Sunteți pe pagina 1din 13

CAP.

I SISTEMUL DE PLĂŢI ELETRONICE

1.1. Generalităţi privind transferul electronic

Dezvoltarea şi utilizarea monedei electronice (“e-money”) şi a unor forme de servicii


bancare electronice (“e-banking”) sunt încă într-o fază incipientă în ţara noastră. Luând în
considerare gradul ridicat de incertitudine al viitorului tehnologic şi al dezvoltării pieţelor pentru
banca electronică şi pentru bani electronici, autorităţile care supraveghează aceste activităţi au
recunoscut faptul că, pe lângă beneficiile pe care le aduc aceste activităţi, există şi multe riscuri
pentru bănci. De aceea, autorităţile trebuie să dezvolte împreună cu băncile metode prin care să se
identifice, administreze şi controleze riscurile asociate activităţilor de bancă electronică şi bani
electronici.
Transferul electronic de fonduri este un ansamblu de tehnici informatice, electronice,
telemetrice, care permite schimbul de fonduri între parteneri, prin intermediul băncilor şi a unor
sisteme speciale de transfer, într-un timp foarte scurt.
Un transfer electronic presupune, finalmente, deplasarea responsabilităţii financiare de la o
bancă expeditoare către o bancă receptoare, care nu este neapărat urmare a unui act de comerţ,
legăturile electronice între bănci fiind asigurate de regulă de intermediari care facilitează acest
transfer electronic, fie că acest intermediar este o asociaţie din care fac parte cele două bănci, fie
că este un furnizor independent de servicii de plată/transfer la care apelează cele două bănci. De-a
lungul timpului s-au dezvoltat multe astfel de sisteme de intermediere a transferului electronic de
fonduri, naţionale sau domestice, şi internaţionale sau transfrontaliere.1
Transferurile electronice se pot face în timp real (online), cum sunt cele care au loc practic
în totalitate prin Internet sau prin reţele private de telecomunicaţii, sau pot fi numai iniţiate în timp
real, transferul efectiv urmând a avea loc în următoarele zile prin mijloace electronice, parţial
electronice, sau tradiţionale (non-electronice).
Transferul fondurilor presupune anumite norme standardizate la nivel naţional (sau
internaţional) cu privire la2:
- instrumentele de plată în baza cărora se procedează la transferul fondurilor (ordin de
plată, cec, carduri de plată, bilet la ordin etc.);

1
Vasilache Dan, Plati electronice, o introducere; Editura Rosetti, Bucuresti, 2004, Cap 8. Sisteme de plăţi şi
transferuri electronice de fonduri.
2
Ilie Mihai, Operaţiuni de încasări si plăţi – instrumente, modalităţi, tehnici, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucuresti, 2004.

1
- tehnologia (unitară) de preluare a informaţiilor primite, transmise şi recepţionate de la
bănci şi care se referă la procedeele de identificare, transmitere şi confirmare a informaţiilor;
- procedura operaţională de stingere finală a obligaţiilor de plată care poate fi directă
între două bănci (instituţii de credit) sau intermediată printr-un agent de decontare finală (banca
centrală sau o casă de compensaţie terţă).
Transferul fondurilor poate fi efectuat în numele clienţilor băncii (populaţie sau entităţi cu
personalitate juridică) sau în propriul lor nume.
Transferul în plan financiar-bancar reprezintă o operaţiune de a transmite sau a mişca
fonduri sau alte instrumente financiare sau active monetare prin3:
- încredinţarea directă a banilor sau instrumentelor financiare de către o persoană altei
persoane, din „mână în mână”;
- utilizarea unui intermediar, în evidenţele căruia s-au deschis conturi unde sunt evidenţiaţi
banii sau titlurile financiare; primind o instrucţiune de plată o bancă, procedează la transferul
fondurilor sau a instrumentelor financiare din contul ordonatorului în contul beneficiarului plăţii;
- miscarea fondurilor printr-un sistem de plăţi si compensări prin care se asigură
decontarea netă. În cadrul acestor sisteme stingerea obligaţiilor de plată reciproce ale băncilor are
loc pe bază bilaterală sau multilaterală, respectiv fiecare bancă îsi stabileşte sumele de transfer –
de plăţi si de încasat – în raport cu cealaltă sau celelalte bănci. Din compararea sumelor de plătit
cu a celor de încasat rezultă un sold net care poate fi debitor – banca are de plătit, sau creditor –
banca are de încasat. Drept urmare, între bănci nu mai sunt transferate toate fondurile care au
format obiectul ordinelor de plată sau a tranzacţiilor din ziua respectivă, ci doar soldul care apare
pentru fiecare bancă în raport cu celelalte bănci. Procedura poartă denumirea de netting,
compensare sau decontare netă. Netting-ul ca metodă de a compensa obligaţiile de plată reciproce
între bănci, permite acestora să reducă volumul operaţiunilor şi costul tranzacţiilor, şi în final al
decontării. Prin netting numărul mare de obligaţii de plată individuale (de exemplu pentru fiecare
client care a ordonat o plată) sunt reduse la un număr mult mai mic, respectiv soldul de plătit sau
de încasat de fiecare bancă în raport cu celelalte.
Transferul final al fondurilor – respectiv a poziţiei nete de plătit sau de încasat se
realizează prin conturile pe care fiecare bancă le are deschise la banca centrală a ţării respective,
iar operaţiunea tehnică este inclusă în sistemul de plăţi şi compensări naţional.
Încă din deceniul 1960-70 au apărut unele inovaţii tehnologice care permiteau legături
între locaţii foarte îndepărtate de pe glob, ceea ce a permis apariţia mai întai a transferului
electronic de fonduri şi apoi a plăţilor electronice. În locul instrumentelor de plată clasice au

3
Negrus Mariana, Produse si servicii bancare. Marketing bancar, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucuresti,
2007, Cap.13 Sisteme de plăţi şi compensări. Transferuri de fonduri.

2
început să circule mesaje privind plăţile, cu informaţiile necesare referitoare la monedă, sumă,
parteneri, bănci, precum şi alte informaţii specifice. Modalitatea electronica de transfer al
fondurilor a determinat si anumite modificari organizatorice in cadrul bancilor prin crearea de
compartimente specializate in transferuri de fonduri, carti de plata, plati catre persoane fizice,
aparitia unor noi servicii bazate pe aplicatii bancare electronice.
Din considerente privind riscurile pe care le implică dar şi din raţiuni practice,
transferurile electronice interbancare se diferenţiază, în primul rând, în funcţie de valoarea
transferurilor, astfel: (a) transferuri de valori mari (SWIFT şi TARGET); (b) transferuri de valori
mici (Eurogiro, Western Union, MoneyGram)4.
Plăţile de mare valoare5 reprezintă sume foarte mari de bani care sunt schimbate, în
principal de bănci şi alţi participanţi pe pieţele financiare, unde tranzacţiile prin specificul lor, în
majoritatea cazurilor impun o decontare urgentă şi rapidă. Expresia se regăseste şi în domeniul
sistemelor de plăţi şi compensări – cu privire la decontarea sumelor de valori mari si în acest
cadru se discută despre sisteme de transfer fonduri pentru valori mari.
Plăţile de mică valoare, privesc plăţile mărunte, în sume mici dar foarte numeroase,
legate, în principal de operaţiunile de plăţi zilnice ale populaţiei sau altor entităţi. Sumele fiind
mici, finalitatea decontării nu este considerată urgentă sau la fel de importantă ca a celor de valori
mari; ea putându-se face amânat , după un anumit timp în cursul unei zile sau a doua zi.
Autorităţile din fiecare ţară stabilesc reguli de prelucrare informatică a plăţilor de mare
valoare şi stabilesc plafonul de la care acestea sunt încadrate în clasa de mare valoare, drept
urmare cele care se situează sub acest plafon sunt plăţi de mică valoare.6.
Principalele metode utilizate pentru efectuarea transferului electronic al fondurilor sunt:
 Transferul electronic al fondurilor la locul vânzării – EFT-POS7;
 Cardurile;
 Distribuitoarele automate de numerar – ATM8;
 Schimbul electronic de date – EDI9;
 Banca la domiciliu şi serviciile bancare prin telefon (telephone banking);
 Internetul.

4
Diaconescu Mariana. Banci, sisteme de plati, riscuri, Editura Economica, Bucuresti, 1999.
5
Negrus Mariana, Produse si servicii bancare. Marketing bancar, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucuresti, 2007.
6
Regulament BNR nr. 6 din 11/10/2006 privind emiterea si utilizarea instrumentelor de plata electronica si relatiile
dintre participantii la tranzactiile cu aceste instrumente, MO, Partea I nr. 927 din 15/11/2006
7
Engl. Electronic Funds Transfer at the Point of Sale
8
Engl. Automated Teller Machines
9
Electronic Data Interchange

3
Transferul fondurilor se realizează prin intermediul băncilor comerciale, care, în baza
ordinelor primite de la clienţii lor, procedează la transferul monedei de cont din contul plătitorului
în contul beneficiarului plăţii.

1.2.Transferul electronic de fonduri prin carduri

Sistemul electronic de transfer al fondurilor este o creaţie recentă, expresie a înnoirilor


tehnologice şi a modificărilor calitative în organizarea şi desfăşurarea plăţilor care constituie
premise ale creşterii sale rapide tot mai cuprinzătoare.
Una dintre inovaţiile tehnologiei informaţionale care a determinat schimbări radicale în
activitatea tradiţională a băncilor este dezvoltarea operaţiunilor de plăţi pe baze electronice prin
sistemul cardurilor. Cardurile de debit – prin care se plătesc mărfuri la comercianţii acceptanţi
de carduri – permit ca operaţiunea de plată să se efectueze direct prin debitarea contului bancar al
clientului, ceea ce a condus la înlocuirea cecului sau reducerea utilizării sale; cardurile de credit
permit deţinătorului de card să efectueze cumpărături peste limita disponibilităţilor proprii sau
fără existenţa acestora, cu posibilitatea restituirii sumei în viitor; cardurile cu cip, prin capacitatea
lor de a memora au potenţat operaţiunile de plăţi şi au mărit securitatea tranzacţiilor.
Cercetările în domeniul tehnologiei informaţiei în planul substituirii numerarului au
modificat semnificativ sistemul de plăţi, circulaţia banilor şi însăşi activitatea bancară. În cadrul
băncilor au apărut noi departamente –de carduri – noi activităţi – autorizare, emitere, procesare ca
activităţi specifice, noi tipuri de investiţii în planul sistemelor informatice, programelor şi
aplicaţiilor informatice a noilor tipuri de „ghişee” şi preocuparea de deţinere în proprietate a cât
mai multe bancomate sau a altor tipuri de terminale la comercianţi.
În numai cincizeci de ani, de când a apărut ideea în spaţiul american, cardurile în prezent
au devenit un instrument de plată electronică ce permite realizarea de plăţi sau retrageri de
numerar prin reţelele care s-au structurat la nivel global. Realizarea unei tranzacţii cu plată prin
card durează câteva secunde, practic se realizează instantaneu, dar în cele câteva secunde pe rute
informatizate au loc o multitudine de operaţiuni asociate procesării tranzacţiei respective.
Cardul, în concepţie şi utilizare a evoluat odată cu cercetarea stiinţifică în domeniu şi noile
realizări în tehnologia informaţională şi a comunicaţiilor, a căror aplicare a permis intrarea
cardului în categoria instrumentelor de plată electronice şi utilizarea sa să atingă masa critică
pentru a deveni eficient. Aceste aspecte s-au consolidat după 1970-1980, iar esecurile traversate
de băncile americane în perioada de început (1950-1965), odată cu primele carduri apărute în

4
SUA stau mărturie în acest sens, ca si încercările din prezent de imaginare a unor noi tipuri de
carduri care nu îsi pot dovedi eficienţa decât peste un anumit prag al numărului de utilizări10.
Principalele caracteristici ale cardului sunt date de tehnologia informaţională încorporată
într-o piesă dreptunghiulară din plastic de dimensiuni standard care asigură:
– receptarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor;
– transmiterea la distanţă a informaţiilor;
– reflectarea transferurilor efectuate în baza acestor informaţii în conturile bancare ale
participanţilor.
Tehnologia informaţională înmagazinată în card devine operaţională prin existenţa unor
reţele de comunicaţii si infrastructuri electronice prin care se asigură legătura între:
– deţinătorii de carduri;
– băncile implicate în operaţiuni cu carduri;
– comercianţi acceptanţi cu plata prin carduri.
Cardul – ca instrument de plată electronică – asigură miscarea banilor electronici – e-
money, cash electronic. Prin utilizarea cardului disponibilităţile monetare existente sub forma
monedei efective/numerar sau monedei de cont evidenţiată într-un cont bancar, se realizează
joncţiunea cu monedă electronică.
Cardul este un instrument de plată electronică pe un suport de informaţie standardizat,
securizat si individualizat, care permite deţinătorului său să folosească disponibilităţile bănesti
proprii dintr-un cont deschis pe numele său la emitentul cardului şi/sau să utilizeze o linie de
credit în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă de emitent în favoarea deţinătorului
cardului11.
În funcţie de tipul şi caracteristicile cardului, un deţinător de card poate efectua una sau
mai multe operaţiuni. Operaţiunile de bază care pot fi efectuate cu un card sunt:
– retragerea sau depunerea de numerar care se pot efectua prin terminale cum sunt
distribuitoarele de numere sau bancomatele – ATM, de la ghiseele băncilor emitente sau a
instituţiilor acceptante sau ale unei instituţii obligată prin contract să accepte instrumentul de plată
electronică, respectiv încărcarea si descărcarea unităţilor valorice în cazul monedei electronice;
– plata mărfurilor si serviciilor achiziţionate de la comercianţii acceptanţi de plăţi prin
card; a serviciilor furnizate de anumiţi emitenţi cum sunt serviciile effectuate de companii în
domeniul telefoniei mobile, fixe, transmisii de date, servicii de televiziune si Internet sau de către

10
Negrus Mariana, Produse si servicii bancare. Marketing bancar, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucuresti,
2007.Cap 4 Operaţiuni de emitere si administrare a cardurilor de plată.
11
Negrus Mariana, Produse si servicii bancare. Marketing bancar, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucuresti,
2007.Cap 4 Operaţiuni de emitere si administrare a cardurilor de plată.

5
alţi furnizori de utilităţi, precum şi plata către autorităţile administraţiei publice reprezentând
impozite, taxe, amenzi, penalităţi;
– transferul de fonduri între conturile deţinătorului de card, către alte entităţi sau de la un
card la altul/card-to-card.
Faţă de aceste operaţiuni de bază, în funcţie de tipul de card şi contractul încheiat cu
emitentul de carduri, mai pot fi efectuate şi alte operaţiuni adiacente acestora: interogare de sold,
istoricul ultimelor tranzacţii pe card, până la aplicaţii tip e-banking, Internet banking, caz în care
plaja operaţiunilor este mai mare (deschidere de conturi, schimb valutar, cerere credit, operaţiuni
cu titluri financiare etc.).
După numărul de bănci participante sistemele de plăţi prin carduri pot fi sisteme deschise
(open-loop systems) – cu mai multe bănci participante, şi sisteme închise (closed-loop systems) –
cu o singură bancă, iar după aria geografică a emiterii şi acceptării cardurilor pot fi sisteme
naţionale (sau domestice) şi sisteme internaţionale12.
Sistemele deschise de carduri poartă acest nume deoarece sunt deschise oricărui număr de
bănci care doresc să facă parte din sistem. Sistemele închise au o singură bancă emitentă şi
acceptatoare, iar cardurile sistemului sunt carduri private, aparţinând ca proprietate intelectuală
doar acelei bănci unice, motiv pentru care aceste sisteme închise mai poartă şi numele de sisteme
private de carduri.

1.3. Clasificarea cardurilor13


Cardurile sunt diferite din punct de vedere al functiilor pe care le îndeplinesc, însa au o
serie de trasaturi comune în ce priveste construcţia lor. trasaturi care dau posibilitate cardurilor de
a se deosebi de celelalte instrumente de plata.
Trasaturile comune sunt:
a) ca suport fizic, cardul bancar este realizat din material plastic, comparabil ca forma si
dimensiune cu o carte de vizita.
Are forma dreptunghiulara si dimensiuni standard ( 86 mm K r>4 mm \ 0.54 mm
grosime ) si comporta diferite mentiuni pe recto ( fata ) si verso(spale).
b) pe fata cardului sunt mentionate: numele bancii emitente, numarul de card format din
16 sau 13 cifre, numele detinatorului de card, data expirarii card-ului, sigla organizatiei
internationale sub egida careia este emis cardul, holograma specifica, numarul de control tiparit
deasupra numarului de card (este format din 4 cifre identice cu cele ale numarului de card.

12
Vasilache Dan, Plati electronice, o introducere; Editura Rosetti, Bucuresti, 2004, Cap 4. Sisteme de plăţi prin
carduri.
13
Popescu Radu „Cardul- instrument modern de plată” Ed. Tribuna Economică 2000.

6
c) pe verso-ul cardului se gaseşte o banda magnetica pe care sunt codate datele standard
referitoare la deţinatorul de card şi anume: numar de cont, numar de cont confidential, fonduri
disponibile, nulitatea titlului un spatiu destinat semnaturii autorizate a detinatorului de card.
În practica exista o diversitate destul de mare de carduri care raspund cerintelor tot mai
complexe ale clientilor. Aceste carduri se pot împarti în mai multe tipuri în functie de urmatoarele
criterii: functiile specifice pe care le indeplinesc, emitentul, zona de acceptabilitate14.
Tipuri de carduri în raport de funcţiile specifice pe care le îndeplinesc15:
Card de credit este un instrument de plată care confirmă faptul că posesorul i-a fost
deschisă o linie de credit pentru o anumită perioadă şi pe baza căreia pot face plăţi sau retrageri în
numerar până la un plafon prestabilit. Cardul permite reglarea plăţilor prin prelevarea din
depunerile viitoare în monedă scripturală. Creditul se închide pe un termin mai lung, până la
câteva luni, caz în care este însoţit de o dobândă al cărui nivel este apropiat de cel practicat pentru
orice credit de consum.
Card de debit este un instrument de plată care permite posesorului să dobândească bunuri
sau servicii prin debitarea directă a contului său personal.
Card pentru retrageri de numerar este un instrument cu ajutorul căruia posesorul poate
depune sau retrage numerar prin distribuitorul automat de bilete (cash dispenser), operaţiunea
reflectându-se, după caz, în debitul contului său personal deschis la o instituţie financiară. Dacă
retragerea de numerar dintr-un CASH DISPENSER ESTE O OPERAŢIUNE RELATIV
SIMPLĂ, realizarea ei este, totuşi, foarte complexă şi face apel la tehnici avansate în domeniul
informaticii şi telecomunicaţiilor.
Card de garantare a cecurilor este un instrument care garantează că suma de plată
înscrisă pe cec are acoperire în contul personal al deţinătorului. Poate funcţiona atât ca un card de
credit sau de debit, cât şi ca un card pentru retrageri de numerar.
Card multifuncţional sau derivat. Are funcţii mixte şi facilităţi sporite şi derivă din
celelalte tipuri de carduri menţionate, carduri de călătorie sau agrement, care îndeplinesc funcţiile
unui card de credit, al cărui plafon nu poate depăşit şi carduri private , emise de comercianţi
pentru a fi folosite în propriile lor magazine.
Tipuri de carduri în funcţie de calitatea emitentului:
Cardurile emise de bănci (carduri bancare)
Bancile emit o gama larga de carduri si intra in competitie pentru castigarea unui segment
cat mai mare de piata. Pentru a facilita accesul clientilor, bancile incheie intre ele conventii de
plati prin carduri, astfel ca un client al unei banci poate apela la bancomatele altor banci cu care

14
Popescu Radu „Cardul- instrument modern de plată” Ed. Tribuna Economică 2000.
15
Reglementări BNR privind instrumentele de plată

7
banca sa are incheiata o conventie. De asemenea, comerciantii incheie aranjamente cu bancile
pentru folosirea cardurilor emise de acestea. Asistam astfel la un fenomen de interbancaritate a
cardurilor care este in continua extindere cu tendinta de globalizare.
Cardurile bancare prezintă prin ele însăşi o atracţie particulară pentru consumatori, aceştia
apreciindu-le pentru avantajele pe care le oferă:
 facilitatea de retragere a numerarului 24 ore pe zi şi 7 zile pe săptămână;
 securitate, mai ales prin utilizarea cardurilor cu microprocesoare.
Oferta pe piaţa cardurilor bancare a fost marcată de uniformitatea şi de existenţa unei mari
diversităţi în cadrul unei game unice comune tuturor băncilor care se asociază. Generalizând
experienţa multor ţări , putem afirma că această gamă poate avea următoarele patru niveluri
distincte în funcţie de posibilităţile de utilizare:
a) carduri pentru retrageri de numerar;
b) carduri naţionale;
c) carduri internaţionale;
d) carduri internaţionale de prestigiu.
Carduri emise de comercianţi ( Carduri private)16
Emitenţii sunt mare distribuitori cunoscuţi de clientelă şi care deţin un segment important
pe piaţă. Lansarea de carduri de către ei a fost însoţită de crearea unei reţele financiare paralele,
administrată de instituţii de credit. De asemenea , cardurile sunt emise şi de alţi comercianţi , de
talie mai mică.
Oricare ar fi , însă, dimensiunea emitentului, obiectivul major este fidelitatea clientului ,
iar scopul este stabilirea unei legături constante între card şi magazinul care l-a emis, inclusiv
activizarea utilizării sale. Pentru a se duce consumatorul, cardul privat trebuie să fie la fel de
practic în utilizare ca şi cel bancar.
Pentru a-şi învinge concurenţii, emitenţii ataşează cardurilor private tot mai multe servicii
prin care urmăresc:
abilirea unei relaţii directe cu clienţii;
namizarea vânzărilor şi care justifică apelarea la credite;
erirea unor servicii mai bune;
imularea cumpărărilor, eventual prin promovări deosebite de mărfuri;
dministrarea mai bună a serviciilor;
onferirea unei imagini moderne firmei.
Diversitatea practicilor comerciale face să apară mai multe strategii posibile:

16
Negrus Mariana, Produse si servicii bancare. Marketing bancar, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucuresti,
2007.

8
Strategia 1 –acceptarea cardului bancar şi dezvoltarea paralelă a cardurilor private;
Strategia 2 – refuzarea cardului bancar şi dezvoltarea propriilor carduri private;
Strategia 3 – acceptarea cardului bancar şi renunţarea la emiterea unui card privat, dar
adăugând eventuale servicii suplimentare.
În toate cazurile comercianţii încearcă să dezvolte servicii anexe pentru a justifica strategia
lor. Spre deosebire de cardul bancar ce beneficiază de caracterul de produs „pre-vândut” , prin
notorietate şi acceptabilitatea sa , cardul privat trebuie să facă obiectul unei promovări din partea
firmei emitente.
Cardurile private oferă 4 avantaje:
-plata din disponibilităţile clientului;
-creditul ;
-retrageri de numerar;
-servicii anexe multiple.
Carduri emise de alte instituţii şi organizaţii17
Printre emitenţii de carduri se numără nu numai băncile şi comercianţii, ci şi un număr de
alţi parteneri: instituţii internaţionale specializate; instituţii de credit; companiile de transport şi
telecomunicaţii; companiile autorutiere şi de închirieri de vehicule; companii petroliere; societăţi
de asigurări; agenţii de turism; cluburi; prestatori de servicii profesionali.
Acest ansamblu de carduri este caracterizat prin eterogenitatea emitenţilor, obiectivelor
lor, precum şi întrebuinţările şi costurile fiecărui card.
Patru mari tipuri de carduri pot fi identificate în cadrul acestei mari familii:
•Card de plată sau de credit cu largă acceptabilitate, utilizabile pentru toate tipurile de
comerţ;
•Card de plată selectiv, cu accesibilitate redusă;
•Card care se substituie plăţii;
•Card de identificare, care dau dreptul sau nu la anumite avantaje sau servicii, dar care
nu pot fi folosite ca instrument de plată .
Cardul hibrid (engl. dual card) este cardul care conţine atât banda magnetică, cât şi
microprocesor şi care permite efectuarea unor operaţiuni combinate, specifice fiecarui tip de card.
Cardul co-branded este emis de o banca impreuna cu o entitate care, de regula, are ca
obiect principal de activitate comertul sau prestarile de servicii.
În funcţie de zona de acceptabilitate cardurile pot fi:

17
Ilie Mihai, Operaţiuni de încasări si plăţi – instrumente, modalităţi, tehnici, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucuresti, 2004.

9
Carduri naţionale. Aceste carduri au o valabilitate numai pe teritoriul naţional şi se pot
emite de bancile locale, fie sub marca şi firma lor, fie sub marca şi denumirea unei instituţii
internaţionale specializate. Cardurile au o utilzare tipică, adică pentru eliberări de numerar şi
efectuarea de plăţi din disponibil sau din credite.
Carduri internationale. Asemenea carduri se emit de instituţiile internaţionale sau de
bancile locale care au devenit membre ale sistemelor internaţionale pentru carduri, dar numai sub
marca şi firma sistemului internaţional folosit. Cele mai cunoscute sisteme internaţionale sunt
VISA INTERNATIONAL şi EUROPAY INTERNATIONAL, sisteme folosite şi în ţara noastră.
Cardurile se folosesc la retrageri de numerar, plăţi din disponibil sau din credite, în funcţie de
tipul cardului, atât pe plan naţional cât şi internaţional.

1.4. Avantajele vs dezavantajele în utilizarea cardurilor

În prezent cardul este cel mai modern şi unul dintre cele mai utilizate instrumente de plată
şi de credit în intreaga lume. În realitate, cardul nu este decât o variantă modernă a plăţii prin cec
(dacă în cazul plăţii prin cec se semnează o filă cec care va fi încasată la termen sau la vedere, în
cazul plăţii prin card se mandatează prin utilizarea cardului sau se semnează o factură, aceeaşi
operaţie de plată), o evoluţie normală spre creşterea utilităţii şi eficienţei, în prezent diferitele
tipuri de carduri, de circulaţie internaţională sau nu, având tendinţa de a înlocui numerarul şi cecul
în aproape toate tipurile de plăţi, implementarea acestora fiind dependentă doar de introducerea
centrelor de procesare a tranzacţiilor cu carduri.
Eficienţa deosebită a acestui instrument de plată este reprezentat de tehnologia electronică
pe care se bazează utilizarea lor, transferul electronic al fondurilor la locul de vânzare (electronic
funds transfer at point of safe - EFTPOS), decontarea tranzacţiei fiind posibilă prin simpla
utilizare a facilităţilor de "inteligenţe"/ "smart card" ale cardului într-un sistem on-line de
procesare18.

1.4.1. Avantajele în sistemul de plăţi electronice19


Odată cu introducerea cardului şi a echipamentelor necesare transferului electronic de
fonduri se apreciază pe scară largă că băncile au intrat într-o nouă eră tehnologică . Ca orice
inovaţie în domeniul bancar noile funcţionalităţi au adus satisfacţii sporite pentru clienţi şi

18
Negrus Mariana, Produse si servicii bancare. Marketing bancar, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucuresti,
2007.
19
Nitu Ioan. Managementul riscului bancar Editura Expert, Bucuresti 2000.

10
creşterea eficienţii activităţii bancare. Sistemul electronic de transfer al fondurilor aduce o amplă
creştere a nivelului de servire a clienţilor.
Clienţii , de orice categorie fie firmă, fie persoane , titulari de conturi sunt eliberaţi de
stresul „orelor de ghişeu”, de o inflexibilă severitate, care impunea programe considerate
incomode pentru mulţi dintre clienţi.
Prin toate formele sale, transferul electronic al fondurilor permite derularea operaţiunilor
în afara sediilor băncilor şi adesea în discordanţă cu programul de lucru al băncilor, dând
titularilor de cont o mai mare libertate în relaţiile lor cu băncile. În acelaşi timp sistemul electronic
de transfer al fondurilor are o contribuţie însemnată în accelerarea circuitelor de plăţi ,
concomitent cu creşterea siguranţei de operare şi diminuarea riscurilor de plată.
În condiţiile în care titularii de cont au posibilităţi de contactare operativă cu banca, şi prin
aceasta o orientare oportună asupra situaţiei trezoreriei sale , acestea au posibilitatea unei viziuni
mai clare asupra perspectivei lor. Toate aceste elemente favorabile titularilor de cont sunt
apreciate de întreaga clientelă, constituind în subsidiar , premise de creşterea eficienţei economice
pentru fiecare dintre clienţi.
Pe de altă parte, introducerea tehnologiilor moderne implicate în transferul electronic al
fondurilor, aduce băncilor temeiuri pentru o creştere imediată şi mai ales în perspectivă a eficienţii
activităţii lor. Derularea efectivă a unor operaţiuni cu ocolirea ghişeelor băncii conduce la
diminuarea operaţiunilor în relaţie directă cu clienţii , reducerea personalului de ghişeu şi
diminuarea costurilor aferente .
Creşterea tehnicităţii şi vitezei de derulare a operaţiunilor aduce o creştere a calităţii
serviciilor , care, pe o cale sau alta , îşi găseşte expresie în creşterea veniturilor din operaţiuni.

1.4.2. Riscul în sistemul de plaţi electronice20


Dezvoltarea activităţii cu carduri a scos în evidenţă şi unele imperfecţiuni în ce priveşte
securitatea operaţiunilor şi a modului de utilizare de către posesori.
Măsurile de securitate ca hologramă, PIN-ul, verificarea specimenului de semnătura nu s-
au dovedit suficiente şi au fost introduse măsuri în operare ca limitarea sumei autorizate, a
numărului zilnic de tranzacţii la un comerciant, verificarea elementelor de identificare cu cele
existente în baza de date şi alţi parametrii specifici băncilor emitente.
În acelaşi timp, perfecţionările tehnologice au condus la înlocuirea suportului hârtie cu cel
electronic şi la extinderea transmisiei telefonice, care, în unele zone, rămân vulnerabile la
încercările de fraudă.

20
Diaconescu Mariana. Banci, sisteme de plati, riscuri, Editura Economica, Bucuresti, 1999.

11
Măsurile de protecţie mai noi prevăd codificarea mesajelor transmise prin circuitul
telefonic dar acest sistem este mai complicat şi mai scump şi nu este invulnerabil. În cazul
tranzacţiilor de valori mai importante, comercianţii au luat măsura de a interoga banca emitentă şi
aceasta pe deţinătorul cardului asupra realităţii operaţiei, măsură care presupune un răspuns
suplimentar şi o autorizare întârziată, dar care s-a dovedit a fi foarte eficientă.
Practică bancară cu carduri a arătat că frauda se produce de cele mai mule ori în activitatea
de acceptare, determinată de posesorii cardurilor sau de terţe persoane.
Fraude determinate de posesorii cardurilor:
(a) utilizarea cardului de către posesor fără existenţa disponibilului în cont pentru mai
multe operaţiuni care nu sunt supuse autorizării (sub limita de autorizare),
(b) utilizarea cardului pentru tranzacţii pe care ulterior posesorul nu le mai recunoaşte, din
rea intenţie sau alte motive;
(c) transmiterea cardului altor persoane care efectuează tranzacţii (de regulă în străinătate)
fără ca deţinătorul să le recunoască; de asemenea, apare o problemă de relaţii cu clienţii, în special
în perioada de început a folosirii cardurilor.
Fraude determinate de terţe persoane:
(d) aflarea numărului cardului de către o terţă persoana în diverse împrejurări şi folosirea
acestuia în operaţiuni frauduloase;
(e) copierea benzii magnetice a unui cârd valid al cărui cont ataşat este alimentat cu un alt
card pentru tranzacţii comerciale, procedura care se numeşte “skiming’’ şi este foarte greu de
depistat;
(f) folosirea unor carduri pierdute/furate sau contrafăcute, profitând de ignoranţa
comerciantului sau de complicitatea acestuia cu infractorul; de exemplu.
În general, cardurile cu procesor s-au dovedit a fi mult mai sigure, fraudele fiind
nesemnificative. Datele statistice demonstrează acest lucru şi este de aşteptat elaborarea unor
procedee de securizare mai performante pe baza acestor cârduri.

12
CUPRINS

CAP. I SISTEMUL DE PLĂŢI ELETRONICE...............................................................................1


1.1. Generalităţi privind transferul electronic................................................................................1
1.2.Transferul electronic de fonduri prin carduri..........................................................................4
1.3. Clasificarea cardurilor ...........................................................................................................6
1.4. Avantajele vs dezavantajele în utilizarea cardurilor.............................................................10
1.4.1. Avantajele în sistemul de plăţi electronice....................................................................10
1.4.2. Riscul în sistemul de plaţi electronice...........................................................................11

13