CARACTERISTICI GENERALE ACTUALE

ALE DISCIPLINEI EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

ÎN ÎNVĂŢĂMÎNTUL SUPERIOR DE NEPROFIL

Asist. univ. drd. IONESCU Cecilia Liliana

Universitatea Tehnică de Construcţii,
Bucureşti

Cuvinte cheie: educaţie fizică şi sport, învăţământ superior de neprofil, scop, obiective
Abstract
Physical education in higher technical education is part of the system of university education and
aims to solve some tasks specific to physical education and sport regarding the development and
improvement of physical and psychological indices/values, which have a positive influence on the
personality attributes/traits necessary to future specialists.
The concept of physical education and sport requires not only its own structure, but also a
specific psycho-pedagogical module for the application in the process of development for the
younger generation in the design/conceit of physical education and sports programs, the central
purpose is constituted from the development of qualities and physical capacities, and also to
maintain optimal health status of all practitioners, of all citizens of a country.

Educaţia fizică şi sportul ca parte integrantă a educaţiei generale reprezintă un fenomen şi

un act de cultură, un mijloc de emancipare cu conţinut “pedagogic” (Schmidt, 2007).
În cadrul educaţiei realizate în învăţământul superior, componentă curriculară înscrisă sub
sigla binecunoscută de Educaţie fízică ca parte constitutivă, condiţional-integrativă, are o
contribuţie importantă la cultivarea în mediul studenţilor a unui set stabil şi peren de misiuni,
valori, acţiuni, conduite şi atitudini sociale şi personale.
Educaţia fizică în mediul universitar de neprofil este sau ar trebui să reflecteze o
preocupare importantă a societăţii vizând dezvoltarea capacităţilor, a potenţialităţilor fizice ale
studenţilor. Pe lângă dezvoltarea fízică, se urmăreşte şi dezvoltarea unui set de valori pozitive de
conduită, compatibile cu etosul societăţii moderne, în continuă schimbare. Aşa cum orice acţiune
educaţională are scopuri formative, în concordanţă cu interesele societăţii, la fel şi educaţia fizică
din mediul universitar de neprofil trebuie să aibă anumite finalităţi formative, precise şi specifice.
Având un caracter permanent şi atribuţii preponderent formative, ea reprezintă un proces
deliberat construit şi dirijat pentru perfecţionarea dezvoltării fizice şi psihice ale studenţilor, în
strânsă legătură cu:
¾ particularităţile de vârstă şi de sex;
¾ integrarea tinerilor studenţi în viaţa socială;
¾ solicitările specifice diferitelor profesiuni;
¾ menţinerea unei stări de bine atât în plan mental, social, relaţional, emoţional
cât şi în plan fizic.

39
 Analiza teoretică şi metodologic-acţională a valorilor esenţiale legate de practicarea
educaţiei fizice în învăţământul superior de neprofil, este esenţial conectată examinării
obiectivelor şi competenţelor asigurate de acest domeniu, a calităţii motivaţiei studenţilor, a
diversităţii formelor de practicare eficace a exerciţiului fizic, a avantajelor şi limitelor practicării
lui nesistematice sau în exces, precum şi a strategiilor de evaluare a activităţii de instruire din
perspectiva rolurilor şi competenţelor cadrului didactic. Avem în vedere, totodată, modurile de
socializare avansată şi pregătire socială produsă prin educaţie fizică şi sport, strategiile de
păstrare a sănătaţii, de petrecere a timpului liber, de optimizare a performanţelor academice şi
profesionale.
Educaţia fizică în învăţământul universitar de neprofil este componentă a sistemului de
educaţie universitară. Îşi propune să rezolve o serie de sarcini specifice domeniului educaţiei
fizice şi sportive cu privire la dezvoltarea şi perfecţionarea unor indici fizici şi psihici, care să
aibă influenţă pozitivă asupra unor însuşiri de personalitate necesare viitorilor specialişti.
În funcţie de particularităţile individuale ale studenţilor, de motivaţiile, de opţiunile şi
nivelul de pregătire al acestora, curricula poate fi adaptată. Această adaptare se poate realiza cu
respectarea particularităţilor legilor biologice ale dezvoltării, cu acele consecinţe favorabile în
formarea personalităţii. Implicaţiile care derivă din acest proces sunt cele legate de dezvoltarea
capacităţilor psihomotrice, a aptitudinilor, a valorificării depline a resurselor şi energiilor, toate
vizând o permanentă formare şi autoformare pentru viitorul specialist.
Prin domeniul educaţiei fizice şi sportului, componentă a curriculumului universitar, se
urmăreşte folosirea utilă a timpului alocat activităţilor de educaţie fizică, stimularea procesului de
creştere şi dezvoltare armonioasă atât fizică, cât şi psihică, menţinerea stării optime de sănătate
ş.a. Conceptul de educaţie fizică şi sport presupune nu numai o structură proprie, ci şi un modul
psiho-pedagogic specific de aplicare în procesul formării tinerei generaţii, în conceperea
programelor de educaţie fizică si sport, scopul central constituindu-l dezvoltarea calităţilor si
capacităţilor fizice, precum şi a menţinerii unei stări optime de sănătate a tuturor practicanţilor, a
tuturor cetăţenilor unei ţări.
Cătăneanu (4) consideră că idealul educaţiei fizice şi sportului este “omul sănătos fizic şi
psihic, cu o dezvoltare fizică armonioasă, ţinută corporală corectă, aptitudini motrice dezvoltate
multilateral, cunoştinţe asupra valorilor de utilizare a exerciţiilor fizice cu scop preventiv,
corectiv şi recuperator, capabil să se autoorganizeze în timpul liberşi mai târziu în cadrul
educaţiei permanente”.
În opinia lui Şiclovan scopul şi obiectivele educaţiei fizice şi sportului s-au modificat , de-
a lungul dezvoltării societăţii, deşi eleméntele lor de conţinut au contribuit la perfecţionarea
dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice a oamenilor. “Contribuţia acestor activităţi la realizarea
indicilor superiori de dezvoltare şi de pregătire fizică a constituit o cerinţă obiectivă în toate
formaţiunile social-economice, strîns legată de necesitatea pregătirii cetăţenilor pentru viaţă.”
(Şiclovan, 1972, p.18)
Scopul educaţiei fizice şi sportului îl constituie dezvoltarea personalităţii subiectului
uman în concordanţă cu cerinţele societăţii, în special dobândirea autonomiei, a eficienţei şi
echilibrului cu mediul natural şi social.
Obiectivele generale ale educaţiei fizice şi sportului (Cârstea, 2000, pp. 42- 43) sunt:
¾ menţinerea unei stări optime de sănătate a celor ce practică exerciţiile fizice în
mod conştient şi sistematic, creşterea potenţialului lor de muncă şi de viaţă;
¾ favorizarea proceselor de creştere şi optimizare a dezvoltării corporale/fizice a
subiecţilor;
¾ dezvoltarea, educarea calităţilor motrice de bază şi specifice;

40
 ¾ formarea corectă a unui sistem de deprinderi şi priceperi motrice;
¾ formarea capacităţii şi a obişnuinţei de practicare sistematică, corectă şi
conştientă a exrciţiilor fizice, mai ales în timpul liber;
¾ contribuţia eficientă la dezvoltarea unor trăsături şi calităţi intelectuale,
estetice, morale etc.
În literatura pedagogică, Cristea (2002, pg. 112) consideră că obiectivele generale ale
educaţiei fizice sunt:
i) consolidarea dezvoltării biologice a personalităţii umane, cu următoarele obiective
specifice:
¾ formarea deprinderilor şi capacităţilor motrice,
¾ însuşirea şi formarea unei conduite igienico-sanitare,
¾ valorificarea capacităţilor speciale la nivelul activităţilor sportive.
ii) stimularea dezvoltării psihice a personalităţii umane, având printre altele urmatoarele
obiective specifice:
¾ corelarea sarcinilor privind dezvoltarea echilibrată, atât biologică cât şi psihică;
¾ dezvoltarea stărilor afective pozitive provocate de mobilizarea energetică, proprie
activităţilor proiectate şi realizate;
¾ educarea voinţei în condiţii specifice de competitivitate, cu obstacolele întâlnite.
Tot în literatura pedagogică se enunţă într-o perspectivă a domeniului, următoarele
obiective (Jinga, Istrate şi colab 2008, pp. 166-167):
¾ întărirea sănătăţii şi călirea organismului;
¾ formarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi a calităţilor fizice ale mişcărilor;
¾ formarea şi dezvoltarea principalelor calităţi morale de voinţă şi de caracter;
¾ instrucţia igienico-sanitară şi formarea unui comportament igienic.
În acelaşi plan al analizei obiectivelor generale ale educaţiei fizice şi sportului în
învăţământul superior se apreciază cu unele note particulare următoarele (Stoica, 2004, pp.62-63):
(1) Integrarea cunoştinţelor şi a tehnicilor specifice educaţiei fizice în acţiuni de optimizare a
dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice individuale;
(2) Integrarea cunoştinţelor şi a priceperilor specifice în organizarea şi practicarea
competiţională/necompetiţională a unor ramuri de sport, corespunzător disponibilităţilor
fizice şi intereselor individuale;
(3) Dezvoltarea spiritului de echipă şi a spiritului competitiv, în scopul integrării sociale a
studenţilor;
(4) Menţinerea stării de sănătate şi creşterea capacităţii de adaptare la condiţii variate;
(5) Stimularea interesului pentru practicarea independentă şi continuă exerciţiilor fizice sau a
unei ramuri sportive;
(6) Formarea unui stil de viaţă sănătos prin practicarea mişcării în aer liber, revigorarea
activităţilor turistice, a vieţii din excursii.

În instituţiile de învăţământ superior activitatea de educaţie fizică şi sport include diferite

forme de manifestare, începând cu orele prevăzute în planurile de învăţământ pentru studenţii
anilor I şi II, continuând cu pregătirea echipelor reprezentative la diferite discipline sportive
pentru competiţiile studenţeşti, precum şi cu promovarea ideii de a practica în mod constant şi
independent exerciţiile fizice şi sporturile preferate.

În consecinţă, educaţia fizică şi sportul în mediul universitar trebuie să reprezinte una din
premisele importante ale educaţiei fizice independente sau ale educaţiei fizice ca mod de viată.

41
Astfel, se pun bazele activităţii fizice sportive practicate în mediile familial şi profesional, sub
forma sporturilor individuale, de echipă, a excursiilor, a gimnasticii de întreţinere şi recuperatorii,
a activităţilor în natură – toate acestea valorificând cunoştinţele şi deprinderile motrice acumulate
în timpul studiilor universitare.

BIBLIOGRAFIE:

1. CÂRSTEA, GH. (2000). Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului. Bucureşti:

Editura ANEFS.
2. CĂTĂNEANU,I. Online (http://www.faculate.regielive.ro/cursuri/educatie-
fizica/teoria_educatiei_fizice_si_sportive-2137.html. accesat la 19.08.2009)
3. CRISTEA, S. (2002). Dicţionar de pedagogie.Chişinău: Editura Litera Educaţional.
4. JINGA, I., ISTRATE, E. (coord) (2008). Manual de pedagogie. Bucureşti: Editura ALL.
5. SCHMIDT, F. (2007). Coordonate organizatorice şi structurale ale practicării sportului
pentru toţi în învăţământul preuniversitar-clasele V-XII. Teză de doctorat, Academia
Naţională de Educţie Fizică şi Sport Bucureşti.
6. STOICA, A. (2004). Particularităţile predării educaţiei fizice în învăţământul superior
de neprofil. Bucureşti: Editura Arvin.
7. ŞICLOVAN, I. (1972). Teoria educaţiei fizice şi sportului. Bucureşti: Editura Stadion.

42