Istoria sulfului

Faptul ca sulful era cunoscut din cea mai veche antichitate se datoreaza ,
desigur, in primul rand faptului ca el se gaseste, in general, sub forma nativa.
Proprietatea sa de a arde cu usurinta, dand bioxidul de sulf (gaz sufocant
intrebuintat la dezinfectii), a atras atentia omului inca din vechiul Egipt si apoi la
celelalte popoare din jurul Mediteranei.
Char denumirea latina a sulfului, “sulphurium”, provine dupa opiniile
specialistilor de la cuvantul sansclit “sulvari” care inseamna ”inamicul cuprului”,
deoarece cuprul incalzit cu sulf se transforma din rosietic si lucios in sulfura de
cupru neagra. Indienii cunosteau cu 2-3000 de ani inaintea de inaintea erei
noastre faptul ca cuprul poate fi “distrus” cu sulful.
Homer, cu 900 i.Hr. mentioneaza atat in Iliada cat si in Odisea , arderea
sulfului pentru fumigari la dezinfectii. Bioxidul de sulf se mai intrebuinta la
inalbirea unor tesaturi.
In textele asiriene care s-au gasit in biblioteca lui Assurbanipan din Ninive
(668- 626 i.Hr.) rezulta ca sulful se obtine atunci din apele izvoarelor fierbinti de
pe malul Tigrului.
In Biblie este mentionat sulful in sensul ca orasele Sodoma si Gomora ar fi
fost nimicite de o ploaie de sulf, provocata probabil de o eruptie vulcanica. Pliniu
arata ca daca se arde sulf la intuneric, flacara sa livida transmite pe fetele
asistentilor paloarea mortii. Dioscoride citeaza sulful ca remediu in bolile de piele.
Alchimistii arabi numeau sulful “Kibrit” si sustineau ca metalele (toate
metalele) sunt formate din Kibrit (sulf) sau “zibak” (sulf si mercur). Aceasta teorie
avea sa fie reluata mai tarziu de Becher si Stahl, la baza teoriei flogistice. Sulful era
primit ca unul din “elementele” metalelor, de unde si adagiul: “Onia metala ex
sulphure et argento vivo constitut”. Se cuprindea in termen general de sulf o
intreaga grupa de substante diferite, dar cu propritatea de a arde. In aceata
perioada se considerau toate corpurile combustibile ca o condensare a materiei
focului, sulful fiind un “principiu al focului”. Din acest motiv , proprietatile
sulfului si a altor combinatii ale sale (SO2) a fost mult cercetate in Evul Mediu si
au ramas multe scrieri in legatura cu aceste lucrari.
Aparitia prafului de pusca, al carui descoperitor este considerat de cei mai
multi calugarul Roger Bacon (1210 – 1292), care l-ar fi obtinut pe baza unor retete
alchimice arabe, gasite la Paris in timpul celor 10 ani cat a stat in capitala Frantei,
da o noua importanta sulfului. Reteta acestui praf de pusca era initial 75 parti
azotat de potasiu, 12 parti sulf si 13 parti carbune. Mai tarziu, azotatul de potasiu a
fost inlocuit cu clorat de potasiu.
In 1772, Lavoiser, dupa studiile facute asupra combustiei, arata ca sulful este
un element chimic.
Adevarata importanta a sulfului apare insa prin intrebuintarea sa la
fabricarea acidului sulfuric, cel mai important dintre acizii pe care ii foloseste
industria chimica .
Vechile exloatari de sulf din Italia, une sulful se gaseste la suprafata
pamantului, necombinat, ci numai amestecat cu pamant ( in special silicie si piatra

~1~
de var), numite inca de pe vremea romanilor, “calcaroni”, nu mai erau suficiente.
De astfel, acest procedeu era si neeconomic, caci o parte din sulf ce folosea (din
lipsa de lemn) drept combustibil pentru a topi cealalta parte care apoi se separa ca
sulf curat. Daca in anul 1859, E. D. Drake, cautand la Titusville (in SUA)
zacaminte de sare a descopeerit titei, un deceniu mai tarziu(1878), cautandu-se
petrol in Luisiana s-au descoperit zacaminte de sulf. Dar spre deosebire decele din
Sicilia –unde sulful se gasestela suprafata pamantului -,cele din Luisiana si apoi
cele din Texass , si New Gulf se gasesc la o adancime de 150m. Exploatarea sulfului
prin sapare , ca in mine , nu era posibila din cauza gazelor toxice ce se degajau
(hidrogen sulfurat ) si care provocasera moartea multor mineri.
In anul 1891, germanul Hermann Frash (1852 – 1914) plecat cu familia in
SUA in 1868, dupa ce studiasera rafinarea petrulului, a descoperit procedeul –
care–i poarta numele – prin care cu ajutorul sondelor se trimite in zacamant abur
sub presiune care topeste sulful si-l arunca afara, la suprafata pamantului, unde se
solidifica aproape in stare pura.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, exploatarea petrolului si a gazelor
naturale s-a dezvoltat foarte mult. In vreme ce in tara noastra gazul metan este
deo puritate de peste 99,5%, in Franta s-au descoperit, in regiunea Lacq, gaze care
nu puteau fi folosite in intrebuintari casnice din cauza mirosului neplacut.
Contineau peste 15% hidrogen sulfurat. Era necesara o purificare dificila. Dupa
sutdii facute s-a reusit ca gazul metan sa fie trimis purificat la consumatori, iar
hidrogenul sulfurat sa fie retinut si transformat in sulf. Astfel, Franta a ajuns sa
produca anual peste 1milion de tone si sa fie printer cele mai importante
producatoare de sulf din lume.

Poziția sulfului în sistemul periodic

~2~
1. Locul elementului în în grupele pare și impară în
sistemul periodic: grupele impare.
a) Numă rul de ordine (atomic);
1. S, sulf
b) Perioada;
c) Grupa, subgrupa. a)16;
b)perioada a III-a;
2. Metal sau nemetal (după
c) subgrupa principală a grupei
poziția față de diagonal B-At)
a VI-a.
3. Structura atomului:
2. Nemetal
a) sarcina nucleului, egală cu
numă rul de ordine (atomic);
3.
b) numă rul total de electroni;
a) +16;
c) numă rul de straturi
electronice(egal cu numă rul b) 16;
perioadei);
c)3;
d)repartizarea electronilor pe
straturi electronice(numă rul de
electroni pe nivelul exterior este d) 2, 8, 6;
egal cu numă rul grupei).
4. Valența
a) valența superioară este egală (VI)
cu numă rul grupei; 4. a) valența superioară S;
b) alte valori ale valenței: pară
IV II

b) S, S

Răspândirea în natură
~3~
 Sulful un nemetal multivalent răspândit în natură (zăcăminte sau izvoare
sulfuroase). Se găsește și ca element pur, dar mai ales în compuși chimici, de
exemplu sulfați și sulfuri. Este un element esențial în fiziologia organismelor vii,
de cele mai multe ori fiind întâlnit sub formă de compuși organici cu sulf
sau sulfuri metalice, și foarte rar sub formă elementară.
Trei aminoacizi (cisteină, cistină și metionină) și două vitamine
(biotină și tiamină) sunt compuși organici cu sulf. De asemenea, mulți cofactori
biochimici conțin sulf,
precum glutationul sau tioredoxina.
Legăturile disulfurice S-S, numite și
„punți de sulf”, au un rol important în
unele țesuturi animale, întrucât conferă
putere mecanică. Astfel, proteina numită
cheratină, este insolubilă și se găsește în
epiteliul extern, păr, unghii, pene, etc.
Intră în componența a numeroase
substanțe de interes economic: acid
sulfuric, îngrășăminte, praf de
pușcă, chibrituri, insecticide, fungicide,
baterii, detergenți, cauciuc vulcanizat, etc.
Prezintă o moleculă alcătuită din 8 atomi de sulf, dispuși într-o forma de coroană.

 Alotropie

Sulful formează mai mult de 30 de alotropi, adică mai mulți decât oricare alt
element. În afară de compusul S8, alții mai sunt cât de cât cunoscuți. Eliminând
un atom de sulf de la acest compus, obținem un altul, S7, care are o culoare
galbenă mai închisă. Analiza HPLC a "sulfului elementar", dezvăluie un amestec
echilibrat de S8, S7 și S6. Compușii S12 și S18 și mai mari au fost elaborați deja.
Sulful este un element esențial în corpul tuturor organismelor vii, dar de cele
mai multe ori este întâlnit sub formă de compuși organici cu sulf sau sulfuri
metalice, și foarte rar sub formă elementară.
Trei aminoacizi (cisteină, cistină și metionină) și două vitamine
(biotină și tiamină) sunt compuși organici cu sulf. De asemenea, mulți cofactori
biochimici conțin sulf, precum glutationul sau tioredoxina. Legăturile disulfurice
S-S, numite și „punți de sulf”, au un rol important în unele țesuturi animale,
întrucât conferă putere mecanică. Astfel, proteina numită cheratină, este
insolubilă și se găsește în epiteliul extern, păr, unghii, pene, etc.

 Proprietăţi fizice
Sulful este o substanţă solidă, de culoare galbenă, sfărâmicioasă și cu un miros
specific, insolubilă în apă, dar solubilă în sulfura de carbon, benzen, toluen sau
~4~
petrol; acesta are densitate mai mare decât a apei, este rău conducător termic şi
electric (adică este un izolator), este casant (de duritate mică), şi se prezintă sub
două forme cristaline diferite (rombic, monoclinic). La încălzire, sulful se topeşte
uşor şi astfel devine vâscos, iar turnat în apă rece se transformă într-o masă
elastică de culoare brună.
Masă atomică : 32,066 uam 1 mol= 32, 006 g
 Proprietăţi chimice
Sulful este un element reactiv şi va reacţiona la temperatură ridicată cu
majoritatea metalelor pentru a forma sulfuri, excepţiile
fiind platina, iridiul şiaurul. Cu mercurul reacţionează la temperatura camerei cu
formare de sulfură de mercur. Analog, poate reacţiona şi cu restul metalelor:
Hg + S ->HgS
2Al + 3S ->Al2S3
Cu semimetalele şi nemetalele reacţionează doar la temperaturi ridicate, iar
singurele elemente din această categorie care nu reacţionează cu sulful
sunt telurul, azotul molecular şi gazele nobile.[4]
Prin tratarea sulfului cu hidrogen se obţine hidrogen sulfurat, denumit şi acid
sulfhidric. Dizolvat în apă, acesta are o tărie acidă medie:
H2 + S -> H2S
H2S -> HS- + H+
Prin reducerea sulfului elementar se obţin polisulfuri, care sunt compuse din
catene de atomi închise prin centre de S−:
2Na + S8 -> Na2S8
Această reacţie pune în vedere o proprietate distinctivă a sulfului, şi anume faptul
că acesta formează catene (mai mulţi atomi se leagă între ei formând lanţuri).
Protonarea acestor anioni polisulfuri conduce la formarea de polisulfani,
H2Sx unde x = 2, 3 şi 4.[6] În cele din urmă, reducerea totală conduce la formarea
de sulfuri:
16Na + S8 -> 8Na2S
Sulful arde cu o flacără albastră, în urma reacţiei obţinându-se dioxidul de sulf sau
anhidrida acidului sulfuros, un gaz sufocant cu un miros foarte neplăcut. Dacă se
continuă oxidarea, se obţine oxidul superior, trioxidul de sulf, care este
anhidrida acidului sulfuric:
S + O2 -> SO2
2SO2 + O2 -> 2SO3

Importanţa sulfului în organismul uman

~5~
 Ceea ce caracterizează sulful este cu siguranţă mirosul său pregnant şi
înţepător. Cu toate acestea, este un element important pentru funcţionarea
normală a organismului.
Chiar dacă nu are notorietatea calciului sau a magneziului, sulful nu este mai
puţin important pentru organism. Este implicat în aproape toate funcţiile vitale,
având un rol cheie în procesul de oxigenare a celulelor. Să nu-ţi imaginezi însă că
partitura lui nu se încheie aici. Sulful intră în compoziţia aminoacizilor
nesubstituibili: metionina, cisteina, cistina şi taurina. Aceştia la rândul lor
participă la sinteza proteinelor şi a enzimelor care accelerează miliardele de reacţii
chimice ce au loc permanent în corpul uman. De asemenea, sulful este un element
de importanţă capitală pentru oase şi dinţi, contribuind la fortificarea lor. În plus,
combate infecţiile produse de bacterii şi ajută la tratarea şi prevenirea constipaţiei.
De altfel, reprezintă un excelent depurativ, întrucât înlesneşte neutralizarea
substanţelor toxice din organism, legându-se de ele şi formând compuşi
inofensivi.  Nu în ultimul rând, trebuie menţionat aportul sulfului în
transformarea grăsimii şi carbohidraţilor în energie, dar şi pe cel în coagularea
sângelui sau în producerea hormonilor de creştere şi a insulinei. Efectul
hipocolesterolemic vine să completeze lista beneficiilor. De asemenea, este de
mare ajutor în tratamentul alergiilor cauzate de praf, păr animal, dar şi în cele
generate de alimente şi medicamente. Nu în ultimul rând este important de ştiut
că că sulful este indispensabil pentru biosinteza colagenului, proteina ţesutului
cartilaginos şi a celui conjunctiv, fiind responsabil, din acest punct de vedere, de
elestiticitatea şi rezistenţa articulaţiilor, tendoanelor, dar şi a pielii.

 Ce ni-l furnizează

Cele mai bogate surse alimentare din care poate fi asimilat în mod direct
sunt: usturoiul, ceapa, creson, ridichile, ridichea neagră, cartof, varza, salata
verde, castravetele, fasolea uscată, sparanghelul, curmala, migdala, polenul,
gălbenuşul de ou, carnea, în sepecial păsările domestice, şi produsele marine.
Norma zilnică, calculată pentru adulţi, este de 500-1.000mg. Această cantitate
poate fi extrasă fără dificultate din mâncare, dar şi apa minerală.

 Afecţiuni cauzate de insuficienţa de sulf

Medicii consideră că insuficienţa sulfului în organism provoacă dureri ale

articulaţiilor, creşterea nivelului de zahăr, de trigliceride şi colesterol în sânge. În
acest sens, rezultatele unor cercetări recente arată că efectul curativ al usturoiului
în ceea ce priveşte reducerea colesterolului se datorează, în bună măsură, sulfului
pe care îl conţine în cantităţi mari.

Utilizarea sulfului
Utilizarile sulfului extind mereu : de la fabricarea acidului sulfuric, care
ramane principala s-a cerere, la vulcanizarea cauciucului, la fabricarea unor

~6~
medicamente (sulfamide) si mai ales, a unor coloranti si apoi la rafinarea
petrolului devenind una din materiile prime indispensabile industriei chimice
moderne. Din acest motiv si producerea de sulf se extinde. Pe langa extractia
sulfului nativ din pamant s-a trecut la separarea sa (sau a SO2) din minereurile
care il contin si in special din pilite si calcopirite.
Sulful este indispensabil în fabricarea a numeroase substanţe şi materiale:
fabricarea ebonitei;
fabricarea prafului de pușcă;
fabricarea chibriturilor;
fabricarea artificiilor;
fabricarea H2SO4;
fabricarea sulfurilor;
fabricarea coloranților;
vulcanizarea cauciucurilor;
medicină (sulfamide);
rafinarea petrolului;
albirea țesăturilor;
agricultură (insecticide).

Compuşii sulfului
 Sulfură

Sulfurile sunt compuşi care conţin ionul sulfură, S2-. Acidul de la care se

formează sulfurile este acidul sulfhidric. Este cel mai simplu ion de sulf. Exemple
de sulfuri sunt: sulfură de cadmiu CdS, sulfură de fier (II) FeS, etc.

 Acidul
Acidul sulfuric (sulfat de dihidrogen, în conformitate cu
nomenclatura IUPAC) este un compus chimic al sulfului cu formula
chimică H2SO4. Acesta este un lichid incolor, uleios, foarte vâscos şi higroscopic.
Acidul sulfuric este unul dintre cei mai puternici acizi şi foarte coroziv. Acidul
mineral formează două serii de săruri, sulfaţii acizi şi sulfaţii, în care în comparaţie
cu radicalul liber, unul sau doi protoni sunt înlocuiţi de unii cationi.
Acidul sulfuric este unul dintre cele mai importante substanţe chimice din
punct de vedere tehnic şi face parte dintre cei mai fabricaţi precursori chimici.
În 1993, aproximativ 135 de milioane de tone de acid sulfuric au fost produse. Este
utilizat în principal în producerea fertilizatorilor şi pentru a reprezenta alţi acizi
minerali, cum ar fi acidul clorhidric sau acidul fosforic. Este în mod frecvent
utilizat în soluţii apoase de diferite concentraţii.

 Oxizii

~7~
 Sulful formează doi oxizi: unul inferior SO2 şi altul superior SO3. Oxidul de
sulf (IV) se obţine la arderea sulfului în oxigen :
S + O2 = SO2 + Q
SO2 se formează şi la arderea sulfurii de hidrogen :
2H2S + 3O2 + 2H2O
Numerele de oxidare ale sulfului variază de la -2 la +6. Fiind un element
reactiv, acesta are o varietate de compuşi anorganici, cât şi câţiva compuşi
organici cu importanţă biologică ridicată.
 Radicali
Cei mai răspândiţi radicali ai sulfului sunt sulfiţii şi sulfaţii. Prin adăugarea de
apă la fiecare, se formează acidul sulfuric H2SO4 (sau vitriol) şi acidul
sulfuros H2SO3.
 Săruri
Principalele săruri ale sulfului sunt sulfurile şi sulfaţii.
 Acizi
Sulful are mulţi oxoacizi, printre care cei mai importanţi sunt acidul
sulfuric, acidul sulfuros, acidul tiosulfuric şi acidul peroxomonosulfuric (acidul lui
Caro).
 Compuşi organici
Sulful este întâlnit şi în unele clase de compuşi organici, printre care se
numără: tiolii (sau mercaptanii), analogii cu sulf
ai alcoolilor, tioeterii, sulfonele şi acizii sulfonici.
Compuşii cu legături multiple de tipul carbon-sulf sunt rari, excepţie
făcând disulfura de carbon, un lichid incolor volatil, asemănător din punct de
vedere structural cu dioxidul de carbon. Este folosit
ca reactiv pentru fabricarea polimerului
numit rayon şi a altor compuşi organici cu sulf. Spre
deosebire de monoxidul de carbon, monosulfura de
carbon este stabilă doar în formă de gaz foarte diluat,
fiind răspândit între sisteme solare.

Ştiaţi că…?
 Ustoroiul si ceapa sunt cele mai dulci vegetale? Senzatia picanta a
usturoiului si a cepei sunt datorate continutului de sulf molecular pe care, cele
doua legume, le contin.

~8~
  Persoanele cu parul cret au in organism mai mult sulf decat persoanele
normale? Dublele legaturi care au loc intre ionii de sulf, la nivel macro, se observa
sub forma parului cret.
 Sulful este un mineral ce se găseşte în mod natural în multe produse de
origine animală şi vegetală.
 Acest mineral este folosit de organism pentru producerea cartilagiilor,
tendoanelor şi ligamentelor. Sulful încetineşte impulsurile nervoase care transmit
durerea şi astfel reduce această senzaţie.
 Este prezent în câţiva aminoacizi importanţi ca cisteina şi metionina,
în vitaminele tiamină şi biotină şi în hormonul insulină. Câteva sisteme enzimatice
importante depind de prezenţa compuşilor pe bază de sulf.
 Compuşii pe bază de sulf găsiţi în produsele de origine vegetală (în
special în ceapă şi usturoi) acţionează ca anticoagulanţi naturali şi scad nivelul de
colesterol din sânge. Aceştia întăresc sistemul imunitar, pot încetini dezvoltarea
unor tumori şi sporesc capacitatea ficatului de a elimina toxinele.
 Sulful prezent în apele termale şi în anumite nămoluri poate reduce
durerile provocate de artrită şi anumite afecţiuni ale pielii. Există persoane care
afirmă că acestea tratează şi alergiile şi problemele respiratorii, însă aceste efecte
nu au fost încă dovedite prin intermediul cercetărilor. Contrar acestor afirmaţii,
anumite studii au arătat că sulful din atmosferă poate provoca alergii şi afecţiuni
respiratorii.
 Sulful poate fi obţinut direct din diferite surse alimentare sau prin
descompunerea proteinelor şi de aceea carenţa de sulf este foarte rar întâlnită.

~9~