1.

CAPITALUL DE LUCRU
Bilanțul sintetizează poziția financiară a companiei la un moment dat, un document contabil
static (“poză a firmei”) care prezintă activele (“ce a făcut o companie cu banii?”) și pasivele
firmei (“de unde provine finanțarea companiei respective?”).
Activele fixe (imobilizate) se grupează în trei categorii:
• Corporale: care au substanță fizică, precum: terenurile, construcțiile, utilajele. Ele se
înregistrează în bilanț la valoarea de achiziție (costul istoric) mai puțin amortizarea cumulată în
timp, și trebuie reevaluate periodic (pozitiv sau negativ, în funcție de evoluția prețului activului
respectiv). Între acestea, terenurile nu sunt amortizabile;
• Necorporale: care nu au substanță fizică, precum licențele, brevetele, cheltuielile de cercetare
și dezvoltare, fondul comercial (“good will”)
• Financiare: care pot reprezenta împrumuturi acordate unor companii sau dețineri de alte
companii (acțiuni sau părți sociale).
Activele circulante sunt formate din următoarele componente:
• Creanțe - care pot rezulta din: activitatea curentă (produse și/sau servicii deja livrate care
urmează să fie încasate în viitor); alte operațiuni (alte creanțe pe termen scurt care provin din
activitatea financiară, cum ar fi vânzarea unor titluri). Practic, putem spune despre creanțele
comerciale că acestea reprezintă investiții pe termen scurt în clienții companiei respective, prin
acordarea de termene de încasare în viitor.
• Stocuri – investiții de capital în materia prima, produse în curs de execuție, produse finite sau
mărfuri (în cazul companiilor de intermediere, precum distribuitorii);

ACTIVELE
(“În ce a investit banii compania respectivă?”) = ActiveFixe + Circulante
Investițiile realizate de companie pe termen lung (peste 1 an)
Investițiile realizate de companie pe termen scurt (orizont de timp sub 1 an)
Capitalurile permanente, sau finanțările atrase pe termen lung, care pot proveni din capitaluri
proprii sau datorii pe termen lung.
Finanțările atrase de companie pe termen scurt (orizont de timp sub 1 an)

PASIVELE
(“De unde provine finanțarea companiei respective?”) = Datorii + Capitaluri Proprii

ACTIVE FIXE
- Corporale
- Necorporatele
- Financiare
CAPITALURI PROPRII
- Capital Social
- Prime
- Rezerve
- Rezultatul Reportat
- Rezultatul Curent
DATORII Termen Lung
ACTIVE CIRCULANTE
- Creanțe
- Stocuri
- Numerar
- Investiții T. Scurt
- Cheltuieli în Avans
DATORII Termen scurt
- Furnizori
- Bănci
- Stat
- Enități Afiliate
VENITURI AVANS
• Investiții pe termen scurt – reprezintă titluri financiare achiziționate pe termen scurt în scopul
obtinerii de profit prin revânzarea lor. Mai pot reprezenta și credite acordate altor companii pe
termen scurt;
• Numerar – reprezintă disponibilitățile bănești aflate în casă sau în conturile bancare;
• Cheltuielile în avans – reprezintă plăți anticipate realizate către partenerii de afaceri (de obicei
furnizori) fără a primi nimic în schimb, pentru un anumit moment de timp.
Datoriile pe termen scurt sunt contractate în interiorul anului financiar de la următoarele surse:
• Furnizori – reprezintă obligațiile de plată generate de aprovizionarea cu materii prime,
produse sau servicii de la furnizori. Pe de o parte o companie își creditează comercial clienții
prin vânzarea cu termen de încasare în viitor, iar pe de altă parte compania respectivă primește
marfă sau servicii prestate din partea furnizorilor, dar beneficiază de termen de plată;
• Instituțiile de credit (bănci, leasing, IFN etc) – obligațiile de plată pentru creditele primite
pentru finanțarea capitalului de lucru, sau porțiunea aferentă creditelor pe termen lung,
scadentă sub un an;
• Datoriile fiscale și sociale – obligațiile de plată către bugetul statului a impozitelor, taxelor și a
contribuțiilor sociale. De ce spunem ca firmele primesc resurse financiare de la stat, deși plătesc
catre bugetul acestuia taxe și impozite? Răspunsul constă în decalajul temporal, respectiv taxele
se plătesc periodic (spre exemplu o companie poate fi înregistrată în scopuri de TVA cu plată
trimestrială, termenul fiind în ziua de 25 ale lunii imediat următoare finalizării trimestrului), iar
până la împlinirea termenului de plată compania beneficiază de aceste resurse financiare;
• Entități afiliate – reprezintă obligațiile de plată către entități afiliate, care pot fi companii din
același grup de firme sau orice persoană fizică implicată în companie (ex: acționar) care a
creditat compania subiect. Finanțările inter-companii au o puternică motivație de optimizare
fiscală sau poziție majoritară la masa credală în vederea influențării parcursului procedurii de
insolvență;
• Veniturile în avans: reprezintă încasări anticipate realizate de către partenerii de afaceri (de
obiceiclienți) fără ca firma subiect sa fi prestat momentan nimic în schimb. În această categorie
intră și subvențiile pentru investiții precum și proiectele finanțate cu fonduri europene.
ATENȚIE: Resursele financiare contractate pe termen scurt (bănci, furnizori, stat, entități
afiliate) pot crea falsa senzație că pot fi rostogolite la nesfârșit, alimentând iluzia că firma
poate beneficia de acestea pe termen lung. Foarte multe companii insolvente au căzut în
această capcană, având senzația că pot reînnoi nelimitat linia de credit de la bancă pentru
finanțarea capitalului de lucru, sau că pot amâna furnizorii la plată prin tehnica rotației
preferențiale, ori schimbarea acestora cu alți furnizori mai flexibili (sau mai naivi …).
Câștigul pe termen scurt (excesul datoriilor contractate pe termen scurt) poate reprezenta
pierderea pe termen lung (dificultatea de rambursare a acestora).
Datoriile pe termen lung – pot fi contractate din aceleași surse precum datoriile pe termen
scurt, singura deosebire fiind că acestea sunt primite pe termen lung (peste un an). Două
mențiuni importante cu privire la structura datoriilor pe termen lung, precum și recomandări pe
care să le ai în vedere în practică:
• Furnizori – cu excepția unor sectoare izolate (agricultura, produsele farmaceutice (până în
anul 2013), existența furnizorilor pe termen lung este cel puțin suspectă și ar trebui să ridice un
semnal de alarmă. În practică, de cele mai multe ori, obligațiile de plată pe termen lung către
furnizori sunt explicate de:

 existența unor restanțe acumulate către diferiți furnizori, care sunt rambursate prin
planuri de eșalonare pe termen lung;
 existența unor furnizori “preferențiali”, respectiv companii din grup care sunt dispuse să
 crediteze comercial compania subiect prin vânzarea de marfă, cu termen de plată mai
mare de un an. Atenție: am observat multe companii care, înainte de momentul
deschiderii
procedurii de insolvență, au plătit cu prioritate furnizorii preferențiali din grup;
• Datorii fiscale – existența unor datorii fiscale pe termen lung coincide, de cele mai multe ori,
cu taxe, impozite sau contribuții sociale care nu sunt plătite la termen de către compania
subiect. Aceste practici duc la acumularea de penalități considerabile care pot cauza blocarea
conturilor sau activelor companiei respective din cauza sechestrului asigurator aplicat de către
autoritățile statului.
Ce trebuie să faci atunci când observi existența unor datorii fiscale pe termen lung la o
companie care iți este client sau prospect:

 Să verifici dacă acestea sunt restante: ANAF actualizează cu frecvența trimestrială lista
 tuturor contribuabililor persoane juridice care înregistrează restanțe către bugetul
statului.
 Aceasta informație poate fi accesată online și gratuit la adresa
https://www.anaf.ro/restante/
 Să verifici cu firma respectivă stadiul discuțiilor cu autoritățile fiscale (de cele mai multe
ori
 este vorba despre ANAF) și dacă s-a ajuns la un acord de rambursare eșalonată a
sumelor
 respective. Aceste informații sunt disponibile în cazierul fiscal eliberat de ANAF;
  Dacă compania respectivă susține că și-a plătit deja datoriile fiscale restante, poți
solicita o
copie după cazierul fiscal. De asemenea, dacă firma respectivă susține că este în demersuri
de compensare cu statul, deoarece înregistrează în același timp TVA de recuperat de la stat
simultan cu taxe și impozite de plătit către stat, această informație poate fi verificată public
și gratuit la adresa https://www.anaf.ro/SolDecont/
• Entitățile afiliate – indiferent că vorbim de credite contractate pe termen lung / scurt, de cele
mai multe ori este util să cunoști care este identitatea creditorului. În practică vei înâlni două
situații:

 Companii afiliate care au creditat firma subiect – dacă vei observa că acestea prezintă o
 situație financiară mai solidă decât cea a companiei subiect (care iți este client direct),
este
 de recomandat să-ți securizezi riscul de neîncasare prin următoarele instrumente emise
de
 către entitățile afiliate: scrisoare de garanție bancară, semnarea unui contract de
fidejusiune,
 bilete la ordin avalizate;
 Persoane fizice care au creditat firma subiect – situație în care iți poți diminua riscul de
 neîncasare prin solicitarea unor bilete la ordin avalizate de catre persoanele respective,
sau
 semnarea unui contract de fidejusiune.
Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele companiei, după
deducerea tuturor datoriilor sale. Diferența dintre activele totale și datoriile totale redă averea
neta a acționarilor, respectiv activele care nu sunt angajate în datorii. Capitalurile proprii sunt
formate din:
• Capitalul social – reprezintă aportul adus de catre acționari la momentul constituirii
companiei, sau ulterior, pe parcursul activității acesteia. Conform legislatiei in vigoare, nivelul
minim al capitalului social este de 200 RON (in cazul SRL-urilor), nivel la care se regăsesc
aproximativ 92% dintre companiile românești care au depus declarațiile financiare pentru anul
2016 (!!!);
• Prime de capital –în momentul unei majorări a capitalului social sau al unei fuziuni, valoarea
reală a acțiunii sau a parții sociale este în general superioară valorii sale nominale, acest
excedent regăsindu-se în această categorie;
• Rezerve din reevaluarea activelor imobilizate – atunci când un activ este reevaluat la un preț
diferit de valoarea contabila actuală;
• Alte rezerve: reglementate, statutare sau contractuale, legale;
• Rezultatul reportat – reprezintă suma tuturor rezultatelor nete (profit sau pierdere) obținute
de compania respective, de la momentul înregistrării până la data depunerii bilanțului în cauză,
diminuat cu toate dividendele istorice plătite. Rezultatul reportat poate avea valori pozitive
(profitul nerepartizat) sau negative (pierderea neacoperită);
• Rezultatul curent – profitul net sau pierderea netă contabilă a exercițiului, după impozitare.

OBSERVATII:
“Cum stai cu banii?”

Cam aceasta este întrebarea pe care o punem unui prieten când vrem să știm cum stă cu
finanțele proprii. De regulă răspunsul vine aproape instantaneu - prietenul în cauză se gândește
repede la câți bani are acum în cont sau în portofel, câți bani trebuie să mai încaseze luna
aceasta (salariu, dividende, datorii de la alți cunoscuți) și cam ce datorii are de plătit. Și îți
răspunde - "eh, mă descurc cumva".

Cam așa se calculează finanțele unei persoane fizice. Știi însă să pui aceeași întrebare pentru
compania ta? De multe ori de acest răspuns depinde viitorul ei - peste 70% dintre companiile
care intră în insolvență ajung acolo deoarece nu au știut cum să gestioneze capitalul de lucru.

Pentru o companie, capitalul de lucru este un indicator al gradului de sănătate financiară, sau
“cum se descurcă cu banii”. Și din multe puncte de vedere, este foarte similar cu calculul simplu
pe care îl facem ca persoană fizică - câți bani îmi vin, câți bani am de dat.

Sunt însă câteva diferențe notabile:

Pentru o companie, termen scurt este considerat un an. Ca indivizi sau la nivel de familie, în
general ne facem calculul pe o lună. Asta creează o dificultate la tranziția de la poziția de
angajat la cea de antreprenor, deoarece trebuie să ne dezvoltăm capacitatea mentală de a
planifica pe termene mai lungi.
Este de asemenea foarte important să învățăm să diferențiem între propriile resurse financiare
(ca antreprenori și proprietari de companii) și cele ale companiei. Una dintre cele mai comune
cauze pentru care companiile ajung în insolvență este pentru că proprietarii de companii se
grăbesc să extragă surplusurile realizate prin dividende și nu lasă suficiente rezerve în
companie. O regulă de aur este să avem cu minimum 20% mai multe active circulante (bani în
cont, stocuri sau facturi de încasat) decât datorii pe termen scurt.

Spre deosebire de situația financiară personală, companiile depind foarte mult de diverse forme
de creditare (inclusiv capacitatea de a achiziționa un bun sau un serviciu cu un termen de 30
sau 90 de zile este o formă de creditare pe termen scurt). Asta înseamnă că orice antreprenor
trebuie să ia în calcul atât creditele pe care le acordă clienților săi dacă vinde bunuri sau servicii
cu o scadență în viitor, cât și creditele pe care furnizorii săi i le acordă. Și din păcate aici intervin
cele mai mari probleme - dacă nu există rezerve de capital de lucru, depindem de creanțele
(banii pe care trebuie să îi încasăm) de la clienții noștri, pentru a ne plăti mai departe furnizorii.
Estimarea și gestionarea unui risc potențial de neplată la timp este o altă abilitate mentală greu
de dobândit pentru un antreprenor optimist și aflat la început de drum, deoarece implică un
dram de pesimism care nu vine natural, însă este foarte sănătos - mai bine să fii pregătit că nu
toți clienții îți vor putea da banii la scadență decât să ai probleme de solvență.

Nici să ai un surplus prea mare nu e bine. De pildă, dacă lichiditatea curentă este de peste 3 (cu
alte cuvinte dacă ai putea să îți plătești de 3 ori datoriile într-un an cu activele circulante),
înseamnă că nu folosești eficient banii și ar fi recomandat să îi investești pe termen lung în
dezvoltarea afacerii tale.

În calculul formulei pentru capitalul de lucru (sau a lichidității curente) intră și stocurile care
urmează a fi vândute în decursul unui an. De multe ori operațiunile comerciale implică riscuri,
inclusiv riscul de a nu vinde toată marfa sau chiar de a nu primi bunurile sau serviciile plătite în
avans. De aceea mai există un indicator de calcul pentru lichiditatea unei companii, numit testul
acid (rata lichidității curente). Acesta scade valoarea inventarului sau a activelor plătite în avans
din activele circulante și împarte diferența la datoriile pe termen scurt, la fel ca în cazul
lichidității curente.

Tips & tricks

Cum putem să ne îmbunătățim capitalul de lucru și implicit rezistența companiei la șocuri

externe și situații neprevăzute?
Ia în calcul caracterul sezonier al vânzărilor și cheltuielilor tale. Dacă un asemenea caracter
sezonier rezultă din analiza operațiunilor, este necesar să te pregătești din timp cu un capital de
lucru suficient pentru momentele când vei avea nevoie de mai multă lichiditate în companie.

Obține o linie de credit. Liniile de credit reprezintă metode excelente pentru a îți balansa
nevoile neprevăzute de capital de lucru.

Analizează-ți cu atenție nevoile de stocuri. Deși existența a prea puține stocuri poate cauza
pierderi de clienți, nici prea multe stocuri nu ajută - lichiditatea lor nu este ideală și aduc de la
sine nenumărate riscuri.

Îmbunătățește-ți procedurile de colectare a creanțelor. Obișnuiește-te să trimiți mementouri

pentru plățile a căror scadență se apropie, utilizează instrumente specializate sau oferă mici
reduceri pentru clienții care plătesc într-un termen mai scurt.

Încearcă să nu faci greșeala de a finanța investiții pe termen lung din capitalul de lucru pe
termen scurt. Deși acest lucru pare tentant, mai ales pentru o companie aflată într-o puternică
fază de creștere, este vital să îți asiguri lichiditatea necesară pentru a plăti datoriile pe termen
scurt înainte de toate