PANSAMENTELE ŞI ÎNFĂŞAREA

Pansamentul este actul chirurgical prin care se realizează şi se

menţine asepsia unei plăgi cu scopul cicatrizării ei.
La efectuarea pansamentului trebuie să se ţină cont de:
caracterele plăgii, de lezarea ţesuturilor subiacente, de agentul
vulnerant, de momentul evolutiv al leziunilor.
Reguli de efectuare a pansamentului:
1. Efectuarea pansamentului în condiţii de asepsie perfectă:
-tegumentele din jurul plăgii rase şi dezinfectate (evită
riscul de contaminare a plăgii);
-plaga curăţată şi dezinfectată;
-mâinile celui care efectuează pansamentul trebuie să fie
protejate cu mănuşi sterile;
-materialele de protecţie trebuie să fie sterile;
-instrumentarul întrebuinţat să fie steril (nu se folosesc
acelaşi instrumente la mulţi bolnavi);
 2. Pansamentul să fie absorbant:
-cerinţă necesară procesului de cicatrizare, mai ales în
plăgile secretante sau drenate;
3. Pansamentul să fie protector:
-să nu se desprindă, să nu alunece de pe rană, până la
schimbarea lui;
-trebuie să protejeze plaga de microtraumatisme sau de
pătrunderea germenilor din exterior;
-stratul superior trebuie să depăşească pe cel inferior;
 4. Pansamentul să nu fie dureros:
-manevrele de efectuare a pansamentului trebuie să fie
blânde, fără să declanşeze dureri pacientului;
-unele manevre (evacuarea diverselor colecţii, instalarea
sau schimbarea tuburilor de dren, explorarea unor traiecte) efectuate
sub anestezei regională sau generală (pentru evitarea producerii
reflexelor dureroase);
 5. Pansamentul să fie schimbat la timp:
-schimbarea pansamentului se face în funcţie de evoluţia plăgii;
-în plăgile aseptice schimbarea se face rar;
-în plăgile cu muguri de cicatrizare şi pe cale de epitelizare
schimbarea se face rar (ruperea mugurilor la dezlipirea compreselor întârzie
vindecarea plăgii);
-în plăgile secretante schimbarea se face în funcţie de
cantitatea secreţiilor;
-prezenţa durerilor la nivelul plăgii sau a febrei necesită
controlul plăgii cu schimbarea pansamentului;
 6. Imobilizarea regiunii:
-imobilizarea se face în poziţia de repaus a regiunii (plaga
este mai puţin ; dureroasă, produce mai puţine reflexe dureroase);
-se folosesc atele.
Materialele necesare pentru un pansament:
-instrumentar: pense hemostatice, anatomice, foarfeci, sondă canelată, stilet butonat,
tuburi de dren, chiurete, bisturiu;
-soluţii dezinfectante;
-materiale textile:
-să fie uşoare;
-să fie elastice;
-să fie absorbante al secreţiilor;
-să fie aseptice;
-să protejeze plaga de infecţie;
-să protezeje plaga de microtraumatismele externe;
-tăviţe cu soluţii dezinfectante în care se introduc instrumentele folosite
-tăviţe în care colectează pansamentele murdare.
Tipuri de pansament:
-pansamentul protector: utilizat în plăgile aseptice, nedrenate;
-pansamentul absorbant: utilizat în plăgile septice, drenate;
-pansamentul compresiv: indicat în plăgile sângerânde (în scop
hemostatic), pentru imobilizarea unei regiuni sau pentru reducerea
unei cavităţi superficiale, restante după evacuarea prin puncţie;
-pansamentul ocluziv: indicat în plăgile cu leziuni osoase; se
acoperă plaga cu comprese şi vată peste care se aplică aparatul gipsat
cu o fereastă în dreptul leziunilor care necesită îngrijiri speciale.
 Tehnica efectuării unui pansament

• Pansamentele efectuate de urgenţă, la locul accidentului folosesc

materialele necesare din trusele speciale de urgenţă.
• Bolnavul trebuie aşezat în decubit dorsal.
- curăţirea tegumentelor din jurul plăgii prin spălare cu apă şi
săpun;
-se rade regiunea respectivă;
-dezinfecţia tegumentelor cu soluţii antiseptice;
-plăgile se curăţă de resturile vestimentare sau telurice, se debri-
dează, se îndepărtează ţesuturile devitalizate, se spală cu soluţii
dezinfectante şi se suturează (dacă este cazul).
 Tehnica efectuării unui pansament
Pansamentele bolnavilor internaţi se efectuează în sălile de pansamente
(aseptice sau septice) şi numai bolnavii netransportabili (politraumatizaţi sau
imobilizaţi) vor fi pansaţi la pat (instrumentele şi materialele necesare efectuării
pansamentului vor fi trasportate la patul bolnavului cu cărucioarele speciale acestui
scop).
- medicul (cu mănuşi sterile pe mâini) este servit cu instrumentele necesare
de către asistenta de la sala de pansamente (cu pensa de servit prinde din
trusa de medicamente pensele de vârf şi le întinde celui care pansează);
-dacă există trusă individuală pentru fiecare bolnav medicul se poate servi
singur;
-dezlipirea vechiului pansament se face cu blândeţe;
-se îndepărtează compresele care acoperă plaga (dacă sunt lipite se vor
umezi cu soluţii antiseptice);
-se curăţă tegumentele din jurul plăgii de eventualele secreţii şi se
dezinfectează;
-dezinfecţia plăgii cu soluţii antiseptice;
-tratarea plăgii:
-se curăţă eventualele secreţii prin spălare cu soluţii antiseptice,
-se excizează ţesuturile mortificate, se evacuează seroamele şi
hematoamele (prin stiletare cu stiletul butonat sau suprimarea a unu-
două fire),
-se deschid larg colecţiile purulente şi se drenează cu tuburi,
-se suprimă firele sau tuburile de dren;
-protecţia plăgii cu aplicarea pansamentului (trebuie să depăşească marginile plăgii
şi să aibă o grosime mică pentru realizarea unei capilarităţi bune);
-fixarea pansamentului.
 ÎNFĂŞAREA CHIRURGICALĂ
Înfăşarea chirurgicală sau bandajul reprezintă o metodă de
fixare a unui pansament sau de mobilizare temporară a unei regiuni cu
ajutorul feşilor.
Indicaţiile înfăşării chirurgicale:
-fixarea pansamentului la nivelul extremităţilor, capului,
articulaţiilor;
-fixarea pansamentelor în regiunile supuse traumatismelor în
timpul activităţilor (mână, picior);
-fixarea pansamentelor compresive;
-imobilizarea membrelor traumatizate (entorse, luxaţii, fracturi).
 ÎNFĂŞAREA CHIRURGICALĂ
Principiile înfăşării chirurgicale:
-punctul de plecare şi de terminare să fie situate la distanţă de
plagă;
-la membre punctul de plecare este de la extremitate spre
rădăcina membrului, în sensul circulaţiei de întoarcere;
-bandajul să acopere pansamentul în întregime;
-bandajul să fie elastic, să nu jeneze circulaţia;
-să nu producă dureri;
-să permită mobilitatea articulaţiilor peste care trece.
 ÎNFĂŞAREA CHIRURGICALĂ
Materiale necesare înjaşării chirurgicale:
FAŞA = de tifon (moale, 28-32 ochiuri/cm .), de pânză (confecţionate din
orice fel de ţesătură, de formă - triunghi, pătrat, dreptunghi - şi mărime
diferită) sau elastică (din fire de bumbac);
-are lungime şi lăţime diferită, în funcţie de întinderea pansamentului
şi de regiunea pe care trebuie să o acopere;
-lăţimea feşei trebuie să fie egală cu diametrul regiunii unde se aplică
(excepţie fac degetele pentru care se folosesc feşi mai late decât
diametrul lor);
-feşele se prezintă sub formă de suluri cu lungime (1-20 m.) şi lăţime
(5-20 cm.) variabile.
-turele următoare sunt aplicate astfel încât să acopere jumătate din
tura precedentă;
-turele de faşă sa fie aplicate fără tracţiune pentru a nu produce
compresiune sau jenă în circulaţie;
-la terminare se trag 1-2 ture circulare;
-capătul terminal se fixează la distanţă de leziune cu un ac, romplast
sau înnodare (se despică faşa în două, se încrucişează capetele la 180°
şi se înoadă în jurul segmentului respectiv; nodul nu va rămâne pe o
zonă de sprijin sau pe porţiunea îngustă a membrului);
-la suprimare faşa se desface la capătul terminal şi se derulează în
sens invers sau se taie cu o foarfecă boantă trecută peste zone
îndemne, evitând eminenţele osoase.
 ÎNFĂŞAREA CHIRURGICALĂ
Tehnica înfăşării chirurgicale:
-faşa se aplică cu ambele mâini;
-faşa se prinde cu mâna draptă, între police şi celelalte patru degete;
-capătul iniţial se prinde cu mâna stângă;
-primul tur de faşă se aplică circular, la distanţă de leziune cu capătul iniţial oblic peste care se trec
turele următoare;
-turele următoare sunt aplicate astfel încât să acopere jumătate din tura precedentă;
-turele de faşă sa fie aplicate fără tracţiune pentru a nu produce compresiune sau jenă în circulaţie;
-la terminare se trag 1-2 ture circulare;
-capătul terminal se fixează la distanţă de leziune cu un ac, romplast sau înnodare (se despică faşa în
două, se încrucişează capetele la 180° şi se înoadă în jurul segmentului respectiv; nodul nu va rămâne pe o
zonă de sprijin sau pe porţiunea îngustă a membrului);
-la suprimare faşa se desface la capătul terminal şi se derulează în sens invers sau se taie cu o
foarfecă boantă trecută peste zone îndemne, evitând eminenţele osoase.
 Modalităţi de înfăşare

1. Înfăşarea circulară:
-turele de faşă se suprapun una peste alta;
-indicaţii: cap, gât, torace, abdomen, braţe, articulaţia pumnului;
-avantaje: execuţie rapidă şi simplă;
-dezavantaje: se poate răsuci pe segmentele mobile şi
mobilizează pansamentul.
 Modalităţi de înfăşare
2. Înfăşarea în spirală:
-ture circulare pentru fixare;
-se aplică apoi ture oblice (următoarea tură acoperă jumătate din cea anterioară);
-indicaţii: membre, regiunile troconice, suprafeţele întinse;
-dezavantaj: marginea caudală a fiecărei ture rămâne depărtată de tegument (corecţia se
face trecând al doilea strat de la rădăcina membrului spre extremitatea distală).
 Modalităţi de înfăşare
3. Înfăşarea în evantai:
-indicaţii: pentru articulaţiile cotului şi genunchiului;
-este o îmbinare între înfăşarea circulară şi cea în evantai;
-se începe prin ture circulare deasupra articulaţiei;
-se continuă cu ture oblice descendente (oblicitatea scade treptat) care ajung circulare la
nivelul liniei articulare;
-se termină tot cu ture oblice sub articulaţie.
 Modalităţi de înfăşare
4. Înfăşarea răsfrântă:
-indicaţii: membre, regiunile troconice, suprafeţele întinse (la fel ca înfăşarea în spirală);
-avantaje: este etanşă pe toată lungimea ei;
-fixare cu ture circulare;
-se continuă oblic în sus, până pe faţa anterioară sau posterioară a antebraţului unde se fixează cu policele de la
mâna stângă (sau cu degetul unui ajutor), după care se răsfrânge şi se continuă în jos, înconjurând segmentul posterior;
-se continuă oblic în sus acoperind jumătatea turei anterioare până la
faţa anterioară a antebraţului unde manevra se repetă;
-la sfârşit se trag ture circulare.
 Modalităţi de înfăşare
5. Înfăşarea tip „spică":
-indicaţii: rădăcina membrelor sau după amputaţia de sân;
-se începe deasupra sau dedesubtul articulaţiei cu ture circulare fixare;
-se trece apoi faşa sub articulaţie în formă de „8", înconjurând zona vecină: gât, torace, abdomen;
-tura următoare de faşă acoperă 1/2 sau 2/3 din tura precedentă;
-la sfârşit se trag ture circulare de fixare;
 Modalităţi de înfăşare
6. Înfăşarea în formă de 8:
-indicaţii: mână, periarticular, entorsele articulaţiei tibiotarsiene;
-se începe sub articulaţie cu ture circulare;
-se trece apoi faşa oblic, deasupra articulaţiei şi se face un alt tur circular sau se revine pe faţa opusă
cu încrucişarea primei ture ascendente;
-se continuă în 8, acoperind jumătate din tura anterioară;
-se termină deasupra articulaţiei unde se fixează;
 Modalităţi de înfăşare
7. Înfăşarea recurentă:
-indicaţii: bonturile de amputaţie, calota craniană;
-se execută de două persoane cu 2-3 feşi care se trec circular şi vertical cu încrucişare în
unghi drept;
-se fişează cu faşa circulară.