curs general introductiv ISTORIA ARTEI EUROPENE drd.

Cosmin Ungureanu

SECOLUL AL XIX-LEA

CONTEXT ISTORIC:
• secolul al XIX-lea – reaşezarea mapamondului politic („Secolul NaŃiunilor”);
• FranŃa – alternarea regimurilor politice: Monarhie Parlamentară (1789-1792), Prima
Republică (1792-1804), Primul Imperiu (Napoleon Bonaparte, 1804-1815), Monarhie
ConstituŃională [1815-1848, Louis XVIII, Carol X, Louis-Philipe (după revoluŃia din
1830)], A doua Republică (1848-1851), Al doilea Imperiu (Napoleon III, 1851-1870), A
treia Republică (1870-1944);
• Italia – devine stat-naŃiune în 1861 (Vittorio-Emanuelle II di Savoia);
• Germania – din 1814 (după răsturnarea lui Napoleon Bonaparte) – confederaŃie de
(39) state independente; unificarea în 1871 (Otto von Bismarck);

ROMANTISM VERSUS ACADEMISM (1800-1850):

• începutul de secol XIX – sub semnul pesimismului (mal du siècle), în ciuda vitalităŃii
presupusă de schimbarea de regim politic, a progresului tehnic (revoluŃia
industrială) etc.;
• unul dintre efectele angoasei latente – tendinŃa către evaziune; ex: ieşirea din
cotidian, nostalgia epocilor apuse (the Gothic revival etc.), gustul pentru teritorii
exotice (Orientul, Americile, natura sălbatică/tumultoasă etc.);
• impulsul romantic în arte (pictură mai ales) – evocarea unei lumi instabile, la limită
chiar ostilă – mitul artistului solitar, damnat, cu o biografie agitată, cultivând
dispreŃul faŃă de burghezie, confort etc.;
• tematica romantică – tentaŃia dramatismului – libertatea, elanul frânt, mişcarea
sfărâmată, viaŃa imobilizată, revolta/războiul, moartea spectaculoasă/glorioasă etc.;

EPOCA LUI NAPOLEON AL III-LEA (1850-1870)

GUSTAVE COURBAT ŞI REALISMUL, NATURALISMUL, „ŞCOALA DE LA BARBIZON”:
• Napoleon al III-lea – personaj controversat – între înfierare şi adulare; dimensiunea
universalistă a politicii sale – complicat sistem de alianŃe politice, susŃinerea statelor
naŃiuni – Principatele danubiene, Italia, Polonia;
• de multe ori – cu un pas înaintea epocii sale – accentul pe tehnologie, urbanizare,
orientarea socialistă etc.;

UAUIM, Facultatea de arhitectură de interior, an I

1
curs general introductiv ISTORIA ARTEI EUROPENE drd. Cosmin Ungureanu

• implicarea în (şi susŃinerea necondiŃionată pentru) unirea Principatelor române; reformele

administrative declanşate de Alexandru Ioan Cuza şi continuate de Carol I – în spiritul şi
tiparele franceze;
• cel de-al Doilea Imperiu (1852-1870) – formidabil creuzet cultural; mutaŃii fundamentale
în artă, mai ales în pictură: instituŃiile centrale (Salonul, Academia, comanda oficială) îşi
pierd autoritatea, fiind treptat înlocuite de galerii private, negustori, colecŃionari, chiar
forme de instrucŃie artistică privată etc.;
• pe ruinele esteticii oficiale, dar de multe ori în dialog cu aceasta, se aşează „construcŃia”
modernismului – epoca lui Napoleon al III-lea declanşează şirul schimbărilor ireversibile
în artă;
• schimbarea de regim – mutaŃii şi în arte: dispariŃia pictorului de curte, modificarea
treptată a instituŃiei Salonului, anchilozarea instrucŃiei academice, apariŃia
alternativelor (Salonul refuzaŃilor, Academiile private, grupurile de artişti practicând
o opoziŃie făŃişă în etc.);

Salon, ExpoziŃie Universală, Salonul refuzaŃilor:

• ExpoziŃiile universale de la Paris (1855 şi 1867) – interacŃiunea dintre artă şi politică; pe
de altă parte – polarizarea unor noŃiuni precum „oficial” (permis, valid, legitim – arta
academistă) şi „neoficial” (nepermis, scandalos, respins – Salonul refuzaŃilor din 1863,
tablourile lui Eduard Manet sau expoziŃiile impresioniste de mai târziu);
• ExpoziŃia universală – re-concilierea între artă şi tehnică în FranŃa (arta fiind privilegiată
prin tradiŃie şi asociată suveranului, în vreme ce tehnica era socotită marginală şi asociată
burgheziei);
• ExpoziŃia universală din 1855 – apoteoza eclectismului; organizarea şi selecŃia
exponatelor – orchestrate de anturajului împăratului (care nu manifesta interes pentru
arte) – mai ales prinŃesa Matilda (vara împăratului) şi contele de Nieuwerkerke (cel mai
puternic personaj din lumea artistică franceză, temut şi dispreŃuit totodată)
• 1863 – anul naşterii picturii moderne – Salonul refuzaŃilor, Dejunul pe iarbă al lui E. Manet;
• epoca ecloziunii impresionismului – marcată de dialogul viu cu tradiŃia, de demontarea
esteticii oficiale, dar şi de complicarea imaginii (cadre, filtre, decupaje, montaje etc.)
reprezentate în perimetrul tabloului;
• apariŃia fotografiei – „replierea” picturii, punerea ei în criză, raporturile complexe între
fotografie şi tablou (o ipostază, de fapt, a disputei între artă şi tehnică)

UAUIM, Facultatea de arhitectură de interior, an I

2
curs general introductiv ISTORIA ARTEI EUROPENE drd. Cosmin Ungureanu

• ExpoziŃia universală de la 1867 – prima la care participă Principatele române;

Paris, capitala secolului al XIX-lea:

• oraşul între realitatea fizică şi temă citadină; oraşul lui Haussmann versus oraşul lui Charles
Baudelaire şi Emile Zola;
• pe de o parte – sistematizarea urbană condusă de baronul Haussmann, ce antrenează
schimbări majore de metabolism, percepŃie etc.; instaurarea deplină a eclectismului
arhitectural (ex: opera lui Charles Garnier) dar şi acceptarea noilor metode şi materiale de
construcŃie – polarizarea arhitect-inginer;
• pe de altă parte – „oraşul tentacular”, cultivarea angoasei, a spleen-ului, a melancoliei;
Parisul ca obiect al poeziei lirice la Charles Baudelaire – străin în spaŃiul oraşului, flâneur
(vagabond, rătăcitor etc), alienat; Parisul ca obiect al romanului panoramic, al naraŃiunii
ce amendează desfrâul, concupiscenŃa, venalitatea – Emile Zola;
• pătrunderea tematicii citadine în pictură (Eduard Manet, Gustave Caillebotte); în paralel,
impunerea peisajului (Şcoala de la Barbizon, realismul lui Courbet); cele două teme -
valorificate de impresionişti

IMPRESIONISMUL (1870-1890):
- înainte de a fi o metodă anumită de investigare picturală a realităŃii exterioare,
impresionismul reprezintă o colectivitate de artişti (Claude Monet, Auguste Renoir,
Alfred Sisley, Edgar Degas, Camille Pissaro etc.); dificultatea de a cataloga
impresionismul drept „curent” sau „stil”;
- titulatura derizorie – pornind de la titlul unui tablou de Claude Monet (Impresie.
Răsărit de soare); această titulatură reflectă proasta (ostila) receptare a picturii
impresioniste (comparată cu mişcarea dezordonată a unei pisici pe claviatura unui
pian);
- intervalul (strict) cronologic: 1874 – 1886 – intervalul în care se derulează cele opt
expoziŃii ale grupului impresionist (în atelierul fotografului Felix Nadar etc.); în
realitate, această viziune picturală îşi are originile în cele două decenii premergătoare
primei expoziŃii şi depăşeşte anul 1886;
- ecloziunea impresionistă – mai multe paliere: experienŃa peisajului derulată în cadrul
„Şcolii de la Barbizon”, „revoluŃia realistă” operată de G. Courbet (relativă la o
anumită configurare a subiectului pictural), apariŃia fotografiei (prin încercări

UAUIM, Facultatea de arhitectură de interior, an I

3
curs general introductiv ISTORIA ARTEI EUROPENE drd. Cosmin Ungureanu

apropiate structural de căutările impresioniştilor), contactul cu stampa japoneză (şi

cu o anumită intensitate a culorii) etc.;
- răsturnarea produsă de pictura impresionistă – spectaculoasă, radicală, ireversibilă;
ierarhia genurilor este anulată (subiectele „umile”, precum peisajul sau natura
moartă devin mai importante decât tematica istorică), dominaŃia desenului (liniei)
este abolită, astfel încât forma ajunge să fie o concretizare vagă de pete, culoarea (vie,
scânteietoare) este proclamată drept elementul esenŃial al picturii;
- impresioniştii – pentru prima oară – pictarea ostentativă în natură (ca alternativă la
spaŃiul închis al atelierului/academiei);

UAUIM, Facultatea de arhitectură de interior, an I