile primite de la Duhul Sfânt nu trebuie pierdute.154
Căsătoria ne oferă posibilitatea şi modalitatea de a creşte şi a ne dezvolta în domeniul
spiritual şi emoţional, dar această creştere şi dezvoltare nu pot avea loc decât pe temeiul unui
angajament autentic al unuia faţă de celălalt şi al unui angajament comun, sincer, faţă de
Dumnezeu. Legătura de unitate şi iubirea mereu sporită în soţ şi soţie este menită să ofere

150
Vasile GAVRILĂ, art. Fecioria şi căsătoria în vocaţia sfinţeniei, în Ortodoxia, nr. 3, anul LVIII, iulie-august,
2007, p. 149.
151
 Ioan GURĂ DE AUR, Despre feciorie..., p. 22.
152
Constantin MIHOC, Taina Căsătoriei…, p. 11.
153
Vasile RĂDUCĂ, Căsătoria – taină a dăruirii şi a desăvârşirii persoanei, în Studii Teologice, nr. 3-4/1992, p.
131.
154
Ionuţ POPA, Problema familiei creştine astăzi. Pastoraţia copiilor, a tinerilor şi a bătrânilor, în revista
Ortodoxia, nr. 4, 2007, p. 115.

43
omenirii bazele unei experienţe şi conştiinţe a creşterii în iubire către unitatea cu Dumnezeu, pe
care a făcut-o posibilă Iisus Hristos.155
Sfântul Ioan Gură de Aur a considerat casa creştinului un asketirion domestic. El este un
loc de pregătire spirituală şi pentru dobândirea virtuţii. Ȋn fiecare zi, creştinul căsătorit se trezeşte
în propria sa formă de mănăstire. Fraţii şi împreună nevoitorii săi sunt soţia şi copiii. Aici este
chemat de Dumnezeu să se pregătească pentru întrecere în fiecare zi şi să lupte împotriva tuturor
patimilor.
Această viziune domestică a Sfântului Ioan Gură de Aur, este calea mântuitoare ce poate
fi zărită în familia creştină. Scopul casei unui creştin îl reprezintă transformarea ei într-o
mănăstire, schimbarea ei într-o mică biserică, şi astfel să contribuie la o mai mare viziune de
sfinţire a cetăţii şi de manifestare a Ȋmpărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Dacă un cuplu va reuşi
să-şi consacre unirea lui Hristos şi să aibă o adevărată “căsătorie spirituală”, ei vor fi “doar un
pic inferiori călugărilor; cei căsătoriţi un pic mai jos decât cei necăsătoriţi”.156
În comuniune cu Sfânta Treime, viaţa personală a soţilor se schimbă treptat, se
îmbogăţeşte în harul de care mai târziu şi copiii se împărtăşesc, credinţa mărturisită se transmite
întregii familii, iar bucuria de a fi împreună sporeşte. Treimea este temelia familiei creştine
construită pe stâncă (Mat. 7, 24-25) într-o simfonie a Duhului Sfânt. Prin conlucrare şi
comuniune de iubire, familia se transformă într-o comunitate de mărturisitori şi misionari ai
Sfintei Treimi.
Sfântul Ioan Hrisostom, căruia îi sărbătorim anul acesta 1614 de ani de la adormire, este
considerat creatorul teologiei vieţii cotidiene. Instituţia căsătoriei se află azi în criză peste tot în
lume. Din păcate realitatea zilelor noastre a afectat prin fenomenul secularizării şi familia
creştină de astăzi care se confruntă cu numeroase probleme. Celulă de bază a societăţii şi element
edificator pentru fiecare individ, familia creştină trece prin momente de cumpănă, fiind omise de
multe ori adevăratele coordonate morale ale cuplului conjugal.
Pentru a înţelege rolul şi poziţia pe care o ocupă familia în societatea contemporană,
lucrurile trebuie urmărite din perspectiva a două direcţii: starea familiei astăzi şi consecinţele
acesteia, respectiv raporturile dintre familie şi societate/instituţii.

155
Lazăr PUHALO, Căile Ortodoxiei contemporane, trad. Mihanea Gafiţa, Cluj-Napoca, Edit. Eikon, 2003, p. 88.
156
Josiah TRENHAM, Căsătorie…, p. 251.

44
În ceea ce priveşte prima direcţie amintită, o atenţie deosebită trebuie acordată
fenomenului destrămării familiilor şi consecinţelor imediate ale acestui proces: carenţele
educaţionale şi abandonarea copiilor.
Cealaltă consecinţă a dizolvării universului familial este procesul abandonării copiilor.
Rezultând din relaţii întâmplătoare şi din cadrul unor cupluri cu venituri sub limita acceptabilă,
copiii ajung inevitabil pe străzi, constituind treptat o societate paralelă. Mai evident desocializaţi
decât copiii needucaţi rămaşi în familiile constituite, copiii abandonaţi devin una dintre cele mai
serioase provocări la adresa conştiinţei şi a societăţii contemporane. Ei rămân, de fapt, cea mai
clară dovadă a crizei familiei în societatea noastră.157
Societatea umană a zilelor noastre se află într-o criză existenţială, fenomen ce constă în
eliberarea omului de sub controlul total al Bisericii.
“Criza omului contemporan poate fi definită ca lipsa comuniunii lui cu Dumnezeu –
Izvorul vieţii; această criză se manifestă în viaţa credincioşilor prin pierderea sensului adevărat
al acestei comuniuni, care nu mai este un mod de a exista, ci manifestare ocazională, împlinită
formal printr-o raportare exterioară la formele liturgice ale vieţii bisericeşti şi în care, de fapt,
nu se mai poate sesiza comuniunea. 158 De aici decurge şi modul în care credinciosul înţelege
Sfânta Taină a Cununiei şi cum se raportează el la viaţa de familie, cu toate implicaţiile ei.
Legat de acest lucru şi de problemele ce pot apărea în cadrul unei familii asaltate de valorile
modernităţii desacralizate, menţionăm planningul familial, avortul, educaţia creştină a copiilor,
divorţul, căsătoria a doua şi a treia, căsătoriile mixte, erotismul şi perversiunile conjugale,
adulterul şi prostituţia.159
Accentele societăţii contemporane pe schimbările de suprafaţă (înnoirile) şi mentalitatea
consumeristă micşorează capacitatea fiecăruia de a vedea pozitiv legătura căsătoriei. Partenerul
este abordat deseori ca un produs de consum: atâta vreme cât îmi acoperă nevoile mele, îl
păstrez. Când încetează să acţioneze sau judec că este necesară o înnoire, şi dacă acesta nu
consimte la o schimbare, atunci fără ezitare acţionez la schimbarea produsului cu unul nou.160

157
Nicolae ACHIMESCU, Familia creştină între tradiţie şi modernitate. Consideraţii teologico-socilogice, p. 114.
158
Vasile RĂDUCĂ, Căsătoria…, p. 345.
159
Ionuţ POPA, Problema…, p. 119.
160
Panareas Koufoiannis KARKANIAS, Criza în cuplu, în vol. „Criza familiei”, trad. Şerban Tica, Bucureşti, Edit.
Sofia, 2011, p. 157.

45
Omul secularizat caută să înlocuiască legile lui Dumnezeu, cu legile lui proprii. Lipsită
de suportul ei transcendent şi imanent, familia a rămas în lumea secularizată ca o entitate
autonomă, care socoteşte că poate exista ea însăşi, fără ajutorul lui Dumnezeu.
Ȋntr-o lume secularizată, care aşează valorile materiale deasupra celor spirituale, familia
trebuie să-şi descopere sensul ei spiritual şi autentic în Hristos, ca Dumnezeu şi Om, care să-şi
adâncească coeziunea ei interioară şi să constituie factor de progres moral în viaţa societăţii.
Istoria ne arată că absenţa valorilor spirituale a prăbuşit nu numai familii, ci şi imperii.161
Părintele Dumitru Stăniloae spune că, soţii care nu-şi înfrânează egoismul în doi vor
deveni până la urmă netransparenţi lor înşişi. Vor constitui un egoism de instincte, de mic grup
animalic, grupul insensibil la alţii al familiei de tip biologic, un grup închis ca o cetate în zidurile
proprii şi capabil numai de ieşiri acaparatoare, nu de ieşiri dăruitoare. O căsnicie care nu-şi
răstigneşte statornic lăcomia şi autosuficienţa proprie şi nu se depăşeşte pe sine prin această
năzuinţă, nu e familie creştină. După învăţătura creştină, păcatul propriu al familiei de astăzi nu
este înainte de toate divorţul, lipsa de acomodare sau sălbăticia spirituală, aşa cum se consideră
adesea, ci autoadorarea familiei, refuzul de a vedea familia orientată spre Împărăţia lui
Dumnezeu. Există o pornire de a face totul pentru familie, dacă trebuie, chiar şi a fura. Familia
nu mai este spre slava lui Dumnezeu; ea a început să nu mai fie o intrare sacramentală în
prezenţa Lui.162
În ceea ce priveşte contracepţia, relaţiile sexuale protejate, Sfântul Ioan Gură de Aur este
adesea invocat de specialiştii în etică conjugală, ca fiind drept singurul Părinte al Bisericii ale
cărui învăţături sunt de acord cu folosirea contracepţiei artificiale. Cercetând opera şi gândirea
Sfântului Ioan Gură de Aur, un om educat şi interesat în special de medicină, acesta, cunoştea
metoda contracepţiei artificiale şi o interzicea vehement în învăţăturile sale. În al doilea rând,
Sfântul Ioan Gură de Aur a stabilit o paradigmă conjugală şi o etică ce conţine anumite diferenţe
notabile, dacă nu esenţiale, faţă de ceea ce mulţi Părinţi din Occident şi Orient par a promova. Ȋn
opoziţie cu mizeria etică în care se complac contemporanii noştri creştini, în special pe tema
căsătoriei şi sexualităţii, Sfântului Ioan, oferă o etică conjugală creştină acceptabilă şi pe
înţelesul tuturor.
În ultimii 40-50 de ani, transformările pe care le-a suferit societatea au avut un impact
major asupra familiei tradiționale. Odată cu intrarea femeilor în câmpul muncii și cu presiunea
161
Dumitru POPESCU, Familia în cultura secularizată, în rev. Ortodoxia, nr. 1-2, 2002, p. 13.
162
Dumitru STĂNILOAE, Teologia…, p. 133.

46
feminismului de a transforma căsătoria într-un parteneriat, rolurile în familie s-au modificat.
Dacă în familia tradițională tatăl lucra pentru a susține financiar căminul, iar mama se ocupa de
gospodărie și de creșterea și educarea copiilor, în ziua de azi ambii soți lucrează în afara casei,
ceea ce a dus la o renegociere a atribuțiilor și îndatoririlor în familie.163
Lumea de astăzi suferă în primul rând pentru că bărbatul și-a abandonat rolul – sau mai
degrabă slujirea – de lider de familie, susține pr. Josiah Trenham în repetate rânduri. Absența lui
din viața familiei, ca soț și tată, este poate pricina celor mai multe probleme de natură
psihologică și socială cu care ne confruntăm, conștient sau nu. Indiferent dacă vrem s-o
recunoaștem, bărbatul are, prin fire, vocația de a fi lider, de a conduce. Este însă o vocație care se
împlinește ca slujire spre folosul familiei, în chip creștin, nu păgân. Un lider după pilda Mirelui
Hristos, Care conduce cu fermitate și dragoste, cu responsabilitate și asumare, până la jertfă și
moarte pe cruce.164
„Când soții sunt atât de strâns legați unul de altul, nimic nu-i va putea mâhni în viața
aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea. Acolo unde stăpânesc înțelegerea, pacea dragostea,
acolo curg toate bunătățile, soții sunt la adăpostul oricăror vrăjmășii. Ei stau ca înconjurați de un
zid puternic și de netrecut și vor avea pacea cea după voia lui Dumnezeu”165
Dragostea este singura soluție care va susține unitatea familiei după acel moment când
starea de atracție fizică sau de „îndrăgosteală” va trece. De aceea, Sfântul Părinte „recomandă ca
aceasta (n.n. căsătoria) să se realizeze atunci când omul a ajuns la maturitatea calităților sale
fizice și spirituale, dar să fie, totuși, timpuriu, pentru ca nu cumva tinerii, care alunecă mai ușor
decât cei întăriți în ani și virtute, să aibă prilejul de a-și căuta împlinirea poftelor trupești în afara
căsătoriei. Căsătoria de timpuriu, pe cât posibil înainte de ieșirea tinerilor în lume la diferite
slujiri sau îndatoriri publice: funcții, serviciul militar, are ca scop, deci păstrarea castității trupești
și sufletești” .166 Iată că un al doilea pas spre o căsnicie fericită este cumpătarea, abținerea de la
relațiile intime înainte de momentul căsătoriei, mai exact păstrarea fecioriei. Folosul păstrării
fecioriei nu este altul decât a face dragostea mult mai curată și unirea mult mai puternică a
tinerilor care pornesc spre căsătorie: „Nimic din fire nu împodobește atât de mult tinerețea, cât
împodobește cununa cumpătării și faptul ca tânărul să vină la căsătorie curățit de orice urmă de
163
Irina CONSTANTINESCU, rev. Familia Ortodoxă, art. „Vreau să fiu un tată mai bun. Cum să fac?”, sept., nr. 9
(32), 2011, p. 13.
164
Ana GHEORGHIU, rev. Familia Ortodoxă, feb., nr. 2 (145)/ 2021, p. 22.
165
Ioan GURĂ DE AUR, Cuvinte..., p. 134.
166
Ioan-Cristinel TEŞU, Sensul familiei..., p. 48.

47
desfrânare. Așa și femeile, le vor dori, când sufletul lor nu a cunoscut desfrânarea și nici nu este
stricat, și când tânărul o cunoaște numai pe aceea femeie care s-a unit cu el la căsătorie. Așa și
dragostea devine una mai caldă, și simpatia mai reală, și iubirea devine mai curată, atunci când
tinerii pășesc spre căsătorii cu multă reținere” .167
„Dragostea e foarte ridiculizată în lumea de astăzi, așa cum este ridiculizat și Hristos.
Însă este misiunea noastră, a păstorilor Bisericii, să le transmitem tinerilor idealurile Bisericii.” 168
„Sfântul Ioan Gură de Aur strălucește printre Sfinții Părinți ai Bisericii ca cel mai mare
apărător și sfințitor al cetății și casei creștine. Îmbrățișarea învățăturii sale a adus Bisericii
numeroși sfinți, născuți duhovnicește în mănăstire și căminul creștin și poate să facă același lucru
și astăzi.”169
Veacul viitor este un veac feciorelnic în care căsătoria nu mai are loc. Acolo, scopul
pământesc al celor feciorelnici, de a stabili şi de a menţine comuniunea neîncetată cu Sfânta
Treime, va fi îndeplinit. Totuşi, viitorul veac feciorelnic este unul în care cei care au petrecut
acastă viaţă pământescă în căsătorie se vor bucura, împreună cu toţi cei mântuiţi, de o unire mult
mai sigură şi profundă decât cea experiată trupeşte pe pământ: o unire a sufletelor.
Privită prin ochii Sfântului Ioan Gură de Aur, familia devine o poartă și un drum spre
împărăția lui Dumnezeu. Nu a fost niciun aspect cu privire la familie, pe care Sfântul Ioan să nu-l
fi avut în vedere. Necăsătorit fiind, a predicat și a arătat valorile familiei ca unul care a fost
căsătorit o viață. Bun cunoscător al Sfintei Scripturi, a reușit să facă accesibile nestematele ei
tuturor, așa încât fiecare om să fie capabil să-și întemeieze și să se bucure de o familie împlinită.
Altruismul, frica de Dumnezeu și încredințarea în ajutorul Lui, bunătatea, evlavia sunt calitățile
care fac ca o familie să fie fericită, calitățile pe care trebuie să le posede cei doi soți. Cu ele
fiecare familie va fi ferită de adulter și implicit de divorț, iar cuvintele sale privitoare la familie și
ideile pedagogice rămân până astăzi normele de bază pentru orice familie.

167
Ioan GURĂ DE AUR, Omilia 1 la «Despre Ana» în Sfântul Ioan Gură de aur, Texte alese, vol. I, traducere din
limba greacă Preot Ion Andrei Târlescu, Editura „Bunavestire”, Bacău, 2012, p. 151.
168
Nikolai DE LA ESSEX, rev. Familia Ortodoxă, articolul „Lucrați la dragostea voastră!”, Iul., nr. 7 (138)/ 2020,
p. 25.
169
Pr. Josiah TRENHAM, Căsătorie..., p. 316.

48
CONCLUZII

Sfântul Ioan Gură de Aur este un mare sfânt al Bisericii Ortodoxe, mereu actual prin ceea
ce a predicat, un patriarh cu viziune extraordinară în ce privește familia și problemele familiale.
Potrivit lui, „Dumnezeu a creat omul drept culme a universului material și drept un împărat cu
împuternicirea dumnezeiască de a conduce, ca un fel de reprezentant al întregii lumi create.” 170
„Sf. Ioan vede într-un mod propriu chipul și asemănarea omului cu Dumnezeu, legăndu-l de cea
de stare de stăpânire ce implica toate calitățile ființei umane la modul plenar. Căci a fi stăpân
înseamnă a fi desăvârșit, a fi deplin liber, a fi nedeterminat, a avea chipul și asemănarea lui
Dumnezeu.”171

170
Josiah TRENHAM, Căsătorie..., p. 115.
171
Adrian Gh. PAUL, Sfântul..., p. 229.

49
Sfântul Ioan Hrisostom considera că omul are datoria de a se asemăna lui Dumnezeu în
ce privește practicarea virtuților, iar „dacă omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, cu
menirea de a ajunge asemenea Lui, căsătoria a fost creată după modelul iubirii intratrinitare,
având ca exemplu de împlinire și desăvârșire legământul dintre Dumnezeu și poporul ales, și
nunta dintre Hristos și Biserică, ce devine icoană a nunții în Noul Testament” 172, căci cu
adevărat, „Evanghelia compară Împărăția lui Dumnezeu cu un ospăț de nuntă, împlinindu-se
astfel prorociile Vechiului Testament cu privire la căsnicia dintre Dumnezeu și Israel, poporul
ales. Și acesta este motivul pentru care o adevărată căsătorie creștină nu poate fi decât unică, ci
tocmai pentru că este o Taină a Împărăției lui Dumnezeu, care îl introduce pe om în veșnica
bucurie și în veșnica iubire.”173
Ce mai trebuie să remarcăm este că „pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, întreaga stare a
omului căzut, inclusiv căsătoria, a fost concepută din mila lui Dumnezeu pentru a aduce pe om
înapoi în comuniune cu El. Schimbările radicale și pierderile pe care omul le-a suferit la căderea
în păcat au fost concepute pentru a crea un sentiment profund de neliniște în sufletul omului, care
să servească drept motivație interioară în lupta sa de a se ridica din noroi.” 174 Deosebit de
pertinente sfaturi le-a dat Sfântul Ioan celor căsătoriți, atât lor, în relațiile de familie, cât și în ce
privește educația copiilor. El pleda implicit și pe propria educare: „Educați-i, așadar,
duhovnicește pe copiii voștri. Educați-vă și pe voi. În felul acesta vă veți mântui și veți intra în
împărăția cerurilor, cu harul lui Hristos”.175
O altă problemă pe care a dezbătut-o pe larg a fost cea referitoare la supunerea reciprocă
a soților, iar ideea lui despre această temă este că femeia trebuie să se supună bărbatului său în
același mod în care amândoi trebuie să se supună lui Hristos, iar „a recunoaște că bărbatul este
capul femeii nu constituie o discreditare a femeii, după cum nici a susține că Hristos este capul
bărbatului nu reprezintă o desconsiderare a lui Hristos.”176 Sfântul Ioan Gură de Aur a expus și
rolurile celor care alcătuiesc familia, astfel că, „în viziunea creștină de viață există o ierarhie,
care se vădește într-o slujire a dragostei, soțul asumându-și slujirea de monarh al casei. Aceasta
presupune să conduci o casă, să îmbrățișezi și să-ți pui brațele în jurul întregului, hrănindu-l și

172
Vasile GAVRILĂ, Cununia..., p. 59.
173
John MEYENDORFF, Căsătoria..., p. 32.
174
Josiah TRENHAM, Căsătorie..., p. 151.
175
Ioan GURĂ DE AUR, Problemele..., p. 130.
176
David FORD, Bărbatul și femeia..., p. 265.

50
ocrotindu-l, de la început până la sfârșit.”. 177 Părintele Josiah Trenham remarca „viziunea
domestică a Sfântului Ioan Gură de Aur. Aceasta este calea mântuitoare ce poate fi zărită în
familia creștină. Scopul casei unui creștin îl reprezintă transformarea ei într-o mănăstire,
schimbarea ei într-o mică biserică, și astfel să contribuie la o mai mare viziune de sfințire a
cetății și de manifestare a Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.” 178 Astfel, înțelegem că menirea
căsătoriei este de a ajunge la sfințenie, sfințenia fiind cea care susține unitatea familiei creștine,
al cărei dar neprețuit sunt copiii: „Atât în Noul Testament, cât şi în Vechiul Testament, pruncii
sunt un dar al lui Dumnezeu. Biserica Ortodoxă atribuie căsătoriei, pe lângă procreaţie, şi o unire
plină de devotament, sensului şi scopului ultim al căsătoriei şi o dimensiune soteriologică. Prin
acest aspect, soţii sunt chemaţi şi dăruiţi cu putere la pregătirea mântuirii. În esenţă, căsătoria
este o realitate eclezială, reprezentând o icoană a relaţiei de iubire dintre Hristos şi întreg trupul
sau Biserica universală. Căsătoria este o Taină a Împărăţiei lui Dumnezeu şi introduce omul în
bucuria şi iubirea veşnică, fiind o Taină care anticipează bucuria împărăţiei lui Dumnezeu.” 179 În
acest sens, și Nikolai Berdiaev afirma că „sensul şi rostul unirii dintre bărbat şi femeie se află nu
în perpetuarea speciei sau în aportul său social, ci în calitatea de persoană care se luptă să
dobândească o viaţă deplină şi desăvârşită şi care este însetată de veşnicie”.180
Putem spune că suntem de acord cu afirmația lui David Ford, care spunea: „În general,
dacă Sfântul Ioan Gură de Aur ar fi trăit în acest veac, el ar fi continuat să considere supunerea
drept cea mai garantată și mai benefică atitudine duhovnicească, precum și cea mai autentic
creștină manifestare în comparație cu ispitele și riscurile deținerii unei poziții de autoritate.” 181
Cât privește imaginea familiei oglindită în imaginea bisericii, putem spune că „în familie
bărbatul şi femeia trăiesc conform modelului unimii dumnezeirii, după cum am arătat mai sus,
viaţa tainică, tri-unică a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, care ne îngăduie să numim
persoanele distincte în absoluta unitate a unicului Dumnezeu întreit în Persoane, se răspândeşte
în cuplu, întărindu-i şi hrănindu-i unimea prin Taina Sfântă a Cununiei. Dumnezeu este chiar
iubirea pe care bărbatul şi femeia şi-o vor oferi de acum reciproc şi prin care vor comunica între
ei. De aceea, scopul căsătoriei este unirea cu Dumnezeu, Biserica Ortodoxă prezentând familia

177
Josiah TRENHAM, rev. Familia Ortodoxă, art. Soțul bun..., p. 25.
178
Josiah TRENHAM, Căsătorie..., p. 251.
179
Edmond Nicolae POPA, Provocări..., p. 46.
180
Nikolai BERDIAEV, Sensul creaţiei. Încercare de îndreptăţire a omului, traducere Anca Oroveanu, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 200 – 201.
181
David FORD, Bărbatul și femeia..., p. 421.

51
creştină ca pe o cale duhovnicească deosebit de importantă prin care bărbatul şi femeia luptă
interior întru unirea cu Sfânta Treime. Aceeaşi finalitate duhovnicească o are şi preoţia, fapt ce
semnalează legătura indisolubilă între Sfânta Taină a Cununiei şi a Hirotoniei.”182
Autenticul orator antiohian ne-a lăsat peste veacuri o moștenire nepieritoare, „întreaga sa
operă de înfrumuseţare a vieţii morale a credincioşilor rămânând neîntrecută până în zilele
noastre. Moştenirea lăsată întregii creştinătăţi de Sfântul Ioan Gură de Aur depăşeşte ca
întindere, şi nu de puţine ori ca profunzime şi ca realizare literară, opera celorlalţi Sfinţi Părinţi,
situându-se, atât prin plinătatea ei, cât şi prin pulsul tainic al evlaviei pe care o cuprinde, pe
piscurile de aur ale teologiei Bisericii. Nici un alt Părinte bisericesc nu s-a bucurat, ca el, de o
mai mare popularitate şi cinstire în rândurile credincioşilor care, cuceriţi de măiestria şi
adâncimea cuvântărilor sale, căutau să transpună în propria lor viaţă bogăţia de har desprinsă din
îndemnurile şi cugetările de Dumnezeu înzestratului predicator. Cinstirea deosebită acordată
ilustrului ierarh se arată şi prin faptul că opera sa a fost tipărită şi răspândită neîncetat, fiecare
generaţie creştină purtând grija de a o încredinţa urmaşilor în frumuseţea şi originalitatea ei.
Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur ni s-au transmis astfel ca o moştenire scumpă până în zilele
noastre, pentru a ne putea bucura şi noi de marea comoară a înţelepciunii şi a vieţii lui
înduhovnicite.”183
Familia, privită prin ochii Sfântului Ioan Gură de Aur, devine un drum şi o poartă spre
împărăția lui Dumnezeu. Nu a existat niciun aspect în ceea ce priveşte familia, pe care Sfântul
Ioan să nu-l fi avut în vedere. Necăsătorit fiind, a predicat și a promovat valorile familiei ca unul
care a fost căsătorit timp de o viață întreagă. Fin cunoscător al Sfintelor Scripturi, a reușit să facă
accesibile nestematele ei tuturor, așa încât fiecare om să poată fi capabil să-și întemeieze și să se
bucure de o familie împlinită şi fericită. Altruismul, frica de Dumnezeu și încredințarea în
ajutorul Lui, bunătatea, modestia, smerenia şi evlavia sunt calitățile care fac ca o familie să fie
fericită, calitățile pe care trebuie să le posede cei doi soți. Cu acestea, fiecare familie va fi ferită
de adulter și implicit de divorț, iar cuvintele sale privitoare la familie și ideile pedagogice rămân
până astăzi normele de bază pentru orice familie.

Edmond Nicolae POPA, Provocări..., pp. 16-17.


182

183
https://ro.scribd.com/document/189518062/Lucrare-Grad-I-Pr-Moldovan-Jibou-Familia-Crestina-Oglindita-in-
Opera-Sf-Ioan-Gura-de-Aur.

52
BIBLIOGRAFIE

Izvoare

• Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod – traducere de ÎPS
Bartolomeu Valeriu Anania, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2001.

Articole

53
• ABRUDAN, Dumitru, Aspecte ale antropologiei Veciului Testament, ,,Studii
Teologice“, anul XXX(1978), nr.3-4;
• ABRUDAN, Dumitru, revista Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic, articolul
Familia, unitatea și scopul ei, Anul 137, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1989;
• BRANIŞTE, Marin, Concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur despre familie, Studii
Teologice, IX (1957), seria a II-a, nr. 1-2;
• MANOLACHE, Anca, Femeia şi integritatea creaţiei, Glasul Bisericii, nr. 3 – 4 / 1990;
• MANOLACHE, Anca, Sfânta Taină a Cununiei, Glasul Bisericii nr 1 - 2 , anul 1981;
• TEŞU, Ioan-Cristinel, Sensul familiei în concepția Sfântului Ioan Gură de Aur , în
Familia creștină azi, Editura Trinitas, Iași, 1995;
• TEŞU, Ioan-Cristinel, Sensul familiei în concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur, în
„Teologie şi viaţă”, revista Mitropoliei Moldovei, Seria nouă, Anul IV (LXX), nr. 5-7, 1994.

Referate

• STAMOULIS, Ch., Sfântul Ioan Gură de Aur, profetul iubirii universale, (p. 1 a
referatului), Simpozion dedicat Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântul Ioan Gură de Aur exegetul
iubirii dumnezeiești, 13 Noiembrie, București, 2006.

Cărți

 BADEA, Gheorghe, Flori alese din învățătura Sfîntului Ioan Gură de Aur, antologie și
cuvînt înainte de Gh. Badea, traducere de Gh. Badea și Constantin – Bogdan Badea, Editura „Sf.
Mina”, Iași, 2008;
• BĂLAN, Ioanichie, Călăuză Ortodoxă în familie și societate, volumul II, Mănăstirea
Sihăstria, 2004;
• BUCHIU, Ştefan, Ortodoxie şi secularizare, Editura Libra, Bucureşti, 1999;

54
• BULGĂRU, Costel, Sfânta Taină a Cununiei, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos,
Galați, 2011;
• BERDIAEV, Nikolai Sensul creaţiei. Încercare de îndreptăţire a omului, traducere Anca
Oroveanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992;
• CHIFĂR, Nicolae, Taina Nunţii după învăţătura Sfinţilor Părinţi, în volumul Familia
creştină azi, Ed. Trinitas, Iaşi, 1995;
• CITIRIGĂ, Vasile, Preoţia credincioşilor în Biserică şi societate, Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2004;
• CLEMENT Alexandrinul, Pedagogul, colecţia PSB, volumul 4, EIBMBOR, Bucureşti,
1982;
• COMAN, Ioan, Patrologie, Editura IBMBOR, București, 1956;
• COMAN, Ioan, Personalitatea și actualitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, Editura
Renașterea, Cluj-Napoca, 2007;
• COMAN, PS Vasile, Cuvinte pentru suflet, Oradea, 1987;
• DANION, Vasile, Cum să ne creștem copiii, Ed. Sophia, Editura Cartea Ortodoxă 2007;
• DÂRLEA, Tiberiu, Căsătoria şi viaţa mistică, Editura Lumina, Bucureşti, 1995;
• EVDOCHIMOV, Paul, Ortodoxia, Editura IBMBOR, București, 1996;
• FORD, David, Bărbatul și femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, Editura
Sophia, București, 2004;
• GAVRILĂ, Vasile, Cununia – viață întru Împărăție, Fundația „Tradiția Românească”,
București, 2004;
• GAVRILĂ, Vasile, Fecioria şi căsătoria în vocaţia sfinţeniei, Ortodoxia, nr. 3, anul
LVIII, iulie-august, 2007;
• GRIGORIE de Nyssa, Sfântul, Despre facerea omului, în Scrieri, partea a ll-a, traducere
Teodor Bodogae, Colecţia PSB, vol.30, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1998;
• ILIE Cleopa, Ne vorbeşte părintele Cleopa, Despre creaţie, căderea omului, Rai şi iad,
vol 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2016;
• IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, Cuvinte alese, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002;
• IOAN GURA DE AUR, Sfântul, Cuvinte de Aur, vol. III, Nunta, familia și problemele
lor, Editura Egumenița, 2012;

55
 IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, Cuvântări despre viața de familie, traducere: Marcel
Hancheș, prefață: P.S. Lucian Lugojanul, Episcop Vicar, studiu biografic și bibliografie: Claudiu
T. Arieșan, Editura Învierea, Timișoara, 2008;
• IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, Despre familia creștină, Editura Cuvântul vieții a
Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2015;
• IOAN GURA DE AUR, Sfântul, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre
creşterea copiilor, traducere de Dumitru FECIORU, Editura EIMBOR, Bucureşti, 2001 ;
• IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, Omilia 1 la «Despre Ana» în Texte alese, vol. I,
traducere din limba greacă Ion Andrei Târlescu, Editura „Bunavestire”, Bacău, 2012;
• IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, Omilii la facere, Editura IBMBOR, București, 2003;
• IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, Părinți, copii și creșterea lor, Culegere de texte
patristice și traducerea lor din neogreacă de Zenaida Anamaria Luca, Editura Panaghia;
• IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, Problemele vieții, Editura Cartea Ortodoxă, Editura
Egumenița;
• IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, Puțul, Editura Anastasia, București, 2001;
• IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, Scrieri, Partea Întâia, Editura IBMBOR, București,
1987;
• IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, Scrieri, Partea a doua, Editura IBMBOR, București,
1989;
• IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, Tâlcuiri la Epistola Întâi către Corintheni, Ediție
revizuită de C-tin Făgețan, Editura Sophia, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2005;
• IOSIF, Vatopedinul, Gheronda, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, Iaşi, 2012;
• KARANIAS, Panareas Koufoiannis, Criza în cuplu, în vol. „Criza familiei”, traducere
Şerban Tica, Bucureşti, Editura Sofia, 2011;
• MACK, John, Ghid pentru dobândirea armoniei în familiile ortodoxe, traducere din
limba engleză de Doina Rogoti, Editura Sofia, București 2007;
• MADA, Teofan, Familia creştină la Sf. Ioan Gură de Aur, Editura Agnos, Sibiu, 2008;
• MARIA SICORI, Antonio, Cateheză despre căsătorie, Editura Galaxia Gutemberg,
Târgu Lăpuş, 2004;
• MATEI, Marius, Harta credinţei. Meditaţii catehetice pentru copii şi adulţi, Editura
Lumea Credinţei, 2020;

56
• MEYENDORFF, John, Căsătoria – perspectiva ortodoxă, traducere Cezar Login, Cluj-
Napoca, Editura Patmos, 2007;
 MIHOC, Constantin, Taina Căsătoriei şi familia creştină în învăţăturile marilor Părinţi
ai Bisericii din secolul IV, Editura Teofania, Sibiu, 2002;
• MOISESCU, Iustin, Patriarhul, Sfânta Scriptură și interpretarea ei în opera Sf. Ioan
Hrisostom, Editura Anastasia, București, 2003;
• MOLDOVAN, Ilie, În Hristos și în Biserică. Adevărul și frumusețea căsătoriei, Editura
Reîntregirea, Alba Iulia, 2014;
• MOLDOVAN, Ilie, În Hristos și în Biserică, Iubirea, Taina Căsătoriei, Editura
Reîntregirea, Alba Iulia, 2014;
• NICHITA, Stithatul, Cuvios, Cele 300 de capete despre făptuire, III, 10, în "Filocalia",
vol. VI, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997;
• PAPACIOC, Arsenie, Despre armonia căsniciei, Editura Elena, Constanța, 2013;
• PAUL, Adrian Gh., Sfântul Ioan Gură de Aur, Editura Universității de Nord, Baia Mare,
2007;
• PESTOV, N.E., Cum să ne creştem copiii, Calea spre desăvârşita bucurie, traducere din
limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, Bucureşti, 2007;
• POPA, Edmond Nicolae, Provocări la adresa familiei creștine azi, Editura Episcopiei
Giurgiului;
• POPA, Ionuţ, Problema familiei creştine astăzi. Pastoraţia copiilor, a tinerilor şi a
bătrânilor, revista Ortodoxia, nr. 4, 2007;
• POPESCU, Dumitru, Familia în cultura secularizată, revista Ortodoxia, nr. 1-2, 2002;
• POPESCU, Leontin, Familia creştină şi provocările lumii moderne în lumea scrierilor
Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfinţilor Părinţi, în volumul Teologie şi educaţie la Dunărea de
Jos, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2007;
• PUHALO, Lazăr, Î.P.S., Căile Ortodoxiei contemporane, traducere Mihanea Gafiţa,
Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2003;
• RĂDUCĂ, Vasile, Căsătoria – taină a dăruirii şi a desăvârşirii persoanei, Studii
Teologice, nr. 3-4/1992;
• ROMANESCU, C., Câteva cuvinte, astăzi, despre familie, în vol. Familia creştină azi,
Editura Trinitas, Iaşi, 1995;

57
• ROSE, Serafim, Cartea Facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-
ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, ediția a II-a, revizuită, Editura
Sophia, București, 2011;
• SEMEN, Pr. Prof. Petre, Familia şi importanţa ei în Vechiul Testament, în volumul
Familia creştină azi, Editura Trinitas, Iaşi, 1995;
• STĂNILOAE, Dumitru, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, Editura
IBMBOR, Bucureşti, 1988;
• STĂNILOAE, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, (EIMBOR), Bucureşti, 1997, vol. I;
 STĂNILOAE, Dumitru, Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeitorul omului, Editura
Anastasia, Bucureşti, 1993;
• TEODORET al Cirului, Istoria bisericească, traducere de Vasile Sibiescu, Editura
IMBOR, Bucureşti, 1995, p. 241;
 TEŞU, Ioan C., Frumusețea preoției creștine, Editura Doxologia, Iași, 2010;
 TEŞU, Ioan C., Familia contemporană, între ideal și criză, Editura Doxologia, Iași 2011;
 TEŞU, Ioan C., Familia creștină, școală a iubirii și a desăvârșirii, Editura Doxologia,
Iași, 2011;
• TRENHAM, Josiah B., Căsătorie şi feciorie în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur,
Editura Doxologia, Iaşi, 2016;
• Viața de familie, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu Vlad, Editura Sophia,
Editura Cartea Ortodoxă, București, 2009;
• Viu este Dumnezeu, Catehism Ortodox, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009.
• Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur, în relatările istoricilor bisericeşti Paladie, Teodor al
Trimitundei, Socrates, Sozomen şi Fer. Teodoret al Cirului, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001;
 YANNOULATOS, Anastasios, Ortodoxia şi problemele lumii contemporane, traducere
Gabriel Mândrilă, Editura Bizantină, Bucureşti, 2003;
• ZĂVORÂTUL, Teofan, Mântuirea în viața de familie, Editura Sophia, Editura Cartea
Ortodoxă, București, 2004;

Reviste

58
• revista Familia Ortodoxă, art. Căsătorie și cruce, nr. 6 (17)/ 2010
• revista Familia Ortodoxă, art. Cum să ne creștem copiii pentru a avea o căsătorie
izbutită, iulie, nr. 7 (30)/ 2011
• revista Familia Ortodoxă, art. Vreau să fiu un tată mai bun. Cum să fac?, sept., nr. 9
(32), 2011
• revista Familia Ortodoxă, art. Femeia – care-i rea, nimic mai rău, dar care-i bună,
nimic mai bun! Trebuie cu orice chip s-o faci bună, martie, nr. 3 (38)/ 2012
• revista Familia Ortodoxă, art. Cea mai frumoasă cuvântare despre Taina Nunții, apr., nr.
4 (39)/ 2012
• revista Familia Ortodoxă, art. Bărbatului îi lipsește ceva, femeia lipsește de undeva, oct.,
nr. 10 (141)/ 2020
• revista Familia Ortodoxă, art. Lucrați la dragostea voastră!, iul., nr. 7 (138)/ 2020
• revista Familia Ortodoxă, art. Soțul bun este un lider de familie, ianuarie, nr. 1 (144)/
2021
• revista Familia Ortodoxă, art. Soțul bun este un lider de familie, feb., nr. 2 (145)/ 2021
• revista Familia Ortodoxă, art. Soția bună este inima familiei, apr., nr. 4 (147)/ 2021

Internet

https://anale-seriateologie.ro/upload/articol/17.pdf
https://www.crestinortodox.ro/editoriale/ce-inseamna-femeia-trebuie-se-teama-barbat-
149818.html
http://www.doxologia.ro/cuvantul-ierarhului/educatia-crestina-din-familie-este-garantia-
formarii-caracterelor-tari-cinstite
https://www.ioanguradeaur.ro/855/cresterea-copiilor/
https://www.ioanguradeaur.ro/177/despre-carmuirea-familiei/
https://www.ioanguradeaur.ro/340/femeia-crestina/
https://www.ioanguradeaur.ro/393/omilia-ix-din-comentariul-la-epistola-i-catre-timotei-2/
https://www.ioanguradeaur.ro/392/omilia-xxi-din-comentariul-la-epistola-catre-efeseni-2/
https://www.ioanguradeaur.ro/176/despre-relatia-dintre-barbat-si-femeie/

59
https://lumeacredintei.com/taine/autoritatea-si-supunerea-in-casnicia-crestina-in-viziunea-
sfantului-ioan-gura-de-aur/
https://ro.scribd.com/document/189518062/Lucrare-Grad-I-Pr-Moldovan-Jibou-Familia-
Crestina-Oglindita-in-Opera-Sf-Ioan-Gura-de-Aur

60