Sunteți pe pagina 1din 1

Umbra lui Mircea.

La Cozia
Poezia apartine în special curentului romantic deoarece poetul exprima admiratie pentru
Mircea, el fiind reprezentantul poporului din care face parte. Opera arata un interes deosebit
pentru natura, mai ales pentru peisajul nocturn.
Compozitional poezia are trei parti. Prima parte este ampla si reliefeaza personalitatea lui
Mircea cel Batrân, care va aparea ca personaj epic în "Scrisoarea III".
Prima strofa reprezinta imaginea initiala, care declanseaza incursiunea în trecut. Aici se
evidentiaza imaginea de epoca trecuta a mânastirii Cozia si totodata a Oltului care este
personificat si devine personaj literar, reluat în aceeasi maniera mai târziu de Octavian Goga
în "Oltul" si de Geo Bogza în secolul XX în "Cartea Oltului". Peste tot acesta apare ca martor
al trecutului.
Poezia realizeaza în totalitate un peisaj nocturn, deoarece este prezentata mânastirea "la
ceasul naluciri" când "un mormânt se dezveleste".
Comentariul istoric, recitat somnambulic, se încadreaza într-o scenã de unitate perfectã.
Cortina se ridicã peste medievalisme fantastice.
Dupa apariï ia maretei umbre a lui Mircea, se realizeaza o gradatie ascendenta a
puternicelor caracteristici ale domnitorului care a bagat spaima în toate neamurile vecine:
"Transilvania îl aude, ungurii se înarmez"
În cel mai potrivit spirit romantic, poetul întreaba, ca într-o chemare de duhuri, daca are în
fata lui pe Mircea. Printr-o norocoasa intuitie muzicala, îi raspund apele Oltului si ecourile:
"Mircea! îmi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza."
Monologul ce urmeaza este somnoros, ca un descântec cavernos:
"Sarutare, umbra veche! primeste-nchinaciune
De la fii României, care tu o ai cinstit:
Noi venim mirarea noastra la mormântu-ti a depune;
Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-au hranit..."
În partea a doua a poeziei autorul condamna razboiul. Pentru prima oara se realizeaza o
antiteza prezent trecut în favoarea prezentului. Acesta i se pare superior trecutului chiar daca
nu are fapte eroice pentru ca, în viziunea autorului, conflictele dintre state ar trebui sã se
rezolve pe calea culturii. Totodata "Umbra lui Mircea. La Cozia" are drept scop sa trezeasca
din amortire contemporaneitatea prin exaltarea vechilor virtuti în frumoase visuri larg
desfasurate, cu paranteze reflexive, condamnând spiritul razboinic al veacului de mijloc:
"Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte stralucite,
Însa triste si amare; legi, naravuri se-ndulcesc;
Prin stiinte si prin arte natiile înfratite
În gândire si în pace drumul slavei îl gasesc."
În partea a treia, la sfârsitul poeziei, se reia peisajul initial si elementele strofei întâi sunt
reluate ca într-o cadere înceata de cortina:
"Lumea e în asteptare... tunurile cele-nalte
Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jelesc;
Si-ale valurilor mândre generatii spumegate
Zidul vechi al mânastirii în cadenta îl izbesc."