APLICAREA INTEGRALEI DEFINITE LA ORELE DE FIZICĂ

Grosu Dinu, profesor de fizică

Liceul Teoretic „Ion Creangă”, orașul Florești
Utilizând calculul integral urmărim câteva scopuri:
1) repetarea noțiunii de integrală definită și de primitivă, cunoscute de la orele de
matematică;
2) familiarizarea elevilor cu aceste noțiuni, folosindu-le nu ca abstractizări, dar pentru
deducerea unor relații de calcul concrete (atât cunoscute, cât și noi);
3) reamintirea formulelor cunoscute și extrapolarea acestora la situații noi de
problemă.
Pentru început le vom reaminti elevilor că integrala definită se aplică în cazul când
este necesar de a calcula o mărime fizică, care depinde de o alta, a doua, mărime fizică
variabilă, dependentă și ea de a o treia mărime și aceasta fiind variabilă. Altfel fiind
spus, se poate aplica integrala pentru calculul unei mărimi, care depinde (liniar sau
neliniar) de alta.
Înainte de a trece la exemple concrete le vom reaminti elevilor definițiile și
proprietățile de mai jos ale integralei.
Definiția 1: funcția 𝐹(𝑥) se numește primitivă a funcției 𝑓, dacă 𝐹 | (𝑥) = 𝑓 (𝑥).
Definiția 2: integrala funcției 𝑓(𝑥) de la 𝑎 la 𝑏 se numește creșterea primitivei
acesteia pe intervalul [𝑎; 𝑏], adică 𝐹 (𝑏 ) − 𝐹(𝑎), ceea ce se notează
𝑏
∫𝑎 𝑓 (𝑥)𝑑𝑥 = 𝐹 (𝑏 ) − 𝐹 (𝑎).
𝑏 𝑏
Proprietatea 1: ∫𝑎 𝛼 𝑓(𝑥)𝑑𝑥 = 𝛼 ∫𝑎 𝑓(𝑥)𝑑𝑥 (𝑢𝑛𝑑𝑒 𝛼 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑜 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡ă).
𝑏 𝑏 𝑏
Proprietatea 2: ∫𝑎 (𝑓 (𝑥) ± 𝑔(𝑥))𝑑𝑥 = ∫𝑎 𝑓 (𝑥)𝑑𝑥 ± ∫𝑎 𝑔(𝑥)𝑑𝑥.
Primul și cel mai simplu exemplu de aplicare a integralei, propus elevilor, poate
fi următorul: la mișcarea rectilinie uniformă deplasarea mobilului se calculează
conform relației 𝑠 = 𝑣 ∙ 𝑡, unde 𝑡 este intervalul de timp în care se efectuează
deplasarea 𝑠, 𝑣 fiind viteza, care este constantă. La mișcarea rectilinie uniform variată
deplasarea tot depinde de viteză, însă în acest caz ultima este variabilă, depinzând și ea
de timp, care de asemenea este variabil.
𝑡
Deci, 𝑠 = ∫𝑡 2 𝑣(𝑡 )𝑑𝑡. Utilizând relația de calcul a accelerației, obținem:
1
𝑣−𝑣0 𝑡 𝑡 𝑡
𝑎= ⟹ 𝑣 = 𝑣0 + 𝑎 ⋅ 𝑡 ⟹ 𝑠 = ∫𝑡 2 (𝑣0 + 𝑎𝑡 )𝑑𝑡 = ∫𝑡 2 𝑣0 𝑑𝑡 + ∫𝑡 2 𝑎𝑡𝑑𝑡 =
𝑡 1 1 1
𝑡 𝑡 𝑥 𝑛+1
∫𝑡12 𝑣0 𝑡 0 𝑑𝑡 + ∫𝑡12 𝑎𝑡 1 𝑑𝑡 . Primitiva pentru 𝑥 𝑛 este 𝑛+1
, deci primitiva lui 𝑡 0și 𝑡 1 sunt
𝑡 0+1 𝑡 1+1 𝑡2
= 𝑡 și = corespunzător.
0+1 1+1 2
𝑡 𝑡 𝑎𝑡 2 𝑎
𝑠 = 𝑣0 ∫𝑡 2 𝑡 0 𝑑𝑡 + 𝑎 ∫𝑡 2 𝑡 1 𝑑𝑡 = 𝑣0 t tt12 + t2
= 𝑣0 (𝑡2 − 𝑡1 ) + (𝑡22 − 𝑡12 ).
1 1 2 t1
2

178
 𝑎
Dacă considerăm că 𝑡1 = 0 iar 𝑡2 = 𝑡, obținem 𝑠 = 𝑣0 (𝑡 − 0) + (𝑡 2 − 0) ⟹ 𝑠 =
2
𝑎𝑡 2
𝑣0 𝑡 + 2
.
Evident că aceeași relație se obține și pe cale grafică. Din graficul dependenței
vitezei de timp la mișcarea rectilinie uniform variată,
după cum se demonstrează în manualul de fizică pentru
clasa a X-a, deplasarea este numeric egală cu aria
trapezului delimitat de axele de coordonate 𝑣 și 𝑡,
graficul vitezei și perpendiculara ridicată de pe axa
timpului (de la intervalele de timp pentru care calculăm
deplasarea) până la intersecția cu graficul.
De asemenea, pe cale grafică
se deduce în același manual
formula pentru calculul lucrului
forței elastice. Pentru lucrul
acestei forțe nu se poate utiliza
relația 𝐿 = 𝐹 ⋅ 𝑠 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼, deoarece
forța elastică nu rămâne constantă
pe măsura deformării resortului.
Lucrul, ca și deplasarea, este
numeric egal cu aria trapezului format de graficul dependenței forței elastice 𝐹𝑒 de
alungirea absolută 𝑥 a resortului, axa de coordonate a alungirii și perpendicularele
coborâte din coordonatele alungirii inițiale 𝑥1 și finale 𝑥2 până la intersecția cu graficul.
𝑘𝑥12 𝑘𝑥22
Obținem relația 𝐿𝑒 = − .
2 2
Aceeași formulă se obține și în cazul integrării:
𝑥 𝑥 𝑥 𝑘𝑥 2
𝐿𝑒 = ∫𝑥 2 𝐹𝑒 𝑑𝑥 ; 𝐹𝑒 = −𝑘𝑥 ⟹ 𝐿𝑒 = ∫𝑥 2 (−𝑘𝑥)𝑑𝑥 = −𝑘 ∫𝑥 2 𝑥𝑑𝑥 = − x2
==
1 1 1 2 x1

𝑘 𝑘𝑥22 𝑘𝑥12 𝑘𝑥12 𝑘𝑥22

− 2 (𝑥22 − 𝑥12 ) = − + ⟹ 𝐿𝑒 = − .
2 2 2 2
Dependența vitezei de timp la mișcarea rectilinie uniformă și corespondența dintre
forța elastică și deformarea unui resort sunt, ambele, niște funcții liniare. În acest mod
formulele pentru calculul deplasării între – un caz și pentru calculul lucrului în altul se
pot căpăta pur și simplu prin metoda grafică, fără a recurge la integrare.
Însă pentru a obține relația de calcul a lucrului efectuat de un gaz între – o dilatare
izotermă (fapt care este întrebat de către mulți elevi) nicidecum nu mai putem recurge
la metoda grafică, deoarece dependența dintre presiune și volum nu mai este una
liniară. Ne rămâne doar să constatăm că acest lucru va fi numeric egal (ca și în cazurile
precedente) cu aria figurii (trapezului curbiliniu) alăturate.
Dacă însă aplicăm integrala definită, ajungem la o relație concretă de calcul:

179
 𝑉 𝜈𝑅𝑇 𝑉 𝜈𝑅𝑇
𝐿 = ∫𝑉 2 𝑃𝑑𝑉; 𝑃𝑉 = 𝜈𝑅𝑇 ⟹ 𝑝 = ⟹ 𝐿 = ∫𝑉 2 𝑑𝑉 =
1 𝑉 1 𝑉
𝑉 𝑑𝑉
𝜈𝑅𝑇 ∫𝑉 2 = 𝜈𝑅𝑇𝑙𝑛𝑉 VV 12 = 𝜈𝑅𝑇(𝑙𝑛𝑉2 − 𝑙𝑛𝑉1 ) = 𝜈𝑅𝑇𝑙𝑛𝑉2 − 𝜈𝑅𝑇𝑙𝑛𝑉1 =
1 𝑉
𝑉 𝑉
𝜈𝑅𝑇𝑙𝑛 𝑉2 ⟹ 𝐿 = 𝜈𝑅𝑇𝑙𝑛 𝑉2
1 1
Utilizând legea lui Boyle – Mariotte 𝑃𝑉 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡.
sau 𝑃1 𝑉1 = 𝑃2 𝑉2 obținem
𝑉2 𝑃1 1 𝑃
= , sau 𝐿 = 𝜈𝑅𝑇𝑙𝑛 .
𝑉1 𝑃2 𝑃 2
Încă un exemplu când nu se poate aplica
metoda grafică îl întâlnim, încercând să determinăm
formula de calcul a lucrului forței lui Coulomb între
– câmpul electrostatic neomogen la respingerea
(atracția) dintre două sarcini. În acest caz forța
electrostatică depinde de mărirea (micșorarea)
distanței dintre sarcini pe măsura depărtării
(apropierii) dintre ele și la fel este variabilă, din cauză că depinde de distanță. Apelând,
însă, la integrare, vom obține:
𝑟 𝑟 𝑘𝑄𝑞 𝑟 𝑑𝑟 1 1
𝐿 = ∫𝑟 2 𝐹𝑑𝑟 = ∫𝑟 2 𝑑𝑟 = 𝑘𝑄𝑞 ∫𝑟 2 . Primitiva lui este − , deoarece
1 1 𝑟2 1 𝑟2 𝑟2 𝑟
1 1
(− 𝑟 ) | = (−𝑟 −1 ) | = −(−1)𝑟 −1−1 = 𝑟 −2
= ⟹
𝑟2
𝑘𝑄𝑞 𝑘𝑄𝑞 𝑘𝑄𝑞 𝑘𝑄𝑞 𝑘𝑄𝑞 1 1
𝐿= − r2
= − − (− )= − = 𝑘𝑄𝑞(𝑟 − ).
𝑟 r1
𝑟2 𝑟1 𝑟1 𝑟2 1 𝑟2
Integrarea o putem aplica util și în problema aflării vitezei a doua cosmice, spre
exemplu.
Pentru ca corpul să părăsească pentru totdeauna Pământul, el trebuie să efectueze
un lucru mecanic pentru învingerea forței de greutate (forței gravitaționale), care
variază pe măsura îndepărtării de la suprafața Pământului. Astfel
𝑟
𝐿 = ∫𝑟 2 𝐹𝑐𝑜𝑠(𝛼)𝑑𝑟 ; 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑟1 = 𝑅𝑝ă𝑚â𝑛𝑡. (inițial corpul se afla la suprafața
1
𝐾𝑀𝑚
Pământului), 𝑟2 =  , 𝐹 = , 𝛼 = 180∘ ⟹ cos( 𝛼) = −1.
𝑟2
𝑟2  
𝐾𝑀𝑚 𝑑𝑟 1
𝐿 = ∫ − 𝐹𝑑𝑟 = ∫ − 𝑑𝑟 = − 𝐾𝑀𝑚 ∫ = − 𝐾𝑀𝑚 (− ) 

𝑟2 𝑟2 𝑟 R

𝑟1 𝑅 𝑅
𝐾𝑀𝑚  𝐾𝑀𝑚 𝐾𝑀𝑚
= R = 0 − = − .
𝑟 𝑅 𝑅
Pe de altă parte acest lucru este egal cu variația energiei cinetice a corpului:
𝑚𝑣 2 𝑚𝑣 2
𝐿 = Δ𝐸𝑐 = 𝐸𝑐2 − 𝐸𝑐1 ; 𝐸𝑐2 = 0; 𝐸𝑐1 = ⟹𝐿= −
2 2

180
 𝐾𝑀𝑚 𝑚𝑣 2 2𝐾𝑀 𝐾𝑀 𝐾𝑀
− =− ⟹𝑣=√ ,𝑔 = 2 ⟹ = 𝑔𝑅 ⟹ 𝑣 = √2𝑔𝑅
𝑅 2 𝑅 𝑅 𝑅
Considerăm o problemă, la rezolvarea căreia se poate utiliza integrala:
Un copil, aflat pe o sanie cu lungimea tălpilor de 70 cm, mișcându-se pe orizontală,
trece de pe gheață pe asfalt, pe care coeficientul de frecare are valoarea de 0,5. Care
este valoarea minimă a vitezei saniei pe gheață, la care ea trece în întregime pe asfalt?
Conform legii conservării energiei, variația energiei cinetice a saniei este egală cu
lucrul efectuat contra forței de frecare: Δ𝐸𝑐 = 𝐿𝑓 . Δ𝐸𝑐 = 𝐸𝑐 − 𝐸𝑐0 , 𝐸𝑐 =
𝑚𝑣 2
0(𝑠𝑎𝑛𝑖𝑎 𝑝â𝑛ă 𝑙𝑎 𝑢𝑟𝑚ă 𝑠𝑒 𝑜𝑝𝑟𝑒ș𝑡𝑒 ) ⟹ Δ𝐸𝑐 = −𝐸𝑐0 = − .
2
La trecerea saniei de pe gheață pe asfalt are loc majorarea treptată a forței de
reacțiune normală pe suprafața acestuia, deci și forța de frecare va fi variabilă, astfel
pentru a calcula lucrul ei vom recurge la integrare. Valoarea forței 𝑁 depinde de
mărimea notată prin 𝑥, care indică ce parte din toată lungimea tălpilor 𝑙 a trecut de pe
𝑚𝑔𝑥 𝜇𝑚𝑔𝑥 𝑙
gheață pe asfalt: 𝑁 ∼ 𝑥, 𝑁 = 𝑙
⟹ 𝐹𝑓 = 𝜇𝑁 = 𝑙
. 𝐿𝑓 = ∫0 𝐹𝑓 𝑑𝑥𝑐𝑜𝑠 𝛼.
Deoarece unghiul format de vectorii forței de frecare și deplasării 𝛼 = 1800 ⟹
𝑙 𝜇𝑚𝑔 𝜇𝑚𝑔 𝑙 𝜇𝑚𝑔 𝑥2 𝜇𝑚𝑔 𝑙2
𝐿𝑓 = − ∫0 𝑥𝑑𝑥 = − ∫0 𝑥𝑑𝑥 = − ⋅ l
= − ⋅ ( − 0) =
𝑙 𝑙 𝑙 2 0
𝑙 2
𝜇𝑚𝑔𝑙 𝑚𝑣 2 𝜇𝑚𝑔𝑙
− . Δ𝐸𝑐 = 𝐿𝑓 ⟹ − = − ⟹ 𝑣 2 = 𝜇𝑔𝑙, 𝑣 = √𝜇𝑔𝑙 =
2 2 2
𝑚 𝑚2 𝑚
√0,5 ⋅ 10 𝑠2 ⋅ 0,7𝑚 = √3,5 𝑠2
≈ 1,871 𝑠 .

Bibliografie
1. Alexei S., Prodan N. Consolidarea deprinderilor de rezolvare a problemelor de
matematică. Chișinău, «Lumina», 1989.
2. Мясников С.П., Осанова Т.Н. Пособие по физике. Москва, «Высшая
школа», 1988.
3. Marinciuc M., Rusu. Fizică. Manual pentru clasa X-a. Chișinău, Știința, 2012.
4. Marinciuc M., Rusu. Fizică. Manual pentru clasa XI-a. Chișinău, Știința, 2014.

181